ÎCCJ, decizie (scj.ro #181135)

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 5.03.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA: rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu drept de ipotecă și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat sub nr. 563 din 21.02.2007 de către notarul public X., pentru neplata prețului; rezoluțiunea convenției încheiate la 14.06.2007 și certificată sub nr. 79 din 14.06.2007, prin care s-a convenit modificarea termenului de plata a diferenței de preț; restabilirea situației anterioare, după cum urmează: 1. radierea din cartea funciară nr. x94 Timișoara a dreptului de proprietate al SC B. SA și a tuturor mențiunilor referitoare la prezenta tranzacție: 2. înscrierea în cartea funciară nr. x94 Timișoara a dreptului de proprietate al reclamantei A. în cotă de 1/1 ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare și a intervenirii contractului de cesiune de creanța pentru terenul în suprafață de 11.509 mp; 3. stabilirea obligației corelative a reclamantei de a restitui contravaloarea avansului în sumă de 300.000 euro către SC B. SA la momentul efectuării mențiunilor de radiere, respectiv intabulare a dreptului de proprietate.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1232 din 10.10.2019, Tribunalul Timiș – Secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 172 din 28.10.2020, Curtea de Apel Timișoara –Secția I civilă a respins apelurile formulate de apelanta-reclamantă A.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. În cuprinsul cererii de recurs, s-au formulat, în esență, următoarele critici: Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei. Decizia cuprinde motive contradictorii raportat la faptul că instanța de apel a refuzat să analizeze apărările și probele invocate prin motivele de apel în temeiul Legii nr. 85/2006, în timp ce apărările pârâtei, deși întemeiate pe același act normativ, au fost primite și valorificate, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 21 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6, art. 12, art. 13, art. 20 și art. 22 C.proc.civ. Instanța de apel a concluzionat că, în speță sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/2006, care prevăd obligativitatea creditorului de a se înscrie la masa credală în scopul valorificării creanței pe care o deține împotriva debitorului insolvent, apreciind instanța că, în speță, sunt incidente și dispozițiile art. 76 din același act normativ, care prevăd decăderea creditorului care nu s-a înscris la masa credală din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului, ulterior închiderii procedurii insolvenței. Însă, pe de altă parte, contrar apărărilor formulate prin intermediul motivelor de apel și a probelor-înscrisuri depuse la dosarul cauzei la 13.10.2020, respinse ca fiind străine de cauză, instanța a ignorat complet dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 referitoare la situația în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din același act normativ, dispoziții de care reclamanta s-a prevalat. Cu toate acestea, instanța a considerat că această apărare nu poate fi invocată în prezentul litigiu. Astfel, decizia recurată nu este motivată în ceea ce privește respingerea apărărilor cu privire la faptul că antecesorul reclamantei nu a fost notificat cu privire la insolvența pârâtei B. SA, în condițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. A admite că prevederile Legii nr. 85/2006 și actele procedurale îndeplinite în cadrul dosarului nr. x/30/2012 al Tribunalului Timiș, care a avut ca obiect procedura de insolvență, respectiv reorganizarea pârâtei B. S.A. sunt aplicabile în speță doar în ceea ce privește apărările pârâtei, iar în ceea ce privește apărările reclamantei nu sunt incidente, reprezintă o vădită contradicție. Decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei raportat la faptul că instanța de apel s-a mărginit la a da valoare juridică prevederilor art. 64 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/2006, deși aceste prevederi nu au fost invocate de către niciuna dintre părți, fiind ignorate celelalte articole ale aceluiași act normativ invocate de reclamantă în apărare. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., s-a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1020 - 1021 C.civ., art. 7 alin. (3), art. 36, art. 40, art. 64 alin. (1) și (4), art. 76, art. 86, art. 132 alin. (1) și art. 136 din Legea nr. 85/2006. Contrar celor reținute de instanța de apel, nu era necesar să se constate că recurenta-reclamantă are o creanță constând în plata diferenței de preț al vânzării și că pârâta, în mod culpabil, nu și-a îndeplinit această obligație. Recurenta a susținut că antecesorul său în drepturi, C., nu a participat în calitate de creditor la procedura de insolvență a pârâtei B. SA, întrucât nu a fost notificat nici cu privire la insolvență, nici cu privire la reorganizare, așa cum a arătat prin motivele de apel și cum a probat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 61 - 62 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Comunicarea notificării deschiderii procedurii de insolvență a societății B. S.A. trebuia efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 86 coroborate cu cele ale art. 92 și următoarele din Codul de procedură civilă în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență. În continuare, recurenta a arătat că, la 13.10.2020, au fost depuse următoarele înscrisuri la dosar: confirmarea de primire și plicul în care a fost trimisă notificarea către B. SA la 6.09.2012, dar care a fost returnată expeditorului, dat fiind faptul că acesta era mutat de la adresă. Totodată, a precizat că din cuprinsul cărților de identitate ale lui C. rezultă că și-a schimbat domiciliul la 1.04.2010. Decizia recurată încalcă prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care instanța de apel a constatat pretinsa decădere din dreptul de a valorifica creanța prin raportare la prevederile art. 64 alin. (1) și (4) din același act normativ, deși textul legal dispune că aceste prevederi nu se aplică acelor creditori care nu au fost notificați în conformitate cu dispozițiile art. 7, tocmai acest aspect fiind înlăturat de instanța de apel în mod nelegal. Intenția legiuitorului a fost aceea de a proteja interesele acelor creditori care nu au fost notificați în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, oferindu-le acestora posibilitatea de a continua sau începe, după caz, demersurile judiciare după închiderea procedurii de insolvență și reinserția debitorului insolvent în circuitul economic. Raportat la aceleași prevederi ale art. 76 alin. (1) din Legea 85/2006, recurenta a solicitat să se ia act de faptul că legiuitorul permite creditorului, care nu a dobândit calitatea de creditor îndreptățit, să participe la procedură și să își recupereze creanța după închiderea procedurii, context în care, orice creditor are dreptul legal, recunoscut de legiuitor de a-și recupera creanța, întrucât, în caz contrar, s-ar crea o îmbogățire fără justă cauză.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă societatea B. SA a comunicat întâmpinare în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele configurate de prevederile art. 488 alin. (1) C.proc.civ. Cu privire la netemeinicia criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., intimata a susținut că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, deoarece fructificarea apărărilor uneia dintre părțile litigante nu reprezintă o contradicție sau o chestiune ce ține de nelegalitate. A arătat că, de altfel, acesta este și sensul procesului civil, ce urmărește soluționarea unei dispute prin tranșarea problemei supuse dezlegării în raport cu viziunea uneia dintre părțile litigante. A precizat că nu este adevărat că tribunalul ar fi omis probele sau punctele de vedere exprimate de partea adversă cu referire la pretinsele nereguli reclamate în acest dosar referitor la actele de procedură desfășurate într-o altă pricină, respectiv dosarul de insolvență. În această privință, instanța de apel a constatat că nu se pot extinde și nici măcar verifica astfel de susțineri ce nu privesc cauza pendinte. Totodată, instanța a arătat că prin căi extraordinare specifice s-ar fi putut tinde la a se rezolva problemele reclamate, însă cu referire la dosarul în care se pretinde că s-ar fi produs vicii în legătură cu procedura de citare, iar nu prin accesarea directă a acestor chestiuni în cauza pendinte. A precizat că reclamanta nu a accesat nicio cale extraordinară de atac cu privire la dosarul nr. x/30/2012 și a depășit toate termenele procedurale pentru a formula astfel de acțiuni. Intimata a reiterat faptul că inadmisibilitatea acțiunii părții adverse se racordează, așa cum a consemnat și instanța, la neîndeplinirea condițiilor art. 1020-1021 din vechiul Cod civil, reclamanta neavând un drept de creanță valabil asupra sa, rezultat din contractul de vânzare-cumpărare, totodată plata diferenței nefiind o chestiune care să țină de culpa intimatei. A mai arătat că aspectele criticate nu se pot configura în situații acceptate ca motive străine de natura cauzei, întrucât se impunea rezolvarea aspectelor adiacente procedurii insolvenței, iar sancțiunea neînscrierii la masa credală o reprezintă decăderea din dreptul recurentei de a-și realiza creanța. De asemenea, a precizat că textele de lege reținute sunt congruente tipicității cauzei, iar a se susține că un text de lege neinvocat de părți, dar reținut ca incident de instanță în soluționarea cauzei s-ar înscrie în sfera motivelor străine de natura cauzei, reprezintă o greșeală, deoarece este obligația instanței de a motiva soluția raportat la lege, fiind neesențiale încadrările juridice propuse de părți. Cu privire la netemeinicia criticilor configurate în jurul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., intimata a menționat că aspectele indicate de recurentă nu vizează legalitatea soluției, fiind chestiuni ce țin de condițiile rezoluțiunii. Prin efectul legislației speciale în domeniul insolvenței, s-a statuat că intimata nu mai deține nicio obligație pecuniară față de antecesorul reclamantei sau față de reclamantă și nici aceștia nu dețin vreo creanță împotriva sa, totodată stabilindu-se că intimata nu are nicio culpă în legătură cu situația apărută ca urmare a rămânerii în pasivitate față de procedura insolvenței. În ceea ce privește împrejurarea că partea potrivnică susține apariția unui viciu în cadrul procedurii derulate în dosarul nr. x/30/2012, intimata a arătat că această critică nu își poate găsi reflexul în prezenta cauză, deoarece atât recurenta-reclamantă, cât și antecesorul acesteia în drepturi, au avut posibilitatea și pârghiile juridice să acționeze în respectiva pricină. A subliniat că aceste chestiuni nu sunt de natură a fi dezbătute în alte cauze, judecătorii prezentei pricini neavând autoritatea, competența și nici posibilitatea de a-și exprima opinii juridice cu consecințe aferente în cauze ce nu le-au fost repartizate spre soluționare și în dosare ce au fost finalizate definitiv și irevocabil. Efectul reinserției în circuitul comercial e opozabil tuturor, astfel încât nu mai pot apărea ulterior persoane care să revendice drepturi anterioare implementării procedurii. A menționat că instanța de apel a răspuns acestor critici în penultimul paragraf al considerentelor, fiind indiscutabil faptul că vicierea procedurii de citare dintr-o cauză nu își poate găsi reflexul într-un dosar separat.

Răspunsul la întâmpinare: Recurenta-reclamantă a comunicat răspuns la întâmpinare în termen legal, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-pârâte pentru următoarele argumente: Pentru ca în speță să fie vorba despre o ,,executare” a obligațiilor contractuale asumate de către intimata - pârâtă B. SA, ca efect al procedurii de insolvență, respectiv ca efect al pretinsei decăderi, ar fi trebuit să fie făcută dovada că antecesorul recurentei a fost legal notificat cu privire la deschiderea procedurii de insolvență și acesta a rămas în pasivitate. O asemenea dovadă nu a fost făcută de către intimata - pârâtă, aceasta depunând la dosarul cauzei doar notificarea adresată antecesorului recurentei, C., fără a face dovada comunicării acesteia în condițiile legii. Dimpotrivă, recurenta a susținut că a făcut dovada că notificarea în discuție nu a fost niciodată comunicată antecesorului său. Urmare a deschiderii procedurii generale de insolvență prin încheierea nr. 1708 din 23.08.2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/30/2012, administratorul judiciar avea ca primă obligație, conform legii și dispozițiilor judecătorului-sindic, notificarea deschiderii procedurii în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006. Sancțiunea decăderii prevăzută la art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 intervine doar în cazurile care nu se circumscriu tezei întâi a acestui text de lege, teză aplicabilă în speță, în sensul că însuși legiuitorul a prevăzut protejarea intereselor acelor creditori care nu au fost legal notificați, în condițiile art. 7 din lege, lipsa notificării fiind culpa exclusivă a debitorului și administratorului/lichidatorului judiciar. Susținerea intimatei - pârâte în sensul că ,,vicierea procedurii de citare dintr-o cauză nu își poate găsi reflexul într-un dosar separat”, așa cum în mod eronat a reținut și instanța de apel, este nefondată în condițiile în care reclamanta a invocat neîndeplinirea procedurii de notificare a procedurii de insolvență din perspectiva art. 76 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2006 - prevăzută ca excepție expressis verbis de către legiuitor - condiții în care antecesorul său nu avea deschisă nicio cale de atac, nefiind parte în dosarul nr. x/30/2012, și nici reclamanta nu avea deschisă o asemenea cale de atac după închiderea procedurii. Având în vedere temeiurile de drept care au stat la baza pronunțării sentinței de închidere a procedurii de reorganizare prin continuarea activității, respectiv art. 132 alin. (1), art. 135 și art. 136 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 76 alin. (1) din același act normativ, recurenta a subliniat că nu este incidentă decăderea sa din dreptul de a-și realiza creanța în discuție. Prin urmare, recurenta a concluzionat că se impune ca dreptul său să poată fi realizat pe calea prezentei acțiuni, în speță, procedura de insolvență a intimatei-pârâte fiind irelevantă prin raportare la modalitatea de notificare a antecesorului său în drepturi. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse: 1. Instanța de apel a avut a analiza în ce măsură prima instanță, care a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, a pronunțat o soluție legală. În cercetarea temeiniciei criticilor formulate de către reclamantă prin două cereri de apel distincte, instanța a raportat situația de fapt și de drept în care s-au aflat părțile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 563/2007 – C., autorul reclamantei și SC B. SA, pârâtă în prezentul litigiu - la prevederile Legii nr. 85/2006, incidente în cauză urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva pârâtei prin încheierea nr. 1708 din 23.08.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Timiș. În condițiile art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii. În condițiile alin. 4 al textului, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege. Din expresia folosită de legiuitor – creditorii „vor depune” -, rezultă că art. 64 din Legea nr. 85/2006 stabilește în sarcina creditorilor unei persoane juridice în privința căreia a fost deschisă procedura insolvenței o obligație, iar nu o opțiune, respectiv aceea de a-și depune creanța, indiferent dacă este sau nu scadentă la momentul respectiv, pentru a fi avută în vedere în cadrul procedurii speciale. Sancțiunea nerespectării acestei obligații este arătată în art. 76 alin. 1 din lege conform căruia, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase. Înalta Curte observă că instanța de apel nu a nesocotit prevederile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cât privește luarea în considerare a excepției decurgând din art. 7 din lege care, la alin. 1 arată că, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces, al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate, este supusă dispozițiilor Codului de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvență va fi realizat și în formă electronică. Și în procedura insolvenței, ca și în procedura de drept comun, scopul citării este acela de a înștiința partea despre derularea procedurii respective, astfel încât aceasta să aibă posibilitatea de a-și exercita drepturile potrivit interesului său. Nelegalitatea citării trebuie să fie însă invocată sau înaintea instanței la care s-a produs sau prin intermediul căilor de atac ce pot fi exercitate potrivit legii în cadrul procesului în care s-a săvârșit neregularitatea procedurală respectivă – inclusiv prin formularea unei cereri de repunere în termenul de exercitare a acestor căi de atac, nelegala citare putând fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința părții -, iar nu în cadrul unui proces distinct. Din momentul în care nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac în cadrul unui proces, o neregularitate procedurală, indiferent de natura și de urmările acesteia, rămâne definitiv acoperită. Or, instanța de apel a răspuns în sensul celor de mai sus criticii relative la vicierea procedurii de citare a creditorului C., motivând că aceste apărări nu pot fi invocate într-un alt dosar decât cel în care s-a realizat pretinsul viciu de procedură, utilizându-se căile prevăzute de lege. De vreme ce procedura insolvenței SC B. SA a fost finalizată fără ca autorul reclamantei din prezentul dosar să-și fi înscris creanța la masa credală până la 8.10.2012, așa cum s-a stabilit prin încheierea nr. 1708 din 23.08.2012 sau ulterior, ca urmare a constatării în căile de atac a viciului procedurii sale de citare, au devenit incidente prevederile art. 76 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, astfel încât nici succesoarea în drepturi a lui C. nu va avea dreptul de a-și realiza creanța împotriva debitoarei SC B. SA. Nerespectarea cerințelor art. 76 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2006 echivalează cu pierderea calității de creditor la momentul închiderii procedurii insolvenței. Or, procedura insolvenței împotriva debitoarei SC B. SA a fost închisă prin sentința comercială nr. 964 din 21.09.2017 a Tribunalului Timiș – Secția a II-a civilă, rămasă definitivă prin nerecurare la 19.10.2017. Față de cele ce preced, critica formulată nu întrunește cerințele art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., instanța de apel făcând aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor invocate din Legea nr. 85/2006; 2. Instanța de apel a răspuns prin considerente clare, nicidecum contradictorii ori străine de natura cauzei, așa cum susține recurenta, criticilor deduse analizei prin motivele de apel. În opinia recurentei, hotărârea cuprinde motive contradictorii raportat la faptul că instanța de apel a refuzat să analizeze apărările și probele invocate prin motivele de apel în temeiul Legii nr. 85/2006, în timp ce apărările pârâtei, deși întemeiate pe același act normativ, au fost primite și valorificate. Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. O astfel de situație se întâlnește atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Motivarea nu este contradictorie dacă, în analiza situației de fapt raportate la anumite texte de lege, invocate cu sensuri diferite de ambele părți, instanța găsește întemeiate numai susținerile ori apărările unei părți. Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ., este ca instanța să arate argumentele pentru care a pronunțat soluția ce se regăsește în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, verificarea deciziei recurate nu a condus la concluzia că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, de natură să atragă, practic, nemotivare sa, și cu atât mai puțin, motive străine de natura pricinii. Drept urmare, critica nu întrunește cerințele art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. Notă: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M.Of. nr. 466 din 25 iunie 2014