ÎCCJ, decizie (scj.ro #153051)

Procedura insolvenței. Incidența dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic : acțiune în pretenții

insolvență

înscriere la masă credală

Legea nr. 85/2006, art. 36, art. 40, art. 64, art. 76

Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006,

„(1)

Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

(2)

Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție

.”

Prin urmare, în contextul în care creditorul a formulat declarație de creanță în vederea înscrierii creanței sale la masa credală dar nu a uzat de căile de atac pe care le putea formula împotriva refuzului de înscriere a creanței în fața judecătorului-sindic, acesta nu își mai poate valorifica, ulterior închiderii procedurii insolvenței cu reinserția debitorului în circuitul civil, dreptul de creanță, fiind decăzut din acest drept.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4746 din 8 noiembrie 2018

Notă

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență la 28 iunie 2014.

Prin sentința nr. 518 din data de 05.03.2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, s-a respins excepția perimării cererii formulate de reclamanta Municipiul Ploiesti în contradictoriu cu pârâta SC A. SA invocată de pârâtă, ca nefondată, s-a admis excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și mai realiza creanțele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenței acesteia, invocată de pârâtă și s-a respins cererea ca inadmisibilă.

Referitor la excepția perimării cererii, invocată de pârâtă, instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 23.04.2012, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței față de pârâta SC A. SA, prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 13.01.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2010.

Măsura suspendării în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost menținută prin încheierile de ședință din data de 21.05.2014, 20.01.2016 și din data de 12.10.2016, ca urmare a faptului că dosarul de insolvență nr. x/105/2010 nu fusese soluționat definitiv și irevocabil, procedura insolvenței debitoarei A. SA nefiind închisă irevocabil.

Prin încheierea de ședință din data de 09.11.2017 s-a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta întrucât prin decizia nr. 1556/18.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/105/2010*/a1 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței societății debitoare A. SA și reinserția acesteia în circuitul economic.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, „

Orice cerere  de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin 1 an

”.

Instanța a reținut că dosarul nr. x/105/2010*/a1 al Tribunalului Prahova a fost soluționat irevocabil la data de 18.10.2016 de către Curtea de Apel Ploiești, situație în care termenul de perimare de 1 an, ce curge de la rămânerea irevocabilă a deciziei pronunțate, nu s-a împlinit până la data formulării cererii de repunere pe rol, 05.05.2017, admisă prin încheierea de ședință din data de 09.11.2017.

Nu se poate susține că termenul de perimare ar fi început să curgă de la data pronunțării încheierii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv 17.01.2011, întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 rezultă că suspendarea va dăinui până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului privind procedura de insolvență a debitoarei.

Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția perimării cererii, invocată de pârâtă, ca nefondată.

Referitor la excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și mai realiza creanțele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenței acesteia, invocată de pârâtă, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 76 „(1)

Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

(2)

Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție

.”

În speță, prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 17.01.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2010, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei A. SA s-a stabilit termenul pentru depunerea cererilor de înscriere în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ca fiind 03.03.2011.

Totodată, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 era de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii.

Reclamanta deși a depus un exemplar al declarației de creanță în cadrul dosarului de insolvență pentru sumele solicitate prin prezenta cerere, datată 02.04.2012, cu mult după expirarea termenului pentru formularea cererilor de admitere a creanțelor, nu a explicat motivul pentru care lichidatorul judiciar nu s-a pronunțat asupra acesteia. În orice caz, împotriva refuzului lichidatorului de a înscrie creanța în tabelul preliminar creditoarea avea deschisă calea contestației, pe care nu a făcut dovada că a exercitat-o.

În această situație, după deschiderea procedurii insolvenței unei debitoare, singura modalitate de valorificare a unui drept de creanță anterior deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei se poate realiza numai în cadrul procedurii de insolvență, cu respectarea exigențelor legii speciale.

Ca atare, pentru debitul în cuantum de 1.172.837,15 lei solicitat cu titlu de penalizări, debit anterior deschiderii procedurii insolvenței la 17.01.2011, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai solicita plata acestuia întrucât nu a depus în cadrul procedurii insolvenței din dosarul nr. x/105/2010, în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2006, cerere de admitere a creanței.

Nedepunerea cererii de admitere a creanței sau depășirea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 este sancționată de art. 76 din Legea nr. 85/2006 cu decăderea din dreptul de a-și mai realiza creanțele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenței acesteia.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 76 din Legea nr. 85/2006, instanța a admis excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și mai realiza creanțele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenței acesteia, invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Având în vedere soluția pronunțată față de excepția decăderii, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea fondurilor raporturilor juridice dintre părți.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul Municipiul  Ploiesti, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 346 din 15 iunie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul  Municipiul Ploiești  împotriva sentinței nr.  518  din data de 5.03.2018  pronunțată de Tribunalul  Prahova, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâta SC A. SA.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a respins acțiunea având ca obiect plata penalităților de întârziere, ca inadmisibilă.

Curtea a apreciat că titularul unei creanțe nu are un drept de opțiune în cazul deschiderii insolvenței împotriva debitorului sau, respectiv a opta între valorificarea acesteia în cursul procedurii de insolvență sau valorificarea după  închiderea acestei proceduri, evident atunci când se dispune reinserția în circuitul economic.

Măsura suspendării prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu este o măsură de protecție a unui drept de creanță, așa cum susține eronat apelanta, suspendarea acțiunii de drept comun operând în temeiul legii, obligând creditorul să-și valorifice creanța într-o procedură concursuală și colectivă, evident cu respectarea dreptului de dispoziție.

Cum singura cale de valorificare a creanței era cea prevăzută de Legea nr. 85/2006 este evident că după închiderea acesteia (a procedurii) și reinserția în circuitul economic al societății supuse procedurii de reorganizare judiciară, intervine o decădere din dreptul de valorificare, așa cum s-a întâmplat în cazul de față.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Municipiul Ploiești prin Primar.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate recurentul a criticat decizia instanței de apel care a menținut soluția instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Se susține greșita aplicare a prevederilor art. 36 și art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Recurentul arată că a uzat de prevederile art. 64 din Legea nr. 85/2006, formulând cerere de înscriere la masa credală formulată înainte de închiderea procedurii în calitate de creditor.

Potrivit legii insolvenței, recurentul era îndreptățit să fie informat ori notificat cu privire la desfășurarea procedurii și să participe la orice altă procedură reglementată de lege, lichidatorul având obligația de a notifica fiecărui creditor o copie de pe raport și o copie de pe planul de distribuire, obligație care nu a fost respectată.

Recurentul arată că această obligație nu a fost respectată, lichidatorul nerespectând dispozițiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, comunicarea actelor de procedură putând fi realizată conform prevederilor Codului de procedură civilă.

Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 vizează protejarea intereselor creditorilor, prin suspendarea cauzei fiind protejat dreptul creditorului de a-și recupera creanța. Deși dreptul la acțiune se suspendă, el nu dispare, fiind conservat potrivit art. 40 din lege, care dispune în sensul suspendării termenelor de prescripție a acțiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Recurentul apreciază că prevederile art. 76 referitoare la decădere nu sunt aplicabile, întrucât creditorul a respectat prevederile art. 64 din Legea nr. 85/2006 și s-a înscris la masa credală înainte de închiderea procedurii în calitate de creditor, față de care instanța nu s-a pronunțat.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate invoca pentru a se solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci ,,

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

”.

În raport cu cerințele motivului de nelegalitate invocat se observă că recurentul a pus în discuție greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 și art. 76 din Legea nr. 85/2006.

În  raport de aceste susțineri se apreciază că recurentul a invocat teza a doua a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În adevăr, dispozițiile art. 76 dispun în sensul că „(1)

Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

(2)

Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție

.”

Recurentul încearcă să acrediteze ideea că titularul unei creanțe are drept de opțiune între valorificarea creanței în cursul procedurii de insolvență sau după închiderea acestei proceduri în cadrul procedurii judiciare, ulterior repunerii cauzei pe rol.

În legătură cu aceste susțineri, instanța constată că în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 are loc suspendarea în temeiul legii a acțiunii ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței.

Sub primul aspect, trebuie reținut că rațiunea suspendării de drept a judecății pricinii constă în acordarea posibilității valorificării patrimoniului debitorului în mod colectiv și organizat sub supravegherea judecătorului sindic. Protejarea creditorilor vizează nu protecția dreptului de creanță, ci acordă garanția că anumite părți din patrimoniul debitorului nu vor fi exceptate de la valorificare.

Recurentul a solicitat Înaltei Curți să aibă în vedere că a uzat de procedura prevăzută de art. 64 din Legea nr. 85/2006 și a solicitat înscrierea la masa credală, dreptul la acțiune fiind conservat potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006.

Aceste susțineri nu vor fi primite întrucât deschiderea procedurii insolvenței produce suspendarea curgerii termenelor de prescripție, potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că demersul judiciar împotriva debitorului poate fi reluat în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenței, în lipsa înscrierii creanței în tabelul creditorilor, în cadrul termenului general de prescripție.

În acest context în care recurentul, deși a procedat la înscrierea creanței sale la masa credală, nu a uzat de căile de atac pe care le putea formula împotriva cererii de înscriere a creanței, în fața judecătorului sindic, în cadrului prezentului demers judiciar, ulterior închiderii procedurii insolvenței, creditorul nu-și mai poate valorifica dreptul de creanță, fiind decăzut din acest drept.

Așa fiind, dispozițile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu reprezintă o normă legală care să împiedice exercitarea dreptului de creanță al creditorului, sub condiția valorificării acestuia în cadrul acțiunii judiciare, până la momentul închiderii procedurii insolvenței, ori în cadrul procedurii concursuale prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Așa fiind, critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 teza a II-a nu a fost reținută, iar potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.