ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
cauzei de față
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, la data de
25 martie 2011
,
contestatoarea T.D. a formulat contestație în
anulare împotriva deciziei civile nr. 562A/2010, pronunțate de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă, prin care a solicitat anularea acesteia și
reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea
pronunțării unei hotărâri neviciate.
În motivarea contestației
în anulare a arătat, în esență, că soluționarea cauzei a fost făcută cu încălcarea
dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., deoarece procedura de citare cu apelanta-reclamantă
nu a fost legal îndeplinită; pe de altă parte nu s-a avut în vedere că pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,
există Dosarul nr. 4847/1/2011, în care se solicitase strămutarea cauzei, cu termen
de soluționare la data de 4 februarie 2011.
S-a mai arătat că, sub
un alt aspect, decizia este nelegală întrucât prin hotărârea A.G.A. din 6
septembrie 2010, Fondul Proprietatea a devenit societate de investiții de tip închis
și nu mai poate constitui un organism pentru acoperirea despăgubirilor.
Prin decizia civilă
nr. 660A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins
contestația în anulare, ca inadmisibilă, cu motivarea că decizia atacată era susceptibilă
de recurs, cale de atac care nu a fost exercitată.
Prin decizia civilă
nr. 5841 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția I civilă, a fost admis recursul declarat de C.A. și M.A.M., moștenitoarele
contestatoarei T.D., a fost casată decizia nr. 660A din 27 iunie 2011, pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și trimisă cauza aceleiași instanțe,
spre rejudecare.
Pentru a decide astfel,
Înalta Curte a reținut că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană
lipsită de capacitate de folosință, întrucât contestatoarea inițială a decedat la
data de 23 iunie 2011.
Dosarul a fost reînregistrat
pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 19 iunie 2013,
sub nr. 2755/2/2011*.
În rejudecare, contestatoarele
au depus note scrise, prin care au formulat solicitări noi, în sensul că au formulat
pretenții de restituire și cu privire la apartamentul nr. X din imobil și au solicită
anularea și altor hotărâri judecătorești referitoare la acest apartament.
Prin decizia civilă
nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.D.,
decedată pe parcursul procesului, și continuată de moștenitoarele acesteia C.A.
și M.A.M., împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010, în contradictoriu
cu intimații Asociația P.P. Programul Salariaților, Primăria Municipiului București,
SC P.H. SA, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Societatea de
Investiții Financiare Muntenia.
Pentru a decide astfel,
curtea de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ.,
hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste
motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, atunci când procedura
de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită
potrivit cu cerințele legii sau când s-au încălcat dispozițiile de ordine publică
privitoare la competență.
În cauză, s-a constatat
că decizia civilă nr. 562A/2011, atacată cu contestație în anulare, era susceptibilă
de recurs, nefiind irevocabilă, astfel că motivele prezentate în calea de atac de
retractare puteau fi invocate pe calea recursului, cale de atac care nu a fost exercitată.
Această împrejurare rezultă din lucrările dosarului și a fost confirmată, în mod
expres, de reprezentantul contestatoarelor.
În consecință, raportându-se
și la motivele de contestație în anulare invocate, curtea de apel a reținut că,
în cauză, nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate prevăzute de
dispozițiile art. 317 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., astfel că a respins
contestația în anulare, ca inadmisibilă.
În ceea ce privește susținerea
conform căreia instanța de apel a ignorat existența unei cereri de strămutare, s-a
arătat că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă și dintr-o altă perspectivă,
și anume pentru că această cale de atac nu poate fi promovată decât pentru motivele
strict prevăzute de lege în art. 317 C. proc. civ. (în speță art. 318 C. proc. civ.
nefiind aplicabil, deoarece hotărârea atacată a fost pronunțată în apel, iar nu
în recurs), iar nu pentru alte motive care nu se încadrează în aceste dispoziții
legale.
Cu referire la celelalte
pretenții formulate de contestatoare prin notele scrise depuse în rejudecare, Curtea
de Apel București a constatat că sunt inadmisibile, având în vedere obiectul cauzei
prezente, contestație în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 562 A
din 28 septembrie 2010, astfel că nu pot face obiectul judecății pretenții care
exced acestui obiect; pe de altă parte, acestea sunt formulate în cadrul unei căi
de atac inadmisibile.
Împotriva acestei decizii
au declarat recurs contestatoarele C.A. și M.A.M.
Acestea au susținut că
decizia recurată este nelegală deoarece, în cauză nu au fost respectate dispozițiile
art. 261 alin. (1) pct. 5 și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. precum
și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 privind
măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent,
a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Au susținut recurentele
că decizia civilă nr. 318A din 12 noiembrie 2013 conține afirmații inexacte ale
instanței de judecată și nu cuprinde susținerile lor, în prescurtare, cu arătarea
dovezilor constând în înscrisurile depuse la dosar, așa cum prevede art. 261 alin.
(1) pct. 3 C. proc. civ.
Cu referire la pretinsele
afirmații inexacte cuprinse în decizia recurată, se susține, în mod greșit, că pe
rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele M.A.M.
și C.A., moștenitoarele apelantei T.D., decedată pe parcursul procesului, împotriva
deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010 în contradictoriu cu intimații Asociația
P.P., SC P.H. SA București și alți intimați pârâți.
Or, din actele existente
la dosar, respectiv scrisoarea din 19 iunie 2013 care reprezintă anexa nr. 1 borderou
la recurs, rezultă că Dosarul nr. 2755/2/2010 a fost trimis la Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarele care privesc
revendicarea spațiului comercial din imobilul situat în str. V.L., sector 2 București,
inclusiv hotărârile judecătorești privind apartamentul nr. X, din imobil, cumpărat
de C.M. cu încălcarea Legii nr. 112/1995.
În opinia recurentelor,
curtea de apel a ignorat aceste înscrisuri și a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate,
care încalcă prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Sub aspectul obiectului
cauzei recurentele au susținut că este reprezentat de cererea de revendicare imobiliară,
urmarea aplicării Legii nr. 165/2013 și abrogării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Printr-o altă critică,
recurentele au arătat că prin respingerea solicitării lor, formulată prin mandatar
M.G. de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța de judecată
le-a încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 20 din Constituția României.
Recurentele au făcut un
istoric al demersurilor judiciare privind imobilul situat în str. V.L., sector 2,
București despre care au arătat că a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950
fiind administrat de SC A. SA București în numele Consiliului General al Municipiului
București până în 2 aprilie 2002, când a fost restituit în natură în temeiul Legii
nr. 10/2001 prin dispoziția din 2 aprilie 2002 a Primarului General al Municipiului
București cu excepția spațiilor comerciale situate la parterul imobilului (cumpărate
de Asociația P.P. și cedate fără plată către SC P.H. SA București) și a apartamentului
nr. X, cumpărat de C.M. în baza Legii nr. 112/1995.
Au mai arătat recurentele
că autoarea lor, T.D., reprezentată de mandatar M.G., a chemat în judecată Statul
Român la C.E.D.O. pentru refuzul instanțelor de judecată de a îi restitui în natură
spațiul comercial aflat la parterul imobilului respectiv, deținut de SC P.H. SA
București și apartamentul nr. X din același imobil, cumpărat cu încălcarea Legii
nr. 112/1995 de C.M.
Recurentele au susținut
că deși cererile aflate pe rolul C.E.D.O., au fost admise, în temeiul hotărârii
pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva
României, au fost suspendate, inclusiv plata daunelor interese, reprezentate de
chiriile încasate ilegal de SC P.H. SA București.
În opinia acestora, instanța
de judecată a ignorat masurile luate de C.E.D.O. și a încălcat dispozițiile
art. 4 din Legea nr. 165/2013, care se aplică și cauzelor suspendate aflate pe rolul
curții europene.
De asemenea au fost dezvoltate
ample susțineri cu privire la temeinicia și legalitatea restituirii în natură a
spațiilor comerciale și a apartamentului nr. X din imobilul respectiv, urmare aplicării
Legii nr. 165/2013 și abrogării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Intimatele S.I.F.M.
SA, Asociația P.P. și SC P.H. SA au depus întâmpinare în conformitate cu dispozițiile
art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care au solicitat respingerea recursului.
Astfel, intimatele S.I.F.M.
SA, Asociația P.P. și SC P.H. SA, au arătat, în esență, că obiectul prezentei cauze
este calea extraordinară a contestației în anulare îndreptată împotriva deciziei
civile nr. 562A din 28 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București în
Dosarul nr. 24501/3/2007, prin care a fost respins apelul autoarei contestatoarelor,
T.D.
Aceasta decizie putea
fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, dar așa cum s-a reținut
în ședința publică din 27 iunie 2011, aceasta cale de atac nu a fost exercitată
în termenul stabilit de lege și, pe cale de consecință, decizia pronunțată în apel
a devenit irevocabilă.
Intimatele Asociația P.P.
și SC P.H. SA au susținut, în plus, că cererea având ca obiect contestație în anulare,
a fost tardiv formulată.
Analizând decizia recurată
prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta
Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele
ce succed:
Cu referire la obiectul
cererii deduse judecății, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 318 A din 12 noiembrie
2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care este supusă
controlului judiciar, a fost soluționată, după casarea cu trimitere spre rejudecare,
contestația în anulare formulată de contestatoarea T.D., la data de 25 martie 2011,
împotriva deciziei civile nr. 562A/2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Contestația în anulare
este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele
expres prevăzute de lege. Consecința admiterii unei asemenea căi de atac este reluarea
judecății în faza procesuală finalizată cu hotărârea anulată, însă numai după constatarea
îndeplinirii condițiilor de admisibilitate.
Or, prin hotărârea atacată,
s-a reținut că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate
și aceasta deoarece contestația în anulare are un caracter subsidiar, părțile neavând
un drept de opțiune între a exercita această cale de atac sau recursul.
S-a constatat că decizia
nr. 318 A din 12 noiembrie 2013 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă, în apel, iar părțile nu au exercitat recurs.
Recurentele nu au formulat
critici care să privească interpretarea dispozițiilor art. 317 C. proc. civ. însă
au susținut că instanța anterioară era învestită cu dezlegarea raportului litigios
privitor la cererea de restituire a spațiilor comerciale de la parterul imobilului
situat în str. V.L., sector 2, București și a apartamentului nr. X din acest imobil.
Aceste critici, care au
fost însoțite de ample susțineri de fond ce exced cadrului procesual în recursul
pendente, sunt vădit nefondate, curtea de apel reținând în mod corect că este învestită
cu soluționarea unei contestații în anulare.
În ceea ce privește criticile
prin care s-a susținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1)
pct. 5 și cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt
fondate.
Astfel, mențiunile prevăzute
de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care trebuie să se regăsească în hotărâre
trebuie circumscrise obiectului procesului.
Prin urmare, în cauză,
este necesar a se regăsi în hotărâre motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților
în legătură cu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare,
instanța nefiind ținută să răspundă argumentelor privitoare la alte aspecte.
În plus, instanța nu trebuie
să răspundă în mod detaliat fiecărui argument adus de părți însă din motivarea hotărârii
este necesar să rezulte că cererile părților, desigur cele care se circumscriu cadrului
procesual sub aspectul obiectului, au fost în mod efectiv analizate.
Din examinarea deciziei
recurate se constată că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.
5 C. proc. civ., în raport de soluția pronunțată, fiind expuse argumentele de fapt
și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere, ca inadmisibilă, a contestației
în anulare.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu au fost dezvoltate, în concret critici care
să poată fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. în legătură cu soluția
adoptată de curtea de apel.
În cauză, sub aspectul
condițiilor de admisibilitate, dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 50 lit. c)
din Legea nr. 165/2013 nu au nicio aplicabilitate, astfel că nu se poate susține
nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.
De asemenea, se constată
că în decizia supusă controlului judiciar, cu referire la care nu a fost relevat
vreun motiv de nulitate, nu au fost identificate afirmații inexacte (în sensul celor
susținute prin cererea de recurs).
Este nefondată și critica
prin care recurentele au arătat că instanța de judecată le-a încălcat dreptul la
apărare prevăzut în art. 20 din Constituția României, prin respingerea solicitării
lor, formulată prin mandatar M.G. de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii
scrise.
Astfel, Înalta Curte reține
că potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ., amânarea pronunțării
este o măsură lăsată la aprecierea instanței.
Conform art. 156
alin. (2) C. proc. civ., amânarea pronunțării trebuie dispusă însă la cererea părții
căreia i-a fost respinsă cererea de amânare a judecății pentru lipsă de apărare,
situație care nu se regăsește în cauza de față.
În ceea ce privește susținerile
intimatelor Asociația P.P. și SC P.H. SA care au arătat în întâmpinare că cererea
având ca obiect contestație în anulare, a fost tardiv formulată, Înalta Curte reține
că întrucât cererea a fost respinsă ca neîndeplinind condițiile de admisibilitate,
iar recursul a fost declarat de contestatoare, nu se impune examinarea acestei excepții.
Pentru toate aceste considerente,
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins,
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de recurentele-contestatoare C.A. și M.A.M., împotriva deciziei
nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 21 mai 2014.