ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 25 martie 2011 , contestatoarea T.D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 562A/2010, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a solicitat anularea acesteia și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate. În motivarea contestației în anulare a arătat, în esență, că soluționarea cauzei a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc.
civ., deoarece procedura de citare cu apelanta-reclamantă nu a fost legal îndeplinită; pe de altă parte nu s-a avut în vedere că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, există Dosarul nr. 4847/1/2011, în care se solicitase strămutarea cauzei, cu termen de soluționare la data de 4 februarie 2011. S-a mai arătat că, sub un alt aspect, decizia este nelegală întrucât prin hotărârea A.G.A. din 6 septembrie 2010, Fondul Proprietatea a devenit societate de investiții de tip închis și nu mai poate constitui un organism pentru acoperirea despăgubirilor. Prin decizia civilă nr. 660A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă, cu motivarea că decizia atacată era susceptibilă de recurs, cale de atac care nu a fost exercitată.
Prin decizia civilă nr. 5841 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de C.A. și M.A.M., moștenitoarele contestatoarei T.D., a fost casată decizia nr. 660A din 27 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și trimisă cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, întrucât contestatoarea inițială a decedat la data de 23 iunie 2011. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 19 iunie 2013, sub nr. 2755/2/2011*.
În rejudecare, contestatoarele au depus note scrise, prin care au formulat solicitări noi, în sensul că au formulat pretenții de restituire și cu privire la apartamentul nr. X din imobil și au solicită anularea și altor hotărâri judecătorești referitoare la acest apartament. Prin decizia civilă nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.D., decedată pe parcursul procesului, și continuată de moștenitoarele acesteia C.A. și M.A.M., împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010, în contradictoriu cu intimații Asociația P.P. Programul Salariaților, Primăria Municipiului București, SC P.H.
SA, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Societatea de Investiții Financiare Muntenia. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când s-au încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. În cauză, s-a constatat că decizia civilă nr. 562A/2011, atacată cu contestație în anulare, era susceptibilă de recurs, nefiind irevocabilă, astfel că motivele prezentate în calea de atac de retractare puteau fi invocate pe calea recursului, cale de atac care nu a fost exercitată.
Această împrejurare rezultă din lucrările dosarului și a fost confirmată, în mod expres, de reprezentantul contestatoarelor. În consecință, raportându-se și la motivele de contestație în anulare invocate, curtea de apel a reținut că, în cauză, nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., astfel că a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă. În ceea ce privește susținerea conform căreia instanța de apel a ignorat existența unei cereri de strămutare, s-a arătat că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă și dintr-o altă perspectivă, și anume pentru că această cale de atac nu poate fi promovată decât pentru motivele strict prevăzute de lege în art. 317 C. proc.
civ. (în speță art. 318 C. proc. civ. nefiind aplicabil, deoarece hotărârea atacată a fost pronunțată în apel, iar nu în recurs), iar nu pentru alte motive care nu se încadrează în aceste dispoziții legale. Cu referire la celelalte pretenții formulate de contestatoare prin notele scrise depuse în rejudecare, Curtea de Apel București a constatat că sunt inadmisibile, având în vedere obiectul cauzei prezente, contestație în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 562 A din 28 septembrie 2010, astfel că nu pot face obiectul judecății pretenții care exced acestui obiect; pe de altă parte, acestea sunt formulate în cadrul unei căi de atac inadmisibile. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele C.A.
și M.A.M. Acestea au susținut că decizia recurată este nelegală deoarece, în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. precum și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România. Au susținut recurentele că decizia civilă nr. 318A din 12 noiembrie 2013 conține afirmații inexacte ale instanței de judecată și nu cuprinde susținerile lor, în prescurtare, cu arătarea dovezilor constând în înscrisurile depuse la dosar, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc.
civ. Cu referire la pretinsele afirmații inexacte cuprinse în decizia recurată, se susține, în mod greșit, că pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele M.A.M. și C.A., moștenitoarele apelantei T.D., decedată pe parcursul procesului, împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010 în contradictoriu cu intimații Asociația P.P., SC P.H. SA București și alți intimați pârâți. Or, din actele existente la dosar, respectiv scrisoarea din 19 iunie 2013 care reprezintă anexa nr. 1 borderou la recurs, rezultă că Dosarul nr. 2755/2/2010 a fost trimis la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarele care privesc revendicarea spațiului comercial din imobilul situat în str. V.L., sector 2 București, inclusiv hotărârile judecătorești privind apartamentul nr. X, din imobil, cumpărat de C.M.
cu încălcarea Legii nr. 112/1995. În opinia recurentelor, curtea de apel a ignorat aceste înscrisuri și a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, care încalcă prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Sub aspectul obiectului cauzei recurentele au susținut că este reprezentat de cererea de revendicare imobiliară, urmarea aplicării Legii nr. 165/2013 și abrogării Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Printr-o altă critică, recurentele au arătat că prin respingerea solicitării lor, formulată prin mandatar M.G. de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța de judecată le-a încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 20 din Constituția României.
Recurentele au făcut un istoric al demersurilor judiciare privind imobilul situat în str. V.L., sector 2, București despre care au arătat că a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 fiind administrat de SC A. SA București în numele Consiliului General al Municipiului București până în 2 aprilie 2002, când a fost restituit în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 prin dispoziția din 2 aprilie 2002 a Primarului General al Municipiului București cu excepția spațiilor comerciale situate la parterul imobilului (cumpărate de Asociația P.P. și cedate fără plată către SC P.H. SA București) și a apartamentului nr. X, cumpărat de C.M. în baza Legii nr. 112/1995. Au mai arătat recurentele că autoarea lor, T.D., reprezentată de mandatar M.G., a chemat în judecată Statul Român la C.E.D.O.
pentru refuzul instanțelor de judecată de a îi restitui în natură spațiul comercial aflat la parterul imobilului respectiv, deținut de SC P.H. SA București și apartamentul nr. X din același imobil, cumpărat cu încălcarea Legii nr. 112/1995 de C.M. Recurentele au susținut că deși cererile aflate pe rolul C.E.D.O., au fost admise, în temeiul hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, au fost suspendate, inclusiv plata daunelor interese, reprezentate de chiriile încasate ilegal de SC P.H. SA București. În opinia acestora, instanța de judecată a ignorat masurile luate de C.E.D.O. și a încălcat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, care se aplică și cauzelor suspendate aflate pe rolul curții europene.
De asemenea au fost dezvoltate ample susțineri cu privire la temeinicia și legalitatea restituirii în natură a spațiilor comerciale și a apartamentului nr. X din imobilul respectiv, urmare aplicării Legii nr. 165/2013 și abrogării Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Intimatele S.I.F.M. SA, Asociația P.P. și SC P.H. SA au depus întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care au solicitat respingerea recursului. Astfel, intimatele S.I.F.M. SA, Asociația P.P. și SC P.H. SA, au arătat, în esență, că obiectul prezentei cauze este calea extraordinară a contestației în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 24501/3/2007, prin care a fost respins apelul autoarei contestatoarelor, T.D.
Aceasta decizie putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, dar așa cum s-a reținut în ședința publică din 27 iunie 2011, aceasta cale de atac nu a fost exercitată în termenul stabilit de lege și, pe cale de consecință, decizia pronunțată în apel a devenit irevocabilă. Intimatele Asociația P.P. și SC P.H. SA au susținut, în plus, că cererea având ca obiect contestație în anulare, a fost tardiv formulată.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Cu referire la obiectul cererii deduse judecății, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care este supusă controlului judiciar, a fost soluționată, după casarea cu trimitere spre rejudecare, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.D., la data de 25 martie 2011, împotriva deciziei civile nr. 562A/2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege.
Consecința admiterii unei asemenea căi de atac este reluarea judecății în faza procesuală finalizată cu hotărârea anulată, însă numai după constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate. Or, prin hotărârea atacată, s-a reținut că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate și aceasta deoarece contestația în anulare are un caracter subsidiar, părțile neavând un drept de opțiune între a exercita această cale de atac sau recursul. S-a constatat că decizia nr. 318 A din 12 noiembrie 2013 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în apel, iar părțile nu au exercitat recurs. Recurentele nu au formulat critici care să privească interpretarea dispozițiilor art. 317 C. proc.
civ. însă au susținut că instanța anterioară era învestită cu dezlegarea raportului litigios privitor la cererea de restituire a spațiilor comerciale de la parterul imobilului situat în str. V.L., sector 2, București și a apartamentului nr. X din acest imobil. Aceste critici, care au fost însoțite de ample susțineri de fond ce exced cadrului procesual în recursul pendente, sunt vădit nefondate, curtea de apel reținând în mod corect că este învestită cu soluționarea unei contestații în anulare. În ceea ce privește criticile prin care s-a susținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 și cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt fondate.
Astfel, mențiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care trebuie să se regăsească în hotărâre trebuie circumscrise obiectului procesului. Prin urmare, în cauză, este necesar a se regăsi în hotărâre motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților în legătură cu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare, instanța nefiind ținută să răspundă argumentelor privitoare la alte aspecte. În plus, instanța nu trebuie să răspundă în mod detaliat fiecărui argument adus de părți însă din motivarea hotărârii este necesar să rezulte că cererile părților, desigur cele care se circumscriu cadrului procesual sub aspectul obiectului, au fost în mod efectiv analizate.
Din examinarea deciziei recurate se constată că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport de soluția pronunțată, fiind expuse argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare. În ceea ce privește dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu au fost dezvoltate, în concret critici care să poată fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. în legătură cu soluția adoptată de curtea de apel. În cauză, sub aspectul condițiilor de admisibilitate, dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 nu au nicio aplicabilitate, astfel că nu se poate susține nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.
De asemenea, se constată că în decizia supusă controlului judiciar, cu referire la care nu a fost relevat vreun motiv de nulitate, nu au fost identificate afirmații inexacte (în sensul celor susținute prin cererea de recurs). Este nefondată și critica prin care recurentele au arătat că instanța de judecată le-a încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 20 din Constituția României, prin respingerea solicitării lor, formulată prin mandatar M.G. de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise. Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ., amânarea pronunțării este o măsură lăsată la aprecierea instanței. Conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., amânarea pronunțării trebuie dispusă însă la cererea părții căreia i-a fost respinsă cererea de amânare a judecății pentru lipsă de apărare, situație care nu se regăsește în cauza de față.
În ceea ce privește susținerile intimatelor Asociația P.P. și SC P.H. SA care au arătat în întâmpinare că cererea având ca obiect contestație în anulare, a fost tardiv formulată, Înalta Curte reține că întrucât cererea a fost respinsă ca neîndeplinind condițiile de admisibilitate, iar recursul a fost declarat de contestatoare, nu se impune examinarea acestei excepții. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-contestatoare C.A. și M.A.M., împotriva deciziei nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2014.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.