ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2014

Asupra cererii de

revizuire de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 4939 din 31 octombrie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 73A din 1 martie

2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut, în

esență, că motivele de recurs, prin care s-a criticat modalitatea de

interpretare și aplicare de către instanța de apel a deciziei în interesul

legii nr. 33/2008, în sensul că în mod greșit nu s-a procedat la compararea

clasică de titluri specifică acțiunii în revendicare, nu pot fi primite, în

condițiile în care la data introducerii acțiunii, respectiv 26 februarie 2007

exista o lege specială, iar în concursul dintre aceasta și dreptul comun, prima

are prevalență conform principiului specialia generalibus derogant.

S-a constatat, de

asemenea, că recurentul nu se găsește în niciuna dintre situațiile de excepție

ce ar justifica posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, în

raport de jurisprudența recentă a instanței de contencios european.

Împotriva deciziei a

formulat cerere de revizuire P.C., întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., arătând că instanța a apreciat în mod incorect în soluționarea

cauzei, deoarece nu a procedat la compararea titlurilor prezentate de cele două

părți, așa cum solicitase, în aceste condiții considerând că Înalta Curte nu

s-a pronunțat asupra obiectului cu care fusese învestită, respectiv nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut.

În continuare,

revizuentul a prezentat argumente în considerarea calității sale de proprietar,

plecând de la premisa că titlul său de proprietate nu a fost niciodată anulat.

A mai arătat că titlul pârâtei a fost obținut în mod incorect și că provine de

la un neproprietar.

A solicitat admiterea

cererii de revizuire, modificarea în întregime a deciziei atacate, în sensul

admiterii recursului și obligarea intimatei-pârâte să-i lase în deplină

proprietate și posesie suprafața de teren, precum și ieșirea din indiviziune.

Cererea de revizuire

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în considerarea argumentelor ce succed.

Art. 322 C. proc. civ.

reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele

limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În cauză însă,

cererea de revizuire nu respectă cerințele impuse de art. 322 C. proc. civ.

Astfel, textul

cuprins la art. 322 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce privește

hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea

este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanță de recurs

atunci când a evocat fondul.

Se constată că în

speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest

aspect, și anume prin decizia atacată s-a respins, ca nefondat, recursul și,

prin urmare, nu s-a evocat fondul, întrucât exercitând controlul judiciar,

instanța de recurs nu a dat o altă rezolvare raporturilor juridice litigioase

deduse judecății, în urma reevaluării situației cauzei, fie stabilind că alte

dispoziții legale ar fi fost aplicabile acesteia, fie pe baza normei legale

invocată ca incidentă cazului, dar care să fi fost greșit interpretată și

aplicată la cazul concret de către instanțele de fond.

Se observă totodată

că pct. 2 al art. 322 C. proc. civ., pe care a fost întemeiată cererea,

stipulează că revizuirea se poate cere dacă instanța „s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori

s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Or, se constată că în

susținerea încadrării demersului judiciar în acest temei de drept, revizuentul

a criticat faptul că instanța nu a procedat la compararea titlurilor de

proprietate, apreciind astfel că Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra

obiectului cu care a fost învestită.

Atare critici nu se

circumscriu însă motivului de revizuire indicat, reprezentând în realitate

nemulțumiri ale părții în raport de modalitatea de soluționare a recursului și

de interpretare a dispozițiilor legale incidente.

Așadar, raportând

cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții

nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.C. împotriva deciziei nr.

4939 din 31 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2014.