ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1069/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1069/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 7 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, sub nr. 59131/3/2010, reclamantul Inspectoratul

General al Poliției Române (I.G.P.R.) a chemat în judecată pe pârâții Oficiul

de Stat pentru Invenții și Mărci și Comisariatul pentru Societatea Civilă (C.S.C.),

solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea

Certificatului de înregistrare nr. 108119 din 4 martie 2010 prin care a fost

înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, marca "Poliția

animalelor" și anularea Certificatului de înregistrare a

desenului/modelului din 26 iulie 2010, privind însemnele distinctive pe care

Poliția Animalelor le va purta pe autovehiculele de serviciu, respectiv embleme

și dispozitive de avertizare.

Ca temei juridic al acțiunii au fost invocate

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. i), art. 48 alin. (1) lit. a) și c) din

Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, cu modificările și

completările ulterioare coroborate cu Regula 32 din Anexa la H.G. nr. 833/1998

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile

și indicațiile geografice, precum și pe dispozițiile art. 12 și 25 din Legea

nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată la data de 10

februarie 2011, pârâtul Comisariatul pentru Societatea Civilă a invocat

excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale

pasive și a inadmisibilității acțiunii, solicitând, pe fond, respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că, în conformitate

cu dispoz. art. 109 alin. (1) C. proc. civ. "oricine pretinde un drept

împotriva unei alte persoane trebuie sa facă o cerere înaintea instanței

competente. Analiza textului legal mai sus menționat, duce la concluzia lipsita

de orice echivoc după care formularea unei acțiuni în justiție este

condiționată de existenta în patrimoniul reclamantului, a unui drept față de o

altă persoană, or în speță, acest drept nu există.

În speța, arată ca titularul certificatului

de înregistrare din 4 martie 2010 și a certificatului de înregistrare a

desenului/modelului din 26 iulie 2010 a căror anulare se solicită, nu este

"Comisariatul pentru Societatea Civilă - C.S.C.", care este o

asociație, cu personalitate juridică distinctă, ci Federația Comisariatul

pentru Societatea Civilă, prin structura sa Inspectoratul General de Poliție

pentru Protecția Animalelor" denumită și "Poliția Animalelor".

În aceste condiții, a mai arătat pârâtul se

impune scoaterea sa din cauză și citarea Federației Comisariatul pentru

Societatea Civilă - Inspectoratul General de Poliție pentru Protecția

Animalelor.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată, prezentându-și propriile argumente în susținerea acestei

soluții.

La data de 10 martie 2011, reclamantul IGPR a

formulat o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în

calitate de pârâtă a Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă.

S-a arătat că motivul pentru care solicită

introducerea în cauză a Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă este

acela că, referitor la certificatul de înregistrare a mărcii din 4 martie 2010

"Poliția animalelor" și certificatul de înregistrare a

desenului/modelului din 26 iulie 2010, privind însemnele distinctive pe care

Poliția Animalelor le va purta pe autovehiculele de serviciu au fost emise de

către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în favoarea Comisariatului

pentru Societatea Civilă.

De asemenea, reclamantul învederează că prin

Sentința civilă nr. 27 din 4 noiembrie 2009. Tribunalul București, secția a V-a

civilă a luat act de modificările aduse statutului Federației Comisariatul

pentru Societate Civilă prin Hotărârea nr. 899 din 20 octombrie 2009 a

Consiliului Superior al F.C.S.C. Această din urmă hotărâre menționează că:

"începând cu data de 20 octombrie 2009 se înființează ca structura a

F.C.S.C. Inspectoratul General de Poliție pentru Protecția Animalelor denumit

Poliția pentru Protecția Animalelor - ce va ființa în baza unui regulament

propriu, având ca scop protecția animalelor împotriva relelor tratamente și

purtării nejustificat abuzive."

Pe de altă parte, titular al certificatelor

eliberate de O.S.I.M. și contestate de reclamant apare Comisariatul pentru

Societate Civilă, iar nu Federația Comisariatul pentru Societate Civilă.

În acest context, reclamantul a arătat că

solicită a fi introdusă în cauză și Federația Comisariatul pentru Societatea

Civilă în cadrul căreia funcționează Inspectoratul General de Poliție pentru

Protecția Animalelor pentru a se lămuri cărei organizații i-au fost eliberate

cele două certificate a căror anulare a fost solicitată de reclamant.

Referitor la pretențiile sale îndreptate

împotriva Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă, reclamanta a învederat

că acestea sunt identice cu cele detaliate în cererea de chemare în judecată

formulată la data de 29 noiembrie 2010.

Cu privire la temeiul în drept invocat în

cererea de chemare în judecată, s-a precizat că acțiunea a fost formulată la

data de 29 noiembrie 2010, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București

la data de 7 decembrie 2010; la data de 3 decembrie 2010, în M. Of. al României

nr. 809 a fost publicată H.G. nr. 1134 din 10 noiembrie 2010 pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice, act normativ care a abrogat H.G. nr. 833/1998 pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice.

Urmare a acestui eveniment de modificare a

cadrului legislativ, reclamantul înțelege să-și modifice temeiul de drept și

să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. i), art. 48

alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 39 a

H.G. nr. 1134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.

84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, precum și pe dispozițiile

art. 12 și 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea de ședință din 10 februarie

2011, prima instanță a dispus completarea cadrului procesual prin introducerea

în cauză a Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă în calitate de

titular al dreptului; la termenul din 10 martie 2011, tribunalul a respins

excepția lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale

pasive și a inadmisibilității acțiunii pentru motivele menționate în încheierea

de ședință.

Prin Sentința civilă nr. 1127 din 9 iunie

2011, tribunalul a admis acțiunea, a dispus anularea certificatului de

înregistrare din 4 martie 2010 pentru marca "Poliția animalelor" emis

de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și anularea certificatului de

înregistrare a desenului/modelului din 26 iulie 2010 emis de Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile

Legii nr. 84/1998 și ale Legii nr. 129/1992, în forma în vigoare a acestor acte

normative de la data efectuării procedurii de înregistrare, dat fiind

principiul tempus regit actum.

În ce privește anularea înregistrării mărcii

s-au reținut a fi incidente dispozițiile art. 48 alin. (1) rap. la art. 5 alin.

(1) lit. i) din lege potrivit cărora: "Sunt excluse de la protecție și nu

pot fi înregistrate mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor

moravuri", potrivit motivelor arătate pe larg în considerentele sentinței.

Referitor la anularea modelelor industriale,

cererea a fost găsită întemeiată în baza prevederilor art. 42 alin. (1), rap.

la art. 22 alin. (1) lit. d), art. 22 alin. (3) lit. a), b) și d), dar și la

art. 2, 6 și 7 din Legea nr. 129/1992, astfel cum reiese din motivarea

sentinței.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate

au declarat apel pârâții Comisariatul pentru Societatea Civilă și Federația

Comisariatul pentru Societatea Civilă, invocându-se motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 139A din 3 octombrie

2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul a

fost respins ca nefondate.

Pentru a decide în acest sens, în limita

motivelor de apel formulate, prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., instanța de apel a reținut și apreciat următoarele:

Critica privind respingerea excepției lipsei

calității procesuale active este nefondată, întrucât potrivit art. 47 alin. (1)

din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută de orice

persoană interesată, interesul nefiind echivalentul dreptului, a cărui

existență se determină prin analiza fondului pretenției deduse judecății.

Interesul trebuie să fie în legătură cu

pretenția formulată, dar analiza calității procesuale active (condiție de a fi

parte în proces) nu presupune și analiza dreptului reclamantului, care

constituie un aspect de fond al cauzei ce privește temeinicia cererii, așa cum

corect a reținut prima instanță.

Lipsa unei solicitări a reclamantei de

înregistrare a mărcii nu poate conduce la concluzia că aceasta nu poate

solicita anularea unei mărci înregistrate, Legea nr. 84/1998 neconținând

dispoziții care să condiționeze exercitarea acțiunii în anulare de formularea

prealabilă a unei cereri de înregistrare.

Pe de altă parte, instanța de apel a observat

și că, în motivarea soluționării excepției lipsei calității procesuale active

în ce privește cererea de anulare a desenului/modelului industrial, tribunalul

nu a incidența art. 12 și 25 din Legea nr. 129/1992, așa cum afirmă apelanta,

ci art. 42 alin. (1) din actul normativ menționat, ce are legătură cu cauza,

întrucât se referă la anularea desenului și modelului, text ce utilizează

noțiunea de "persoană interesată" în prevederea condițiilor de

exercitare a acțiunii având obiectul menționat.

Justificarea calității procesuale active are

loc prin indicarea pretenției și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care

se bazează, pretenție a cărei temeinicie se verifică ulterior condițiilor de

exercitare a acțiunii civile.

S-a înlăturat ca nefondată și critica

referitoare la respingerea excepției inadmisibilității, întrucât acțiunea în

anularea înregistrării mărcii nu este condiționată de exercitarea procedurii

opoziției la înregistrarea mărcii prevăzută de art. 18 și 19 din Legea nr.

84/1998. Aceste proceduri nu au caracter prealabil și obligatoriu, afirmațiile

apelantei în acest sens fiind lipsite de suport legal, astfel că înregistrarea

de către OSIM a mărcii nu îl împiedică pe cel interesat să promoveze acțiunea

în anulare, care astfel, deși prevăzută de lege, ar fi lipsită de utilitate.

În ceea ce privește criticile pe fondul

cauzei, s-au reținut următoarele:

O primă critică a vizat greșita reținere a

interesului reclamantului de a promova acțiunea din perspectiva motivului de nulitate

invocat: respectarea ordinii publice și protecția conceptului de autoritate

publică, întrucât, potrivit susținerilor apelantelor, ar lipsi dovezile cu

privire la încălcarea ordinii publice prin folosirea mărcii "Poliția

animalelor", precum și cele referitoare la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății publice și private,

prevenirea și descoperirea infracțiunilor, hotărârea nefiind motivată sub acest

aspect.

Curtea de apel a apreciat că în mod corect

prima instanță a constatat că interesul reclamantei rezultă din cuprinsul Legii

nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, atribuțiile

acestei instituții fiind, conform art. 1 și 2 din actul normativ menționat,

păstrarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a

proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor,

respectarea ordinii și liniștii publice, realizarea interesului persoanei, al

comunității, și sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în

executarea legii.

Or, în realizarea atribuțiilor specifice ale

Poliției Române, așa cum sunt reglementate de lege, demersul reclamantei în

scopul de a înlătura orice imprecizie referitoare la activitatea instituției

este justificat, independent de utilitatea și beneficiile acțiunilor

apelantelor-pârâte. Sentința atacată reține ca argument posibilitatea creării

confuziei între Poliția Română și Poliția Animalelor, prin înregistrarea mărcii

de către pârâte, cuvântul "poliție" fiind uzual în limbajul curent,

în sensul de autoritate publică.

Acțiunea de înregistrare a mărcii ce conține

cuvântul "poliție" constituie o formă de încălcare a ordinii publice

(motiv de nulitate prevăzut de art. 5 lit. i) din Legea nr. 84/1998) tocmai din

perspectiva percepției generale asupra acestuia.

Curtea de apel a reținut, la rândul său, că

utilizarea ca marcă a elementului verbal "Poliție" afectează starea

de fapt și de drept care permite funcționarea optimă a ansamblului social, în

condițiile reglementarilor juridice interne în vigoare, prin aceea că devine

dintr-un termen specific organizării unei autorități, un termen comun,

înlesnind întrebuințarea lui de către orice persoană juridică și creându-se

riscul de a atenua efectul măsurilor, activității și acțiunilor specifice

adoptate și desfășurate de către organismele specializate ale administrației de

stat, în scopul respectării normelor de conduită civică prevăzute în legi și

alte acte normative, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a

celor de protecție a proprietății publice și private.

În acest sens este și sentința atacată, care

conține motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în

sensul reținerii încălcării ordinii publice, respectând mențiunile prevăzute de

art. 261 C. proc. civ., contrar celor susținute de apelante.

Critica privind invocarea de către prima

instanță a conceptului de autoritate publică, bazându-se exclusiv pe reflexia

în conștiința cetățeanului a acestuia, ca aparținând Poliției Române s-a

apreciat, de asemenea, ca fiind nefondată.

Instanța de apel a constatat că cererea de

anulare a înregistrării mărcii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin.

(1) lit. a) și c) din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. i), din același

act normativ, situația de fapt fiind stabilită pe baza înscrisurilor de la

dosar, iar aceasta se circumscrie textelor de lege menționate. De altfel,

apelantele nu arată în mod concret care sunt erorile imputate primei instanțe

în stabilirea situației de fapt la care au fost aplicate textele de lege

reținute ca incidente în cauză.

Din cuprinsul hotărârii, a rezultat

tribunalul s-a referit la conceptul de "autoritate publică", diferit

de termenul comun "autoritate" cu sensul de impunere, neputându-se

desprinde ideea că prima instanța a înțeles că măsuri constrângătoare pot fi

aplicate numai în cazul faptelor îndreptate împotriva oamenilor.

Desfășurarea acțiunilor Poliției Animalelor

în colaborare cu Poliția Română, așa cum au arătat apelantele, demonstrează

tocmai necesitatea prezenței organelor specializate însărcinate cu asigurarea

ordinii publice, pentru impunerea regulilor vizând protecția animalelor.

Posibilitatea impunerii unor constrângeri este conferită Poliției Române prin

lege, decurgând de aici necesitatea de a distinge între instituția însărcinată

cu respectarea ordinii și liniștii publice și alte entități, ale căror

activități, deși urmăresc binele comunității, nu se suprapun celor ale

instituției de stat organizate prin lege.

Chiar dacă noțiunea de "poliție" nu

este apanajul exclusiv al reclamantei, nu trebuie pierdut din vedere că

înregistrarea de către apelante a mărcii ce conține acest cuvânt are ca efect

dobândirea unui drept exclusiv asupra semnului și, în consecință,

imposibilitatea folosirii lui de către terți. O astfel de situație ar face

inutilizabilă denumirea instituției a cărei organizare și funcționare este

reglementată prin Legea nr. 218/2002.

Instanța de apel a mai reținut că indicarea

de către primă instanță a art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 84/1998 a avut

loc în contextul în care, față de reglementarea printr-un act normativ și față

de modul în care se răsfrânge în conștiința publică, noțiunea de

"poliție" este dotată cu o anume semnificație, ce poate avea valoarea

semnelor enumerate în text.

În ceea ce privește criticile asupra soluției

de anulare a certificatului de înregistrare a modelului industrial, curtea de

apel a reținut că existența identității între desene, în sensul art. 6 alin.

(3) din Legea nr. 129/1992, a fost constatată de către prima instanță, prin analizarea

detaliată a trăsăturilor caracteristice, singura diferență fiind dată de faptul

că elementul verbal inscripționat este "Poliția animalelor", în loc

de "Poliția", detaliu ce apare ca nesemnificativ prin raportare la

ansamblu, chiar dacă inscripționarea este vizibilă, așa cum susțin apelantele

în motivarea căii de atac.

De asemenea, curtea de apel a reținut că

acesta nu constituie un element important de natură să determine o impresie

globală diferită de cea produsă de desenul opus de reclamantă, situație în care

nu este îndeplinită nici condiția noutății prevăzută de art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 129/1992, întrucât a fost făcut public în sensul art. 7 din același

act normativ, prin expunere, fiind folosit de către Poliție înainte de

depunerea spre înregistrare a desenului contestat.

Elementele de similitudine reținute de

tribunal sunt: pe capota din față inscripționarea este realizată în varianta cu

grad de acoperire mediu al suprafeței, cu citire în oglindă, însemnul

"Poliția" este încadrat de culorile drapelului național, în partea

superioară și inferioară, având culoarea albastră în partea dreaptă, toată

inscripția fiind încadrată într-un trapez cu baza mică în jos, având contur

albastru; în cazul inscripțiilor aflate pe părțile laterale ale autovehiculelor

C.S.C. și cele ale Poliției Române, inscripționarea este efectuată în varianta

care să cuprindă ambele uși, limitat pe orizontală de marginile ușilor, iar pe

verticală de linia mânerelor (clapetelor) deschizătoare - sus, și de bandoul

ornament dintre pasajele roților - jos; însemnul "Poliția" este

încadrat de culorile drapelului național, în lateral pe orizontală, cu culoarea

albastră în partea superioară.

Caracteristicile desenului folosit de

apelantele pârâte nu se deosebesc, deci, de cele ale desenului utilizat de

reclamanta intimată, nefiind posibilă reținerea individualității acestuia în

cadrul comparării impresiei de ansamblu între cele două.

Calitatea de titular exclusiv al desenului

sau modelului ce conține elementul "poliție" nu este condiționată de

înregistrarea mărcii "poliție" de către reclamantă, așa cum susțin

apelantele, a mai apreciat curtea de apel, o asemenea determinare neputând fi

desprinsă din conținutul celor două acte normative care au domeniu distinct de

reglementare.

Totodată, utilizarea opoziției la

înregistrarea desenului de către apelante, prevăzută de art. 21 din Legea nr.

129/1992, nu constituie o procedură obligatorie prealabilă introducerii

acțiunii în anulare, care poate fi exercitată independent, în condițiile art.

42 din același act normativ.

Înregistrarea mărcii "Poliția

animalelor" nu presupune în mod automat înregistrarea desenului sau

modelului conținând elementele verbale menționate, condițiile impuse de Legea

nr. 129/1992 fiind distincte de cele impuse de Legea nr. 84/1998 la

înregistrarea mărcii.

Or, mențiunea expresă de pe desen - Poliția

animalelor, nu este de natură a determina caracterul individual al desenului ce

conține în rest toate celelalte elemente folosite de poliția română, în

condițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, care prevede că desenele

sau modelele sunt identice dacă diferă numai în ceea ce privește detaliile

nesemnificative.

Față de considerentele expuse, constatând

legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza dispozițiilor art. 296 C.

proc. civ., s-a dispus respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

au promovat recurs la data de 11 ianuarie 2013 (data poștei) Asociația

Comisariatul pentru Societatea Civilă, Inspectoratul General pentru Protecția

Animalelor și Federația Comisariatul pentru Societatea civilă.

Motivele de recurs au fost formulate la data

de 28 martie 2013 (data poștei), în termen legal față de dispozițiile art. 303

alin. (2) C. proc. civ., doar de Federația Comisariatul pentru Societate Civilă

și au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta

învederează că instanța de apel în mod eronat a menținut ca temeinică și legală

hotărârea primei instanțe care, a acordat mai mult decât s-a cerut; astfel,

prin sentință, nu numai că se dispune anularea certificatelor eliberate de OSIM

și contestate sub aspectul legalității de către intimata reclamantă, dar se

hotărăște și interzicerea funcționării Poliției Animalelor aspect străin

cauzei;

Or, Federația Comisariatul pentru Societatea

Civilă în a cărei organigramă figurează și Politia Animalelor ființează în

temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțate într-o procedură

necontencioasă de către Tribunalul București, urmare a modificării intervenite

în statutul federației. În consecință, Poliția Animalelor ființează statutar în

temeiul respectivei hotărâri judecătorești, astfel că. Iar nu în baza

certificatelor eliberate de OSIM și contestate de IGPR.

Prima instanță a reținut că noțiunea de

"poliție" nu este apanajul exclusiv al reclamantei, întrucât nu este

titulara mărcii "Poliția", după cum nu este și nici nu a fost

vreodată titulara exclusivă al desenului /modelului industrial respectiv.

În al doilea rând, denumirea "Poliția

română" nu poare constitui o marcă al cărei titular să fie IGPR, nefiind

un semn utilizat în scopul definitoriu al mărcii, anume acela de a diferenția

produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi, iar

pe de altă parte, chiar dacă acest logo ar putea constitui o marcă asemănătoare

cu semnul exploatat de IGPR, nefiind un semn înregistrat, ar putea fi opus

terților doar dacă este o marcă notorie, sens în care se face referire la

definiția legală a mărcii notorii de la art. 3 lit. c) din Legea nr. 84/1998,

precum și la condițiile legale de determinare și dovedire a mărcii notorii

prevăzute de art. 19 alin. (1), (2) și (6) din același act normativ, dovezi

care nu au fost făcute în cauză.

În aceste condiții, în opinia recurentei,

este evident că activitatea Poliției Române, astfel cum este enunțată prin

dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 218/2002, este străină elementelor

specificate de lege pentru noțiunea de marcă notorie; pe de altă parte, Poliția

Română nu comercializează produse și servicii specifice agenților economici,

iar beneficiarii activității polițienești (cetățenii) nu sunt priviți ca și

consumatori, în sensul enunțat lege.

În consecință, recurenta învederează că

intimatul reclamant IGPR nu poate deține drepturi de proprietate intelectuală

asupra a ceea ce pretinde că reprezintă o "marca notorie" - denumirea

de "Poliția română", sens în care invocă definiția legală a oricărei

mărci prevăzută de art. 2 din Legea nr. 84/1998; în plus, art. 3 lit. r) din

același act normativ definește și noțiunea de întreprindere ca fiind orice

entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de natura sa

juridică ori modul ei de finanțare.

Mai mult decât atât, denumirea "Poliția

română" nu poate constitui, în sine, o marcă, deoarece ea nu reprezintă un

semn utilizat în scopul diferențierii produselor sau serviciilor unei

întreprinderi de cele ale altor întreprinderi, de vreme ce IGPR nu reprezintă o

întreprindere în sensul legii (nefiind implicat într-o activitate economică),

ci prestează un serviciu public de interes general care nu are un conținui

economic.

Recurenta mai arată că a susținut în fața

instanțelor de fond că Poliția Româna în nenumărate rânduri a apelat la Poliția

Animalelor pentru ca aceasta, prin logistica proprie, să intervină în oferirea

primului ajutor necuvântătoarelor; de asemenea, au existat situații destul de

numeroase când reprezentanții Poliției Române au apelat la Poliția Animalelor

în vederea clarificării unor aspecte juridice privitoare la competența ce le

revine conform legii.

Or, în condițiile în care recurenta este

titulara unei mărci și a unui desen/model industrial înregistrate în condițiile

legii, aprioric, reclamanta nu poate invoca existența unei aparențe de drept în

favoarea sa, cu atât mai mult dacă se are în vedere atitudinea pe care

reprezentanții Poliției Române au avut-o în relația de colaborare cu recurenta

și structurile ei; în acest sens recurenta invocă și argumente de practică

judiciară din care citează (Decizia civilă nr. 178 din 2 mai 2011 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală; or, din această jurisprudență rezultă că nu poate exista o

aparență de drept favorabilă reclamantului IGPR de vreme ce recurenta este titulara

mărcii.

Denumirea și activitatea "Poliției

Animalelor" nu poate contraveni ordinii publice întrucât desfășoară o

activitate în folosul comunității apte să întărească ordinea publică; în plus,

nu este posibil a se reține că recurenta sau denumirea acesteia contravin

ordinii publice, întrucât la data constituirii Poliției Animalelor prin

modificarea Statutului Asociației în temeiul O.G. nr. 26/2000, reprezentantul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București a pus concluzii de admitere a

cererii de modificare statutară, fiind expres întrebat de președintele de

complet asupra aspectului legalității constituirii unei asemenea structuri

neguvernamentale.

Recurenta apreciază că folosirea denumirii de

"Poliția Animalelor" nu este de natură a produce vreun prejudiciu

Poliției Române.

Intimatul IGPR motivează pretinsa pagubă

iminentă la care ar fi expus printr-un risc de confuzie dintre "marca

notorie" a Poliției Române și marca utilizată de recurentă, ceea ce nu

poate fi reținut. O, simpla speculare asupra unui prejudiciu posibil, eventual,

nu este suficientă pentru a se dovedi interesul, ci este necesar ca acesta să

fie probat prin împrejurări de fapt concrete, reclamantul fiind ținut în mod

expres să probeze prejudiciul sau caracterul inevitabil al acestuia.

În ce privește excepțiile procesuale

analizate prioritar de Înalta Curte, reflectate în soluția adoptată în cauză,

în această etapă procesuală, se rețin următoarele:

Prin întâmpinarea la motivele de recurs,

formulată de intimatul reclamant, s-a invocat excepția lipsei dovezii calității

de reprezentant a d-lui D.S., semnatarul motivelor de recurs în numele

Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă, în condițiile în care din

actele de constituire a Federației reiese că reprezentantul legal al Federației

este domnul comisar general I.G.P..

Această excepție nu a mai fost susținută de

intimatul reclamant, date fiind precizările depuse la dosar recurs de către

recurenta Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă prin apărătorul sau,

cu mandat valabil la acel moment (pentru termenul din 22 noiembrie 2013),

precizări prin care a învederat că recursul a fost semnat de dl. D.S. în baza

delegării exprese primite de acesta de la reprezentantul legal al recurentei,

dl. I.G.P., delegație ce a fost anexată acestor precizări și se regăsește la

dosar recurs.

Prin aceeași întâmpinare, intimata reclamantă

a mai invocat și excepția nulității recursului declarat (inițial) împotriva

încheierii din data de 26 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală (prin care s-a

dispus amânarea pronunțării asupra cauzei); ulterior, s-a precizat că recursul

privește însăși decizia pronunțată asupra apelului, anume Decizia civilă nr.

139A din 3 octombrie 2012 a aceleiași instanțe, prin notele de la dosar recurs;

excepția a fost susținută prin aceea că motivele dezvoltate nu se încadrează în

niciuna dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 304 C. proc. civ.

Dată fiind această precizare a recurentei, la

termenul de judecată din 22 noiembrie 2013, Înalta Curte a constatat ca rămasă

fără obiect această excepție referitoare la atacarea cu recurs a încheierii

curții de apel din data de 26 septembrie 2012.

La același termen de judecată, s-a invocat

din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de Asociația

Comisariatul pentru Societatea Civilă și Inspectoratul General de Poliție

pentru Protecția Animalelor, entități care au calitatea de terți în cauza de

față, întrucât nu au figurat în cadrul procesual în care aceasta a fost

soluționată în primă instanță, după cum nici în apel distribuția procesuală nu

a fost lărgită ori modificată în vreuna dintre modalitățile permise de lege;

totodată, s-a stabilit că această excepție va fi rezolvată odată cu pronunțarea

asupra recursului, dar și împrejurarea că ea este prioritară excepției

nulității recursului, susținută de același intimat prin întâmpinare, prin aceea

că deși recursul apare ca fiind declarat de Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă, Asociația Comisariatul pentru Societatea Civilă și

Inspectoratul General de Poliție pentru Protecția Animalelor, motivele de

recurs sunt formulate doar de recurenta Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă.

Pe fondul recursului, intimatul reclamant a

solicitat prin întâmpinare menținerea deciziei recurate, prin respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte, la același termen din 22

noiembrie 2013, a pus în vedere recurentei Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă care a declarat calea de atac în nume propriu să prezinte

dovezi în cauză cu privire la structura organizatorică a Federației, precum și

aceea a Comisariatului, dar și dovada raporturilor juridice dintre Federație și

Comisariat, pornindu-se de la premisa fundamentală în cauză că potrivit

înscrisurilor de la dosar primă instanță, reiese fără echivoc faptul că

titularul drepturilor de proprietate intelectuală acordate de OSIM pentru marcă

și modelul industrial a căror anulare s-a solicitat, este exclusiv Comisariatul

pentru Societatea Civilă, iar nu Federația Comisariatul pentru Societatea

Civilă ori altă entitate dintre cele care au promovat calea de atac.

În executarea acestei dispoziții a instanței,

recurenta Federația pentru Societatea Civilă a depus la dosar, în copie,

următoarele înscrisuri: încheierea Judecătoriei sector 2 din camera de consiliu

din 3 septembrie 2003, pronunțată în Dosar nr. 143/PJ/2003 de acordare a

personalității juridice pentru petenta Asociația Comisariatul pentru Societate

Civilă; încheierea din camera de consiliu a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă din data de 11 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 1754/3/2009 de

acordare a personalității juridice în favoarea Federației Comisariatul pentru

Societatea Civilă; Hotărârea nr. C899 din 20 octombrie 2009 emisă de Comisariatul

pentru Societatea Civilă prin care s-a decis înființarea ca structură a

Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă, începând din 20 octombrie

2009, a Inspectoratului General de Poliție pentru Protecția Animalelor, precum

și Sentința civilă nr. 27 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă, prin care s-a luat act de modificarea statutului Federației, prin

efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul federațiilor, aflat la

grefa Tribunalului, conform Hotărârii nr. 899C din 20 octombrie 2009 (în sensul

constituirii Inspectoratului General pentru Protecția Animalelor, ca structură

a Federației).

Constatând că prin depunerea la dosar a

acestor înscrisuri, recurenta Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă

nu s-a conformat dispozițiilor Înaltei Curți, la termenul din 31 ianuarie 2014,

i s-a pus în vedere acesteia să depună la dosar, în copie, Statutul Federației

Comisariatul pentru Societatea Civilă, a Statutului Comisariatului pentru

Societatea Civilă și s-a reluat în mod explicit dispoziția privind efectuarea

dovezilor privind raporturile juridice dintre Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă și Comisariatul pentru Societatea Civilă, întrucât cea din

urmă entitate figurează ca titulară a drepturilor de proprietate intelectuală

atacate în cauza de față.

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei

decizii, pentru termenul de azi, s-a înaintat instanței adresa din 27 martie

2014 emisă de recurenta Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă,

semnată de Comisar General ad interim c.j. I.S., prin care se învedera

renunțarea recurentei la mandatul acordat apărătorului angajat în cauză, dl.

av. M.C., cu începere de la 27 aprilie 2014 (probabil fiind o eroare materială,

iar data corectă - 27 martie 2014, întrucât o renunțare la mandat produsă deja,

nu putea privi o dată ulterioară termenului de judecată din cauză - 28 martie

2014 sau emiterii adresei în discuție - 27 martie 2014); de asemenea, recurenta

a învederat că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va adopta în cauză.

Față de această situație, Înalta Curte, la

termenul de azi a acordat cuvântul reprezentantului intimatului reclamant,

prezent în sală, asupra excepției inadmisibilității recursului Asociației

Comisariatul pentru Societatea Civilă și a Inspectoratului General pentru

Protecția Animalelor, invocată din oficiu la termenul din 22 noiembrie 2013,

asupra excepției nulității recursului acestor două entități invocată de intimat

prin întâmpinare și susținută prin nemotivarea recursului de acestea (art. 306

alin. (1); în plus, înainte de acordarea cuvântului pentru dezbaterea motivelor

recursului, Înalta Curte a invocat și excepția lipsei calității procesuale

pasive a Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă, dată fiind, în

principal, lipsa de identitate dintre titularul certificatelor de acordare a

drepturilor de proprietate intelectuală atacate în cauza de față și această

entitate, titulară a recursului, urmând a fi arătate și celelalte argumente

pentru reținerea acestei excepții cu ocazia analizării ei.

În ce privește excepția inadmisibilității

recursului declarat de Asociația Comisariatul pentru Societatea Civilă, precum

și de Inspectoratul General pentru Protecția Animalelor, Înalta Curte constată

că aceste entități nu au dobândit calitatea de părți în cauza de față, ceea ce

rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanță (cerere

principală completată, fără a fi formulate cereri incidentale), după cum nici

în apel nu a operat vreo modificare a acestuia în vreuna dintre modalitățile

permise de lege - intervenție principală cu acordul părții adverse (art. 50

alin. (3) C. proc. civ.), ori o cerere de intervenție accesorie (art. 51 C.

proc. civ.); în plus, în fața instanțelor de fond nu s-a învederat și, în

consecință, nici nu s-au aplicat efectele prevăzute de lege pentru situația

unor eventuale reorganizări ale persoanelor juridice care au fost chemate în

judecată și au dobândit în mod procedural calitatea de parte (Comisariatul

pentru Societatea Civilă și Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă)

pentru ca aceste două entități să participe la judecată în mod valabil.

Astfel, cererea de chemare în judecată a fost

îndreptată de reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva

Comisariatului pentru Societatea Civilă, titular al certificatului de

înregistrare a mărcii din 4 martie 2010 - "Poliția Animalelor" și a

certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial din 26 iulie

2010.

Față de excepțiile și apărările invocate de

acest pârât prin întâmpinare, la dosar fond, reclamantul a formulat o cerere

completatoare, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a

Federației Comisariatului pentru Societatea Civilă "pentru a se lămuri

cărei organizații i-au fost eliberate cele două certificate a căror anulare a

fost solicitată"; drept urmare, din punct de vedere al cadrului procesual

pasiv, ca efect al acestei extinderi de acțiune, singurii pârâții cauzei au

fost: Comisariatul pentru Societatea Civilă și Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă.

Dat fiind principiul relativității efectelor

hotărârii judecătorești, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naște

unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces; ca atare, și

procedura judiciară, în toate etapele sale se derulează doar între părțile

cauzei, astfel încât doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de

exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situațiile de excepție

neintrând în discuție în cauză - procuror, succesori universali, cu titlu

universal sau chiar cu titlu particular etc.).

Așa fiind, prima instanță a pronunțat

sentința în contradictoriu cu pârâții chemați în judecată de către reclamant -

Comisariatul pentru Societatea Civilă și Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă.

Apelul însă a fost exercitat de către pârâta

Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă și Asociația Comisariatul

pentru Societatea Civilă, cea din urmă entitate nedobândind vreodată calitatea

de parte în cauză, astfel cum s-a arătat.

Pe de altă parte, recursul a fost promovat de

către Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă, Asociația Comisariatul

pentru Societatea Civilă, dar și de Inspectoratul General pentru Protecția

Animalelor, cele din urmă entități neprocedând la motivarea recursului.

Cum prioritară în cauză este excepția

inadmisibilității recursului (întrucât obligația procesuală de motivare a căii

de atac revine părților din proces), Înalta Curte, analizând această excepție,

pentru cele deja arătate, o va admite, întrucât Asociația Comisariatul pentru

Societatea Civilă și Inspectoratul General pentru Protecția Animalelor sunt

terți față de cauza de față, iar, ca regulă, legea nu recunoaște dreptul de a

ataca o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces decât părților cărora

le este opozabilă; totodată, Înalta Curte constată că din acest punct de vedere

nu este incidentă vreo situație dintre cele de excepție exemplificate anterior,

după cum nici nu există vreo prevedere a legii speciale care să dispună în

acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte entități decât

părțile procesului).

Faptul că instanța de apel a respins pe fond

și nu pe calea excepției inadmisibilității apelul Asociației Comisariatul

pentru Societate Civilă (exercitat alături de Federația Comisariatul pentru

Societatea Civilă), nu îi conferă acesteia calitatea de parte în cauză, astfel

că, această entitate a fost și rămâne terț față de proces.

În consecință, vor fi respinse ca

inadmisibile recursurile exercitate de Asociația Comisariatul pentru Societatea

Civilă și Inspectoratul General de Poliție pentru Protecția Animalelor.

În fine, chiar dacă s-ar fi susținut că

există identitate între Asociația Comisariatul pentru Societatea Civilă și

Comisariatul pentru Societatea Civilă, în sensul că este una și aceeași

entitate juridică (cel din urmă, titular al celor două certificate de protecție

a drepturilor de proprietate intelectuală și veritabil pârât în cauză), apărare

neinvocată în cauză, Înalta Curte apreciază că esențială este mențiunea

denumirii titularului de pe cele două titluri emise de OSIM (cu valoarea unui

act autentic), iar eventuala inconsecvență de exprimare a propriei denumiri de

către pârâtul Comisariatul pentru Societatea Civilă îi este exclusiv

imputabilă; or, astfel cum dispune art. 108 alin. (4) C. proc. civ., acestuia

nu îi este permis să invoce neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a Federației Comisariatul pentru Societatea Civilă, excepție

procesuală absolută, de fond, al cărei regim juridic permite invocarea ei în

orice stadiu al procesului, deci și în recurs, astfel cum dispune art. 162 C.

proc. civ., se rețin următoarele:

Astfel cum deja s-a arătat, recurenta

Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă a fost atrasă în proces de

către reclamantă prin cererea completatoare formulată la prima instanță la fila

112, pornind de la invocarea, între altele, a excepției lipsei calității

procesuale pasive a Comisariatului pentru Societatea Civilă prin întâmpinare; după

formularea cererii completatoare, Federația Comisariatul pentru Societatea

Civilă a fost citată în proces în calitate de pârâtă.

Prin încheierea de ședință din 10 martie

2011, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului și a inadmisibilității acțiunii (invocate și ele prin aceeași

întâmpinare de către pârât), dar și excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Comisariatul pentru Societatea Civilă.

Cu privire la cea din urmă excepție,

tribunalul a reținut: Comisariatul pentru Societatea Civilă și nu Federația

Comisariatul pentru Societatea Civilă este titularul certificatelor a căror

anulare se solicită, astfel încât pârâtul (Comisariatul) are calitate

procesuală pasivă în acțiunea având ca obiect anularea mărcii și a

desenelor/modelelor industriale al căror titular este, independent de

raporturile juridice dintre acesta și Federația Comisariatul pentru Societatea

Civilă.

Cum calitatea procesuală pasivă presupune

identitate între cel care este chemat în judecată în calitate de pârât și cel

căruia i se opune pretenția dedusă judecății, Înalta Curte constată că în cauză

calitate procesuală pasivă are doar Comisariatul pentru Societatea Civilă.

Criteriul pentru identificarea persoanei cu

calitate procesuală pasivă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată

(anularea unor înregistrări de drepturi de proprietate intelectuală) este cel

al titularului certificatelor (instrumentum probationis) ce atestă existența

drepturilor în patrimoniul beneficiarului înregistrării, acest criteriu fiind

în mod corect identificat și aplicat de prima instanță.

Pe de altă parte, aceste dezlegări ale

tribunalului nu au fost criticate în apel, astfel încât ele sunt intrate sub

puterea lucrului judecat la momentul soluționării prezentului recurs.

În consecință, cum din conținutul

certificatului de înregistrare a mărcii din 4 martie 2010 - "Poliția

Animalelor" și al certificatului de înregistrare a desenului/modelului

industrial din 26 iulie 2010 reiese că aceste titluri de protecție au fost

eliberate de OSIM în favoarea Comisariatul pentru Societatea Civilă (unic

titular), rezultă, într-adevăr, că în cauza al cărei obiect privește anularea

acestor înregistrări, calitatea de pârât se verifică exclusiv în ce îl privește

pe acest pârât, în timp ce Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă este

lipsită de calitate procesuală pasivă, excepție ce va fi admisă.

Cum chiar sentința primei instanțe a fost

pronunțată în contradictoriu cu cei doi pârâți - Comisariatul pentru Societatea

Civilă și Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă (viciu nesancționat

de instanța de apel), admiterea acestei excepții de ordine publică, în temeiul

art. 162 C. proc. civ., va avea ca efect admiterea recursului Federației, a

modificării în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii, în baza art.

296 C. proc. civ. a apelului Federației, în sensul schimbării în parte a

sentinței, astfel încât, se va respinge cererea formulată împotriva Federației

Comisariatul pentru Societatea Civilă pentru lipsa calității procesuale pasive;

vor fi păstrate celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Față de infirmarea calității procesuale

pasive a recurentei Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă (unica

titulară a recursului motivat), Înalta Curte constată că nu pot fi analizate

criticile dezvoltate de aceasta prin memoriul de recurs (ele privind fondul

cauzei), soluție ce decurge din dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile

formulate de Asociația Comisariatul pentru Societatea Civilă și Inspectoratul

General de Poliție pentru Protecția Animalelor.

Admite excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă, invocată din

oficiu.

Admite recursul declarat de pârâta Federația

Comisariatul pentru Societatea Civilă împotriva Deciziei nr. 139A din 3

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul

că:

Admite apelul formulat de pârâta Federația

Comisariatul pentru Societatea Civilă împotriva Sentinței nr. 1127 din 9 iunie

2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o schimbă în parte,

astfel:

Respinge cererea formulată în contradictoriu

cu Federația Comisariatul pentru Societatea Civilă, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28

martie 2014.

Procesat

de GGC - CL