ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6051/2012

Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 39529/3/2009 la data de 07 decembrie 2009, reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâții M.I. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), a solicitat anularea Certificatului de înregistrare DMI din 23 octombrie 2007 (denumit în continuare "Certificatul"), având ca titular pe pârâtul M.I. În drept, reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 42, art. 22 alin. (3) lit. a) rap. la art. 6 și art. 7, art. 22 alin. (3) lit. b) rap. la art. 8 alin. (1) și alin. (2), art. 22 alin. (3) lit. f), art. 10 și art. 11 din Legea nr. 129/1992 republicată, art. 5 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 129/1992 republicată, Directiva 98/71/CE din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale.

Prin Sentința civilă nr. 1359 din 12 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind lipsită de obiect și a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a certificatului de înregistrare DMI din 23 octombrie 2007, având ca titular pe pârâtul M.I., formulată de reclamanta SC T. SA. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 216 A din 22 septembrie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1359 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat, în considerarea pronunțării Sentinței civile nr. 895/2003, iar prin încheierea de ședința de la 8 iunie 2010 tribunalul a respins excepția invocată, reținând neîndeplinirea condiției identității de părți. Cât privește dezlegarea problemei de drept dedusă judecății printr-o hotărâre irevocabilă anterioară, s-a stabilit că acest aspect - puterea de lucru judecat - este o chestiune prejudicială ce urmează să fie pusă în discuția părților și analizată ulterior, cu ocazia dezbaterilor ce vor avea loc pe fondul cauzei. În ședința publică de la 12 octombrie 2010 tribunalul a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, acordând cuvântul exclusiv asupra acestui aspect, asupra căruia a rămas în pronunțare.

Prin hotărârea apelată, instanța de fond a respins ca lipsită de obiect excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca neîntemeiată acțiunea. Pentru a hotărî astfel instanța a analizat chestiunea prejudicială a puterii de lucru judecat, pe care a considerat-o ca întemeiată, astfel încât a apreciat că se impune respingerea pe fond a acțiunii. Instanța de fond nu a supus însă dezbaterii contradictorii a părților chestiunea prejudicială a puterii de lucru judecat, acestea aflându-se în imposibilitatea de a face aprecieri și apărări pe acest aspect, de a propune probe și de a formula concluzii. Mai mult, instanța însăși a reținut, prin încheierea pronunțată la 12 octombrie 2010 necesitatea dezbaterilor contradictorii asupra acestui aspect la momentul soluționării pe fond a cauzei.

Procedând astfel, instanța a încălcat principiul de drept al contradictorialității, cât și dreptul la apărare, părțile fiind private de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile, de a propune probe, de a combate susținerile părții potrivnice sau de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune în exercitarea rolului sau activ conferit de art. 129 C. proc. civ. Respectarea și aplicarea principiului contradictorialității cât și a dreptului la apărare se circumscriu noțiunii consfințite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, drept care în cauză a fost încălcat. Instanța de apel a apreciat ca vătămarea produsă ca urmare a încălcării principiului contradictorialității, cât și a principiului asigurării dreptului la apărare nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a dispus în sensul celor arătate. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o pentru nelegalitate. Prin întâmpinarea formulată în cauză, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a solicitat constatarea ca nul, a recursului pârâtului, motivat de faptul că criticile formulate de pârât nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. precum și respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. Totodată, a solicitat amendarea recurentului-pârât pentru exercitarea cu rea-credință a căii de atac a recursului, în temeiul art. 108 1 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. La termenul de judecată din data de 05 octombrie 2012, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului declarat de pârât, pe care, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o va analiza cu prioritate, întrucât privește învestirea legală a instanței. Recursul va fi anulat ca insuficient timbrat, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 și 3 din lege. Art. 11 din aceeași lege statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Totodată, art. 20 din Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Conform art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător iar în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. În speță, recurentul-pârât a timbrat recursul cu taxa judiciară de timbru de 2 RON și timbru judiciar de 0,15 RON. În conformitate cu prevederile art. 3 lit. a 1 ) și art. 11 din Legea nr. 146/1997, taxa datorată pentru exercitarea căii de atac a recursului este de 6 RON.

Recurentul-pârât a fost legal citat pentru termenul din 05 octombrie 2012 la domiciliul indicat în cererea de recurs, cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru de 4 RON însă nu s-a conformat acestei obligații legale de plată și nu a depus la dosar chitanța de plată care să ateste că a achitat diferența de taxă judiciară de timbru menționată, datorată pentru exercitarea căii de atac a recursului. Așa fiind, întrucât recurentului-pârât i s-a comunicat odată cu citația obligația de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru precum și cuantumul acesteia iar acesta nu s-a conformat și nici nu a contestat cuantumul acesteia prin formularea unei cereri de reexaminare, în temeiul textelor legale citate, recursul va fi anulat ca insuficient timbrat.

Înalta Curte, verificând temeinicia cererii formulate de intimata-reclamantă SC T. SA Bistrița prin întâmpinarea la recurs privind solicitarea de amendare a recurentului-pârât pentru introducerea cu rea-credință a cererii de recurs, constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 108 1 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pentru a dispune o asemenea măsură, deoarece formularea unei acțiuni și exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, cu respectarea condițiilor de exercițiu, nu au caracterul unor cereri vădit netemeinice, motiv pentru care o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de amendare a recurentului pârât M.I. formulată de intimata-reclamantă SC T. SA Bistrița în temeiul art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ca neîntemeiată. Anulează recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva Deciziei nr. 216A din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN