ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6051/2012

Deliberând, conform

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 39529/3/2009 la data de

07 decembrie 2009, reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâții M.I. și

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), a solicitat anularea

Certificatului de înregistrare DMI din 23 octombrie 2007 (denumit în continuare

"Certificatul"), având ca titular pe pârâtul M.I.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 42, art. 22 alin. (3) lit.

a) rap. la art. 6 și art. 7, art. 22 alin. (3) lit. b) rap. la art. 8 alin. (1)

și alin. (2), art. 22 alin. (3) lit. f), art. 10 și art. 11 din Legea nr.

129/1992 republicată, art. 5 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 129/1992

republicată, Directiva 98/71/CE din 13 octombrie 1998 privind protecția

juridică a desenelor și modelelor industriale.

Prin Sentința civilă

nr. 1359 din 12 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind lipsită de

obiect și a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a certificatului de

înregistrare DMI din 23 octombrie 2007, având ca titular pe pârâtul M.I.,

formulată de reclamanta SC T. SA.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin Decizia nr. 216 A din 22 septembrie 2011, a admis apelul

declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1359 din 12 octombrie

2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a desființat-o și

a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin întâmpinarea

formulată în fața primei instanțe, pârâtul a invocat excepția autorității de

lucru judecat, în considerarea pronunțării Sentinței civile nr. 895/2003, iar

prin încheierea de ședința de la 8 iunie 2010 tribunalul a respins excepția

invocată, reținând neîndeplinirea condiției identității de părți.

Cât privește

dezlegarea problemei de drept dedusă judecății printr-o hotărâre irevocabilă

anterioară, s-a stabilit că acest aspect - puterea de lucru judecat - este o

chestiune prejudicială ce urmează să fie pusă în discuția părților și analizată

ulterior, cu ocazia dezbaterilor ce vor avea loc pe fondul cauzei.

În ședința publică de

la 12 octombrie 2010 tribunalul a pus în discuția părților excepția

prescripției dreptului material la acțiune, acordând cuvântul exclusiv asupra

acestui aspect, asupra căruia a rămas în pronunțare.

Prin hotărârea

apelată, instanța de fond a respins ca lipsită de obiect excepția prescripției

dreptului material la acțiune și a respins, ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel instanța a analizat chestiunea prejudicială a puterii de lucru judecat,

pe care a considerat-o ca întemeiată, astfel încât a apreciat că se impune

respingerea pe fond a acțiunii.

Instanța de fond nu a

supus însă dezbaterii contradictorii a părților chestiunea prejudicială a

puterii de lucru judecat, acestea aflându-se în imposibilitatea de a face

aprecieri și apărări pe acest aspect, de a propune probe și de a formula

concluzii.

Mai mult, instanța

însăși a reținut, prin încheierea pronunțată la 12 octombrie 2010 necesitatea

dezbaterilor contradictorii asupra acestui aspect la momentul soluționării pe

fond a cauzei.

Procedând astfel,

instanța a încălcat principiul de drept al contradictorialității, cât și

dreptul la apărare, părțile fiind private de posibilitatea de a-și susține și

dovedi drepturile, de a propune probe, de a combate susținerile părții

potrivnice sau de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le

poate dispune în exercitarea rolului sau activ conferit de art. 129 C. proc.

civ.

Respectarea și

aplicarea principiului contradictorialității cât și a dreptului la apărare se

circumscriu noțiunii consfințite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, drept care în cauză

a fost încălcat.

Instanța de apel a

apreciat ca vătămarea produsă ca urmare a încălcării principiului

contradictorialității, cât și a principiului asigurării dreptului la apărare nu

poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii, motiv pentru care, în

temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 297

alin. (1) C. proc. civ. a dispus în sensul celor arătate.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o

pentru nelegalitate.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,

intimata-reclamantă a solicitat constatarea ca nul, a recursului pârâtului,

motivat de faptul că criticile formulate de pârât nu se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. precum și respingerea recursului,

ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. Totodată, a solicitat amendarea

recurentului-pârât pentru exercitarea cu rea-credință a căii de atac a

recursului, în temeiul art. 108

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

La termenul de

judecată din data de 05 octombrie 2012, Înalta Curte a pus în discuție, din

oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului declarat de pârât, pe

care, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o va analiza cu

prioritate, întrucât privește învestirea legală a instanței.

Recursul va fi anulat

ca insuficient timbrat, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și

cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de

lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 și 3 din lege.

Art. 11 din aceeași

lege statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru

cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Totodată, art. 20 din

Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru

se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Conform art. 9 din

O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, cererile pentru care

se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt

timbrate corespunzător iar în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se

va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de

timbru.

În speță,

recurentul-pârât a timbrat recursul cu taxa judiciară de timbru de 2 RON și

timbru judiciar de 0,15 RON.

În conformitate cu

prevederile art. 3 lit. a

1

) și art. 11 din Legea nr. 146/1997, taxa

datorată pentru exercitarea căii de atac a recursului este de 6 RON.

Recurentul-pârât a

fost legal citat pentru termenul din 05 octombrie 2012 la domiciliul indicat în

cererea de recurs, cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de

timbru de 4 RON însă nu s-a conformat acestei obligații legale de plată și nu a

depus la dosar chitanța de plată care să ateste că a achitat diferența de taxă

judiciară de timbru menționată, datorată pentru exercitarea căii de atac a

recursului.

Așa fiind, întrucât

recurentului-pârât i s-a comunicat odată cu citația obligația de plată a

diferenței de taxă judiciară de timbru precum și cuantumul acesteia iar acesta

nu s-a conformat și nici nu a contestat cuantumul acesteia prin formularea unei

cereri de reexaminare, în temeiul textelor legale citate, recursul va fi anulat

ca insuficient timbrat.

Înalta Curte,

verificând temeinicia cererii formulate de intimata-reclamantă SC T. SA

Bistrița prin întâmpinarea la recurs privind solicitarea de amendare a recurentului-pârât

pentru introducerea cu rea-credință a cererii de recurs, constată că în cauză

nu sunt incidente prevederile art. 108

1

alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. pentru a dispune o asemenea măsură, deoarece formularea unei acțiuni și

exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, cu respectarea condițiilor de

exercițiu, nu au caracterul unor cereri vădit netemeinice, motiv pentru care o

va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

amendare a recurentului pârât M.I. formulată de intimata-reclamantă SC T. SA

Bistrița în temeiul art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., ca neîntemeiată.

Anulează recursul

declarat de pârâtul M.I. împotriva Deciziei nr. 216A din 22 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 5 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN