ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2015

A supra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 159/A din data de 15 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a anulat ca netimbrată, cererea de aderare la apel, formulată de apelanta-reclamantă SC S. SRL și SC S. SRL împotriva sentinței civile nr. 1422 din 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A admis apelurile declarate de apelantele-reclamante SC S. SRL și SC S. SRL și de apelanții-pârâți SC T.C. SRL și B.P. în contradictoriu cu intimații-pârâți SC S. SRL, O.S.I.M. împotriva aceleiași sentințe. A desființat în parte sentința apelată, sub aspectul soluționării cererii conexe și a trimis cauza spre rejudecarea cererii conexe și a solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă, la prima instanță.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 25 martie 2010, reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC S. SRL, SC T.C. SRL și O.S.I.M., anularea certificatului de înregistrare din 21 august 2002, anularea parțială a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la protecție a tuturor modelelor, mai puțin modelul nr. 4 și obligarea O.S.I.M. la radierea din R.N.D.M.I. a modelelor din certificatul de înregistrare din 29 august 2002 și din certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, care nu mai fac obiectul protecției.

S-a solicitat obligarea pârâtelor societăți comerciale la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că societatea belgiană SC S. SRL este specializată încă din anul 1999 în distribuția scărilor „în kit”, iar în anul 2006 a înființat în România societatea SC S. SRL, structură comercială prin care să fie vândută gama de scări ”în kit” revânzătorilor specializați și magazinelor de bricolaj de pe teritoriul României și al țărilor din jur. SC S. SRL și SC T.C. SRL au început colaborarea la data de 27 octombrie 1997, când celei din urmă, în calitate de producător, i-au fost transmise fișele tehnice pentru modele de scări. La data de 24 iulie 2000, cei doi asociați ai SC T.C.

SRL, B.P. și C.V., au înființat SC S. SRL, societate comercială care are obiect de activitate similar cu SC T.C. SRL. Prin certificatele de înregistrare obiect al acțiunii, SC S. SRL a obținut protecția conferită de Legea nr. 129/1992 pentru 16 modele de scări „în kit”, iar drepturile izvorâte din cele două certificate au fost cesionate de SC S. SRL către SC T.C. SRL. Prin certificatul de înregistrare, depozit reglementar din 30 mai 2006, reclamanta SC S. SRL a obținut protecție pentru 26 de modele de scări. Cererea de înregistrare a fost admisă parțial, întrucât modele cu nr. 13, 19 și 36 erau identice cu unele pentru care Scarom obținuse deja protecție, iar altele erau identice între ele. Subsecvent detalierii noțiunii sub aspect terminologic din perspectiva dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992, precizând că autor al desenului sau modelului industrial poate fi numai o persoană fizică, reclamantele au susținut că numitul B.P.

și-a atribuit în mod fraudulos calitatea de autor, în condițiile în care toate modelele au fost puse la dispoziția producătorului român de către SC S. SRL, conform contractelor din datele de 23 septembrie 1999 și 18 februarie 2002. Astfel cum rezultă din faxul adresat de către B.P. societății SC S. SRL la data de 27 iunie 2005, acesta recunoaște înregistrarea la O.S.I.M. a modelelor de scări create de reprezentanții SC S. SRL, motivând-o prin obținerea unui credit Phare. Reclamantele au invocat prevederile art. 1203 C. civ., solicitând să se rețină că după semnarea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare dintre SC S. SRL și SC T.C. SRL, asociații B.P. și C.V. au făcut demersuri în vederea obținerii protecției pentru modele de scări care aparțin SC S. SRL și pe care niciunul dintre ei nu le-au creat.

Reclamantele au susținut că modelele industriale înregistrate de către SC S. SRL nu îndeplineau condițiile de noutate conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992. Majoritatea modelelor de scări au fost făcute publice prin punerea la dispoziție a schițelor de fabricație unor alte societăți comerciale, din diferite țări europene și, începând din anul 1998, din România, printre acestea din urmă regăsindu-se SC T.C. SRL. Condiția noutății nu era îndeplinită pentru că utilizarea în comerț a produselor încorporând modelele industriale aparținând SC S. SRL era mult anterioară datei la care s-a obținut protecția prin certificatele a căror anulare se solicită.

Totodată, modelele în cauză au fost făcute publice anterior și în străinătate, prin editarea cataloagelor de prezentare SC S. SRL, cât și prin accesul publicului la pagina de internet SC S. SRL, creată anterior anului 2002. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 42 din Legea nr. 129/1992 republicată și pe art. 112 C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 11 mai 2010, reclamantele și-au întregit acțiunea, solicitând anularea integrală a certificatului de înregistrare din data de 15 iulie 2003 și anularea certificatului internațional din 10 februarie 22003, eliberat de O.M.P.I. Reclamantele au arătat că dispozițiile Legii nr. 129/1992 se aplică, potrivit art. 22 alin. (7) din lege, și cererilor internaționale depuse conform Aranjamentului de la Haga, care își extind efectele lor în România.

În temeiul art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 44/1992 pentru aderarea României la Aranjamentul de la Haga, întrucât cerințele prevăzute de Legea nr. 129/1992 nu au fost respectate, nici certificatul internațional din 10 februarie 2003 nu își poate produce efectele de protecție. În completarea argumentelor inițiale, reclamantele au arătat că modelele de scări care fac obiectul certificatelor de înregistrare a căror anulare se solicită nu îndeplinesc nici condiția esențială de brevetabilitate a individualității, în sensul că unele modele din certificat (nr. 9, 16, 17, 18, 24) sunt identice cu unele modele din certificat (nr. 4, 8, 12 și, respectiv, 11), iar diferența dintre unele dintre modele din certificat (nr. 26, 7, 9, 10, 11, 12, 13 și 20) și anumite modele din certificat (nr. 2, 5, 3, 4, 1, 3, 4 respectiv 20) rezultă din detalii nesemnificative.

Cerința caracterului individual nu este îndeplinită dacă elementul de noutate nu reprezintă decât un detaliu nesemnificativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 129/1992. La termenul de judecată din data de 12 aprilie 2011 a fost admisă excepția de conexitate și s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2241/3/2011 la Dosarul nr. 15389/3/2010. Prin cererea conexă, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 11 ianuarie 2011, reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B.P. și O.S.I.M., să se constate lipsa calității de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care fac obiectul protecției obținute prin certificatul de înregistrare din 29 august 2002, prin certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003 și prin certificatul internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I., precum și să fie obligat pârâtul O.S.I.M.

la efectuarea modificărilor în R.N.D.M.I. referitor la calitatea de autor a modelelor din certificate. În motivarea cererii s-au reluat argumentele din motivarea acțiunii inițiale. Prin sentința civilă nr. 1422 din 29 iunie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus după cum urmează. A respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active a SC S. SRL și lipsei calității procesuale pasive a SC S. SRL. A admis cererea principală și cererea conexă. A anulat certificatul de înregistrare din 29 august 2002 și în parte certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la protecție a tuturor modelelor, mai puțin modelul 4. O obligat pârâtul O.S.I.M.

la radierea din R.N.D.M.I. a modelelor care nu mai fac obiectul protecției. A constatat lipsa calității de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care figurau în certificate. A obligat O.S.I.M. la efectuarea modificărilor corespunzătoare în R.N.D.M.I. A obligat pârâții SC S. SRL, SC T.C. SRL și B.P. să plătească reclamantei suma de 8.586,35 euro și 11.039,30 lei, cheltuieli de judecată, onorariul de avocat fiind redus conform art. 274 alin. (4) C. proc. civ. A reținut tribunalul, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC S. SRL, că aceasta nu este fondată, în considerarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, care stabilesc că înregistrarea desenului sau modelului poate din anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate.

În speță, interesul promovării cererii principale de către SC S. SRL nu este condiționat de calitatea de titular a unor modele anterior înregistrate, interesul de a obține anularea certificatelor, constând în posibilitatea utilizării modelelor care fac obiectul acestor certificate, fără a se pretinde încălcarea drepturilor pârâtelor SC S. SRL și SC T.C. SRL, drepturi a căror protecție reclamantele susțin că a fost obținută nelegal. A fost considerată nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL, aceasta fiind societatea care a formulat cererile de înregistrare a modelelor care fac obiectul celor două certificate. Analizând probatoriul administrat, tribunalul a reținut că pârâta SC T.C.

SRL este titulară a certificatului de înregistrare din 29 august 2002, având ca obiect 12 modele de scări „în kit” și a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, pentru alte patru modele de scări „în kit”, iar în ambele certificate de înregistrare în cauză figurează menționat ca autor al modelelor pârâtul B.P. Faptul că nici pârâtul B.P. și nici inginerii specializați angajați ai SC T.C. SRL nu au creat și nu au calitatea de autor al modelelor protejate în sensul art. 2 din Legea nr. 129/1992 a rezultat din împrejurarea că relațiile contractuale dintre SC S. SRL și SC T.C. SRL s-au derulat începând din anul 1997, aspect necontestat de pârâtă.

În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă de scări „în kit” încheiat între părțile anterior menționate la data de 23 septembrie 1999 se prevede că modelele aparțin societății SC S. SRL, stabilindu-se că vânzătorul nu poate fabrica aceleași modele și să folosească mărcile SC S. SRL fără autorizația sa scrisă. Contractul din data de 18 februarie 2002 evidențiază că vânzătorul recunoaște că a primit planurile și schițele tehnice ce permit fabricarea produselor, stabilindu-se că modelele aparțin societății SC S. SRL. Afirmațiile pârâtei SC T.C.

SRL referitoare la crearea modelelor înregistrate sunt nedovedite, nu explică de ce a acceptat societatea vânzătoare inserarea în contract a unor clauze care nu corespundeau realității și nu pot justifica existența acelorași modele în pliantele SC S. SRL editate anterior datelor de depozit ale modelelor în cauză, cataloage SC S. SRL, F. sau B. Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, modelul 1 din certificat este identic cu modelul P. prezent în pliantul B. din 1997, modelul 5 este prezent în catalogul SC S. SRL, F. din 31 ianuarie 2000 - modelul J., modelele 3 și 4 sunt identice cu modelele C. și C. din catalogul B. Din 1997 și cataloagele 2000 B. și SC S. SRL, din 15 decembrie 2000, modelul 6 este identic cu modelul C. din aceleași cataloage, modelul 8 este identic cu modelul S. din 2000 din catalogul SC S. SRL, din 15 decembrie 2000, modelul 11 este identic cu modelul M. al SC S. SRL din catalogul din 15 decembrie 2000, modelul 2 este identic cu modelul O. al SC S. SRL din iulie 2000, în timp ce modelul 2 din certificatul este identic cu modelul U. din catalogul SC S. SRL din august 2002. O explicație credibilă a acestei situații rezultă din adresa transmisă de pârâtul B.P.

reclamantei SC S. SRL la data de 27 iunie 2005, în cuprinsul căreia se recunoaște înregistrarea în anul 2002 a unor modele aparținând societății belgiene, în contextul încercării de a fi obținute fonduri financiare necesare societății SC T.C. SRL. Au fost considerate astfel probate susținerile reclamantelor conform cărora modelele înregistrate de pârâta SC T.C. SRL erau cunoscute înainte de data depunerii cererilor de înregistrare. Modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Art. 7 din actul normativ menționat stabilește că se consideră că un model a fost făcut public dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expres, utilizat în comerț, cu excepția situațiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil și în cadrul activității obișnuite, să devină cunoscut cercurilor specializate din sectorul în care acționează, înainte de data de depunere a cererii de înregistrare.

În cauză, modele ale reclamantei SC S. SRL cu care sunt identice modelele protejate prin certificatele de înregistrare se regăsesc în materialele publicitare și, implicit, au făcut obiectul comerțului, fiind expuse înaintea datei de depozit. În temeiul art. 274 C. pro. civ. au fost obligați pârâții SC T.C. SRL, SC S. SRL și B.P. la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă în sumele de 8.586,35 euro și 11.039,30 lei, onorariul avocațial fiind redus în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea volumului efectiv al activității desfășurate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL și pârâții SC T.C. SRL și B.P. La dosar a fost depusă o cerere de aderare la apel de către reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL, cuprinzând aceleași solicitări și aceleași motive ca și cererea de apel principal formulată de aceste părți.

În privința acestei cereri nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în ședința publică din data de 27 iunie 2013 apelantele arătând că au trimis cererea instanței din eroare și nu înțeleg să o timbreze, astfel încât curtea a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de aderare la apel. În apel s-a încuviințat administrat proba cu înscrisuri pentru apelanții-pârâți, fiind respinsă solicitarea acestora de administrare a unei probe cu expertiză în specialitatea proprietate industrială, deoarece aceasta nu era utilă în raport de dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și de motivele de apel formulate, ce nu cuprindeau critici legate de concluziile raportului de expertiză și nici de modul de apreciere al instanței asupra noutății modelelor în litigiu.

Examinând sentința apelată prin raportare la criticile formulate și în raport de dispozițiile art. 295 C. proc. civ., Curtea a constatat că apelurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care urmează a fi arătate. Astfel, apelantele-reclamante au criticat sentința pentru omisiunea instanței de fond de a soluționa cererea lor de anulare în întregime a certificatului din 15 iulie 2003, inclusiv pentru modelul nr. 4, solicitare cuprinsă în cererea din data de 11 mai 2010 (fila 11 dosar fond, vol. I). În același timp, prin cererea lor de apel, apelanții-pârâți au reproșat primei instanțe lipsa oricărei analize referitoare la cererea conexă, ce avea ca obiect solicitarea să se constate lipsa calității de autor a pârâtului B.P.

pentru modelele care fac obiectul protecției obținute prin certificatul de înregistrare din 29 august 2002, prin certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003 și prin certificatul internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. și să fie obligat pârâtul O.S.I.M. la efectuarea modificărilor în R.N.D.M.I. referitoare la calitatea de autor a modelelor din certificate. Susținerile din cererile de apel sunt parțial fondate. Astfel, pe de o parte, apelantele-reclamante au solicitat, prin cererea din data de 11 mai 2010, întregirea acțiunii lor introductive, în sensul ca instanța să dispună anularea în întregime a certificatului din 2003 (inclusiv pentru modelul nr. 4, care în acțiunea inițială era exceptat de la solicitarea de anulare), dar și anularea certificatului internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.

Acțiunea ce face obiectul cererii conexe, înregistrată la data de 11 ianuarie 2001 sub nr. 2241/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cuprinde solicitarea de a se constata că pârâtul B.P. nu este autorul acelorași modele, protejate prin certificatele din 2002, din 2003 și prin certificatul internațional din 10 februarie 2003. Sentința apelată cuprinde în dispozitiv mențiunea admiterii în tot a cererii principale și a cererii conexe, dar nicio mențiune referitoare la certificatul internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. și exclude de la anulare modelul nr. 4 din certificatul din 2003, fără însă a fi respinse parțial pretențiile reclamantelor, în privința modelului nr. 4 și a certificatului internațional amintit.

De asemenea, nici analiza cuprinsă în considerentele sentinței nu este circumscrisă acestor două solicitări. În aceste coordonate, curtea a constatat că prima instanță a omis a soluționa o parte din cererile cu care era învestită, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., iar controlul judiciar pe calea apelului nu este posibil, în lipsa unor dezlegări date de tribunal cererilor în discuție. Ca efect al acestor constatări, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma aplicabilă litigiului, a admis apelurile, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecarea cererii conexe și a solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă (sub aspectul solicitării de anulare și a modelului nr. 4 din certificatul din 2003 și a certificatului internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I) la prima instanță.

Curtea a înlăturat apărarea cuprinsă în întâmpinarea formulată de apelanții-pârâți, în sensul că pentru aceste omisiuni apelantele-reclamante nu aveau deschisă calea apelului, ci exclusiv cererea de completare a hotărârii. Astfel, norma la care face referire această apărare, deși nu este indicată expres în întâmpinare, este cuprinsă în art. 281 2a C. proc. civ., potrivit cu care „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281 2 ”. Acest text a fost însă introdus în C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of.

nr. 714 din 26 octombrie 2010, act normativ care, potrivit art. 28, a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M. Of. al României. Prin urmare, la data sesizării instanței cu cererea principală (25 martie 2010), aceste prevederi nu erau în vigoare, astfel încât ele nu sunt aplicabile litigiului pendinte, față de dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010, potrivit cu care „Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și (5) 1 , art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159 1 , art. 281 2a , art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6 1 , art. 315 alin. (3) 1 , precum și ale art. 329 - 330 7 C. proc.

civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi.” Modul de aplicare și interpretare a normei tranzitorii mai sus citate a fost stabilit de instanța supremă pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 2 din 18 februarie 2013, publicată în M. Of., Partea I nr. 313 din 30 mai 2013, potrivit cu care: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, stabilește că: Dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanță a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.” Mutatis mutandis, concluzia este aceeași și pentru celelalte texte procedurale indicate în art. 22, ce au suferit modificări prin Legea nr. 202/2010 și care privesc un proces în curs (cum a reținut chiar Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei amintite), astfel încât Curtea a reținut că pentru cauza de față nu este aplicabil art. 281 2a C. proc. civ., deci apelantele-reclamante nu erau ținute a valorifica nemulțumirea referitoare la omisiunea soluționării parțiale a acțiunii exclusiv pe calea cererii de completare a sentinței apelate.

Celelalte critici cuprinse în apelurile formulate sunt nefondate. Apelanții-pârâți au mai criticat sentința sub aspectul soluționării excepției lipsei de interes a cererii conexe. Or, câtă vreme motivul pentru care reclamantele au susținut nevalabilitatea înregistrărilor modelelor în discuție a fost tocmai împrejurarea că acestea au fost create de reclamante și nu de pârâtul B.P., rezultă de aici și interesul reclamantelor în constarea că împrejurării că acesta din urmă nu are calitatea de autor al modelelor. De altfel, având în vedere măsura luată de prima instanță, de a soluționa împreună cele două cereri conexe, curtea observă că solicitarea din Dosarul nr. 2241/3/2011 apărea ca fiind subsumată cererii de anulare a înregistrărilor, formulată în Dosarul nr. 15389/3/2010, cererea de constatare neavând o existență de sine stătătoare în proces, ci justificându-se tocmai în scopul dovedirii lipsei de noutate a modelelor înregistrate în beneficiul pârâtei SC T.C.

SRL. În schimb, cum s-a arătat mai sus, soluționarea cererii conexe de către prima instanță s-a realizat doar parțial, fără examinarea sa prin prisma modelului nr. 4 din certificatul din 2003 și a certificatului internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. În privința pretinsei lipse de calitate procesuală activă a reclamantei, curtea a notat, în acord cu prima instanță, că, potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, „Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).” Prin urmare, legea circumscrie aspectul calității procesuale active pentru solicitarea de anulare a certificatului de înregistrare existenței unui interes.

Din acest punct de vedere este nefondată apărarea cuprinsă în întâmpinarea formulată de apelantele-reclamante, în sensul că se invocă lipsa calității procesuale, dar se dezvoltă argumente ce țin de interes, deoarece în situația de față calitatea procesuală este dată de existența unui interes. Pe de altă parte, această critică formulată de apelanții-pârâți este nefondată, deoarece apelanta-reclamantă SC S. SRL și-a justificat interesul pentru formularea acțiunii prin activitatea sa comercială, ce include și producerea, respectiv vânzarea de scări realizate după modelele pentru care s-a acordat protecția prin certificatele a căror anulare se cere, iar folosul practic este tocmai desfășurarea liberă a acestei activități, care în cazul valabilității înregistrărilor atacate ar putea fi împiedicată.

În această materie cerința interesului se examinează după regulile speciale cuprinse în lege, textul mai sus citat având o formulare suficient de largă încât instanța să nu aprecieze strict aspectul în discuție. În plus, nu rezultă din critica apelanților-pârâți care ar fi fost în opinia lor un argument care să justifice existența interesului, mai mult decât intenția de folosire a modelelor protejate. Curtea consideră excesiv a cere ca reclamantul să facă efectiv dovada folosirii modelelor a căror înregistrare se cere a fi anulată, câtă vreme până la anularea lor prin hotărâre irevocabilă, certificatele sunt considerate ca fiind valabil emise și conferă drepturi exclusive titularului acestora, astfel încât folosirea de către reclamant l-ar expune pe acesta unor sancțiuni (spre exemplu, obligării la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului exclusiv asupra modelului).

Prin urmare, Curtea a considerat că în speță a fost justificat interesul reclamantei și, în consecință, excepția lipsei calității procesuale active a fost în mod corect soluționată. Asupra criticii ce privește modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SA, curtea a constatat că apelanții-pârâți nu sunt în măsură a ridica o astfel de apărare, ea fiind lipsită de interes. Astfel, cerința interesului este necesar a exista cu privire la orice cerere formulată în procesul civil, inclusiv în privința apărărilor formulate pe cale de excepție, iar în speță apelanții-pârâți nu justifică niciun folos practic de pe urma eventualei admiteri a excepției lipsei calității procesuale pasive a celui de-al treilea pârât din cauză.

O astfel de apărare putea fi formulată exclusiv de pârâtul în discuție, nu și de apelanții-pârâți. Este nefondată și critica ce privește fondul cauzei. Astfel, se poate observa că aceasta se referă, în primul rând, la aspectul că o parte dintre modelele pentru care reclamanta SC S. SRL obținuse certificatul, nu se mai bucură de protecție, ca efect al pronunțării de hotărâri irevocabile în Dosarele nr. 39066/3/2008 și nr. 39068/3/2008. Susțin apelanții-pârâți că prin aceste hotărâri s-a constatat că acele modele nu se bucurau de noutate, deoarece certificatele deținute de apelanta pârâtă SC T.C. SRL erau anterioare emiterii certificatului reclamantei.

În Dosarul nr. 39068/3/2008 s-a pronunțat Decizia civilă nr. 224/A din 12 octombrie 2010, de către Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală, (filele 51-57 dosar apel), irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea parțială a certificatului din 29 octombrie 2007, emis de O.S.I.M., cu titular SC S. SRL, pentru modelele nr. 2, 3, 15, 21, 22 și 23, la cererea numitului C.G., fiind respinsă cererea de anulare a modelului nr. 1. În această decizie s-a reținut că acele modele, înregistrate în beneficiul apelantei reclamante din cauza de față, SC S. SRL, nu se bucură de noutate, deoarece sunt identice sau similare, cu diferențe nesemnificative, cu modelele ce se bucură de protecție conform certificatului de înregistrare de care s-a prevalat reclamantul din acel Dosar, C.G., nr. 016973. În Dosarul nr. 39066/3/2008*, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 58-64 dosar apel) s-a dispus prin sentința Tribunalului București, secția a III-a civilă, nr. 1077 din 08 iunie 2011, menținută prin respingerea apelurilor părților și apoi a recursului pârâtei, anularea parțială a certificatului din 2007 având ca titular pe pârâta SC S. SRL, pentru modelele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 20,

24 și 26 și respingerea cererii de anulare pentru modelul nr. 6, la cererea formulată de SC T.C. SRL. Și în această cauză instanța a reținut că modelele din certificatul din 2007, pentru care obținuse protecție pârâta din acel dosar, SC S. SRL, nu îndeplineau condiția noutății față de modelele cuprinse în certificatul reclamantei SC T.C. SRL, precum și față de o serie de modele de scrie identificate în cataloage ale SC S. SRL din anii 2000 și 2002. În cauza de față prima instanță a reținut, din probatoriul administrat, că modelele cuprinse în certificatul din 2002 și în certificatul din 2003, având ca titular pe pârâta SC T.C.

SRL, nu îndeplinesc cerința noutății în raport de folosirea anterioară de către reclamanta SC S. SRL a unor modele identice sau similare, cu diferențe nesemnificative, modelele fiind reproduse în cataloage SC S. SRL din anii 2000 și 2002. Or, se poate constata din expunerea considerentelor primei instanțe, că admiterea cererii de chemare în judecată nu s-a realizat în raport de existența unui drept exclusiv (anterior) al reclamantelor asupra unor modele înregistrate, ci în raport de caracterul distructiv de noutate al înscrisurilor depuse la dosar, din care a rezultat că, anterior depozitelor pârâtei SC T.C. SRL pentru cele două certificate, reclamanta SC S. SRL a folosit acele modele în activitatea sa comercială.

Prin urmare, este lipsită de relevanță pentru cauza de față împrejurarea anulării parțiale prin hotărâre irevocabilă a certificatului, al reclamantei SC S. SRL, întrucât modelele protejate prin acest certificat nu au justificat în hotărârea apelată măsura anulării modelelor protejate în beneficiul pârâtei. Prin prisma acestei constatări s-a subliniat încă o dată inutilitatea refacerii în apel a expertizei de specialitate efectuată în cauză, deoarece împrejurarea înregistrării modelelor cuprinse în certificatul anulat irevocabil, nici nu putea servi drept temei al constatării lipsei noutății, data de depozit a modelelor din certificat (30 mai 2006) fiind ulterioară celor două înregistrări a căror anulare se cere în cauza de față (cu depozite la 28 februarie 2002, respectiv 08 august 2002), astfel încât nici expertul nu putea examina noutatea prin prisma sa.

De aceea, curtea a constatat nefondată și susținerea apelanților-pârâți în sensul că prima instanță a încălcat puterea de lucru judecat a celor două hotărâri irevocabile mai sus amintite, acestea statuând cu privire la alte chestiuni de fapt și de drept decât cele ce au făcut obiectul cauzei de față. Au mai susținut apelantele-pârâte că existența contractelor între reclamanta SC S. SRL și pârâta SC T.C. SRL, anterior datei emiterii certificatelor în litigiu, nu este de natură a dovedi temeinicia afirmațiilor reclamantelor.

Această critică este lipsită de substanță, apelanții-pârâți afirmând în mod formal că mijloacele de probă reținute de instanță nu sunt lămuritoare, fără însă a aduce vreun argument concret și fără a combate raționamentul tribunalului, care a constatat că existența între părți a unor raporturi comerciale anterioare datei de depozit a certificatelor pârâtei, raporturi ce se referă la modelele în litigiu, dovedește că modelele nu au fost create de pârâți și că proveneau de la reclamanta SC S. SRL.

Cel puțin o prezumție simplă rezultă din aceste contracte (ce datează din 1999 și din 18 februarie 2002), în sensul că modelele din certificatele din 2002 și din 2003 nu erau noi, ci aparțineau reclamantei SC S. SRL (după cum se menționează expres în contractul din 18 februarie 2002 - fila 16 vol. I dosar fond), prezumție coroborată în mod corect de tribunal cu corespondența purtată între părți anterior datelor de depozit și cu concluziile raportului de expertiză, care a identificat modelele în litigiu în cataloagele reclamantei din anii 2000 și 2002. Prin urmare, și această critică este nefondată. Neîntemeiată este și critica apelanților-pârâți referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, constatându-se că instanța a făcut deja aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., prin reducerea la jumătate a sumei achitată cu acest titlu (de la 17.172,7 euro la 8.586,35 euro). Or, cauza nu a fost lipsită de complexitate și nici durata în timp a procesului în fața primei instanțe nu a fost una neglijabilă, iar probatoriul a fost, de asemenea, complex, astfel încât nu se impunea o reducere mai mare a cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, argumentul apelanților-pârâți în sensul că veniturile din țara noastră sunt cele mai scăzute din comunitatea europeană nu sunt pertinente pentru evaluarea în discuție, deoarece nu reprezintă unul dintre criteriile legale de evaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată.

În același timp, este nefondată și critica apelantelor-reclamante ce privește acest aspect, în sensul că în mod nelegal a procedat prima instanță la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în privința onorariului avocațial, cuantumul total de 17.172,7 euro fiind apreciat și de instanța de apel drept excesiv, raportat la circumstanțele cauzei. În concluzie, constatând, în limita motivelor de apel formulate de ambele părți, legalitatea și temeinicia parțială a sentinței apelate, conform celor mai sus expuse, dar și incidența prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

sub aspectele menționate, curtea a admis apelurile, a desființat în parte sentința și a trimis cauza la prima instanță spre rejudecarea cererii conexe și a solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă, sub aspectul solicitării de anulare și a modelului nr. 4 din certificatul din 2003 și a certificatului internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.) urmând a păstra celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții SC T.C.

SRL și B.P., solicitând modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință: admiterea excepției lipsei de interes a cererii conexe și respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL și respingerea cererii principale și cererii conexe ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL, pe cererea principală și respingerea, acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea cererii principale precum și a cererii conexe ca fiind neîntemeiate și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții au susținut că decizia este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 274, alin. (3), art. 281 2 din C. proc. civ., art. 6 și art. 42, alin. (1) din Legea nr. 129/1992 republicată, este contrară probatoriului administrat în cauză, este nemotivată pe anumite aspecte, iar unele considerente sunt străine de natura pricinii. 1. Greșita respingere a apelului pe excepția lipsei de interes invocată pe cererea conexă, cauzată de o motivare contradictorie. Instanța de apel a soluționat această critică fără a cerceta motivele dezvoltate în memoriul de apel, pentru că dacă ar fi analizat separat criticile pe excepție și nu împreună cu cererea precizatoare, ar fi constatat că acestea sunt întemeiate.

Instanța de apel nu a soluționat motivul de apel, ci doar formal, fără o motivare concretă și fără argumente întemeiate, a dispus rejudecarea la instanța de fond. Este evident, atât față de petitul cererii conexe cât și de petitul cererii principale, că reclamantele nu pot pretinde un interes în formularea cererii conexe, deoarece nu pot dovedi vreo consecință în persoana sau patrimoniul lor, în eventualitatea admiterii acestei cereri. Constatarea lipsei calității de autor a recurentului, în condițiile în care reclamantele au solicitat anularea certificatelor D.M.I., nu poate produce niciun folos în persoana sau patrimoniul reclamantelor. De altfel, admiterea cererii de anulare a certificatelor D.M.I.

de către instanța de fond face de prisos analiza calității sale de autor a modelelor din litigiu, aspect reținut de către instanța de apel, atunci când a apreciat că este de fapt o cerere „subsumată" cererii principale. Această motivare duce la o cu totul altă concluzie și implicit altă soluție, respectiv de a admitere a excepției lipsei de interes în formularea cererii conexe. Pe acest aspect se evidențiază motivarea contradictorie și oarecum ilogică a instanței de apel, care deși constată concret cele susținute cu privire la lipsa interesului („. curtea constată că solicitarea apare ca fiind subsumată cererii de anulare (…) cererea de constatare neavând o existență de sine stătătoare"), în loc să admită apelul, să modifice și să admită excepția invocată, procedează la trimiterea cauzei spre rejudecare la fond împreună cu cererea precizatoare a reclamantelor.

2. S-au încălcat dispozițiilor art. 281 2 din C. proc. civ.. Cu privire la critica de apel referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra cererii precizatoare, recurenții au susținut că aceasta este inadmisibilă, deoarece reclamantele aveau la îndemână instituția completării hotărârii prevăzută prin dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ. În argumentarea soluției dispuse instanța de apel se întemeiază în mod nelegal pe Decizia de îndrumare nr. 2/2013. În primul rând, decizia invocată are ca obiect interpretarea unitară a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1, pct. 27 din Legea nr. 202/2010 și nicidecum interpretarea dispozițiilor art. 281 2 . Pe de altă parte, legea civilă se aplică cât timp este în vigoare.

Or, atât la pronunțarea hotărârii apelate, cât și la momentul declarării și motivării apelului, dispozițiilor art. 281 2 din C. proc. civ. erau în vigoare, așa cum reține și instanța de apel. Mai mult, chiar dispozițiile art. 22, alin. (2) din Legea nr. 202/2010 citate de către instanța de apel „se aplică . cererilor formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi". 3. S-a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL. Instanța de apel a reținut că excepția invocată de este o apărare lipsită de interes, soluționând o excepție printr-o altă excepție, aspect nelegal. Chiar păstrând raționamentul instanței de apel, este evident că fiind părți în cauză, recurenții puteau folosi și invoca apărări și excepții în contradictoriu cu reclamantele și nu se poate aprecia o lipsă de interes în acest sens.

4. Decizia este nelegală în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale active a SC S. SRL și aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992. Instanță de apel interpretează eronat textul de lege citat, adăugând din nou nepermis la lege și paralizând efectele acestei norme, din care se desprinde clar condiția interesului în promovarea unei acțiuni în anularea înregistrării unui model sau desen. Pe lângă teoria aprecierii interesului în sens larg și nu „stricto senso", instanța de apel nu aduce niciun argument în sprijinul soluției sale, argument care să reliefeze interesul reclamantei SC S. SRL- Belgia. Instanța de apel omite să motiveze de ce consideră că interesul acestei reclamante este unul legitim, născut, direct, personal și actual, câtă vreme această reclamanta nu a făcut dovada folosirii modelelor din cauză.

5. Pe fondul cauzei, hotărârea pronunțată în apel este nelegală deoarece încalcă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 129/1992 și interpretează greșit hotărârile judecătorești irevocabile invocate de recurenți. Potrivit deciziei de apel, anularea certificatelor de înregistrare din cauza de față a fost dispusă în mod corect de către instanța de fond deoarece modelele cuprinse în acestea nu au prezentat noutate la data constituirii depozitului reglementar și nu în raport de existența unui drept anterior și exclusiv al reclamantelor asupra modelelor din litigiu. Raționamentul și motivarea instanței de apel contravin atât dispozițiilor legale mai sus citate cât și probatoriului administrat. Astfel, singurul material opozabil exhibat de către reclamante și analizat de către instanțele de fond și apel îl constituie modelele din propriul certificat anulat irevocabil.

Nu se poate aprecia, atâta vreme cât singurele modele opuse sunt cele anulate, că modele din cauză nu prezintă caracter individual în raport aceste modele anulate irevocabil. Instanța de apel încalcă un lucru judecat irevocabil și anume că modelele din cauza de față au fost analizate comparativ cu cele opuse de către reclamante și s-a constatat că modelele reclamantelor nu au îndeplinit condițiile legale de registrabilitate și au fost anulate. Instanța de apel nu putea să stabilească în mod legal că modelele din litigiu nu prezintă caracter individual, în comparație cu materialul opozabil constituit din modele anulate irevocabil, fără să încalce puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate.

Argumentul instanței de apel cu privire la o pretinsă analiză a altor elemente de fapt decât cele dezlegate irevocabil prin hotărârile invocate, este contrazisă chiar de aceste hotărâri și de probele administrate în cauza de față. Atât în cauzele soluționate irevocabil, cât și în prezenta cauză, instanțele nu pot analiza și soluționa decât 2 aspecte de fapt, respectiv noutatea modelelor în litigiu și caracterul lor individual, unele în raport de altele, deoarece acesta este materialul opozabil pe care părțile l-au invocat. 6. Instanța de apel a respins în mod nelegal proba cât și expertiza de specialitate pe care au solicitat-o. Instanța de apel a greșit atunci când a apreciat această probă ca fiind neconcludentă și a preferat să se pronunțe doar în baza raportului de expertiză administrat la fond, deoarece materialul opozabil analizat de către expert la fond nu mai exista la momentul soluționării apelului.

Mai mult, la efectuarea expertizei la fond, recurentul-pârât B.P. nici măcar nu a fost convocat, iar această probă a fost administrată în ceea ce îl privește în mod nelegal. Cel puțin pe acest aspect instanța de apel trebuia să încuviințeze proba cu expertiză având în vedere că se afla cauza într-o cale de atac ordinară și devolutivă. S-au încălcat astfel dispozițiil art. 292 C. proc. civ., în reglementarea abrogată. 7. Nelegalitatea hotărârii recurate constă și în încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că s-a respins, în mod nelegal, motivul de apel prin care s-a criticat obligarea recurenților-pârâți la un onorariu de avocat mult prea ridicat față de complexitatea și natura cauzei.

Referirea la complexitatea probatoriului este una nereală, în cauză fiind administrate probele obișnuite oricărei cauze, ce au constat în acte și expertiză. Nu se poate discuta despre un probatoriu complex, așa cum susține instanța de apel, iar dezlegarea pricinii a fost făcută în cea mai mare parte (așa cum rezultă din hotărârea instanței de fond menținută în mare parte în apel) prin expertiza judiciară încuviințată și administrată. Este excesiv de mare cuantumul cheltuielilor de judecată față de criteriile legale definite de textul de lege. În cauză s-a formulat întâmpinare, prin care s-au contestat pretențiile deduse judecății prin cererea de recurs, subliniindu-se faptul că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL nu s-au indicat motive și, astfel, nu s-a propus un raționament care să îl înlăture pe cel al instanțelor de fond.

Analizând, cu prioritate, chestiunea pusă în discuție la termenul de judecată relativ la capacitatea de folosință a reclamantei SC S. SRL, Înalta Curte apreciază că nu se impune primirea cererii formulate de către recurenții-pârâți. Într-adevăr, potrivit certificatului emis de O.N.R.C., SC S. SRL a fost radiată la data de 20 aprilie 2012, în urma fuziunii prin absorbție, anterior soluționării cauzei în primă instanță. Prin actul de fuziune s-a convenit că toate cauzele aflate pe rolul instanțelor în care societatea absorbită este parte vor continua prin preluarea calității procesuale de către societatea absorbantă, iar o eventuală vătămare a intereselor în cauză prin nerespectarea acestei clauze putea fi reclamată de societatea absorbantă, care a și fost introdusă în cauză în fața acestei instanțe.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed: 1. S-au soluționat corect criticile aferente excepției lipsei de interes invocată pe cererea conexă și lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL și nu se pot reține nici lipsa motivării sau o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii sub acest aspect - nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Cum în mod corect a reținut instanța de apel, art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 circumscrie calitatea procesuală activă pentru formularea unei cereri în anularea certificatului de înregistrare cerinței existenței unui interes al reclamantului.

Excepția lipsei de interes a fost susținută în recurs pe necercetarea criticilor de apel aferente și pe faptul că reclamantele nu pot dovedi vreo consecință în persoana/patrimoniul lor în eventualitatea admiterii cererii conexe, cu referire inclusiv la petitul principal și la admiterea cererii în anulare de către prima instanță. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, s-a reproșat instanței de apel nearătarea argumentelor pentru care a considerat că interesul reclamantei SC S. SRL este unul legitim, născut,direct, personal și actual, câtă vreme această reclamantă nu a făscut dovada folosirii modelelor în cauză. În considerentele deciziei se regăsesc argumentele pentru care nu s-au primit criticile formulate, acestea fiind confirmate prin prezenta decizie.

În ceea ce privește interesul în formularea cererii conexe, instanța de apel a reținut că acesta este confirmat inclusiv prin măsura conexării, solicitările formulate prin aceasta afectând una dintre cerințele de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească modelul la înregistrare, reclamate a nu fi îndeplinite prin cererile formulate în celălalt dosar. Această motivare, necontestată prin cererea de recurs, este suficientă și în măsură să justifice interesul în formularea cererii conexe, astfel cum s-a reținut prin decizia de apel. În ceea ce ce privește relevanța soluției pronunțate de prima instanță, din motivarea deciziei de apel rezultă limitele în care s-a dispus rejudecarea și care mențin interesul, astfel cum acesta a fost justificat mai sus.

În egală măsură, nu se poate să nu se observe că deficiența sentinței primei instanțe în analiza acestei cereri a fost sancționată prin decizia de apel, urmare criticii formulate în acest sens chiar de către pârâți. Interesul în formularea acțiunii de către reclamanta SC S. SRL îndeplinește toate cerințele legale și rezultă, cu suficiență, din intenția de desfășurare de activități comerciale cu obiectul protecției acordate prin certificatele în discuție, cu evident folos în patrimoniu, nefiind nevoie ca să se facă și dovada folosirii modelelor în discuție.

Așa cum a reținut instanța de apel, a impune astfel de dovezi reclamantului în cererea de anulare a înregistrării unui model industrial, ar însemna, în ipoteza în care acesta nu are modelele respective înregistrate, a-l expune unor sancțiuni pentru încălcarea unor drepturi exclusive ale titularului, conferite prin emiterea certificatului contestat, care până la data anulării se bucură de valabilitate, cu toate efectele legale. 2. Nu s-au încălcat dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., pentru a fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin decizia în interesul legii valorificată de instanța de apel s-a statuat în interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, stabilindu-se că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanta a fost învestita înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor tranzitorii vizate prin recursul în interesul legii, în care se face referire inclusiv la art. 281 2 a C. proc. civ., Înalta Curte - Completul competent sa judece recursurile în interesul legii a reținut că acelor modificări care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor trebuie sa li se dea o aplicare unitară, în sensul raportării acestora la momentul sesizării originare a instanței, prin cererea de chemare în judecată.

Faptul că atât la pronunțarea hotărârii apelate, cât și la momentul declarării și motivării apelului, dispozițiilor art. 281 2 din C. proc. civ.. erau în vigoare nu duce la aplicarea automată a acestora, cu ignorarea dispozițiilor tranzitorii ale legii prin care acestea au fost introduse. 3. Soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL printr-o altă excepție, respectiv cea a lipsei interesului, nu atrage nelegalitatea deciziei, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta întrucât în formularea oricărei cereri în fața instanței de judecată se analizează condițiile de exercițiu, printre care și interesul, adică folosul practic pe care partea îl urmărește, iar acesta trebuie să fie personal, să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală –cerințe apreciate în mod corect a nu fi întrunite în ceea ce-i privește pe recurenții-pârâți.

4. Decizia nu încalcă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 129/1992 și interpretează corect efectele hotărârilor judecătorești irevocabile invocate de recurenți, nefiind astfel atrasă în cauză nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin acest motiv recurenții-pârâți reclamă încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 129/1992 privind modelele și desenele industriale, ce reglementează și explicitează cerințe de registrabilitate, prin nerecunoașterea efectelor puterii de lucru judecat a hotărârilor prin care s-a anulat un alt certificat de înregistrare, din 2007, în contradictoriu cu titularul acestuia, detaliate în considerentele deciziei. Nu este fondat acest motiv atât timp cât instanța de apel a constatat că în cauza de față prima instanță a reținut, din probatoriul administra