ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

A

supra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 159/A din data de 15

octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a anulat

ca netimbrată, cererea de aderare la apel, formulată de apelanta-reclamantă SC

S. SRL și SC S. SRL împotriva sentinței civile nr. 1422 din 29 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A admis apelurile declarate

de apelantele-reclamante SC S. SRL și SC S. SRL și de apelanții-pârâți SC T.C.

SRL și B.P. în contradictoriu cu intimații-pârâți SC S. SRL, O.S.I.M. împotriva

aceleiași sentințe.

A desființat în parte

sentința apelată, sub aspectul soluționării cererii conexe și a trimis cauza

spre rejudecarea cererii conexe și a solicitărilor formulate prin cererea

precizatoare de către reclamantă, la prima instanță.

Au fost păstrate celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

25 martie 2010, reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții SC S. SRL, SC T.C. SRL și O.S.I.M., anularea

certificatului de înregistrare din 21 august 2002, anularea parțială a

certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la

protecție a tuturor modelelor, mai puțin modelul nr. 4 și obligarea O.S.I.M. la

radierea din R.N.D.M.I. a modelelor din certificatul de înregistrare din 29

august 2002 și din certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, care nu mai

fac obiectul protecției. S-a solicitat obligarea pârâtelor societăți comerciale

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că societatea belgiană SC S. SRL este specializată încă din anul

1999 în distribuția scărilor „în kit”, iar în anul 2006 a înființat în România

societatea SC S. SRL, structură comercială prin care să fie vândută gama de

scări ”în kit” revânzătorilor specializați și magazinelor de bricolaj de pe

teritoriul României și al țărilor din jur.

SC S. SRL și SC T.C.

SRL au început colaborarea la data de 27 octombrie 1997, când celei din urmă,

în calitate de producător, i-au fost transmise fișele tehnice pentru modele de

scări.

La data de 24 iulie 2000,

cei doi asociați ai SC T.C. SRL, B.P. și C.V., au înființat SC S. SRL, societate

comercială care are obiect de activitate similar cu SC T.C. SRL.

Prin certificatele de

înregistrare obiect al acțiunii, SC S. SRL a obținut protecția conferită de

Legea nr. 129/1992 pentru 16 modele de scări „în kit”, iar drepturile izvorâte

din cele două certificate au fost cesionate de SC S. SRL către SC T.C. SRL.

Prin certificatul de

înregistrare, depozit reglementar din 30 mai 2006, reclamanta SC S. SRL a

obținut protecție pentru 26 de modele de scări. Cererea de înregistrare a fost

admisă parțial, întrucât modele cu nr. 13, 19 și 36 erau identice cu unele

pentru care Scarom obținuse deja protecție, iar altele erau identice între ele.

Subsecvent detalierii

noțiunii sub aspect terminologic din perspectiva dispozițiilor art. 3 alin. (1)

și art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992, precizând că autor al desenului sau

modelului industrial poate fi numai o persoană fizică, reclamantele au susținut

că numitul B.P. și-a atribuit în mod fraudulos calitatea de autor, în

condițiile în care toate modelele au fost puse la dispoziția producătorului

român de către SC S. SRL, conform contractelor din datele de 23 septembrie 1999

și 18 februarie 2002.

Astfel cum rezultă

din faxul adresat de către B.P. societății SC S. SRL la data de 27 iunie 2005,

acesta recunoaște înregistrarea la O.S.I.M. a modelelor de scări create de

reprezentanții SC S. SRL, motivând-o prin obținerea unui credit Phare.

Reclamantele au

invocat prevederile art. 1203 C. civ., solicitând să se rețină că după semnarea

celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare dintre SC S. SRL și SC T.C.

SRL, asociații B.P. și C.V. au făcut demersuri în vederea obținerii protecției

pentru modele de scări care aparțin SC S. SRL și pe care niciunul dintre ei nu

le-au creat.

Reclamantele au

susținut că modelele industriale înregistrate de către SC S. SRL nu îndeplineau

condițiile de noutate conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992.

Majoritatea modelelor de scări au fost făcute publice prin punerea la

dispoziție a schițelor de fabricație unor alte societăți comerciale, din

diferite țări europene și, începând din anul 1998, din România, printre acestea

din urmă regăsindu-se SC T.C. SRL. Condiția noutății nu era îndeplinită pentru

că utilizarea în comerț a produselor încorporând modelele industriale

aparținând SC S. SRL era mult anterioară datei la care s-a obținut protecția

prin certificatele a căror anulare se solicită. Totodată, modelele în cauză au

fost făcute publice anterior și în străinătate, prin editarea cataloagelor de

prezentare SC S. SRL, cât și prin accesul publicului la pagina de internet SC S. SRL, creată anterior anului 2002.

Cererea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 42 din Legea nr. 129/1992

republicată și pe art. 112 C. proc. civ.

Prin cererea formulată

la data de 11 mai 2010, reclamantele și-au întregit acțiunea, solicitând

anularea integrală a certificatului de înregistrare din data de 15 iulie 2003

și anularea certificatului internațional din 10 februarie 22003, eliberat de O.M.P.I.

Reclamantele au

arătat că dispozițiile Legii nr. 129/1992 se aplică, potrivit art. 22 alin. (7)

din lege, și cererilor internaționale depuse conform Aranjamentului de la Haga,

care își extind efectele lor în România. În temeiul art. 7 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 44/1992 pentru aderarea României la Aranjamentul de la Haga,

întrucât cerințele prevăzute de Legea nr. 129/1992 nu au fost respectate, nici

certificatul internațional din 10 februarie 2003 nu își poate produce efectele

de protecție.

În completarea

argumentelor inițiale, reclamantele au arătat că modelele de scări care fac

obiectul certificatelor de înregistrare a căror anulare se solicită nu

îndeplinesc nici condiția esențială de brevetabilitate a individualității, în

sensul că unele modele din certificat (nr. 9, 16, 17, 18, 24) sunt identice cu

unele modele din certificat (nr. 4, 8, 12 și, respectiv, 11), iar diferența

dintre unele dintre modele din certificat (nr. 26, 7, 9, 10, 11, 12, 13 și 20)

și anumite modele din certificat (nr. 2, 5, 3, 4, 1, 3, 4 respectiv 20) rezultă

din detalii nesemnificative.

Cerința caracterului

individual nu este îndeplinită dacă elementul de noutate nu reprezintă decât un

detaliu nesemnificativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr.

129/1992.

La termenul de judecată

din data de 12 aprilie 2011 a fost admisă excepția de conexitate și s-a dispus

conexarea Dosarului nr. 2241/3/2011 la Dosarul nr. 15389/3/2010.

Prin cererea conexă,

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de

11 ianuarie 2011, reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții B.P. și O.S.I.M., să se constate lipsa calității de

autor a pârâtului B.P. pentru modelele care fac obiectul protecției obținute

prin certificatul de înregistrare din 29 august 2002, prin certificatul de

înregistrare din 15 iulie 2003 și prin certificatul internațional din 10

februarie 2003 eliberat de O.M.P.I., precum și să fie obligat pârâtul O.S.I.M. la

efectuarea modificărilor în R.N.D.M.I. referitor la calitatea de autor a

modelelor din certificate.

În motivarea cererii s-au

reluat argumentele din motivarea acțiunii inițiale.

Prin sentința

civilă nr. 1422 din 29 iunie 2012, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a dispus după cum urmează.

A respins ca nefondate

excepțiile lipsei calității procesuale active a SC S. SRL și lipsei calității

procesuale pasive a SC S. SRL.

A admis cererea

principală și cererea conexă.

A anulat certificatul

de înregistrare din 29 august 2002 și în parte certificatul de înregistrare

din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la protecție a tuturor modelelor,

mai puțin modelul 4.

O obligat pârâtul O.S.I.M.

la radierea din R.N.D.M.I. a modelelor care nu mai fac obiectul protecției.

A constatat lipsa

calității de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care figurau în certificate.

A obligat O.S.I.M. la

efectuarea modificărilor corespunzătoare în R.N.D.M.I.

A obligat pârâții SC

S. SRL, SC T.C. SRL și B.P. să plătească reclamantei suma de 8.586,35 euro și

11.039,30 lei, cheltuieli de judecată, onorariul de avocat fiind redus conform art.

274 alin. (4) C. proc. civ.

A reținut tribunalul,

cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC S. SRL, că

aceasta nu este fondată, în considerarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) din

Legea nr. 129/1992, care stabilesc că înregistrarea desenului sau modelului

poate din anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate. În

speță, interesul promovării cererii principale de către SC S. SRL nu este

condiționat de calitatea de titular a unor modele anterior înregistrate,

interesul de a obține anularea certificatelor, constând în posibilitatea

utilizării modelelor care fac obiectul acestor certificate, fără a se pretinde

încălcarea drepturilor pârâtelor SC S. SRL și SC T.C. SRL, drepturi a căror

protecție reclamantele susțin că a fost obținută nelegal.

A fost considerată

nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL,

aceasta fiind societatea care a formulat cererile de înregistrare a modelelor

care fac obiectul celor două certificate.

Analizând probatoriul

administrat, tribunalul a reținut că pârâta SC T.C. SRL este titulară a

certificatului de înregistrare din 29 august 2002, având ca obiect 12 modele de

scări „în kit” și a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, pentru

alte patru modele de scări „în kit”, iar în ambele certificate de înregistrare

în cauză figurează menționat ca autor al modelelor pârâtul B.P.

Faptul că nici

pârâtul B.P. și nici inginerii specializați angajați ai SC T.C. SRL nu au creat

și nu au calitatea de autor al modelelor protejate în sensul art. 2 din Legea nr.

129/1992 a rezultat din împrejurarea că relațiile contractuale dintre SC S. SRL

și SC T.C. SRL s-au derulat începând din anul 1997, aspect necontestat de

pârâtă.

În cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă de scări „în kit”

încheiat între părțile anterior menționate la data de 23 septembrie 1999 se

prevede că modelele aparțin societății SC S. SRL, stabilindu-se că vânzătorul

nu poate fabrica aceleași modele și să folosească mărcile SC S. SRL fără

autorizația sa scrisă.

Contractul din data

de 18 februarie 2002 evidențiază că vânzătorul recunoaște că a primit planurile

și schițele tehnice ce permit fabricarea produselor, stabilindu-se că modelele

aparțin societății SC S. SRL.

Afirmațiile pârâtei SC

T.C. SRL referitoare la crearea modelelor înregistrate sunt nedovedite, nu

explică de ce a acceptat societatea vânzătoare inserarea în contract a unor

clauze care nu corespundeau realității și nu pot justifica existența acelorași

modele în pliantele SC S. SRL editate anterior datelor de depozit ale modelelor

în cauză, cataloage SC S. SRL, F. sau B. Astfel, conform concluziilor

raportului de expertiză efectuat în cauză, modelul 1 din certificat este identic

cu modelul P. prezent în pliantul B. din 1997, modelul 5 este prezent în catalogul

SC S. SRL, F. din 31 ianuarie 2000 - modelul J., modelele 3 și 4 sunt identice

cu modelele C. și C. din catalogul B. Din 1997 și cataloagele 2000 B. și SC S.

SRL, din 15 decembrie 2000, modelul 6 este identic cu modelul C. din aceleași

cataloage, modelul 8 este identic cu modelul S. din 2000 din catalogul SC S.

SRL, din 15 decembrie 2000, modelul 11 este identic cu modelul M. al SC S. SRL

din catalogul din 15 decembrie 2000, modelul 2 este identic cu modelul O. al SC

S. SRL din iulie 2000, în timp ce modelul 2 din certificatul este identic cu

modelul U. din catalogul SC S. SRL din august 2002.

O explicație

credibilă a acestei situații rezultă din adresa transmisă de pârâtul B.P.

reclamantei SC S. SRL la data de 27 iunie 2005, în cuprinsul căreia se

recunoaște înregistrarea în anul 2002 a unor modele aparținând societății

belgiene, în contextul încercării de a fi obținute fonduri financiare necesare societății

SC T.C. SRL.

Au fost considerate

astfel probate susținerile reclamantelor conform cărora modelele înregistrate

de pârâta SC T.C. SRL erau cunoscute înainte de data depunerii cererilor de

înregistrare.

Modelele sunt

identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește

detaliile nesemnificative.

Art. 7 din actul

normativ menționat stabilește că se consideră că un model a fost făcut public

dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expres, utilizat în comerț, cu

excepția situațiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil

și în cadrul activității obișnuite, să devină cunoscut cercurilor specializate

din sectorul în care acționează, înainte de data de depunere a cererii de

înregistrare.

În cauză, modele ale

reclamantei SC S. SRL cu care sunt identice modelele protejate prin

certificatele de înregistrare se regăsesc în materialele publicitare și,

implicit, au făcut obiectul comerțului, fiind expuse înaintea datei de depozit.

În temeiul art. 274 C.

pro. civ. au fost obligați pârâții SC T.C. SRL, SC S. SRL și B.P. la plata

cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă în sumele de 8.586,35 euro

și 11.039,30 lei, onorariul avocațial fiind redus în temeiul art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., în considerarea volumului efectiv al activității desfășurate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL și

pârâții SC T.C. SRL și B.P.

La dosar a fost

depusă o cerere de aderare la apel de către reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL,

cuprinzând aceleași solicitări și aceleași motive ca și cererea de apel

principal formulată de aceste părți.

În privința acestei

cereri nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar, în ședința publică din data de 27 iunie 2013 apelantele arătând că au

trimis cererea instanței din eroare și nu înțeleg să o timbreze, astfel încât

curtea a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de aderare la apel.

În apel s-a

încuviințat administrat proba cu înscrisuri pentru apelanții-pârâți, fiind

respinsă solicitarea acestora de administrare a unei probe cu expertiză în

specialitatea proprietate industrială, deoarece aceasta nu era utilă în raport

de dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și de motivele de apel formulate,

ce nu cuprindeau critici legate de concluziile raportului de expertiză și nici

de modul de apreciere al instanței asupra noutății modelelor în litigiu.

Examinând sentința

apelată prin raportare la criticile formulate și în raport de dispozițiile

art. 295 C. proc. civ., Curtea a constatat că apelurile sunt fondate, în

limitele și pentru considerentele care urmează a fi arătate.

Astfel,

apelantele-reclamante au criticat sentința pentru omisiunea instanței de fond

de a soluționa cererea lor de anulare în întregime a certificatului din 15

iulie 2003, inclusiv pentru modelul nr. 4, solicitare cuprinsă în cererea din

data de 11 mai 2010 (fila 11 dosar fond, vol. I).

În același timp, prin

cererea lor de apel, apelanții-pârâți au reproșat primei instanțe lipsa

oricărei analize referitoare la cererea conexă, ce avea ca obiect solicitarea

să se constate lipsa calității de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care

fac obiectul protecției obținute prin certificatul de înregistrare din 29

august 2002, prin certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003 și prin

certificatul internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. și să fie

obligat pârâtul O.S.I.M. la efectuarea modificărilor în R.N.D.M.I. referitoare

la calitatea de autor a modelelor din certificate.

Susținerile din

cererile de apel sunt parțial fondate.

Astfel, pe de o

parte, apelantele-reclamante au solicitat, prin cererea din data de 11 mai 2010,

întregirea acțiunii lor introductive, în sensul ca instanța să dispună anularea

în întregime a certificatului din 2003 (inclusiv pentru modelul nr. 4, care în

acțiunea inițială era exceptat de la solicitarea de anulare), dar și anularea

certificatului internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.

Acțiunea ce face

obiectul cererii conexe, înregistrată la data de 11 ianuarie 2001 sub nr. 2241/3/2011

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cuprinde

solicitarea de a se constata că pârâtul B.P. nu este autorul acelorași modele,

protejate prin certificatele din 2002, din 2003 și prin certificatul

internațional din 10 februarie 2003.

Sentința apelată

cuprinde în dispozitiv mențiunea admiterii în tot a cererii principale și a

cererii conexe, dar nicio mențiune referitoare la certificatul internațional

din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. și exclude de la anulare modelul nr.

4 din certificatul din 2003, fără însă a fi respinse parțial pretențiile

reclamantelor, în privința modelului nr. 4 și a certificatului internațional

amintit.

De asemenea, nici

analiza cuprinsă în considerentele sentinței nu este circumscrisă acestor două

solicitări.

În aceste coordonate,

curtea a constatat că prima instanță a omis a soluționa o parte din cererile cu

care era învestită, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., iar controlul judiciar pe calea apelului nu este posibil, în

lipsa unor dezlegări date de tribunal cererilor în discuție.

Ca efect al acestor

constatări, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma aplicabilă

litigiului, a admis apelurile, a desființat în parte sentința și a trimis cauza

spre rejudecarea cererii conexe și a solicitărilor formulate prin cererea

precizatoare de către reclamantă (sub aspectul solicitării de anulare și a

modelului nr. 4 din certificatul din 2003 și a certificatului internațional din

10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I) la prima instanță.

Curtea a înlăturat

apărarea cuprinsă în întâmpinarea formulată de apelanții-pârâți, în sensul că

pentru aceste omisiuni apelantele-reclamante nu aveau deschisă calea apelului,

ci exclusiv cererea de completare a hotărârii.

Astfel, norma la care

face referire această apărare, deși nu este indicată expres în întâmpinare,

este cuprinsă în art. 281

2a

C. proc. civ., potrivit cu care

„Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea

hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în

condițiile art. 281 - 281

2

”.

Acest text a fost

însă introdus în C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714 din 26

octombrie 2010, act normativ care, potrivit art. 28, a intrat în vigoare la 30

de zile de la data publicării în M. Of. al României.

Prin urmare, la data

sesizării instanței cu cererea principală (25 martie 2010), aceste prevederi nu

erau în vigoare, astfel încât ele nu sunt aplicabile litigiului pendinte, față

de dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010, potrivit cu care

„Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și (5)

1

,

art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159

1

, art. 281

2a

,

art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6

1

, art. 315 alin.

(3)

1

, precum și ale art. 329 - 330

7

C. proc. civ.,

republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse

prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor

privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după

intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Modul de aplicare și

interpretare a normei tranzitorii mai sus citate a fost stabilit de instanța

supremă pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 2 din 18

februarie 2013, publicată în M. Of., Partea I nr. 313 din 30 mai 2013, potrivit

cu care: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 22 alin. (2)

din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, stabilește că: Dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, nu se aplică

proceselor în care prima instanță a fost învestită înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor.”

Mutatis mutandis,

concluzia este aceeași și pentru celelalte texte procedurale indicate în art.

22, ce au suferit modificări prin Legea nr. 202/2010 și care privesc un proces

în curs (cum a reținut chiar Înalta Curte de Casație și Justiție în

considerentele deciziei amintite), astfel încât Curtea a reținut că pentru

cauza de față nu este aplicabil art. 281

2a

C. proc. civ., deci

apelantele-reclamante nu erau ținute a valorifica nemulțumirea referitoare la

omisiunea soluționării parțiale a acțiunii exclusiv pe calea cererii de

completare a sentinței apelate.

Celelalte critici

cuprinse în apelurile formulate sunt nefondate.

Apelanții-pârâți au

mai criticat sentința sub aspectul soluționării excepției lipsei de interes a

cererii conexe.

Or, câtă vreme

motivul pentru care reclamantele au susținut nevalabilitatea înregistrărilor

modelelor în discuție a fost tocmai împrejurarea că acestea au fost create de

reclamante și nu de pârâtul B.P., rezultă de aici și interesul reclamantelor în

constarea că împrejurării că acesta din urmă nu are calitatea de autor al

modelelor.

De altfel, având în

vedere măsura luată de prima instanță, de a soluționa împreună cele două cereri

conexe, curtea observă că solicitarea din Dosarul nr. 2241/3/2011 apărea ca

fiind subsumată cererii de anulare a înregistrărilor, formulată în Dosarul nr. 15389/3/2010,

cererea de constatare neavând o existență de sine stătătoare în proces, ci

justificându-se tocmai în scopul dovedirii lipsei de noutate a modelelor

înregistrate în beneficiul pârâtei SC T.C. SRL.

În schimb, cum s-a

arătat mai sus, soluționarea cererii conexe de către prima instanță s-a

realizat doar parțial, fără examinarea sa prin prisma modelului nr. 4 din

certificatul din 2003 și a certificatului internațional din 10 februarie 2003

eliberat de O.M.P.I.

În privința pretinsei

lipse de calitate procesuală activă a reclamantei, curtea a notat, în acord cu

prima instanță, că, potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992,

„Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte,

la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin.

(3).”

Prin urmare, legea

circumscrie aspectul calității procesuale active pentru solicitarea de anulare

a certificatului de înregistrare existenței unui interes.

Din acest punct de

vedere este nefondată apărarea cuprinsă în întâmpinarea formulată de apelantele-reclamante,

în sensul că se invocă lipsa calității procesuale, dar se dezvoltă argumente ce

țin de interes, deoarece în situația de față calitatea procesuală este dată de

existența unui interes.

Pe de altă parte,

această critică formulată de apelanții-pârâți este nefondată, deoarece

apelanta-reclamantă SC S. SRL și-a justificat interesul pentru formularea

acțiunii prin activitatea sa comercială, ce include și producerea, respectiv

vânzarea de scări realizate după modelele pentru care s-a acordat protecția

prin certificatele a căror anulare se cere, iar folosul practic este tocmai

desfășurarea liberă a acestei activități, care în cazul valabilității

înregistrărilor atacate ar putea fi împiedicată.

În această materie

cerința interesului se examinează după regulile speciale cuprinse în lege,

textul mai sus citat având o formulare suficient de largă încât instanța să nu

aprecieze strict aspectul în discuție.

În plus, nu rezultă

din critica apelanților-pârâți care ar fi fost în opinia lor un argument care

să justifice existența interesului, mai mult decât intenția de folosire a

modelelor protejate.

Curtea consideră

excesiv a cere ca reclamantul să facă efectiv dovada folosirii modelelor a

căror înregistrare se cere a fi anulată, câtă vreme până la anularea lor prin

hotărâre irevocabilă, certificatele sunt considerate ca fiind valabil emise și

conferă drepturi exclusive titularului acestora, astfel încât folosirea de

către reclamant l-ar expune pe acesta unor sancțiuni (spre exemplu, obligării

la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului exclusiv asupra modelului).

Prin urmare, Curtea a

considerat că în speță a fost justificat interesul reclamantei și, în

consecință, excepția lipsei calității procesuale active a fost în mod corect

soluționată.

Asupra criticii ce

privește modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SA, curtea a constatat că

apelanții-pârâți nu sunt în măsură a ridica o astfel de apărare, ea fiind

lipsită de interes.

Astfel, cerința

interesului este necesar a exista cu privire la orice cerere formulată în

procesul civil, inclusiv în privința apărărilor formulate pe cale de excepție,

iar în speță apelanții-pârâți nu justifică niciun folos practic de pe urma

eventualei admiteri a excepției lipsei calității procesuale pasive a celui

de-al treilea pârât din cauză. O astfel de apărare putea fi formulată exclusiv

de pârâtul în discuție, nu și de apelanții-pârâți.

Este nefondată și

critica ce privește fondul cauzei.

Astfel, se poate

observa că aceasta se referă, în primul rând, la aspectul că o parte dintre

modelele pentru care reclamanta SC S. SRL obținuse certificatul, nu se mai

bucură de protecție, ca efect al pronunțării de hotărâri irevocabile în Dosarele

nr. 39066/3/2008 și nr. 39068/3/2008.

Susțin

apelanții-pârâți că prin aceste hotărâri s-a constatat că acele modele nu se

bucurau de noutate, deoarece certificatele deținute de apelanta pârâtă SC T.C.

SRL erau anterioare emiterii certificatului reclamantei.

În Dosarul nr. 39068/3/2008

s-a pronunțat Decizia civilă nr. 224/A din 12 octombrie 2010, de către

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, (filele 51-57 dosar apel), irevocabilă prin

respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea parțială a certificatului

din 29 octombrie 2007, emis de O.S.I.M., cu titular SC S. SRL, pentru modelele nr.

2, 3, 15, 21, 22 și 23, la cererea numitului C.G., fiind respinsă cererea de

anulare a modelului nr. 1.

În această decizie

s-a reținut că acele modele, înregistrate în beneficiul apelantei reclamante

din cauza de față, SC S. SRL, nu se bucură de noutate, deoarece sunt identice

sau similare, cu diferențe nesemnificative, cu modelele ce se bucură de

protecție conform certificatului de înregistrare de care s-a prevalat

reclamantul din acel Dosar, C.G., nr. 016973.

În Dosarul nr. 39066/3/2008*,

soluționat irevocabil prin Decizia nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 58-64 dosar apel) s-a dispus

prin sentința Tribunalului București, secția a III-a civilă, nr. 1077 din 08

iunie 2011, menținută prin respingerea apelurilor părților și apoi a recursului

pârâtei, anularea parțială a certificatului din 2007 având ca titular pe pârâta

SC S. SRL, pentru modelele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 20, 24 și 26 și

respingerea cererii de anulare pentru modelul nr. 6, la cererea formulată de SC

T.C. SRL.

Și în această cauză

instanța a reținut că modelele din certificatul din 2007, pentru care obținuse

protecție pârâta din acel dosar, SC S. SRL, nu îndeplineau condiția noutății

față de modelele cuprinse în certificatul reclamantei SC T.C. SRL, precum și

față de o serie de modele de scrie identificate în cataloage ale SC S. SRL din

anii 2000 și 2002.

În cauza de față

prima instanță a reținut, din probatoriul administrat, că modelele cuprinse în

certificatul din 2002 și în certificatul din 2003, având ca titular pe pârâta SC

T.C. SRL, nu îndeplinesc cerința noutății în raport de folosirea anterioară de

către reclamanta SC S. SRL a unor modele identice sau similare, cu diferențe

nesemnificative, modelele fiind reproduse în cataloage SC S. SRL din anii 2000

și 2002.

Or, se poate constata

din expunerea considerentelor primei instanțe, că admiterea cererii de chemare

în judecată nu s-a realizat în raport de existența unui drept exclusiv

(anterior) al reclamantelor asupra unor modele înregistrate, ci în raport de

caracterul distructiv de noutate al înscrisurilor depuse la dosar, din care a

rezultat că, anterior depozitelor pârâtei SC T.C. SRL pentru cele două

certificate, reclamanta SC S. SRL a folosit acele modele în activitatea sa

comercială.

Prin urmare, este lipsită

de relevanță pentru cauza de față împrejurarea anulării parțiale prin hotărâre

irevocabilă a certificatului, al reclamantei SC S. SRL, întrucât modelele

protejate prin acest certificat nu au justificat în hotărârea apelată măsura

anulării modelelor protejate în beneficiul pârâtei.

Prin prisma acestei

constatări s-a subliniat încă o dată inutilitatea refacerii în apel a

expertizei de specialitate efectuată în cauză, deoarece împrejurarea

înregistrării modelelor cuprinse în certificatul anulat irevocabil, nici nu

putea servi drept temei al constatării lipsei noutății, data de depozit a

modelelor din certificat (30 mai 2006) fiind ulterioară celor două înregistrări

a căror anulare se cere în cauza de față (cu depozite la 28 februarie 2002,

respectiv 08 august 2002), astfel încât nici expertul nu putea examina noutatea

prin prisma sa.

De aceea, curtea a constatat

nefondată și susținerea apelanților-pârâți în sensul că prima instanță a

încălcat puterea de lucru judecat a celor două hotărâri irevocabile mai sus

amintite, acestea statuând cu privire la alte chestiuni de fapt și de drept

decât cele ce au făcut obiectul cauzei de față.

Au mai susținut

apelantele-pârâte că existența contractelor între reclamanta SC S. SRL și

pârâta SC T.C. SRL, anterior datei emiterii certificatelor în litigiu, nu este

de natură a dovedi temeinicia afirmațiilor reclamantelor.

Această critică este

lipsită de substanță, apelanții-pârâți afirmând în mod formal că mijloacele de

probă reținute de instanță nu sunt lămuritoare, fără însă a aduce vreun

argument concret și fără a combate raționamentul tribunalului, care a constatat

că existența între părți a unor raporturi comerciale anterioare datei de

depozit a certificatelor pârâtei, raporturi ce se referă la modelele în

litigiu, dovedește că modelele nu au fost create de pârâți și că proveneau de

la reclamanta SC S. SRL.

Cel puțin o prezumție

simplă rezultă din aceste contracte (ce datează din 1999 și din 18 februarie 2002),

în sensul că modelele din certificatele din 2002 și din 2003 nu erau noi, ci

aparțineau reclamantei SC S. SRL (după cum se menționează expres în contractul

din 18 februarie 2002 - fila 16 vol. I dosar fond), prezumție coroborată în mod

corect de tribunal cu corespondența purtată între părți anterior datelor

de depozit și cu concluziile raportului de expertiză, care a identificat

modelele în litigiu în cataloagele reclamantei din anii 2000 și 2002.

Prin urmare, și

această critică este nefondată.

Neîntemeiată este și

critica apelanților-pârâți referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată

constând în onorariu avocațial, constatându-se că instanța a făcut deja

aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea la

jumătate a sumei achitată cu acest titlu (de la 17.172,7 euro la 8.586,35 euro).

Or, cauza nu a fost

lipsită de complexitate și nici durata în timp a procesului în fața primei

instanțe nu a fost una neglijabilă, iar probatoriul a fost, de asemenea,

complex, astfel încât nu se impunea o reducere mai mare a cheltuielilor de

judecată.

Pe de altă parte,

argumentul apelanților-pârâți în sensul că veniturile din țara noastră sunt

cele mai scăzute din comunitatea europeană nu sunt pertinente pentru evaluarea

în discuție, deoarece nu reprezintă unul dintre criteriile legale de evaluare a

cuantumului cheltuielilor de judecată.

În același timp, este

nefondată și critica apelantelor-reclamante ce privește acest aspect, în sensul

că în mod nelegal a procedat prima instanță la cenzurarea cuantumului

cheltuielilor de judecată în privința onorariului avocațial, cuantumul total de

17.172,7 euro fiind apreciat și de instanța de apel drept excesiv, raportat la

circumstanțele cauzei.

În concluzie,

constatând, în limita motivelor de apel formulate de ambele părți, legalitatea

și temeinicia parțială a sentinței apelate, conform celor mai sus expuse, dar

și incidența prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectele

menționate, curtea a admis apelurile, a desființat în parte sentința și a trimis

cauza la prima instanță spre rejudecarea cererii conexe și a solicitărilor

formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă, sub aspectul

solicitării de anulare și a modelului nr. 4 din certificatul din 2003 și a

certificatului internațional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.) urmând

a păstra celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții SC T.C. SRL și B.P., solicitând modificarea

în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și pe cale de

consecință: admiterea excepției lipsei de interes a cererii conexe și respingerea

acesteia ca fiind lipsită de interes; admiterea excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei SC S. SRL și respingerea cererii principale și cererii

conexe ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă; admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL, pe

cererea principală și respingerea, acesteia ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea cererii

principale precum și a cererii conexe ca fiind neîntemeiate și obligarea

intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții au

susținut că decizia este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 274, alin. (3), art. 281

2

din C. proc. civ., art. 6 și art. 42,

alin. (1) din Legea nr. 129/1992 republicată, este contrară probatoriului

administrat în cauză, este nemotivată pe anumite aspecte, iar unele

considerente sunt străine de natura pricinii.

a apelului pe excepția lipsei de interes invocată pe cererea conexă, cauzată de

o motivare contradictorie.

Instanța de apel a

soluționat această critică fără a cerceta motivele dezvoltate în memoriul de

apel, pentru că dacă ar fi analizat separat criticile pe excepție și nu împreună

cu cererea precizatoare, ar fi constatat că acestea sunt întemeiate. Instanța

de apel nu a soluționat motivul de apel, ci doar formal, fără o motivare

concretă și fără argumente întemeiate, a dispus rejudecarea la instanța de

fond. Este evident, atât față de petitul cererii conexe cât și de petitul

cererii principale, că reclamantele nu pot pretinde un interes în formularea

cererii conexe, deoarece nu pot dovedi vreo consecință în persoana sau

patrimoniul lor, în eventualitatea admiterii acestei cereri.

Constatarea lipsei

calității de autor a recurentului, în condițiile în care reclamantele au

solicitat anularea certificatelor D.M.I., nu poate produce niciun folos în persoana

sau patrimoniul reclamantelor. De altfel, admiterea cererii de anulare a

certificatelor D.M.I. de către instanța de fond face de prisos analiza

calității sale de autor a modelelor din litigiu, aspect reținut de către

instanța de apel, atunci când a apreciat că este de fapt o cerere „subsumată"

cererii principale. Această motivare duce la o cu totul altă concluzie și

implicit altă soluție, respectiv de a admitere a excepției lipsei de

interes în formularea cererii conexe.

Pe acest aspect se

evidențiază motivarea contradictorie și oarecum ilogică a instanței de apel,

care deși constată concret cele susținute cu privire la lipsa interesului („.

curtea constată că solicitarea  apare ca fiind subsumată cererii de anulare (…)

cererea de constatare neavând o existență de sine stătătoare"), în loc să admită

apelul, să modifice și să admită excepția invocată, procedează la trimiterea cauzei

spre rejudecare la fond împreună cu cererea precizatoare a reclamantelor.

art. 281

2

din C. proc. civ..

Cu privire la critica

de apel referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra

cererii precizatoare, recurenții au susținut că aceasta este inadmisibilă, deoarece

reclamantele aveau la îndemână instituția completării hotărârii prevăzută prin dispozițiilor

art. 281

2

C. proc. civ.

În argumentarea

soluției dispuse instanța de apel se întemeiază în mod nelegal pe Decizia de îndrumare

nr. 2/2013. În primul rând, decizia invocată are ca obiect interpretarea unitară

a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin art. 1, pct. 27 din Legea nr. 202/2010 și nicidecum

interpretarea dispozițiilor art. 281

2

. Pe de altă parte, legea civilă

se aplică cât timp este în vigoare. Or, atât la pronunțarea hotărârii apelate,

cât și la momentul declarării și motivării apelului, dispozițiilor art. 281

2

din C. proc. civ. erau în vigoare, așa cum reține și instanța de apel. Mai

mult, chiar dispozițiile art. 22, alin. (2) din Legea nr. 202/2010 citate de

către instanța de apel „se aplică . cererilor formulate după intrarea în vigoare

a prezentei legi".

soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei SC S. SRL.

Instanța de apel a reținut

că excepția invocată de este o apărare lipsită de interes, soluționând o

excepție printr-o altă excepție, aspect nelegal. Chiar păstrând raționamentul

instanței de apel, este evident că fiind părți în cauză, recurenții puteau folosi

și invoca apărări și excepții în contradictoriu cu reclamantele și nu se poate

aprecia o lipsă de interes în acest sens.

nelegală în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității

procesuale active a SC S. SRL și aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea

nr. 129/1992.

Instanță de apel

interpretează eronat textul de lege citat, adăugând din nou nepermis la lege și

paralizând efectele acestei norme, din care se desprinde clar condiția

interesului în promovarea unei acțiuni în anularea înregistrării unui model sau

desen. Pe lângă teoria aprecierii interesului în sens larg și nu „stricto senso",

instanța de apel nu aduce niciun argument în sprijinul soluției sale, argument

care să reliefeze interesul reclamantei SC S. SRL- Belgia. Instanța de apel

omite să motiveze de ce consideră că interesul acestei reclamante este unul

legitim, născut, direct, personal și actual, câtă vreme această reclamanta nu a

făcut dovada folosirii modelelor din cauză.

hotărârea pronunțată în apel este nelegală deoarece încalcă dispozițiile art. 6

din Legea nr. 129/1992 și interpretează greșit hotărârile judecătorești

irevocabile invocate de recurenți.

Potrivit deciziei de

apel, anularea certificatelor de înregistrare din cauza de față a fost dispusă

în mod corect de către instanța de fond deoarece modelele cuprinse în acestea

nu au prezentat noutate la data constituirii depozitului reglementar și nu în raport

de existența unui drept anterior și exclusiv al reclamantelor asupra modelelor

din litigiu.

Raționamentul și

motivarea instanței de apel contravin atât dispozițiilor legale mai sus citate

cât și probatoriului administrat. Astfel, singurul material opozabil exhibat de

către reclamante și analizat de către instanțele de fond și apel îl constituie

modelele din propriul certificat anulat irevocabil. Nu se poate aprecia, atâta

vreme cât singurele modele opuse sunt cele anulate, că modele din cauză nu

prezintă caracter individual în raport aceste modele anulate irevocabil.

Instanța de apel încalcă

un lucru judecat irevocabil și anume că modelele din cauza de față au fost analizate

comparativ cu cele opuse de către reclamante și s-a constatat că modelele

reclamantelor nu au îndeplinit condițiile legale de registrabilitate și au fost

anulate.

Instanța de apel nu

putea să stabilească în mod legal că modelele din litigiu nu prezintă caracter

individual, în comparație cu materialul opozabil constituit din modele anulate

irevocabil, fără să încalce puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate.

Argumentul instanței

de apel cu privire la o pretinsă analiză a altor elemente de fapt decât cele

dezlegate irevocabil prin hotărârile invocate, este contrazisă chiar de aceste

hotărâri și de probele administrate în cauza de față.

Atât în cauzele

soluționate irevocabil, cât și în prezenta cauză, instanțele nu pot analiza și

soluționa decât 2 aspecte de fapt, respectiv noutatea modelelor în litigiu și

caracterul lor individual, unele în raport de altele, deoarece acesta este

materialul opozabil pe care părțile l-au invocat.

respins în mod nelegal proba cât și expertiza de specialitate pe care au

solicitat-o. Instanța de apel a greșit atunci când a apreciat această probă ca

fiind neconcludentă și a preferat să se pronunțe doar în baza raportului de

expertiză administrat la fond, deoarece materialul opozabil analizat de către

expert la fond nu mai exista la momentul soluționării apelului.

Mai mult, la

efectuarea expertizei la fond, recurentul-pârât B.P. nici măcar nu a fost

convocat, iar această probă a fost administrată în ceea ce îl privește în mod

nelegal. Cel puțin pe acest aspect instanța de apel trebuia să încuviințeze

proba cu expertiză având în vedere că se afla cauza într-o cale de atac ordinară

și devolutivă. S-au încălcat astfel dispozițiil art. 292 C. proc. civ., în reglementarea

abrogată.

hotărârii recurate constă și în încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

în sensul că s-a respins, în mod nelegal, motivul de apel prin care s-a

criticat obligarea recurenților-pârâți la un onorariu de avocat mult prea

ridicat față de complexitatea și natura cauzei.

Referirea la

complexitatea probatoriului este una nereală, în cauză fiind administrate

probele obișnuite oricărei cauze, ce au constat în acte și expertiză. Nu se

poate discuta despre un probatoriu complex, așa cum susține instanța de apel,

iar dezlegarea pricinii a fost făcută în cea mai mare parte (așa cum

rezultă din hotărârea instanței de fond menținută în mare parte în apel) prin

expertiza judiciară încuviințată și administrată.

Este excesiv de mare

cuantumul cheltuielilor de judecată față de criteriile legale definite de

textul de lege.

În cauză s-a formulat

întâmpinare, prin care s-au contestat pretențiile deduse judecății prin cererea

de recurs, subliniindu-se faptul că în ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL nu s-au indicat motive și,

astfel, nu s-a propus un raționament care să îl înlăture pe cel al instanțelor

de fond.

Analizând, cu

prioritate, chestiunea pusă în discuție la termenul de judecată relativ la

capacitatea de folosință a reclamantei SC S. SRL, Înalta Curte apreciază că nu

se impune primirea cererii formulate de către recurenții-pârâți.

Într-adevăr, potrivit

certificatului emis de O.N.R.C., SC S. SRL a fost radiată la data de 20 aprilie

2012, în urma fuziunii prin absorbție, anterior soluționării cauzei în primă

instanță. Prin actul de fuziune s-a convenit că toate cauzele aflate pe rolul

instanțelor în care societatea absorbită este parte vor continua prin preluarea

calității procesuale de către societatea absorbantă, iar o eventuală vătămare a

intereselor în cauză prin nerespectarea acestei clauze putea fi reclamată de

societatea absorbantă, care a și fost introdusă în cauză în fața acestei

instanțe.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al

recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

corect criticile aferente excepției lipsei de interes

invocată pe cererea

conexă și lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL și nu se

pot reține nici lipsa motivării sau o motivare contradictorie sau străină de

natura pricinii sub acest aspect - nefiind incidente motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Cum în mod corect a

reținut instanța de apel, art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 circumscrie

calitatea procesuală activă pentru formularea unei cereri în anularea

certificatului de înregistrare cerinței existenței unui interes al

reclamantului.

Excepția lipsei

de interes a fost susținută în recurs pe necercetarea criticilor de apel

aferente și pe faptul că reclamantele nu pot dovedi vreo consecință

în persoana/patrimoniul lor în eventualitatea admiterii cererii conexe, cu

referire inclusiv la petitul principal și la admiterea cererii în anulare

de către prima instanță.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale active, s-a

reproșat instanței de apel nearătarea argumentelor pentru care a

considerat că interesul reclamantei SC S. SRL este unul legitim, născut,direct,

personal și actual, câtă vreme această reclamantă nu a făscut dovada

folosirii modelelor în cauză.

În considerentele

deciziei se regăsesc argumentele pentru care nu s-au primit criticile

formulate, acestea fiind confirmate prin prezenta decizie.

În ceea ce

privește interesul în formularea cererii conexe, instanța de apel a

reținut că acesta este confirmat inclusiv prin măsura conexării, solicitările

formulate prin aceasta afectând una dintre cerințele de valabilitate pe

care trebuie să le îndeplinească modelul la înregistrare, reclamate a nu fi

îndeplinite prin cererile formulate în celălalt dosar.

Această motivare,

necontestată prin cererea de recurs, este suficientă și în măsură să justifice

interesul în formularea cererii conexe, astfel cum s-a reținut prin

decizia de apel.

În ceea ce ce

privește relevanța soluției pronunțate de prima

instanță, din motivarea deciziei de apel rezultă limitele în care s-a

dispus rejudecarea și care mențin interesul, astfel cum acesta a fost

justificat mai sus.

În egală măsură, nu

se poate să nu se observe că deficiența sentinței primei

instanțe în analiza acestei cereri a fost sancționată prin decizia de

apel, urmare criticii formulate în acest sens chiar de către pârâți.

Interesul în

formularea acțiunii de către reclamanta SC S. SRL îndeplinește toate

cerințele legale și rezultă, cu suficiență, din intenția de

desfășurare de activități comerciale cu obiectul protecției

acordate prin certificatele în discuție, cu evident folos în patrimoniu,

nefiind nevoie ca să se facă și dovada folosirii modelelor în

discuție. Așa cum a reținut instanța de apel, a impune astfel

de dovezi reclamantului în cererea de anulare a înregistrării unui model industrial,

ar însemna, în ipoteza în care acesta nu are modelele respective înregistrate,

a-l expune unor sancțiuni pentru încălcarea unor drepturi exclusive ale titularului,

conferite prin emiterea certificatului contestat, care până la data anulării se

bucură de valabilitate, cu toate efectele legale.

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., pentru a fi reținut

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia în interesul

legii valorificată de instanța de apel s-a statuat în interpretarea si

aplicarea unitară a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010

privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, stabilindu-se

că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate

prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru

accelerarea solutionarii proceselor, nu se aplică proceselor în care prima

instanta a fost învestita înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010

privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.

În interpretarea

și aplicarea dispozițiilor tranzitorii vizate prin recursul în

interesul legii, în care se face referire inclusiv la art. 281

2

a C.

proc. civ., Înalta Curte -

Completul competent sa judece recursurile în interesul

legii a reținut că

acelor modificări care privesc aspecte

procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrarii în

vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea

solutionarii proceselor trebuie sa li se dea o aplicare unitară, în sensul

raportării acestora la momentul sesizării originare a instanței, prin

cererea de chemare în judecată.

Faptul că atât la

pronunțarea hotărârii apelate, cât și la momentul declarării și motivării

apelului, dispozițiilor art. 281

2

din C. proc. civ.. erau în vigoare

nu duce la aplicarea automată a acestora, cu ignorarea dispozițiilor

tranzitorii ale legii prin care acestea au fost introduse.

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL printr-o altă

excepție, respectiv cea a lipsei interesului, nu atrage nelegalitatea

deciziei, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Aceasta întrucât în

formularea oricărei cereri în fața instanței de judecată se

analizează condițiile de exercițiu, printre care și interesul,

adică folosul practic pe care partea îl urmărește, iar acesta trebuie să

fie personal, să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală –cerințe

apreciate în mod corect a nu fi întrunite în ceea ce-i privește pe recurenții-pârâți.

dispozițiile art. 6 din Legea nr. 129/1992 și interpretează corect efectele hotărârilor

judecătorești irevocabile invocate de recurenți, nefiind astfel atrasă în cauză

nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin acest motiv recurenții-pârâți

reclamă încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 129/1992 privind

modelele și desenele industriale, ce reglementează și explicitează

cerințe de registrabilitate, prin nerecunoașterea efectelor puterii

de lucru judecat a hotărârilor prin care s-a anulat un alt certificat de

înregistrare, din 2007, în contradictoriu cu titularul acestuia, detaliate în

considerentele deciziei.

Nu este fondat acest

motiv atât timp cât instanța de apel a constatat că în cauza de față prima

instanță a reținut, din probatoriul administra