ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 206/2017

A

supra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 480/A din data de 21

iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți SC A. SRL

și B. împotriva sentinței civile nr. 214 din 18 februarie 2016,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

în contradictoriu cu intimații-reclamanți SC C. SA și SC D. SRL

și intimații-pârâți SC E. SRL și F.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut

următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

la data de 25 martie 2010, reclamantele SC C. SA și SC G. SRL au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC E. SRL, SC A. SRL și F., anularea

certificatului de înregistrare din 21 august 2002, anularea parțială

a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării

de la protecție a tuturor modelelor, mai puțin modelul nr. 4 și

obligarea F. la radierea din Registrul Național al Desenelor și

Modelelor Industriale a modelelor din certificatul de înregistrare din 29

august 2002 și din certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, care nu

mai fac obiectul protecției, precum și obligarea pârâtelor

societăți comerciale la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii, reclamantele au arătat că societatea belgiană SC C. SA

este specializată încă din anul 1999 în distribuția scărilor

„în kit”, iar în anul 2006 a înființat în România societatea SC H. SA,

structură comercială prin care să fie vândută gama de

scări ”în kit” revânzătorilor specializați și magazinelor

de bricolaj de pe teritoriul României și al țărilor din jur.

SC C. SA

și SC A. SRL au început colaborarea la data de 27 octombrie 1997, când

celei din urmă, în calitate de producător, i-au fost transmise

fișele tehnice pentru modele de scări.

La data de 24

iulie 2000, cei doi asociați ai SC A. SRL, B. și I., au înființat

SC E. SRL, societate comercială care are obiect de activitate similar cu SC

A. SRL.

Prin

certificatele de înregistrare obiect al acțiunii, SC E. SRL a obținut

protecția conferită de Legea nr. 129/1992 pentru 16 modele de

scări „în kit”, iar drepturile izvorâte din cele două certificate au

fost cesionate de SC E. SRL către SC A. SRL.

Prin

certificatul de înregistrare, depozit reglementar din 30 mai 2006, reclamanta SC

H. SA a obținut protecție pentru 26 de modele de scări, cererea

de înregistrare fiind admisă parțial, întrucât modelele cu nr. 13, 19

și 36 erau identice cu unele pentru care SC E. SRL obținuse deja

protecție, iar altele erau identice între ele.

Subsecvent

detalierii noțiunii sub aspect terminologic din perspectiva

dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992

și precizând că autor al desenului sau modelului industrial poate fi

numai o persoană fizică, reclamantele au susținut că B.

și-a atribuit în mod fraudulos calitatea de autor, în condițiile în

care toate modelele au fost puse la dispoziția producătorului român

de către SC C. SA, conform contractelor din datele de 23 septembrie 1999

și 18 februarie 2002.

Majoritatea

modelelor de scări au fost făcute publice prin punerea la

dispoziție a schițelor de fabricație unor alte

societăți comerciale, din diferite țări europene și,

începând din anul 1998, din România, printre acestea din urmă

regăsindu-se SC A. SRL. Condiția noutății nu era

îndeplinită pentru că utilizarea în comerț a produselor

încorporând modelele industriale aparținând SC C. SA era mult

anterioară datei la care s-a obținut protecția prin

certificatele a căror anulare se solicită. Totodată, modelele în

cauză au fost făcute publice anterior și în

străinătate, prin editarea cataloagelor de prezentare SC C. SA, cât

și prin accesul publicului la pagina de internet, creată anterior

anului 2002.

Reclamantele

au susținut că modelele industriale înregistrate de către SC E.

SRL nu îndeplineau condițiile de noutate conform art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 129/1992.

Cererea a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 42 din Legea nr. 129/1992

republicată și pe art. 112 C. proc. civ.

Ulterior a

fost întregită acțiunea, solicitând-se anularea integrală a

certificatului de înregistrare din data de 15 iulie 2003 și anularea

certificatului internațional din 10 februarie 2003, eliberat de J.

Reclamantele

au arătat că dispozițiile Legii nr. 129/1992 se aplică,

potrivit art. 22 alin. (7) din lege, și cererilor internaționale

depuse conform Aranjamentului de la Haga, care își extind efectele în

România. În temeiul art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 44/1992 pentru

aderarea României la Aranjamentul de la Haga, întrucât cerințele

prevăzute de Legea nr. 129/1992 nu au fost respectate, nici certificatul

internațional din 10 februarie 2003 nu își poate produce efectele de

protecție.

În

completarea argumentelor inițiale, reclamantele au arătat că

modelele de scări care fac obiectul certificatelor de înregistrare a

căror anulare se solicită nu îndeplinesc nici condiția

esențială de brevetabilitate a individualității, în sensul

că unele modele din certificat (nr. 9, 16, 17, 18, 24) sunt identice cu

unele modele din certificatul (nr. 4, 8, 12 și, respectiv, 11), iar

diferența dintre unele dintre modele din certificat (nr. 26, 7, 9, 10, 11,

12, 13 și 20) și anumite modele din certificat (nr. 2, 5, 3, 4, 1, 3,

4 respectiv 20) rezultă din detalii nesemnificative - cerința

caracterului individual nefiind îndeplinită dacă elementul de noutate

nu reprezintă decât un detaliu nesemnificativ, astfel cum este definit de art.

2 lit. f) din Legea nr. 129/1992.

Prin cererea

conexă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a III-a civilă, la data de 11 ianuarie 2011 reclamantele SC C. SA și SC

G. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și F. să se

constate lipsa calității de autor a pârâtului B. pentru modelele care

fac obiectul protecției obținute prin certificatul de înregistrare

din 29 august 2002, prin certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003 și

prin certificatul internațional din 10 februarie 2003 eliberat de J.

și să fie obligat pârâtul F. la efectuarea modificărilor în

Registrul Național al Desenelor și Modelelor Industriale referitoare

la calitatea de autor a modelelor din certificate.

În motivarea

cererii s-au reluat argumentele din motivarea acțiunii inițiale.

Prin

sentința civilă nr. 1422 din 29 iunie 2012, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă.

A respins ca

nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active a SC C.

SA și lipsei calității procesuale pasive a SC E. SRL.

A admis

cererea principală și cererea conexă.

A anulat

certificatul de înregistrare din 29 august 2002, în parte certificatul de

înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la protecție

a tuturor modelelor, mai puțin modelul 4.

A obligat

pârâta F. la radierea din Registrul Național al Desenelor și

Modelelor Industriale a modelelor care nu mai fac obiectul protecției.

A constatat

lipsa calității de autor a pârâtului B. pentru modelele care figurau

în certificate.

A obligat F.

la efectuarea modificărilor corespunzătoare în Registrul

Național al Desenelor și Modelelor Industriale.

A obligat

pârâții SC E. SRL,SC A. SRL și B. să plătească

reclamantei suma de 8.86,35 euro și 11.039,30 lei, cheltuieli de

judecată, onorariul de avocat fiind redus conform art. 274 alin. (4) C.

proc. civ.

Tribunalul a

reținut următoarele considerente în soluționarea cauzei:

Excepția

lipsei calității procesuale active a SC C. SA nu este fondată,

în considerarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992,

care stabilesc că înregistrarea desenului sau modelului poate din

anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate. În

speță, interesul promovării cererii nu este condiționat de

calitatea de titular a unor modele anterior înregistrate, interesul de a

obține anularea certificatelor, constând în posibilitatea utilizării

modelelor care fac obiectul acestor certificate, fără a se pretinde

încălcarea drepturilor pârâtelor SC E. SRL și SC A. SRL, drepturi a

căror protecție reclamantele susțin că a fost

obținută nelegal.

Este nefondată

și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

E. SRL, aceasta fiind societatea care a formulat cererile de înregistrare a

modelelor care fac obiectul celor două certificate.

Pârâta SC A.

SRL este titulară a certificatului de înregistrare din 29 august 2002,

având ca obiect 12 modele de scări „în kit” și a certificatului de

înregistrare din 15 iulie 2003, pentru alte patru modele de scări „în kit”,

în ambele certificate de înregistrare fiind menționat ca autor pârâtul B..

Faptul

că pârâtul B. și inginerii specializați angajați ai SC A.

SRL nu au creat și nu au calitatea de autori ai modelelor protejate în

sensul art. 2 din Legea nr. 129/1992 a rezultat din împrejurarea că

relațiile contractuale dintre SC C. SA și SC A. SRL s-au derulat

începând din anul 1997, aspect necontestat de pârâtă.

În cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă de scări

„în kit” încheiat între părțile anterior menționate la data de

23 septembrie 1999 se prevede că modelele aparțin

societății SC C. SA, stabilindu-se că vânzătorul nu poate

fabrica aceleași modele și să stabilească mărcile SC

C. SA fără autorizația sa scrisă.

Contractul

din data de 18 februarie 2002 evidențiază că vânzătorul

recunoaște că a primit planurile și schițele tehnice ce

permit fabricarea produselor, stabilindu-se că modelele aparțin

societății SC C. SA.

Afirmațiile

pârâtei SC A. SRL referitoare la crearea modelelor înregistrate sunt

nedovedite, nu explică de ce a acceptat societatea vânzătoare

inserarea în contract a unor clauze care nu corespundeau realității

și nu pot justifica existența acelorași modele în pliantele SC

C. SA editate anterior datelor de depozit ale modelelor în cauză,

cataloage SC C. SA France.

Astfel,

conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză,

modelul 1 din certificat este identic cu modelul Premium prezent în pliantul K.

din 1997, modelul 5 este prezent în catalogul SC C. SA France din 2000 -

modelul Jura, modelele 3 și 4 sunt identice cu modelele x și x din

catalogul K. 1997 și cataloagele 2000 K. și SC C. SA din 2000, modelul

6 este identic cu modelul Cottage din aceleași cataloage, modelul 8 este

identic cu modelul x din 2000 din catalogul SC C. SA din 2000, modelul 11 este

identic cu modelul x al SC C. SA din catalogul din 2000, modelul 2 este identic

cu modelul x al SC C. SA din 2000, în timp ce modelul 2 din certificatul nr. 013088

este identic cu modelul x din catalogul SC C. SA.

O

explicație credibilă a acestei situații rezultă din adresa

transmisă de pârâtul B. reclamantei SC C. SA la data de 27 iunie 2005, în

cuprinsul căreia se recunoaște înregistrarea în anul 2002 a unor

modele aparținând societății belgiene, în contextul

încercării de a fi obținute fonduri financiare necesare societății

SC A. SRL.

Sunt astfel

probate susținerile reclamantelor conform cărora modelele

înregistrate de pârâta SC A. SRL erau cunoscute înainte de data depunerii

cererilor de înregistrare.

Modelele sunt

identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai

în ceea ce privește detaliile nesemnificative.

Art. 7 din

actul normativ menționat stabilește că se consideră că

un model a fost făcut public dacă a fost publicat ori dezvăluit

în alt mod, expres, utilizat în comerț, cu excepția situațiilor

în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil și în cadrul

activității obișnuite, să devină cunoscut cercurilor

specializate din sectorul în care acționează, înainte de data de

depunere a cererii de înregistrare.

Modele ale

reclamantei SC C. SA, cu care sunt identice modelele protejate prin

certificatele de înregistrare, se regăsesc în materialele publicitare

și, implicit, au făcut obiectul comerțului, fiind expuse

înaintea datei de depozit.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., au fost obligați pârâții SC A. SRL, SC E. SRL

și B. la plata cheltuielilor de judecată solicitate de

reclamantă - 8.586,35 euro și 11.039,30 lei, onorariul avocațial

fiind redus în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în considerarea

volumului efectiv al activității desfășurate.

Prin Decizia civilă

nr. 159/A din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a

A fost

anulată ca netimbrată cererea de aderare la apel formulată de

apelanta-reclamantă SC C. SA și SC G. SRL.

Au fost

admise apelurile formulate de reclamante și pârâți, dispunându-se desființarea

în parte a sentinței apelate sub aspectul soluționării cererii

conexe și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii conexe și a

solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către

reclamantă, la prima instanță.

Pentru a

ajunge la această concluzie, Curtea a reținut că reclamantele au

solicitat prin cererea din data de 11 mai 2010 întregirea acțiunii lor

introductive, în sensul ca instanța să dispună anularea în

întregime a certificatului din 2003 (inclusiv pentru modelul nr. 4, care în

acțiunea inițială era exceptat de la solicitarea de anulare),

dar și anularea certificatului internațional din 10 februarie 2003

eliberat de J.

Acțiunea

ce face obiectul cererii conexe, înregistrată la data de 11 ianuarie 2001

sub nr. x/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

cuprinde solicitarea de a se constata că pârâtul B. nu este autorul

acelorași modele, protejate prin certificatele din 2002, din 2003 și

prin certificatul internațional din 10 februarie 2003.

Pe de

altă parte, sentința apelată cuprinde în dispozitiv

mențiunea admiterii în tot a cererii principale și a cererii conexe,

dar nicio mențiune referitoare certificatul internațional din 10

februarie 2003 eliberat de J. și exclude de la anulare modelul nr. 4 din

certificatul din 2003, fără însă a fi respinse parțial

pretențiile reclamantelor, în privința modelului nr. 4 și a

certificatului internațional amintit.

De asemenea,

nici analiza cuprinsă în considerentele sentinței nu este

circumscrisă acestor două solicitări.

În aceste

coordonate, Curtea a constatat că prima instanță a omis a

soluționa o parte din cererile cu care era învestită, astfel încât au

fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., iar controlul

judiciar pe calea apelului nu este posibil, în lipsa unor dezlegări date

de tribunal cererilor în discuție.

Prin Decizia civilă

nr. 756 din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, recursul formulat de pârâții SC A. SRL și B. a

fost respins ca nefondat.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

sub nr. x/3/2010*, tribunalul considerând că prin Decizia civilă nr. 159/A

din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IX-a, a fost învestit cu judecarea rejudecarea cererii conexe și a

solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către

reclamantă (sub aspectul solicitării de anulare și a modelului nr.

4 din certificatul din 2003 și a certificatului internațional din 10

februarie 2003 eliberat de J.).

Ca urmare,

tribunalul a constatat că este învestit cu: cererea precizatoare

înregistrată la data de 11 mai 2010 prin care reclamanții SC C. SA

și SC H. SRL au chemat în judecată pe pârâții SC A. SRL, B., SC

E. SRL și F. solicitând instanței anularea certificatului din 2003

pentru modelul nr. 4 și anularea certificatului internațional din 10

februarie 2003 eliberat de J.; cererea conexă înregistrată la data de

11 ianuarie 2010, prin care reclamantele SC C. SA și SC H. SRL au chemat

în judecată pe pârâții B. și F., solicitând instanței să

se constate lipsa calității de autor a pârâtului B. pentru modelele

care fac obiectul protecției obținute prin certificatul de

înregistrare din 15 iulie 2003 și prin certificatul internațional din

10 februarie 2003 eliberat de J. și să fie obligat pârâtul F. la

efectuarea modificărilor în Registrul Național al Desenelor și

Modelelor Industriale referitoare la calitatea de autor a modelului nr. 4 din

certificat.

Prin

sentința civilă nr. 214 din 18 februarie 2016, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a dispus.

Admiterea, în

parte, a cererii precizatoare formulată de reclamantele SC C. SA și SC

D. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC E. SRL, SC A. SRL și F.

Admiterea cererii

conexe formulată de reclamantele SC C. SA și S.C. SC D. SRL în

contradictoriu cu pârâții B. și F. cu privire la modelul 4 din

certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003.

Anularea

certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la

protecție și a modelului 4.

Obligarea F.

la radierea din Registrul Național al Desenelor și Modelelor

Industriale a modelului nr. 4 care nu mai face obiectul protecției.

A constatat

lipsa calității de autor a pârâtului B. pentru modelul nr. 4 din

certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003.

A obligat F.

la efectuarea modificărilor corespunzătoare în Registrul

Național al Desenelor și Modelelor Industriale.

A respins

cererea de anulare a certificatului internațional din 10 februarie 2003

eliberat de J., ca neîntemeiată.

A respins

cererea pârâtelor de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de

judecată, ca nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Pârâta SC A.

SRL este titulară a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003

pentru trei modele de scări „în kit”, nr. 1, 3 și 4, iar în acesta figurează

ca autor pârâtul B.

Potrivit

certificatului internațional din 10 februarie 2003, SC E. SRL a

înregistrat 16 modele de scări, autor fiind menționat B., modele a

căror înregistrare nu a făcut obiectul reînnoirii.

În cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă de scări

„în kit” încheiat între părțile anterior menționate, la data de

23 septembrie 1999, se prevede că modelele aparțin

societății SC C. SA, stabilindu-se că vânzătorul nu poate

fabrica aceleași modele fără autorizația scrisă a

acesteia.

Din

contractul din data de 18 februarie 2002 reiese că vânzătorul

recunoaște că a primit planurile și schițele tehnice ce

permit fabricarea produselor, stabilindu-se că modelele aparțin

societății SC C. SA.

Din adresa

transmisă de pârâtul B. reclamantei SC C. SA la data de 27 iunie 2005 reiese

că acesta recunoaște înregistrarea în anul 2002 a unor modele

aparținând societății belgiene, în contextul încercării de

a fi obținute fonduri financiare necesare societății SC A. SRL.

Din cuprinsul

concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că

există elemente distructive de noutate ale modelelor aparținând

pârâtei SC A. SRL și că nu s-au identificat diferențe

semnificative între modelele reclamantelor și cele aparținând

pârâtei.

Potrivit art.

7 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, un desen sau model a fost făcut public

dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expus, utilizat în

comerț, cu excepția situațiilor în care aceste evenimente nu ar

fi putut, în mod rezonabil și în cadrul activității

obișnuite, să devină cunoscute cercurilor specializate din

sectorul în cauză care acționează în cadrul Uniunii Europene

înainte de data de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost

invocată o prioritate, înaintea datei de prioritate. Cu toate acestea, nu

se va considera că desenul sau modelul a fost făcut public pentru

simplul motiv că a fost dezvăluit unei terțe persoane în

condiții explicite sau implicite de confidențialitate.

Făcând

aplicarea acestui text de lege în prezenta cauză, tribunalul a constatat

că modelul nr. 4 din certificatul din 15 iulie 2003 este identic cu

modelele pe care reclamanta SC C. SA le-a folosit în materialele publicitare

și, implicit, au făcut obiectul comerțului, fiind expuse

înaintea datei de depozit, motiv pentru care se impune anularea acestuia.

Având în

vedere cele expuse, nu pârâtul B. este autorul modelului nr. 4 din certificatul

de înregistrare din 15 iulie 2003 și, drept consecință, a obligat

F. la radierea din Registrul Național al Desenelor și Modelelor

Industriale a modelului nr. 4, care nu mai face obiectul protecției.

Prin certificatul

internațional din 10 februarie 2003 SC E. SRL a înregistrat 16 modele de

scări, autor fiind menționat B., modele a căror înregistrare nu

a făcut obiectul reînnoirii.

Potrivit art.

22 al. 7 din Legea nr. 129/1992, dispozițiile legii se aplică și

cererilor internaționale depuse conform Aranjamentului de la Haga care

își extind efectele lor în România, în afară de cazul în care nu se

prevede altfel.

Conform art. 42

alin. (1) din lege, înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată

în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele

prevăzute la art. 22 al. 3, în vreme ce în alin. 2 se arată că anularea

poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de

înregistrare și se judecă de către Tribunalul București”.

Având în

vedere că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că

durata de valabilitate a certificatului internațional din 10 februarie 2003

a expirat, cu aplicarea art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, s-a respins

ca nefondată cererea de anulare a acestui certificat.

Apelul declarat

împotriva sentinței primei instanțe de către pârâții SC A.

SRL și B. a fost apreciat ca fiind nefondat, în considerarea argumentelor

ce succed:

Printr-o

primă critică s-a arătat că cererea conexă formulată

de către reclamante este nesoluționată în cea mai mare parte a

sa, fiind soluționată doar cu privire la modelul nr. 4 din 15 iulie 2013,

deoarece prin decizia din apel (primul ciclu procesual) soluția pe cererea

conexă a fost desființată în întregime și trimisă spre

rejudecare, iar în rejudecare, așa cum rezultă din sentința

atacată, aceasta a fost soluționată doar parțial, cu

privire la modelul nr. 4 din certificatul din 2013.

Această

critică, ce privește nesoluționarea unei părți din

cererile deduse judecății de către partea adversă, tinde

însă la invocarea unei neregularități de ordine privată

care poate fi invocată numai de partea a cărei cerere a rămas

nesoluționată, iar nu de către adversarul său, lipsind

interesul în acest sens.

Pe de

altă parte, din examinarea limitelor rejudecării rezultă că

trimiterea spre rejudecare nu a fost totală, ci doar parțială,

privind doar modelul 4 din certificatul din 15 iulie 2013, cu privire la care

tribunalul fusese învestit prin cererea completatoare din primul ciclu

procesual, respectiv certificatul internațional din 10 februarie 2003

și care, prin prima sentință, a rămas nesoluționată,

astfel încât tribunalul a determinat corect limitele rejudecării și

nu s-a pronunțat minus, ci omnia petita (adică a soluționat ceea

ce era de soluționat), după cum rezultă din partea finală a

Deciziei nr. 159/A din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă (filele 88 - 89 din primul dosar apel).

O altă

critică are ca obiect încălcarea deciziei instanței de recurs în

rejudecare, iar aceasta rezultă din faptul că instanța de fond a

constatat lipsa calității de autor a pârâtului B. pentru modelul nr. 4

din certificatul DMI, în condițiile în instanța superioară a

reținut că această cerere este una subsumata cererii de anulare,

neavând o existență de sine stătătoare. Cu alte cuvinte nu este

vorba de un veritabil petit, ci o simplă apărare în

dovedirea/susținerea cererii de anulare a certificatului.

Critica este

nefondată, având în vedere că prin cererea conexă tribunalul a

fost învestit cu o cerere având ca obiect constatarea lipsei

calității de autor a pârâtului B., condiții în care în mod legal

tribunalul a soluționat-o, deși este real că lipsa

calității de autor constituie și un argument în sprijinul

cererii în anulare, prin care se tinde la demonstrarea neîndeplinirii

condițiilor de înregistrare a modelelor anulate.

Apelanții

mai critică sentința pronunțată de către instanța

de fond ca fiind nemotivată atât pe cererea conexă, cât și pe

cererea precizatoare, arătând că din considerentele hotărârii

apelate nu rezultă motivele și probele pe baza cărora

instanța de fond și-a format convingerea pe situația de fapt

și de drept analizate, analiza probatoriului fiind una sumară,

nedetaliată, chestiune care nu poate fi ignorată în apel, deși

acesta are caracter devolutiv.

Curtea a constatat

că apelul fiind devolutiv provoacă o nouă judecată în fapt

și în drept, instanța fiind îndreptățită să

reaprecieze probatoriul și să verifice atât temeinicia, cât și

legalitatea sentinței apelate, însă în limitele criticilor formulate

(art. 295 C. proc. civ. 1865). Ca urmare, o motivare sumară poate fi complinită

în apel de către instanța de control judiciar, având în vedere

că tribunalul a judecat în fond și nu sunt îndeplinite

condițiile de excepție ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Critica

nemotivării este nefondată, având în vedere că, deși sumar,

tribunalul a judecat în fond, statuând că modelul nr. 4 din certificatul

15 iulie 20din 03 este identic cu modelele pe care reclamanta SC C. SA le-a

folosit în materialele publicitare și, implicit, au făcut obiectul

comerțului, fiind expuse înaintea datei de depozit, motiv pentru care se

impune anularea acestuia. Pe cale de consecință, tribunalul a

constatat că nu pârâtul B. este autorul modelului nr. 4 din certificatul

de înregistrare din 15 iulie 2003 și, drept consecință, a obligat

F. la radierea din Registrul Național al Desenelor și Modelelor

Industriale a modelului nr. 4, care nu mai face obiectul protecției.

Statuarea

este întemeiată, fiind concordantă cu probele administrate și

care au fost analizate pe larg și în primul ciclu procesual, atât prin

sentința tribunalului, cât și prin decizia curții de apel, dar

și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin care s-a reținut explicit și cu putere de lucru judecat

existența elementelor distructive de noutate (folosirea anterioară în

activitatea comercială și publicarea în cataloage de produse de

către reclamanta SC C. SA a unor modele identice ori similare, cu

diferențe nesemnificative), care sunt incidente pe deplin și în cazul

modelului nr. 4, anulat de prima instanță, a cărei hotărâre

este apelată în prezent, lipsa de noutate rezultând deopotrivă din

expertiza efectuată și din înscrisurile depuse la dosar.

Rezultă astfel

și lipsa calității de autor a pârâtului B., care nu a realizat o

creație intelectuală nouă, individuală, ci s-a raportat la

modele preexistente (nu în sensul juridic al unor modele înregistrate valabil,

ci în sens larg, uzual, al unor modele tridimensionale publicate și

uzitate anterior), din care s-a inspirat.

Ca atare, nu

sunt îndeplinite condițiile noutății și caracterului

individual, prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, în forma

în vigoare la data emiterii certificatului din 15 iulie 2003 (forma

republicată în M. Of. nr. 193 din 26 martie 2003).

Criticile

apelantelor sunt generice și neargumentate, nefiind indicate, punctual,

acele probe care ar fi fost greșit interpretate și nici nu au fost

propuse probe noi în combaterea situației de fapt reținute de prima

instanță, motiv pentru care cele de mai sus sunt suficiente pentru a

demonstra netemeinicia motivelor de apel (art. 295 C. proc. civ.).

În ce

privește respingerea cererii de anulare a certificatului

internațional din 10 februarie 2003, această soluție este

nelegală ori cel puțin discutabilă, dar nu a fost apelată

în cauză de către intimatele-reclamante, instanța fiind

ținută să statueze în limita motivelor de apel.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâții SC A. SRL și B., criticând-o

pentru următoarele motive:

de soluționare a cererii conexe se încalcă autoritatea de lucru judecat

a Deciziei civile nr. 159/A din 15 octombrie 2013, irevocabilă,

pronunțată de către instanța de apel în primul ciclu

procesual, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia

anterior menționată, instanța de apel a reținut că solicitarea

din Dosarul nr.

x/3/2011 apare ca fiind subsumată cererii de anulare a

înregistrărilor, formulată în Dosarul nr. x/3/2010, cererea de

constatare neavând o existență de sine stătătoare, ci justificându-se

tocmai în scopul dovedirii lipsei de noutate a modelelor. Cu alte cuvinte, prin

respingerea recursului său, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că

cererea de constatare a lipsei calității de autor a pârâtului B. este

doar o apărare, făcută în scopul dovedirii cererii de anulare, fără

să fie un veritabil capăt de cerere.

Motivarea

instanței de apel privind cererea conexă este una nelegală

deoarece încalcă Decizia irevocabilă nr. 159/A/2013 a aceleiași

instanțe, prin al cărui dispozitiv s-a dispus desființarea în parte

a sentinței apelate sub aspectul soluționării cererii conexe și

trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii conexe.

Atât

instanța de fond cât și instanța de apel aveau obligația să

soluționeze întreaga cerere conexă și nu doar cu privire la modelul

nr. 4 din certificatul ce face obiectul litigiului, fiind obligate să țină

seama de cele statuate prin decizia irevocabilă, în sensul că acest

petit nu este un capăt de cerere ci doar o apărare în sprijinul cererii

de anulare - aspecte față de care cererea conexă trebuia respinsă.

Față

de faptul că cererea conexă trebuia soluționată în

întregime, primul judecător desemnat s-a abținut (tocmai pe acest

argument, că soluționase parțial fondul cererii conexe), iar

cererea sa a fost admisă.

aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ, se invocă

faptul că s-a schimbat înțelesul lămurit și neîndoielnic al

Deciziei civile nr. 159/A din 15 octombrie 2013.

Instanța

de apel a reținut, cu referire la cererea conexă, că

instanța de fond a fost învestită cu o veritabilă cerere având

ca obiect constatarea lipsei calității de autor, precum și că

tribunalul a determinat corect limitele rejudecării și nu s-a

pronunțat minus, ci omnia petita, schimbând

motivarea

și dispozitivul clare și neechivoce al unei hotărâri

irevocabile.

din apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.

24 și 25 din C. proc. civ. deoarece unul dintre magistrații care au

intrat în compunerea completului de apel s-a mai pronunțat în cauză,

respectiv în apel în primul ciclu procesual, având obligația să se

abțină impusă de o normă imperativă, fiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La momentul

soluționării apelului nu au formulat cerere de recuzare deoarece a

fost induși în eroare de schimbarea de nume a magistratului.

Intimatele

reclamante au formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care au

susținut că limitele în care s-a dispus rejudecarea rezultă

foarte clar din deciziile de apel și de recurs anterioare, iar critica

referitoare la interpretarea eronată a deciziei de apel nu poate fi

încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce

succed:

de soluționare a cererii conexe nu s-a încălcat autoritatea de lucru

judecat a deciziei de apel din ciclul procesual anterior, iar unul dintre

magistrații care a făcut parte din completul care a pronunțat

decizia recurată nu a încălcat normele de procedură invocate în

susținerea recursului, date fiind, pe de o parte, motivele pentru care s-a

dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare în fața primei instanțe,

iar pe de altă parte, dispozițiile deciziei anterioare de recurs, cu

puterea conferită de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. - nefiind

astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr.

159/A din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, (irevocabilă prin Decizia nr. 756 din 17

martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă) s-a recunoscut dependența solicitării din cererea

conexă (din 2011) de cererea în anulare

(

din 2010),

justificată inclusiv prin măsura de conexare a dosarelor, însă

formularea cererii conexe a fost confirmată prin respingerea irevocabilă

a excepției lipsei de interes a acesteia, invocată de către

pârâți (recurenți în cauza de față).

Limitele de

rejudecarea a cererii conexe au fost clar arătate prin considerentele

deciziei de apel susmenționată, confirmate prin decizia

anterioară de recurs, astfel cum s-a și reținut prin decizia

recurată, chiar dacă dispoziția aferentă din dispozitiv se

referă la rejudecarea cererii conexe - nefiind astfel nesocotite

dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Aceste

considerente ale deciziei de apel sunt însă suplimentare celui referitor

la faptul că prin această critică se tinde la invocarea unei

neregularități de ordine privată, care putea fi

valorificată de partea care a formulat cererea respectivă - relativ

la care nu s-au formulat critici de nelegalitate, cum impune art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat faptul

că s-au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al Deciziei civile nr. 159/A din 15 octombrie 2013.

Dispozițiile

procedurale invocate vizează ipoteza în care,

interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea

judecătorească pronunțată în unul dintre ciclurile procesuale

anterioare nu are natura unui act juridic dedus judecății.

În

consecință, în considerarea argumentelor mai sus reținute,

Înalta Curte va face aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., urmând să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții SC A. SRL și B. împotriva Deciziei

nr. 480/A din data de 21 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2017.