ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1337/2017
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 iulie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și O.S.I.M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Certificatului de înregistrare din 31 martie 2008 având ca titular pe pârâta SC B. SRL întrucât modelele nu îndeplineau condiția noutății și a caracterului individual la data depunerii cererii de înregistrare (art. 22 alin. (3) lit. a) raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 129/1992) și Cererea de înregistrare a D.M.I. din 31 martie 2008 nu include o reproducere integrală a modelelor ce fac obiectul înregistrării (art. 11 din Legea nr. 129/1992).
Prin Sentința civilă nr. 113 din 29 ianuarie 2015 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta SC A. SRL și pârâta SC B. SRL.
Prin Decizia nr. 385A din 25 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL; a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis cererea și s-a dispus anularea înregistrării modelelor industriale înregistrate sub nr. x. A fost obligată pârâta la 8.100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B. SRL împotriva aceleiași sentințe și a fost obligată apelanta SC B. SRL la 19,5 RON cheltuieli de judecată către apelanta SC A. SRL.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.
Primul motiv de apel formulat de reclamantă nu are nicio legătură cu cererea de chemare în judecată, prin care nu s-a solicitat anularea înregistrării modelelor pentru rea-credință, ci doar pentru lipsa noutății și lipsa caracterului individual. Prin urmare, Curtea de Apel nu a analizat susținerile care vizează înregistrarea cu rea-credință a modelelor.
Au fost apreciate ca întemeiate criticile care privesc lipsa noutății modelelor înregistrate.
Astfel, s-a solicitat anularea Certificatului din 31 martie 2008 care privește două modele de scaune (Munchen și Torino - așa cum apar ele denumite în documentația depusă la O.S.I.M.), cererea pentru înregistrarea acestor modele fiind formulată în 2007, depozitul reglementar fiind constituit la 18 iunie 2007.
Potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992, astfel cum era în vigoare la momentul depunerii cererii de înregistrare: "(1) Obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model, în sensul art. 2, este nou și are un caracter individual. (2) Un desen sau model este considerat nou dacă niciun desen ori model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate."
Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992 "(1) În sensul aplicării art. 6, se consideră că un desen sau model a fost făcut public dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expus, utilizat în comerț, cu excepția situațiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil și în cadrul activității obișnuite, să devină cunoscute cercurilor specializate din sectorul în cauză care acționează în cadrul Uniunii Europene înainte de data de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost invocată o prioritate, înaintea datei de prioritate. Cu toate acestea, nu se va considera că desenul sau modelul a fost făcut public pentru simplul motiv că a fost dezvăluit unei terțe persoane în condiții explicite sau implicite de confidențialitate. (2) În aplicarea art. 6 alin. (2) și (4), divulgarea nu este luată în considerare dacă desenul sau modelul pentru care se solicită protecție a fost făcut public: a) de către autor sau succesorul său în drepturi ori de către un terț pe baza informațiilor furnizate sau actelor îndeplinite de autor sau succesor; b) în perioada de 12 luni precedând data de depozit a cererii de înregistrare sau, dacă o prioritate este revendicată, la data de prioritate."
Din răspunsurile date de pârâtă la întrebările 3 și 7 din interogatoriu rezultă că aceasta a comercializat cele două modele de scaune cu mai mult de un an anterior datei de 18 iunie 2007, data depozitului reglementar, aspect expres recunoscut prin aceste răspunsuri.
În privința scaunului Munchen răspunsurile la cele două întrebări din interogatoriu se coroborează cu datele ce rezultă din corespondența electronică dintre titularul adresei electronice ... și numiții C., D., E., respectiv F. Astfel, din corespondența menționată, rezultă că la 15 iunie 2006 se negocia prețul pentru un scaunele Munchen deja cunoscute părților și se stabilea că stofa sau pielea pentru confecționarea acestor scaune de către B. SRL urma să fie livrată din Olanda. De asemenea, la 30 iunie 2006 erau comandate mai multe scaune Munchen cu diferite tapițerii și culori.
Data primei corespondențe menționate mai sus este anterioară cu mai mult de 1 an datei cererii de înregistrare și, totodată, relevă faptul că la momentul corespondenței modelul scaunului Munchen era deja cunoscut partenerilor de afaceri ai pârâtei.
De asemenea, răspunsul pârâtei la întrebarea 3 se coroborează cu cel de la întrebarea 9 din interogatoriu. Totodată, răspunsul la întrebarea 10 nu este de natură să înlăture recunoașterea sus-menționată în privința scaunului Torino întrucât răspunsul de la întrebarea 10 este infirmat de factura fiscală de la dosarului Tribunalului, din care rezultă că în perioada analizată B. SRL achiziționa schelete de scaune, nu le producea.
Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că în privința celor două scaune (Munchen și Torino modelele 1 și 2 din certificatul a cărui anulare se solicită) a avut loc o autodivulgare prin realizarea și comercializarea scaunelor de către pârâtă, autodivulgare situată în timp cu mai mult de 1 an anterior datei de depozit (18 iunie 2007). Ca atare, Curtea de Apel a constatat că la data cererii de înregistrare cele două modele nu îndeplineau condiția noutății.
În privința susținerilor cu privire la divulgarea de către terți, Curtea de Apel a constatat că nu s-a făcut proba unei astfel de divulgări. Astfel, solicitarea apelantei de a emite adrese la terțe societăți pentru a fi întrebate dacă au realizat/comercializat anterior datei de 18 iunie 2007 scaune care să corespundă celor două modele înregistrate nu a fost încuviințată întrucât ar fi implicat din partea acelor societăți o apreciere subiectivă cu privire la caracterul individual al celor două modele și, pe de altă parte, societățile respective fiind în raporturi de concurență cu pârâta și au interesul să pretindă o producere/comercializare anterioară a unor scaune corespunzătoare celor două modele.
În privința martorei audiate, Curtea de Apel a constatat că mărturia sa nu a fost relevantă, chiar dacă martora activa în domeniul comercializării mobilei de foarte mulți ani, întrucât aceasta nu a arătat că ar fi cunoscut ceva concret cu privire la comercializarea de către pârâtă a celor două tipuri de scaune, ci s-a rezumat a arăta că modelele respective de scaune se aseamănă cu alte modele de scaune comercializate intens în perioada analizată, fără a rezulta din afirmațiile sale că ar fi acordat importanță detaliilor care sunt de natură să confere caracter individual. Prin urmare, ținând seama de concluziile raportului de expertiză realizat în dosarul Tribunalului, concluzii referitoare la caracterul individual al celor două modele, Curtea de Apel a constatat că sunt nefondate și criticile referitoare la concluzia reținută de Tribunalul cu privire la această condiție.
În concluzie, față de cele reținute și de dispozițiile art. 45 alin. (1), rap. la art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992 în forma incidentă în prezenta cauză, Curtea de Apel a admis apelul formulat de reclamantă și, schimbând în tot sentința apelată, a admis cererea și a dispus anularea înregistrării modelelor pentru care a fost emis Certificatul din 31 martie 2008.
Totodată, constatând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea de Apel a obligat-o la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate și solicitate de reclamantă în primă instanță, în cuantum de 8.100 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Față de soluția dată apelului formulat de reclamantă, Curtea a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.
Reținând culpa procesuală a apelantei-intimate-pârâte atât în apelul formulat de reclamantă, cât și în propriul apel, Curtea a obliga-o la plata către apelanta-intimată-reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 19,5 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Prin decizia recurată, Curtea de Apel a înlăturat aproape în totalitate întreg probatoriul administrat în acest dosar, întemeindu-și decizia doar pe un e-mail care s-a produs între reclamant și G., salariat la acea dată al pârâtei în funcția de director cu un oarecare C. de la H. prin care s-ar fi negociat un preț pentru un scaun care purta denumirea Munchen și pe răspunsul la întrebările 3 și 7 prin care pârâta recunoștea faptul că înainte de data înregistrării modelului în discuție a produs și comercializat mai multe tipuri de scaune printre care și cel cu denumirea Munchen, dar preciza că acest scaun nu este același model cu cel înregistrat de pârâtă la O.S.I.M. în data de 18 iunie 2007 (Certificat din 31 martie 2008).
Acest mod de abordare a unei probleme de fond dovedite prin mijloace de probă incontestabile privind noutatea și individualitatea modelului este speculativ și fără de relevanță care să ducă la decizia luată de Curte în sensul anularii înregistrării modelelor industriale amintite.
O.S.I.M. a luat decizia corectă de înregistrare a acestor modele de scaune cu număr de depozit în 13 iunie 2007 în sensul că la acea vreme O.S.I.M. făcea cercetări documentare în baza de date națională și comunitară iar atâta timp cât nu a găsit modele și desene identice a recunoscut caracterul individual și de noutate și a procedat la emiterea certificatului de înregistrare.
Acest aspect a fost confirmat și de expertul desemnat precum și de către expertul parte al pârâtei, care în emiterea separată a lucrărilor de expertizare au avut același punct de vedere, anume că modelele sunt noi și au caracter individual.
Instanța de apel a fost într-o eroare la pronunțarea deciziei, în sensul că în loc să aprecieze și să analizeze fondul a luat în discuție și a acceptat afirmații care nu au o legătură suficientă și solidă în dezlegarea cauzei. Cel mai grav aspect este acela că nu a ținut cont de caracterul individual și de noutate al modelelor înregistrate de recurentă față de modelele produse și comercializate în lume înainte de data înregistrării modelelor sale.
Legea nr. 129/1992 la art. 2 alin. (1) lit. d) consacră drept desen sau model aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia și nicidecum denumirea, oricare ar fi ea. Or, instanța de apel a apreciat că este vorba de același model Torino sau Munchen atât înainte cât și după 18 iunie 2017, fapt care este eronat.
Noțiunea de scaun presupune existența unor elemente constructive comune cum ar fi un număr de 3 - 4 picioare, un blat pentru șezut și un spătar. Ceea ce diferențiază anumite modele de scaune în pofida denumirii care le este atribuită este aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia redată în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura, materiale ale produsului în sine, ornamentația acestuia.
Cu privire la autodezvăluire acest argument nu rezistă și este aproape nerelevant trecând peste faptul că este vorba despre modele diferite raportat la data de 18 iunie 2007 ambele deținând distinctivitate, în sensul că, după susținerile apelantului-reclamant, la data de 15 iunie 2006 doar se negocia un produs de tipul scaun fără a se face publicitate, reproduceri ale obiectului sau a fi vorba despre producție și comercializare.
Cu atât mai mult soluția dată de Curte este una netemeinică dacă se are vedere că perioada de valabilitate a acestor modele expiră în data de 18 iunie 2017.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Nu se poate reține nulitatea recursului, invocată de către intimată verbal în ședința publică din 26 septembrie 2017, având în vedere că recurenta a invocat motive de nelegalitate a deciziei atacate ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum va rezulta din analiza acestor motive.
Caracterul individual al modelelor nu poate face obiectul recursului atâta timp cât instanța de apel a reținut drept motiv de nulitate doar neîndeplinirea condiției cumulative a noutății, astfel că referirea recurentului la îndeplinirea acestei condiții este nerelevantă.
Este nefondată susținerea din recurs în sensul că în mod nelegal instanța de apel ar fi reținut o mărturisire simplă din răspunsul la întrebările 3 și 7 ale pârâtei, în sensul recunoștea faptul că înainte de data înregistrării modelului în discuție a produs și comercializat mai multe tipuri de scaune printre care și cel cu denumirea Munchen, în loc de o mărturisire calificată, prin ignorarea precizării că acest scaun nu este același model cu cel înregistrat de pârâtă la O.S.I.M. în data de 18 iunie 2007.
Astfel, raportat la conținutul neechivoc al răspunsurilor pârâtei la întrebările 3 și 7, recurenta nu a menționat unde în cadrul acestui interogatoriu, se regăsește precizarea că "acest scaun nu este același model cu cel înregistrat de pârâtă la O.S.I.M. în data de 18 iunie 2007", pentru ca mărturisirea să fie considerată calificată.
Faptul că O.S.I.M. a luat decizia de a înregistra modelele în cauză după cercetări documentare în baza de date națională și comunitară nu poate duce la concluzia că ulterior nu poate fi formulată cerere de constatare a nulității înregistrării pentru lipsa noutății prin invocarea în concret a unor modele identice făcute publice de către terți sau de către autor sau succesorul său în drepturi anterior înregistrării, în termenul prevăzut de lege. O astfel de concluzie ar fi contrară chiar dispozițiilor legale care prevăd posibilitatea solicitării nulității înregistrării pe acest temei.
În ceea ce privește expertizele efectuate în cauză, este de reținut că nu este atribuția experților de a stabili dacă modelele sunt noi sau au caracter individual, ci a instanței de judecată. Experții, pentru cazul în care s-a apreciat că această activitate este deosebit de complexă și nu poate fi efectuată de către instanță, au doar atribuția de a identifica modelele comparate, de a le determina caracteristicile și elementele care le diferențiază. Pe baza acestor constatări de fapt îi revine instanței să aprecieze asupra problemei de drept a noutății și a caracterului individual.
Astfel, este nefondată susținerea că instanța de apel ar fi înlăturat nejustificat probatoriul care îi era favorabil pârâtului.
Este nerelevantă susținere în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de caracterul de noutate al modelelor înregistrate de recurentă față de modelele produse și comercializate în lume înainte de data înregistrării modelelor sale având în vedere că în speță s-a reținut lipsa noutății prin raportare la dezvăluirea făcută chiar de către autor, astfel că nu interesa litigiul de față stabilirea noutății față de alte modele comercializate în general în lume.
În ceea ce privește faptul că instanța de apel nu ar fi ținut cont de prevederile art. 2 alin. (1) lit. d)) din Legea nr. 129/1992, care ar consacra drept desen sau model aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia și nicidecum denumirea, sunt de reținut următoarele.
La lit. d) a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 este definit desenul industrial, iar la lit. h) a aceluiași articol este definit modelul industrial, ambele într-adevăr fiind definite ca aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia.
Faptul că instanța de apel s-a raportat la modul de identificare a modelelor prin denumirea aleasă de către pârât nu înseamnă că a încălcat dispozițiile legale referitoare la definirea modelelor.
Comercializarea modelelor de mobilier sub diferite denumiri pentru a le deosebi și identifica este o practică uzuală în comerțul relevant.
Instanța de apel a recurs la o prezumție simplă în sensul că modelele comercializate la date diferite sub aceeași denumire au aceleași caracteristici, fiind identice, prezumție întemeiată și pe răspunsul pârâtei la întrebările 3 și 7 ale interogatoriului.
Pârâtului îi revenea obligația de a răsturna această prezumție prin dovedirea faptului că modelele comercializate cu mai mult de un an anterior datei de 18 iunie 2007 sub aceeași denumire au alte caracteristici, nefiind astfel identice cu cele depuse spre înregistrare și care fac obiectul acestui dosar, ceea ce nu a susținut că ar fi făcut, cu referirea în concret la probele corespunzătoare, pertinente și concludente, administrate în cauză.
Recurentul a mai susținut netemeinicia soluției instanței de apel prin raportare la faptul că perioada de valabilitate a acestor modele ar expira la data de 18 iunie 2017 și că astfel, hotărârile judecătorești neoperând retroactiv nu vor avea nici un efect.
Raportat la aceste susțineri nu se poate reține un principiu de drept în sensul că hotărârile judecătorești nu au în general putere retroactivă. Efectele hotărârii judecătorești în cazul constatării nulității unui act sunt date de efectele nulității, care de regulă sunt retroactive. Astfel, nici această susținere nu poate duce la constatarea nelegalității hotărârii atacate.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 385A din data de 25 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2017.
Procesat de GGC - N