ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1189/2011/C pronunțată de

Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, la data de 18 octombrie 2011, s-au

respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului

material la acțiune și respectiv a lipsei calității de reprezentant a

avocatului reclamantei SC S. SRL, invocate de către pârâta SC S.I. SRL.

A fost admisă

acțiunea reclamantei SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, care a

fost obligată la plata sumei de 203.752 RON cu titlu de contravaloare daune, la

plata sumei de 86.431 RON cu titlu de penalități de întârziere, precum și a

sumei de 60.100 RON reprezentând contravaloare mărfuri către reclamantă. A mai

fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.550 RON.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, potrivit contractului din 28 iunie 2007

pârâta SC S.I. SRL s-a obligat, în calitate de furnizor, să livreze reclamantei

SC S. SRL, în calitate de beneficiar, geamuri termopan de diferite sortimente

și dimensiuni pentru obiectivul Hotel E. din Sibiu, iar în timpul montării și

respectiv imediat după aceea, sticla livrată de către pârâtă s-a desprins din

rame și a căzut din cauza aderenței necorespunzătoare între geamul termopan și

cadrul de susținere.

Astfel, reclamanta SC

S. SRL a înregistrat daune materiale în sumă de 203.752 RON constând în

contravaloarea produselor plătite de către societate și devenite inutilizabile

prin desprinderea sticlei de pe fațadele hotelului, contravaloarea manoperei,

precum și cheltuielile de transport, așa cum au fost calculate și

individualizate în anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, pârâta a

înregistrat întârzieri la livrarea produselor livrate, în valoare de 86.431

RON, conform calculului efectuat în baza art. 7 alin. (2) din contract, iar pe

lângă acestea, reclamanta a achitat pârâtei și suma de 60.100 RON pentru o

marfă care nu a fost livrată după apariția diferendelor ivite între părți,

însă, cu toate demersurile efectuate de către reclamantă, societatea pârâtă a

refuzat să restituie suma încasată pe nedrept.

Instanța de fond a

respins excepția inadmisibilității acțiunii, formulată cu privire la petitul

privind plata de daune materiale, și respectiv a excepției prescripției

dreptului material la acțiune. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost

respinsă cu motivarea că daunele materiale au fost solicitate în temeiul

contractului astfel că răspunderea pârâtei are o natură contractuală conform

art. 969 C. civ. și nu delictuală, motiv pentru care, în speță, nu operează

nici termenul de prescripție de 6 luni în interiorul căruia pot fi invocate

viciile ascunse. În baza acestui considerent s-a respins și excepția

prescripției dreptului la acțiune.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei SC S. SRL,

invocată în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 86/2006, instanța a reținut că

prevederile textului legal citat nu operează în cauză.

În aceste condiții,

instanța a apreciat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin art.

2 din contractul din 28 iunie 2007 privind furnizarea geamurilor termopan,

reținând că în cauză operează răspunderea contractuală a pârâtei, în condițiile

art. 969 C. civ.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta SC S.I. SRL București a declarat apel solicitând ca acesta să

fie modificat în tot, în sensul respingerii acțiunii.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 36/2012 din 9 mai 2012 a

admis apelul declarat de pârâta SC S.I. SRL București, a anulat sentința

atacată și a trimis cauza spre judecare Tribunalului București, reținând asupra

excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, că în cauză sunt

incidente prevederile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. (în forma în vigoare de la

data introduceri acțiunii, anterioară Legii nr. 71/2011), iar o altă instanță

competentă, pe lângă cea de la domiciliul/sediul pârâtei, este cea a locului

unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății, în cererile

privitoare la obligațiile comerciale.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, reclamanta SC S. SRL Sibiu prin administrator

judiciar D.C. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre judecare la instanța competentă cu soluționarea apelului, respectiv

Curtea de Apel Alba Iulia.

Critica adusă

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de

apel a apreciat asupra competenței de soluționare a litigiului, în sensul că

aceasta ar reveni Tribunalului București, întrucât în art. 5 din contract s-a

prevăzut că locul pentru executarea obligației de livrare este fabrica pârâtei,

iar obligația acesteia de a plăti prejudiciul cauzat își are izvorul în art. 8

din contract, ori această obligație a luat naștere numai după montarea

geamurilor pe fațadele clădirii din Sibiu.

Mai susține recurenta

că, fiind în materia obligațiilor comerciale, legea stabilește o competență

alternativă pentru soluționarea litigiului, iar reclamantul are posibilitatea

alegerii între cele două instanțe deopotrivă competente, astfel că, dreptul de

a decide care din instanțele competente să fie sesizate revine exclusiv

acestuia, iar instanța nu poate, nici din oficiu și nici la cererea pârâtului

să-și decline competența.

Analizând critica

adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei SC S. SRL

Sibiu prin administrator judiciar D.C. să fie respins, pentru următoarele

considerente:

Astfel, Înalta Curte

constată că este nefondată critica recurentei, potrivit căreia, în mod nelegal

instanța de apel a apreciat că Tribunalului București are competență

teritorială în cauza de față.

Această susținere a

recurentei nu poate fi primită, întrucât în materia competenței teritoriale,

regula este că acțiunea se introduce la instanța de la sediul principal al

persoanei juridice, art. 7 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, potrivit regulii

generale competența revine instanței din București, respectiv Tribunalului

București.

Printre excepțiile de

la această regulă se află situațiile de competență teritorială alternativă

prevăzute de art. 10 din C. proc. civ.

În situațiile de

competență teritorială alternativă, reclamantul poate alege, între mai multe

instanțe deopotrivă competente, iar în conformitate cu prevederile art. 10

alin. (1) C. proc. civ. "în cererile privitoare la executarea, anularea,

rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în

contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii".

În speța de față,

potrivit prevederilor art. 5 din contract, locul prevăzut pentru executarea

obligației de livrare a geamului termopan este fabrica pârâtei din București,

fiind expres menționat că mărfurile vor fi livrate franco București.

În același sens sunt

și prevederile art. 10 alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii

acțiunii, anterior Legii nr. 71/2011, potrivit cărora "în cererile

privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat

naștere sau aceea a locului plății", ori în cauza de față, contractul a

fost încheiat la București, conform art. 10 alin. ultim, iar plata, conform

aceluiași, contract, se efectuează în contul societății pârâte, deschis la R. -

Sucursala Municipiului București.

Prin urmare, aceste

dispoziții legale au fost corect aplicate prin decizia recurată, astfel încât

critica reclamantei este nefondată.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Sibiu prin

administrator judiciar D.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Sibiu prin administrator judiciar

D.C. împotriva Deciziei civile nr. 36/2012 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS