ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 156/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 24.06.2009 și sub nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună pârâtei la plata sumelor de 203.752 RON cu titlu de contravaloare daune materiale, de 86.431 RON cu titlu de penalități contractuale de întârziere în livrare conform contractului nr. x/2007, de 60.100 RON reprezentând contravaloare marfă achitată și nelivrată, actualizată la zi cu rata inflației din momentul plății și până la plata efectivă a acestei sume.

Prin sentința nr. 1189/2011/C/18.10.2011 Tribunalul Sibiu a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei, iar pe fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 203.752 RON cu titlu de contravaloare daune, la plata sumei de 86.431 RON cu titlu de penalități de întârziere, la plata sumei de 60.100 RON reprezentând contravaloare mărfuri către reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.550 RON.

Prin decizia nr. 36/09.05.2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelului formulat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1189/2011/C/18.10.2011 a Tribunalului Sibiu, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre judecare Tribunalului București.

Recursul formulat împotriva acestei decizii nr. 36/09.05.2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 647/19.02.2013 pronunțată de ÎCCJ, secția a II-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 5732/19.11.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, sub aspectul excepției prescripției dreptului material la acțiune, că momentul subiectiv al cunoașterii viciilor lucrării și a persoanei căreia acestea i se impută, stabilit pe baza înscrisurilor de la dosar, nu poate fi considerat anterior lunii martie 2009, când reclamanta a afirmat pentru prima dată, în mod oficial, faptul că defectele de calitate ale lucrării sunt imputabile pârâtei, prin adresa nr. x/18.03.2009, care a fost urmată de adresele nr. x/27.04.2009 și nr. y/11.05.2009.

Întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 24.06.2009, așadar în termen de 6 luni de la data de 18.03.2009, când a fost emisă adresa nr. x de către reclamantă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, în esență, tribunalul a reținut cu privire la primul capăt de cerere că reclamanta nu a făcut dovada că viciile care au determinat dezlipirea sticlelor de pe ramele montate pe fațada hotelului C. sunt în vreun fel imputabile pârâtei.

Față de probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că nu se poate activa obligația de garanție a pârâtei pentru vicii ascunse ale ansamblurilor furnizate reclamantei conform contractului nr. x/28.06.2007, în temeiul art. 1313 și art. 1355-1358 C. civ., reclamanta neprobând faptul că deficiențele constatate în privința geamurilor termopan furnizate sunt imputabile pârâtei, cu excluderea oricărei culpe în ceea ce o privește pe reclamantă sau pe proprii furnizori, referitoare la profilele de aluminiu puse la dispoziția pârâtei.

Reținând că expertiza tehnică realizată în cauză de expertul D., temeinic fundamentată din punct de vedere tehnic pe materialul probator aflat la dosarul cauzei și pe propriile observații și constatări de la fața locului, a relevat ca singură posibilă cauză vopsirea necorespunzătoare a acestor profile, instanța de fond a constatat că reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri conform art. 1356 sau art. 1357 din C. civ. din 1864.

Pentru toate aceste motive, primul capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 7 alin. (2) din contract, s-a constatat că aceasta nu a justificat, în concret, aceste pretenții, atât din punct de vedere al cuantumului solicitat (86.431 RON), cât și al motivelor care, în opinia sa, ar conduce la activarea clauzei penale, pentru livrarea cu întârziere a cantităților de geam termopan contractate.

Tribunalul a reținut că deși îi incumba sarcina probei, reclamanta nu a dovedit nerespectarea de către pârâtă a unor termene de livrare, în mod culpabil, nefiind depuse la dosar nici măcar notele de comandă conținând dimensiunile (cotele) de execuție și termenele de livrare.

Prin urmare, și acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Cât privește capătul de cerere privind restituirea sumei de 60.100 RON (echivalentul a 14.208,6 euro la cursul de la data introducerii acțiunii), reprezentând contravaloare marfă achitată și nelivrată, care să fie actualizată la zi cu rata inflației, s-a reținut că reclamanta nu poate pretinde restituirea avansului, pentru neexecutarea obligației pârâtei de a livra întreaga cantitate de geam termopan pentru care a plătit avans, în executarea unui contract valabil încheiat și care nu a fost desființat cu efect retroactiv, pe temeiul plății nedatorate, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1092 alin. (1) și cele ale art. 992-993 C. civ. (1864).

Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată, în întregime, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., iar față de soluția dată cererii și dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., tribunalul a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert achitat conform dovezilor de la dosar, reclamanta aflată în culpă procesuală urmând să-și suporte propriile cheltuieli de judecată făcute în proces.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CII E., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr unic 23722/3/2013.

Prin decizia civilă nr. 933/A din 31 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CII E., împotriva sentinței civile nr. 5732/19.11.2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013 având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

Instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Criticile formulate sub aspectul primului capăt de cerere (daune materiale în cuantum de 203.754 RON) privesc pe de o parte greșita interpretare a probelor administrate în cauză, iar pe de altă parte greșita respingere a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D..

În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care instanța de fond a interpretat probele, curtea a constatat că tribunalul a interpretat probele administrate în cauză în mod coroborat și a expus pe larg, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, argumentele sale pentru care unora dintre probe li s-a dat prevalență, iar altele au fost înlăturate.

Astfel, în ceea ce privește declarația martorului F., tribunalul a arătat că aceasta nu este relevantă deoarece martorul ocupă funcția de director executiv la reclamantă, el expunând punctul de vedere al reclamantei cu privire la deficiențele constatate.

Contrar susținerilor apelantei-reclamante, instanța de fond nu s-a limitat în înlăturarea declarației acestui martor doar la reținerea faptului că el exprimă punctul de vedere al reclamantei, ci a precizat susținerea acestuia că s-au solicitat buletine de încercări de la pârâtă, dar și buletine de analiză de la firma producătoare a ramelor de aluminiu. Instanța de fond a argumentat în continuare de ce aspectul referitor la buletinele de analiză solicitate de reclamantă de la firma care a efectuat vopsirea ramelor, înscrisuri invocate în cauză, nu prezintă relevanță - expertul tehnic D. a constatat, din examinarea de specialitate efectuată asupra acestor înscrisuri, că vopsirea profilelor de aluminiu s-a realizat prin alt procedeu care nu a permis aderența chitului siliconic la suprafața ramelor.

Cum instanța de fond a reținut, anterior prezentării argumentelor înlăturării declarației martorului, că nu se poate imputa pârâtei încălcarea niciunei obligații ce-i incumbă potrivit contractul încheiat cu reclamanta, rezultă că aspectul invocat de martor referitor la neprezentarea de către pârâtă a buletinelor de încercări nu reprezintă o obligație contractuală ce ar fi fost încălcate de pârâtă.

În ceea ce privește declarația martorului G., apelanta-reclamantă a susținut că tribunalul a apreciat-o în mod trunchiat, omițând faptul că martorul a concluzionat în declarația sa că singura explicație pentru dezlipirea sticlei este aceea că nu a fost lipită bine, răspunzătoare fiind pârâta care a utilizat un procedeu tehnologic necorespunzător, sau a folosit un chit necorespunzător. Or, această declarație a martorului a fost înlăturată, instanța de fond reținând că el este subiectiv deoarece este reprezentantul S.C. H. S.R.L., firma furnizoare a profilelor metalice.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că aprecierea instanța de fond referitor la caracterul subiectiv al declarației martorului G. este pertinentă în speță, iar înlăturarea concluziei acestuia potrivit căreia răspunzătoare de desprinderea sticlei termopan de pe rame este pârâta, care a utilizat un procedeu tehnologic necorespunzător sau a folosit un chit necorespunzător, a avut la bază concluziile expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză.

Instanța de fond a reținut că nici declarația martorului I. nu conduce la stabilirea cauzei desprinderii sticlei în sensul indicat de reclamantă, iar această concluzie a avut la bază același raport de expertiză tehnică efectuat în cauză a expertului D..

A susținut apelanta-reclamantă că instanța de fond a omis din declarația acestui martor partea în care se preciza că nu a întocmit nici un buletin de calitate și nici un procesul-verbal prin care să ateste rezultatul testelor. Trecând peste faptul că susținerile martorilor nu trebuiau reluate întocmai în considerentele hotărârii, iar anterior prezentării relevanței probei cu martori administrată în cauză tribunalul reținuse faptul că nu se putea imputa pârâtei încălcarea vreunei obligații contractuale (temeiul acțiunii fiind răspunderea civilă contractuală), instanța de apel a reținut că instanța de fond și-a argumentat concluzia (potrivit căreia declarația acestui martor nu conduce la stabilirea cauzei desprinderea sticlei de pe rame) atât pe faptul că lipsa testelor de aderență nu infirma concluzia expertizei tehnice efectuate în cauză, cât și pe faptul că însuși martorul arată că geamurile se puteau desprinde ulterior de pe rame, dacă acestea din urmă nu corespundeau din punct de vedere calitativ.

Referitor la invocarea neîntocmirii niciunui buletin de calitate și niciunui proces-verbal prin care să se ateste rezultatul testelor, anterior livrării celor două loturi (15.11.2007 și 10.12.2007), curtea de apel a arătat că din contractul încheiat de părți nu rezultă în sarcina intimatei-pârâte o asemenea obligație, iar din adresa emisă la 14.12.2007 de firma H. S.R.L., furnizorul ramelor în litigiu, rezultă că termenul de lipire recomandare a geamului termopan este de 4 luni de la data furnizării profilelor de aluminiu, fără efectuarea de probe preliminare. Cum lipirea geamurilor s-a efectuat în interiorul acestui termen, aspect necontestat de reclamantă în fața instanței de fond și chiar confirmat prin susținerile din apel - dosar, neîntocmirea unui proces-verbal care să ateste rezultatul testelor de aderență este nerelevantă.

Instanța de fond a avut în vedere, la pronunțarea soluției, concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul D.., iar în opinia curții de apel, instanța de fond în mod corect a dat prevalență, în interpretarea materialului probator administrat, concluziilor expertizei de specialitate în domeniul sticlei întocmită în cauză de expertul D..

Instanța de fond a reținut acest aspect al fundamentării temeinice a expertizei efectuate în cauză, precizând expres că punctul de vedere al expertului este fundamentat pe materialul probator aflat la dosarul cauzei. Or, din această mențiune expresă și prin indicarea aspectelor importante relevate de expert în raport de actele aflate la dosar rezultă că instanța de fond nu și-a întemeiat soluția în mod exclusiv pe expertiza de specialitate întocmită de expertul D., ci a coroborat această probă cu toate celelalte probe aflate la dosar.

Instanța de apel a evidențiat doar dintre probele administrate în cauză adresa nr. x/16.01.2008 emisă de apelanta-reclamantă către firma furnizoare a ramelor de aluminiu H. S.R.L., adresă prin care apelanta-reclamantă comunica furnizorului de rame că problemele grave au apărut ca urmare a faptului că siliconul structural nu făcea priză cu profilul de aluminiu vopsit. Prin această adresă apelanta-reclamantă că "la sticlele dezlipite în șantier siliconul structural se dezlipește extrem de ușor de pe rama vopsită, în schimb acesta neputându-se dezlipi nici intenționat de pe sticla parapet (nici măcar de pe sticla spartă)".

Apelanta-reclamantă a mai invocat faptul că expertul tehnic J. desemnat de Tribunalul Sibiu a efectuat în cauză un raport care a indicat 3 cauze posibile ale desprinderii geamului termopan, însă instanța de apel a reținut că ea nu este lămuritoare și concludentă deoarece expertul nu a concluzionat asupra cauzei desprinderii geamului termopan de pe ramele de aluminiu, nu și-a justificat concluziile pe argumente tehnice și pe o examinare minuțioasă a documentelor relevante de la dosar, ci s-a mărginit la prezentarea doar a acestor documente.

Sub acest aspect instanța de apel a mai reținut că expertul J. era de specialitate construcții, spre deosebire de expertul D. care era specialist în domeniul sticlei, iar acest expert J. a concluzionat la finalul expertizei că nu se poate stabili cu exactitate cauza desprinderii geamului termopan de pe rama de aluminiu în prezentul litigiu.

De asemenea, curtea de apel a constatat, așa cum a arătat în considerente și instanța de fond că expertul D. a analizat documentele invocate de apelanta-reclamantă și de expertul J., respectiv certificatul de calitate eliberat de firma K. S.R.L. care a efectuat vopsirea ramelor și răspunsul terțului L. din Germania la testul efectuat la solicitarea reclamantei și a reținut că testele efectuate de firma L. au fost realizare pe alte tipuri de rame de aluminiu, respectiv pe unele vopsite prin anodizare iar nu în câmp electrostatic și pe unele din aluminiu-poliester astfel că respectivele documente nu sunt relevante în cauză.

Instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut concluziile expertului în detrimentul certificatului de calitate eliberat de firma K. S.R.L. care a efectuat vopsirea ramelor, având în vedere că această concluzie se bazează pe o cercetare directă efectuară de specialist asupra ramelor în litigiu, respectiv a aderenței sticlei produse de pârâtă pe ramele ce i-au fost livrate de reclamantă, utilizat fiind un chit siliconic Sika. De altfel, concluziile acestei cercetări directe a expertului sunt în concordanță cu o altă testare efectuată asupra ramelor în litigiu, respectiv cea efectuată de intimata - pârâtă în decembrie 2007.

Instanța de apel a constat că nu se poate reține o interpretare trunchiată a probelor sau o neanalizare a lor de către instanța de fond. Aceasta a analizat toate probele administrate în cauză (înscrisuri, declarații martori, expertize de specialitate, interogatoriu), le-a interpretat în mod coroborat și a expus în considerentele hotărârii argumentele pentru care a dat prioritate anumitor probe sau le-a înlăturat pe altele.

Reținând fundamentarea temeinică a raportului de expertiză întocmit de expertul D., fundamentare bazată pe materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond s-a bazat în mod implicit pe acest material probator, pe care l-a coroborat cu expertiza și a apreciat că este corect și temeinic evidențiat în concluziile acesteia.

Apelanta-reclamantă a mai invocat neobservarea de către instanța de fond a faptului că pârâta nu a efectuat testul de aderență a cojii, nu a emis certificatul de garanție și certificatul de calitate a produselor livrate, nu a răspuns la solicitarea de a se prezenta la constatare și a oprit procesul de lipire a sticlei abia la data de 17.12.2007, după primarea reclamațiilor de la societatea reclamantă, moment în care a efectuat primul test de aderență prevăzut de prescripțiile tehnice. Cum însă nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte obligația de a fi efectuat probe de aderență (în contract neexistând o asemenea obligație, iar furnizorul ramelor arătând că testul nu este necesar dacă lipirea sticlei se realizează în 4 luni de la livrare, ceea ce s-a și întâmplat), iar oprirea procesului de lipire a sticlei la 17.12.2007 sau neprezentarea la constatare nu sunt aspecte care să infirme sau să confirme vreo cauză de dezlipire a sticlei termopan de pe ramele de aluminiu, instanța de apel a constatat că aceste susțineri ale apelantei-reclamante sunt lipsite de relevanță în speță. Totodată, aspectele cu privire la neemiterea certificatului de garanție și a certificatului de calitate a produselor livrate nu sunt apte a înlătura concluziile expertului bazate pe întregul material probator administrat în cauză și pe cercetarea în mod direct a ramelor ce au generat prezentul litigiu.

Instanța de apel a apreciat ca fiind nefondate și criticile referitoare la respingerea obiecțiunilor formulate de reclamantă la raportul de expertiză întocmit de expertul D., instanța de fond în mod corect și legal constatând că respectivele obiecțiuni nu au fost formulate în termenul legal.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 16.06.2014, iar la primul termen după depunerea raportului, cel din 17.06.2014, constatând nedepunerea raportului cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 C. proc. civ., tribunalul a amânat cauza pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de raport și, în cazul în care înțeleg să formuleze obiecțiuni la acesta, să le depună cu cel puțin 5 zile înaintea termenului fixat la 02.09.2014. Ulterior, cauza a primit un nou termen la 30.09.2014, acesta fiind momentul la care reclamanta a înțeles să depună la dosar obiecțiunile la raportul de expertiză.

Față de datele menționate mai sus, instanța de fond în mod corect a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai formula obiecțiuni la raportul de expertiză. Tribunalul a asigurat, în condițiile legii procesuale, posibilitatea părților de a invoca obiecții la raportul de expertiză, fixând un termen pentru depunerea acestora și anume cu cel puțin 5 zile înaintea termenului din 02.09.2014. Acest termen a fost stabilit de instanță față de prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul acelorași dispoziții legale apelanta-reclamantă avea obligația de a îndeplini actul de procedură, respectiv depunerea eventualelor obiecțiuni la raport, în termenul stabilit de judecător.

Invocarea prevederilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. nu s-a făcut de către instanța de fond în contradicție cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., căci acest text de lege reglementează îndatorirea judecătorului de a stărui pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului prin toate mijloacele legale. Or, instanța de fond a asigurat posibilitatea părților de a formula obiecțiuni la raport, sens în care a fixat un termen procedural. Nerespectarea acestui termen procedural de către apelanta-reclamantă nu este imputabilă instanței de fond și nu reprezintă o nesocotire a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Împrejurarea că reclamanta nu a înțeles să se prezinte în fața instanței la termenul din 17.06.2014 sau la termenul din 02.09.2014 nu înseamnă că nu avea obligația de a urmări desfășurarea procesului și de a îndeplini actele de procedură cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător, cu atât mai mult cu cât formulase cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Chiar dacă în cauză s-a comunicat raportul de expertiză reclamantei ulterior împlinirii termenului de depunere al obiecțiunilor, această comunicare s-a realizat urmare a solicitării exprese formulate de reclamantă, iar nu în vedere formulării de obiecțiuni. Dispozițiile judecătorului au fost clar menționate în cuprinsul încheierii de la 17.06.2014, acesta stabilind termenul de depunere a obiecțiunilor la raportul depus la dosar la 16.06.2014 cu cel puțin 5 zile înainte de noul termen acordat la 02.09.2014, fără nici un fel de referire la comunicarea raportului către părți.

Dispozițiile C. proc. civ. referitoare la proba cu expertiză nu cuprind nici un fel de referiri la obiecțiunile ce se pot formula împotriva unui raport de expertiză, astfel că termenul depunerii acestora este unul fixat de judecător, iar prin analogie se poate reține că un astfel de termen se socotește prin raportare la depunerea lucrării, așa cum prevede art. 212 alin. (2) C. proc. civ. Ca urmare, indicarea de către instanța de fond a acestui text de lege nu apare ca fiind eronată.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că sunt nefondate în întregime criticile formulate de apelantă sub aspectul primului capăt de cerere.

Referitor la criticile ce vizează neacordarea penalităților de întârziere, atâta timp cât apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 86.431 RON în temeiul art. 7 alin. (2) din contract fără nici o altă explicație referitoare la această pretenție, curtea de apel a reținut că instanța de fond în mod corect a reținut că neindicarea faptei ilicite imputate pârâtei prin referire la data livrării, perioada de întârziere, sumele asupra cărora au fost calculate penalitățile conduce la respingerea acestui petit ca neîntemeiat.

Prin motivarea apelului reclamanta a explicitat fapta ilicită imputată intimatei-pârâte în raport de care s-au solicitat penalitățile de întârziere, respectiv livrarea materialelor necorespunzătoare calitativ.

Cum nici instanța de fond și nici în apel nu s-a reținut în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea unei asemenea fapte, curtea de apel a constatat că sunt nefondate și criticile referitoare la acest petit 2 al cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 60.100 RON, instanța de apel a reținut că prin acestea apelanta-reclamantă nu a formulat obiecții sub aspectul modului de analizare a îndeplinirii condițiilor admisibilității acțiunii în restituirea plății nedatorate, ci a susținut doar că instanța de fond în mod greșit ar fi analizat această cerere prin raportare doar la dispozițiile art. 993 și art. 1092 C. civ. - plată nedatorată, deși prin precizarea depusă la dosar la data de 04.10.2013 reclamanta a invocat și principiul îmbogățirii fără just temei (acesta fiind "contextul dat de litigiul dintre părți" indicat de apelanta-reclamantă în motivele de apel).

Aceste critici sunt însă nefondate deoarece, ulterior precizării depuse de reclamantă la data de 04.10.2013, precizare în cuprinsul căreia partea invocă, ca și temei de drept pentru pretențiile de 60.100 RON solicitate prin cel de-al treilea capăt de cerere, atât dispozițiile art. 992-994 C. civ., cât și principiul îmbogățirii fără justă cauză, în fața instanței de fond au avut loc dezbateri la termenul din 08.10.2013 referitoare la temeiul de drept indicat pentru acest capăt de cerere.

Cu ocazia respectivelor dezbateri reclamanta a precizat că temeiul acestui capăt de cerere îl reprezintă dispozițiile art. 992 C. civ., instanța de fond reținând că este învestită, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 60.100 RON, cu o acțiune în răspundere civilă născută dintr-un fapt juridic civil licit, respectiv plata nedatorată.

Având în vedere că temeiul juridic al unei cereri nu poate fi decât unul singur, reclamanta neputând solicita plata sumei de 60.100 RON și pe temeiul plății nedatorate, și pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, iar în ședința publică din 08.10.2013 apelanta-reclamantă a indicat temeiul juridic al acestui capăt de cerere ca fiind plata nedatorată, instanța de apel a constatat că tribunalul în mod corect a analizat cererea doar prin raportare la dispozițiile legale ce reglementează plata nedatorată.

Față de toate aceste considerente din care rezultă că sunt nefondate în întregime criticile formulate de apelanta-reclamantă, în baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând instanței de recurs o reevaluare a întregului probatoriu administrat în cauză și o interpretare corectă a acestuia, cu consecința pronunțării unei decizii bazate pe o corectă aplicare a legii prin care să fie admis recursul și admisă acțiunea precizată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat, după prezentarea situației de fapt, că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția tribunalului, considerând că acesta a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză. În această situație, criticile aduse deciziei pronunțată de curtea de apel rămân aceleași ca cele aduse sentinței tribunalului.

Recurenta -reclamantă a reiterat criticile din apel, susținând următoarele:

În ce privește daunele materiale în sumă de 203.754 RON, recurenta arată că mărfurile ce fac obiectul litigiului sunt tipurile de geamuri Sun Guard 67 Green Securizat menționate la pct. 4 si 5 din contractul nr. x/28.06.2007. Condițiile de execuție a lipirii geamurilor pe casetele din aluminiu au fost concretizate prin notele de comanda si documentația tehnica de execuție comunicate pârâtei pentru fiecare comandă în parte,conform alin. (2) al articolului 2 din contract. Detaliile tehnice necesare executării în condiții de calitate a geamurilor și montarea pe ramele de susținere au fost puse la dispoziția pârâtei care nu a contestat în niciun fel acest fapt.

Susține că intimata - pârâtă nu a semnalat nicio problemă de calitate sau neaderență a sticlei pe rame, ceea ce întărește declarația martorului I. prin care acesta a arătat că pentru primul lot a constat ca procedeul de lipire este perfect.

Consideră că intimata - pârâtă nu a făcut dovada că lipirea geamurilor pe ramele de aluminiu s-a făcut după un procedeu tehnic implementat în procesul de fabricație și al operațiunilor (fazelor) de lucru în care pe parcursul execuției să înlăture eventualele deficiențe de calitate având în vedere ca produsele respective urmau sa fie aplicate pe fațada unui hotel. Astfel, intimata - pârâtă nu efectuat nicio analiză a materialelor introduse în manoperă la lipirea geamurilor, nu a emis niciun certificat de calitate pentru produsele livrate.

În contextul dat, recurenta arată că declarația martorului I. relevă un aspect esențial pentru stabilirea răspunderii intimatei - pârâte. Aceasta, înainte de introducerea în manoperă a ramelor din aluminiu pentru lipirea sticlei nu a făcut niciun fel de teste, probe, analize,etc. de aderență, nu a întocmit certificate de calitate pentru produsele livrate, pe scurt nu s-a comportat ca un profesionist și nu a întreprins niciun demers pentru diminuarea unui eventual prejudiciu sau risc de accidente rezultate din proasta calitate a aderenței geamurilor.

Reiterează faptul că pârâtei i s-a solicitat în nenumărate rânduri să comunice buletinele de analiză și încercări cu privire la produsele livrate însă fără niciun rezultat.

Recurenta - reclamantă mai susține și faptul că expertiza efectuată de expertul J. desemnat de Tribunalul Sibiu a indicat în concluziile sale 3 posibile cauze ale desprinderii geamului termopan, însă numai cea referitoare la nerespectarea procedurii de montare a geamului a fost confirmată de declarațiile martorilor audiați cauză (I. și G.), celelalte două posibile cauze fiind excluse urmare a efectuării montajului sticlei pe rame în termenul de montaj recomandat de producătorul ramelor și a răspunsului testului efectuat de L. din Germania care a atestat calitatea ramelor pentru montajul geamurilor în sistem structural.

Arată că, prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de același expert, în răspunsul de la pct. b) se menționează că potrivit adresei L. către S.C.B.. testul efectuat pe ramele trimise de S.C.A. a fost pozitiv, motiv pentru care ramele trimise pentru testare au fost adecvate pentru montajul în sistem structural. Consideră că atât tribunalul cât și instanța de apel au dat valoare juridică raportului de expertiză tehnica judiciară întocmit de expertul D., însă instanța de apel nu a făcut nicio referire la criticile aduse prin motivele de apel cu privire la concluziile făcute de expertul D. în răspunsurile sale la obiectivele stabilite de instanță, iar concluziile sale sunt greșite, reiterând o serie de obiecțiuni cu privire la acest raport (enumerate a-h în cuprinsul recursului).

Susține că în motivarea deciziei recurate referirile la criticile de mai sus inserate în motivarea apelului declarat împotriva sentinței tribunalului sunt succinte și needificatoare.

Totodată, consideră că în mod greșit a reținut instanța de apel că din contractul încheiat între părți nu rezultă în sarcina intimatei - pârâte nicio obligație de a comunica certificate de calitate, buletine de analiza a testelor,etc. Aceasta obligație rezultă din art. 8 din contractul încheiat între părți, unde din dispozițiile alin. (4) rezultă două chestiuni cu efect juridic în ce privește atât obligațiile pârâtei - intimate cât și proba cu expertiză tehnică concretizată în raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar D..

În ce privește acest raport a arătat că expertul a susținut la pagina 12 din raport că nu pot fi identificate ramele în litigiu pentru că nu se poate realiza identificarea lor, însă ramele din litigiu au plăcuțele respective.

A doua chestiune ce rezultă din prevederile art. 8 din contract este cea a răspunderii contractuale a pârâtei - intimate pe perioada de garanție de cinci ani. În baza acestei obligații privind garanția, pârâta - intimată era datoare să livreze produsele însoțite de certificatele de calitate și certificatele de garanție care să conțină toate elementele,datele tehnice,etc. necesare identificării unei eventuale răspunderi pentru calitatea produselor.

Potrivit dispozițiilor art. 1313 C. civ.,vânzătorul are două obligații principale de a preda lucrul și de a răspunde pentru el, iar potrivit art. 1352 din același cod,vânzătorul este supus răspunderii pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelor vicii lucrul nu este bun de întrebuințare.

Vânzătorul este răspunzător pentru viciile ascunse chiar și când nu le-a cunoscut (art. 1354 C. civ.), iar în cazul în care lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzătorul este dator să întoarcă cumpărătorului prețul și a-1 dezdăuna pentru toate daunele sale (art. 1358 C. civ.).

Prin urmare, recurenta - reclamantă susține că, cercetarea directă de care se face vorbire în motivarea deciziei recurate, efectuată de expertul tehnic judiciar asupra ramelor din litigiu este vădit superficială și duce la o concluzie greșită în ce privește cauza desprinderii geamurilor de pe rame.

Referitor la suma de 86.431 RON reprezentând penalități contractuale pentru nelivrare, recurenta a invocat prevederile art. 7 din contractul încheiat de părți și a arătat că valoarea materialelor necorespunzătoare calitativ livrate de pârâtă a fost de 21.958 Euro fără TVA, ceea ce înseamnă 95.275 RON la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii, iar penalitățile aferente perioadei de întârziere până la data introducerii cererii de chemare în judecată sunt de 86.431 RON.

Cum intimata - pârâtă a livrat produse cu vicii ascunse conform celor relatate mai sus, motivarea instanțelor de fond și de apel în sensul că nu a fost descrisă în concret fapta ilicită imputată pârâtei este lipită de temeinicie.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 60.100 RON, recurenta a susținut că aceasta este greșită deoarece prin precizarea din data de 04.10.2013 reclamanta a invocat atât dispozițiile art. 994 C. civ., cât și principiul îmbogățirii fără just temei, iar art. 992 alin. (1) C. civ. prevede că orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.

Arată că, prin cererea de apel a solicitat instanței de apel să reanalizeze probele administrate cu privire la acest capăt de cerere și să oblige pârâta la restituirea sumei de 60.100 RON. Curtea de Apel a apreciat ca instanța de fond în mod corect a analizat cererea doar prin raportare la dispozițiile legale ce reglementează plata nedatorată și a respins și acest motiv de apel.

Susține că instanța avea obligația să verifice sub toate aspectele cererea respectivă atât sub aspectul legalității ei, cât și în ce privește temeinicia pretențiilor. Simpla susținere că s-au indicat două temeiuri de drept nu duce în mod automat la respingerea cererii, astfel încât și sub acest aspect consideră că decizia recurată este vădit nelegală.

Față de aceste critici invocate, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată si obligarea pârâtei la plata sumei de 203.752 RON c/valoare daune materiale, la plata sumei de 86.431 RON penalități contractuale de întârziere, la plata sumei de 60.100 RON reprezentând plată nedatorată și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de susținerea litigiului (onorariu expertiză tehnică judiciară).

Intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Examinând modul în care recurenta a înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conținutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, recurenta nefăcând altceva decât să reitereze în aceeași formă nemulțumirile sale față de sentința primei instanțe.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Înalta Curte constată că, deși formal au fost indicate ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele deduse judecății nu sunt încadrabile în acest text și nici nu permit încadrarea în vreun alt motiv de recurs.

Astfel, recurenta aduce critici raportului de expertiză, susținând că în mod eronat au fost respinse obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Or, în faza recursului se critică legalitatea soluției, iar nu mijloacele de probă sau modalitatea de evaluare a acestora.

Recurenta supune cenzurii în această cale de atac felul în care s-a administrat probatoriul și în care instanța de apel, în cadrul devoluării fondului și a competenței care îi revine pentru stabilirea situației de fapt, a interpretat mijloacele de probă (declarațiile de martori, expertize), ceea ce nu poate fi primit întrucât nu se poate constitui în critică de nelegalitate a soluției.

Aspectele invocate de recurentă au constituit motiv de formulare a obiecțiunilor la expertiză - cărora li s-a răspuns în cadrul unui supliment la raport - așa încât prin criticile formulate sunt reiterate de fapt, nemulțumirile în legătură cu un mijloc de probă și aprecierea dată de instanță acestuia.

Este de asemenea, o simplă afirmație, nesusceptibilă a fi considerată critică în recurs cea vizând sarcina probei care revenea pârâtei, în condițiile în care soluția instanței s-a fundamentat pe probațiunea administrată, specifică litigiilor în materia răspunderii contractuale.

Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei atacate, recurenta preluând motivele de apel, fără a arăta astfel în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația de fapt și soluția primei instanțe, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.

În același sens, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală a motivelor de apel, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (1) și art. 723 alin. (1) C. proc. civ., privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință.

Reținând așadar, că prin motivele dezvoltate de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate a soluției, ci obiecțiuni cu privire la mijloacele de probă și la evaluarea acestora de către instanță, Înalta Curte urmează să constate neregularitatea exercitării căii de atac.

Văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E. împotriva deciziei civile nr. 933/A din 31 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2017.