ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 4 octombrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea Ordinului nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a aceluiași act administrativ.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că ordinul atacat și a cărui suspendare se solicită, a fost emis ca o consecință a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate și a Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual.

Potrivit art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 110/2009, forma la zi, "în exercitarea atribuțiilor sale, vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor emite, în condițiile legii, ordine cu caracter individual sau normativ (…)", iar, potrivit alin. (4) "ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile de aplicare a reglementărilor vamale se publică în M. Of., Partea I. De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 24/2000 "în vederea intrării lor în vigoare, legile (…), ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrative publice centrale de specialitate se publică în M. Of., Partea I". În cazul de față pentru Ordinele nr. 2406 și 2407 din 04 iulie 2011, aparent acte administrative unilaterale cu caracter normativ, nu s-a făcut dovada publicării în M. Of.

Ori, un asemenea viciu pune la îndoială și legalitatea actelor administrative subsecvente, printre care și actul atacat, așa încât instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția privind existența cazului bine justificat. Cât privește paguba iminentă definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", Curtea de Apel a reținut că reclamanta va suferi un prejudiciu material viitor și previzibil prin executarea ordinului contestat având în vedere că va fi lipsit de drepturile salariale cuvenite. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentință civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii fiind incidente motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Recurenta susține că Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2001 nu reprezintă acte cu caracter normativ întrucât acestea nu au o aplicare generală și nu se adresează "erga omnes". Astfel cum se poate constata acestea se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat cunoștința de dispozițiile acestora. Având în vedere că ordinele mai sus menționate sunt acte administrative cu caracter individual și nu cu caracter normativ, recurenta apreciază că nu se impunea publicarea acestora în M. Of.

al României, acestea fiind în vigoare și producând efecte la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Naționala a Vămilor. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în acțiunea formulată. Recurenta mai precizează că în urma luării la cunoștință de conținutul preavizului, intimata-reclamantă a optat pentru funcția publică de inspector vamal grad profesional principal la Biroul Vamal Siret - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Recurenta mai arată că punctajul obținut de intimata-reclamantă (142 de puncte) a fost mai mic decât cel obținut de ceilalți funcționari publici care au optat pentru aceeași funcție publică vacantă aspect care rezultă în mod clar din Lista cuprinzând rezultatele finale obținute la examenul de testare profesională organizat în perioada 19 - 21 iulie 2011. Funcția publică pentru care a optat intimata a fost ocupată de un alt funcționar public potrivit punctajului obținut la examenul de testare profesională, instanța de fond neținând cont nici de aceste aspecte. Din moment ce nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a fi dispusă suspendarea, în mod eronat instanța de fond pronunțat o soluție de admitere a cererii de suspendare.

Recurenta mai invocă în susținere decizii ale Curții Constituționale și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Intimata, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes susținând că în baza celor dispuse de instanța de fond, intimata Autoritatea Națională a Vămilor București a emis Ordinul nr. 8821 din 12 octombrie 2011 prin care începând cu data de 12 octombrie 2011 s-a suspendat executarea Ordinului Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 7125 din 02 august 2011 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Totodată, procedând la soluționarea pe fond a cauzei, prin Sentința nr. 13 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor București, a dispus reintegrarea reclamantei pe funcția publică deținută anterior datei de 08 august 2011 și plata drepturilor salariate începând cu data de 8 august 2011 și până la data reintegrării, a respins excepțiile invocate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Autoritatea Națională a Vămilor București și a respins cererea de anulare a Ordinelor nr. 2406 din 4 iulie 2011, nr. 2407 din 4 iulie 2011, nr. 2619 din 15 iulie 2011 și nr. 2589 din 12 iulie 2011, ca nefondată.

Intimata consideră că lipsa de interes este justificată și de faptul că în prezent, pentru buna funcționare a Biroului Vamal Siret, unitate la care își desfășoară activitatea reclamanta-intimată, a fost detașată o persoană, inspector vamal, pentru a se asigura desfășurarea în bune condiții a activității specifice în cadrul acestei unități vamale, în condițiile în care unele persoane au fost detașate la localitățile de domiciliu. De asemenea, intimata invocă prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește excepția lipsei de interes Înalta Curte constată că această excepție este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente.

Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deși, Codul de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului. Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul pârâtei de a formula prezentul recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acesteia este justificată.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a dispus suspendarea Ordinului nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262 din 2007, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispoziției legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin Sentința nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 899 din 39 din 2011, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 7125 din 2 august 2011 emis de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a dispus plata drepturilor salariale începând cu data de 8 august 2011 și până la data reintegrării, a respins excepțiile invocate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor și a respins cererea de anulare a Ordinelor nr. 2406 din 04 iulie 2011, nr. 2407 din 04 iulie 2011, nr. 2589 din 12 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011, ca nefondată.

Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării Ordinului nr. 7125/2011, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ. În plus, se impun a fi amintite și prevederile art. 14 alin. (4) și (7) din Legea contenciosului administrativ. Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare. Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătorești în acest domeniu încă de la momentul pronunțării sale.

Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întărește ideea menționată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării. În această ordine de idei, prezintă relevanță faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care și cea privind executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile de suspendare. De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, împotriva Încheierii din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012. Procesat de GGC - NN