ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2011 Curtea
de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a suspendat
executarea Ordinului nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea
Națională a Vămilor până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a
aceluiași act administrativ.
Pentru a pronunța
această soluție instanța de fond a reținut că ordinul atacat și a cărui
suspendare se solicită, a fost emis ca o consecință a Ordinului Președintelui
Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind
aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității
Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale,
direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni
vamale și a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală
nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității
Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate și a Regulamentului
pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a
funcționarilor publici și personalului contractual.
Potrivit art. 5 alin.
(3) din H.G. nr. 110/2009, forma la zi, "în exercitarea atribuțiilor sale,
vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce
Autoritatea Națională a Vămilor emite, în condițiile legii, ordine cu caracter
individual sau normativ (…)", iar, potrivit alin. (4) "ordinele cu
caracter normativ și instrucțiunile de aplicare a reglementărilor vamale se
publică în M. Of., Partea I.
De asemenea, potrivit
art. 11 din Legea nr. 24/2000 "în vederea intrării lor în vigoare, legile
(…), ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii
organelor administrative publice centrale de specialitate se publică în M. Of.,
Partea I".
În cazul de față
pentru Ordinele nr. 2406 și 2407 din 04 iulie 2011, aparent acte administrative
unilaterale cu caracter normativ, nu s-a făcut dovada publicării în M. Of.
Ori, un asemenea
viciu pune la îndoială și legalitatea actelor administrative subsecvente,
printre care și actul atacat, așa încât instanța de fond a apreciat că este
îndeplinită condiția privind existența cazului bine justificat.
Cât privește paguba
iminentă definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.
554/2004 ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după
caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a
unui serviciu public", Curtea de Apel a reținut că reclamanta va suferi un
prejudiciu material viitor și previzibil prin executarea ordinului contestat
având în vedere că va fi lipsit de drepturile salariale cuvenite.
Împotriva hotărârii
instanței de fond pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a declarat recurs,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că sentință civilă recurată este lipsită de temei legal,
fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii fiind incidente motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta susține că
Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2001 nu reprezintă acte cu caracter
normativ întrucât acestea nu au o aplicare generală și nu se adresează
"erga omnes". Astfel cum se poate constata acestea se adresează unui
număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat cunoștința de
dispozițiile acestora.
Având în vedere că
ordinele mai sus menționate sunt acte administrative cu caracter individual și
nu cu caracter normativ, recurenta apreciază că nu se impunea publicarea
acestora în M. Of. al României, acestea fiind în vigoare și producând efecte la
data emiterii preavizelor de către Autoritatea Naționala a Vămilor.
Iminența producerii
unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea
condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care
să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite
de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în acțiunea formulată.
Recurenta mai
precizează că în urma luării la cunoștință de conținutul preavizului,
intimata-reclamantă a optat pentru funcția publică de inspector vamal grad
profesional principal la Biroul Vamal Siret - Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale Iași.
Recurenta mai arată
că punctajul obținut de intimata-reclamantă (142 de puncte) a fost mai mic
decât cel obținut de ceilalți funcționari publici care au optat pentru aceeași
funcție publică vacantă aspect care rezultă în mod clar din Lista cuprinzând
rezultatele finale obținute la examenul de testare profesională organizat în
perioada 19 - 21 iulie 2011.
Funcția publică
pentru care a optat intimata a fost ocupată de un alt funcționar public
potrivit punctajului obținut la examenul de testare profesională, instanța de
fond neținând cont nici de aceste aspecte.
Din moment ce nu au
fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a fi dispusă
suspendarea, în mod eronat instanța de fond pronunțat o soluție de admitere a
cererii de suspendare.
Recurenta mai invocă
în susținere decizii ale Curții Constituționale și decizii ale Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Intimata, prin
întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes susținând că în baza celor
dispuse de instanța de fond, intimata Autoritatea Națională a Vămilor București
a emis Ordinul nr. 8821 din 12 octombrie 2011 prin care începând cu data de 12
octombrie 2011 s-a suspendat executarea Ordinului Vicepreședintelui Agenției
Naționale de Administrare Fiscală nr. 7125 din 02 august 2011 până la
soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Totodată, procedând
la soluționarea pe fond a cauzei, prin Sentința nr. 13 din 16 ianuarie 2012,
Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 7125
din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor București, a
dispus reintegrarea reclamantei pe funcția publică deținută anterior datei de
08 august 2011 și plata drepturilor salariate începând cu data de 8 august 2011
și până la data reintegrării, a respins excepțiile invocate de pârâtele Agenția
Națională de Administrare Fiscală București și Autoritatea Națională a Vămilor
București și a respins cererea de anulare a Ordinelor nr. 2406 din 4 iulie
2011, nr. 2407 din 4 iulie 2011, nr. 2619 din 15 iulie 2011 și nr. 2589 din 12
iulie 2011, ca nefondată.
Intimata consideră că
lipsa de interes este justificată și de faptul că în prezent, pentru buna
funcționare a Biroului Vamal Siret, unitate la care își desfășoară activitatea
reclamanta-intimată, a fost detașată o persoană, inspector vamal, pentru a se
asigura desfășurarea în bune condiții a activității specifice în cadrul acestei
unități vamale, în condițiile în care unele persoane au fost detașate la
localitățile de domiciliu.
De asemenea, intimata
invocă prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza și
sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
În ceea ce privește
excepția lipsei de interes Înalta Curte constată că această excepție este
neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente.
Activitatea judiciară
nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim
încălcat.
Literatura de
specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o
condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,
trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot
parcursul soluționării unei cauze.
Interesul reprezintă
folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o
instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal,
născut și actual.
Alături de afirmarea
unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre
condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui
interes în promovarea cererii de chemare în judecată.
Deși, Codul de
procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în
doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel
care a pus în mișcare acțiunea civilă.
Pornind de la aceste
premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care
partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte
într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.
Din această
perspectivă, în ceea ce privește interesul pârâtei de a formula prezentul
recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acesteia este justificată.
Pe fondul cauzei,
Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 14 din
Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a
emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Suspendarea efectelor
actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul
de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite
condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că instanța de fond în mod corect a dispus suspendarea Ordinului
nr. 7125 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.
Din punctul de vedere
al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,
modificată prin Legea nr. 262 din 2007, Înalta Curte reține următoarele:
Conform dispoziției
legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura
suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la
soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a
solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem
aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției
suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr.
554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o
nouă ipoteză normativă în corpul legii.
Această regulă se
impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului
administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a
menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de
fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului,
rezultă faptul că, prin Sentința nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunțată în
Dosarul nr. 899 din 39 din 2011, Curtea de Apel Suceava, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr.
7125 din 2 august 2011 emis de pârâta Agenția Națională de Administrare
Fiscală, a dispus plata drepturilor salariale începând cu data de 8 august 2011
și până la data reintegrării, a respins excepțiile invocate de pârâtele Agenția
Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor și a
respins cererea de anulare a Ordinelor nr. 2406 din 04 iulie 2011, nr. 2407 din
04 iulie 2011, nr. 2589 din 12 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011, ca
nefondată.
Așadar, prin
aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura
suspendării Ordinului nr. 7125/2011, dispusă de prima instanță, se prelungește
ope legis până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca
obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, se impun a
fi amintite și prevederile art. 14 alin. (4) și (7) din Legea contenciosului
administrativ.
Astfel, conform art.
14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este
executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la
comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Prin urmare, este
aplicabil principiul executării hotărârii judecătorești în acest domeniu încă
de la momentul pronunțării sale.
Pe de altă parte,
art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întărește ideea
menționată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului
administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la
expirarea duratei suspendării.
În această ordine de
idei, prezintă relevanță faptul că în materia contenciosului administrativ se
aplică unele reguli procedurale specifice, printre care și cea privind
executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la
executarea actelor jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia
garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, din
cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică
care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.
(1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea
contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Iași, împotriva Încheierii din 4 octombrie 2011 a
Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 3 februarie 2012.
Procesat
de GGC - NN