ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5107/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5107/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC S.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, anularea dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) și art. 2 alin. (3) din Ordinul Ministrului Transportului și

Infrastructurii nr. 311/2010.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că nulitatea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

b) și art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 311/2010 este atrasă prin prisma

încălcării, pe de o parte, a principiului specialității capacității de

folosință a persoanei juridice, statuat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și

pe de altă parte, prin prisma încălcării atribuțiilor recunoscute emitentului

actului de H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii.

În referire la

încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei

juridice, reclamanta a învederat că, în conformitate cu definiția dată de

legiuitor, extrasă din dispozițiile art. 2 din Statutul acesteia, CNADNR SA nu

este o autoritate a statului în domeniul transporturilor rutiere, ci se supune

legilor, regulamentelor și altor dispoziții legale generale, universal

aplicabile societăților comerciale, printre care Legea nr. 31/1990 și Decretul

nr. 51/1954.

A arătat, în esență,

că din analiza actelor normative incidente în materie și raportând prevederile

acestora la forma de organizare a CNADNR SA, anume aceea de societate

comercială pe acțiuni, rezultă că o astfel de societate comercială nu are și nu

poate avea atribuții de control, de constatare a faptelor contravenționale și

de aplicare de sancțiuni specifice, atât timp cât legiuitorul a prevăzut că

atare activități sunt apanajul exclusiv al statului prin organele și

organismele sale, forța coercitivă a statului neputând fi exercitată de o

societate comercială în baza unui mandat acordat de conducătorul unui organ din

cadrul administrației publice centrale, așa cum este Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii.

A mai criticat și

posibilitatea numirii unor persoane, la libera alegere a pârâtului, drept

agenți constatatori, fapt ce ar contraveni în modul cel mai flagrant cu putință

normei legale generale care reglementează regimul juridic al contravențiilor,

arătând și că activitatea de constatare a faptelor contravenționale și aplicare

de sancțiuni corelative de către angajații unei societăți comerciale nu se

circumscrie obiectului de activitate al CNADNR SA, prin prisma necesității

îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată aceasta.

A mai susținut și că,

prin actul criticat, se dublează organele cu atribuții de control a respectării

de către utilizatorii rețelei de drumuri a prevederilor O.G. nr. 43/1997.

Astfel, dispozițiile art. 1 alin. (1) lit a raportat la art. 3 alin. (1) lit.

a) - e) din Ordinul nr. 311/2010 consacră și stabilesc drept atribuții de

verificare a respectării O.G. nr. 43/1997, de constatare a încălcărilor

suferite de acest act normativ și aplicare de sancțiuni contravenționale în

sarcina unei alte autorități a statului, respectiv Autoritatea Rutieră Română,

organ de stat ce funcționează în temeiul O.G. nr. 95/1998, cu modificările și

completările ulterioare.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 863 din 8 februarie 2012, a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepția rămânerii fără obiect a

cauzei ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 311/2010 a fost emis în

vederea desemnării personalului cu atribuții de control, împuternicit de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în scopul constatării

contravențiilor și aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și pentru

aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenței de transport sau

a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu.

Examinând

dispozițiile criticate raportat la actele normative cu forță juridică

superioară, cu referire specială la O.U.G nr. 84/2003 pentru înființarea

Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA prin

reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din

România", cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 43/1997,

prima instanță a concluzionat că atribuțiile CNADNR SA de a constata contravenții

și de a aplica sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997, se

încadrează și corespund scopului și obiectului său de activitate legal

instituit, astfel încât, nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind

încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei

juridice, acesta, în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale

din România, având deplină autoritate privind autorizarea transporturilor

efectuate cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe

și/sau dimensiunilor maxime admise și încasarea tarifelor suplimentare de

utilizare a drumurilor de interes național precum și controlul desfășurării

acestor transporturi pe rețeaua pe care o are în administrare.

A mai arătat că,

potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dacă prin actul normativ de

stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul

constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea, și deci

activitatea CNADNR SA de a constata contravențiile și de a aplica sancțiunile

se circumscrie obiectului său de activitate.

Curtea a mai

constatat că, întrucât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în

calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor și infrastructurii,

are atribuții în ceea ce privește controlul în transporturi, atribuții pe care

pe care le exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții

publice subordonate, unități care funcționează sub autoritatea sau în

coordonarea sa ori societăți comerciale autorizate, Ordinul nr. 311/2010 a fost

emis de Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, în baza atribuțiilor care

îi sunt conferite prin lege și cu respectarea prevederilor legale în materie,

fiind respectat principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de Legea nr.

24/2000, iar dispozițiile contestate nu conțin reglementări care contravin

normelor incidente transportului rutier.

Instanța fondului a

respins excepția lipsei de obiect cu motivarea că abrogarea ordinului contestat

după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate, nu lipsește de obiect

acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se

cenzurează în raport cu prevederile legale la data emiterii sau adoptării lui.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 863 din 8 februarie 2012 au formulat recurs atât reclamanta SC S.C.

SRL, cât și pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

a. Reclamanta SC S.C.

SRL a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii sale

și anulării dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 2 alin. (3) din

Ordinul Ministrului Transportului și Infrastructurii nr. 311/2010, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs s-a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică, nulitatea dispozițiilor contestate fiind atrasă prin prisma

încălcării, pe de o parte a principiului specialității capacității de folosință

a persoanei juridice, statuat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, și, pe de

altă parte, prin prisma încălcării atribuțiilor recunoscute emitentului actului

de H.G. nr. 76/2009 pentru organizarea și funcționarea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii.

S-au relevat, de

către recurentă, următoarele împrejurări: - funcția de "controlor

trafic" nu este compatibilă cu activitatea prestată de prepușii CNADNR SA

(constatare de fapte contravenționale și aplicare de sancțiuni corelative); - o

societate comercială, pe acțiuni, cum este organizată CNADNR SA nu poate avea

atribuții de control, de constatare a faptelor contravenționale și de aplicare

de sancțiuni specifice atâta timp cât aceste activități sunt apanajul exclusiv

al statului prin organele și organismele sale, statul prin aceste organe și

organisme fiind singurul în măsură a interacționa cu un eventual raport juridic

de conflict cu normele legale, forța coercitivă a statului neputând fi

exercitată de o societate comercială în baza unui așa zis mandat acordat de

conducătorul unui organ din cadrul administrației publice centrale așa cum este

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; - dublarea organelor cu

atribuții de control a respectării de către utilizatorii rețelei de drumuri a

prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997.

Reclamanta a mai

susținut că prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, consacră

principiul de drept nullum crimen sine lege, recunoscând numai statului ca entitate

juridică distinctă și de sine stătătoare, prin dezmembrămintele sale, organele

și organismele sale, dreptul de a stabili conduitele sancționabile

contravențional. Dispoziția art. 5 din O.G. nr. 2/2001 stabilește în modul cel

mai expres cu putință că stabilirea sancțiunilor contravenționale este apanajul

exclusiv al statului, prevederea legală de la art. 8 din același act normativ

stabilește că dreptul de a încasa sumele stabilite în sarcina contravenienților

cu titlu de amenzi contravenționale aparține tot statului ca regulator al

conduitei sociale a subiecților săi.

În raport de

conținutul art. 15 din O.G. nr. 2/2001 recurenta a observat că prevederile art.

61

2

din O.G. nr. 43/1997 care lasă la latitudinea ministrului

transporturilor și infrastructurii posibilitatea numirii unor persoane, la

libera sa alegere, drept agenți constatatori, contravin în modul cel mai

flagrant cu putință normei legale generale care reglementează regimul juridic

al contravențiilor, textul fiind extrem de clar cu privire la faptul că

persoanele îndrituite a constata fapte contravenționale se impune a fi

specificate în mod expres în actul normativ ce stabilește și sancționează

contravenția, nicidecum printr-un alt act emis de vreo altă instituție de stat.

A mai susținut reclamanta că analizând alineatul secund al art. 15 din O.G. nr.

2/2001 se poate reține că voința legiuitorului a fost aceea în sensul că

agenții constatatori pot fi în mod exclusiv persoane în relație directă cu

instituțiile statului deci învestiți prin natura funcțiilor publice cu o anume

autoritate de stat și nicidecum prepus al vreunei societăți comerciale.

Reclamanta a criticat

și concluziile instanței de fond potrivit cărora activitatea de constatare a

faptelor contravenționale și aplicare de sancțiuni corelative de către

angajații unei societăți comerciale s-ar circumscrie obiectului de activitate

al CNADNR SA, prin prisma necesității îndeplinirii scopului pentru care a fost

înființată aceasta, ca fiind contrazisă de analizarea și interpretarea

dispozițiilor art. 5 din Statutul CNADNR SA.

b. Pârâtul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a criticat greșita soluționare, de către

instanța de fond, a excepției lipsei de obiect a acțiunii, arătând că Ordinul

nr. 311/2010 a fost abrogat, fiind deci lipsit de efecte la un moment anterior

pronunțării sentinței ocupate.

A solicitat

modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, în consecință, a acțiunii

reclamantei ca lipsită de obiect.

de recurs

Analizând actele și

înscrisurile dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte constată următoarele:

a. Recursul

reclamantei SC S.C. SRL este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse

în cele ce urmează.

În cadrul

soluționării unei acțiuni prin care se solicită anularea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual sau normativ instanța de contencios

administrativ sesizată este ținută să verifice, după analizarea în prealabil a

condițiilor legitimării procesuale active și a interesului procesual a

reclamantului, dacă actul administrativ atacat îndeplinește cumulativ

următoarele cerințe de legalitate: - actul să fie adoptat sau emis de către

autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței ce îi

revine; - conținutul actului administrativ să fie conform cu conținutul legii

în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară; -

actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; -

actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu

respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; -

actul să fie actual și oportun. în principal, instanța de contencios

administrativ are a stabili concordanța actului administrativ atacat cu actele

normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a

fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor

normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și de art. 4

alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a

hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le

ordonă".

Acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamanta recurentă vizează anularea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 311 din 20 aprilie 2010

al ministrului transporturilor și infrastructurii privind desemnarea

personalului cu atribuții de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii în scopul constatării contravențiilor și aplicării

sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.

43/1997 privind regimul drumurilor și pentru aprobarea procedurii de suspendare

a copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a

certificatului de transport (prin care s-a desemnat, ca personal împuternicit

de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să constate contravențiile și

să aplice sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului

nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, printre

alții, „personalul cu atribuții de control din cadrul Companiei Naționale de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA (CNADNR SA), denumit în

continuare personal CNADNR SA"), precum și anularea prevederilor art. 2

alin. (3) din același act administrativ unilateral cu caracter normativ (prin

care s-a prevăzut că „Personalul CNADNR - SA constată contravențiile și aplică

sancțiunile pe rețeaua de drumuri de interes național, în punctele de trecere a

frontierei de stat a României și în locurile în care aceste vehicule sunt

parcate, oprite sau staționate pe rețeaua de drumuri de interes

național").

Ordinul nr. 311/2010

al ministrului transporturilor și infrastructurii, în ansamblul său, a fost

emis, în principal, în temeiul prevederilor art. 61

1

alin. (10) și

ale art. 61

2

lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul

drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și

completările ulterioare.

Art. 61

1

alin. (10) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, prevede că „Odată cu aplicarea

sancțiunii contravenționale conform art. 61 alin. (1) lit. o) și q), se va

aplica și măsura suspendării copiei conforme a licenței de transport sau a

copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu pentru o perioadă

de 30 de zile de la data constatării contravenției.

Procedura de

suspendare a copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a

certificatului de transport în cont propriu se aprobă prin ordin al ministrului

transporturilor și infrastructurii.", iar art. 61

2

lit. a) din

același act normativ stabilește că „Constatarea contravențiilor și aplicarea

sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe se fac de

către: a) personalul împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, prin ordin al ministrului; b) personalul împuternicit în

acest scop de administratorii drumurilor de interes județean și de interes

local, potrivit competențelor stabilite conform legii; c) ofițerii și agenții

de poliție rutieră, după caz, în lipsa personalului prevăzut la lit. a) și b)”.

În fine, art. 5 alin.

(4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

stipulează că „în exercitarea atribuțiilor sale, ministrul transporturilor și

infrastructurii emite ordine și instrucțiuni".

Cum în mod întemeiat

a reținut și judecătorul fondului, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) și

art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 311 din 20 aprilie 2010 al ministrului

transporturilor și infrastructurii privind desemnarea personalului cu atribuții

de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în

scopul constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor pentru

nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul

drumurilor și pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a

licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport sunt

legale, aceste reglementări ale puterii executive fiind în concordanță cu

textele legale cu forță juridică superioară în executarea cărora au fost emise,

anume cu prevederile art. 61

1

alin. (10) și ale art. 61

2

lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare. În litigiu, în mod evident,

legalitatea prevederilor din ordinul ministrului transporturilor și

infrastructurii, atacate de reclamantă, nu pot fi examinate prin raportare

numai la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, act normativ ce

reprezintă dreptul comun în materia contravențiilor, ci îndeosebi prin

raportare la conținutul art. 61

1

alin. (10) și ale art. 61

2

lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, aceste ultime texte legale având

caracter special.

Or, în această

situație este aplicabil principiul specialia generalibus derogant (legea

specială derogă de la legea generală), astfel că regula care primează în

aplicare este cea specială - anume cea conținută de art. 61

1

alin.

(10) și ale art. 61

2

lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul

drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare-regulile

generale păstrându-și doar o valoare reziduală.

Susținerile

recurentei în sensul că prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 2 alin.

(3) din Ordinul nr. 311 din 20 aprilie 2010 al ministrului transporturilor și

infrastructurii contravin dispozițiilor art. 1, art. 5, art. 8, art. 15 și art.

16 din O.G. nr. 2/2001 nu pot fi astfel primite, atâta vreme cât printr-o normă

derogatorie de același nivel legislativ, anume art. 61

2

lit. a) din

O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, se stabilește expres că constatarea contravențiilor și

aplicarea sancțiunilor contravenționale - principale și complementare - ce

derivă din nerespectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 se

fac, printre alții, de personalul împuternicit în acest scop de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin ordin al ministrului.

Prima instanță a

înlăturat în mod justificat, cu o amplă motivare în fapt și în drept,

susținerile reclamantei referitoare la încălcarea principiului specialității

capacității de folosință a persoanei juridice Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România - CNADNR - SA. Într-adevăr, Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CNADNR - SA este, conform art.

1 alin. (2) și art. 5 din O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările și completările

ulterioare, persoană juridică română, de interes strategic național cât timp

statul este acționar majoritar, care a fost organizată și funcționează sub

autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, conform legilor în

vigoare și statutului prevăzut în anexa nr. 1, având obligația de a asigura,

potrivit obiectului ei de activitate și prin exercitarea atribuțiilor ce îi

revin prin lege, condiții de siguranță a circulației pe autostrăzi și drumuri

naționale deschise circulației publice.

În plus, se reține că

în condițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003 CNADNR - SA va putea

efectua - în afara operațiunilor expres prevăzute la art. 4 alin. (1) - și

„orice alte operațiuni și activități legale necesare realizării obiectului său

de activitate stabilit în statut” și că, potrivit art. 6 alin. (3) punctul 27

din Statutul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

- CNADNR - SA, anexă la O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările și completările

ulterioare, CNADNR - SA desfășoară nu numai activitățile expres indicate la

punctele 1 - 26, ci și „alte activități pentru realizarea scopului și

obiectului său de activitate".

Prin urmare,

concluzia care se impune este aceea că stabilirea, prin art. 2 alin. (1) lit.

b) din Ordinul nr. 311/2010, a calității personalului cu atribuții de control

din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA (CNADNR SA), de personal împuternicit de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii să constate contravențiile și să aplice sancțiunile pentru

nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, s-a realizat în mod legal, de organul

competent (ministrul transporturilor și infrastructurii) și în limitele

competenței recunoscute de lege, cu respectarea principiului conformității

conținutului actului administrativ cu conținutul legii în baza căreia a fost

emis și totodată cu respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă

în vigoare.

b. Recursul pârâtului

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este, de asemenea, nefondat.

Singurul argument

invocat de acest pârât în vederea modificării sentinței recurate a fost faptul

că Ordinul Ministrului Transportului și Infrastructurii nr. 311/2010 a fost

abrogat prin Ordinul Ministrului Transportului și Infrastructurii nr. 995/2011,

act administrativ publicat în M. Of. al României nr. 923 din 27 decembrie 2011,

recurentul susținând că, raportat la acest aspect, instanța de fond trebuia să

admită excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantei.

Înalta Curte constată

însă că soluția instanței de fond, privind excepția invocată, este legală și

temeinică.

Așa cum și instanța

de fond a reținut și cum s-a pronunțat constant instanța supremă, nu rămâne

lipsită de interes sau de obiect cererea privind anularea unui act

administrativ, chiar dacă acesta a fost abrogat, în măsura în care, până la

momentul ieșirii din vigoare, acesta a produs efecte ce afectează interesul

unei persoane, remarcându-se faptul că abrogarea nu are efecte asupra

drepturilor recunoscute sau obligațiilor stabilite prin actul normativ anterior

abrogării.

În măsura în care o

persoană urmărește înlăturarea efectelor produse de dispozițiile unui act

administrativ, pe durata cât acesta a fost în vigoare, instanța de contencios

administrativ poate fi învestită cu examinarea legalității acestuia,

neputându-se invoca lipsa obiectului raportat la abrogarea ulterioară a

actului.

În raport de cele mai

sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate iar

hotărârea atacată este temeinică și legală se va dispune, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

formulate de către SC S.C. SRL și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

împotriva Sentinței civile nr. 863 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM