ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1594/2014

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 8 august

2013, sub nr. 5539/2/2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene Reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, Ministerul

Transporturilor și C.N.A.D.N.R. SA a solicitat anularea sentinței arbitrale din

9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României prin care s-a admis în parte acțiunea arbitrală

formulată de reclamanta SC P. SA, astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate

pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.041,70 euro reprezentând capătul 1 din

cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile

de arbitrare și a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare

a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) și

a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii

arbitrale, pro rata).

Pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, la data de 11 septembrie 2013, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat menținerea în parte

a sentinței arbitrale în ceea ce privește C.N.A.D.N.R. SA, iar în ceea ce privește

cererea formulată de către Ministerul Fondurilor Europene admiterea contestației

numai în ceea ce privește pretențiile.

Pârâta SC P. SA  a depus

întâmpinare la data de 19 septembrie 2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii

în anulare ca neîntemeiată.

La data de 17

octombrie 2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.

În ședința publică din

7 ianuarie 2014, Curtea a constatat că Legea aplicabilă în cauză este cea din C.

proc. civ. din 1865, a admis excepția de conexitate invocată de pârâta SC P. SA

în Dosarul nr. 5823/2/2013 și a dispus conexarea dosarului respectiv la Dosarul

nr. 5539/2/2013 și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței.

În Dosarul nr. 5823/2/2013,

reclamantul Ministerul Transporturilor a solicitat în contradictoriu cu pârâții

SC P. SA , Ministerul Fondurilor Europene și C.N.A.D.N.R. SA, anularea sentinței

arbitrale nr. 132 din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Apel București

Prin sentința nr. 8 din

7 ianuarie 20l4, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunile conexe formulate

de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene Reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice și reclamantul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâții

SC P. SA  și C.N.A.D.N.R. SA, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost investită

de către reclamanta SC P. SA  cu acțiunea arbitrală la data de 31 ianuarie 2013,

litigiul fiind soluționat potrivit C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare.

Având în vedere că procedura

arbitrală a demarat sub imperiului legii procedurale vechi, Curtea a constatat că

sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare

și în ceea ce privește acțiunea în anularea sentinței arbitrale.

A mai reținut Curtea că

acțiunea arbitrală are ca obiect pretenții, preț al prestațiilor și accesorii, în

executarea contractului de prestări servicii încheiat între părți.

Conform art. 365 C. proc.

civ., „competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței

judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art. 342, în circumscripția

căreia a avut loc arbitrajul”.

Potrivit art. 342, „Pentru

înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului,

partea interesată poate sesiza instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale,

ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță”.

Curtea a constatat că

la data investirii tribunalului arbitral, 31 ianuarie 2013, competentă în fond pentru

soluționarea acțiunii în pretenții ar fi fost Curtea de apel.

Contractul de prestări

servicii este unul administrativ, încheiat cu autorități centrale, iar valoarea

acestuia depășește pragul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, de 500.000

RON.

Din sentința arbitrală

rezultă faptul că acțiunea privește executarea unui contract de prestări servicii,

„asistență tehnică pentru pregătirea unui set de proiecte privind siguranța rutieră”

pentru acțiuni din exteriorul Comunității Europene finanțat bugetul general al Comunității

Europene. Contractul a fost încheiat „în cadrul relației inter-instituționale

dintre Guvernul României și Comisia Europeană pentru derularea Programului PHARE

2004”.

Curtea a constatat că

dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică,

a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii nu ar fi fost aplicabile în cazul lipsei convenției arbitrale, contractul

respectiv de prestări servicii fiind încheiat în baza procedurilor specifice privind

implementarea acordului referitor la asistența financiară internațională.

II. Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Ținând seama de obiectul

acțiunii, anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea

de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, se reține că atât C. proc. civ. din 1865, cât și noul C. proc. civ., consideră

că procedura arbitrală este specială, distinctă, de cea a căilor de atac.

Prin urmare, Curtea de

Apel București a apreciat în mod greșit că acțiunea în anularea sentinței arbitrale

nu urmează regula prevăzută de art. 3 din Legea nr. 76/2011 pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit art. 3 din Legea

nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor

silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Pronunțarea unei sentințe

arbitrale nu conduce la concluzia că procesul în fața instanțelor judecătorești

a început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., prin derularea procedurii

arbitrale.

Dimpotrivă, acțiunea în

anulare este o cerere de sine stătătoare, iar procesul a început după intrarea în

vigoare a Legii nr. 134/2010 prin formularea acțiunilor conexe la 8 august 2013

și respectiv, 23 august 2013.

În consecință, se apreciază

că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererilor conexe

în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, întrucât conform art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea

în anulare revine Curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Văzând și dispozițiile

art. 135 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora nu se poate crea conflict de competență

cu Înalta Curte de Casație și Justiție, iar hotărârea de declinare sau de stabilire

a competenței pronunțată de Înalta Curte este obligatorie pentru instanța de trimitere,

dosarul urmează să fie trimis la Curtea de Apel București pentru competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza privind

acțiunile conexe formulate de reclamanții Ministerul Fondurilor Europene reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor în contradictoriu

cu pârâții SC P. SA , Ministerul Transporturilor și C.N.A.D.N.R. SA spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.