ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3012/2022

Circumstanțele cauzei 1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013, la data de 08.08.2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a formulat în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.A., Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 09.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care s-a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.04170 euro reprezentând capătul 1 din cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare și a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) și a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata). Prin sentința civilă nr. 2880 din 28.10.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată; - a respins cererea de suspendare a judecății formulată de Ministerul Fondurilor Europene; - a respins acțiunea în anulare formulată de Ministerul Transporturilor, ca inadmisibilă; - a admis în parte acțiunea formulată de Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.A. și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (C.N.A.D.N.R. - S.A.); - a anulat în parte sentința arbitrală nr. 132/09.07.2013 și a reținut spre soluționare în fond cererea reclamantei A. S.A. de obligare a pârâților Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Transporturilor la plata sumei de 2.832.041,70 Euro către reclamantă și a accesoriilor acestei sume (penalități de întârziere și dobânda legală), de la data executării prin compensare a actului administrativ - Raportul oficial din 04.02.2010 - până la data plății și a cererii de intervenție forțată a C.N.A.D.N.R.; - a înaintat dosarul la Registratură, pentru a fi înregistrat un dosar cu număr nou, având obiectul și părțile menționate mai sus și repartizat aleatoriu unui complet de fonduri; - a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de arbitrare; - a menținut în rest hotărârea arbitrală. Ca efect al pronunțării sentinței nr. 2880/28.10.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă prin Decizia nr. 1193 din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită, în dosarul nr. x/2015, cu cererea reclamantei A. S.A. având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Transporturilor la plata sumei de 2.832.041,70 Euro către reclamantă și a accesoriilor acestei sume (penalități de întârziere și dobânda legală), de la data executării prin compensare a actului administrativ - Raportul oficial din 04.02.2010 - până la data plății și a cererii de intervenție forțată a C.N.A.D.N.R. 1.

Prin sentința civilă nr. 1277 pronunțată la data de 20 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. ca neîntemeiată. 1.3 Împotriva sentinței civile nr. 1277 pronunțată la data de 20 martie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a încheierii de ședință din data de 31.10.2017 pronunțată de aceeași instanță a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând dispozițiile art. 313 din vechiul C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanță. 2. Hotărârea supusă contestației în anulare Prin decizia nr. 4955 din 22 octombrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității recursului și a constat nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 31 octombrie 2017 și a sentinței civile nr. 1277 din 20 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A reținut instanța de recurs că litigiu este supus dispozițiilor Noului C. proc. civ. având în vedere Decizia nr. 1594 pronunțată la data de 27 martie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, prin care s-a statuat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Noului C. proc. civ. în raport de faptul că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanței după intrarea în vigoare a acestuia. Cum obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut instanța de recurs că recurenta nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei și că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și preluarea, prin cererea de recurs, a unor pasaje din sentința nr. 3735/05.06.2012, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței așa încât a concluzionat că această neregularitate este sancționată cu nulitatea.

Contestația în anulare Prin contestația în anulare formulată în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea Proiect S.A. a invocat faptul că instanța de recurs a aplicat în mod greșit dispozițiile C. proc. civ. din 2010, deși recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. din 1865. A arătat că în măsura în care instanța de recurs ar fi înțeles care lege este aplicabilă în timp, nu s-ar mai fi pus problema constatării unei nulități a recursului ca nemotivat ci, conform art. 304 1 C. proc. civ. din 1865, aceasta ar fi procedat la judecarea lui, întrucât potrivit acestor dispoziții legale recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Considerând că instanța a făcut o gravă eroare prin nediferențierea clară între acțiunea în anulare prin care instanțele de drept comun s-au pronunțat strict asupra aplicabilității clauzei compromisorii cu privire la diferendul dintre părți și acțiunea demarată de societate la data de 31 ianuarie 2013 ce a format dosarul nr. x/2015, înregistrat inițial pe rolul tribunalului arbitral - anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. din 2010, greșeală ce nu poate fi remediată decât pe calea contestației în anulare, a solicitat contestatoarea admiterea căii de atac exercitată, anularea deciziei pronunțată în recurs și rejudecarea recursului.

Apărările formulate de intimați 4.1 Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, susținând că decizia nr. 1594/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție are autoritate de lucru judecat în privința dezlegărilor cu privire la aplicarea legii noi de procedură iar instanța de control judiciar a reținut acest aspect prin decizia nr. 4955/2021, apreciind că nu poate fi vorba nici de ipoteza aplicării dispozițiilor art. 317 și urm. din C. proc. civ. de la 1865 și nici de o greșeală materială, ceea ce conferă caracter inadmisibil contestației în anulare formulată în cauză. 4.2 Intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin întâmpinarea formulată în cauză a invocat excepțiile netimbrării, tardivității, inadmisibilității și nulității pentru lipsa motivării și lipsa semnăturii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației în anulare în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, prin raportare la motivele invocate de contestator și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru considerentele în continuare expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității contestației în anulare formulată de intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, apreciind că chestiunile invocate țin de fondul și admisibilitatea contestației în anulare, iar nu de nulitate. Totodată, Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Deși în susținerea contestației în anulare contestatoarea a invocat dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că, în realitate, aceasta este supusă reglementărilor Noul C. proc. civ., întrucât procesul de față derivă din acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 8.08.2013, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010, motivul invocat de contestatoare încadrându-se în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Contestatoarea a invocat faptul că instanța de recurs ar fi aplicat eronat dispozițiile noului C. proc. civ., în condițiile în care, în opinia sa erau aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, susținând că acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 a fost înregistrată inițial pe rolul tribunului arbitral anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. din 2010. Conform art. 503 C. proc. civ.: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (…)". Cu referire la acest motiv de contestație în anulare, în doctrină s-a reținut că textul de lege se referă la noțiunea de eroare materială "în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale - cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, soluționarea recursului în absența motivelor de recurs, care nu au fost transmise de instanța a cărei hotărâre se atacă, mențiuni greșite referitoare la incidentele procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea atacată, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale". De asemenea, tot în doctrină, s-a afirmat că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010 reprezintă o preluare a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, cu deosebirea că noțiunea de "greșeală materială" a fost înlocuit cu noțiunea de "eroare materială". Or, în practica judiciară, cu referire la noțiunea de "greșeală materială" în sensul prevederilor art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, s-a reținut, de asemenea, că are în vedere aspecte formale ale judecății, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepție, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale cele menționate anterior - greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absența cărora dezlegarea dată de instanță ar fi fost cu totul alta. În cauză, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010, întrucât, în realitate, prin motivul invocat, contestatoarea tinde să obțină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente în raport cu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare. Din cuprinsul considerentelor deciziei contestate, rezultă, fără dubiu, faptul că au fost avute în vedere dispozițiile Noului C. proc. civ. ca urmare a faptului că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanței după intrarea în vigoare a acestuia, nefiind aplicabile dispozițiile vechiul Cod de procedură, astfel cum afirmă contestatoarea. Prin critica formulată, contestatoarea tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei. În soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,