ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4955/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 08.08.2013, sub nr. x/2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a formulat în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.A., Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 09.07.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care s-a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.04170 euro reprezentând capătul 1 din cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare și a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) și a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata).

În litigiul pendinte, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2015, instanța a fost învestită, ca efect al pronunțării sentinței nr. 2880/28.10.2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, definitivă prin Decizia nr. 1193 din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cererea reclamantei A. S.A. având ca obiect obligarea pârâtelor Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Transporturilor la plata sumei de 2.832.041,70 Euro către reclamantă și a accesoriilor acestei sume (penalități de întârziere și dobânda legală), de la data executării prin compensare a actului administrativ - Raportul oficial din 04.02.2010- până la data plății, și a cererii de intervenție forțată a C.N.A.D.N.R. și s-a format dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel SCAF sub numărul x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1277 pronunțată la data de 20 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1277/20. 03.2018 cât și a încheierii de ședință din data de 31.10.2017 pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în temeiul dispozițiilor art. 313 din vechiul C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanță.

A susținut în esență că încheierea de ședință atacată este nelegală având în vedere că în mod nelegal instanța de fond a respins proba cu expertiză tehnică solicitată ca nefiind utilă soluționării cauzei, iar în ce privește sentința recurată, aceasta este nelegală având în vedere că acțiunea a fost soluționată exclusiv în baza autorității de lucru judecat.

Intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - CNAIR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat motivul de recurs indiferent dacă litigiul se soluționează pe vechiul Cod de prcoedură civilă sau pe Noul C. proc. civ., precum și excepția tardivității recursului.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ. care să fie de natură să conducă la "casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanță".

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Prioritar, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este supus dispozițiilor Noului C. proc. civ. având în vedere Decizia nr. 1594 pronunțată la data de 27 martie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, prin care s-a statuat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Noului C. proc. civ. în raport de faptul că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanței după intrarea în vigoare a acestuia.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți Ministerul Fondurilor Europene și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin întâmpinare.

Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și preluarea, prin cererea de recurs, a unor pasaje din sentința nr. 3735/05.06.2012, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 31 octombrie 2017 și a sentinței civile nr. 1277 din 20 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.