ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4688/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4688/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.C.L.B. a

chemat în judecată pe pârâtul chemat în garanție M.E.C.T.S. (actualmente

Ministerul Educației Naționale) și pârâta Universitatea "S.H." -

Facultatea de Psihologie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să

fie obligată pârâta Universitatea S.H. să îi elibereze diploma de licență și

suplimentul la diplomă ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea

iulie 2009, precum și obligarea chematului în garanție să aprobe tipărirea

formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății sumei

de 3.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Prin cererea de

intervenție în nume propriu formulată la data de 22 decembrie 2011,

intervenientul S.I. a solicitat obligarea pârâților la eliberarea diplomei de

licență.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că este absolventă a Universității

"S.H." București - Facultatea de Psihologie, specializarea

Psihologie, forma de învățământ I.D., și cu toate că au promovat examenul de

licență susținut în iulie 2009, cele două pârâte refuză să îi emită diploma de

licență.

Prin întâmpinare,

pârâtul M.E.C.T.S. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, arătând că interesul acesteia nu este născut, procedura de

eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate fiind o procedură ce

implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate și

excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată.

În aceste sens,

pârâtul a arătat că și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce

privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către

Universitatea S.H., nefiind culpa sa dacă acestea nu au fost gestionate corect.

Pârâta Universitatea

"S.H." a precizat prin întâmpinare că nu are nicio culpă în

neeliberarea diplomelor de licență, culpa revenind în totalitate M.E.C.T.S.,

care a refuzat să aprobe tipărirea necesarului de diplome, invocând în acest

sens Adresele nr. 58 din 15 februarie 2010, 385/2009, 769/2009, 31/2010,

557/2010, 569/2010, 573/2010, 1054/2011, 960/2009, 278/2010.

Prin cererea adresată

instanței odată cu formularea întâmpinării, pârâta a chemat în garanție

M.E.C.T.S., solicitând obligarea acestei instituții să aprobe tipărirea

diplomelor de licență, sub sancțiunea achitării unor daune cominatorii în sumă

de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere.

de Apel Galați

Prin Sentința nr. 324

din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Universitatea

"S.H." să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la

diplomă, a obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor de

diplomă de licență pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății sumei de 1.000

RON, penalități pentru fiecare zi de întârziere, și a respins excepțiile

invocate, ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta are dreptul la

obținerea diplomei de licență, întrucât a promovat examenul de licență în

sesiunea iulie 2009 la specializarea Psihologie a Facultății de Psihologie din

cadrul universității pârâte, care în calitate de instituție organizatoare a

examenului de licență, are obligația să elibereze diploma de licență, însoțită

de suplimentul de diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de

licență.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea a reținut caracterul

nefondat al acesteia, în considerarea faptului că interesul reclamantei este

născut și actual, aceasta neputând fi privată de dreptul de a acționa în

justiție instituțiile statului. Mai mult, pentru tipărirea diplomelor de

licență instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului.

De asemenea, a fost

apreciată ca nefondată și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în

judecată, din probele administrate rezultând că pârâtul M.E.C.T.S. nu și-a

îndeplinit obligația de avizare a formularelor tipizate în cazul reclamantei.

În acest context, Curtea

a apreciat că este întemeiată cererea de chemare în garanție, în condițiile în

care, pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are

nevoie de avizul M.E.C.T.S., iar din probele administrate rezultă că cele două

instituții s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S. (actualmente

Ministerul Educației Naționale), invocând în drept prevederile art. 304 pct. 4,

7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În primul motiv de

recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,

recurentul a arătat faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu

depășirea atribuțiilor judecătorești.

Mai precis, instanța

de fond s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor

universitare și a decis să acorde diplome unor persoane care au urmat studii

universitare la specializări neautorizate/neacreditate, deși nu are competența

de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea

criteriilor și standardelor de autorizare sau acreditare ale unităților de

învățământ superior, competență care aparține doar ministerului recurent și

A.R.A.C.I.S.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru interpretarea greșită dată

legii și materialului probator administrat de părți, în sensul că metodologia

unei persoane juridice de drept privat a fost considerată ca având o putere

superioară legilor și hotărârilor de Guvern incidente în domeniul organizării

și funcționării învățământului superior.

Recurentul a susținut

că instanța de fond nu a analizat hotărârile de Guvern prin care Universitatea

S.H. a fost acreditată și autorizată să funcționeze, structurile și

specializările universitare, fără a ține cont de faptul că actele de studii pot

fi eliberate doar absolvenților care au promovat examenul de licență, urmând o

specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu conform legislației în vigoare și, în consecință, nu se poate

elibera avizul pentru tipărirea unui număr nelimitat de tipizate a diplomelor

de licență, ci doar absolvenților care au urmat o specializare la o formă de

învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.

În cel de-al treilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul a afirmat că instanța de fond a analizat numai susținerile

reclamantei, fără să facă vreo referire la apărările invocate de M.E.C.T.S., a

tratat în mod superficial legislația aplicabilă în speță, invocând acte

normative care nu existau în forma analizată de instanță, ceea ce echivalează,

în opinia sa, cu o nemotivare, în sensul prevederilor art. 261 pct. (5) C.

proc. civ.

În concluzie, s-a

solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

intimatei-pârâte Universitatea S.H.

Intimata-pârâtă

Universitatea S.H. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului

formulat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și

legală.

în recurs

La termenul de

judecată din data de 27 martie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs de

ordine publică, reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv

necompetența Curții de Apel Galați de soluționare a cauzei în primă instanță.

Pe acest aspect,

instanța de control judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile

art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C.

proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art.

159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în

cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei

instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este

competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în

cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată

competența instanței sesizate.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Galați nu a dat eficiență dispozițiilor art.

159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este

competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierii de

ședință de la termenul de judecată din data de 21 iunie 2012 nu se regăsesc

temeiurile de drept pentru care instanța a apreciat că este competentă

material.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158

alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent.

Pe acest aspect,

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care

nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte,

prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de

competență între instanțe.

Așadar, având în

vedere că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței cu

respectarea prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ.,

modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul,

iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele în continuare

arătate:

corespunzătoare motivului de ordine publică

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum s-a prezentat

anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă,

în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la

recunoașterea examenului de licență susținut de reclamantă în luna iulie 2009

și la eliberarea diplomei de licență către aceasta.

Pârâta Universitatea

"S.H." din București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate

publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004,

modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al

unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere

publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului, și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În speța de față,

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel."

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul

este competent să soluționeze acest litigiu.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca

excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat

pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

Participarea în

proces, în calitate de chemat în garanție a M.E.C.T.S. nu poate determina

aplicarea altor reguli de competență materială, întrucât cererea de chemare în

garanție întemeiată pe dispozițiile art. 60 C. proc. civ. are caracterul unei

cereri incidentale, care se judecă o dată cu cererea principală și pentru care

operează o prorogare legală de competență, conform dispozițiilor art. 17 și

art. 63 alin. (1) C. proc. civ.

Din acest considerent,

calitatea chematului în garanție, de organ al administrației publice centrale,

nu poate constitui un criteriu legal pentru stabilirea competenței materiale de

soluționare a cauzei, care se determină pe baza obiectului și părților din

raportul dedus judecății prin cererea principală de chemare în judecată.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 324 din 2

iulie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ