ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4244/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Acțiunea judiciară Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.S.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 403/2009 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care s-a dispus încetarea detașării sale în cadrul Direcției Naționale Anticorupție ca urmare a expirării perioadei de detașare de 6 ani. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (5) din O.U.G.

nr. 43/2002, a fost transferat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție prin Ordinul nr. 1792/2003, pentru un interval de 6 ani, conform comunicării din 10 decembrie 2003. Anterior expirării acestui termen, la data de 16 septembrie 2009, a formulat cerere de prelungire a detașării, care a primit aviz favorabil conform referatului întocmit la 16 septembrie 2009, ulterior, cererea fiind înaintată spre soluționare, conform adresei nr. 894/VI-4 din 17 septembrie 2009. Reclamantul a susținut că cererea de prelungire a detașării a fost aprobată de către Direcția Națională Anticorupție prin decizie a Consiliului de conducere, astfel că în aceste condiții, emiterea Ordinului nr. 403/2009 de încetare a detașării pe motiv că termenul ar fi expirat, nu poate fi decât rezultatul unei erori, cât timp detașarea acestuia în cadrul Direcției Naționale Anticorupție expiră la data de 1 ianuarie 2015. Reclamantul a mai arătat că a învederat această situație prin plângerea prealabilă pe care a formulat-o, însă nu a primit niciun răspuns.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 2756 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.S.C. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele: În conformitate cu art. 5 alin. (5) din O.U.G.

nr. 43/2002, "Detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție se face, la propunerea nominală a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar numirea acestora în funcții se face prin ordin al procurorului șef al acestei direcții." Potrivit alin. (6) al aceluiași articol, "Ofițerii și agenții de poliție judiciară sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul, acestora", iar alin. (6 1 ) prevede că "Detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (6) prin revocarea din funcție dispusă prin ordin motivat al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție." Astfel, s-a reținut că din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că prelungirea detașării în funcție a ofițerilor de poliție judiciară, după expirarea termenului de 6 ani, poate avea loc numai cu acordul ofițerilor de poliție în cauză, dar și cu îndeplinirea condiției prevăzute de art. 10 alin. (5), respectiv la propunerea nominală a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Curtea a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 instituie posibilitatea prelungirii detașării în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, aceasta fiind însă un atribut exclusiv al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin raportare la prevederile alin. (5) al aceluiași articol. Astfel, în cazul în care nu există acordul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, operează de drept încetarea detașării, chiar și în situația în care ar fi existat acordul ofițerului de poliție judiciară pentru continuarea activității. De asemenea, s-a reținut că prevederile legale menționate nu conferă nicio atribuție Colegiului de conducere al Direcției Naționale Anticorupție în ceea ce privește numirea ofițerilor de poliție judiciară sau prelungirea detașării acestora.

Pe de altă parte, s-a apreciat că la încetarea numirii reclamantului în funcția de ofițer de poliție judiciară, ca urmare a expirării perioadei detașării, s-a avut în vedere și calificativul "satisfăcător" primit de reclamant la evaluarea activității profesionale pentru anul 2009. Contestația formulată de reclamant împotriva acestui calificativ a fost respinsă prin Hotărârea din 18 martie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Comisia de evaluare, avându-se în vedere nota Comisiei de soluționare a contestației din 18 martie 2010, în care s-a propus menținerea calificativului "satisfăcător". În consecință, Curtea a constatat că încetarea numirii reclamantului ca ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a operat de drept, la expirarea termenului prevăzut de art. 10 alin. (6) din O.U.G.

nr. 43/2002 și nu reprezintă o revocare din funcție înainte de expirarea detașării, în sensul prevăzut art. 10 alin. (6 1 ) din actul normativ menționat, reclamantul urmând să-și continue activitatea specifică în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrației. 3. Recursul declarat de către C.S.C. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs C.S.C., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. După prezentarea istoricului raporturilor litigioase dintre părți, recurentul formulează următoarele critici concrete la adresa sentinței: - s-au interpretat și aplicat greșit prevederile legale ce reglementează detașarea iar nu prelungirea detașării, respectiv a dispozițiilor art. 10 alin. (5) și (6) din O.U.G.

nr. 43/2002; - au fost ignorate prevederile art. 15 lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2184/C/2006 și implicit, votul unanim asupra cererii sale; - s-a constatat nulitatea hotărârii Consiliului de Conducere din 23 septembrie 2009, deși instanța de fond nu fusese învestită cu un atare petit; - a fost reținut un argument lipsit de relevanță, respectiv calificativul acordat pentru anul 2009. 4. Procedura derulată în recurs Deși legal citată, intimata Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare ori concluzii scrise, neexprimându-și în niciun mod punctul de vedere cu privire la recursul de față.

În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., recurentul a prezentat un extras de pe portalul instanțelor, potrivit căruia, după pronunțarea sentinței din această cauză, la data de 6 decembrie 2011, s-a soluționat în primă instanță acțiunea având ca obiect anularea calificativului (Dosar nr. 3094/2/2010). Acțiunea a fost admisă în parte, cu consecința obligării pârâtei Direcția Națională Anticorupție de a proceda la reevaluarea activității desfășurate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte nu a identificat motive de modificare ori casare a acesteia. Prima instanță, analizând Ordinul nr. 403/2009 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a ajuns la concluzia că este legal, concluzie adoptată și de instanța de control judiciar pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant C.S.C. a fost detașat la Direcția Națională Anticorupție, nivel central, în funcția de ofițer de poliție judiciară, prin Ordinul nr. 1792/2003 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru o perioadă de 6 ani.

Prin actul administrativ atacat, Ordinul nr. 403/2009 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție s-a constatat "expirarea de drept a detașării" comisarului șef C.S.C., cu consecința încetării numirii sale în funcția de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, începând cu data de 1 ianuarie 2010. Potrivit recurentului, în lipsa unui text legal care să prevadă expres competența procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în materia prelungirii detașărilor ofițerilor de poliție în această structură, revine Colegiului de conducere al Direcției Naționale Anticorupție o atare atribuție, în virtutea art. 15 lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2184/C/2006.

În condițiile în care acest colegiu a fost de acord cu prelungirea detașărilor unui număr de 19 ofițeri de poliție judiciară, inclusiv a recurentului-reclamant, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție nu ar putea - mai susține recurentul - să adopte o conduită contrară. Această teză nu poate fi primită. Contrar opiniei recurentului și în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că sediul materiei îl reprezintă dispozițiile art. 10 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, modificată și completată, texte legale care se aplică corespunzător, citate la pct. I.2 din această decizie. Este evident că atât la momentul inițial al modificării raportului de serviciu prin detașare, cât și ulterior, în etapa analizei condițiilor pentru prelungirea detașării în funcție, trebuie să coexiste cele două voințe: a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și a persoanei vizate.

Împrejurarea că în ședința Colegiului de Conducere al Direcției Naționale Anticorupție din data de 23 septembrie 2009 s-a discutat și nota nr. x/2009 a Serviciului de studii, resurse umane și perfecționare profesională privind situația ofițerilor de poliție cărora le expiră detașarea la Direcția Națională Anticorupție până la 1 ianuarie 2010 și membrii colegiului au fost de acord cu prelungirea detașării unui număr de 19 ofițeri de poliție judiciară, inclusiv recurentul, nu poate conduce la concluzia scontată de acesta, câtă vreme organul colectiv menționat nu are atribuții în materia detașărilor ori a prelungirii acestora.

Textul din Regulamentul de ordine interioară invocat de recurent: art. 15 lit. h) care stabilește că intră în atribuțiile colegiului de conducere "hotărârile cu privire la orice alte probleme importante în legătură cu exercitarea atribuțiilor ce revin Direcției Naționale Anticorupție potrivit legii", nu poate fi interpretat într-un sens care să contrazică dispoziția din ordonanța de urgență anterior examinată. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta, într-o interpretare mai extensivă, că asupra cererilor de prelungire a detașărilor trebuie să se pronunțe și Colegiul de conducere, opinia acestuia nu ar putea reprezenta decât un aviz consultativ pentru procurorul șef care este îndrituit de lege să dispună asupra acestora.

Cât privește critica punctuală potrivit căreia instanța de fond a constatat nulitatea hotărârii Colegiului de Conducere din 23 septembrie 2009, deși nu fusese învestită cu un atare petit, Înalta Curte remarcă lipsa oricărui suport al acestei susțineri, câtă vreme instanța s-a limitat a reține în considerente lipsa de atribuții în materia examinată. În fine, contrar opiniei recurentului, argumentul referitor la calificativul acordat pentru activitatea profesională în anul 2009 nu este nerelevant.

Este real că abia ulterior încetării detașării care s-a dispus prin ordinul examinat în cauza de față, activitatea recurentului pentru anul 2009 a fost apreciată cu calificativul satisfăcător, însă, la stabilirea acestuia a fost avută în vedere, între altele, o stare de fapt rezumată prin raportul din 17 noiembrie 2009 care a fost înaintat procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, tocmai "în vederea încetării detașării la expirarea termenului". Prin urmare, în limitele acestei cauze, fără a antama aspecte care privesc un alt litigiu aflat în etapa recursului (Dosar nr. 3094/2/2010) Înalta Curte reține că nu există elemente care să contureze exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere de către procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, atunci când a considerat că prelungirea detașării recurentului-reclamant în interesul serviciului, nu se mai justifică.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.C. împotriva Sentinței nr. 2756 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012. Procesat de GGC - AS