ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4244/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4244/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul C.S.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția

Națională Anticorupție, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea Ordinului nr. 403/2009 emis de procurorul șef al Direcției

Naționale Anticorupție, prin care s-a dispus încetarea detașării sale în cadrul

Direcției Naționale Anticorupție ca urmare a expirării perioadei de detașare de

6 ani.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 10

alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002, a fost transferat în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție prin Ordinul nr. 1792/2003, pentru un interval de 6 ani,

conform comunicării din 10 decembrie 2003. Anterior expirării acestui termen,

la data de 16 septembrie 2009, a formulat cerere de prelungire a detașării,

care a primit aviz favorabil conform referatului întocmit la 16 septembrie

2009, ulterior, cererea fiind înaintată spre soluționare, conform adresei nr.

894/VI-4 din 17 septembrie 2009.

Reclamantul a

susținut că cererea de prelungire a detașării a fost aprobată de către Direcția

Națională Anticorupție prin decizie a Consiliului de conducere, astfel că în

aceste condiții, emiterea Ordinului nr. 403/2009 de încetare a detașării pe

motiv că termenul ar fi expirat, nu poate fi decât rezultatul unei erori, cât

timp detașarea acestuia în cadrul Direcției Naționale Anticorupție expiră la

data de 1 ianuarie 2015.

Reclamantul a mai

arătat că a învederat această situație prin plângerea prealabilă pe care a

formulat-o, însă nu a primit niciun răspuns.

instanțe

Prin Sentința nr.

2756 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.S.C. ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

În conformitate cu

art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002, "Detașarea ofițerilor și a

agenților de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție se

face, la propunerea nominală a procurorului șef al Direcției Naționale

Anticorupție, prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar

numirea acestora în funcții se face prin ordin al procurorului șef al acestei

direcții."

Potrivit alin. (6) al

aceluiași articol, "Ofițerii și agenții de poliție judiciară sunt detașați

în interesul serviciului pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii

detașării în funcție, cu acordul, acestora", iar alin. (6

1

)

prevede că "Detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în

cadrul Direcției Naționale Anticorupție încetează înaintea împlinirii perioadei

prevăzute la alin. (6) prin revocarea din funcție dispusă prin ordin motivat al

procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție."

Astfel, s-a reținut

că din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că prelungirea

detașării în funcție a ofițerilor de poliție judiciară, după expirarea

termenului de 6 ani, poate avea loc numai cu acordul ofițerilor de poliție în

cauză, dar și cu îndeplinirea condiției prevăzute de art. 10 alin. (5),

respectiv la propunerea nominală a procurorului șef al Direcției Naționale

Anticorupție.

Curtea a constatat că

dispozițiile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 instituie posibilitatea

prelungirii detașării în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, aceasta fiind

însă un atribut exclusiv al procurorului șef al Direcției Naționale

Anticorupție, prin raportare la prevederile alin. (5) al aceluiași articol.

Astfel, în cazul în care nu există acordul procurorului șef al Direcției

Naționale Anticorupție, operează de drept încetarea detașării, chiar și în

situația în care ar fi existat acordul ofițerului de poliție judiciară pentru

continuarea activității.

De asemenea, s-a

reținut că prevederile legale menționate nu conferă nicio atribuție Colegiului

de conducere al Direcției Naționale Anticorupție în ceea ce privește numirea

ofițerilor de poliție judiciară sau prelungirea detașării acestora.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că la încetarea numirii reclamantului în funcția de ofițer de poliție

judiciară, ca urmare a expirării perioadei detașării, s-a avut în vedere și

calificativul "satisfăcător" primit de reclamant la evaluarea

activității profesionale pentru anul 2009.

Contestația formulată

de reclamant împotriva acestui calificativ a fost respinsă prin Hotărârea din

18 martie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Comisia de evaluare,

avându-se în vedere nota Comisiei de soluționare a contestației din 18 martie

2010, în care s-a propus menținerea calificativului "satisfăcător".

În consecință, Curtea

a constatat că încetarea numirii reclamantului ca ofițer de poliție judiciară

în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a operat de drept, la expirarea

termenului prevăzut de art. 10 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 și nu

reprezintă o revocare din funcție înainte de expirarea detașării, în sensul

prevăzut art. 10 alin. (6

1

) din actul normativ menționat,

reclamantul urmând să-și continue activitatea specifică în cadrul Ministerului

Internelor și Reformei Administrației.

de către C.S.C.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs C.S.C., invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

După prezentarea

istoricului raporturilor litigioase dintre părți, recurentul formulează

următoarele critici concrete la adresa sentinței:

- s-au interpretat și

aplicat greșit prevederile legale ce reglementează detașarea iar nu prelungirea

detașării, respectiv a dispozițiilor art. 10 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr.

43/2002;

- au fost ignorate

prevederile art. 15 lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției

Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr.

2184/C/2006 și implicit, votul unanim asupra cererii sale;

- s-a constatat

nulitatea hotărârii Consiliului de Conducere din 23 septembrie 2009, deși

instanța de fond nu fusese învestită cu un atare petit;

- a fost reținut un

argument lipsit de relevanță, respectiv calificativul acordat pentru anul 2009.

în recurs

Deși legal citată,

intimata Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare ori

concluzii scrise, neexprimându-și în niciun mod punctul de vedere cu privire la

recursul de față.

În cadrul probei cu

înscrisuri, admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., recurentul a

prezentat un extras de pe portalul instanțelor, potrivit căruia, după

pronunțarea sentinței din această cauză, la data de 6 decembrie 2011, s-a

soluționat în primă instanță acțiunea având ca obiect anularea calificativului

(Dosar nr. 3094/2/2010). Acțiunea a fost admisă în parte, cu consecința

obligării pârâtei Direcția Națională Anticorupție de a proceda la reevaluarea

activității desfășurate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie

2009.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentului, cât și sub toate aspectele, după

cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte nu a

identificat motive de modificare ori casare a acesteia.

Prima instanță,

analizând Ordinul nr. 403/2009 emis de procurorul șef al Direcției Naționale

Anticorupție a ajuns la concluzia că este legal, concluzie adoptată și de

instanța de control judiciar pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

C.S.C. a fost detașat la Direcția Națională Anticorupție, nivel central, în

funcția de ofițer de poliție judiciară, prin Ordinul nr. 1792/2003 al

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, pentru o perioadă de 6 ani.

Prin actul

administrativ atacat, Ordinul nr. 403/2009 al procurorului șef al Direcției

Naționale Anticorupție s-a constatat "expirarea de drept a detașării"

comisarului șef C.S.C., cu consecința încetării numirii sale în funcția de

ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție,

începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Potrivit

recurentului, în lipsa unui text legal care să prevadă expres competența

procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în materia prelungirii

detașărilor ofițerilor de poliție în această structură, revine Colegiului de

conducere al Direcției Naționale Anticorupție o atare atribuție, în virtutea

art. 15 lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale

Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2184/C/2006. În

condițiile în care acest colegiu a fost de acord cu prelungirea detașărilor

unui număr de 19 ofițeri de poliție judiciară, inclusiv a recurentului-reclamant,

procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție nu ar putea - mai susține

recurentul - să adopte o conduită contrară.

Această teză nu poate

fi primită.

Contrar opiniei

recurentului și în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că sediul

materiei îl reprezintă dispozițiile art. 10 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr.

43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, modificată și completată,

texte legale care se aplică corespunzător, citate la pct. I.2 din această

decizie.

Este evident că atât

la momentul inițial al modificării raportului de serviciu prin detașare, cât și

ulterior, în etapa analizei condițiilor pentru prelungirea detașării în

funcție, trebuie să coexiste cele două voințe: a procurorului șef al Direcției

Naționale Anticorupție și a persoanei vizate.

Împrejurarea că în

ședința Colegiului de Conducere al Direcției Naționale Anticorupție din data de

23 septembrie 2009 s-a discutat și nota nr. x/2009 a Serviciului de studii,

resurse umane și perfecționare profesională privind situația ofițerilor de

poliție cărora le expiră detașarea la Direcția Națională Anticorupție până la 1

ianuarie 2010 și membrii colegiului au fost de acord cu prelungirea detașării

unui număr de 19 ofițeri de poliție judiciară, inclusiv recurentul, nu poate

conduce la concluzia scontată de acesta, câtă vreme organul colectiv menționat

nu are atribuții în materia detașărilor ori a prelungirii acestora.

Textul din

Regulamentul de ordine interioară invocat de recurent: art. 15 lit. h) care

stabilește că intră în atribuțiile colegiului de conducere "hotărârile cu

privire la orice alte probleme importante în legătură cu exercitarea

atribuțiilor ce revin Direcției Naționale Anticorupție potrivit legii", nu

poate fi interpretat într-un sens care să contrazică dispoziția din ordonanța

de urgență anterior examinată.

Pe de altă parte,

chiar dacă s-ar accepta, într-o interpretare mai extensivă, că asupra cererilor

de prelungire a detașărilor trebuie să se pronunțe și Colegiul de conducere,

opinia acestuia nu ar putea reprezenta decât un aviz consultativ pentru

procurorul șef care este îndrituit de lege să dispună asupra acestora.

Cât privește critica

punctuală potrivit căreia instanța de fond a constatat nulitatea hotărârii

Colegiului de Conducere din 23 septembrie 2009, deși nu fusese învestită cu un

atare petit, Înalta Curte remarcă lipsa oricărui suport al acestei susțineri,

câtă vreme instanța s-a limitat a reține în considerente lipsa de atribuții în

materia examinată.

În fine, contrar

opiniei recurentului, argumentul referitor la calificativul acordat pentru

activitatea profesională în anul 2009 nu este nerelevant. Este real că abia

ulterior încetării detașării care s-a dispus prin ordinul examinat în cauza de

față, activitatea recurentului pentru anul 2009 a fost apreciată cu

calificativul satisfăcător, însă, la stabilirea acestuia a fost avută în

vedere, între altele, o stare de fapt rezumată prin raportul din 17 noiembrie

2009 care a fost înaintat procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție,

tocmai "în vederea încetării detașării la expirarea termenului".

Prin urmare, în

limitele acestei cauze, fără a antama aspecte care privesc un alt litigiu aflat

în etapa recursului (Dosar nr. 3094/2/2010) Înalta Curte reține că nu există

elemente care să contureze exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere de

către procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, atunci când a

considerat că prelungirea detașării recurentului-reclamant în interesul

serviciului, nu se mai justifică.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.S.C. împotriva Sentinței nr. 2756 din 6 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS