ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Asociația A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1050/12 octombrie 2017;

- suspendarea, de îndată, a executării Hotărârii nr. 1050/12 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, până la pronunțarea de către instanță a unei soluții definitive cu privire la fondul cauzei. în susținerea cererii, s-a apreciat că actul contestat vizează cariera judecătorilor și procurorilor și că partea reclamantă justifică un interes legitim de a introduce prezenta cerere în realizarea scopului asociației, anume reprezentarea intereselor magistraților și apărarea statutului acestora.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii atacate, reclamanta a arătat că, Consiliul Superior al Magistraturii nu are competența de a emite o hotărâre prin care să interpreteze dispoziții ale legii, interpretare care potrivit C. civ. poate fi realizată doar de organul emitent.

A mai apreciat reclamanta că cererea analizată de Plen prin hotărârea contestată nu a vizat desființarea/anularea hotărârilor Secțiilor corespunzătoare ale Consiliului, ci analizarea situației detașărilor care încalcă, prin durată, dispoziția cuprinsă în art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

A arătat reclamanta că instituția încetării detașării anterior împlinirii duratei pentru care a fost dispusă, cu efecte pentru viitor, este confirmată de Consiliu prin Hotărârile nr. 712/2017, nr. 245/2017 și nr. 246/2017 prin care s-a dispus încetarea detașării la Ministerul Justiției a unor judecători și procurori.

A considerat reclamanta că analiza aspectului referitor la necesitatea continuării activității judecătorilor și procurorilor detașați devine obligatorie în cazul în care durata detașării acestora a depășit 6 ani și că prin hotărârea contestată în cauză au fost excluse din analiză elementele de legalitate incidente.

În același timp, reclamanta a precizat că subzistența, prin efectul Hotărârii Plenului nr. 1050/2017, a unor detașări cu durată de 10 ani sau mai lungă contravine criteriilor referitoare la "natura juridică a detașării" și "rațiunea instituirii acestei măsuri".

Referitor la situația magistraților detașați ce ocupă funcții de conducere, reclamanta a apreciat că în mod greșit s-a stabilit că momentul de la care se poate dispune încetarea detașării judecătorilor și procurorilor aflați în această situație este cel ulterior încetării mandatului sau a delegării în funcția de conducere. A mai arătat reclamanta că soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii referitoare la durata detașării magistraților ce ocupă funcții de conducere nu este motivată în considerentele hotărârii atacate și că în adoptarea soluției au fost nesocotite prevederile art. 1182 alin. (2) și 1183 alin. (2) din Hotărârea Plenului nr. 326/2005.

În privința competenței de a dispune detașarea judecătorilor și a procurorilor, reclamanta a considerat că legea este clară, în sensul că această atribuție aparține secțiilor din cadrul Consiliului, iar nu președintelui sau vicepreședintelui Consiliului, soluția fiind materializată printr-o hotărâre, iar nu printr-o decizie a președintelui sau a vicepreședintelui instituției.

Referitor la cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului nr. 1050/2017, reclamanta a precizat că sunt întrunite cerințele legale privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2017, doamnele judecător B., C., D., E. și F., membri aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, au supus dezbaterii secției pentru judecători legalitatea tuturor detașărilor judecătorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, ale căror mandate depășesc durata de 6 ani, prevăzută de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A fost anexată cererii evidența a 27 de magistrați detașați la Consiliul Superior al Magistraturii, ale căror mandate depășesc 6 ani, dintre care 15 judecători și 12 procurori.

Prin Hotărârea Plenului nr. 1050/12.10.2017, contestată în cauză, s-au dispus următoarele: detașările în curs dispuse anterior prezentei hotărâri, sunt legale și se mențin, detașările ulterioare datei prezentei hotărâri pot fi dispuse și prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depășească termenul legal de 6 ani, actul administrativ care a intrat în circuitul civil prin care s-a dispus detașarea unui magistrat poate fi anulat doar de instanța de judecată, în condițiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, încetarea detașării unui judecător sau procuror ce ocupă o funcție de conducere în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, poate fi dispusă numai după încetarea mandatului sau a delegării în funcția de conducere, în cazul judecătorilor și procurorilor detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, încetarea detașării poate fi dispusă numai la solicitarea președintelui Consiliului și a vicepreședintelui Consiliului.

Prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1035/12.10.2017, s-a dispus înaintarea cererii formulate de doamnele judecător B., C., D., E. și F., membri aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, către Președintele Consiliului, în vederea aprecierii exercitării prerogativei de sesizare a secțiilor.

Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, motivată de faptul că actul contestat vizează cariera judecătorilor și procurorilor iar potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu soluționarea cererii de anulare a HPCSM nr. 1050/12.10.2017 de către Curtea de Apel București, prin declinare de competență.

Curtea de apel, prin sentința nr. 300/31.01.2018 a considerat că actul administrativ atacat privește cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, motiv pentru care acesta, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2017 poate fi contestat de orice persoană interesată, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte apreciază, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 C. proc. civ. coroborat cu art. 29 din Legea nr. 317/2017 că nu are competența soluționării cererii formulate, în primă instanță și urmează să-și decline soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținându-se că în baza art. 135 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea de declinare fiind obligatorie pentru instanța de trimitere.

Din cuprinsul actului administrativ a cărui anulare s-a cerut reiese că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a emis o hotărâre prin care a interpretat dispozițiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 24 alin. (1), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, dând astfel o hotărâre de principiu cu privire la durata detașării unui magistrat, desființarea actului administrativ prin care s-a dispus detașarea, situația magistraților detașați ce ocupă o funcție de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului și calitatea de a solicita încetarea detașării magistraților din cadrul aparatului propriu.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform disp. art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, CSM dispune detașarea magistraților cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică, numiți la solicitarea acestor instituții.

Alin.(2) al art. 58 stabilește că durata este cuprinsă între 6 luni și 3 ani, iar detașarea se prelungește o singură dată pentru o durată de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1).

Delegarea, detașarea și transferul judecătorilor și procurorilor este reglementată de Legea nr. 303/2004 în Titlul II - cariera judecătorilor și procurorilor, la Capitolul VI.

O hotărâre a Plenului CSM dobândește natura juridică a unui act administrativ ce privește cariera judecătorilor și procurorilor, în condițiile impuse de disp. art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cu alte cuvinte, numai hotărârea Plenului care dispune asupra detașării unui anumit judecător/procuror, la solicitarea instituțiilor enumerate și cu acordul scris al persoanei în cauză, are natura juridică a unei hotărâri ce privește cariera acestora și poate fi contestată direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, prin hotărârea contestată în prezentul dosar, intimatul a interpretat, în principal, disp. art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu privire la durata detașării și prelungirea termenului.

Astfel, intimatul s-a preocupat, în cuprinsul hotărârii atacate, de aspecte de principiu, ce vizează condițiile detașării magistraților, desființarea unor asemenea acte, situația magistraților ce ocupă o funcție de conducere în cadrul aparatului propriu și calitatea de a solicita încetarea detașării acestora.

Hotărârea atacată nu vizează cererea de detașarea sau de încetare a detașării a unui anumit magistrat și care este formulată de instituțiile anume înscrise la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau de însuși magistratul în cauză, când este vorba de încetarea detașării, anterior duratei pentru care aceasta a fost dispusă.

Intimatul, în cuprinsul hotărârii atacate și-a exprimat o opinie rezultată din interpretarea dispozițiilor legale4, în legătură cu natura termenului maxim de 6 ani pentru care se poate dispune detașarea, aplicarea disp. art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, situația magistraților detașați la Consiliu și persoana care poate cere încetarea detașării acestora, astfel că disp. art. 29 alin. (7) coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente cauzei, fiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, cum corect a arătat contestatoarea în cererea introductivă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de Asociația A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2018.