ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5070/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - C.S.M., a solicitat anularea Hotărârii nr. 124 din data de 28.02.2019 a secției pentru procurori a C.S.M., prin care s-a decis încetarea detașării sale pe o durată de 3 ani, în aparatul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Ulterior, reclamantul a depus la dosar precizare a cererii de chemare în judecată, arătând că a înțeles să solicite anularea ca nelegală și netemeinică a Hotărârii nr. 124 din data de 28.02.2019 a secției pentru procurori a C.S.M., prin care s-a decis încetarea detașării pe o durată de 3 ani în aparatul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii, dar și restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii, ca o consecință automată a anulării. Prin încheierea din 12 martie 2020 Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, formulată de reclamant, reținând, în esență, că textul de lege menționat a fost deja declarat neconstituțional prin Decizia nr. 588/2017 din 21 septembrie 2017 a Curții Constituționale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 227 din 25 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 227 din 25 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a declarat recurs iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident. 3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate, susținând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii și se sprijină pe motive străine de contextul real al pricinii. A criticat soluția de respingere a acțiunii din perspectiva faptului că, deși judecătorul fondului a reținut că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost declarat neconstituțional pentru imprecizia sa privind încetarea detașării, a apreciat totuși că hotărârea emisă de pârâtul C.S.M., în temeiul acestui articol este legală, exemplificând că nu ar fi o situație de vid legislativ, întrucât în cauză ar fi aplicabil Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, chiar dacă, în speță, era criticat tocmai temeiul de drept al acestei Hotărârii C.S.M. prin care a fost probat Regulament. Subliniind neconstituționalitatea art. 58 din Legea nr. 303/2004 și nelegalitatea unei hotărâri întemeiate pe un temei de drept declarat neconstituțional a arătat recurentul că textul Regulamentului C.S.M. privind detașările/încetarea detașării este nelegal, Curtea Constituțională prin decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, constatând expres imprecizia acestuia și lipsa oricărei reglementări a încetării detașării în art. 58 din Legea nr. 303/2004. Totodată a arătat că ridică pe cale de excepție și ca apărare de fond nelegalitatea acestui Regulament care, în materia detașării adaugă la lege, astfel cum a constatat Curtea Constituțională la pct. 19 din decizia anterior menționată, apreciind că instanța de fond trebuia să înlăture de la aplicare normele Regulamentului care și-au încetat activitatea în lipsa intervenției legiuitorului. De asemenea, a susținut că analiza făcută de prima instanță actului atacat este una precară și că în motivare nu se arată care au fost considerentele avute în vedere de judecătorul cauzei pentru a renunța la analizarea criteriilor privind încetarea intempestivă a detașării. Referitor la informațiile privind cariera solicitate pârâtului și refuzate de acesta, a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, subliniind o iluzorie putere de lucru judecat a unei hotărâri desființate la scurt timp în recurs, deși avea prerogativa ca prin diligență, în cadrul probelor, să dispună aducerea înscrisurilor la dosar. În fine, a susținut recurentul-reclamant că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de a ordona, încă de la începutul procesului, aducerea la dosar și la cunoștința ambelor părți a tuturor actelor care au stat la baza adoptării hotărârii atacate. 3.2 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin recursul incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca lipsită de interes. A susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, și că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes actual de a solicita anularea Hotărârii nr. 124/28.02.219 emisă de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că acesta nu mai are calitatea de magistrat și în privința sa nu se mai poate dispune detașarea, întrucât prin Decretul nr. 124/19.02.2020 a fost eliberat din funcție prin pensionare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză recurentul-pârât a apreciat, în privința excepției de nelegalitate a dispozițiilor Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 13/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, că aceasta este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte nu poate face obiectul controlului exercitat de instanța judecătorească pe această cale, având în vedere că aceste dispoziții fac parte dintr-un act administrativ cu caracter normativ exclus din obiectul unei excepții de nelegalitate, iar pe de altă parte, că această excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond, astfel că nu poate fi invocată direct în recurs. În privința criticilor recurentului-reclamant referitoare la faptul că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost declarat neconstituțional, a susținut recurentul-pârât că situația de fapt care a dus la pronunțarea Deciziei nr. 588/2017 a Curții Constituționale nu este similară cu situația recurentului-reclamant din prezenta cauză, și că secția pentru procurori a avut în vedere forma modificat la zi a art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului incident și respingerea recursului recurentului-reclamant, susținând, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat, că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele de drept material incidente în cauză, iar sentința atacată cuprinde motivele pe baza cărora s-a ajuns la soluția de respingere a cererii precizate de reclamant.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată pentru 27 octombrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat în limitele ce vor fi expuse în continuare, iar recursul incident formulat de pârât este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Hotărârea nr. 782/20.12.2018, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus detașarea în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 01.01.2019, a reclamantului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. Prin Hotărârea nr. 124 din data de 28.02.2019, secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detașării reclamantului în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 01.03.2019. Plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 124 din 28.02.2019, a fost respinsă ca neîntemeiată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din data de 18.04.2019. În acest context, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secției pentru Procurori a CSM nr. 124/28.02.2019 și restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii, ca o consecință automată a anulării. Prima instanță a respins ca nefondată acțiunea precizată privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, reținând, în esență, că în condițiile în care art. 58 din Legea nr. 303/2004 este declarat neconstituțional, se aplică prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M., respectiv dispozițiile art. 9 din Regulament. Împotriva acestei soluții reclamantul A. a declarat recurs iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident. Recursul formulat de reclamantul A. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat lipsa unui temei legal pentru încetarea detașării sale ca urmare a faptului că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost declarat neconstituțional, iar Hotărârii nr. 196/2006 a Plenului C.S.M. are ca temei de drept și dispozițiile acestui articol. Reține Înalta Curte că potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "(1) secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituții". Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, anterior modificării prin Legea nr. 242/2018, care la data sesizării aveau următorul conținut: "Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii[...], Institutul Național al Magistraturii, [...]Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale", Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții și a constatat că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut, la punctul 19 din considerente că "art. 58 din Legea nr. 303/2004 prevede condițiile detașării, procedura detașării, precum și drepturile judecătorului sau procurorului detașat, însă, referitor la încetarea detașării, Legea nr. 303/2004 nu conține nicio prevedere (…)". Ținând cont de jurisprudența sa, referitor la posibilitatea de a reglementa, prin acte cu caracter inferior legii, aspecte esențiale ce țin de statutul unor categorii de personal, Curtea a constatat că în situația magistraților, al căror statut este consacrat la nivel constituțional în art. 125 ("Statutul judecătorilor") și în art. 132 ("Statutul procurorilor"), elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță inferioară acesteia. Astfel, atât condițiile detașării, cât și condițiile încetării acesteia trebuie prevăzute expres în statutul judecătorilor și procurorilor, și anume în Legea nr. 303/2004. Totodată, a reținut instanța de contencios constituțional că lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forță juridică infralegală, a unor elemente esențiale ale raportului de muncă al magistratului și, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii și cazurilor de încetare a detașării magistraților. Aceste norme trebuie să respecte anumite exigențe de stabilitate, previzibilitate și claritate, iar emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie, determină o stare de incertitudine juridică. Din cuprinsul motivării rezultă așadar faptul că prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile încetării detașării anterior duratei pentru care s-a dispus, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide cu privire la cariera magistratului, și anume la încetarea detașării judecătorului sau procurorului anterior duratei pentru care s-a dispus, în unele cazuri pe baza cererii judecătorului sau procurorului, iar în alte cazuri fără a exista o astfel de cerere. S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce privește statutul judecătorilor și procurorilor, elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer și detașare). Așadar, continuă Curtea Constituțională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege (în cadrul Legii nr. 303/2004), atât condițiile detașării, cât și condițiile încetării acesteia. Reține Înalta Curte că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Instanța mai reține că în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Așadar, cât timp legiuitorul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 588/2017 din 21 septembrie 2017, înseamnă că art. 58 din Legea 303/2004 și-a încetat efectele juridice. Susținerile recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii potrivit cărora decizia nr. 588/2017 a Curții Constituționale nu are aplicabilitate în speță, întrucât a fost avută în vedere forma modificată la zi a art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, iar situația de fapt care a dus la pronunțarea acestei decizii nu este similară cu situația recurentului-reclamant din prezenta cauză nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, câtă vreme prin decizia menționată Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională, iar aceste prevederi nu au fost puse în acord cu legea fundamentală. Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul -procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a contestat hotărârea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin care s-a dispus încetarea detașării sale în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 01.03.2019. Temeiul de drept al hotărârii, prin care secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detașării, îl reprezintă dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 a Curții Constituționale care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională. În ceea ce privește sentința atacată, constată Înalta Curte că deși instanța de fond reține corect incidența acestei decizii, în mod greșit a respins acțiunea reclamantului, apreciind că în speță este pe deplin aplicabil Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Or, acest Regulament a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, având în vedere și dispozițiile art. 58 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, declarate neconstituționale. În privința cererii precizatoare prin care s-a solicitat și restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii, ca o consecință automată a anulării acesteia, Înalta Curte constată că prin încetarea calității de procuror a reclamantului, aceasta nu mai prezintă interes, aspect de altfel confirmat chiar de recurentul-reclamant, în fața instanței de recurs, care a susținut că repunerea în situația anterioară cerută prin acțiunea precizată nu mai poate fi făcută, ca urmare a intervenirii pensionării sale. În consecință, în raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant în limitele arătate, apreciind de prisos a mai analiza celelalte critici ce vizează fondul cauzei. Recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la data de 8 mai 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 124 din data de 28.02.2019 a secției pentru procurori a C.S.M., prin care s-a decis încetarea detașării sale pe o durată de 3 ani, în aparatul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii iar prin cererea precizatoare a solicitat și restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii, ca o consecință automată a anulării. În ședința din 28.01.2020, secția pentru procurori a C.S.M. a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare a reclamantului iar prin Decretul nr. 124 din 19.02.2020 al Președintelui României, reclamantul a fost eliberat din funcție prin pensionare. Prin recursul incident, pârâtul a susținut că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes actual de a solicita anularea Hotărârii nr. 124/28.02.219 emisă de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că acesta nu mai are calitatea de magistrat și în privința sa nu se mai poate dispune detașarea, întrucât a fost eliberat din funcție prin pensionare. Înalta Curte nu poate primi aceste critici având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual". Chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, astfel cum prevede cea de a doua teză a art. 33 din C. proc. civ. Interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în proces și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare. În cauza de față, demersul judiciar al recurentului-reclamant este susținut de faptul că acesta a urmărit anularea Hotărârii nr. 124/28.02.2019 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și obținerea continuării activității în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, chiar dacă ulterior a solicitat eliberarea sa din funcție prin pensionare. Interesul de a formula o cerere în judecată se analizează, întotdeauna, prin raportare la împrejurările existente la data introducerii acțiunii. Chiar dacă, în speță, ulterior acestei date, reclamantul a formulat cerere de pensionare, nu se poate considera că acțiunea sa este lipsită de interes, interesul subzistă și după eliberarea sa din funcție, deoarece în urma admiterea acțiunii sale, chiar dacă nu se mai poate dispune detașarea, soluția ar putea avea influență asupra drepturilor salariale de la data pensionării și asupra cuantumului pensiei sau, eventual, asupra unei cereri ulterioare în daune. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată de recurentul-pârât C.S.M., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei de interes fiind corectă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarate de recurentul-reclamant A., va casa sentința recurată și rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată precizată și va anula Hotărârea nr. 124 din data de 28.02.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, respingând în rest cererea ca neîntemeiată; totodată va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat.