ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4612/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.01.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției dată de inspectorul șef la data de 06.01.2020 în lucrarea nr. C19-4547 și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor și luarea măsurilor legale pentru sancționarea magistraților cu excluderea lor din magistratură.

Contestația formulată împotriva rezoluției dată de inspectorul șef al Inspecției Judiciare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin contestația introductivă s-a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44, art. 45 și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, art. 1 și 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare din data de 28.09.2012 în raport cu prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 15, art. 133, art. 134 și art. 73 lit. l) din Constituție.

Prin încheierea din 22 februarie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44, art. 45 și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, precum și a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 22 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a indica motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, solicitând admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii olografe, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, respectiv a dispozițiilor art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, semnătura părții trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul A. a transmis cererea de recurs prin email, la data de 22 februarie 2021, fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 februarie 2021, cererea de recurs poartă semnătura reclamantului, însă, aceasta se regăsește în forma imprimată.

Întrucât la dosarul cauzei nu se regăsea un exemplar original al cererii de recurs care să cuprindă semnătura olografă a recurentului, față de dispozițiile art. 196 și art. 148 C. proc. civ., anterior citate, prin citația emisă la data de 18.06.2021 acestuia i-a fost comunicată obligația de a depune un astfel de exemplar al recursului formulat.

Citația purtând această mențiune a fost comunicată recurentului prin poștă la data de 26.06.2021, însă până la termenul din data de 12.10.2021 reclamantul A. nu a înaintat un exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă.

În aceste condiții Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale unei cereri adresate instanței de judecată, cererea de recurs necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.