ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3714/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 10 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii de principiu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1050/2017, ca nelegală și netemeinică, în ceea ce privește pct. 2 din dispozitiv, potrivit căruia: "Detașările ulterioare datei prezentei hotărâri pot fi dispuse și prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depășească termenul legal de 6 ani"

- suspendarea aplicării punctului 2 din dispozitivul Hotărârii de principiu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1050/2017, potrivit căruia: "Detașările ulterioare datei prezentei hotărâri pot fi dispuse și prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depășească termenul legal de 6 ani".

- repunerea în termen, în conformitate cu disp. art. 186 din C. proc. civ., cu privire la formularea contestației împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1050/2017 în termen de 15 zile, așa cum este prevăzut la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată.

În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat, în esență, că, urmare cererii de contribuții nr. x/2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a înaintat candidatura reclamantului la Serviciul de Acțiune Externă a Uniunii Europene - Capacitatea Civilă de Planificare și Conducere, iar, urmare procesului de selecție, reclamantul a obținut postul de Instituțional Adviser (SOM-024) în cadrul misiunii B., aflat în localitatea Mogadishu, Republica Federală Somalia.

În baza Hotărârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 528 din 4 iulie 2017 reclamantul a fost detașat în cadrul misiunii menționate pe o perioadă de un an, de la 23 iulie 2017 până la 22 iulie 2018.

Pe data de 5 aprilie 2018 Serviciul de Acțiune Externă a Uniunii Europene - Capacitatea Civilă de Planificare și Conducere a solicitat autorităților române prelungirea misiunii reclamantului (în înscrisuri, cu titlul: "RO - Extension Request Letter 05042018 for B.", depus la dosarul cauzei în probațiune traducerea acestuia).

La data de 12 aprilie 2018 conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat aviz pozitiv solicitării de prelungire a misiunii dlui procuror A., considerând-o oportună, și a trimis solicitarea la C.S.M., urmând ca secția pentru procurori a C.S.M. să se pronunțe cu privire la prelungirea detașării în baza art. 58 din Legea nr. 303/2004.

În plus, la data de 18 aprilie 2018, pe cale oficială, prin intermediul EEAS - CPCC și Ministerul Afacerilor Externe, misiunea B. a transmis C.S.M. o scrisoare în care a subliniat și argumentat mai pe larg oportunitatea, necesitatea, urgența și importanța prelungirii detașării, arătând că reclamantul este apreciat în misiune, desfășoară activități importante pentru implementarea mandatului misiunii, precum și că activitățile sale de consultanță în sfera mai largă a consolidării sistemului judiciar din Republica Federală Somalia reprezintă un avantaj pentru misiune în relațiile sale cu interlocutorii din sfera sistemului judiciar al Republicii Federale Somalia întrucât reclamantul are calitatea de procuror. Se subliniază și faptul că misiunea trece printr-o perioadă mai dificilă din punctul de vedere al recrutării de personal calificat, precum și că vechimea, experiența și cunoștințele reclamantului ar fi greu de compensat și înlocuit în eventualitatea în care nu s-ar acorda o prelungire a detașării.

La data de 25 aprilie 2018 secția pentru procurori a C.S.M. a dispus respingerea cererii de prelungire a detașării reclamantului, iar la data de 9 mai 2018 a publicat pe pagina de internet a CSM hotărârea motivată.

În motivarea Hotărârii nr. 212/2018 a secției pentru procurori, se invocă dispozițiile Hotărârii de principiu a Plenului CSM nr. 1050/2017 cu privire la a cărei existență reclamantul a aflat de abia la data de 1 mai 2018, în condițiile în care se află la post în misiune în afara țării, pe un alt continent, în zonă de risc înalt, respectiv în Somalia.

Subliniază contestatorul că Hotărârea nr. 212/2018 a secției pentru procurori se întemeiază și pe dispozițiile Hotărârii nr. 1050/2017 a Plenului CSM, nelegală și netemeinică prin faptul că adaugă la lege, și anume la dispozițiile art. 58 din Legea nr. 303/2004.

În opinia contestatorului, exercitarea dreptului de apreciere cu privire la durata maximă cumulată a detașărilor pe parcursul carierei unui magistrat și emiterea unei hotărâri care limitează la șase ani durata totală a detașărilor pe întreg parcursul carierei unui magistrat reprezintă un exces de putere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, prin subrogarea în atribuțiile legiuitorului și prin încălcarea dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004 republicată, art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004 republicată.

Subliniază contestatorul că Hotărârea nr. 212/2018 a secției pentru procurori și Hotărârea nr. 1050/2017 a Plenului CSM, așa cum a fost interpretată în emiterea Hotărârii nr. 212/2017 a secției pentru procurori, produc efecte asupra unor situații juridice - detașări ale reclamantului - din trecut (anii 2006 - 2008).

Subliniază contestatorul că cele două hotărâri nu trec nici examenul de echitate, că interesul său este actual, legitim, personal și subzistă în condițiile în care este interesat să fie detașat și în viitor, însă dispozițiile Hotărârii nr. 1050/2017 a Plenului CSM restricționează acest lucru.

Solicită repunerea în termen, arătând că nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de cuprinsul Hotărârii nr. 1050/2017, întrucât s-a aflat și se află într-o situație de forță majoră determinată de caracteristicile misiunii și de zona de conflict în care se află.

Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, motivată de faptul că actul contestat nu vizează cariera judecătorilor și procurorilor, iar potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 131 și art. 132 din Noul C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază, în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2017, că nu are competența soluționării cererii formulate, în primă instanță și urmează să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Din cuprinsul actului administrativ a cărui anulare s-a cerut reiese că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a emis o hotărâre prin care a interpretat dispozițiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 24 alin. (1), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, adoptând astfel o hotărâre de principiu cu privire la durata detașării unui magistrat, desființarea actului administrativ prin care s-a dispus detașarea, situația magistraților detașați ce ocupă o funcție de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului și calitatea de a solicita încetarea detașării magistraților din cadrul aparatului propriu.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7), coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen de 15 zile de la publicare sau comunicare.

Conform dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea magistraților, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia, ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale.

Alin. (2) al art. 58 stabilește că durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani, iar detașarea se prelungește o singură dată pentru o durată de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1).

Delegarea, detașarea și transferul judecătorilor și procurorilor sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 în Titlul II - cariera judecătorilor și procurorilor, la Capitolul VI.

O hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii dobândește natura juridică a unui act administrativ ce privește cariera judecătorilor și procurorilor, în condițiile impuse de dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cu alte cuvinte, numai hotărârea Plenului care dispune asupra detașării unui anumit judecător/procuror, la solicitarea instituțiilor enumerate și cu acordul scris al persoanei în cauză, are natura juridică a unei hotărâri ce privește cariera acestora și poate fi contestată direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, prin hotărârea contestată în prezentul dosar, intimatul a interpretat, în principal, dispozițiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu privire la durata detașării și prelungirea termenului.

Astfel, intimatul s-a preocupat, în cuprinsul hotărârii atacate, de aspecte de principiu ce vizează condițiile detașării magistraților, desființarea unor asemenea acte, situația magistraților ce ocupă o funcție de conducere în cadrul aparatului propriu și calitatea de a solicita încetarea detașării acestora.

Hotărârea atacată nu vizează cererea de detașare sau de încetare a detașării unui anumit magistrat și care este formulată de instituțiile anume înscrise la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, sau de însuși magistratul în cauză, când este vorba de încetarea detașării anterior duratei pentru care aceasta a fost dispusă.

Intimatul, în cuprinsul hotărârii atacate, și-a exprimat o opinie rezultată din interpretarea dispozițiilor legale, în legătură cu natura termenului maxim de 6 ani pentru care se poate dispune detașarea, aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, situația magistraților detașați la Consiliu și persoana care poate cere încetarea detașării acestora, astfel că dispozițiile art. 29 alin. (7), coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, nu sunt incidente cauzei, fiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

În raport de conținutul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Astfel, din textul legal sus citat rezultă că instanța supremă nu poate fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că:

"Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."

Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de calitatea pârâtului, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Înalta Curte constată că, în speță, sub aspectul competenței materiale de soluționare a cererii, sunt incidente dispozițiile generale cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și nu cele speciale din art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât, prin raportare la calitatea de autoritate publică centrală a Consiliului Superior al Magistraturii, competența aparține Curții de apel.

Fiind contestat un act emis de o autoritate publică centrală și ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în cauză competența de soluționare în primă instanță revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

Totodată, la pronunțarea acestei soluții de declinare, Înalta Curte a avut în vedere Decizia nr. 1568 din 19 aprilie 2018, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2017. Prin respectiva decizie s-a dispus declinarea către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a competenței de soluționare a cererii formulate de Asociația Magistraților din România, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1050 din 12 octombrie 2017. Înalta Curte apreciază că pentru buna administrare a justiției este util ca prezenta cauză să fie soluționată de către aceeași instanță.

Pentru considerentele expuse anterior, față de obiectul cererii reclamantului și având în vedere că pârâtul are calitatea de autoritate publică centrală, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În fața instanței competente urmează a fi puse în discuție și analizate toate celelalte cereri și excepții invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv de către reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Trimite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1050 din 12 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL