ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3991/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea nr. 523 din 15 mai 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de petentul A. împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 289 din 19 aprilie 2018, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

1.2. Contestația formulată de petentul A.

La data de 29 iunie 2018, împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 523 din 15 mai 2018 a formulat contestație petentul A., care a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

Contestatorul a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sunt următoarele:

- La momentul analizării cererii sale de transfer și luării hotărârii în cadrul secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la situația celor trei colegi ai săi cărora le-au fost admise cererile de transfer, nu au fost avute în vedere în mod corespunzător dispozițiile art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006 care stabilesc criteriile concrete de soluționare a cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete. Aceeași poziție a fost adoptată și de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care i-a respins contestația administrativă împotriva Hotărârii secției pentru Judecători fără să țină seama de faptul că toți cei patru judecători de la secția penală a Tribunalului București care au formulat cereri de transfer analizate la data de 19 aprilie 2018 se aflau în aceeași situație, fiind vorba despre datele obiective privind situația instanțelor implicate în procedura transferului și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe pe termen scurt, mediu și lung.

- Pentru a nu se vorbi de arbitrariu, în cazul admiterii sau respingerii cererilor de transfer formulate de judecătorii care se găseau în aceeași situație, Consiliul Superior al Magistraturii trebuia să facă o analiză a fiecărei cereri în parte și, în același timp, a tuturor, bazată pe criteriile instituite de art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006.

- Contestatorul precizează că are o vechime în grad mult mai mare comparativ cu toți cei trei colegi, are o vechime în funcție mai mare comparativ cu d-nii judecători B. și C. și are vechime în instanță mai mare comparativ cu d-na judecător C.; CSM nu a ținut seama de faptul că Tribunalul București a dat aviz favorabil cererii sale de transfer, însă a înțeles să acorde preferință faptului că cei trei colegi ai săi erau deja delegați la Curtea de Apel București la momentul formulării cererilor de transfer; or, delegările la instanța ierarhic superioară nu se încadrează în criteriile prevăzute de dispoziția regulamentară anterior arătată pentru a fi avute în vedere la analizarea cererilor de transfer.

- Contestatorul menționează că transferul este singura posibilitate de promovare la Curtea de Apel, că se bucură de o bună reputație, că și-a îndeplinit cu bună-credință și profesionalism atribuțiile de serviciu, iar experiența la instanțele inferioare a fost una benefică.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Partea a prezentat istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de contestator .

1.4. Probele administrate

Contestatorul a depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea secției pentru Judecători a CSM nr. 289 din 19 aprilie 2018; Hotărârea Plenului CSM nr. 523 din 15 mai 2018, curriculum vitae; tabelul cuprinzând candidații judecători admiși la concursul de promovare pe loc din data de 26 noiembrie 2017; Hotărârile Plenului CSM nr. 291-293 din 19 aprilie 2018; Hotărârea Plenului CSM nr. 540 din 15 mai 2018.

În temeiul art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a depus la dosar actele administrative contestate, precum și documentația care a stat la baza adoptării lor.

După cum s-a precizat la pct. 1.2. al acestei decizii, contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 523 din 15 mai 2018 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 289 din 19 aprilie 2018 prin care secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actele administrative sunt contestate pe următoarele aspecte:

(i) motivarea deficitară pe soluția de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret toate cererile de transfer la Curtea de Apel București formulate de judecătorii de la secția penală a Tribunalului București;

(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de dispozițiile art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006;

(iii) încălcarea principiul egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Referitor la respectarea principiului motivării actului administrativ

Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Contrar susținerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.

În acest sens, Plenul CSM a menționat în hotărâre că, la soluționarea cererii de transfer, secția pentru Judecători a ținut seama atât de vechimile în funcție ale judecătorilor care solicitau transferul cât și de faptul că doi dintre judecători își desfășurau deja activitatea la secția penală a Tribunalului București, prin delegare, iar cererea celui de al treilea judecător a fost admisă în considerarea situației dificile a secției la care a solicitat transferul, toate cele trei cereri fiind avizate favorabil de instanțele implicate; cererea de transfer a contestatarului a fost respinsă în considerarea situației dificile a Tribunalului București, coroborat cu avizul negativ emis de Curtea de Apel București. Ca atare, Plenul CSM a concluzionat în sensul că secția pentru Judecători a analizat solicitarea contestatorului prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, chiar dacă acestea nu au fost prezentate in extenso, soluția adoptată fiind de natură a menține un echilibru între interesul public pe care CSM are obligația să-l ocrotească, buna desfășurare a activității instanțelor și interesul legitim privat al magistraților care adresează solicitări către Consiliu.

În raport de aspectele anterior descrise, Înalta Curte apreciază că principiul motivării actelor administrative a fost respectat de emitenții celor două hotărâri deduse controlului de legalitate al instanței.

Referitor la cererea de transfer

Conform art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport de cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială."

Prin cererea înregistrată la CSM sub nr. x/2018, contestatorul, judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul București, a solicitat transferul la Curtea de Apel București. Această cerere a fost respinsă prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 289 din 19 aprilie 2018.

În ședința secției pentru judecători din data de 19 aprilie 2018 au fost analizate opt cereri de transfer ale unor judecători din cadrul Tribunalului București și au fost admise trei dintre aceste solicitări, în considerarea faptului că doi dintre acești magistrați erau delegați la instanța la care au solicitat transferul, iar cererile acestora au fost avizate favorabil de către toate instanțele implicate. De asemenea, în aceeași ședință, secției pentru judecători a admis doar două din cele zece cereri de transfer ale unor judecători de la alte instanțe la Tribunalul București, ținând cont, în special, de situația instanțelor de la care s-a solicitat transferul. Totodată, secția pentru judecători a reținut faptul că transferul contestatorului a fost avizat nefavorabil de către Curtea de Apel București.

În Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 289 din 19 aprilie 2018 s-a arătat faptul că, potrivit situației posturilor vacante de la instanțele judecătorești publicată pe pagina de internet a CSM la data de 29 martie 2018, la Tribunalul București, instanța de la care se solicită transferul, din cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 252 de posturi, din care 3 posturi la data de 14 mai 2018 și un post la data de 1 iulie 2018, fiind efectiv vacante 10 posturi de judecător.

În ceea ce privește volumul de activitate al instanței, în hotărârea analizată s-a reținut faptul că la Tribunalul București, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 692 cauze, fața de media națională de 549 cauze, iar încărcătura medie/schemă a fost de 545 cauze, spre deosebire de media națională de 451 cauze/schemă. La Curtea de Apel București, instanța la care se solicită transferul, din cele 212 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 209, din care 3 la data de 1 iulie 2018 și un post la data de 1 octombrie 2018; în contextul în care la această instanță s-a aprobat ocuparea a 7 posturi în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, erau efectiv vacante 11 posturi de judecător, din care 2 la data de 1 mai 2018, repartizate astfel: 3 posturi la secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, 6 posturi la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și 2 posturi la secția a II-a penală.

În ceea ce privește volumul de activitate al instanței, în hotărârea analizată s-a reținut faptul că, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 315 cauze, fața de media națională de 301 cauze, iar încărcătura medie/schemă a fost de 270 cauze, spre deosebire de media națională de 256 cauze/schemă.

Așadar, din cele anterior prezentate, rezultă faptul că, la data analizării cererii de transfer s-a constatat faptul că la Tribunalul București, instanța de la care se solicită transferul, încărcăturile pe judecători și pe schemă depășeau mediile naționale, existând 10 posturi vacante.

Ca atare, Înalta Curte reține că a fost analizat în mod corect criteriul referitor la volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, precum și numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate, precum și dificultățile de ocupare a acestora.

Totodată, Înalta Curte apreciază că este judicioasă măsura de admitere parțială a cererilor de transfer formulate în acea sesiune, pentru a fi asigurată buna desfășurare a activității instanțelor implicate.

Înalta Curte constată că la adoptarea hotărârii de respingere a cererii de transfer au fost avute în vedere și motivele profesionale invocate de parte, respectiv vechimile în funcție, la instanță și în grad profesional. Pe acest aspect, este de observat faptul că petentul avea vechimea cea mai mică la instanță față de judecătorii ale căror cereri de transfer au fost admise. De asemenea, în mod pe deplin justificat, intimatul a avut în vedere și avizul negativ exprimat de Curtea de Apel București.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reține faptul că intimatul a acționat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenței prevăzute de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 3 din Regulament, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal și interesul public a fost respectat.

În fine, Înalta Curte nu poate primi critica referitoare la încălcarea principiul egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Contestatorul a invocat inconsecvența practicii administrative a intimatului în această materie și a făcut referiri la hotărârile pronunțate în legătură cu cererile formulate de 3 judecători în aceeași sesiune de transferuri. Însă, instanța nu se va pronunța cu privire la aceste acte administrative aduse în discuție de către contestator câtă vreme nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea acestora, cereri ce ar fi trebuit formulate în contradictoriu cu beneficiarii hotărârilor.

În consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 523 din 15 mai 2018, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 523 din 15 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM