ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4331/2018

Asupra contestației de față;

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 august 2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 752 din 04 iulie 2018, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 295 din 19 aprilie 2018 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să admită cererea sa de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București.

În motivare, contestatorul a învederat că este neîntemeiat principalul argument reținut de intimat în susținerea soluției de respingere a cererii de transfer, respectiv faptul că la Judecătoria Sectorului 2 București, încărcăturile pe judecător și pe schemă sunt foarte apropiate de mediile înregistrate la nivel național, deoarece judecătoriile de sector sunt instanțe foarte atractive din punct de vedere profesional, astfel încât un deficit temporar de personal se poate acoperi rapid și facil.

Contestatorul a arătat că la data de 03 iulie 2018, la nivelul Judecătoriei Sectorului 2 București nu existau posturi vacante, iar la Tribunalul București erau 13 locuri vacante, în condițiile în care de mai mulți ani, schema de personal a tribunalului cuprinde zeci de posturi vacante de execuție, acesta fiind motivul pentru care a înțeles să solicite transferul la orice secție civilă.

Contestatorul a susținut că în ultimii doi ani, secția pentru Judecători a dispus transferul de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București a doamnelor judecător B., C., D. și E., deși acești judecători aveau vechime în funcție și în cadrul instanței, mai mică comparativ cu cea a contestatorului.

Totodată, a arătat că intimatul nu trebuie să-și exercite atributul realizării politicii de personal în mod discriminatoriu, în acest sens contestatorul făcând referire la transferul doamnei judecător E. de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București, deși aceasta avea o vechime în funcție mai mică și care nu recomanda transferul, precizând că, în cazul doamnei judecător, încărcătura pe judecător și pe schemă nu a constituit un argument pentru respingerea cererii de transfer, ci dimpotrivă, s-a reținut drept motiv pentru admiterea cererii faptul că la Judecătoria Sectorului 2 București toate posturile de judecător sunt ocupate, iar la Tribunalul București există un număr mare de posturi vacante, precum și faptul că au fost comunicate avize favorabile de către Curtea de Apel București și Tribunalul București.

Referindu-se la conținutul avizului, contestatorul a arătat că nu este respectat principiul transparenței, astfel încât nu pot fi cunoscute motivele pe care s-a întemeiat, și că în speță, intimatul nu a probat existența și conținutul celor două avize, motiv pentru care pretinsele avize nefavorabile reprezintă un criteriu discriminatoriu, prin care îi este încălcat dreptul de a evolua profesional.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimatul a susținut că la soluționarea cererii de transfer, a fost analizat, în principal, volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura transferului, apreciindu-se ca nefiind oportun la acel moment transferul contestatorului, întrucât o bună gestionare a resurselor umane trebuie să vizeze buna funcționare a tuturor instanțelor, astfel încât ocuparea posturilor vacante să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar.

Prin urmare, prin hotărârea contestată în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat eficiență interesului public al bunei funcționări a instanței și a justiției, ca serviciu public, în detrimentul interesului privat al magistratului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 752 din 04 iulie 2018, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și în raport de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 752 din 04 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația formulată de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 295 din 19 aprilie 2018, emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 295 din 19 aprilie 2018 a secției pentru Judecători, a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București, formulată de domnul judecător A., cu grad profesional de tribunal.

Înalta Curte reține că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este reglementată de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prevede, la art. 3, criteriile care se au în vedere la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete, și anume:

"volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială."

Este de menționat că aceste criterii care sunt avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, nu sunt prevăzute într-o anumită ordine de prioritate, ci oricare dintre acestea, într-un anumit caz concret, poate fi criteriul decisiv ce conduce la admiterea/respingerea cererii de transfer.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, subliniază că analizarea unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie una formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă, cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speță, soluționarea cererii de transfer formulată de contestator s-a realizat prin prisma analizării tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, și nu a fost una formală, în mod judicios secția pentru Judecători având în vedere la adoptarea soluției, în primul rând, volumul de activitate al Judecătoriei Sectorului 2 București la data analizării respectivei cereri, comparativ cu cel al instanței la care s-a solicitat transferul, în vederea asigurării activității la instanțele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

Astfel, la baza emiterii hotărârii contestate a stat documentația întocmită de direcția de specialitate, din care a rezultat, pentru fiecare instanță în parte, aspecte legate de schema de personal și de încărcătura medie/judecător, constatându-se că, în anul 2017, la Judecătoria Sectorului 2 București încărcăturile pe judecător și pe schemă sunt foarte apropiate de mediile înregistrate la nivel național.

De asemenea, la soluționarea cererii de transfer au fost analizate în mod efectiv criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația instanțelor implicate în procedura transferului și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe, astfel încât, ocuparea posturilor vacante să se raporteze la necesitățile sistemului judiciar.

Susținerile contestatorului potrivit cărora admiterea cererii sale de transfer nu ar împiedica buna funcționare a instanțelor implicate în procedură, având în vedere că judecătoriile de sector sunt instanțe în cadrul cărora deficitul de personal se poate acoperi rapid și facil, nu pot fi reținute drept motive de nelegalitate în privința hotărârii contestate.

În condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, încărcăturile pe judecător și pe schemă la Judecătoria Sectorului 2 București sunt foarte apropiate de mediile înregistrate la nivel național, în mod întemeiat intimatul a apreciat că nu este posibilă ocuparea posturilor vacante din cadrul unei instanțe cu consecința accentuării deficitului de personal și a încărcăturii pe judecător și pe schemă, existente în cadrul altei instanțe, acest aspect nefiind de natură a conduce la concluzia că deficitul de personal al unei instanțe din București poate fi acoperit într-un termen rezonabil.

Înalta Curte urmează a respinge și critica contestatorului vizând admiterea a patru cereri de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București, în perioada 2016 - 2018, reținând că fiecare solicitare de transfer este analizată în raport de situația instanțelor existentă la momentul soluționării cererilor, cum în mod corect a procedat și intimatul.

În acest sens, în cadrul unei sesiuni de transferuri se face o analiză comparativă a criteriilor de vechime în funcție și la instanța de la care se solicită transferul, în strânsă legătură cu cererile formulate, fără a fi obligatoriu pentru intimat să aibă în vedere faptul că prin hotărâri emise anterior au fost admise cererile de transfer ale unor judecători care aveau o vechime mai mică în funcție și în cadrul instanței.

Principiul egalității de tratament presupune existența unor condiții identice, iar situația doamnelor judecător B., C., D. și E., a fost analizată cu ocazia soluționării cererilor de transfer ale acestora, comparativ cu cererile judecătorilor care au fost formulate în aceeași sesiune de transferuri.

Procedându-se în această modalitate, cererile de transfer formulate de doamnele judecător B. și C. au fost analizate în ședința secției pentru Judecători din data de 17 mai 2016, concomitent cu alte 6 solicitări de transfer și întrucât contestatorul A. nu a concurat cu doamnele judecător, va fi înlăturată critica în discuție.

În mod similar, în ședința din data de 23 august 2016, secția pentru Judecători a analizat comparativ cererile de transfer formulate de judecătorii A. și D. și în raport de motivele invocate, de vechimea doamnei judecător D. la instanța de la care solicită transferul (5 ani și 3 luni), comparativ cu vechimea domnului judecător A. (4 ani și 6 luni), de situația Judecătoriei Sectorului 2 București, precum și luând în considerare avizele exprimate de instanțele implicate în procedură, a apreciat ca fiind prioritară cererea de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București, formulată de doamna judecător D.

Este de subliniat că susținerile contestatorului care tind la verificarea soluțiilor adoptate în cazul doamnelor judecător B., C., D. și E., nu pot fi supuse analizei în cadrul prezentei contestații, ce are ca obiect numai hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, emisă în privința contestatorului.

Critica vizând aplicarea de către intimat în mod discriminatoriu a criteriului referitor la volumul de activitate și încărcătura pe judecător/schemă la instanțele implicate în procedura transferului, este nefondată.

Astfel, în ceea ce o privește pe doamna judecător E., a cărei cerere de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 București la Tribunalul București, a fost admisă, se constată că, deși are o vechime în funcția de judecător (8 ani și 6 luni) mai mică comparativ cu cea a contestatorului (9 ani și 6 luni, la data analizării prezentei cereri), solicitarea doamnei judecător nu s-a aflat în concurs cu cererea de transfer a contestatorului, fiind soluționată în ședința secției pentru Judecători din data de 15 mai 2018, ulterior soluționării cererii formulate de contestator.

Prin urmare, nefiind cereri de transfer care să fie soluționate la aceeași dată, nu este îndeplinită condiția premisă pentru a se proceda la examinarea pretinsului caracter discriminatoriu al soluțiilor adoptate de intimat.

De altfel, nu se poate reține că situațiile avute în vedere la soluționarea acestor două cereri de transfer au fost identice, cel puțin unul dintre elemente fiind diferit, respectiv acela referitor la obținerea avizelor de la instanțele implicate în procedura transferului, care au fost pozitive în privința doamnei judecător E.

Înalta Curte apreciază neîntemeiată și critica privind încălcarea dreptului contestatorului de a evolua profesional, urmare a avizelor nefavorabile, care, în opinia acestuia, ar reprezenta, un alt criteriu discriminatoriu.

Referirea din cuprinsul hotărârii contestate la avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel București și Tribunalul București, s-a realizat în temeiul art. 2 alin. (3) și (4) din Regulament, potrivit cărora avizele se solicită în mod obligatoriu de către intimat, acesta urmând însă a aprecia asupra oportunității cererii de transfer prin raportare la toate criteriile analizate, luând în considerare și punctele de vedere emise de instanțele implicate în procedură, fără ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluției.

În speță, așa cum s-a reținut anterior, punctele de vedere exprimate de instanțe (care se regăsesc în conținutul documentației ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate, depusă la dosarul cauzei) au fost avute în vedere de către intimat prin coroborare cu celelalte criterii prevăzute de Regulament, și anume, volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura transferului, schemele de personal și datele de ordin obiectiv ale solicitantului.

În contextul arătat, Hotărârea nr. 752 din 04 iulie 2018, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, este motivată cu respectarea criteriilor legale și nu poate fi apreciată ca fiind discreționară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției, are prerogativa de a soluționa cererile de transfer ale judecătorilor și procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât, nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalității hotărârii ce formează obiectul prezentei contestații.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 752 din 04 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 752 din 04.07.2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN