ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 931/2019

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2018, contestatoarea A., judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul București, îndeplinind funcția de inspector în cadrul Inspecției Judiciare la data formulării cererii, a solicitat transferul la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 288/19.04.2018, cererea contestatoarei a fost respinsă, ținându-se seama de volumul de activitate la instanțele implicate, vechimea în funcție la instanță și în grad profesional, avizele comunicate de către instanțe și de motivele de ordin profesional invocate.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 755/04.07.2018 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 288/19.04.2018.

În analizarea contestației formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reținând situația prezentată de secția pentru Judecători a apreciat ca neîntemeiate toate argumentele invocate de către contestatoare.

Plenul a constatat că analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma coroborării criteriilor enumerate de art. 3 din Regulament cu alte criterii generale rezultate din atribuțiile Consiliului privind eficiența și buna desfășurare a activității instanțelor judecătorești.

Reținând că gestionarea resurselor umane reprezintă o activitate complexă ce presupune analizarea globală a sistemului, nefiind posibilă ocuparea posturilor vacante ale unei instanțe cu consecința accentuării deficitului de personal și a încărcăturilor pe judecător și pe schemă ale altei instanțe, Plenul a constatat că secția pentru Judecători și-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea unui echilibru just între necesitățile impuse de politica de resurse umane și interesele individuale, în vederea asigurării bunei funcționări a instanțelor implicate.

Împotriva Hotărârii nr. 755/04.07.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 27.08.2018, a formulat contestație contestatoarea A., prin care a solicitat anularea acesteia, precum și a Hotărârii secției pentru judecători și obligarea intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul său de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

Criticile contestatoarei vizează nelegalitatea hotărârilor atacate sub următoarele aspecte:

- neexaminarea în concret a aspectelor de nelegalitate invocate și neverificarea efectivă și în mod obiectiv a motivelor pe care s-a întemeiat contestația administrativă, hotărârile atacate fiind pronunțate exclusiv pe baza unor criterii subiective, fiind acordată prioritate unor criterii neprevăzute în Regulament, respectiv dându-se întâietate în soluționarea cererilor de transfer examinate în ședința din 19.04.2018 judecătorilor care erau delegați la instanța la care se solicită transferul;

- ignorarea criteriilor privind vechimea în funcția de judecător, vechimea la instanța de la care se solicită transferul și vechimea în grad profesional corespunzător curții de apel, criterii care, în opinia contestatoarei, erau singurele care permiteau, conform art. 3 din Regulament, o departajare a solicitanților, existând suficiente motive pentru a-i fi admisă cererea de transfer în considerarea faptului că, la data formulării cererii, avea o vechime de 20 ani și 3 luni în funcția de judecător, de 15 ani și 3 luni la instanța de la care solicită transferul, respectiv o vechime în gradul profesional corespunzător curții de apel de 8 ani și 5 luni, net superioare celorlalți judecători ale căror cereri de transfer au fost admise;

- în ceea ce privește volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul contestatoarea învederează că acest argument a fost considerat decisiv doar în soluționarea unor dintre cererile de transfer, în timp ce în cazul cererilor admise nu se menționează situația dificilă a instanței, situație în care procedura de transfer devine pur subiectivă, dependentă de aprecierea oportunității, deși îndeplinea toate criteriile prevăzute de Regulament;

- împrejurarea că a îndeplinit funcția de inspector judiciar nu poate constitui un impediment în soluționarea cererii de transfer, de vreme ce această perioadă constituie vechime în funcția de judecător, potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 317/2004;

- în opinia contestatoarei, avându-se în vedere doar situația dificilă a instanței de la care se solicită transferul fără a se corela cu dinamica ocupării posturilor la această instanță și în condițiile în care acest criteriu nu a fost aplicat și altor judecători aflați în situații similare, hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, impunându-se anularea acesteia.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 1.10.2018, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, hotărârile contestate fiind emise în limitele dreptului de apreciere conferit de prevederile legale și regulamentare.

În esență, intimatul a arătat că, prin hotărârile atacate au fost analizate în mod efectiv criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament care au fost coroborate cu datele statistice privind situația posturilor de judecător la instanțele implicate și necesitatea bunei funcționări a instanței de la care se solicită transferul.

Examinând contestația formulată de către contestatoarea A., judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul București (la data formulării cererii de transfer având funcția de inspector în cadrul Inspecției Judiciare) împotriva Hotărârii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 755/4.07.2018 și a Hotărârii secției pentru Judecători nr. 288/19.04.2018, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al acesteia.

Controlul de legalitate declanșat de contestatoare vizează depășirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.

Revine, astfel, Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau cu încălcarea interesului legitim privat care poate fi lezat prin actul administrativ.

În sensul jurisprudenței sale anterioare în examinarea criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în scopul satisfacerii interesului public, principiu care impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, iar inconveniențele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Astfel, analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul persoanei care a formulat cererea de transfer.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în speță, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare.

Motivele de nelegalitate și netemeinicie formulate de contestatoare în susținerea contestației, subsumate criticilor vizând motivarea deficitară a hotărârilor contestate, în sensul neexaminării efective a cererii de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, cu consecința generării excesului de putere din partea emitentului, sunt neîntemeiate.

Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte reține că soluționarea cererii de transfer s-a realizat prin raportare la criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/9.03.2006 cu modificările și completările ulterioare, în scopul de a asigura un just echilibru între interesul public al bunei funcționări a justiției și interesul individual al contestatoarei.

În acest sens, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că la soluționarea cererii de transfer secția pentru judecători a ținut seama de situația posturilor vacante, volumul de activitate al instanțelor implicate, avizele comunicate de aceste instanțe, cererea de transfer a contestatoarei fiind respinsă în considerarea situației dificile a Tribunalului București, coroborat cu avizul nefavorabil comunicat de Curtea de Apel București.

Din cuprinsul Hotărârii secției pentru judecători rezultă că, la data de 29.03.2018, la Tribunalul București, instanța de la care se solicită transferul, erau vacante 10 posturi de judecător, încărcătura medie/judecător la această instanță, în anul 2017, fiind de 692 cauze față de media națională de 549 cauze/judecător, iar la Curtea de Apel București, instanța la care se solicită transferul erau vacante 11 posturi, din care 2 la data de 1.05.2018, încărcătura pe judecător fiind de 315 cauze față de media națională de 301 cauze pe judecător.

Totodată, se mai reține că în ședința secției din 19.04.2018 au fost analizate 8 cereri de transfer ale unor judecători din cadrul Tribunalului București, fiind admise doar 3, în considerarea faptului că 2 dintre ei erau delegați la instanța la care au solicitat transferul, respectiv la Curtea de Apel București și cererile acestora au fost avizate favorabil de toate instanțele implicate, iar în ce îl privește pe al treilea magistrat, ținând seama de situația dificilă a instanței, respectiv a secției la care a solicitat transferul, dar și de avizele favorabile emise de toate instanțele implicate. Totodată, s-a reținut că în ședința din 19.04.2018 secția a admis doar 2 din cele 10 cereri de transfer ale unor judecători de la alte instanțe la Tribunalul București, ținând cont în special de situația instanțelor de la care s-a solicitat transferul, astfel că în continuare Tribunalul București are un număr mare de posturi vacante.

Critica contestatoarei în sensul că volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul a fost considerat decisiv doar în soluționarea anumitor cereri de transfer nu poate fi primită, întrucât fiecare cerere de transfer se analizează în funcție de circumstanțele specifice și de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

În același sens, împrejurarea că a îndeplinit funcția de inspector judiciar, începând cu 15.05.2012 nu a fost calificată de către intimat ca un impediment în soluționarea nefavorabilă a cererii de transfer, cum în mod greșit susține contestatoarea ci ca un element în baza căruia s-a circumstanțiat criteriul vechimii în funcție la instanța de la care se solicită transferul.

În ceea ce privește critica vizând avizul instanțelor implicate în procedura transferului, Înalta Curte reține că respectivele avize nu conduc în mod automat la admiterea sau respingerea cererii de transfer.

Aceasta întrucât, dispozițiile legale care reglementează instituția transferului au un caracter supletiv și nu creează în mod automat solicitantului un drept la transfer și o obligație corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii prin simpla formulare a cererii, ci se impune a se avea în vedere politica de resurse umane la nivelul instanțelor implicate în procedură, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de regulament.

Referitor la diferența de tratament juridic invocată de către contestatoare în raport cu judecătorii delegați la instanța la care a solicitat transferul, cereri soluționate în cadrul aceleiași sesiuni de transferuri, Înalta Curte nu se poate pronunța cu privire la respectivele acte administrative aduse în discuție de către contestatoare, de vreme ce nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea hotărârilor la care a făcut referire, cereri care ar fi trebuit soluționate în contradictoriu cu beneficiarii hotărârilor. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 3991 din 16 noiembrie 2018, fiind investită cu analiza legalității hotărârii prin care intimatul a respins o cerere de transfer formulată în aceeași sesiune de transferuri - 19.04.2018 - de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, Înalta Curte a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea principiului egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer, câtă vreme nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea hotărârii respective.

Constatând, așadar, că hotărârea contestată satisface exigențele privind motivarea, fiind efectuată o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul în raport de circumstanțele concrete profesionale ale titularului cererii de transfer, Înalta Curte reține că autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 755 din 4 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV