ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2019

Deliberând asupra prezentei contestații, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 643 din 14 iunie 2018 s-a dispus respingerea contestației formulate de doamna A., judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul București împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 273/19.04.2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că potrivit practicii sale constante, sintagmele din prima teză a art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv "revin" și "cu consimțământul lor" lasă magistratului în cauză alegerea instanței la care va funcționa la încetarea mandatului. Regula este însă că magistratul se întoarce la instanța la care a funcționat anterior și, numai în ipoteza în care buna funcționare a altei instanțe o impune, cu consimțământul său, în virtutea principiului inamovibilității, magistratul își va continua activitatea la respectiva instanță, dacă are dreptul să funcționeze în cadrul acesteia, potrivit legii.

Totodată, potrivit art. 71 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 134

1

alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a înțeles să confere un drept numai inspectorilor care optează să funcționeze, la încetarea mandatului, la instanța/parchetul de la care provin, asigurându-le în acest sens un post din fondul de rezervă (în situația în care nu mai sunt posturi vacante), drept care nu este recunoscut și celor care solicită să funcționeze la alte instanțe/parchete decât cele de la care provin.

Plenul a constatat că nu există similitudine cu procedura prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceste dispoziții completându-se cu cele ale art. 134 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcția de conducere fiind prevăzută expres ca fiind vizată de procedura de ocupare a posturilor în situația încetării mandatului de conducere, fără însă a se prevede necesitatea consimțământului, cerință absolut necesară în ipoteza reglementată de art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație doamna judecător A., susținând că respingerea cererii sale este consecința interpretării eronate a dispozițiilor legale aplicabile, într-o manieră contrară spiritului acestora și cu reținerea unor cerințe neprevăzute de dispozițiile legale.

S-a arătat că, având în vedere dispozițiile art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, precum și situația de fapt expusă, apreciază că, în sensul prevederilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Curtea de Apel București reprezintă instanța la care are dreptul să funcționeze potrivit legii, având în vedere Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1231/09 iulie 2009 prin care s-a dispus, în ce o privește, "promovarea pe loc la Curtea de Apel București, începând cu data de 15.07.2009", cererea pe care a formulat-o în temeiul acestor dispoziții legale, de continuare a activității la Curtea de Apel București, la încetarea funcției de inspector judiciar fiind întemeiată.

Apreciază că în mod nelegal prin Hotărârea nr. 273/19 aprilie 2018 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus ca la încetarea mandatului de inspector judiciar să continue activitatea la Tribunalul București, iar nu la Curtea de Apel București și, de asemenea, că în mod nelegal a fost respinsă contestația pe care a formulat-o împotriva hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu referire la argumentele care au fundamentat hotărârile a căror nelegalitate a fost invocată, se arătă că din considerentele Hotărârii nr. 273/19.04.2018 a secției pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii reiese că prevederile art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, au fost interpretate în sensul că magistratul aflat în situația la care se referă textul menționat are posibilitatea de a alege instanța la care va funcționa la încetarea mandatului, dispozițiile art. 134

1

alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permițând, însă, asigurarea unui post din fondul de rezervă numai magistraților care optează să funcționeze la instanța/parchetul de la care provin, nu și celor care solicită să funcționeze la alte instanțe/parchete decât cele de la care provin.

Aceeași interpretare se regăsește și în considerentele Hotărârii nr. 643/14.06.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost soluționată contestația, în plus fiind, însă, reținută o concluzie care excede prevederilor enunțate, reprezentând, în fapt, adăugarea unor condiții pe care textul de lege nu le prevede.

Astfel, se arată că regula desprinsă din art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată este aceea că magistratul se întoarce la instanța la care a funcționat anterior și, numai în ipoteza în care buna funcționare a altei instanțe o impune, cu consimțământul său, în virtutea principiului inamovibilității, magistratul își va continua activitatea la respectiva instanță, dacă are dreptul să funcționeze în cadrul acesteia, potrivit legii.

Aceste considerente pe care le reține Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se regăsesc în textul art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și nu există nicio altă dispoziție legală care să prevadă o astfel de condiție, ori posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a examina oportunitatea unei cereri întemeiată pe dispozițiile menționate în raport de situația instanței la care magistratul vizat solicită a-și continua activitatea.

Interpretarea dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vine în contradicție chiar cu interpretarea pe care a dat-o secția pentru judecători în hotărârea pe care a analizat-o și chiar cu propriile aprecieri din fraza imediat anterioară, în care se reține posibilitatea magistratului de a alege instanța la care va funcționa la încetarea mandatului, fiind introdusă în analiză o situație cu totul excepțională și greu de imaginat în practică, în care inițiativa de a funcționa la o altă instanță nu ar aparține magistratului, ci altcuiva - persoană/instituție - care ar formula o astfel de solicitare în considerarea situației speciale a instanței respective, iar magistratul și-ar da "consimțământul" în acest sens.

Consideră că textul legal în discuție nu e susceptibil de astfel de interpretări, care adaugă condiții pe care legiuitorul nu le-a prevăzut în mod expres și care, în această manieră, fac respectivele dispoziții legale total inaplicabile.

Posibilitatea magistratului care a îndeplinit funcția de inspector judiciar ca la încetarea mandatului să revină în activitate la altă instanță decât cea la care a funcționat anterior trebuie corelată și cu prevederile art. 78 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora "Inspectorii judiciari pot participa, pe parcursul mandatului, la concursurile sau procedurile de selecție în vederea promovării în funcții de execuție a magistraților. În caz de promovare, inspectorii pot opta între continuarea mandatului de inspector, cu dobândirea noului grad profesional, și promovarea efectivă în funcția de execuție pentru care au candidat, în termen de 30 de zile de la data validării rezultatelor examenului de promovare."

Arată contestatoarea că aceasta este și situația în care găsește, pe perioada exercitării funcției de inspector judiciar dobândind gradul profesional de curte de apel.

Față de prevederile art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin cererea pe care a formulat-o și-a manifestat dreptul de opțiune cu privire la instanța la care dorea să funcționeze, drept pe care legea nu îl condiționează nici de volumul de activitate al instanței de la care provine, și nici de existența unei situații speciale a instanței la care intenționa să funcționeze.

Singurele condiții cerute de lege sunt acelea ca inspectorul judiciar să aibă dreptul să funcționeze potrivit legii la instanța respectivă - condiție prevăzută de art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și existența unui post vacant la acesta instanță - condiție prevăzută de art. 134

1

alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Orice alte aprecieri asupra oportunității unei astfel de cereri nu pot fi considerate decât o exercitare a dreptului de apreciere cu exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

În ce privește lipsa posturilor de execuție efectiv vacante la Curtea de Apel București, aspect care a fundamentat respingerea de către secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a solicitării sale de a continua activitatea la această instanță, în contestația formulată a expus argumentele pentru care nu se poate reține un astfel de motiv de respingere, argumente care, însă, nu au fost examinate în cuprinsul Hotărârii nr. 643/14.06.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, și pe care înțelege să le reia în prezenta contestație.

În chiar cuprinsul Hotărârii nr. 273/19 aprilie 2018 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii se reține că la Curtea de Apel București erau, la data analizării cererii sale, 32 de posturi de judecător temporar vacante, pentru care s-a aprobat ocuparea în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care 25 erau ocupate.

În aceeași ședință a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, din 19 aprilie 2018, au fost admise două cereri de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, în condițiile în care cererile de transfer se situau pe ordinea de zi după cererea sa, astfel încât nu se poate susține că nu existau posturi vacante la Curtea de Apel București pentru a se da eficiență prevederilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Lipsa posturilor vacante ar fi determinat respingerea și a cererilor de transfer, însă tocmai declanșarea procedurii de transfer presupune cu necesitate existența unor posturi vacante.

Contestatoarea a mai arătat, în ce privește posibilitatea sa de a fi încadrată pe un post temporar vacant, pentru care s-a aprobat ocuparea, posturi care existau la Curtea de Apel București la data soluționării cererii sale, că trebuie avută în vedere interpretarea dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1287/14 decembrie 2017 prevederilor art. 134

1

alin. (5) și (6) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și soluția ce a fost pronunțată în acel caz.

Astfel, prin hotărârea amintită, avându-se în vedere tot situația unui inspector judiciar al cărui mandat a încetat, s-a apreciat că încadrarea poate să opereze pe un post temporar vacant neocupat.

Totodată, s-a statuat că din interpretarea coroborată a prevederilor alin. (5) și (6) ale art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că la reluarea activității de către un judecător al cărui post temporar vacant a fost ocupat pe perioadă nedeterminată potrivit articolului în discuție, ministrul justiției este obligat să îi asigure un post din fondul de rezervă aflat la dispoziția sa, numai în situația în care la instanța respectivă nu există un post vacant sau un alt post temporar vacant.

Aceleași argumente se justifică și în situația sa, încadrarea putându-se realiza pe unul dintre posturile temporar vacante la Curtea de Apel București, nefiind cazul, așadar, a se aplica prevederile referitoare la asigurarea unui post din fondul de rezervă.

În ce privește argumentul referitor la volumul de activitate al Tribunalului București, instanță de la care provine, consideră că nu poate fi avut în vedere, deoarece prevederile speciale ale art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nu conțin o condiție de acest fel care să fie analizată la momentul la care un inspector judiciar formulează solicitarea de a funcționa la altă instanță decât cea de la care provine.

O astfel de analiză nu a fost făcută nici în jurisprudența secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în aplicarea dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd o situație similară, în care un judecător poate opta să funcționeze la altă instanță decât cea de la care provine (la încetarea mandatului funcției de conducere), și în acest caz analiza secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii vizând exclusiv existenta posturilor vacante (Hotărârea nr. 1170/19 decembrie 2018 a secției pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii).

Consideră că argumentele expuse în cuprinsul Hotărârii nr. 643/14.06.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sensul inexistenței unei similitudini cu procedura prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt lipsite de fundament.

Dispozițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care se face trimitere se referă la posibilitatea de a fi ocupate pe perioadă nedeterminată posturile vacante temporar atunci când vacantarea s-a realizat în urma numirii în funcții de conducere (lit. a), însă textul indicat prevede și alte situații, printre care și acela al "vacantării din alte cauze, pe o perioadă mai mare de 1 an" (lit. f), situație în care se încadrează posturile care devin vacante ca urmare a numirii magistraților în funcția de inspector judiciar.

În fapt, aceste dispoziții legale au fost aplicate în cazul postului pe care îl ocupa în cadrul Tribunalului București, conform Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 662/03 iulie 2008.

De asemenea, consideră că nu poate fi reținută o diferență între prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și cele cuprinse în art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, în sensul că în prima situație nu se prevede necesitatea consimțământului, cerință absolut necesară în cea de-a doua ipoteza, argument care ignoră însuși principiul constituțional al inamovibilității judecătorilor, consacrat de prevederile art. 125 alin. (2) din Constituția României și prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, lipsa acordului, consimțământului judecătorului fiind de neconceput în oricare dintre aceste proceduri.

Trebuie însă precizat că, prevăzând necesitatea consimțământului judecătorului pentru a reveni la altă instanță unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nu a făcut altceva decât să dea expresie principiului inamovibilității, iar nu să prevadă că inițiativa nu ar aparține judecătorului, ci acestuia i s-ar cere doar consimțământul la o procedură inițiată de altcineva. Existența consimțământului include atât situația în care cererea este formulată de judecător, cât și cea în care acesta nu este inițiatorul, dar își dă acordul pentru o astfel de măsură.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului nr. 643/14.06.2018 și a Hotărârii nr. 273/19.04.2018 a secției pentru judecători, arătându-se că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, fiind corect interpretate dispozițiile legale, în raport de care cererea contestatoarei de continuare a activității, la încetarea funcției de inspector judiciar, la Curtea de Apel București a fost respinsă.

Se apreciază că sunt nefondate susținerile contestatoarei privind conferirea prin lege a unui drept de opțiune al inspectorilor judiciari, de a-și continua activitatea la orice instanță unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, la încetarea mandatului în funcția de inspector judiciar, având în vedere că sintagma din prima teză a art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv "cu consimțământul lor", nu conferă un drept de opțiune inspectorilor judiciari, ci trebuie interpretată în sensul că, dacă aceștia își dau acordul, cu respectarea principiului inamovibilității judecătorului, statuat de art. 125 alin. (1) din Constituția României, inspectorii judiciari pot să funcționeze și la alte instanțe decât cele de la care provin.

Altfel spus, cererea de continuare a activității la altă instanță decât cea de la care provine inspectorul judiciar al cărui mandat a încetat nu poate să depindă în mod exclusiv de manifestarea de voință a acestuia, fără observarea situației posturilor la instanțele implicate, în speță Tribunalul București, instanța unde a funcționat reclamanta anterior numirii în funcția de inspector judiciar, respectiv Curtea de Apel București, instanță unde a solicitat continuarea activității.

Analizând Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatoarea A., judecător la Tribunalul București, a fost numită în funcția de inspector în cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 241/29 martie 2012, pentru un mandat de 6 ani, începând cu data de 01.05.2012, îndeplinind și anterior această funcție începând cu data de 15.02.2008.

În această perioadă, contestatoarea a participat la un concurs de promovare în funcții de execuție, iar prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1231/09 iulie 2009, în urma validării rezultatelor obținute la acest concurs de promovare, dispunându-se promovarea pe loc la Curtea de Apel București, începând cu data de 15.07.2009. Întrucât mandatul de inspector judiciar înceta la data de 30.04.2018, contestatoarea a formulat o cerere, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/19.03.2018, prin care a solicitat, în temeiul prevederilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, reluarea activității în cadrul Curții de Apel București la încetarea funcției de inspector judiciar.

Prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 273/19.04.2018, a fost respinsă cererea de continuare a activității pe o funcție de execuție la Curtea de Apel București, la încetarea mandatului de inspector judiciar.

Contestația formulată de doamna judecător A. împotriva hotărârii secției pentru judecători a fost respinsă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 643 din 14 iunie 2018, reținându-se că potrivit practicii sale constante, sintagmele din prima teză a art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv "revin" și "cu consimțământul lor" lasă magistratului în cauză alegerea instanței la care va funcționa la încetarea mandatului. Regula este însă că magistratul se întoarce la instanța la care a funcționat anterior și, numai în ipoteza în care buna funcționare a altei instanțe o impune, cu consimțământul său, în virtutea principiului inamovibilității, magistratul își va continua activitatea la respectiva instanță, dacă are dreptul să funcționeze în cadrul acesteia, potrivit legii.

Această hotărâre formează obiectul prezentei contestații, iar argumentele contestatoarei în susținerea nelegalității actului atacat privesc în esență modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare.

Potrivit acestor dispoziții:

"La încetarea funcției de inspector judiciar, judecătorii și procurorii revin la instanțele sau parchetele unde au funcționat anterior ori, cu consimțământul lor, la alte instanțe sau parchete unde au dreptul să funcționeze potrivit legii. Art. 134

1

alin. (2) - (5) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător."

Conform dispozițiilor art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) În cazul în care buna funcționare a instanțelor sau a parchetelor este grav afectată din cauza numărului de posturi vacante temporar, acestea pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată, potrivit legii, în cazul în care vacantarea posturilor s-a realizat în urma:

a) numirii în funcții de conducere;

b) numirii ca procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori al Direcției Naționale Anticorupție;

c) detașării;

d) alegerii în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

e) suspendării din funcție, în temeiul art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) vacantării din alte cauze, pe o perioadă mai mare de un an.

(2) Numărul posturilor vacante temporar care se pot ocupa în cazurile prevăzute la alin. (1) se aprobă pentru fiecare instanță sau, după caz, parchet, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ordonatorilor de credite.

(3) După încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care judecătorul sau procurorul revine la instanța sau parchetul unde a funcționat anterior, ordonatorul principal de credite este obligat să-i asigure de îndată un post vacant din fondul de rezervă prevăzut la alin. (4) și (5), în cazul în care nu mai există posturi vacante la acea instanță sau parchet.

(4) Pentru asigurarea posturilor necesare de judecător sau procuror la încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1), se constituie, prin bugetul de stat, un fond de rezervă de 150 de posturi de judecător și 50 de posturi de procuror. Numărul posturilor din fondul de rezervă se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului.

(5) Posturile prevăzute la alin. (4) vor fi repartizate instanțelor și parchetelor prin ordin al ministrului justiției, în situația în care la instanțele sau parchetele unde judecătorul sau procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante."

Interpretarea logico-sistematică a textelor indicate și în sensul voinței legiuitorului, conduce în opinia Înaltei Curți, similar celor reținute de intimatul CSM în cuprinsul actului atacat prin contestația de față, la concluzia că, potrivit art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, la încetarea mandatului de inspector judiciar, magistratul are două posibilități.

În primul rând, dispoziția în discuție îi dă acestuia dreptul de a reveni la instanța la care a funcționat anterior numirii în funcția de inspector judiciar. În cazul în care nu sunt posturi vacante la această instanță devin incidente dispozițiile 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, ordonatorul principal de credite fiind obligat să-i asigure de îndată un post vacant din fondul de rezervă.

Cea de a doua opțiune ce rezultă din norma incidentă este de a merge la alte instanțe sau parchete unde au dreptul să funcționeze potrivit legii. Însă, această posibilitate constituie doar o vocație de a continua activitatea la altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcția de inspector judiciar. Această interpretare este dată de sintagma "cu consimțământul lor", de unde rezultă că inițiativa aparține unei alte autorități și tinde să rezolve necesarul de personal al altei instanțe decât cea la care magistratul are dreptul să revină.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să lase magistratului dreptul de a alege instanța unde va dori să funcționeze la încetarea mandatului de inspector judiciar ar fi folosit sintagma "la cererea lor".

Așa cum a precizat și intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, inserarea expresiei "cu consimțământul lor", face trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora:

"(1) Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi. (2) Judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul lor, și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Pe de altă parte, este evident faptul că în această situație nu sunt incidente dispozițiile 134

1

din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, deoarece ordonatorul principal de credite este obligat să asigure de îndată un post vacant din fondul de rezervă doar atunci când judecătorul sau procurorul revine la instanța sau parchetul unde a funcționat anterior (alin. (3). Textul legal se coroborează cu alin. (5) în care se arată că posturile din fondul de rezervă se vor repartiza instanțelor și parchetelor, în situația în care la instanțele sau parchetele unde judecătorul sau procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.

Înalta Curte nu poate reține susținerea contestatoarei cum că instanța la care are dreptul să funcționeze este Curtea de Apel București, urmare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1231/09 iulie 2009 prin care s-a dispus, în ce o privește, "promovarea pe loc la Curtea de Apel București, începând cu data de 15.07.2009", deoarece această promovare pe loc i-a conferit doar gradul de curte de apel și acordarea unei indemnizații corespunzătoare acestui grad nu însă și promovarea efectivă la instanța superioară.

Este cunoscut faptul că, în cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, ulterior acestei promovării, aceștia au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în condițiile legii.

Chiar și prevederile art. 78 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, invocate de contestatoare, conform cărora "Inspectorii judiciari pot participa, pe parcursul mandatului, la concursurile sau procedurile de selecție în vederea promovării în funcții de execuție a magistraților. În caz de promovare, inspectorii pot opta între continuarea mandatului de inspector, cu dobândirea noului grad profesional, și promovarea efectivă în funcția de execuție pentru care au candidat, în termen de 30 de zile de la data validării rezultatelor examenului de promovare.", vin să susțină considerentele reținute mai sus, fiind exclusă posibilitatea promovării efective la instanța superioară și păstrarea mandatului de inspector judiciar în același timp.

În acord cu argumentele expuse în cuprinsul Hotărârii nr. 643/14.06.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține că nu există o similitudini cu procedura prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care în mod evident a fost instituită o dispoziție de favoare pentru magistrații care au deținut o funcție de conducere.

Însă și în cazul acestora, practica administrativă a CSM, confirmată de instanța de control judiciar, este în sensul că dispozițiile în discuție instituie pentru magistrații care au îndeplinit funcții de conducere dreptul de a reveni la instanța la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere, și doar o vocație de a continua activitatea la altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și la care au dreptul sa funcționeze conform legii, fiind instituit la nivelul legislației secundare, un termen în interiorul căruia să se formuleze în scris o astfel de opțiune.

În considerarea tuturor argumentelor mai sus enunțate, Înalta Curte reține legalitatea și temeinicia actului administrativ atacat, prin care s-a dat eficiență și au fost corect aplicate prevederile legale cuprinse în dispozițiile art. 71 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 29 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 643 din 14 iunie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 643 din 14 iunie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN