ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1000/2018

Ședința publică din data de 09 martie 2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 La data de 06.11.2017 a fost înregistrată pe rolul ICCJ - SCAF contestația dnei A., judecător la Judecătoria Bacău, formulată în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), îndreptată împotriva Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația sa împotriva hotărârii secției pentru judecători a CSM nr. 757/27.06.2017, de respingere a cererii de continuare a activității la Judecătoria Iași, promovată în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Contestatoarea a solicitat anularea Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului CSM, apreciată ca fiind nelegală și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună admiterea cererii sale de continuare a activității la Judecătoria Iași.

În esență, în motivarea contestației au fost înfățișate următoarele aspecte de facto și de iure, în susținerea pretinsei nelegalității a actului atacat:

- Începând cu data de 01.01.2017 contestatoarea a fost numită în funcția de președinte la Judecătoria Bacău după care, urmare a proiectelor de modificare a legilor justiției sub aspectul beneficiului continuării activității la orice instanță a formulat cerere de transfer la Judecătoria Iași, cerere respinsă, după cum respinsă a fost și la probele susținute pentru examenul de ocupare a funcției de președinte la Judecătoria Iași; drept urmare contestatoarea și-a dat demisia din funcția de președinte al Judecătoriei Bacău, solicitând, în luna iunie 2017, în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, continuarea activității la Judecătoria Iași, invocând motive profesionale și personale;, secția de judecători a CSM, prin hotărârea nr. 757/27.06.2017 a respins cererea apreciind că textul de lege invocat nu impune obligația pentru CSM de a dispune, în mod automat, continuarea activității la o altă instanță decât cea de la care provine solicitantul, soluția de respingere fiind menținută și prin hotărârea Plenului CSM nr. 937/14.09.2017;

- Practica anterioară a CSM în ceea ce privește aplicarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu a fost constantă pentru situația în care judecătorul care solicit demisia dorea continuarea activității la altă instanță decât cea de la care provenea, respingerea cererii fiind cel mai frecvent motivată de suspiciunea că demisia reprezenta de fapt eludarea scopului urmărit de legiuitor cu ocazia adoptării normei;

- Contestatoarea a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, menționând totodată că, în situația în care se confirmă că interpretarea făcută de CSM este constituțională, solicită analiza pe fond a cererii de continuare a activității la Judecătoria Iași în funcție de criteriile menționate chiar de intimat, și, arătând că, în mod greșit Plenul CSM a apreciat că nu a avut niciodată intenția de asumare a funcției de conducere doar din faptul că a formulat cereri de transfer înainte de a începe mandatul și după începerea acestuia, intențiile sale fiind oneste și sincere în vederea ocupării funcției de conducere;

- Cererile ulterioare de transfer au avut la bază instabilitatea legislativă și posibilitatea ca în viitor să nu mai fie menținută soluția prevăzută de actualul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; în mod greșit intimatul a concluzionat și în sensul că demisia contestatoarei a fost o încercare de eludare a scopului legiuitorului, fără a ține seama de toate împrejurările cauzei, cererile de transfer formulate nefiind de natură a împiedica sau afecta în vreun fel modul concret de îndeplinire a mandatului funcției de conducere;

- În fine, în mod eronat în opinia contestatoarei, intimatul a reținut posibilitatea afectării activității Judecătoriei Bacău de plecarea sa la Judecătoria Iași, un atare aspect nefiind motivat convingător de către CSM care s-a rezumat la menționarea situației posturilor la Judecătoria Bacău și a încărcăturii peste media pe țară, respectiv fără a analiza în mod echitabil toate criteriile de transfer, ce urmează a fi reanalizate așadar de către instanță, ținând seama de toate împrejurările cauzei înfățișate.

1.2. În cuprinsul contestației a fost invocată excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, contestatoarea susținând că prevederea este neconstituțională în măsura în care este interpretată în sensul că textul nu instituie în favoarea magistraților care au îndeplinit funcții de conducere, un drept, ci doar o vocație de a continua activitatea la o altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și la care au dreptul să fuzioneze conform legii. În opinia contestatoarei textul de lege, în interpretarea făcută și de Plenul CSM, contravine art. 1 alin. (5) din Constituția României, în componenta sa referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii.

1.3 La data de 03.01.2018, contestatoarea a formulat și depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinarea intimatului CSM și totodată a solicitat "completarea cererii de chemare în judecată", cu cererea de obligare a intimatului CSM, în caz de admitere a contestației, de a dispune continuarea activității sale la Tribunalul Iași, secția contencios administrativ, reținându-se și disponibilitatea sa de a activa pe oricare dintre celelalte secții, în funcție de nevoile instanței.

A mai arătat contestatoarea că intimatul, în mod greșit a reținut că în cauză ar fi fost contestată hotărârea secției și nu cea a Plenului CSM, obiectul judecății fiind limpede menționat și reținut ca atare și de către instanță, fiind astfel neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii introductive.

2.1. Intimatul CSM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate de dna A., în principal ca inadmisibilă, și în subsidiar ca neîntemeiată, arătând în esență, că netemeinicia vizează împrejurarea că s-a promovat contestație numai împotriva hotărârii secției pentru judecători din cadrul CSM, nr. 757 din data de 27.06.2017, nu și împotriva hotărârii Plenului CSM astfel cum prevede art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

2.2. Cu referire la excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoare, intimatul a arătat că este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, menționând totodată că, pe fondul său, apreciază excepția invocată ca nefiind întemeiată întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale în componenta referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii, norma în discuție fiind clară, precisă și accesibilă destinatarilor cărora li se adresează.

2.3. Cu privire la fondul contestației, intimatul, făcând referire la situația de fapt a cauzei a arătat că nu sunt întemeiate susținerile contestatoarei, raportat la dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care, în opinia sa, nici nu îi sunt aplicabile contestatoarei întrucât au în vedere numai situația în care mandatul funcției de conducere încetează prin ajungerea la termen, dar chiar în ipoteza în care se apreciază că textul vizează situația magistratului a cărui funcție de conducere încetează indiferent de modalitate, este de reținut că norma nu instituie în niciun caz un drept în favoarea magistratului ci doar o vocație, sens în care intimatul a făcut trimitere și la o decizie a ICCJ - SCAF, nr. 5971/09.12.2011.

2.4. La data de 13.02.2018 intimatul CSM a depus la dosar o completare la întâmpinare, cu referire specială la cererea modificatoare (completatoare) a doamnei A. vizând solicitarea adresată în mod direct instanței de judecată, de obligare a CSM de a dispune continuarea activității la Tribunalul Iași, susținând inadmisibilitatea acesteia în condițiile în care astfel de solicitări sunt analizate ca cereri de transfer și ca atare se impun a fi analizate cu prioritate de către CSM.

Înalta Curte, legal sesizată în baza art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 cu soluționarea contestației formulată de dna A. împotriva Hotărârii 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii modificatoare (completatoare) a contestației, invocată de intimatul CSM, conform art. 248 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerațiunile în continuare expuse.

In acord cu argumentele înfățișate de intimatul CSM precum și raportat la conținutul hotărârii atacate, dar și al contestației inițiale, Înalta Curte reține că prin cererea completatoare, care în adevăr are natura juridică a unei veritabile cereri de modificare a obiectului cererii, respectiv a obiectului contestației inițiale, se solicită în mod direct obligarea CSM să dispună continuarea activității contestatoarei la o altă instanță, respectiv la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ.

Solicitarea contestatoarei privind obligarea intimatului de a dispune continuarea activității sale la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ, motivat de faptul că ulterior emiterii hotărârilor atacate a promovat pe loc în gradul de judecător de tribunal, urmare a concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante, ce a avut loc la data de 26.11.2017, nu poate fi analizată decât în conformitate cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, cu respectarea procedurii de transfer prevăzută și de regulamentul corespunzător, incident, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului CSM, cu modificările ulterioare.

Întrucât contestatoarea nu a urmat procedura instituită de lege cu privire la noua sa solicitare în ceea ce privește instanța la care a cerut să se dispună continuarea activității sale, Înalta Curte reține așadar că cererea modificatoare (completatoare) formulată cu nerespectarea prevederilor legale incidente, este inadmisibilă.

Cu referire la fondul contestației, examinată astfel cum s-a arătat, în raport de forma inițială a acesteia, Înalta Curte reține ca nu subzistă pretinsele motive de nelegalitate invocate, astfel ca nu se impune anularea hotărârii Plenului CSM atacate, în considerarea celor în continuare expuse.

Fără a reitera situația de fapt generatoare pentru emiterea actelor atacate și implicit a litigiului de față, vizând în special cererile succesive formulate de contestatoare în parcursul său profesional, situație deplin cunoscută și necontestată de altfel de părțile cauzei, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a CSM, prin Hotărârea nr. 757 din 27 iunie 2017 a dispus eliberarea din funcția de președinte a Judecătoriei Bacău a doamnei judecător A. ca urmare a demisiei acesteia și totodată a respins cererea sa de continuarea activității la Judecătoria Iași în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Secția pentru judecători a CSM a reținut, în esență, raportat și la practica sa, că dispozițiile art. 51 alin. (1) din actul normativ arătat instituie pentru magistrații care au îndeplinit funcții de conducere dreptul de a reveni la instanța la care au funcționat anterior numirii in funcția de conducere și doar o vocație de a continua activitatea la altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii in funcția de conducere și la care au dreptul să funcționeze conform legii.

Totodată, secția pentru judecători a CSM a examinat cererea contestatoarei, din perspectiva procedurii instituite în cazul cererilor de transfer dar și în contextul factual, explicit, al cererii de încetare a mandatului prin demisie, după doar 5 luni, ca și al celorlalte solicitări în sensul desfășurării activității la o alta instanță decât cea de la care a provenit, reținând, pe de o parte, încercarea de eludare a scopului avut în vedere de legiuitor, iar pe de alta, lipsa de oportunitate în sensul admiterii solicitării de continuarea activității la Judecătoria Iași, în esență pe considerentul că, față de încărcătura pe judecători și pe schema la Judecătoria Bacău există posibilitatea de-a fi afectată in mod negativ activitatea acesteia din urmă.

Această hotărâre a fost menținută prin Hotărârea Plenului CSM nr. 937 din 14 septembrie 2017, ce formează de altfel obiectul prezentei contestații.

Argumentele contestatoarei în susținerea nelegalității actului atacat privesc în esență modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se că norma în discuție nu distinge cu privire la modalitatea de încetare a mandatului funcției de conducere, după cum acesta încetează prin ajungerea la termen sau prin demisie, astfel că nici intimatul CSM nu putea opera o atare distincție, mai cu seamă că practica sa administrativă în materie nu a fost consecventă, fiind în trecut încuviințate cereri similare.

A mai susținut contestatoarea ca în mod eronat s-a reținut că prin demisia sa a intenționat sa eludeze scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei de favoare prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, indicând totodată că nici nu a fost motivată convingător posibilitatea afectării activității Judecătoriei Bacău prin plecarea sa la Judecătoria Iași.

In cuprinsul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare se prevăd următoarele: "La încetarea mandatului funcției de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condițiile prevăzute de art. 48, 49 și 50, o funcție de conducere la aceeași instanță sau la același parchet ori la altă instanță sau parchet ori revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o altă instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii."

Raportat la conținutul normei aplicabile și fată situația de fapt, concretă a contestatoarei, Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile vizând pretinsa interpretare și aplicare eronată de către intimatul CSM a textului de lege incident, sus-citat.

Este adevărat că norma în discuție nu distinge după cum mandatul funcției de conducere încetează prin demisie, prin ajungere la termen, sau în alt mod.

Interpretarea logico-sistematică a textului indicat și în sensul voinței legiuitorului, conduce în opinia Înaltei Curți, similar celor reținute de intimatul CSM în cuprinsul actului atacat prin contestația de față, la concluzia că prin art. 51 alin. (1) în mod evident a fost instituită o dispoziție de favoare pentru magistrații care au deținut o funcție de conducere.

Din această perspectivă, practica administrativă a CSM, în sensul că dispozițiile în discuție instituie pentru magistrații care au îndeplinit funcții de conducere dreptul de a reveni la instanța la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere, și doar o vocație de a continua activitatea la altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și la care au dreptul sa funcționeze conform legii, astfel cum s-a arătat și în hotărârea atacată, apare a fi deplin rațională și în opinia Înaltei Curți.

A fost totodată materializată intenția, care s-a apreciat a fi intenția reală a legiuitorului, ce rezidă din textul în discuție, în sensul de a se oferi judecătorului și procurorului al cărui mandat de conducere a încetat prin expirarea termenului, vocația de a opta pentru o instanță/parchet la care are dreptul să funcționeze, alta/altul decât instanța/parchetul de la care provine.

În acest sens, la nivelul legislației secundare, respectiv în cuprinsul art. 6 alin. (6) din regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM, cu modificările ulterioare, a fost prevăzut un termen (cel puțin 6 luni înainte de încetarea mandatului dar nu mai mult de 9 luni) în interiorul căruia cei ce doresc să opteze la încetarea mandatului funcției de conducere prin expirarea termenului, pentru o instanță/parchet la care au dreptul sa funcționeze, alta decât cea de la care provin, să formuleze în scris această opțiune, pentru a se putea crea posibilitatea reală și efectivă de materializare a acesteia, în condițiile art. 51 alin. (1).

În mod evident contestatoarea nu a îndeplinit aceste cerințe și nici nu se regăsește în situația descrisă în textele indicate, mandatul său încetând prin demisia înaintată după 5 luni de la momentul ocupării funcției de conducere la Judecătoria Bacău.

Înalta Curte arată totodată că împărtășește raționamentul și analiza intimatului CSM, astfel cum sunt acestea reflectate în cuprinsul hotărârii de plen atacate, în susținerea concluziei exprimate în sensul că, prin cererile succesive de transfer pe care contestatoarea le-a formulat, atât înainte cât și după încetarea prin demisia după 5 luni a mandatului funcției de conducere, aceasta a demonstrat că nu a avut intenția de a-și asuma respectivul mandat de președinte al Judecătoriei Bacău, pentru întreaga perioadă de 3 ani, ceea ce echivalează, așadar, cu încercarea de eludare a scopului avut în vedere de legiuitor prin instituirea dispoziției de favoare menționată.

Relevanță în acest sens prezintă și împrejurarea, de asemeni menționată în cuprinsul hotărârii atacate, ca doamna judecător A., a candidat și la concursul pentru promovarea în funcții de conducere desfășurat în perioada 24 martie - 28 iunie 2017 pentru funcția de președinte al Judecătoriei Vaslui sau al judecătoriei Iași, la un interval de timp extrem de scurt după numirea sa în funcția de președinte al Judecătoriei Bacău și după respingerea unei prime cereri de transfer pentru Judecătoria Iași, formulată ulterior transferului său la Judecătoria Bacău.

Nefondate sunt în opinia Înaltei Curți și criticile contestatoarei potrivit cu care, în mod greșit s-a reținut în cuprinsul hotărârii de plen atacate posibilitatea afectării activității Judecătoriei Bacău prin plecarea sa la Judecătoria Iași, în condițiile în care rezultă, din cuprinsul hotărârii de plen ca și a hotărârii de secție a CSM, că solicitările contestatoarei au fost analizate nu doar prin prisma dispozițiilor legale și a practicii administrative a CSM dar și în raport de necesitatea asigurării unei bune gestionări a resurselor umane la nivelul instanțelor.

Sub acest aspect se remarcă că analiza cuprinsă în actul atacat este efectivă iar nu formală, astfel cum se susține, și rezultă cu evidență că solicitarea contestatoarei a fost examinată prin raportare la toate criteriile instituite de art. 3 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, fiind așadar legal fundamentată și emisă, fără exces de putere, concluzia exprimată în sensul că nu este oportună admiterea cererii de continuare a activității, respectiv de transfer a contestatoarei, la Judecătoria Iași întrucât ar fi mod evident afectată activitatea Judecătoriei Bacău.

Intimatul CSM și-a exercitat prerogativele legale în limitele marjei de apreciere conferite de lege, și-a motivat cuprinzător hotărârea adoptată și totodată a făcut trimitere și la ceea ce contestatoarea a numit a fi practica contradictorie sau neunitară la nivelul CSM, în soluționarea unor cereri similare, evidențiind particularitățile și diferențierile existente la momentul solicitării pentru fiecare caz în parte, ceea ce face ca și criticile reiterate prin contestația de față, în același sens, să fie respinse ca neîntemeiate.

Prin urmare, în considerarea tuturor argumentelor mai sus enunțate, reținându-se legalitatea și temeinicia actului atacat, prin care s-a dat eficiență și au fost corect aplicate prevederile legale cuprinse în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificări, Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiată contestația de față, în forma inițială, constatându-se că cererea modificatoare (completatoare) formulată cu nerespectarea prevederilor legale incidente, este inadmisibilă, urmare admiterii excepției procesuale invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 martie 2018.