ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4438/2019

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 101 din 6 martie 2018 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, în speță, contestatorul, judecător la Tribunalul Ilfov, a solicitat transferul la Tribunalul București. Hotărârea nr. 101 din 6 martie 2018 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea de transfer, este temeinică și legală pentru că la instanța de la care s-a solicitat transferul existau deja 8 posturi vacante, iar încărcăturile pe judecător și pe schemă depășeau mediile la nivel național, aceasta nefiind o instanță atractivă. De asemenea, s-a reținut că transferul domnului judecător A. a fost avizat nefavorabil de către Curtea de Apel București, Tribunalul București și Tribunalul Ilfov.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, prin hotărârea atacată, în mod cumulativ, toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor și procurorilor.

Domnul judecător A. a formulat la data de 7 martie 2019 contestație împotriva Hotărârii nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.), prin care a solicitat desființarea în integralitate a acestei hotărâri, precum și a Hotărârii nr. 101 din 6 martie 2018 a secției pentru Judecători a C.S.M. și admiterea cererii sale de transfer.

În motivarea contestației a susținut că este introdusă în termenul legal și că Hotărârea nr. 944 din 11 octombrie 2018 pronunțată de Plenul C.S.M. este legală, dar netemeinică, pentru următoarele motive:

Hotărârea are 4 pagini, dar motivele concrete pentru care cererea de transfer a fost respinsă au fost redactate pe aproximativ o jumătate de pagină, fiind identificate două argumente analizate de către Plenul C.S.M.

Contestatorul a enumerat criteriile prevăzute de art. 3 din Anexa la Hotărârea Plenului CS.M. nr. 193/2006, pe baza cărora se soluționează cererile de transfer ale judecătorilor la alte instanțe, și a precizat, cu privire la primul criteriu - volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, că acesta este analizat pe scurt în considerentele Hotărârii nr. 944 din 11 octombrie 2018, respectiv în al patrulea paragraf din pagina a 2-a. A arătat că încărcătura pe judecător în ceea ce privește numărul de dosare repartizate spre soluționare este peste media națională și la Tribunalul București, nu doar la Tribunalul Ilfov. În hotărâre se menționează că la momentul analizării cererii de transfer, la Tribunalul Ilfov 8 posturi de judecător erau vacante, în timp ce la Tribunalul București nu se menționează câte posturi erau vacante.

La data analizării cererii sale de transfer de către secția pentru Judecători a C.S.M., la șase luni distanță de la momentul la care a depus-o, la Tribunalul Ilfov erau 7 posturi de judecător efectiv vacante, în timp ce la Tribunalul București erau efectiv vacante 16 posturi de judecător, aspect ce era în mod evident în favoarea admiterii cererii de transfer.

De la înființare - 1 noiembrie 2011 și până în prezent, secția pentru Judecători din cadrul C.S.M., în mod constant, la Tribunalul Ilfov a constatat atât "un deficit însemnat de personal" (judecători), cât și "lipsa de atractivitate a acestei instanțe". Cu toate acestea, a admis peste 20 de cereri de transfer, de detașare și de delegare de la Tribunalul Ilfov către alte instanțe sau alte instituții, ceea ce face ca în prezent să fie judecătorul cu funcție de execuție cu cea mai mare vechime în Tribunalul Ilfov.

La momentul formulării prezentei contestații, ca urmare a validării rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție, organizat în vara anului 2018, în cadrul Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 31 de judecători (24 în secția civilă și 7 în secția penală), ceea ce face ca deficitul de personal învederat în hotărârea contestată (8 posturi vacante) să fie, în prezent, de doar 4 posturi vacante. De asemenea, la acest moment, în secția penală a Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 7 judecători și niciodată de la înființare până în prezent în secția penală a Tribunalului Ilfov nu au lucrat mai mult de 6 judecători.

Referitor la avizele consultative, contestatorul precizează că acest criteriu de analiză nu este prevăzut la art. 3 din Anexa la Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, dar este o practică să se dea astfel de avize și să fie amintite în expozitivul tuturor hotărârilor prin care secția pentru Judecători din cadrul C.S.M. admite sau, după caz, respinge cereri de transfer. Cererea sa de transfer a fost avizată nefavorabil de către președinții tuturor celor trei instanțe implicate (Curtea de Apel București, Tribunalul București și Tribunalul Ilfov).

Menționează că aceasta este a treia cerere de transfer pe care a promovat-o în ultimii doi ani și prima cerere la care președintele instanței către care se cere transferul i-a dat aviz defavorabil. Din lecturarea hotărârilor date în materie de către secția pentru Judecători rezultă că sunt hotărâri de admitere a unor cereri de transfer ce au fost date trecând peste avizele "instanțelor implicate".

În ceea ce privește criteriul vizând distanța dintre domiciliul judecătorului și sediul instanței la care funcționează și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat navetei, susține că nu a fost analizat de către secția pentru Judecători și nici de către Plenul C.S.M.

Distanța reală dintre sediul Tribunalului Ilfov și domiciliul său este de aproximativ 50 de km, 100 de km dus - întors, și nu a reușit să o parcurgă în mai puțin de 90 de minute, ceea ce înseamnă că naveta "dus - întors" îi ia cel puțin 3 ore zilnic.

Menționează că în iunie 2011, la momentul la care a cumpărat apartamentul în care locuiește și în prezent, lucra ca judecător la Tribunalul București, astfel că distanța pe care o făcea între domiciliu și sediul instanței era de vreo 15 km, pe care îi parcurgea în maxim 45 de minute.

A scris toate argumentele de mai sus și în contestația adresată Plenului C.S.M. și, în mod surprinzător, ele au fost ignorate. Ar exista și varianta de a lua în chirie (decontabilă) o garsonieră în Buftea, dar, cel puțin deocamdată, nu i se pare moral ca, având apartament în proprietate, să ceară lunar decontarea chiriei pentru o locuință "de serviciu". Este un efort pe care în noiembrie 2011, când a cerut transferul de la Tribunalul București, secția a VI-a Comercială (unde lucra la acel moment), a ales să îl facă pentru a lucra la Tribunalul Ilfov, secția penală. După peste 7 ani și 2 luni de navetă, care presupune aproximativ 100 de km dus - întors și minim trei ore "în trafic", a obosit să tot facă acest efort. Și, mai ales, nu mai vrea să tot fie absent din viața fiicei sale, pe motiv că nu este în București și că nici nu poate ajunge în maxim o oră pentru a putea să aibă grijă de ea în diferite momente, adesea neprevăzute.

Conducerea Tribunalului Ilfov i-a aprobat ca ședințele de judecată de contestații la care participă să înceapă la ora 13:00.

Referitor la criteriul specializării judecătorului, vechimea în cadrul secției precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței la care solicită transferul, arată că nu a fost analizat de către secția pentru Judecători și nici de către Plenul C.S.M.

Contestatorul a prezentat traseul său profesional din momentul numirii din funcția de procuror în funcția de judecător la Tribunalul București, secția a VI-a Comercială unde nu a existat nici măcar o singură plângere formulată la Inspecția Judiciară, la C.S.M. sau la vreun alt organism statal în legătură cu vreo activitate cu caracter profesional pe care a desfășurat-o. De asemenea, nici conducerea Tribunalului București și nici conducerea secției a VI-a Comerciale nu i-a adus la cunoștință vreo notă observatorie, vreun referat sau vreun alt tip de înscris cu caracter de imputație, întocmit din oficiu sau la cererea vreunui justițiabil, cu privire la activitatea sa profesională, susținând că în ipoteza în care s-ar admite cererea de transfer, va face față ritmului de lucru și problemelor de drept ce i se vor ivi prin dosare ca judecător la vreuna dintre secțiile civile din cadrul Tribunalului București.

Contestatorul susține că criteriul referitor la vechimea în magistratură, vechimea la instanța de la care solicită transferul și vechimea în gradul instanței către care solicită transferul ar trebui "aplicat" astfel: cu cât un judecător are o vechime efectivă mai mare în magistratură, cu atât ar trebui să aibă șanse mai mari să i se admită o cerere de transfer (ca un fel de "recompensă" pentru faptul că a fost loial magistraturii atâția ani); cu cât un judecător are o vechime efectivă mai mare la instanța de la care solicită transferul, cu atât ar trebui să aibă șanse mai mari să i se admită o cerere de transfer (ca un fel de "recompensă" pentru faptul că atâția ani "și-a făcut treaba" la instanța respectivă); cu cât un judecător are o vechime efectivă mai mare în gradul aferent instanței către care solicită transferul, cu atât ar trebui să aibă șanse mai mari să i se admită o cerere de transfer (ca un fel de "confirmare a experienței sale profesionale", care funcționează ca o premisă că "își va face treaba" și la instanța la care solicită transferul).

Astfel, la data de 6 martie 2019 are o vechime efectivă în magistratură de peste 19 ani, dintre care 8 ani și jumătate aproximativ a fost procuror (la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București) și aproximativ 11 ani a fost judecător (la Judecătoria Rădăuți, la Tribunalul București și la Tribunalul Ilfov).

Are o vechime efectivă în Tribunalul Ilfov de 7 ani și 2 luni, fiind judecătorul pe funcție de execuție cu cea mai mare vechime, a luat examenul "de definitivat" în magistratură în vara anului 2002, funcționând efectiv ca procuror de la data de 1 noiembrie 2002. Are gradul profesional aferent tribunalului (instanța către care a solicitat transferul) de peste 16 ani. Prin urmare, și din această perspectivă cererea sa ar fi trebuit admisă.

Situația familială a fost invocată pe larg în cererea de transfer și nu a fost analizată deloc de secția de Judecători în hotărârea contestată. Apreciază că acest criteriu ar trebui "aplicat" astfel: cu cât petentul invocă un "caz familial" mai "puternic", cu atât ar trebui să aibă șanse mai mari în a i se admite cererea de transfer. Invocarea "reîntregirii familiei" (se cere transferul pentru ca judecătorul să lucreze la o instanță situată în aceeași localitate cu membrul de familie cu care se dorește "reîntregirea") trebuie privită cu maximă atenție atunci când se invocă "reîntregirea" unei relații de tip "părinte-copil" (atunci când judecătorul este părintele), cu o atenție sporită atunci când se invocă "reîntregirea" unei relații de tip "soț-soție" și cu o atenție mai puțin sporită atunci când se invocă "reîntregirea" unei relații de tip "copil-părinte" (atunci când "copilul" este judecătorul, cu mențiunea că în ipoteza în care se invocă existența unor maladii grave ale părintelui judecătorului, situația trebuie de asemenea analizată cu o atenție sporită).

Din această perspectivă, în concret, în cererea de transfer a învederat că are o fetiță de 7 ani care, începând cu 15 septembrie 2017 a mers la școală. Când a început activitatea de judecător la Tribunalul Ilfov, fiica sa avea vârsta de aproximativ 8 luni și se afla în îngrijirea permanentă a mamei, situație de fapt care a continuat până când fetița a împlinit 2 ani. Apoi, fiind la grădiniță, a dus-o și a adus-o de la grădiniță acasă "prin rotație", mult mai des mama ei și mult mai rar contestatorul, deoarece programul încărcat de serviciu și mai ales durata navetei nu i-au permis să fie mai prezent în viața fiicei sale. Școala generală pe care urmează să o frecventeze se află în cartierul Berceni, în apropierea apartamentului său de domiciliu. În același timp, programul de serviciu actual al fostei soții este mai aglomerat, astfel că în măsura în care s-ar admite cererea de transfer, timpul "de navetă" s-ar reduce cel puțin la jumătate și ar putea să fie în măsură mult mai des să o ducă sau să o aducă pe fiica sa la/de la școală sau la/de la Palatul Național al Copiilor, ceea ce ar face bine din punct de vedere psihic în primul rând fetiței dar, în subsidiar, și fostei soții.

Aceste aspecte au fost ignorate de către secția pentru Judecători din cadrul C.S.M. și, de asemenea, de către Plenul C.S.M.

În contestație a fost invocată și practica secției pentru judecători din cadrul C.S.M. relativ la soluționarea altor cereri de transfer, respectiv:

- exemplul doamnei judecător B. care a luat examenul pentru funcția de președinte al Tribunalului Ilfov. În iulie 2013 a formulat o primă cerere prin care a cerut detașarea în cadrul C.S.M., cerere admisă pe o perioadă de 3 ani, deși avea domiciliul (imobil în proprietate) în Mogoșoaia, la o distanță în mod evident mai mică de sediul Tribunalului Ilfov decât de sediul C.S.M. Doamna judecător B. nu și-a dat demisia din funcția de conducere în care a fost delegată doamna judecător C., care la acel moment nu se înscrisese niciodată la vreun concurs pentru vreo funcție de președinte sau vicepreședinte de instanță. Detașarea a fost prelungită în iulie 2016 pentru încă 3 ani, astfel că în mod periodic doamnei judecător C. i s-a prelungit delegarea pe funcția de președinte al Tribunalului Ilfov. Doamnei judecător C. i-a fost în continuare prelungită delegarea în funcția de președinte al Tribunalului. Apoi, la 1 ianuarie 2017, ca urmare a faptului că doamna judecător C. a fost aleasă membru în C.S.M., și-au depus candidatura la delegarea pentru funcția de președinte al Tribunalului Ilfov două doamne judecător: doamna vicepreședinte în funcție (care era la al doilea mandat de vicepreședinte, luând în acest sens două examene, la cel de-al doilea concurând chiar cu doamna judecător C. și doamna judecător D., care avea la acel moment o vechime mult mai mică atât la Tribunalul Ilfov, cât și în magistratură în general, și care nu ocupase nicio funcție de conducere, niciodată, la nicio instanță. Iar "forurile superioare" au decis delegarea doamnei D. în funcția de președinte al Tribunalului Ilfov, în defavoarea contracandidatei care luase până la acel moment două examene pentru funcția de vicepreședinte al Tribunalului Ilfov.

Susține că dacă i s-ar admite prezenta cerere de transfer nu ar "bloca" nicio funcție de conducere, nu ar trebui nimeni să fie delegat în mod repetat pentru a-i "suplini" plecarea din Tribunalul Ilfov.

- exemplul doamnei judecător E. care a promovat ca judecător de la Judecătoria Brăila la Tribunalul Ilfov în septembrie 2012. În mai 2013 a cerut transferul la Tribunalul București, iar secția pentru judecători din cadrul C.S.M. i-a aprobat transferul. La data la care i s-a aprobat respectiva cerere de transfer, doamna judecător E. avea 6 ani și jumătate vechime efectivă în magistratură și o vechime la Tribunalul Ilfov de 9 luni; nu avea nici copii, nici soț și nici vreun părinte domiciliat în București; nu avea niciun imobil în București, locuia cu chirie (decontată de către Stat) în București, dar nimic nu o împiedica să locuiască tot cu chirie decontată, în Buftea.

Prin raportare la aceleași criterii legale, aparent, cererea de transfer formulată de doamna judecător E. în mai 2013 ar fi trebuit să se respingă, iar cererea de transfer formulată de către contestator în mai 2017 ar fi trebuit să se admită.

- exemplul domnului judecător F. care a promovat ca judecător de la Judecătoria Buftea la Tribunalul Ilfov în aprilie 2012. În octombrie 2016 a cerut transferul la Tribunalul București, iar secția pentru judecători din cadrul C.S.M. i-a aprobat transferul, prin Hotărârea nr. 1554 din 24 noiembrie 2016. La data la care i s-a aprobat respectiva cerere de transfer, domnul judecător F. avea 10 ani și jumătate vechime efectivă în magistratură, o vechime la Tribunalul Ilfov de 4 ani și jumătate; avea soție și un copil - o fetiță cam de aceeași vârstă cu fetița contestatorului; avea în proprietate un imobil în București.

Prin raportare la aceleași criterii legale, aparent, cererea de transfer formulată de domnul judecător F. în octombrie 2016 ar fi trebuit să fie aprobată, dar, în aceeași măsură, și cererea de transfer pe care a formulat-o contestatorul la data de 06.09.2017 ar fi trebuit să se admită.

În plus, ulterior, conducerea Tribunalului București nu l-a repartizat pe domnul judecător F. în secția civilă în care a dorit să lucreze, ci într-o altă secție civilă; la începutul lunii decembrie 2016 domnul judecător F. a cerut C.S.M. delegarea (înapoi) la Tribunalul Ilfov (practic, la nici 10 zile de la momentul la care secția pentru judecători din cadrul C.S.M. i-a aprobat transferul). Și, în câteva zile, secția pentru judecători i-a aprobat delegarea (înapoi) la Tribunalul Ilfov. Prin delegarea sa la Tribunalul Ilfov, domnul judecător F. a blocat un loc vacant în schema de judecători a Tribunalului București. În consecință, conducerea Tribunalului București a sesizat C.S.M. cu o cerere de revocare a hotărârii secției pentru judecători din data de 24 noiembrie 2016 privind transferul domnului judecător F. Și această cerere a fost soluționată cu celeritate sporită, în sensul că prin Hotărârea nr. 1697 din 13 decembrie 2016, secția pentru Judecători din cadrul C.S.M. a hotărât respingerea solicitării.

În aceste condiții, domnul judecător F. nu a lucrat efectiv nici măcar o săptămână la Tribunalul București și s-a întors, în fapt, la Tribunalul Ilfov, instanță la care lucrează și în prezent, prin delegări succesive, delegări care, în curând, vor totaliza 2 ani în care domnul judecător F. a încasat lunar și diurna (aferentă delegării), veniturile sale din munca de judecător la Tribunal fiind comparabile cu veniturile unui judecător de la Î.C.C.J.

A precizat că a dat cele 3 exemple fără nicio intenție cu caracter denigratoriu la adresa judecătorilor B. sau E. sau F.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate susținând că secția pentru Judecători a C.S.M. a avut în vedere, pe lângă motivele familiale și profesionale, faptul că domnul judecător funcționează la o instanță cu un deficit însemnat de personal, reflectat și în încărcătura de dosare pe judecător înregistrată în anul 2017, cu mult peste media națională.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 944 din 11 octombrie 2018 s-a reținut că în mod corect a fost respinsă cererea de transfer, în considerarea situației posturilor de judecători vacante în cadrul Tribunalului Ilfov și a avizelor nefavorabile emise de Curtea de Apel București, Tribunalul Ilfov și Tribunalul București.

Reprezintă atributul exclusiv al C.S.M. luarea măsurilor ce se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror, inclusiv transferul, delegarea și detașarea magistraților.

Dispozițiile legale și regulamentare referitoare la transferul judecătorilor și procurorilor conferă numai o vocație în sensul arătat și nu un drept, rămânând la latitudinea C.S.M. să dispună cu privire la cererile care au ca obiect transferul magistraților la instanțele judecătorești.

Evoluția situației posturilor ulterior respingerii cererii de transfer nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârilor prin care s-a dispus asupra transferului contestatorului, deoarece se referă la condiții ce nu puteau fi avute în vedere de C.S.M.

Vechimea în funcție, în grad și la instanță reprezintă criterii regulamentare care au fost analizate de Consiliu, astfel cum rezultă și din considerentele celor două hotărâri.

Motivele personale invocate de contestator, deși avute în vedere de secție și de Plen în adoptarea hotărârilor contestate, nu reprezintă situații excepționale apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat și, pe cale de consecință, admiterea cererii de transfer, în acest sens fiind invocată și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 2070 din 22 iunie 2016).

Aceleași motive personale au fost invocate de contestator și în cauza având ca obiect contestație împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1164 din 9 noiembrie 2017, prin care a fost respinsă contestația împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 565 din 23 mai 2017, privind respingerea cererii de transfer la Judecătoria Sectorului 4 București, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2018 al I.C.C.J. - SCAF.

În ceea ce privește practica administrativă în sensul existenței unor cazuri în care s-a procedat la transferul unor judecători de la Tribunalul Ilfov în anii precedenți a arătat că secția pentru judecători din cadrul Consiliului analizează fiecare cerere de transfer în funcție de circumstanțele specifice și de criteriile cuprinse în art. 3 din Regulament.

Unele soluții prin care s-a dispus detașarea sau delegarea unor judecători din cadrul Tribunalului Ilfov nu fac obiectul prezentei cauze, rațiunile avute în vedere de secția pentru Judecători la pronunțarea acestor soluții fiind diferite de cele luate în considerare în situația transferului.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei au fost atașate actele administrative atacate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Analizând proba cu înscrisuri administrată în cauză, Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată la C.S.M. la data de 7 septembrie 2017, contestatorul a solicitat transferul de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul București invocând atât motive profesionale, cât și motive familiale. Cererea a fost respinsă prin Hotărârea nr. 101 din 6 martie 2018 a secției pentru Judecători a C.S.M. în care s-a reținut că la data de 16 ianuarie 2018, la Tribunalul Ilfov, din cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal sunt ocupate 24, fiind vacante 8 posturi, iar la data de 1 ianuarie 2018 unui judecător i-a încetat detașarea la o altă instituție, postul său fiind ocupat în condițiile art. 1341 din Legea 304/2004.

La Tribunalul Ilfov, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 1202 cauze, față de media națională de 549 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 657 cauze, spre deosebire de media națională de 451 cauze/schemă.

La Tribunalul București, din cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal sunt ocupate 246, fiind efectiv vacante 16 posturi.

La Tribunalul București, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 692 cauze, față de media națională de 549 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 545 cauze, spre deosebire de media națională de 451 cauze/schemă.

S-a mai reținut în hotărârea de respingere a cererii de transfer că toate instanțele implicate au emis puncte de vedere nefavorabile transferului având în vedere volumul mare de activitate al Tribunalului Ilfov, determinat de numărul redus al judecătorilor care funcționează efectiv la această instanță. Tribunalul Ilfov nu este o instanță atractivă, posturile vacante ocupându-se foarte greu. În acest sens a fost reținută motivarea avizului negativ exprimat de conducerea acestei instanțe, respectiv împrejurarea că în ultimii doi ani posturile vacante nu au fost ocupate, aspect ce se coroborează cu faptul că nici în această sesiune de transferuri nu s-a înregistrat vreo solicitare pentru Tribunalul Ilfov.

Secția pentru Judecători a C.S.M. a apreciat că o bună gestionare a resurselor umane trebuie să vizeze în principal buna funcționare a tuturor instanțelor pe termen scurt, mediu și lung, așa încât ocuparea posturilor vacante să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru o echilibrare a schemelor și volumului de activitate ale instanțelor implicate.

Contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Hotărârea nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului C.S.M., care a considerat că secția pentru Judecători a C.S.M. a analizat în mod efectiv criteriile subiective reglementate de art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația instanțelor implicate în procedura transferului și necesitatea asigurării bunei funcționari a acestor instanțe pe termen scurt, mediu și lung, în legătură cu date statistice privind evoluția în timp a situației instanțelor. S-a apreciat că soluția adoptată de secția pentru Judecători a C.S.M. este de natură a menține un echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligația să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, buna desfășurare a activității instanțelor și interesul legitim privat al magistraților care adresează solicitări către Consiliu.

Înalta Curte apreciază că hotărârea contestată este legală și temeinică, față de următoarele considerente:

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare, la soluționarea cererilor de transfer vor fi avute în vedere următoarele criterii:

(a) volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

b) vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

c) vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

d) vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

e) specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

f) domiciliul solicitantului;

g) locul de muncă al soțului sau soției;

h) distanța dintre domiciliul și sediul instanței/parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

i) starea de sănătate și situația familială.

Referitor la primul criteriu se reține, așa cum s-a precizat deja, că la Tribunalul Ilfov, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 1202 cauze, față de media națională de 549 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 657 cauze, spre deosebire de media națională de 451 cauze/schemă.

La Tribunalul București, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 692 cauze, iar încărcătura medie/schemă a fost de 545 cauze.

Rezultă că instanța de la care s-a solicitat transferul are un volum de activitate foarte mare, încărcătura medie/judecător situându-se mult peste media națională și peste încărcătura medie/judecător existentă la instanța la care s-a solicitat transferul. Totodată, încărcătura medie/schemă la Tribunalul Ilfov este mai mare decât media națională și încărcătura medie/schemă la Tribunalul București. Prin urmare, volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul nu justifica admiterea cererii de transfer.

În privința numărului de posturi vacante la cele două instanțe în discuție, se reține că la data soluționării cererii de transfer, la Tribunalul Ilfov erau vacante 7 posturi de execuție de judecător, în timp ce la Tribunalul București erau efectiv vacante 16 posturi.

La momentul soluționării contestației formulate împotriva hotărârii de respingere a cererii de transfer, la Tribunalul Ilfov erau vacante 10 posturi de judecător, indisponibilizate pentru concursul de promovare. Având în vedere numărul mare de posturi vacante atât la momentul soluționării cererii de transfer, cât și la momentul soluționării contestației împotriva hotărârii de respingere a cererii de transfer și volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul, rezultă că în mod corect s-a constatat neîndeplinirea primului criteriu prevăzut de art. 3 din Regulamentul sus menționat.

Următoarele trei criterii se referă, în cazul contestatorului, la: vechimea efectivă în funcția de judecător; vechimea la instanța de la care se solicită transferul și vechimea în gradul aferent instanței la care se solicită transferul.

Sub acest aspect, se reține că la data analizării cererii de transfer, contestatorul avea o vechime în funcția de judecător și procuror de 18 ani, 2 luni, din care 8 ani și 8 luni judecător; vechimea în instanță de 6 ani și vechimea în grad de 8 ani și 6 luni.

Un alt criteriu prevăzut de Regulament vizează specializarea judecătorului, (...) precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței la care solicită transferul.

Cu privire la acest criteriu, contestatorul invocă faptul că și-a desfășurat activitatea timp de 7 luni la o secție civilă a Tribunalului București după numirea din funcția de procuror în funcția de judecător, s-a descurcat în cadrul respectivei secții și are disponibilitatea de a-și desfășura activitatea la orice secție civilă a instanței în cazul în care i se va aproba cererea de transfer.

Înalta Curte apreciază că desfășurarea activității pe care o invocă nu echivalează cu o specializare în dreptul civil, care să fie avută în vedere la soluționarea favorabilă a cererii de transfer.

În ceea ce privește criteriile privind domiciliul solicitantului și distanța dintre domiciliul și sediul instanței la care funcționează judecătorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, se reține că distanța dintre sediul Tribunalului Ilfov și domiciliul contestatorului este de aproximativ 50 de km, 100 de km dus - întors, ceea ce implică o durată de timp considerabilă pentru parcurgerea acesteia, dar acest criteriu nu poate fi avut în vedere decât prin coroborare cu celelalte criterii stabilite de Regulament. Or, în condițiile în care criteriul vizând volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora nu este îndeplinit, împrejurarea că domiciliul constatatorului se află la o distanță de aproximativ 50 de km de sediul instanței nu poate justifica admiterea cererii de transfer.

Referitor la criteriul vizând situația familială a contestatorului, Înalta Curte apreciază că motivele invocate, respectiv dorința de a petrece mai mult timp cu fiica sa, de a fi mai implicat în creșterea și educația acesteia nu constituie situații excepționale care să justifice inaplicabilitatea preeminenței interesului public față de interesul privat al contestatorului.

Relevanță din acest punct de vedere prezintă și aspectul evidențiat în hotărârea contestată, acela că este necesară menținerea unui echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligația să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, buna desfășurare a activității instanțelor și interesul legitim privat al magistraților care adresează solicitări către Consiliu.

Într-adevăr, soluționarea unei cereri de transfer este subsumată interesului public al bunei funcționari a justiției, iar motivele legate de distanța dintre sediul instanței și domiciliul contestatorului și de situația familială nu pot avea prioritate în fața celor referitoare la situația dificilă de personal a instanței de la care se solicită transferul, în sensul că nu sunt de natură să răstoarne justul echilibru între interesul menținerii unui judecător la o instanță cu deficit de personal și interesul contestatorului de a diminua această distanță și timpul de navetă pentru a acorda mai mult timp familiei.

Criteriile prevăzute de Regulament au fost analizate în mod coroborat atât de secția pentru Judecători a C.S.M., cât și de Plenul C.S.M. care, în mod corect, au apreciat în sensul preeminenței interesului public asupra celui privat invocat în cererea de transfer.

Înalta Curte reține că instanțele implicate în transfer și anume Curtea de Apel București, Tribunalul București și Tribunalul Ilfov au exprimat avize negative cu privire la cererea contestatorului. Este adevărat că aceste avize au caracter consultativ și nu se numără printre criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, dar împrejurarea că au fost menționate în cuprinsul hotărârilor secției pentru Judecători a C.S.M., respectiv a Plenului C.S.M. nu este de natură să afecteze legalitatea acestor hotărâri, din moment ce existența acestor avize negative nu a constituit argumentul determinant în respingerea cererii de transfer.

Cu privire la cele trei exemple menționate în contestație se reține că acestea vizează situația unui judecător de la Tribunalul Ilfov care deținea o funcție de conducere și care a fost detașat la C.S.M. pentru o perioadă de 6 ani, respectiv situația a doi judecători care au fost transferați, într-o altă sesiune de transferuri, de la această instanță la Tribunalul București, deși aveau o vechime în magistratură și o vechime la Tribunalul Ilfov mai mici decât ale contestatorului; în plus, unul dintre aceștia nu avea nicio situație familială care să justifice transferul, susține contestatorul, iar celălalt a solicitat la scurt timp delegarea la instanța de la care fusese transferat.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că rațiunile avute în vedere la soluționarea cererilor de delegare și de detașare a judecătorilor sunt diferite de cele care sunt luate în considerare la soluționarea cererilor de transfer.

Pe de altă parte, situația judecătorilor transferați nu este relevantă în soluționarea cauzei, câtă vreme cererile acestora nu au fost admise în sesiunea de transferuri în cadrul căreia a fost respinsă cererea formulată de contestator. La soluționarea acelor cereri de transfer au fost analizate criteriile stabilite de Regulament, prin raportare la datele existente la momentul respectiv și nu la datele pe care C.S.M. le-a avut în vedere la respingerea cererii contestatorului, astfel că nu se poate proceda la o comparare a situațiilor acestor judecători.

Se susține în contestație că, urmare a concursului de promovare, în cadrul Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 31 de judecători (24 în secția civilă și 7 în secția penală), ceea ce face ca deficitul de personal învederat în hotărârea contestată (8 posturi vacante) să fie, în prezent, de doar 4 posturi vacante. De asemenea, la acest moment, în secția penală a Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 7 judecători și niciodată de la înființare până în prezent în secția penală a Tribunalului Ilfov nu au lucrat mai mult de 6 judecători.

Totodată, la termenul de judecată din 19 septembrie 2019, contestatorul a depus la dosar situația posturilor vacante la Tribunalul București, la data de 5 septembrie 2019, potrivit căreia sunt vacante 20 de posturi de judecător, în timp ce la Tribunalul Ilfov este vacant un sigur post.

Această împrejurare vizând numărul posturilor vacante la cele două instanțe implicate în transfer, la momentul formulării cererii de chemare în judecată și la data de 5 septembrie 2019, nu poate constitui un argument în soluționarea favorabilă a contestației, din moment ce cauzele de nulitate a actului administrativ pot anterioare sau concomitente emiterii sale și nu ulterioare. În condițiile existenței în prezent a unui număr mare de posturi vacante la instanța la care constatatorul a solicitat transferul, în corelație cu un număr mic de posturi vacante la instanța de la care a solicitat transferul, constatatorul are posibilitatea să formuleze o nouă cerere de transfer.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând că hotărârea a cărei anulare se solicită este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - LM