ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 534/2014

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 573 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost recunoscută sentința penală, definitivă, pronunțată la 16 mai 2011, în Dosarul nr. 082 Hv50/11i de Tribunalul pentru Cauze penale Viena, s-a dispus transferarea persoanei condamnate T.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală recunoscută, s-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada de la 26 ianuarie 2011 la zi și s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii Ia data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 07 octombrie 2013 în Dosarul nr. 2018/11-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, în vederea recunoașterii sentinței penale definitive pronunțată la 16 mai 2011 în Dosarul nr. 082 Hv50/11i de Tribunalul pentru Cauze penale Viena, de condamnare a numitului T.A. la 6 ani închisoare și punerii în executare a acesteia, conform art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004.

S-a reținut că prin adresa nr. 76980/SIW din 04 septembrie 2013, Ministerul Justiției -Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulata.de Ministerul Federal de Justiție ai Republicii, Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T.A. deținut în Penitenciarul Sonnberg din Republica Austria, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată nu a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

În urma verificărilor și prin adresa nr. 1981498/10 din data de 19 septembrie 2013 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că persoana transferabilă este cetățean român.

A mai rezultat că numitul T.A. a fost condamnat pentru infracțiunea de furt calificat, printr-o hotărâre definitivă.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a reținut că a fost arestat preventiv la 26 ianuarie 2011 și va finaliza executarea pedepsei la 26 ianuarie 2017.

Condamnatul nu a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, iar prin hotărârea de condamnare s-a dispus măsura interdicției de ședere pe durată nelimitată în statul de condamnare.

Examinând sesizarea și documentele anexate, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 lit. a), b), c), e) din Legea nr. 302/2004 și a art. 3 lit. a), b), c), e) din Convenția Europeană, astfel a admis sesizarea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs persoana transferabilă T.A.

Înalta Curte, analizând recursul condamnatului persoană transferabilă prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen., constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În mod corect a dispus instanța de fond admiterea sesizării formulate de Parchet, recunoașterea sentinței pronunțată în Dosarul nr. 082 Hv50/11i la data de 16 mai 2011 de Tribunalul pentru Cauze penale Viena, definitivă și a dispus transferarea persoanei condamnate T.A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani închisoare, deducând prevenția executată, având în vedere că la momentul pronunțării soluției erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.

Din examinarea hotărârii de condamnare se constată că este îndeplinită cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art. 131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), faptele comise de persoana condamnată având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

Totodată, din actele dosarului rezultă că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 143 lit. a), b), c), d), f) din aceeași lege, în sensul că:

- persoana condamnată T.A. este cetățean român;

- hotărârea penală de condamnare este definitivă;

- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale de 6 ani închisoare;

Din relațiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de statul solicitant, reiese că persoana condamnată a fost arestată preventiv în perioada 26 ianuarie 2011-16 mai 2011, data terminării executării pedepsei fiind 26 ianuarie 2017;

- deși persoana condamnată nu și-a manifestat consimțământul pentru a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România, prin decizia emisă de Direcția Federală de Poliție Viena - nr. lIl - 1286650/FrB/11 din 28 iulie 2011, definitivă la 17 august 2011, s-a dispus măsura interdicției de ședere pe durată nelimitată;

- din examinarea tuturor actelor cauzei rezultă că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.

Sub aspectul naturii și duratei pedepsei de 6 ani închisoare aplicate condamnatului, Înalta Curte constată că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancțiunii este conformă exigențelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).

Evaluând și oportunitatea transferului din perspectiva ansamblului datelor cauzei, Înalta Curte reține că persoana transferabila T.A. este cetățean român, iar legăturile sale cu statul de origine continuă să fie semnificative. Prin urmare, măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita contactul direct al cetățeanului român cu familia, o atare măsură creând premisele atingerii scopului Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate și reintegrării sociale mai ușoare a condamnatului.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă T.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat persoană transferabilă va fi obligat la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă T.A. împotriva sentinței penale nr. 573 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 februarie 2014.