ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2944/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 139/F din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Au fost recunoscute următoarele hotărâri judecătorești, pronunțate de instanțele din Republica Austria: - Sentința penală nr. 122 Hv 5/10i, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 17 februarie 2010 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 20 Bs 186/10i, pronunțată de Curtea de Apel din Viena din data de 21 septembrie 2010), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului T.C.

la pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare; - Sentința penală nr. 012 E Hv 145/10i, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010 (rămasă definitivă la aceeași dată), prin care s-a renunțat la aplicarea unei pedepse suplimentare față de același inculpat; - Sentința penală nr. 024 S Hv 68/11k, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 06 martie 2012 (rămasă definitivă la aceeași dată), prin care s-a aplicat aceluiași inculpat, luându-se în considerare și cele două sentințe penale anterior menționate, o pedeapsă suplimentară de 21 luni închisoare. S-a dispus transferarea condamnatului T.C. (cetățean român), din penitenciarul din Republica Austria într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 13 ani și 1 lună închisoare, respectând felul și durata acesteia, astfel cum a fost stabilită spre executare de către autoritățile judiciare austriece.

S-a dedus din această pedeapsă rezultantă perioada deja executată de condamnat în regim de detenție, începând cu data de 28 septembrie 2009 până la zi. S-a dispus emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa rezultantă de 13 ani și 1 lună închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția nr. 2906/II/5/2012 din data de 14 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor pronunțate în Republica Austria cu privire la condamnatul T.C.

(cetățean român), ca urmare a cererii înaintate de autoritatea competentă din țara respectivă, de transferare a acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 13 ani și 1 lună închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant. Analizând sesizarea, pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), instanța de fond a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 122 Hv 5/10i din data de 17 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze penale din Viena, s-a dispus condamnarea inculpatului T.C., pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie gravă", prevăzută de art. 142 alin. (1) și art. 143 C. pen.

austriac, la pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare, din care a fost dedusă perioada arestului preventiv, începând cu data de 28 septembrie 2009. Sentința respectivă a rămasă definitivă, prin respingerea recursului, conform Deciziei penale nr. 20 Bs 186/101 din data de 21 septembrie 2010 a Curții de Apel din Viena. La stabilirea pedepsei, instanța austriacă a avut în vedere și condamnarea anterioară a inculpatului, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pronunțată în România, la data de 17 decembrie 2008, în Dosarul nr. 1649/227/2008 al Judecătoriei Fălticeni. În sarcina inculpatului, s-a reținut în fapt că, la data de 10 septembrie 2007, cu complicitatea numitului G.C. (condamnat într-o cauză separată), folosind un spray lacrimogen cu piper, pe care cel din urmă l-a folosit pentru a pulveriza substanța iritantă în ochii casierei G.B., a sustras, din sertarul unei case de marcat a supermarket-ului P.M., situat în Viena, suma de 4.295 euro.

Fapta anterior menționată este incriminată și de legea penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), b) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 de ani, fiind îndeplinită astfel condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate. Prin Sentința penală nr. 012 E Hv 145/10v din data de 04 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, instanța a renunțat la aplicarea unei pedepse suplimentare față de același inculpat, în sarcina căruia a reținut săvârșirea infracțiunii de "furt profesional", constând în aceea că, în perioada iulie 2007 - 28 septembrie 2009, a săvârșit, singur sau împreună cu alți doi făptuitori, judecați în cauze separate (R.C.

și P.D.), patru fapte de furt din magazine, sustrăgând bunuri din posesia acestora sau a persoanelor care le frecventau și cauzând astfel un prejudiciu total în valoare mai mică de 3.000 euro. Sentința respectivă a rămasă definitivă la data pronunțării, prin renunțarea la recurs. Faptele anterior menționate sunt incriminate și de legea penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. III. Prin Sentința penală nr. 024 S Hv 68/11k din data de 06 martie 2012, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, s-a aplicat aceluiași inculpat o pedeapsă suplimentară de 21 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie gravă", prevăzută de art. 142 alin. (1) și art. 143 C. pen.

austriac. Sentința respectivă a rămas definitivă la data pronunțării, prin renunțarea la recurs. La stabilirea pedepsei suplimentare, instanța austriacă a avut în vedere atât condamnarea din România (deja evidențiată), cât și cele două sentințe penale anterior menționate, pronunțate față de inculpat în Republica Austria. În sarcina inculpatului, s-a reținut în fapt că, la date neprecizate (însă, cu certitudine, anterioare datei de 28 septembrie 2009, de când acesta este privat în continuu de libertate), acționând în complicitate cu numitul G.C. (condamnat într-o cauză separată), care a folosit un spray lacrimogen cu piper pentru a pulveriza substanța iritantă în ochii casierelor M.M. și T.I., a sustras, din sertarele caselor de marcat ale supermarket-urilor B. și S.A., situate în Viena, sumele de 2.448,68 euro și respectiv 80 euro.

Faptele anterior menționate sunt incriminate și de legea penală română, întrunind elementele constitutive ale două infracțiuni concurente de tâlhărie, fiecare prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), b) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 de ani, fiind îndeplinită astfel, și în acest caz, condiția dublei incriminări.

Potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile judiciare austriece, pedepsele aplicate inculpatului sunt supuse executării una în continuarea celeilalte, acesta având de executat astfel o pedeapsă rezultantă de 13 ani și 1 lună închisoare, care, fiind calculată în raport cu data de 28 septembrie 2009 (când s-a dispus arestarea lui preventivă), se va împlini, la termen, în data de 28 octombrie 2022. Felul și durata pedepsei rezultante anterior menționate, astfel cum a fost stabilită spre executare în statul de condamnare, sunt compatibile cu legea penală română, conform normelor de incriminare deja evidențiate, dispozițiilor art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. și prevederilor art. 34 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din același cod, în raport cu care inculpatului îi putea fi aplicată acea pedeapsă și în ordinea juridică internă, astfel că nu se ridică problema conversiunii condamnării.

Prin declarația din data de 19 mai 2011, consemnată în cuprinsul unui proces-verbal, condamnatul T.C. (deținut în Penitenciarul Garsten) a precizat că nu își dă consimțământul pentru a fi transferat în România, în vederea executării restului de pedeapsă. În cursul judecării acestei cauze, condamnatul a fost legal citat la locul de deținere anterior menționat, fără a exprima vreo poziție cu privire la procedura în desfășurare. Referitor la declarația condamnatului, instanța a constatat că existența consimțământului acestuia, în vederea realizării transferării într-un penitenciar din România, nu este obligatorie, conform art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate (adoptat la Strasbourg în anul 1997 și ratificat de România prin O.G.

nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001), invocat și de către autoritățile austriece, întrucât, prin Decizia nr. III-1281251/FrB/11 din data de 01 februarie 2011 (definitivă și executorie), emisă de către Direcția Federală de Poliție Viena, s-a luat în ceea ce îl privește, avându-se în vedere prima sentință de condamnare, măsura interdicției de a se afla pe teritoriul Republicii Austria, pe un termen nelimitat. Instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile (prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată) pentru realizarea transferării condamnatului T.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece.

Astfel, faptele care au atras condamnarea acestuia sunt incriminate și de legea penală a statului român, hotărârile instanței străine sunt definitive și executorii, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii și, deși nu a consimțit la realizarea transferării sale într-un penitenciar din România, existența acordului său în acest sens nu este obligatorie.

În consecință, instanța de fond, în temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut toate cele trei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța austriacă (inclusiv cea prin care s-a renunțat inițial la aplicarea unei pedepse suplimentare, întrucât aceasta a fost avută în vedere ulterior la impunerea unei noi asemenea pedepse, producând astfel efecte) și a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 13 ani și 1 lună închisoare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs persoana transferabilă P.I.C., solicitând respingerea sesizării parchetului, întrucât nu și-a dat acordul la transferare într-un penitenciar în România.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare: Potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; d) transferul este consimțit de către persoana condamnată; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

În prezenta cauză, se constată că sunt îndeplinite cerințele legale menționate, întrucât persoana transferabilă T.C. este cetățean român, a fost condamnat definitiv în Republica Austria prin sentința Tribunalului Landului Viena pentru Cauze Penale nr. 031 S Hv 64/11y din data de 02 august 2011, la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie prevăzute de art. 201 alin. (1) și 142 alin. (1) C. pen. austriac, având corespondent în legislația penală română în dispozițiile art. 197 alin. (1) și art. 211 alin. (1) C. pen., la data primirii cererii persoana transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, iar statul român, ca stat de executare, și-a dat acordul la transfer, fiind îndeplinite, în mod incontestabil, condițiile prevăzute de art. 143 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Referitor la condiția prevăzută în art. 143 lit. d) din legea menționată - consimțământul persoanei condamnate - se constată că aceasta nu mai este necesar a fi îndeplinită, astfel cum, în mod corect, s-a reținut și prin sentința atacată, întrucât, prin Decizia nr. III-1281251/FrB/11 din data de 01 februarie 2011 (definitivă și executorie) emisă de către Direcția Federală de Poliție Viena s-a emis împotriva condamnatului o interdicție de a se afla pe teritoriul Austriei pe un termen nelimitat, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997, putându-se realiza transferarea condamnatului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului acestuia.

În consecință, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă T.C.. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 720 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă T.C. împotriva Sentinței penale nr. 139/F din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 720 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 01 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV