ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 455/2016

Decizia nr. 455/2016

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 245 din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul A. privind sentința penală nr. 54 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, dată în Dosarul nr. x/54/2014, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, dată în Dosarul nr. x/54/2014, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare austriece privind transferarea cetățeanului român A.

S-a dispus transferarea cetățeanului român A., deținut în Penitenciarul Stein din Austria, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Craiova a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 153 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind Cooperarea Judiciară Internațională în materie penală, cu modificările ulterioare,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat instanței, cu adresa din 2014, cererea formulată de autoritățile judiciare austriece privind transferarea cetățeanului român A. (deținut în Penitenciarul Stein din Austria), în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

La cererea menționată, s-a atașat documentația aferentă și referatul în urma verificărilor efectuate.

Din documentele înaintate s-a reținut că, prin sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale Viena la data de 29 februarie 2012, în Dosarul cu nr. x/Hv/3/l/1v, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prev de art. 15 și art. 75 C. pen. austriac, și viol prev de art. 201 alin. (1) C. pen. austriac, reținându-se în fapt că la data de 23 iunie 2011, inculpatul A. a agresat-o pe persoana vătămată B., punându-i în pericol viața și sănătatea și a întreținut cu aceasta acte sexuale prin constrângere.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul pentru cauze penale Viena la data de 29 februarie 2012, în Dosarul cu nr. x/Hv/3/l/1v, a declarat recurs atât inculpatul A., cât și procuratura.

Totodată, inculpatul A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale Viena la data de 29 februarie 2012, în Dosarul cu nr. x/Hv/3/l/1v, contestație care a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală pronunțată la data de 10 iulie 2012, în Dosarul nr. x/Os/60/12y-4.

Prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Viena la data de 18 septembrie 2012 în Dosarul nr. x/Bs/301/12/d, a fost admis recursul procuraturii, fiind majorată pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului, la 16 ani închisoare, și a fost respins recursul declarat de inculpat.

Durata arestului preventiv, a cărui executare a început la data de 24 iunie 2011, a fost dedusă din pedeapsă.

Împotriva cetățeanului român A., autoritățile austriece au dispus măsura expulzării, cu interdicția de reintrare pe teritoriul statului de condamnare, pe o perioadă nelimitată, prin Decizia Direcției Generale de Poliție Viena nr. 1313205/FrB/12 din data de 05 octombrie 2012.

La data de 25 septembrie 2012, cetățeanul român A. a declarat că se opune transferării sale în România, în vederea executării pedepsei în continuare într-un penitenciar din această țară.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că prin sentința penală nr. 527 din 24 martie 1992 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 605 din 23 octombrie 1992 a Tribunalului Mehedinți, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar prin sentința penală nr. 2569 din 19 octombrie 1993 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, rămasă definitivă prin nerecurare, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pedepsele pronunțate prin cele două sentințe fiind contopite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, prin sentința penală nr. 3211 din 06 decembrie 1993 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac.

De asemenea, prin Ordonanța nr. 1773/P/2010 din 24 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și aplicarea față de acesta a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.

În referatul înaintat instanței de Ministerul Public, în temeiul dispozițiilor art. 153 alin. (1) din Lg. 302/2004 republicată, s-a propus admiterea cererii formulate de către autoritățile judiciare austriece privind transferarea cetățeanului român A. (deținut în Penitenciarul Stein din Austria) în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, avându-se în vedere starea de fapt prezentată, actele înaintate de autoritățile judiciare austriece și considerându-se îndeplinite condițiile prev de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, consimțământul condamnatului nemaifiind necesar, ci doar opinia acestuia, avându-se în vedere că s-a dispus măsura expulzării acestuia de către autoritățile austriece (între România și statul de condamnare - Austria - sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană Asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la data de 18 decembrie 1997).

S-a constatat că solicitarea este întemeiată și a fost admisă, pentru următoarele considerente:

Din actele depuse la dosar, Curtea de Apel a reținut că prin decizia penală din 18 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Viena în Dosar nr. x/Bs/30/l/12/d, A. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev de art. 15 și art. 75 C. pen. austriac și viol prev de art. 201 alin. (1) C. pen. austriac, reținându-se în esență că la 23 iunie 2011, acesta a agresat partea vătămată B., punându-i în pericol viața și sănătatea și a întreținut cu aceasta acte sexuale, prin constrângere.

Din procesul-verbal încheiat la 25 septembrie 2012 la Penitenciarul Stein din Republica Austria, s-a reținut că A. a fost informat despre posibilitatea unui transfer în România, în vederea continuării executării pedepsei, acesta declarând că nu este de acord ca restul de pedeapsă să fie executată în țara de origine.

În aceste condiții, s-a emis decizia cu privire la aplicarea unei interdicții, pe o durată nelimitată, în conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (1) și (2) a Legii poliției pentru străini și a Ordonanței I-a a Republicii Austria nr. 100/2005.

Împotriva acestei decizii, persoana condamnată a formulat contestație în anulare care, prin decizia din 10 iulie 2012 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție a Republicii Austria, a fost respinsă.

În consecință, evaluând întregul material înaintat de autoritățile judiciare austriece, Curtea de Apel Craiova a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 155 din Legea 302/2004 republicată, consimțământul persoanei condamnate nemaifiind necesar, având în vedere că s-a dispus măsura expulzării acestuia de către autoritățile judiciare austriece.

De asemenea, s-a constatat că între România și statul de condamnare - Austria - sunt incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997.

În concluzie, în baza dispozițiilor art. 153 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus admiterea cererii formulată de către autoritățile judiciare austriece privind transferarea cetățeanului român A. (deținut în Penitenciarul Stein din Republica Austria), în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Împotriva sentinței penale nr. 54 din data 11 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și intimatul condamnat A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/54/2014.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârea atacată pentru greșita nerecunoaștere a hotărârii pronunțate de Tribunalul pentru cauze penale Viena din 29 februarie 2014, Dosar nr. x/Hv/3/llv definitivă prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Viena din 18 septembrie 2012 în Dosarul nr. x/Bs/301/12/d și greșita nededucere a duratei arestării condamnatului.

Apărătorul condamnatului a contestat hotărârea atacată susținând că nu a fost de acord cu transferul într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 45 din data de 06 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/54/2014, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de apelatul intimat condamnat A. împotriva sentințe penale nr. 54/2014 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost desființată în parte sentința penală atacată și rejudecând, a fost recunoscută sentința penală pronunțată de către Tribunalul pentru cauze penale Viena la data de 29 februarie 2012 în Dosarul cu nr. x/Hv/3/l/1v rămasă definitivă prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Viena la 18 septembrie 2012 în Dosarul nr. x/Bs/301/12d.

S-a dedus din pedeapsa de 16 ani închisoare ce urmează a fi executată într-un penitenciar din România durata executată de către condamnatul A. de la 24 iunie 2011 la 6 martie 2014.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în mod greșit Curtea de Apel Craiova nu a dedus din pedeapsa de executat perioada arestării intimatului condamnat și în mod greșit nu a recunoscut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Viena.

În cauză nu s-a constatat incidența dispozițiilor art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 pentru a nu fi recunoscută hotărârea definitivă pronunțată de Curtea de Apel Viena.

Înalta Curte a reținut că, așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, înaintat de autoritățile din Austria, se constată că intimatul condamnat a fost prezent personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, dar nu este de acord să fie transferat în România.

Refuzul condamnatului de a nu fi transferat în România, s-a constatat că nu poate fi primit de Înalta Curte întrucât, prin Decizia Direcției Generale de Poliție Viena nr. 1313205/FrB/12 din 5 octombrie 2012 intimatul inculpat A. a fost expulzat cu interdicția de reintrare pe teritoriul statului de condamnare, pe o perioadă nelimitată, respectiv de autoritățile austriece, fiind incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, intimatul condamnat A. are o pedeapsă privativă de libertate de executat de 16 ani închisoare, pedeapsa stabilita prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Viena din 18 septembrie 2012 în Dosarul nr. x/BS/301/12/d, iar durata arestului preventiv a început la data de 24 iunie 2011 până în prezent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de apelatul intimat condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 54/2014 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze minori, a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând: în baza art. 154 alin. (6) pct. a din Legea nr. 302/2002 a dispus recunoașterea și executarea pedepsei de la 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena la data de 29 februarie 2012 în Dosarul nr. x/Hv/3/l1v rămasă definitivă prin decizi penală pronunțată de Curtea de Apel Viena la 18 septembrie 2012 în Dosarul nr. x/Bs/301/12/d.

Conform art. 73 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată, ce va fi executată într-un penitenciar din România, durata executată de către condamnatul A. de la 24 iunie 2011 la 6 martie 2014.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Curtea de Apel Craiova a constat următoarele:

Contestația la executare formulată de condamnat a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., susținându-se că prin hotărârea de recunoaștere pronunțată, instanța română nu a analizat dacă infracțiunile pentru care a fost condamnat își găsesc corespondent în legislația română și dacă îmbracă forma simplă sau varianta agravantă a celor două infracțiuni pentru care autoritățile austriece au pronunțat hotărâri de condamnare, acest lucru având relevanță din perspectiva aplicării principiului legii penale mai favorabile prev. de art. 6 alin. (1) C. pen.

În primul rând, a menționat faptul că, problematica pusă în discuție a făcut obiectul unei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curtea de Casație și Justiție statuând prin Decizia nr. 13/2014 ale cărei efecte sunt obligatorii în conformitate cu dispozițiile art. 477 alin. (3) C. proc. pen., că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, art. 6 alin. (1) C. pen., se aplică și persoanelor condamnate în străinătate și transferate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În considerentele deciziei, s-a reținut că după recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate, persoanele condamnate au, în ceea ce privește executarea aceleași drepturi, putând formula, ca și ceilalți condamnați de instanțele române, contestații la executare conform art. 598 C. proc. pen., una din situațiile în care pot formula o astfel de contestație la executare fiind chiar invocarea unei cauze de stingere sau de micșorare a pedepsei (art. 598 lit. d) C. proc. pen.).

Din aceste considerente, a rezultat așadar că, anterior examinării cauzei pe tărâmul art. 6 alin. (1) C. pen. este necesară determinarea normei de incriminare din legislația română.

Lecturând hotărârea de recunoaștere pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a constatat că, în conținutul său instanța nu a făcut nicio referire la textele de lege C. pen. român în care își găsesc corespondent infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în Austria, motiv pentru care, instanța învestită cu soluționarea contestației la executare formulată de condamnat, având de analizat aplicabilitatea art. 6 alin. (1) C. pen., are în cădere să examineze și această chestiune.

Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, o hotărâre de condamnare care este recunoscută produce, pe teritoriul României, aceleași efecte ca și o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele naționale, cu atât mai mult cu cât instanța este datoare să verifice existența corespondenței infracțiunii care a stat la baza condamnării în străinătate și reincriminarea aceleiași fapte în legislația națională, să adapteze pedeapsa aplicată condamnatului în statul străin, în situația în care aceasta depășește maximul special în norma de incriminare, fiind obligatorie coborârea sa la limita maximă prevăzută de legislația română pentru infracțiunea săvârșită. A mai reținut instanța supremă că, în condițiile în care, în cadrul procedurii de recunoaștere, instanța română competentă este obligată să reducă pedeapsa la limita maximă prevăzută de norma de incriminare din

legislația internă, pentru aceleași raționamente, este obligată, după recunoaștere, să aplice legea penală mai favorabilă, în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, faptul că instanța învestită în procedura reglementată de art. 155 din Legea nr. 302/2004 nu a precizat concret textele de lege în care își găsesc corespondent infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, nu reprezintă un impediment pentru instanța din contestația la executare de a analiza cauza sub acest aspect, în vederea aplicării art. 6 alin. (1), C. pen., reținând temeiul de la art. 598 lit. c) C. proc. pen.

În continuare, Curtea a reținut că, pentru a face aplicabile dispoz.art. 6 alin. (1), C. pen. în vigoare, privind principiul aplicării legii mai favorabile, în cazul condamnării definitive, este necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii (în cauza de față contestatorul se află în executarea pedepsei închisorii) să intervină o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, respectiv maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită să fie mai mic decât pedeapsa ce se află în executare. Cât privește sancționarea concursului de infracțiuni pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanța trebuie să compare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului cu limita maximă la care s-ar ajunge prin aplicarea dispozițiile legii noi privind tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni.

Contestatorul a fost condamnat definitiv prin decizia penală din data de 18 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Viena în Dosar nr. x/Bs/301/12/d la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15 și 75 C. pen. austriac și viol prev. de art. 201 alin. (1) C. pen. austriac, pedeapsă recunoscută de autoritățile române în procedura transferării persoanelor condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România reglementată de art. 155 și urm.din Legea nr. 302/2004.

Prin deciziile pronunțate de autoritățile austriece, sub aspect factual, s-a reținut că persoana condamnată, cetățean român, a întreținut acte sexuale cu victima prin constrângere, respectiv prin folosirea de violențe, în sensul că i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feței, mâinilor și în zona abdomenului, provocându-i multiple răni, care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care i-au pus viața în pericol. De asemenea, în vederea anihilării rezistenței victimei a folosit un cuțit de bucătărie, pe care i l-a apăsat în zona gâtului, amenințând-o cu moartea, însă aceasta s-a ferit și în urma acestei acțiuni a inculpatului nu fost rănită.

În raport de aceasta, contrar susținerilor apărării, infracțiunile reținute în sarcina condamnatului, își găsesc corespondent în legislația română în dispozițiile art. 218 alin. (1) și (3) lit. e) C. pen. și ale art. 32 raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen.

Totodată, din cuprinsul hotărârilor străine, traduse și existente la dosarul din procedura reglementată de art. 155 și urm. din Legea nr. 302/2004, rezultă că

persoanei condamnate i s-a aplicat pentru cele două infracțiuni o singură pedeapsă de 16 ani închisoare, stabilită ca pedeapsa pentru întreaga activitate infracțională, motiv pentru care Curtea nu poate compara această pedepasă cu maximul special prevăzut de legislația română pentru fiecare infracțiune în parte, însă poate stabilit dacă aplicând dispozițiile sancționatoare ale concursului de infracțiuni pedeapsa rezultantă depășește maximul prevăzut de legea română.

Infracțiunea de viol în fomă agravată prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. e) C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani, iar infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1), lit. d) C. pen. se pedepsește potrivit legii române cu închisoare de la 15 la 25 ani, astfel încât tentativa la această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni.

Aplicând și dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni, respectiv cele ale art. 39 lit. b) C. pen., s-ar ajunge potrivit legislației române la o pedeapsă rezultantă de 16 ani și 6 luni, or, pedeapsa ce o execută condamnatul este mai mică, de 16 ani închisoare.

Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. în vigoare, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar prin aplicarea acestor dispoziții în cazul inculpatului, s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare decât pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, care nu depășește maximul la care s-ar ajunge prin aplicare legii noi.

Împotriva sentinței penale nr. 245 din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație condamnatul A..

Prealabil examninării contestației formulată de condamnatul A., Înalta Curte observă că sentința penală nr. 245 din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost comunicată condamnatului A. la data de 30 decembrie 2015, iar acesta a formulat contestație la data de 23 decembrie 2015 (data de pe plic). Față de cele mai sus prezentate, excepția tardivității invocată de către reprezentantul Ministerului Public va fi respinsă.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte apreciază că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin Decizia penală nr. 13 din 05 iunie 2014, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen. se aplică și cu privire la hotărârile de condamnare pronunțate de un alt stat față de un cetățean român, dacă acestea au fost recunoscute în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte constată că, condamnatul A. se află în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale, Viena în Dosarul

nr. x/Hv3/l1v rămasă definitivă prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Viena la 18 septembrie 2012 în Dosarul nr. x/Bs/301/12d.

Efectele acestei hotărâri au fost recunoscute, prin sentința penală nr. 54 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, dată în Dosarul nr. x/54/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 45 din data de 06 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/54/2014.

În motivarea contestației formulate, prin apărător ales, condamnatul a arătat că, faptele constatate de autoritățile străine în sarcina condamnatului își găsesc corespondent în forma tip a infracțiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. săvârșită în concurs cu infracțiunea prev. de art. 188 C. pen. în forma tentativei și nicidecum așa cum a reținut instanța de fond.

Instanța de fond a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina condamnatului, își găsesc corespondent în legislația română în dispozițiile art. 218 alin. (1) și (3) lit. e) C. pen. și aleart. 32 raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen.

Înalta Curte observă că prin sentința penală din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale, Viena în Dosarul nr. x/Hv3/l/1v a fost reținută următoarea situație faptică:

I.

Persoana condamnată, în mod intenționat, a încercat să omoare victima, apropiindu-se de aceasta cu un cuțit și încercând să efectueze în zona gâtului acesteia o tăietură spre zona laringelui, întărind acționarea lui prin amenințarea verbală „acuma de fapt te voi omorî", acțiunea sa eșuând datorită opunerii vehemente a persoanei vătămate, deoarece aceasta a întors capul într-o parte și cu mâna dreaptă a deviat tăietura.

II. În același timp, s-a reținut că persoana condamnată, cetățean român, a întreținut acte sexuale cu victima prin constrângere, respectiv prin folosirea de violențe, în sensul că i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feței și prin pricinuirea unei răni în zona abdomenului, amenințând-o cu moartea, prin apăsarea unui cuțit de bucătărie în zona gatului.

Totodată, Înalta Curte precizează că acesta a fost condamnat definitiv prin decizia penală din data de 18 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Viena în Dosar nr. x/Bs/301/12/d la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15 și 75 C. pen. austriac și viol prev. de art. 201 alin. (1)C. pen. Austriac

Or, în raport cu situația faptică reținută de autoritățile austriece, Înalta Curte observă că, instanța de fond, în mod corect, a considerat că infracțiunile reținute în sarcina condamnatului de autoritățile străine, își găsesc corespondent în legislația română în dispozițiile art. 218 alin, (1) și (3) lit. e) C. pen. și ale art. 32 raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen.: „când după rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește

maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim".

Astfel, infracțiunea de viol în fomă agravată prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. e) C. pen. se sancționează cu închisoare de la 5 la 12 ani, iar infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1), lit. d) C. pen. cu închisoare de la 15 la 25 ani, astfel încât tentativa la această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni.

De asemenea, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) N.C.P.: „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".

Prin urmare, aplicând dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni s-ar ajunge potrivit legislației române la o pedeapsă rezultantă de 16 ani și 6 luni, astfel că pedeapsa rezultantă ar depăși pedeapsa de 16 ani închisoare, care i s-a aplicat condamnatului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 245 din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității invocată de către reprezentantul Ministerului Public.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 245 din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2016.