ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1229/2016

Decizia nr. 1229/2016

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85/F din 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 20 octombrie 2015, condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva executării sentinței penale nr. 424 din data de 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția i penală, prin care s-a admis sesizarea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au recunoscut efectele sentințelor penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 noiembrie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 noiembrie 2011 și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și o lună închisoare.

S-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele de la 05 mai 2010 la 6 iunie 2010; de la 7 iunie 2010 la 7 noiembrie 2011 și de la 8 noiembrie 2011 la zi.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că există o situație care face imposibilă continuarea executării pedepsei întrucât cele trei pedepse aplicate prin cele trei sentințe de către autoritățile judiciare spaniole au fost cumulate, iar nu contopite.

Prin sentința penală nr. 199 din 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva executării sentinței penale nr. 424 din data de 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din data de 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în cazul când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

S-a apreciat că este doar formal invocat cazul menționat de către contestatorul condamnat, deoarece nu există nicio eroare materială în dispozitiv și nicio altă cauză legală prin care să nu poată continua executarea hotărârii, prin care au fost recunoscute sentințele de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Spania și s-a dispus transferarea contestatorului în vederea continuării executării pedepsei principale stabilite, de 6 ani și o lună închisoare, în România.

Din situația executării transmisă de autoritățile spaniole a rezultat că, în cazul celor două pedepse la care contestatorul a fost condamnat prin cele două sentințe, de 4 ani și 8 luni și de 1 an și 5 luni, autoritățile judiciare spaniole au aplicat procedura cumulului aritmetic, iar sentința contestată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din data de 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței penale nr. 199 din 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția i penală, a formulat contestație condamnatul A..

Prin Decizia penală nr. 276 din 1 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 199 din 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, care a fost desființată în totalitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea acestei soluții, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin contestația la executare formulată, condamnatul A. a înțeles să critice sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014.

În mod greșit a reținut instanța de fond că a fost formulată contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 424 din data de 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din data de 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Nemulțumirea contestatorului condamnat a vizat modul de contopire a pedepselor, care s-a realizat prin cumul aritmetic.

Astfel, prin sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la transferul persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 8 luni închisoare, într-un penitenciar din România.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată și completată și art. 3 pct. 1 din Convenția Europeană adoptată la Strasbourg, a fost recunoscută și pusă în executare sentința nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla, a cărei executare s-a dispus prin decizia din 07 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A.

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 424 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția i penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus recunoașterea sentințelor penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011 și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și o lună închisoare.

În temeiul art. 154 alin. (1)3 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost cumulată pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla cu pedeapsa de 6 ani și o lună închisoare aplicată prin sentințele penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011, urmând ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa cumulată de 6 ani și 9 luni închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 6 ani și 9 luni închisoare.

S-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate de la 05 mai 2010 la 06 iunie 2010; de la 07 iunie 2010 la 07 februarie 2011 și de la 08 februarie 2011 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 477/2013 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Având în vedere că solicitarea formulată de contestator privește modalitatea de contopire a pedepselor, Înalta Curte a constatat că această critică nu poate fi analizată direct în calea de atac.

În acest sens, a fost avută în vedere Decizia nr. 70 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.

Conform dispozițiilor art. 474

1

C. proc. pen., efectele deciziei pronunțate într-un recurs în interesul legii încetează în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.

Având în vedere că dispozițiile privind contopirea pedepselor subzistă în noua reglementare, s-a constatat că efectele Deciziei nr. 70 din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, nu au încetat.

Față de cele menționate, având în vedere că instanța de fond nu a analizat criticile contestatorului condamnat raportat la sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, iar acestea nu pot fi analizate direct în calea de atac a contestației, Înalta Curtea a admis contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 199 din 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, a desființat în totalitate sentința penală mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 martie 2016 sub nr. x/2/2015* (nr. x/2016).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Așa cum a stabilit Înalta Curte, condamnatul A. a înțeles să critice sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, fiind nemulțumit de modul de contopire a pedepselor, care s-a realizat prin cumul aritmetic, iar nu prin cumulul juridic reglementat de legea penală română.

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la transferul persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 8 luni închisoare, într-un penitenciar din România.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată și completată și art. 3 pct. 1 din Convenția Europeană adoptată la Strasbourg, a fost recunoscută și pusă în executare sentința nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla, a cărei executare s-a dispus prin decizia din 07 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A.

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 424 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus recunoașterea sentințelor penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011 și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și o lună închisoare.

În temeiul art. 154 alin. (1)

3

lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost cumulată pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla cu pedeapsa de 6 ani și o lună închisoare aplicată prin sentințele penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011, urmând ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa cumulată de 6 ani și 9 luni închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 6 ani și 9 luni închisoare.

S-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate de la 05 mai 2010 la 06 iunie 2010; de la 07 iunie 2010 la 07 februarie 2011 și de la 08 februarie 2011 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 477/2013 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În motivarea acestei soluții, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 113/F din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, a cărei executare s-a dispus prin decizia din 7 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. și transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 8 luni închisoare.

S-a luat act că persoana condamnată se află în executarea unei alte pedepse.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 154 alin. (1)

3

lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 și al încălcării dispozițiilor imperative ale art. 99 alin. (5)

2

din Hotărârea Consiliului Suprem al Magistraturii nr. 387/2005 cu modificările ulterioare, privind compunerea completului de judecată.

Prin Decizia penală nr. 90/A din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 113/F din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, privind pe intimatul persoană condamnată A..

A desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 24 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 154 alin. (1)

3

lit. b) din Legea nr. 302/2004, a recalificat cererea ca fiind contestație la executare și a constatat că instanța competentă este Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 99 alin. (5)

2

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a trimis cauza secției I penale, a Curții de Apel București în vederea soluționării acesteia de către completul care a pronunțat hotărârea inițială, respectiv sentința penală nr. 424/2012.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 24 septembrie 2014, sub nr. x/2/2014.

Examinându-se actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile art. 154 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a reținut că, prin sentința penală nr. 424 din 26 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea efectelor sentințelor penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 02 februarie 2011 și nr. 237 din data de 13 noiembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 09 februarie 2011 și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 6 ani și o lună închisoare.

S-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele de la 05 mai 2010 la 06 iunie 2010, de la 07 iunie 2010 la 07 februarie 2011 și de la 08 februarie 2011 la zi.

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 424 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, statul spaniol a transmis autorităților române o nouă cerere de recunoaștere a sentinței nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, a cărei executare s-a dispus prin decizia din 07 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate A.

La dosarul cauzei a fost atașată, în copie certificată, sentința nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare și la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor electorale pasive pe durata condamnării, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie prin efracție, prev. de art. 237, art. 238 alin. (2) și art. 240 C. pen. spaniol.

Hotărârea susmenționată a rămas definitivă prin decizia din data de 13 februarie 2012 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla.

Din situația executării pedepsei, comunicată de autoritățile spaniole, a rezultat că, prin decizia din data de 18 aprilie 2012 a Judecătoriei Penale nr. 12 Sevilla, s-a dispus substituirea pedepsei de 8 luni închisoare în pedeapsa de 16 luni de zile - amendă în cotă zilnică de 3 euro, iar prin decizia din 7 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla s-a dispus executarea de către condamnat a pedepsei de 8 luni închisoare.

Potrivit mențiunilor din fișa de lichidare, începerea executării pedepsei este prevăzută pentru 28 mai 2016, iar data terminării executării pedepsei este stabilită pentru 22 ianuarie 2017.

Conform dispozițiilor art. 154 alin. (1)

3

lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, „dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile C. proc. pen. referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător”.

S-a constatat că, la dosarul cauzei, se află cererile formulate în datele de 24 septembrie 2014 și 30 septembrie 2014, formulate de persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Sevilla 2 - Spania, prin care solicită transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

În ceea ce privește sentința nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, definitivă prin decizia din 7 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, nu există niciun motiv de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 151 lit. a), b), c), d) din Legea nr. 302/2004.

Prin intermediul Ministerului Justiției din România și din Spania, sentința a fost comunicată condamnatului A., care a învederat că nu declară apel împotriva sentinței penale nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală - filele 61-64 Dosarul atașat nr. x/2/2014.

Curtea de Apel București a reținut că în mod corect s-au cumulat aritmetic pedepsele aplicate de autoritățile judiciare spaniole, pedeapsa rezultantă finală fiind de 6 ani și 9 luni închisoare, așa cum se reține și prin considerentele Deciziei penale nr. 90/A din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014 de Înalta Curtea de Casație și justiție, secția I penală.

A fost avut în vedere că autoritățile judiciare spaniole au exclus conversiunea condamnării, prin schimbarea modalității de stabilire a pedepsei rezultante din cumulul aritmetic în cumulul juridic, prevăzându-se datele de la care începe și la care se încheie executarea fiecăreia dintre pedepsele aplicate.

Din cuprinsul Dosarelor penale nr. x/II/5/2012 și nr. x/II/5/2014 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a rezultat intenția neîndoielnică a autorităților judiciare spaniole ca pedepsele aplicate să fie executate cumulat aritmetic.

Prin urmare, s-a apreciat ca neîntemeiată cererea de schimbare a modalității de contopire a pedepselor aplicate de autoritățile judiciare spaniole, prin hotărârile mai sus menționate, din cumulul aritmetic, prevăzut de C. pen. spaniol, în cumulul juridic cu spor facultativ, prevăzut de dispozițiile Codului penal român de la 1968.

S-a reținut că, în acest sens, este și Decizia penală nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (în prezent art. 135 din lege), instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.

Cum pedepsele componente aplicate de autoritățile judiciare spaniole nu au depășit maximul special al pedepselor prevăzute de C pen. român pentru infracțiunile corespondente și cum nici pedeapsa rezultantă nu a depășit maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de C. pen. român, s-a constatat că, în mod legal și temeinic, prin sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, s-a stabilit ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa cumulată de 6 ani și 9 luni închisoare.

În plus, s-a reținut că persoana condamnată A. nu a înțeles să conteste sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, sub aspectul modului de contopire a pedepselor aplicate de autoritățile judiciare spaniole, astfel încât contopirea prin cumulul aritmetic a intrat în puterea lucrului judecat.

Pentru toate aceste considerente, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul A..

Împotriva sentinței penale nr. 85/F din 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat contestație

condamnatul A.,

solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea contestației la executare, cu consecința

aplicării cumulului juridic pentru pedepsele stabilite de autoritățile judiciare spaniole

, apreciind că în mod greșit contopirea acestor pedepse s-a realizat prin cumul aritmetic

.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, art. 598 C. proc. pen. prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă

la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

În speța de față, se reține că persoana condamnată A. a formulat contestație la executare, criticile vizând

sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, hotărâre prin care, în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată și completată și art. 3 pct. 1 din Convenția Europeană adoptată la Strasbourg, a fost recunoscută și pusă în executare sentința nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla (a cărei executare s-a dispus prin decizia din 07 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A.), constatându-se totodată că, prin sentința penală nr. 424 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală (definitivă prin Decizia penală nr. 2901 din 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), s-a dispus recunoașterea sentințelor penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011 și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și o lună închisoare. De asemenea, prin sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 154 alin. (1)

3

lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost cumulată pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla cu pedeapsa de 6 ani și o lună închisoare aplicată prin sentințele penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 și nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Instanța Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa cumulată de 6 ani și 9 luni închisoare.

Prin aceeași hotărâre (sentința penală nr. 345/F din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală), s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 6 ani și 9 luni închisoare, cu deducerea din pedeapsa aplicată a perioadelor executate, fiind anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 477/2013 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, și dispunându-se emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Se reține, de asemenea, că, în cauză, statul spaniol a transmis autorităților române cererea de recunoaștere a sentinței nr. 321 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, a cărei executare s-a dispus prin decizia din 07 februarie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. (hotărâre ce a rămas definitivă prin decizia din data de 13 februarie 2012 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla), după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 424 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, devenind astfel incidente dispozițiile art. 154 alin. (1)

3

lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, potrivit cărora, dacă după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile C. proc. pen. referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător.

În acest context, raportat la criticile formulate de condamnatul A. vizând modalitatea de contopire a pedepselor aplicate de autoritățile judiciare spaniole, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că în mod corect s-a procedat la contopirea acestor pedepse prin cumul aritmetic, potrivit C. pen. spaniol, autoritățile spaniole excluzând, de altfel, conversiunea condamnării, prin schimbarea modalității de stabilire a pedepsei rezultante din cumulul aritmetic în cumulul juridic, fiind indicate inclusiv datele de la care începe și la care se încheie executarea fiecăreia dintre pedepsele aplicate.

În plus, se impune a fi avută în vedere, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Decizia nr. 23/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin aceasta statuându-se că, în interpretarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (în prezent art. 135 din Lege), instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.

Ipoteza la care face referire decizia anterior menționată își găsește aplicabilitate în speța de față, în contextul în care niciuna dintre pedepsele componente aplicate de autoritățile judiciare spaniole nu a depășit maximul special al pedepselor prevăzute de C. pen. român pentru infracțiunile corespondente și nici pedeapsa rezultantă nu a depășit maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de C. pen. român.

Prin urmare, în mod corect s-a dispus ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa de 6 ani și 9 luni închisoare, stabilită prin cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autoritățile judiciare spaniole, criticile formulate, sub acest aspect, pe calea contestației la executare, reluate cu prilejul susținerii căii de atac, fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 85/F din 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2016.