ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2299/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2299/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea pronunțată la data de 12 iunie 2012, în
Dosarul nr.
608/62/2012 al Curții
de Apel Brașov
,
secția
penală și pentru
cauze cu minori, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării
preventive față de inculpatul
F.M.
, instanța de judecată, în temeiul
art.
160
b
alin. (1)
și
(
3
)
C. proc.
pen.
raportat la
art.
1
60
b
alin.
(3)
din
același cod, a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a dispune în sensul menținerii
arestării preventive, Curtea de Apel Brașov a reținut că, urmare apelului declarat
de inculpatul
F.M.
, trimis în judecată
pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de
art.
20
,
raportat
la
art.
174,175,
lit. i)
C. pen.
, a amânat judecarea
cauzei la data de 26 iulie 2012, pentru a da posibilitatea inculpatului să-și
angajeze un apărător, menținându-se totodată în baza
art.
300
2
C. proc.
pen.
raportat
la
art.
160
b
alin.
(3)
C.
proc. pen.
,
arestarea preventivă a inculpatului.
Inculpatul
F.M.
a fost arestat
preventiv prin încheierea
nr.
40 din 30
decembrie
2011 a Tribunalului
Brașov, în temeiul
art.
143 și 148
lit. f)
C. proc.
pen.
, măsura
fiind dispusă în cursul urmăririi penale și menținută în cursul judecații, în
acord cu dispozițiile
art.
136, 143, 148
lit. f)
, 149
1
, 151
C.
proc. pen.
și cu dispozițiile
art.
300
1
, 300
2
și
art.
160
b
din
același cod.
Prin sentința penală
nr.
51
8
din data de 1 martie
2012, Tribunalul Brașov a dispus în baza
art.
20 raportat la
art.
174,
175
lit. i)
C. pen.
, cu aplicarea
art.
320
1
C. proc.
pen.
condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Măsura arestării preventive a inculpatului
este legală și temeinică, dispusă cu respectarea dispozițiilor legale prin care
este reglementată.
Baza factuală care constituie premisa
arestării preventive a inculpatului nu s-a modificat, pentru aceasta existând
probe și indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că a săvârșit
infracțiunile pentru care este judecat în cauză, în sensul dispozițiilor
art.
143
C. proc.
pen.
Temeiul de arestare inițial, prevăzut de
art.
148
alin. (1)
lit. f)
C. proc. pen.
subzistă și în
prezent și continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpatului,
atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzute de lege cât și sub aspectul
pericolului concret pentru ordinea publica, prezervarea ordinii publice
continuând să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpatului.
Pericolul pentru ordinea publică se deduce
din modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că a săvârșit
fapta, modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii faptei, natura și gradul
de pericol social al faptei și limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Măsura arestării preventive nu încalcă
prezumția de nevinovăție a inculpatului în comiterea infracțiunii, elementele
de fapt și de drept ce trebuie examinate și analizate în cazul măsurilor
preventive, nefiind aceleași cu cele care trebuie examinate și care
fundamentează fapta și vinovăția acestuia în urma cercetării judecătorești și
care constituie obiect al judecații.
În cazul măsurii preventive se examinează
indicii și probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor
prevăzute de legea penală, precum și incidența cazurilor de arestare preventive
prevăzute de
art.
148
C. proc.
pen.
,
care nu înfrâng prezumția de nevinovăție.
Raportat la durata arestării preventive a inculpatului,
Curtea de Apel Brașov a reținut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul
penal cât și la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat și
celeritatea procedurilor, acesta se circumscrie duratei rezonabile de arestare
a inculpatului.
Cum temeiul inițial de arestare preventivă,
prevăzut de
art.
148
lit. f)
C. proc.
pen.
subzistă și în prezent, nu s-au modificat și nu s-au schimbat, încât să devină
incidente dispozițiile
art.
139 din același cod, temeiul de arestare
impune în continuare prezervarea ordinii publice, pentru considerentele ținând
de prezervarea ordinii publice, raportat la persoana inculpatului.
Totodată, în desfășurarea procedurilor penale
a intervenit o hotărâre penală de condamnare care, chiar nedefinitivă fiind,
constituie temei al privării de libertate conform
art.
5
lit. a)
din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
Drept urmare, în baza
art.
l60
b
alin. (1)
,
art. 1
60
h
și
art.
300
2
C. proc.
pen.
, Curtea
a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului
F.M.
și, conform
art. 1
60
b
alin. (3)
raportat la
art.
l60
h
alin. (3)
din același cod, a
menținut măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii a declarat recurs
inculpatul
F.M.
, susținând că în mod
greșit s-a dispus în sensul menținerii măsurii arestării preventive, în raport
de împrejurarea că a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, iar perioada
scursă de la momentul arestării preventive a fost suficientă.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii
atacate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele
art.
385
6
C. proc.
pen.
,
Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate de recurent personal și prin
apărător.
Astfel, prelungirea în timp a stării de arest
în cursul judecații, prin menținerea acestei masuri, este consecința unei
obligații instituite în acest sens prin
art.
300
2
C. proc.
pen.
, cu
trimitere la
art.
l60
b
din același cod.
În acest sens, având în vedere că activitatea
judiciară de natură penală din faza de judecată implică parcurgerea unor etape
succesive, care se prelungesc în timp, în scopul evitării privării arbitrare de
libertate, continuată dincolo de limitele ei rezonabile, legiuitorul a
instituit în sarcina instanței investite cu activitatea principală, obligația
verificării periodice a legalității și temeiniciei arestării preventive.
Instituția verificării legalității și
temeiniciei arestării preventive, în cursul judecații, reprezintă o transpunere
în dreptul național a garanțiilor procesuale care asigură evitarea
arbitrariului în materia privării de libertate, astfel cum acestea au fost
statuate în jurisprudența C
.
E
.
D
.
O.
Controlul periodic rezultă cu necesitate din
faptul că circumstanțele cauzei se pot schimba și, în timp ce motivele de
arestare pot continua să existe în stadiile inițiale ale detenției, acestea pot
să nu mai fie convingătoare în stadiile ulterioare
.
Dacă constată că arestarea preventivă este
nelegală sau că
temeiurile
care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi
care să justifice privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere
motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a
inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au
determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că
exista temeiuri noi
care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată,
menținerea arestării preventive.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, sub
aspectul condițiilor prevăzute de
art.
143
C. proc. pen.
și a limitei de
pedeapsă impuse de
art.
148
lit. f)
din același cod, sunt probe din care rezultă
presupunerea rezonabilă în sensul
art.
68
1
C. proc.
pen.
că
inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată,
presupunere consolidată prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă
instanța.
Prin urmare, încheierea atacată este legală
și temeinică.
Neconstatându-se niciun caz de nulitate a
hotărârii, recursul declarat de inculpatul
F.M.
apare ca fiind
nefondat.
În consecință, pentru motivele expuse, conform
art.
385
15
pct.
1
lit.
b)
C.
proc. pen.
,
recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 12 iunie 2012 a Curții
de Apel Brașov
,
secția
penală
și pentru cauze cu minori, pronunțată în
Dosarul nr.
608/62/2012, va fi
respins, ca nefondat.
Conform
art.
192
alin. (2)
C. proc.
pen.
,
recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,
conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul
F.M.
împotriva încheierii
din 12 iunie 2012
a Curții
de Apel Brașov,
secția penală
și pentru
cauze
cu
minori
, pronunțată în
Dosarul
nr.
608/62/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 27 iunie 2012.