ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2299/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 12 iunie 2012, în Dosarul nr. 608/62/2012 al Curții de Apel Brașov , secția penală și pentru cauze cu minori, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpatul F.M. , instanța de judecată, în temeiul art. 160 b alin. (1) și ( 3 ) C. proc. pen. raportat la art. 1 60 b alin. (3) din același cod, a menținut starea de arest preventiv a acestuia. Pentru a dispune în sensul menținerii arestării preventive, Curtea de Apel Brașov a reținut că, urmare apelului declarat de inculpatul F.M. , trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 , raportat la art. 174,175, lit. i) C. pen.

, a amânat judecarea cauzei la data de 26 iulie 2012, pentru a da posibilitatea inculpatului să-și angajeze un apărător, menținându-se totodată în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. , arestarea preventivă a inculpatului. Inculpatul F.M. a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 40 din 30 decembrie 2011 a Tribunalului Brașov, în temeiul art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. , măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale și menținută în cursul judecații, în acord cu dispozițiile art. 136, 143, 148 lit. f) , 149 1 , 151 C. proc. pen. și cu dispozițiile art. 300 1 , 300 2 și art. 160 b din același cod. Prin sentința penală nr. 51 8 din data de 1 martie 2012, Tribunalul Brașov a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare. Măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, dispusă cu respectarea dispozițiilor legale prin care este reglementată. Baza factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpatului nu s-a modificat, pentru aceasta existând probe și indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că a săvârșit infracțiunile pentru care este judecat în cauză, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. Temeiul de arestare inițial, prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent și continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpatului, atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzute de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica, prezervarea ordinii publice continuând să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpatului.

Pericolul pentru ordinea publică se deduce din modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că a săvârșit fapta, modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii faptei, natura și gradul de pericol social al faptei și limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Măsura arestării preventive nu încalcă prezumția de nevinovăție a inculpatului în comiterea infracțiunii, elementele de fapt și de drept ce trebuie examinate și analizate în cazul măsurilor preventive, nefiind aceleași cu cele care trebuie examinate și care fundamentează fapta și vinovăția acestuia în urma cercetării judecătorești și care constituie obiect al judecații. În cazul măsurii preventive se examinează indicii și probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală, precum și incidența cazurilor de arestare preventive prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. , care nu înfrâng prezumția de nevinovăție. Raportat la durata arestării preventive a inculpatului, Curtea de Apel Brașov a reținut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal cât și la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat și celeritatea procedurilor, acesta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpatului. Cum temeiul inițial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, nu s-au modificat și nu s-au schimbat, încât să devină incidente dispozițiile art. 139 din același cod, temeiul de arestare impune în continuare prezervarea ordinii publice, pentru considerentele ținând de prezervarea ordinii publice, raportat la persoana inculpatului.

Totodată, în desfășurarea procedurilor penale a intervenit o hotărâre penală de condamnare care, chiar nedefinitivă fiind, constituie temei al privării de libertate conform art. 5 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Drept urmare, în baza art. l60 b alin. (1) , art. 1 60 h și art. 300 2 C. proc. pen. , Curtea a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului F.M. și, conform art. 1 60 b alin. (3) raportat la art. l60 h alin. (3) din același cod, a menținut măsura arestării preventive. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul F.M. , susținând că în mod greșit s-a dispus în sensul menținerii măsurii arestării preventive, în raport de împrejurarea că a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, iar perioada scursă de la momentul arestării preventive a fost suficientă.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele art. 385 6 C. proc. pen. , Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate de recurent personal și prin apărător. Astfel, prelungirea în timp a stării de arest în cursul judecații, prin menținerea acestei masuri, este consecința unei obligații instituite în acest sens prin art. 300 2 C. proc. pen. , cu trimitere la art. l60 b din același cod. În acest sens, având în vedere că activitatea judiciară de natură penală din faza de judecată implică parcurgerea unor etape succesive, care se prelungesc în timp, în scopul evitării privării arbitrare de libertate, continuată dincolo de limitele ei rezonabile, legiuitorul a instituit în sarcina instanței investite cu activitatea principală, obligația verificării periodice a legalității și temeiniciei arestării preventive.

Instituția verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, în cursul judecații, reprezintă o transpunere în dreptul național a garanțiilor procesuale care asigură evitarea arbitrariului în materia privării de libertate, astfel cum acestea au fost statuate în jurisprudența C . E . D . O. Controlul periodic rezultă cu necesitate din faptul că circumstanțele cauzei se pot schimba și, în timp ce motivele de arestare pot continua să existe în stadiile inițiale ale detenției, acestea pot să nu mai fie convingătoare în stadiile ulterioare . Dacă constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că exista temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Astfel cum a reținut și instanța de fond, sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a limitei de pedeapsă impuse de art. 148 lit. f) din același cod, sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în sensul art. 68 1 C. proc. pen. că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, presupunere consolidată prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanța. Prin urmare, încheierea atacată este legală și temeinică.

Neconstatându-se niciun caz de nulitate a hotărârii, recursul declarat de inculpatul F.M. apare ca fiind nefondat. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Brașov , secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 608/62/2012, va fi respins, ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori , pronunțată în Dosarul nr. 608/62/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iunie 2012.