ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1337/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze penale cu minori, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul F.M. Împotriva sentinței penale nr. 51/S din 1 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, a dispus, în baza art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive a inculpatului. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului F.M., examinată din perspectiva dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. și a probelor administrate până în prezent, s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 51/S din data de 1 martie 2012, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatului F.M.

la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și a infracțiunii de port fără drept în public a unei arme albe. Ca stare de fapt, s-a reținut că în data de 29 decembrie 2011 inculpatul a luat un cuțit de la domiciliu, pe care l-a purtat în locuri publice, iar în jurul orelor 04.00, fără a fi provocat, pe fondul consumului de alcool, l-a lovit cu cuțitul în zona abdominală, pe numitul C.l.A., cauzându-i o plagă penetrantă înjunghiată transfixiantă gastrică, producându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

La data de 29 decembrie 2011 inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar prin încheierea de ședință nr. 40 din data de 30 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr. 15616/62/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 30 decembrie 2011 și până la data de 27 ianuarie 2012 inclusiv. Temeiul care a stat la baza privării efective de libertate a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel s-a apreciat în ceea ce privește criteriul obiectiv că pedeapsa pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat este cuprinsă între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni, iar în ceea ce privește criteriul non-obiectiv s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică deoarece inculpatul s-a dovedit a fi extrem de violent pe fondul unui consum exagerat de alcool, a purtat asupra sa într-un loc public un obiect tăietor înțepător (un cuțit de bucătărie cu lama de 11 cm) pe care l-a folosit într-o altercație pe care a provocat-o el însuși. A lovit partea vătămată cu cuțitul într-o zonă a corpului care este vitală putând să provoace un rezultat fatal pentru partea vătămată.

S-a mai reținut pentru aprecierea acestui criteriu și faptul că inculpatul nu a renunțat la ideea folosirii cuțitului după prima lovitură ci a încercat să aplice și pe cea de a doua însă a greșit ținta. Măsura arestării preventive a fost verificată conform dispozițiilor art. 300 1 C. proc. pen. de către Tribunalul Brașov prin încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2012 în Dosarul penal nr. 608/62/2012 și menținută până la această dată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 47 din 30 decembrie 2011 emis de Tribunalul Brașov. Instanța a reținut că la acest moment al procesului penal, este incident în continuare cazul reglementat de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii imputate inculpatului este mai mare de 4 ani, iar prin lăsarea în libertate a unei asemenea persoane opinia publica putând avea un sentiment de insecuritate.

Acest sentiment de insecuritate s-ar grefa atât cu privire la fapta comisă, amploarea fenomenului infracțional în societate, cât și cu privire la lipsa de reacție a organelor judiciare față de cercetarea în stare de libertate a unor asemenea persoane față de care planează acuzații. Având în vedere stadiul procesului penal (cauza se află în apel), lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanța a apreciat că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât împotriva inculpatului s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, situație în raport cu care a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului F.M.

conform dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examinând actele dosarului, in raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului este inadmisibil. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând probele administrate în cauză și cercetând temeiul pentru care a fost luată măsura arestării preventive, Înalta Curte constată că se mențin temeiurile ce au determinat arestarea preventivă și acestea impun în continuare privarea de libertate. Pentru luarea măsurii arestării preventive este necesar să se constate că sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, condiție prevăzută de art. 143 C. proc. pen., precum și incidența unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că sunt incidente temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practică s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al tentativei de omor calificat, pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Așa cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura și modalitatea de comitere a faptei săvârșite, care a lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse de astfel de fapte. Totodată, condamnarea inculpatului în primă instanță, la pedeapsa de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului. Pentru aceste motive, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze penale cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze penale cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 608/62/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2012.