ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

penală prin sentința penală nr. 64 din 21 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

11626/111/2011 a condamnat în baza art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1)

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe

inculpatul D.S., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat

la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 21

septembrie 2011.

În baza art. 14 C. proc.

pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.944,25 RON în favoarea părții civile Spitalul C.J.U.

Oradea reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale

acordate, precum și la plata dobânzilor de întârziere până la data plății efective.

În baza art. 14 C. proc.

pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune morale, în favoarea părții

civile Z.J. și au fost respinse restul pretențiilor.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului de bucătărie corp delict

predat Tribunalului Bihor prin procesul verbal din 5 octombrie 2011

În baza art. 357

alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea obiectului de îmbrăcăminte,

cămașa, predat Tribunalului Bihor prin procesul-verbal din 5 octombrie 2011 .

În baza art. 191 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Instanța a fondului a

fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 5

octombrie 2011, cu nr. 1150/P/2011 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc.

pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală

a inculpatului D.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de

art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în esență în aceea

că în seara de 1 august 2011 în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe strada C.

din Oradea, pe fondul consumului de alcool și a unei altercații cu partea vătămată

Z.J. a mers la domiciliul său de unde a luat un cuțit cu care a înțepat partea vătămată

în abdomen tăindu-i hemiperitoneul, ficatul și epigastrul până la ombilic și cauzându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale și care au

pus în pericol viața părții vătămate.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu prevederile art. 345

alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile

art. 288–art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse

la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a examinat și apreciat materialul

probator, confirmând existența faptei ilicite deduse judecății și vinovăției penale

a autorului acesteia, sens în care a reținut următoarele:

În seara zilei de 1

august 2011, inculpatul consuma băuturi alcoolice împreună cu martorul H.P.E. într-un

local situat în Episcopia Bihor, iar la un moment dat în același bar și-a făcut

apariția și partea vătămata Z.J., aflată sub influența băuturilor alcoolice dat

fiind consumul anterior de circa 4-5 beri (declarație parte vătămată).

Potrivit declarației inculpatului

D.S. care se coroborează cu declarația martorilor H.P.E. și D.I. (dosar urmărire

penală) între inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict minor în cadrul

căruia, aceasta din urmă i-a aplicat câteva lovituri cu palma peste ceafă inculpatului

sub pretextul că deși ar fi avut țigări a refuzat să îl servească. Aceeași martori

au mai arătat că aceste lovituri nu au avut o intensitate deosebită, „fiind date

mai mult în glumă”.

La scurt timp după acest

incident, inculpatul a părăsit localul și s-a îndreptat spre locuința sa. Partea

vătămată nu a plecat în același timp cu inculpatul, însă martorul M.G. a arătat

că i-a văzut pe cei doi când au trecut prin fața casei sale: „îmi aduc aminte că

cei doi nu erau chiar împreună, ci inculpatul era în față iar Z.J. mai în spate

cu vreo 3-4 m. Din comportamentul lor mi-am dat seama că erau băuți bine amândoi.

Nu știu exact ce spuneau. De fapt, inculpatul D.S. nu spunea nimic, partea vătămată

Z.J. îl înjura pe inculpat. Îmi aduc aminte că era vorba de ceva țigări”. Același

martor a mai arătat că după ce au trecut de casa sa cei doi, a ieșit la rândul său

în stradă să vadă ce se întâmplă și a observat o îmbrânceală între inculpat și partea

vătămată la o distanță de circa 30 de m. Martorul a intrat pentru câteva momente

în curte, iar după ce a revenit „cei doi erau cam în același loc, puțin mai spre

locuința lui D.S., Z.J. era deja rănit undeva la burtă se ținea cu mâna, iar D.S.

mergea spre casa lui având un cuțit în mână”.

Partea vătămată a susținut

în declarația sa că ar fi rămas circa 30-45 de minute în acel local după plecarea

inculpatului și că în timp ce se îndrepta spre locuința sa, trecând prin apropierea

casei inculpatului, ar fi fost agresat. Chiar dacă ceilalți martori prezenți în

localul din Episcopia Bihor nu au fost în măsură să indice momentul plecării sale,

instanța de fond a reținut că partea vătămată a plecat la scurt timp după inculpat,

astfel încât având același drum spre casă, l-a și ajuns din urmă pe inculpat continuând,

așa cum a arătat martorul M.G., starea conflictuală inițiată în local.

Pe de altă parte, nici

inculpatul nu a adoptat o poziție mult mai sinceră în declarația sa susținând că

„nu știu dacă am fost sau nu urmărit de partea vătămată, însă chiar în fața casei,

în momentul în care am intrat în curte circa 2 pași, am primit o lovitură cu pumnul

în ceafă de la partea vătămata”. Față de conținutul declarației martorului M.G.,

instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului privitor la atacul surpriză

al cărei victimă ar fi fost chiar în curtea locuinței sale ca nereale, însă a reținut

că au fost într-adevăr proferate insulte la adresa sa de către partea vătămată pe

drumul spre locuința sa, insulte ce au degenerat, în apropierea casei inculpatului,

în îmbrânceala sesizata de către martorul M.G. După acest moment, inculpatul D.S.

a intrat în curtea casei sale și a revenit înarmat cu un cuțit, lovind pe partea

vătămată provocându-i o plagă penetrantă abdominală cu interesare viscerală (hepatică)

și o plagă la nivelul feței anterioare a brațului drept, a se vedea raportul de

constatare medico-legală din 2 august 2011 și raportul de expertiză medico-legală

din 8 decembrie 2011.

Sub aspectul încadrării

juridice a faptei descrise, instanța de fond a reținut că solicitarea inculpatului

formulată prin apărător de aplicare a art. 334 C. proc. pen. și reținerea textului

art. 182 alin. (2) C. pen. este neîntemeiată. Acțiunea de lovire a părții vătămate

cu un cuțit cu vârf ascuțit, cu o lamă de circa 20 cm în zona epigastrică, cu o

intensitate mare având ca rezultat eviscerația și afectând inclusiv zona hepatică,

trebuie calificată ca fiind o acțiune de încercare a suprimării vieții. Este evident

că zona corporală în care inculpatul a aplicat lovitura este una vitală, că așa

s-a arătat mai sus, intensitatea loviturii a fost una ridicată, astfel încât viața

victimei a fost pusă în mod serios în primejdie. Or, aceste elemente de fapt nu

pot caracteriza forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul decât ca intenție

directă.

Pe de altă parte, instanța

de fond a reținut că acțiunile repetate și insistente ale părții vătămate, de lovire

ușoară și de insultare a inculpatului, au fost de natură să îi provoace acestuia

din urmă o puternică tulburare, în condițiile în care inculpatul era deja sub influența

băuturilor alcoolice consumate anterior și, cu toate acestea, nu a reacționat multă

vreme la acțiunile victimei. Mai mult, martorul ocular M.G. a mai arătat că îmbrânceala

sesizată de el dintre cei doi a constat în aplicarea de lovituri de către partea

vătămată inculpatului în timp ce „bătrânul se apăra cu mâinile la cap”. Relevant,

de altfel, pentru stabilirea poziției părții vătămate în cursul incidentului este

chiar declarația sa în care a arătat că atunci când inculpatul a decis sa reacționeze

și s-a îndreptat spre victimă înarmat „nu m-am lăsat nici eu și m-am îndreptat spre

inculpat”.

Ca atare, instanța de

fond a reținut că acțiunea inculpatului de a încerca să îl ucidă partea vătămată

Z.J., în public și în condițiile existenței unei provocări din partea victimei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen. ca circumstanță atenuantă legală.

La individualizarea judiciară

a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă stipulate pentru infracțiunea

de omor calificat, de circumstanțele concrete în care fapta a fost comisă, de modul

de săvârșire, de arma folosită, de urmarea produsă, chiar dacă în prezent viața

și sănătatea părții vătămate nu mai este în pericol, vindecarea leziunilor au necesitat

un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale, de atitudinea parțial sinceră a

inculpatului, de vârsta sa, de elementele privind persoana sa reliefate în referatul

de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor,

precum și de starea de provocare în care se reține că a fost săvârșită infracțiunea.

La stabilirea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere totuși, disproporția

vădită dintre acțiunile de provocare exercitate de către partea vătămată, insulte,

ușoare lovituri peste ceafă în local, o scurtă îmbrânceală și câteva lovituri aplicate

în cursul acesteia fără să se fi reținut provocarea unor leziuni inculpatului și

modul în care a înțeles inculpatul să reacționeze.

Față de cele de mai sus,

instanța de fond, în baza art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.S., pentru

comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen.

i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale

cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen.

i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen.

a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 21 septembrie 2011.

În baza art. 14 C. proc.

pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. l-a obligat pe

inculpat la plata sumei de 1.944,25 RON în favoarea părții civile Spitalul C.J.U.

Oradea reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale

acordate, precum și la plata dobânzilor de întârziere până la data plății efective.

În baza art. 14 C. proc.

pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. l-a obligat pe

inculpat la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune morale, în favoarea părții

civile Z.J. și a respins restul pretențiilor.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului de bucătărie corp delict

predat Tribunalului Bihor prin procesul-verbal din 5 octombrie 2011

În baza art. 357

alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea obiectului de îmbrăcăminte,

cămașa, predat Tribunalului Bihor prin procesul-verbal din 5 octombrie 2011.

penale evocate a formulat apel în termenul legal inculpatul D.S. solicitând,

prin intermediul apărătorului său,

desființarea hotărârii

atacate în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante prevăzute de

art. 73 lit. b) C. pen., a se dispune condamnarea sa la o pedeapsă just individualizată

cu reținerea și a circumstanțelor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-c) C. pen.

și pe cale de consecință a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În subsidiar, a solicitat condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii reținute în

sarcină, a reindividualiza sancțiunea aplicată în sensul diminuării acesteia, iar

ca modalitate de executare, în urma reținerii prevederilor art. 73 lit. b) și

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a se dispune suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere.

Examinând

sentința apelată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform prevederilor

art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat

că aceasta este legală și temeinică, iar apelul formulat de inculpatul apelant D.S.

apare ca neîntemeiat și, în consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va fi respins.

S-a arătat că din actele

și lucrările aflate la dosar rezultă că

în seara zilei de 1 august 2011, inculpatul consuma

băuturi alcoolice împreună cu martorul H.P.E. într-un local situat în Episcopia

Bihor, iar la un moment dat în același bar și-a făcut apariția și partea vătămată

Z.J., aflată sub influența băuturilor alcoolice dat fiind consumul anterior de circa

4-5 beri.

Potrivit declarației inculpatului

D.S. ce se coroborează cu declarația martorilor H.P.E. și D.I. între inculpat și

partea vătămată a avut loc un conflict minor în cadrul căruia, aceasta din urmă

i-a aplicat câteva lovituri cu palma peste ceafa inculpatului sub pretextul că deși

ar fi avut țigări a refuzat sa îl servească. Aceeași martori au mai arătat însă

că aceste lovituri nu au avut o intensitate deosebită, „fiind date mai mult în glumă”.

La scurt timp după acest incident, inculpatul a părăsit localul respectiv și s-a

îndreptat spre locuința sa. Partea vătămată nu a plecat în același timp cu inculpatul,

însă martorul M.G. a arătat că i-a văzut pe cei doi când au trecut prin fața casei

sale: „îmi aduc aminte că cei doi nu erau chiar împreună, ci inculpatul era în față

iar Z.J. mai în spate cu vreo 3-4 m. Din comportamentul lor mi-a dat seama ca erau

băuți bine amândoi. Nu știu exact ce spuneau. De fapt, inculpatul D.S. nu spunea

nimic, partea vătămată Z.J. îl înjura pe inculpat. Îmi aduc aminte ca era vorba

de ceva tigări”. Același martor a mai arătat că după ce au trecut de casa sa cei

doi, a ieșit la rândul său în stradă să vadă ce se întâmplă și a observat o îmbrânceală

între inculpat și partea vătămată la o distanță de circa 30 de m. Martorul a intrat

pentru câteva momente în curte, iar după ce a revenit „cei doi erau cam în același

loc, puțin mai spre locuința lui D.S., Z.J. era deja rănit undeva la burtă se ținea

cu mana, iar D.S. mergea spre casa lui având un cuțit în mana”.

Partea vătămată a susținut

în declarația sa că ar fi rămas încă circa 30-45 de minute în acel local după plecarea

inculpatului și că în timp ce se îndrepta spre locuința sa, trecând prin apropierea

casei inculpatului, ar fi fost agresat. Chiar dacă ceilalți martori prezenți în

localul din Episcopia Bihor nu au fost în măsură să indice momentul plecării sale,

instanța de fond a reținut că partea vătămată a plecat la scurt timp după inculpat,

astfel încât având același drum spre casă, l-a și ajuns din urmă pe inculpat continuând,

așa cum a arătat martorul M.G., starea conflictuală inițiată în local.

Pe de altă parte, nici

inculpatul nu a adoptat o poziție mult mai sinceră în declarația sa susținând ca

„nu știu dacă am fost sau nu urmărit de partea vătămată, însă chiar în fața casei,

în momentul în care am intrat în curte circa 2 pași, am primit o lovitură cu pumnul

în ceafă de la partea vătămată”. Față de conținutul declarației martorului M.G.,

instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului privitor la atacul surpriză

al cărei victima ar fi fost chiar în curtea locuinței sale ca nereale, însă a reținut

că au fost într-adevăr proferate insulte la adresa sa de către partea vătămată pe

drumul spre locuința sa, insulte ce au degenerat, în apropierea casei inculpatului,

în îmbrânceala sesizată de către martorul M.G. După acest moment, inculpatul D.S.

a intrat în curtea casei sale și a revenit înarmat cu cuțitul ridicat de către organele

de urmărire penală. Cu această armă l-a lovit pe partea vătămată provocându-i o

plaga penetrantă abdominală cu interesare viscerală (hepatica) și o plagă la nivelul

feței anterioare a brațului drept, a se vedea raportul de constatare medico-legală

din 2 august 2011 și raportul de expertiza medico-legală din 8 decembrie 2011.

Instanța de apel a apreciat

că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpatului D.S. pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat

în cauză dând faptei săvârșită de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, a arătat

că instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,

atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Analizând cauza din perspectiva

dispozițiilor cuprinse în art. 52 C. proc. pen., instanța de fond în mod corect,

a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumția

de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.

De asemenea, situația

de fapt avută în vedere de prima instanță este una corectă, evenimentele derulându-se

în modalitatea prezentată de martorii H.P.E., D.I. și M.G.

A mai arătat că în mod

corect prima instanță a reținut că solicitarea inculpatului formulata prin apărător

de aplicare a art. 334 C. proc. pen. și reținerea textului art. 182 alin. (2) C.

pen. este neîntemeiată.

Acțiunea de lovire a părții

vătămate cu un cuțit cu vârf ascuțit, cu o lamă de circa 20 cm în zona epigastrica,

cu o intensitate mare având ca rezultat eviscerația și afectând inclusiv zona hepatica,

constituie o acțiune de încercare a suprimării vieții. Inculpatul a aplicat lovitura

într-o zonă vitală, intensitatea loviturii a fost una ridicată, astfel încât viața

victimei a fost pusa în mod serios în primejdie. Or, aceste elemente de fapt nu

pot caracteriza forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul decât ca intenție

directă.

În consecință, în mod

temeinic instanța de fond a reținut că acțiunea inculpatului de a încerca să ucidă

partea vătămata Z.J., în public și în condițiile existentei unei provocări din partea

victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. ca circumstanța atenuanta legala.

S-a mai reținut că instanța

de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina

dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. și pe baza acestuia a reținut situația de fapt

și a făcut încadrarea în drept.

Astfel, cu privire la

critica vizând netemeinicia pedepsei principale sub aspectul cuantumului, instanța

de apel a constatat că aceasta este nefondată. Pedeapsa aplicată inculpatului de

5 ani închisoare cât și modalitatea de executare în detenție au fost corect individualizate

de către instanța de fond.

Față de situația de fapt

reținută corect de instanța de fond, instanța de prim control judiciar a constatat

că încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpat este corespunzătoare, că

vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost

corect individualizată.

Pentru aceste considerente,

instanța de apel în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat

apelul penal declarat de inculpatul D.S. împotriva sentinței penale nr. 64 din 21

martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

În sensul celor arătate,

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a pronunțat decizia

penală nr. 97 din 20 septembrie 2012.

a formulat, în termen legal, recurs inculpatul D.S. aducând critici de nelegalitate

și netemeinicie.

Un prim caz de casare

invocat de către recurentul inculpat în cuprinsul motivelor scrise de recurs, dar

și de către apărătorul desemnat din oficiu, în cadrul dezbaterilor l-a constituit

greșita încadrare juridică dată faptei, solicitându-se schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 20, art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen.

Un al doilea motiv de

recurs circumscris cazului de casare prev.de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., vizează aplicarea unei pedepse mai blânde prin reținerea în favoarea inculpatului

a circumstanței prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și dispunerea

aplicării art. 86

1

C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării

acestei pedepse.

În sprijinul celor solicitate,

recurentul inculpat, prin apărătorul său, arată că materialul probator al cauzei

relevă că inițial el a fost cel agresat într-un local, umilit de către partea vătămată

în fața mai multor persoane și urmărit de către aceeași parte vătămată, împrejurare

în care inculpatul a cedat nervos și a reacționat în mod violent.

În ceea ce privește solicitarea

de schimbare de încadrare juridică a faptei formulată de apărare, se arată că în

raport cu concluziile expertizei medico-legale reiese că acțiunea agresivă exercitată

de inculpat, împungere, a provocat leziunile ce au necesitat pentru vindecare 35-40

zile îngrijiri medicale și datorită faptului că au fost atinse organe și a fost

pusă în primejdie viața părții vătămate, însă un asemenea rezultat nu s-a datorat

unei acțiuni directe, ci a fost unul colateral.

Se susține astfel că nu

a existat intenția directă de a ucide, iar latura subiectivă a infracțiunii este

prezentă sub forma praeterintenției, context în care se poate vorbi de infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În privința reținerii

de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului se invocă atitudinea

corespunzătoare după săvârșirea infracțiunii, colaborarea cu organele judiciare

în aflarea adevărului, recunoașterea faptei, dar și concluziile favorabile ale referatului

de evaluare întocmit în cauză, vârsta înaintată (61 ani).

Examinând hotărârile atacate

prin prisma motivelor de recurs înfățișate, a criticilor aduse și având în vedere

întregul material probator al cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Situația de fapt a fost

în mod corect stabilită de instanțele inferioare în urma analizei coroborate a întregului

ansamblu probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptei fiind justă

și corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect constatându-se că în cauză

sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului D.S. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii ce a făcut obiectul judecății.

A reieșit astfel, în baza

unui material probator în mod complet administrat în cauză și corect evaluat de

instanțe, că în seara zilei de 1 august 2011, inculpatul, pe fondul consumului de

băuturi alcoolice și a unui conflict minor cu partea vătămată Z.J. (în care partea

vătămată i-a aplicat într-un local câteva lovituri cu palma peste ceafă), în stare

de provocare, urmare a acțiunilor părții vătămate, s-a înarmat cu un cuțit și a

lovit partea vătămată provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală cu interesare

viscerală hepatică și o plagă la nivelul feței anterioare a brațului drept.

Sub aspectul încadrării

juridice, în mod adecvat instanțele au respins solicitarea inculpatului de schimbare

a încadrării juridice, stabilind că prin acțiunea sa, a obiectului, instrumentului

folosit, a zonei vizate a corpului părții vătămate, intensității loviturilor aplicate

și a rezultatului produs s-a evidențiat, dincolo de orice dubiu, intenția directă

de suprimare a vieții victimei.

Din această perspectivă,

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi apărările inculpatului, lovirea

părții vătămate cu un cuțit cu vârf ascuțit cu o lamă de cca.20 cm., într-o zonă

vitală, cu o intensitate mare, cu consecința eviscerației și afectând zona hepatică

nu poate fi încadrată în conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală

gravă, fiind evident că nu se poate susține fundamentat că într-o asemenea ipoteză

inculpatul nu ar fi acționat cu intenția de a omorî ci cu aceea de vătămare corporală.

Pe de altă parte, în mod

justificat instanțele au apreciat incidența în cauză a disp.art. 73 lit. b) C. pen.,

în împrejurarea în care acțiunile repetate și insistente ale părții vătămate, de

lovire ușoară și de insultare a inculpatului, au fost de natură și în măsură să

provoace acestuia o stare de puternică tulburare.

În fine, legat tot de

încadrarea juridică a faptei, în mod corect s-a reținut că tentativa de omor s-a

produs în public, părțile aflându-se pe strada C. din Oradea, deci într-un loc care

prin natură este totdeauna accesibil publicului, nefiind necesară prezența vreunei

persoane.

Referitor la cea de-a

doua critică adusă de către recurentul inculpat, hotărârilor pronunțate în cauză,

critică circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma propriului demers

analitic vizând individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului apreciază

ca nefondată critica.

Instanțele au realizat

o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât din perspectiva naturii,

cuantumului, cât și a modalității de executare a pedepsei principale, dar și a pedepselor

complementare și accesorii, fiind pe deplin respectate criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen. și totodată valorificând juridic atenuanta legală a

provocării.

Se constată că pedeapsa

aplicată reflectă judicios gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei,

dar și nevoia de reeducare, reinserția socială a inculpatului.

Individualizarea pedepsei

trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât

sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere

al nevoii de reeducare a făptuitorului.

În această manieră, retribuția

justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

Împrejurările concrete

ale comiterii infracțiunii, atingerea adusă unor valori fundamentale nu îndreptățesc

reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante judiciare.

De asemenea, modalitatea

de executare a pedepsei principale aplicate este de natură a asigura îndeplinirea

scopului și funcțiilor pedepsei.

În virtutea considerentelor

ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

D.S. împotriva deciziei penale nr. 97/A din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 97/A din 20 septembrie

2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.