ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1214/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1214/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 238 din 07

decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în

sarcina inculpatului G.A.C. din infracțiunea de tentativă de omor, prev. de

art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă

și punerea în primejdie a vieții persoanei, prev. de art. 182 alin. (1) și (2)

teza ultimă C. pen.

În

baza art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen., cu

aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen.,

art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.C., recidivist

postexecutoriu, la o pedeapsă de 2 luni închisoare cu aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea asupra părții

vătămate C.A. a infracțiunii de vătămare corporală gravă și punerea în

primejdie a vieții persoanei.

În

baza art. 346, art. 14 C. proc. pen., rap. la art. 998 și

urm. C. civ., în forma anterioară Legii 287/2009, ținând seama de art. 73 lit.

b) C. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză și a fost obligat

inculpatul la plata pretențiilor civile în sumă de 316,98 RON, cu titlu de despăgubiri,

în

favoarea părții civile

Spitalul Clinic Județean Oradea, cât și a penalităților de întârziere alături de

debitul propriu-zis, cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie

2011 până la data plății efective, și respinge restul pretențiilor civile solicitate.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială

a corpului delict - sapă, ridicată de la inculpat.

În

conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din H.G.

nr. 25/2011 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea

și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea

probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în

Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În

baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., ținând seama de prev.

art. 73 lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul la 150 RON cheltuieli judiciare

în favoarea statului.

În

baza art. 189 C. proc. pen., rap. la art. 68

11

din Legea nr. 51/1995 republicată, cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008,

s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului

apărătorului din oficiu, conform delegației de la dosar.

Pentru a pronunța această hotărâre prima

instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,

întocmit în Dosar nr. 1203/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

G.A.C., pentru săvârșirea în data de 18 iulie 2011 a infracțiunii de tentativă de

omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C.

pen., pentru că i-a aplicat părții vătămate C.A. o lovitură cu o sapă în cap, provocându-i

leziuni ce au necesitat un nr. de 50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Spitalul Clinic Județean Oradea s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 3.169,8 RON, cu titlu de despăgubiri, solicitând

și penalități de întârziere, alături de debitul propriu-zis, cu începere de la data

pretinderii acestora, 15 septembrie 2011, până la data plății efective.

Starea de fapt și cercetarea judecătorească.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi

penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești:

proces-verbal de sesizare din oficiu, declarațiile martorilor, declarația părții

vătămate, declarațiile inculpatului, raport de expertiză medico-legală, proces-verbal

de cercetare la fața locului, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanța a reținut

în fapt următoarele:

Inculpatul G.A.C. este concubinul martorei

C.R. - sora părții vătămate C.A.

În

data de 18 iulie 2011, partea vătămată - aflat sub influența

băuturilor alcoolice - a trecut pe lângă curtea casei în care locuiește sora sa

și inculpatul, moment în care a auzit că acesta din urmă adresează surorii sale

cuvinte jignitoare. Din declarațiile martorei, cuvintele cu care i s-a adresat inculpatul

făceau parte dintr-o conduită uzuală și nu semnificau o stare conflictuală.

Partea vătămată a intrat în curtea celor

doi și, comportându-se agresiv, a luat un topor în mână și l-a amenințat cu moartea

pe inculpat. Martora C.R. a încercat să-l calmeze pe partea vătămată, însă fără

succes. Ulterior, partea vătămată s-a apropiat de inculpat și a încercat să-l lovească

cu un briceag pe care îl avea asupra sa. Inculpatul s-a ferit din calea loviturii

și atunci partea vătămată l-a lovit în mod repetat cu pumnul în față. În cele din

urmă, inculpatul, care avea în mână o sapă cu care lucra în gradină, a încercat

respingă atacul succesiv din partea părții vătămate și,

descriind un arc de cerc în plan orizontal,

l-a lovit pe inculpat în cap, în partea occipitală. Partea, vătămată a căzut pe

un plan dur.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,

dar s-a apărat declarând că a încercat să-l lovească pe partea vătămată peste mâna

cu care a îndreptat briceagul asupra sa, prin urmare că l-a lovit în cap fără voie.

Partea vătămată este cunoscut ca o persoană

recalcitrantă, care a agresat-o în trecut și pe martora C.R. Inculpatul este remarcat

ca un om cu un temperament neconfictual.

Starea de fapt a fost confirmată de martorii

audiați în instanță - C.R. și Ș.P.A., dar și de inculpat, care a fost constant sincer.

Au fost avute în vedere și declarațiile

date de martori în dosarul de urmărire penală, ținându-se seama de completările

și explicațiile făcute ulterior în ședință publică.

Din raportul de constatare medico-legală

din 28 iulie 2011 al Serviciului de Medicină Legală al Județului Bihor a rezultat

că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate, necesitând 50 de zile de

îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

Din fișa de cazier judiciar a rezultat

că inculpatul este recidivist post executoriu.

Inculpatul nu a solicitat aplicarea procedurii

prev. de art. 320

1

C. proc. pen., însă a recunoscut fapta săvârșită în

condițiile mai sus descrise.

Soluția.

Din probele administrate a rezultat că

fapta inculpatului și starea de fapt sunt stabilite, existând suficiente date cu

privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse, și că nu există

nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice achitarea inculpatului.

Inculpatul a recunoscut și regretat faptele

astfel descrise.

S-a constatat însă că încadrarea juridică

reținută în actul de sesizare nu corespunde stării de fapt stabilită prin probatoriul

administrat în dosarul de urmărire penală astfel cum a fost lămurit în fața instanței.

Instanța de fond a considerat că schimbarea

încadrării juridice se impune. Este îndeplinită condiția prev. de art. 334 C.

proc. pen. ce pretinde ca acest lucru să se întâmple în cursul judecății, după citirea

actului de sesizare.

În

prezenta cauză sunt îndeplinite prevederile art. 41 alin.

(1) C. proc. pen., care stipulează că Tribunalul rămâne competent a judeca infracțiunea

sub noua încadrare juridică - art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., nemaifiind posibilă

declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei.

Norma legală nu pretinde inculpatului să

adopte o anumită conduită raportat la încadrarea juridică dată de procuror faptei

cercetate.

Inculpatul a recunoscut fapta reținută

în sarcina acestuia, așa după cum a fost descrisă mai sus.

Încadrarea juridică o stabilește organul

judiciar.

Dacă încadrarea juridică inițială nu corespunde

cu fapta recunoscută în totalitate, instanța de judecată este datoare să pună în

discuție și să lămurească acest aspect.

Cu referire la elementele constitutive

ale infracțiunii, instanța de fond a constatat că nu există intenție directă ori

indirectă ca elemente ale laturii subiective ale infracțiunii de tentativă de omor.

Inculpatul nu a acceptat producerea rezultatului

- care ar fi putut fi decesul victimei.

Inculpatul nu a avut nici reprezentarea

posibilității uciderii părții vătămate.

Din probatoriul administrat a rezultat

că a acționat în stare de provocare, suportând inițial agresiunile succesive exercitate

de partea vătămată.

Neputând fi dovedită intenția privind infracțiunea

prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., simpla susținere, chiar rezonabilă, potrivit

căreia inculpatul a acceptat posibilitatea suprimării vieții părții vătămate și

că executarea nu și-a produs efectul, rămâne doar o simplă afirmație nesusținută

de ansamblul probator.

Față de urmările acțiunii inculpatului

- leziunile suferite de partea vătămată și numărul zilelor de îngrijiri medicale,

dar și de faptul că s-a pus în primejdie a vieții persoanei - încadrarea juridică

ce poate fi reținută este exclusiv cea prev. de art: 182 alin. (1) și (2) C.

pen.

Instanța de fond a reținut că inculpatul

a săvârșit fapta cu intenție, însă scopul urmărit sau acceptat nu a fost acela de

a suprima viața victimei, ci de a-l determina pe partea vătămată, într-un mod brutal,

să nu-l mai agaseze și provoace.

În

analiza elementelor constitutive s-a constatat lipsa mobilului

cu referire la infracțiunea de omor. Potrivit teoriei dreptului penal, mobilul sau

motivul infracțiunii, ca element al laturii subiective a infracțiunii, reprezintă

impulsul intern al făptuitorului la săvârșirea infracțiunii, adică acea dorință,

tendință, pasiune, acel sentiment ce a făcut să se nască în mintea făptuitorului

ideea săvârșirii infracțiunii conștient orientată într-o anumită direcție în vederea

satisfacerii acelei dorințe, tendințe, pasiuni, etc. De aceea, mobilul sau motivul

este denumit și cauza internă a actului de conduită. Potrivit teoreticienilor în

materie, cunoașterea mobilului infracțiunii poate da răspuns la întrebarea „de ce

a săvârșit infracțiunea?” și servește întotdeauna la determinarea periculozității

infractorului și la stabilirea măsurii de apărare socială adecvată acestei periculozități.

Instanța de fond a apreciat că lipsesc

elementele laturii obiective ale infracțiunii de tentativă de omor.

Interpretarea elementului material ca aparținând

infracțiunii de tentativă de omor, săvârșită cu intenție indirectă, nu poate reprezenta

un raționament juridic viabil, și doar pentru faptul că, într-o situație similară

soldată cu moartea victimei, fapta nu ar putea fi încadrată ca fiind omor, ci lovituri

cauzatoare de moarte. Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că nu poate fi justificată

în niciun mod reținerea tentativei de omor în cauza în care, dacă ar fi survenit

decesul victimei, infracțiunea consumată ar fi aceea de lovituri cauzatoare de moarte.

Lovitura a fost administrată victimei necontrolat,

spontan, fără premeditare.

Analizând probele administrate în cauză,

instanța a constatat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus și

probată la dosar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viața persoanei, prev. de art. 182

alin. (1) și (2) C. pen., săvârșită în stare de provocare.

Față de probele administrate în cauză,

ținând seama de conduita și poziția în apărare a inculpatului, văzând și criteriile

generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 C. pen., starea de recidivă

postexecutorie, instanța l-a condamnat pe inculpat, apreciind că scopul pedepsei

poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu executare în penitenciar, cu reținerea

circumstanțelor atenuante prev. la art. 74 lit. c) C. pen., și cu reducerea sub

minimul special în cazul reținerii circumstanțelor atenuante.

La individualizarea pedepselor instanța

a avut în vedere persoana inculpatului, î

n

vârstă de 32 de ani, starea

de recidivă postexecutorie, împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social

al faptei, starea de provocare generată de victimă și modul în care inculpatul a

ripostat în condițiile mai sus-probate, precum și atitudinea inculpatului, ulterioară

sinceră, de recunoaștere și regret a acestora.

Reținerea circumstanțelor atenuante în

favoarea inculpatului este justificată dată fiind conduita ulterioară săvârșirii

infracțiunii și scopului ce trebuie atins prin aplicarea pedepsei.

Drept consecință, s-a dispus confiscarea

specială în cauză.

Față de reținerea stării de provocare în

condițiile descrise în prezenta, a rezultat că, prin acțiunea sa, victima l-a provocat

pe inculpat, ceea ce înseamnă că partea vătămată însuși a declanșat evenimentul

grav produs în prezenta cauză.

Având în vedere starea de provocare mai

sus demonstrată, instanța a apreciat că inculpatul poate răspunde material doar

în proporție de 10%, proporție în care va fi obligat atât privind despăgubirile

materiale, cât și privind cheltuielile de judecată.

Partea vătămată Spitalul Clinic Județean

de Urgență Oradea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.169,8 RON, cu

titlu de despăgubiri, solicitând și penalități de întârziere alături de debitul

propriu-zis, cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie 2011, până

la data plății efective.

Instanța a constatat că cererea este motivată

în drept pe art. 14-22 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 998-999

C. civ., art. 20-22, art. 120 C. proc. fisc.

În

condițiile prezentei cauze se justifică acordarea în parte

a despăgubirilor materiale solicitate de partea civilă Spitalul Clinic Județean

de Urgență Oradea.

Instanța a reținut că sunt îndeplinite

prev. art. 998 și urm. C. civ., în vigoare la data faptei, fapta există, prejudiciul

este determinat, raportul de cauzalitate subzistă, însă vinovăția este afectată

de scuza provocării, potrivit celor reținute în prezenta hotărâre de condamnare.

Ținând seama de prevederile legale invocate

de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, inculpatul a

fost obligat la plata penalităților de întârziere de la data pretinderii acestora

alături de debitul propriu-zis - diminuat la 10% - reprezentând contravaloarea spitalizării.

Constituirea ca parte civilă a unității

spitalicești s-a discutat în condiții de opozabilitate față de inculpat.

Inculpatul este pus în întârziere de drept

de la data faptei.

Cheltuielile pentru spitalizare și tratament

au fost determinate de conduita culpabilă a inculpatului.

Contravaloarea spitalizării, cât și majorările

de întârziere, au fost pretinse de partea civilă - spitalul, cu înscrisuri contabile

justificative depuse la dosarul instanței la data constituirii ca parte civilă,

astfel încât inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.169,8 RON, cu titlu de

despăgubiri, solicitând și penalități de întârziere alături de debitul propriu-zis,

cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie 2011, până la data plății

efective, potrivit următoarelor considerente:

Potrivit normelor legale în vigoare, respectiv

art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 999 C. civ.,

art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța obligă inculpatul la plata către partea

civilă unitatea spitalicească a sumei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale

acordate victimei, și la plata majorărilor de întârziere până la data plății efective.

Sintagma „cheltuieli efective” trebuie

interpretată în sensul obligării și la dobânzi legale. Legiuitorul nu a urmărit

să limiteze răspunderea inculpatului „doar la costul efectiv al spitalizării și

tratamentului”. Sunt aplicabile regulile generale ale răspunderii delictuale. Neexistând

nicio derogare, legiuitorul a avut în vedere că prejudiciul este reprezentat de

„damnum emergens” alături de „lucram cessans”, respectiv prejudiciul total cuprinde

atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat.

Cu alte cuvinte, Casa de Asigurări de Sănătate

avansează unității spitalicești sumele necesare tratamentului și spitalizării, iar

pentru nerambursarea la scadență spitalul datorează la buget majorări de întârziere

până la data plății efective. Aparținătorii victimei, ori, după caz, inculpatul,

sunt datori la plata către spital a tuturor sumelor la care acesta este obligat

la rândul său.

În

cazul în care aparținătorii victimei plătesc sumele la data

externării și pretind restituirea acestora cu dobânda legală în cadrul procesului

penal, instanța, prin hotărârea de condamnare, obligă inculpatul la plata către

aceștia a sumei și a dobânzii legale de la data pretinderii acesteia. Nu există

nicio normă legală care să împiedice instanța să procedeze în același mod și în

cazul obligării inculpatului la plata sumei și a dobânzii legale de la data pretinderii

acesteia în favoarea părții civile spitalul.

Împotriva acestei hotărâri au formulat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul G.A.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțarea

unei noi hotărâri în cauză în sensul reținerii în sarcina inculpatului G.A.C. a

infracțiunii de tentativă de omor, fără reținerea circumstanțelor atenuante judiciare

și condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată.

În

motivarea apelului s-a arătat că în mod nelegal prima instanță

a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul G.A.C. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la

art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1),

(2) teza ultimă C. pen., inculpatul acționând cu intenția indirectă de a ucide pe

partea vătămată, prevăzând rezultatul faptei sale, pe care deși nu l-a urmărit,

l-a acceptat.

S-a arătat că la stabilirea formei de vinovăție

trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, respectiv

natura obiectului vulnerant folosit (o sapă cu partea tăioasă din metal și coadă

de lemn) regiunea corpului vizată (zona capului), intensitatea loviturii aplicate

(lovitura aplicată a provocat o fractură cu înfundare occipital stâng care a necesitat

50 de zile de îngrijiri medicale, a pus în pericol viața părții vătămate care a

rămas cu o infirmitate), precum și atitudinea inculpatului după comiterea faptei

(acesta a fugit imediat după comiterea faptei, prezentându-se la organele de cercetare

penală a doua zi).

S-a arătat, totodată, că nu se impune reținerea

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., inculpatul

fugind de acasă imediat după comiterea faptei și doar a doua zi s-a prezentat la

organele de urmărire penală pentru a da declarații, poziția acestuia a fost doar

relativ sinceră, acesta încercând să-și atenueze vinovăția prin invocarea comportamentului

agresiv al părții vătămate și nu s-a interesat de starea de sănătate a victimei.

Inculpatul G.A.C., prin apărătorul său

din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și achitarea

sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire

la art. 44 C. pen., arătând în motivare că inculpatul a fost în legitimă apărare,

a colaborat cu organele de cercetare penală atât el, cât și soția lui, și au arătat

cum s-au desfășurat evenimentele.

Examinând hotărârea apelată din oficiu

și prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a reținut următoarele:

În

mod corect instanța de fond a stabilit starea de fapt dedusă

judecății constând în aceea că în data de 18 iulie 2011 inculpatul G.A.C. i-a aplicat

părții civile C.A. o lovitură cu o sapă în cap, provocându-i leziuni ce au necesitat

spre vindecare un nr. de 50 zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie

viața și i-au cauzat o infirmitate, fapta fiind comisă în următoarele împrejurări:

În

data de 18 iulie 2011 inculpatul G.A.C., împreună cu concubina

sa, martora C.R., se aflau în curtea casei lor și săpau cartofi; la un moment dat

între cei doi s-a iscat o discuție contradictorie referitoare la modalitatea defectuoasă

în care martora C.R. muncea, inculpatul înjurând-o și insultând-o pe aceasta.

Această discuție a fost auzită de partea

civilă C.A., fratele martorei C.R., care trecea pe lângă casa inculpatului și care

a intervenit, întrebându-l pe inculpat de ce vorbește urât cu sora lui; din declarațiile

inculpatului și ale martorei C.R. rezultă că partea civilă se afla sub influența

băuturilor alcoolice.

Între inculpat și partea civilă a avut

loc o altercație, inculpatul fiind lovit cu pumnul în gură de către partea civilă,

după care partea civilă a luat un topor cu care a încercat să-l lovească pe inculpat,

însă martora C.R. a intervenit între cei doi, i-a despărțit și a mers împreună cu

partea civilă în casă.

După câteva minute, partea civilă a revenit

în curte având în mână un briceag și a reinițiat discuția contradictorie cu inculpatul,

moment în care inculpatul l-a lovit cu sapa pe care o avea în mână.

Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului

și ale martorei C.R., în momentul în care i-a aplicat lovitura cu sapa părții civile,

cei doi se aflau față în față, martora C.R. precizând că inculpatul a intenționat

să lovească partea civilă peste mână sau peste umeri, însă aceasta s-a aplecat și

sapa l-a lovit în cap, de altfel și din raportul medico-legal din 03 august 2011

rezultă că partea civilă prezenta la data internării o plagă contuză situată în

zona occipitală stângă.

Partea civilă a fost prezentă în ședința

publică din 24 octombrie 2013 ocazie cu care instanța a constatat, de asemenea,

că acesta prezintă cicatrici în partea stângă a capului, în spatele urechii.

Raportat la starea de fapt mai sus expusă,

instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a considerat că fapta

comisă de inculpatul G.A.C. în împrejurările mai sus arătate nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice

în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. Astfel,

inculpatul nu a acceptat producerea rezultatului faptei sale - decesul părții civile

- și nici nu a avut reprezentarea posibilității uciderii părții civile, acesta acționând

în stare de provocare, determinată de agresiunile succesive inițiate de partea civilă.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica

judiciară, distincția dintre cele două infracțiuni - vătămare corporală gravă care

a avut drept consecință punerea în primejdie a vieții victimei și tentativa de omor

- este dată de latura subiectivă. În cazul primei infracțiuni, forma de vinovăție

este praeterintenția, pe când în cazul tentativei de omor, inculpatul acționează

cu intenție directă sau indirectă. În speță, analizând atât latura obiectivă, cât

și latura subiectivă, prin raportare la starea de fapt concretă, apreciem că încadrarea

juridică corectă este cea de vătămare corporală gravă care a avut drept consecință

punerea în primejdie a vieții părții vătămate.

Sub aspectul laturii obiective instanța

reține că partea vătămată a fost lovită o singură dată cu sapa, însă așa cum a rezultat

din declarația inculpatului și a martorei C.R., intenția acestuia a fost de a lovi

partea vătămată peste mână, cei doi aflându-se față în față, însă partea vătămată

s-a aplecat și sapa l-a lovit în cap, împrejurarea că lovitura a fost aplicată cu

o sapă - obiect ascuțit, apt de a provoca moartea, nu conduce automat la concluzia

că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide victima.

Instanța de apel a apreciat că și analizarea

laturii subiective evidențiază poate mai mult decât analiza laturii obiective întrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă; în speță

se constată că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări

determinată de provocările părții vătămate C.A., care, aflându-se în stare de ebrietate,

a inițiat o discuție contradictorie cu acesta, a vrut să-l lovească cu un topor,

l-a lovit cu pumnul în față pe inculpat, împrejurări care l-au determinat pe acesta

să riposteze, lovindu-l cu sapa pe care o avea deja în mână și cu care săpa cartofi;

de asemenea, se va avea în vedere că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o singură

lovitură cu sapa, după care, speriat de rezultatul acțiunii sale, acesta a fugit.

De altfel, de frica părții vătămate și a familiei acestuia inculpatul s-a și mutat

din localitatea respectivă.

S-a considerat că critica Parchetului este

întemeiată sub aspectul reținerii în favoarea inculpatului G.A.C. a circumstanței

atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) apreciind că nu se impune reținerea acestora,

raportat la împrejurarea că acesta, după comiterea faptei, nu s-a mai interesat

de starea de sănătate a victimei, deși acesta era fratele concubinei sale.

Referitor la motivele de apel formulate

de inculpatul G.A.C. privind achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 C. pen., instanța de apel

a considerat că acestea sunt neîntemeiate, apărarea exercitată de inculpat nefiind

proporțională cu atacul exercitat de partea vătămată C.A.

Instanța de apel, în baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 238 din 07 decembrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Bihor, pe care o a desființat-o în sensul că:

- a înlăturat dispoziția privind reținerea

în favoarea inculpatului G.A.C. a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit.

c) C. pen.;

- a majorat pedeapsa aplicată inculpatului

G.A.C. pentru comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 182 alin. (1),

(2) teza ultimă C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 73 lit. b) și art. 74

lit. c) C. pen., de la 2 luni închisoare până la 1 an 10 luni închisoare cu aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;

- a respins ca nefondat apelul penal formulat

de inculpatul G.A.C.;

- a menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termenul legal, inculpatul G.A.C

.

Recursul nu a fost motivat în termenul

prevăzut de lege, dar cu ocazia dezbaterilor, apărătorul recurentului inculpat G.A.C.,

avocat N.F., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar,

în rejudecare, constatându-se că legea penală nouă este mai favorabilă, în incidența

dispozițiilor art. 5 C. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice dată

faptei, din infracțiunea prev. de art. 182 din vechiul C. pen., în infracțiunea

prev. de art. 194 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului

proporțional cu reducerea făcută de legiuitor prin noile limite de pedeapsă (2-7

ani), în condițiile reținerii în continuare a circumstanței atenuante prev. de

art. 73 lit. b) din vechiul C. pen., care, fiind o instituție juridică autonomă,

rămâne dobândită cauzei. De asemenea, s-a solicitat instanței ca la evaluarea cuantumului

și a modalității de executare a pedepsei ce se va aplica inculpatului să fie avute

în vedere și aspectele circumstanțiale vizând situația familială deosebită a acestuia,

care este singurul întreținător al celor 7 copii ai săi, precum și circumstanțele

reale de săvârșire a faptei - cu trimitere la împrejurarea că din actele dosarului

a rezultat că inculpatul a comis fapta pe fondul amenințărilor exercitate de persoana

vătămată, care era cunoscută în localitate ca fiind foarte violentă.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate, în limita cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

În

primul rând, vom observa faptul că recursul vizează o decizie

ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare

limitativ prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, modificate prin

această lege.

Facem precizarea că instanța de recurs

desfășoară judecata în limitele învestirii potrivit art. 385

9

C.

proc. pen. anterior - din perspectiva cazurilor de casare invocate și a celor ce

pot fi luate în considerare din oficiu, așa încât în speță nu este abilitată să

reanalizeze situația de fapt, ci, pe baza situației de fapt stabilită de instanța

de fond și de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva

procedurii desfășurată la prima instanță.

Solicitarea inculpatului privind aplicarea

dispozițiilor art. 5 C. pen., cu consecința schimbării încadrării juridice dată

faptei, din infracțiunea prev. de art. 182 din vechiul C. pen., în infracțiunea

prev. de art. 194 C. pen. și, în final, reducerea pedepsei aplicate inculpatului

proporțional cu reducerea făcută de legiuitor prin noile limite de pedeapsă, nu

poate fi acceptată de Înalta Curte.

În

urma comparării legii penale noi cu cea aplicată inculpatului

la momentul condamnării sale, în vederea aplicării art. 5 C. pen., se constată că

inculpatului îi este mai favorabilă legea penală veche.

Astfel, limitele pedepsei pentru infacțiunea

de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C.

pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior, art. 73 lit. b) C.

pen. anterior, art. 76 lit. d) C. pen. anterior, erau de la 15 zile la 2 ani, inculpatul

fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

În

condițiile legii noi fapta ar putea fi încadrată în dispozițiile

art. 194 lit. e) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen.,

încadrare care presupune reducerea cu o treime a limitelor de pedeasă inițiale,

respectiv de la 2-7 ani închisoare, la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare.

Circumstanțele atenuante nu pot fi considerate

ca instituție juridică susceptibilă de a funcționa autonom, condiții în care nu

este posibilă reținerea încadrării juridice conform legii noi și aplicarea dispozițiilor

legale referitoare la circumstanțele atenuante conform legii penale vechi (a se

vedea în acest sens decizia nr. 939/1969, secția penală a Tribunalului Suprem).

Înalta Curte nu a identificat încălcări

prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 1, 3-6, 13, 14 și 15 C.

proc. pen. anterior, care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Instanța va obliga recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul G.A.C. împotriva deciziei penale nr. 116/A/2013 din data de 24 octombrie

2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04

aprilie 2014.