ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1214/2014

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 238 din 07 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului G.A.C. din infracțiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă și punerea în primejdie a vieții persoanei, prev. de art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen. În baza art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.C., recidivist postexecutoriu, la o pedeapsă de 2 luni închisoare cu aplic.

art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea asupra părții vătămate C.A. a infracțiunii de vătămare corporală gravă și punerea în primejdie a vieții persoanei. În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen., rap. la art. 998 și urm. C. civ., în forma anterioară Legii 287/2009, ținând seama de art. 73 lit. b) C. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză și a fost obligat inculpatul la plata pretențiilor civile în sumă de 316,98 RON, cu titlu de despăgubiri, în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean Oradea, cât și a penalităților de întârziere alături de debitul propriu-zis, cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie 2011 până la data plății efective, și respinge restul pretențiilor civile solicitate.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - sapă, ridicată de la inculpat. În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 25/2011 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., ținând seama de prev. art. 73 lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul la 150 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 189 C. proc. pen., rap. la art. 68 11 din Legea nr. 51/1995 republicată, cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu, conform delegației de la dosar.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, întocmit în Dosar nr. 1203/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.A.C., pentru săvârșirea în data de 18 iulie 2011 a infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., pentru că i-a aplicat părții vătămate C.A. o lovitură cu o sapă în cap, provocându-i leziuni ce au necesitat un nr. de 50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Spitalul Clinic Județean Oradea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.169,8 RON, cu titlu de despăgubiri, solicitând și penalități de întârziere, alături de debitul propriu-zis, cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie 2011, până la data plății efective.

Starea de fapt și cercetarea judecătorească. Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești: proces-verbal de sesizare din oficiu, declarațiile martorilor, declarația părții vătămate, declarațiile inculpatului, raport de expertiză medico-legală, proces-verbal de cercetare la fața locului, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanța a reținut în fapt următoarele: Inculpatul G.A.C. este concubinul martorei C.R. - sora părții vătămate C.A. În data de 18 iulie 2011, partea vătămată - aflat sub influența băuturilor alcoolice - a trecut pe lângă curtea casei în care locuiește sora sa și inculpatul, moment în care a auzit că acesta din urmă adresează surorii sale cuvinte jignitoare.

Din declarațiile martorei, cuvintele cu care i s-a adresat inculpatul făceau parte dintr-o conduită uzuală și nu semnificau o stare conflictuală. Partea vătămată a intrat în curtea celor doi și, comportându-se agresiv, a luat un topor în mână și l-a amenințat cu moartea pe inculpat. Martora C.R. a încercat să-l calmeze pe partea vătămată, însă fără succes. Ulterior, partea vătămată s-a apropiat de inculpat și a încercat să-l lovească cu un briceag pe care îl avea asupra sa. Inculpatul s-a ferit din calea loviturii și atunci partea vătămată l-a lovit în mod repetat cu pumnul în față. În cele din urmă, inculpatul, care avea în mână o sapă cu care lucra în gradină, a încercat respingă atacul succesiv din partea părții vătămate și, descriind un arc de cerc în plan orizontal, l-a lovit pe inculpat în cap, în partea occipitală.

Partea, vătămată a căzut pe un plan dur. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, dar s-a apărat declarând că a încercat să-l lovească pe partea vătămată peste mâna cu care a îndreptat briceagul asupra sa, prin urmare că l-a lovit în cap fără voie. Partea vătămată este cunoscut ca o persoană recalcitrantă, care a agresat-o în trecut și pe martora C.R. Inculpatul este remarcat ca un om cu un temperament neconfictual. Starea de fapt a fost confirmată de martorii audiați în instanță - C.R. și Ș.P.A., dar și de inculpat, care a fost constant sincer. Au fost avute în vedere și declarațiile date de martori în dosarul de urmărire penală, ținându-se seama de completările și explicațiile făcute ulterior în ședință publică.

Din raportul de constatare medico-legală din 28 iulie 2011 al Serviciului de Medicină Legală al Județului Bihor a rezultat că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate, necesitând 50 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul este recidivist post executoriu. Inculpatul nu a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., însă a recunoscut fapta săvârșită în condițiile mai sus descrise. Soluția. Din probele administrate a rezultat că fapta inculpatului și starea de fapt sunt stabilite, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse, și că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice achitarea inculpatului.

Inculpatul a recunoscut și regretat faptele astfel descrise. S-a constatat însă că încadrarea juridică reținută în actul de sesizare nu corespunde stării de fapt stabilită prin probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală astfel cum a fost lămurit în fața instanței. Instanța de fond a considerat că schimbarea încadrării juridice se impune. Este îndeplinită condiția prev. de art. 334 C. proc. pen. ce pretinde ca acest lucru să se întâmple în cursul judecății, după citirea actului de sesizare. În prezenta cauză sunt îndeplinite prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că Tribunalul rămâne competent a judeca infracțiunea sub noua încadrare juridică - art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., nemaifiind posibilă declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei.

Norma legală nu pretinde inculpatului să adopte o anumită conduită raportat la încadrarea juridică dată de procuror faptei cercetate. Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina acestuia, așa după cum a fost descrisă mai sus. Încadrarea juridică o stabilește organul judiciar. Dacă încadrarea juridică inițială nu corespunde cu fapta recunoscută în totalitate, instanța de judecată este datoare să pună în discuție și să lămurească acest aspect. Cu referire la elementele constitutive ale infracțiunii, instanța de fond a constatat că nu există intenție directă ori indirectă ca elemente ale laturii subiective ale infracțiunii de tentativă de omor. Inculpatul nu a acceptat producerea rezultatului - care ar fi putut fi decesul victimei.

Inculpatul nu a avut nici reprezentarea posibilității uciderii părții vătămate. Din probatoriul administrat a rezultat că a acționat în stare de provocare, suportând inițial agresiunile succesive exercitate de partea vătămată. Neputând fi dovedită intenția privind infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., simpla susținere, chiar rezonabilă, potrivit căreia inculpatul a acceptat posibilitatea suprimării vieții părții vătămate și că executarea nu și-a produs efectul, rămâne doar o simplă afirmație nesusținută de ansamblul probator. Față de urmările acțiunii inculpatului - leziunile suferite de partea vătămată și numărul zilelor de îngrijiri medicale, dar și de faptul că s-a pus în primejdie a vieții persoanei - încadrarea juridică ce poate fi reținută este exclusiv cea prev. de art: 182 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție, însă scopul urmărit sau acceptat nu a fost acela de a suprima viața victimei, ci de a-l determina pe partea vătămată, într-un mod brutal, să nu-l mai agaseze și provoace. În analiza elementelor constitutive s-a constatat lipsa mobilului cu referire la infracțiunea de omor. Potrivit teoriei dreptului penal, mobilul sau motivul infracțiunii, ca element al laturii subiective a infracțiunii, reprezintă impulsul intern al făptuitorului la săvârșirea infracțiunii, adică acea dorință, tendință, pasiune, acel sentiment ce a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârșirii infracțiunii conștient orientată într-o anumită direcție în vederea satisfacerii acelei dorințe, tendințe, pasiuni, etc. De aceea, mobilul sau motivul este denumit și cauza internă a actului de conduită.

Potrivit teoreticienilor în materie, cunoașterea mobilului infracțiunii poate da răspuns la întrebarea „de ce a săvârșit infracțiunea?” și servește întotdeauna la determinarea periculozității infractorului și la stabilirea măsurii de apărare socială adecvată acestei periculozități. Instanța de fond a apreciat că lipsesc elementele laturii obiective ale infracțiunii de tentativă de omor. Interpretarea elementului material ca aparținând infracțiunii de tentativă de omor, săvârșită cu intenție indirectă, nu poate reprezenta un raționament juridic viabil, și doar pentru faptul că, într-o situație similară soldată cu moartea victimei, fapta nu ar putea fi încadrată ca fiind omor, ci lovituri cauzatoare de moarte.

Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că nu poate fi justificată în niciun mod reținerea tentativei de omor în cauza în care, dacă ar fi survenit decesul victimei, infracțiunea consumată ar fi aceea de lovituri cauzatoare de moarte. Lovitura a fost administrată victimei necontrolat, spontan, fără premeditare. Analizând probele administrate în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus și probată la dosar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viața persoanei, prev. de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., săvârșită în stare de provocare.

Față de probele administrate în cauză, ținând seama de conduita și poziția în apărare a inculpatului, văzând și criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 C. pen., starea de recidivă postexecutorie, instanța l-a condamnat pe inculpat, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu executare în penitenciar, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. la art. 74 lit. c) C. pen., și cu reducerea sub minimul special în cazul reținerii circumstanțelor atenuante. La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere persoana inculpatului, î n vârstă de 32 de ani, starea de recidivă postexecutorie, împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social al faptei, starea de provocare generată de victimă și modul în care inculpatul a ripostat în condițiile mai sus-probate, precum și atitudinea inculpatului, ulterioară sinceră, de recunoaștere și regret a acestora.

Reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este justificată dată fiind conduita ulterioară săvârșirii infracțiunii și scopului ce trebuie atins prin aplicarea pedepsei. Drept consecință, s-a dispus confiscarea specială în cauză. Față de reținerea stării de provocare în condițiile descrise în prezenta, a rezultat că, prin acțiunea sa, victima l-a provocat pe inculpat, ceea ce înseamnă că partea vătămată însuși a declanșat evenimentul grav produs în prezenta cauză. Având în vedere starea de provocare mai sus demonstrată, instanța a apreciat că inculpatul poate răspunde material doar în proporție de 10%, proporție în care va fi obligat atât privind despăgubirile materiale, cât și privind cheltuielile de judecată.

Partea vătămată Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.169,8 RON, cu titlu de despăgubiri, solicitând și penalități de întârziere alături de debitul propriu-zis, cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie 2011, până la data plății efective. Instanța a constatat că cererea este motivată în drept pe art. 14-22 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 998-999 C. civ., art. 20-22, art. 120 C. proc. fisc. În condițiile prezentei cauze se justifică acordarea în parte a despăgubirilor materiale solicitate de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. Instanța a reținut că sunt îndeplinite prev. art. 998 și urm. C. civ., în vigoare la data faptei, fapta există, prejudiciul este determinat, raportul de cauzalitate subzistă, însă vinovăția este afectată de scuza provocării, potrivit celor reținute în prezenta hotărâre de condamnare.

Ținând seama de prevederile legale invocate de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, inculpatul a fost obligat la plata penalităților de întârziere de la data pretinderii acestora alături de debitul propriu-zis - diminuat la 10% - reprezentând contravaloarea spitalizării. Constituirea ca parte civilă a unității spitalicești s-a discutat în condiții de opozabilitate față de inculpat. Inculpatul este pus în întârziere de drept de la data faptei. Cheltuielile pentru spitalizare și tratament au fost determinate de conduita culpabilă a inculpatului.

Contravaloarea spitalizării, cât și majorările de întârziere, au fost pretinse de partea civilă - spitalul, cu înscrisuri contabile justificative depuse la dosarul instanței la data constituirii ca parte civilă, astfel încât inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.169,8 RON, cu titlu de despăgubiri, solicitând și penalități de întârziere alături de debitul propriu-zis, cu începere de la data pretinderii acestora, 15 septembrie 2011, până la data plății efective, potrivit următoarelor considerente: Potrivit normelor legale în vigoare, respectiv art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 999 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța obligă inculpatul la plata către partea civilă unitatea spitalicească a sumei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei, și la plata majorărilor de întârziere până la data plății efective.

Sintagma „cheltuieli efective” trebuie interpretată în sensul obligării și la dobânzi legale. Legiuitorul nu a urmărit să limiteze răspunderea inculpatului „doar la costul efectiv al spitalizării și tratamentului”. Sunt aplicabile regulile generale ale răspunderii delictuale. Neexistând nicio derogare, legiuitorul a avut în vedere că prejudiciul este reprezentat de „damnum emergens” alături de „lucram cessans”, respectiv prejudiciul total cuprinde atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat. Cu alte cuvinte, Casa de Asigurări de Sănătate avansează unității spitalicești sumele necesare tratamentului și spitalizării, iar pentru nerambursarea la scadență spitalul datorează la buget majorări de întârziere până la data plății efective.

Aparținătorii victimei, ori, după caz, inculpatul, sunt datori la plata către spital a tuturor sumelor la care acesta este obligat la rândul său. În cazul în care aparținătorii victimei plătesc sumele la data externării și pretind restituirea acestora cu dobânda legală în cadrul procesului penal, instanța, prin hotărârea de condamnare, obligă inculpatul la plata către aceștia a sumei și a dobânzii legale de la data pretinderii acesteia. Nu există nicio normă legală care să împiedice instanța să procedeze în același mod și în cazul obligării inculpatului la plata sumei și a dobânzii legale de la data pretinderii acesteia în favoarea părții civile spitalul. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul G.A.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțarea unei noi hotărâri în cauză în sensul reținerii în sarcina inculpatului G.A.C. a infracțiunii de tentativă de omor, fără reținerea circumstanțelor atenuante judiciare și condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată. În motivarea apelului s-a arătat că în mod nelegal prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.A.C. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1), (2) teza ultimă C. pen., inculpatul acționând cu intenția indirectă de a ucide pe partea vătămată, prevăzând rezultatul faptei sale, pe care deși nu l-a urmărit, l-a acceptat.

S-a arătat că la stabilirea formei de vinovăție trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, respectiv natura obiectului vulnerant folosit (o sapă cu partea tăioasă din metal și coadă de lemn) regiunea corpului vizată (zona capului), intensitatea loviturii aplicate (lovitura aplicată a provocat o fractură cu înfundare occipital stâng care a necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, a pus în pericol viața părții vătămate care a rămas cu o infirmitate), precum și atitudinea inculpatului după comiterea faptei (acesta a fugit imediat după comiterea faptei, prezentându-se la organele de cercetare penală a doua zi).

S-a arătat, totodată, că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., inculpatul fugind de acasă imediat după comiterea faptei și doar a doua zi s-a prezentat la organele de urmărire penală pentru a da declarații, poziția acestuia a fost doar relativ sinceră, acesta încercând să-și atenueze vinovăția prin invocarea comportamentului agresiv al părții vătămate și nu s-a interesat de starea de sănătate a victimei. Inculpatul G.A.C., prin apărătorul său din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 C. pen., arătând în motivare că inculpatul a fost în legitimă apărare, a colaborat cu organele de cercetare penală atât el, cât și soția lui, și au arătat cum s-au desfășurat evenimentele.

Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a reținut următoarele: În mod corect instanța de fond a stabilit starea de fapt dedusă judecății constând în aceea că în data de 18 iulie 2011 inculpatul G.A.C. i-a aplicat părții civile C.A. o lovitură cu o sapă în cap, provocându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare un nr. de 50 zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața și i-au cauzat o infirmitate, fapta fiind comisă în următoarele împrejurări: În data de 18 iulie 2011 inculpatul G.A.C., împreună cu concubina sa, martora C.R., se aflau în curtea casei lor și săpau cartofi; la un moment dat între cei doi s-a iscat o discuție contradictorie referitoare la modalitatea defectuoasă în care martora C.R.

muncea, inculpatul înjurând-o și insultând-o pe aceasta. Această discuție a fost auzită de partea civilă C.A., fratele martorei C.R., care trecea pe lângă casa inculpatului și care a intervenit, întrebându-l pe inculpat de ce vorbește urât cu sora lui; din declarațiile inculpatului și ale martorei C.R. rezultă că partea civilă se afla sub influența băuturilor alcoolice. Între inculpat și partea civilă a avut loc o altercație, inculpatul fiind lovit cu pumnul în gură de către partea civilă, după care partea civilă a luat un topor cu care a încercat să-l lovească pe inculpat, însă martora C.R. a intervenit între cei doi, i-a despărțit și a mers împreună cu partea civilă în casă. După câteva minute, partea civilă a revenit în curte având în mână un briceag și a reinițiat discuția contradictorie cu inculpatul, moment în care inculpatul l-a lovit cu sapa pe care o avea în mână.

Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului și ale martorei C.R., în momentul în care i-a aplicat lovitura cu sapa părții civile, cei doi se aflau față în față, martora C.R. precizând că inculpatul a intenționat să lovească partea civilă peste mână sau peste umeri, însă aceasta s-a aplecat și sapa l-a lovit în cap, de altfel și din raportul medico-legal din 03 august 2011 rezultă că partea civilă prezenta la data internării o plagă contuză situată în zona occipitală stângă. Partea civilă a fost prezentă în ședința publică din 24 octombrie 2013 ocazie cu care instanța a constatat, de asemenea, că acesta prezintă cicatrici în partea stângă a capului, în spatele urechii. Raportat la starea de fapt mai sus expusă, instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a considerat că fapta comisă de inculpatul G.A.C.

în împrejurările mai sus arătate nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. Astfel, inculpatul nu a acceptat producerea rezultatului faptei sale - decesul părții civile - și nici nu a avut reprezentarea posibilității uciderii părții civile, acesta acționând în stare de provocare, determinată de agresiunile succesive inițiate de partea civilă. Așa cum s-a arătat în literatura și practica judiciară, distincția dintre cele două infracțiuni - vătămare corporală gravă care a avut drept consecință punerea în primejdie a vieții victimei și tentativa de omor - este dată de latura subiectivă.

În cazul primei infracțiuni, forma de vinovăție este praeterintenția, pe când în cazul tentativei de omor, inculpatul acționează cu intenție directă sau indirectă. În speță, analizând atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă, prin raportare la starea de fapt concretă, apreciem că încadrarea juridică corectă este cea de vătămare corporală gravă care a avut drept consecință punerea în primejdie a vieții părții vătămate. Sub aspectul laturii obiective instanța reține că partea vătămată a fost lovită o singură dată cu sapa, însă așa cum a rezultat din declarația inculpatului și a martorei C.R., intenția acestuia a fost de a lovi partea vătămată peste mână, cei doi aflându-se față în față, însă partea vătămată s-a aplecat și sapa l-a lovit în cap, împrejurarea că lovitura a fost aplicată cu o sapă - obiect ascuțit, apt de a provoca moartea, nu conduce automat la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide victima.

Instanța de apel a apreciat că și analizarea laturii subiective evidențiază poate mai mult decât analiza laturii obiective întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă; în speță se constată că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de provocările părții vătămate C.A., care, aflându-se în stare de ebrietate, a inițiat o discuție contradictorie cu acesta, a vrut să-l lovească cu un topor, l-a lovit cu pumnul în față pe inculpat, împrejurări care l-au determinat pe acesta să riposteze, lovindu-l cu sapa pe care o avea deja în mână și cu care săpa cartofi; de asemenea, se va avea în vedere că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o singură lovitură cu sapa, după care, speriat de rezultatul acțiunii sale, acesta a fugit.

De altfel, de frica părții vătămate și a familiei acestuia inculpatul s-a și mutat din localitatea respectivă. S-a considerat că critica Parchetului este întemeiată sub aspectul reținerii în favoarea inculpatului G.A.C. a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) apreciind că nu se impune reținerea acestora, raportat la împrejurarea că acesta, după comiterea faptei, nu s-a mai interesat de starea de sănătate a victimei, deși acesta era fratele concubinei sale. Referitor la motivele de apel formulate de inculpatul G.A.C. privind achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 C. pen., instanța de apel a considerat că acestea sunt neîntemeiate, apărarea exercitată de inculpat nefiind proporțională cu atacul exercitat de partea vătămată C.A.

Instanța de apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 238 din 07 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o a desființat-o în sensul că: - a înlăturat dispoziția privind reținerea în favoarea inculpatului G.A.C. a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.; - a majorat pedeapsa aplicată inculpatului G.A.C. pentru comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 182 alin. (1), (2) teza ultimă C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., de la 2 luni închisoare până la 1 an 10 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; - a respins ca nefondat apelul penal formulat de inculpatul G.A.C.; - a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul G.A.C . Recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, dar cu ocazia dezbaterilor, apărătorul recurentului inculpat G.A.C., avocat N.F., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar, în rejudecare, constatându-se că legea penală nouă este mai favorabilă, în incidența dispozițiilor art. 5 C. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea prev. de art. 182 din vechiul C. pen., în infracțiunea prev. de art. 194 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului proporțional cu reducerea făcută de legiuitor prin noile limite de pedeapsă (2-7 ani), în condițiile reținerii în continuare a circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) din vechiul C. pen., care, fiind o instituție juridică autonomă, rămâne dobândită cauzei.

De asemenea, s-a solicitat instanței ca la evaluarea cuantumului și a modalității de executare a pedepsei ce se va aplica inculpatului să fie avute în vedere și aspectele circumstanțiale vizând situația familială deosebită a acestuia, care este singurul întreținător al celor 7 copii ai săi, precum și circumstanțele reale de săvârșire a faptei - cu trimitere la împrejurarea că din actele dosarului a rezultat că inculpatul a comis fapta pe fondul amenințărilor exercitate de persoana vătămată, care era cunoscută în localitate ca fiind foarte violentă. Examinând cauza în raport de criticile formulate, în limita cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În primul rând, vom observa faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, modificate prin această lege. Facem precizarea că instanța de recurs desfășoară judecata în limitele învestirii potrivit art. 385 9 C. proc. pen. anterior - din perspectiva cazurilor de casare invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, așa încât în speță nu este abilitată să reanalizeze situația de fapt, ci, pe baza situației de fapt stabilită de instanța de fond și de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfășurată la prima instanță.

Solicitarea inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., cu consecința schimbării încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea prev. de art. 182 din vechiul C. pen., în infracțiunea prev. de art. 194 C. pen. și, în final, reducerea pedepsei aplicate inculpatului proporțional cu reducerea făcută de legiuitor prin noile limite de pedeapsă, nu poate fi acceptată de Înalta Curte. În urma comparării legii penale noi cu cea aplicată inculpatului la momentul condamnării sale, în vederea aplicării art. 5 C. pen., se constată că inculpatului îi este mai favorabilă legea penală veche. Astfel, limitele pedepsei pentru infacțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen.

anterior, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior, art. 73 lit. b) C. pen. anterior, art. 76 lit. d) C. pen. anterior, erau de la 15 zile la 2 ani, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare. În condițiile legii noi fapta ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 194 lit. e) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen., încadrare care presupune reducerea cu o treime a limitelor de pedeasă inițiale, respectiv de la 2-7 ani închisoare, la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare. Circumstanțele atenuante nu pot fi considerate ca instituție juridică susceptibilă de a funcționa autonom, condiții în care nu este posibilă reținerea încadrării juridice conform legii noi și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la circumstanțele atenuante conform legii penale vechi (a se vedea în acest sens decizia nr. 939/1969, secția penală a Tribunalului Suprem).

Înalta Curte nu a identificat încălcări prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 1, 3-6, 13, 14 și 15 C. proc. pen. anterior, care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior. Instanța va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A.C. împotriva deciziei penale nr. 116/A/2013 din data de 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 04 aprilie 2014.