ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1322/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1322/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 25 iunie

2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 8765/111/2012 s-a dispus în

baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în

sarcina inculpatului C.I., din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 182 alin.

(2) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.I. la o pedeapsă de: 2 ani

închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C.

pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare

de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata a reținerii de 24 ore din 31

mai 2012, ora 11:30.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 1392 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 3.845,05 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate L.L.,

587,52 RON dobânzi de întârziere pentru perioada 16 noiembrie 2011-4 decembrie 2012,

576,76 RON reprezentând penalități de întârziere conform art. 120

1

C. proc. fisc. și dobânzi de întârziere și majorări de întârziere de la data constituirii

de parte civilă, 4 decembrie 2012 până la data plății efective în favoarea Spitalului

Clinic Județean de Urgență O.

S-a constatat că Spitalul

Clinic Județean de Urgență C. nu a formulat acțiune civilă în cauză.

În baza art. 14 alin.

(5) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1357, art.

1381, art. 1391 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 39 RON daune

materiale și 30.000 RON daune morale în favoarea părții civile L.L.

În baza art. 189 C.

proc. pen., onorariul în cuantum de 50 RON pentru avocatul din oficiu M.I. din cadrul

Baroului Bihor s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției conform

delegației din 13 septembrie 2012.

În baza art. 193 alin.

(1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli

judiciare în favoarea părții vătămate L.L.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În data de 2

octombrie 2011 partea vătămată L.L. s-a aflat cu turma de oi proprietatea martorului

F.F.V., pe pășunea dintre satele A. și M. și pe terenurile agricole de pe care tocmai

fusese recoltat porumbul, în locul numit „T.”.

În jurul orelor 16:00-16:30,

în zonă a apărut inculpatul C.I. însoțit de doi bărbați neidentificați care s-a

dus la partea vătămată și l-a întrebat ale cui sunt oile. După răspunsul acesteia

inculpatul a lovit partea vătămată prin surprindere cu pumnul în față astfel că

aceasta a căzut la pământ. Între timp, inculpatul a luat bâta de cioban a părții

vătămate și în timp ce aceasta se ridica, i-a aplicat o lovitură cu acea bâtă în

partea stângă laterală spre spate, în zona rinichilor. Deși partea vătămată i-a

solicitat inculpatului să nu o mai lovească, acesta i-a mai aplicat o lovitură în

acea zonă după care a aruncat bâta lângă ea și i-a solicitat să plece cu oile de

acolo amenințând-o că altfel o omoară.

Partea

vătămată i-a cerut să o lase să își revină că pleacă, astfel că inculpatul s-a urcat

în tractor și a plecat. Întrucât în momentul în care a încercat să se ridice partea

vătămată a amețit, l-a sunat pe telefonul mobil pe martorul F.F.V. care a venit

la fața locului împreună cu soția și copiii.

În

timp ce partea vătămată îi relata martorului cele întâmplate, inculpatul C.I. a

revenit la fața locului și a continuat să se manifeste amenințător. La întrebarea

martorului de ce l-a bătut pe partea vătămată, inculpatul a afirmat că nu l-a bătut

cum trebuie, că trebuia să-l omoare. După ce s-a mai liniștit, inculpatul i-a spus

martorului că l-a bătut pe partea vătămată pentru că a intrat cu oile pe terenul

său pe care fusese cultivat porumb, precizând că nu pe acest cioban a vrut să-l

bată, ci pe un altul care în vară i-a provocat pagube la o cultură de soia.

Potrivit

certificatului medico-legal din 21 octombrie 2011 emis de Serviciului de Medicină

Legală a Județului Bihor, partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice ce

pot data din 2 octombrie 2011 care s-au produs prin loviri repetate cu corp contondent

dur. Leziunile au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale, au

determinat pierderea unui organ, splina și au pus în primejdie viața victimei, salvarea

ei datorându-se actului medical prompt și calificat.

Din

actele medicale prezentate a rezultat că partea vătămată a fost internată la Spitalul

Clinic Județean de Urgență Oradea în perioada 2-11 octombrie 2011 cu diagnosticul

de politraumatism prin agresiune, contuzie lombo-abdominală stângă, ruptură de splină,

hemoperitoneu, contuzie renală stângă, hematom renal stâng, hematorie macroscopică

și fractură de mandibulă.

În

cursul cercetării judecătorești a fost efectuată expertiza medico-legală din 19

martie 2013 de către Serviciului de Medicină Legală a Județului Bihor care a confirmat

concluziile certificatului medico-legal, concluzionând însă în plus că partea vătămată

prezintă o incapacitate adaptativă de 35%, având însă capacitatea de muncă păstrată

și nu se încadrează în grad de invaliditate.

Din coroborarea susținerilor

părții vătămate cu constatările din expertiza medico-legală referitoare la leziuni

și modul de producere a acestora, declarațiile martorilor arătate mai sus, precum

și declarațiile inculpatului care confirmă că deține în zona locului faptei un teren

ce a fost cultivat cu porumb, instanța de fond a reținut că a fost pe deplin dovedită

vinovăția inculpatului C.I.

Cu privire la cererea

de schimbare

a

încadrării juridice formulată de inculpat din infracțiunea de tentativă de omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. instanța de fond a reținut că poziția

psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz în raport de împrejurările

concrete și îndeosebi în raport cu instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului

lovită, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor și victimă

anterioare săvârșirii faptei și atitudinea infractorului după săvârșirea faptei.

A fost necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări și nu numai

a unora, deoarece, chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod

izolat, pot duce totuși la o încadrare juridică a faptei.

Având în vedere că inculpatul

a lovit victima cu o bâtă în zona laterală stângă spate, că s-au aplicat un număr

de doar două lovituri și că partea vătămată nu a fost lăsată în stare de inconștiență,

instanța de fond apreciază că nici natura obiectului folosit și nici regiunea corpului

în care au fost aplicate loviturile nu evidențiază intenția, nici măcar indirectă

a inculpatului de a provoca moartea părții vătămate. Punerea în primejdie a vieții

victimei din punct de vedere medical nu echivalează cu intenția de a ucide din punct

de vedere juridic.

Întrucât instrumentul

folosit de făptuitor respectiv o bâtă nu era apt în mod izolat să producă moartea,

regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura nu era o zonă vitală și împrejurările

comiterii acesteia, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului astfel cum

a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sens în care s-a dispus

schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani

închisoare.

Împotriva sentinței pronunțată

de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul

C.I.

Parchetul a criticat hotărârea

sub aspectul încadrării juridice a faptei, apreciind că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor și nu vătămare corporală gravă.

Inculpatul C.I. a solicitat

desființarea sentinței și, în rejudecare achitarea sa în temeiul dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, a invocat

aplicarea legii mai favorabile.

Prin decizia penală

nr. 130/A din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus respingerea,

ca nefondate, a ambelor apeluri.

În esență, s-a reținut

că în raport de modalitatea și împrejurările comiterii faptei, a actelor medicale

care relevă mecanismul producerii leziunilor suferite de victimă, precum și zonele

vizate în mod corect s-a apreciat că intenția inculpatului a fost aceea de suprimare

a vieții victimei și prin urmare fapta sa se circumscrie dispozițiilor art. 182

C. pen.

Totodată, instanța de

apel reține că inculpatul nu a propus probe prin care să dovedească faptul că nu

se afla la locul comiterii faptei și ca atare achitarea sa nu este posibilă.

Împotriva ambelor hotărâri

a declarat recurs inculpatul C.I., reiterând cererea invocată în cursul judecății

la fond și apel, respectiv achitarea în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2)

raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație

și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 2/2013, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 18-pct. 21 se abrogă.

De asemenea, în art. 17,

din aceeași lege, se arată că alin. (3) al art. 385

9

se modifică și va

avea următorul cuprins: „cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, pct. 3-pct. 6 și

pct. 14 se iau în considerare din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare

din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului”.

În raport de dispozițiile

invocate anterior, criticile recurentului inculpat circumscrise cazului de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., nu mai pot fi supuse controlului

judiciar, în recurs, cazul de casare fiind abrogat.

De asemenea, cazul de

casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

, când hotărârea este

contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, nu mai

poate fi invocat din oficiu, în condițiile în care nu se regăsește între cele limitativ

prevăzute de art. 17 din Legea nr. 2/2013.

De altfel, instanțele

de fond/apel au aplicat în mod corect, dispozițiile legale, hotărârile pronunțate

fiind în afara oricăror critici.

În ceea ce privește aplicarea

legii mai favorabilă se constată că inculpatul C.I. a fost condamnat, pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Infracțiunea de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., era sancționată cu pedeapsa

închisorii de la 2 la 10 ani; acesta regăsindu-se în dispozițiile art. 194

alin. (1) noul C. pen. care prevede o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani închisoare.

În raport de limitele

de pedeapsă prevăzute în cele două legi, de modalitatea de executare a pedepsei

stabilită de instanța de fond (suspendarea condiționată nemaifiind prevăzută în

actuala reglementare), în cauza dedusă judecății legea mai favorabilă este legea

veche.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

16

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.I.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 130/A din 14

noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2014.