ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3093/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Giurgiu, prin sentința penală nr. 107 din 21 martie 2012, a condamnat pe inculpatul D.C. la 5 ani închisoare pentru tentativă, prev. de art. 20 C. pen., la infracțiunea de omor calificat și omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., precum și la 4 luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. a), b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-a dispus ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate B.M.F., suma de 3.000 RON despăgubiri materiale și 25.000 RON daune morale. Pentru a pronunța sentința, s-au reținut următoarele: În după-amiaza zilei de 28 august 2011, în stare de ebrietate fiind, inculpatul s-a certat cu soția lui, în imobil aflându-se și sora acesteia, împreună cu o minoră.

Intempestiv, inculpatul a strâns lucruri de-ale soției și fiicei lui, acestora și cumnatei, cerându-le să părăsească locuința. Femeile, însoțite de minore, s-au refugiat în curtea familiei L.V. și L.D., aici venind, după circa o jumătate de oră, inculpatul îmbarcat pe un scuter, el postându-se pe treptele unui magazin situat vis-a-vis de casa respectivei familii. Inculpatul, inițial injuriindu-i pe cei din curtea casei, a traversat și a pătruns în curte, proprietarul încercând să-l calmeze. Ripostând, inculpatul l-a lovit pe L.V. cu pumnul și a îmbrâncit-o pe L.D., iar după ce a fost scos din curte, s-a deplasat la scuter, a scos benzină din rezervor într-un pet de bere și a amenințat că va da foc.

L.D., de pe telefonul mobil al soției inculpatului, a apelat serviciul unic de urgență 112 și a cerut intervenția poliției. Secția 6 Poliție Mihăilești a dirijat pentru deplasare echipajul compus din agentul M.M.C. și agentul principal B.M.F. La locul indicat, agentul M.M.C. a rămas lângă autoturismul de intervenție, iar agentul principal s-a îndreptat spre L.D., aceasta aflându-se în poarta locuinței. După ce ambii au intrat în curte, B.M.F. i-a cerut lui D.M.A., soția inculpatului, să-i spună pentru ce a solicitat intervenția poliției. Între timp, inculpatul traversase strada și, odată ajuns în poartă, îi amenința și injuria pe cei de față, inclusiv pe polițist, pe acesta amenințându-l că-i va da foc lui, familiei lui, clădirii postului de poliție, vocabularul utilizat fiind suburban.

Continuând să aibă în mâini recipientul în care pusese benzină, inculpatul l-a îmbrâncit pe polițist, după care, deplasându-se, urmat fiind de agentul de poliție, a încercat să-l lovească „prin secerare”. Apărându-se, polițistul a pulverizat spre inculpat spray lacrimogen, instantaneu, acesta din urmă lăsându-se pe vine, a aruncat conținutul recipientului pe figura și îmbrăcămintea polițistului. Pentru moment, neferindu-se pentru că a crezut că în recipient era bere, agentului i-au venit în ajutor strigătele colegului lui care i-a spus că „fugi, că-ți dă foc”, acesta văzându-l pe inculpat că acționa o brichetă. Constatând că polițistul se îndepărta, inculpatul, încercând să continue aprinderea brichetei, l-a urmărit circa 30 metri, dar, la rândul lui, văzându-l pe M.M.C.

că-l urmează, s-a refugiat în curtea lui D.M., fratele lui, acesta oprindu-l pe agent să intre după inculpat. Expertizarea criminalistică a cămășii și maioului polițistului a relevat că prezentau urme de compuși aromatici ce se găsesc în compoziția chimică a produselor petroliere, la fel proba de sol ridicată de la fața locului. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, a susținut că le regretă și a fost de acord cu plata despăgubirilor cerute de partea vătămată. Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul. Apelul formulat de Parchet a fost motivat pe greșita aplicare a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., în cauză cazierul inculpatului conținând suportarea de amenzi pentru mai multe contravenții, greșita încadrare juridică a infracțiunii prev. de art. 239 C. pen., existând și alin. (2) al textului încriminator.

Inculpatul, în apel, a criticat sentința pentru netemeinicia pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 193/A din 20 iunie 2012, a admis apelul declarat de Parchet, a desființat în parte sentința, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, le-a repus în individualitate și, în baza disp. art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), a art. 76 lit. e) C. pen., în aceeași infracțiune prev. de art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), a art. 76 lit. e) C. pen., menținând pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa ce mai grea, 5 ani închisoare. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat numai pentru considerentul ce se va dezvolta. Decizia instanței de apel a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către inculpat, cazurile de casare invocate fiind detaliate în prezenta. Recursul declarat de Parchet este fondat. Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări dintre cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică, prin el însăși, considerarea lor ca circumstanțe atenuante, și ca urmare, aplicarea unei pedepse reduse.

Într-adevăr, recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și lăsată la aprecierea acesteia. În aprecierea însă a unor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului. În cauză, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, deci ar fi avut conduită bună, nu reprezintă, singular, reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și nici nu este reală, în anul 2009 el fiind scos de sub urmărire penală pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen.

și sancționat cu amendă administrativă în cuantum de 500 RON. Ca atare, pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, aplicarea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. nu este legală, corelativ nefiind legale nici reținerea disp. art. 76 lit. b) și e) C. pen. Totodată, în ce privește efectele circumstanțelor atenuante, art. 76 alin. (2) C. pen. prevede că în cazul infracțiunilor (…) de omor (cum este cazul în speță), dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, astfel că, neaplicând acest text, pedepsele aplicate și cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

(atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului) sunt netemeinice, motiv pentru care vor fi majorate. În ce privește neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen. (drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator), a acelorași drepturi în ce privește pedeapsa accesorie, sunt de reținut următoarele: art. 65 alin. (1) și art. 71 alin. (3) C. pen. prevăd că pedeapsa complementară la care ne referim și pedeapsa accesorie aferentă, trebuie să fie necesare și să se țină seama atât de natura, gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei, persoana infractorului, cât și de interesele copilului sau ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

În cauză, este real că atitudinea inculpatului, comportamentul său injurios, amenințător, anterior săvârșirii faptelor infracționale ce l-au vizat pe partea vătămată, s-a manifestat, în parte, în fața fiicei lui și a nepoatei, ambele minore, acestea chiar relatând împrejurări de acest gen, dar Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 8, instituie principiul că aceste pedepse, ingerințe în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie se aplică dacă se constată că, în raport cu tipul de infracțiune, cu conduita făptuitorului și cu interesul minorului, limitarea exercitării este o măsură necesară pentru protejarea minorului, a celui pus sub tutelă sau curatelă (în cauză, o asemenea instituție nici nu se întrevedea), și, deci, urmărește un scop legitim.

Ca atare, deși faptele săvârșite prezintă pericol social concret, ele au vizat, una, viața și integritatea fizică a unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu și alta a fost îndreptată împotriva autorității, interzicerea, ca pedeapsă complementară și accesorie, a drepturilor părintești și de a fi curator sau tutore, nu se justifică, sub acest aspect hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, copilul minor al inculpatului având nevoie de tatăl său, iar problemele din familie sunt de resortul de rezolvare din partea ambilor săi părinți și a colectivității, probabil. În ce privește cazurile de casare invocate de apărătorul inculpatului recurent, încadrabile de acesta în cele prev. de art. 395 9 pct. 12, 17 2 și 14 C. proc.

pen., acestea nu sunt fondate. În pct. 12 apărarea a susținut că instanța de apel nu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei de ultraj. Verificând, sub acest aspect lucrările cauzei, se reține că la termenul de dezbatere a apelurilor, procurorul a cerut, oral, extinderea motivelor sale și cu cel care vizează încadrarea juridică a infracțiunii de ultraj și în alin. (2) al textului încriminator. În aceeași ședință de judecată (15 iunie 2012), instanța a pus în discuție acest motiv de apel din calea de atac exercitată de procuror, apărătorul inculpatului solicitând respingerea lui. În cadrul cazului de casare prev. de art. 395 9 pct. 17 2 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a inclus greșita aplicare a legii cu referire la nepronunțarea instanței de apel asupra cererii inculpatului de reținere a disp.

art. 320 1 C. proc. pen. cu consecința reducerii pedepsei și, pe latură civilă, greșita obligare a inculpatului la plata de despăgubiri în favoarea părții vătămate, în opinia sa acesta având dreptul să se îndestuleze din fondurile speciale ale Ministerului Administrației și Internelor. Curtea de Apel București, la același termen de judecată (15 iunie 2012), referitor apărării inculpatului pe apelul formulat de acesta, a pus în discuție aplicabilitatea disp. art. 320 1 C. proc. pen., procurorul susținând că dacă abia la acel termen s-au invocat respectivele dispoziții, cererea nu poate fi primită întrucât s-a depășit termenul procedural până la care se putea face o asemenea cerere, în opinia sa acela fiind până la începerea cercetării judecătorești.

Înalta Curte, cu privire la această problemă de drept, într-adevăr nemotivată corespunzător în decizia instanței de apel, având în vedere că ea vizează un temei care justifică soluția, alături de reținerea că, într-adevăr, la 15 iunie 2012 se depășise termenul procedural până la care se putea opta pentru recunoașterea vinovăției, cercetarea judecătorească în cauză începând după 25 noiembrie 2011, data intrării în vigoare a disp. art. 320 1 C. proc. pen. în redactarea dată de Legea nr. 202/2010, iar O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, de asemenea, nu este aplicabilă în cauză pentru același considerent, conform alin. (7) al textului art. 320 1 C. proc. pen. cauza de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. f) C. pen. Ca atare, în funcție de încriminare, se constată că textul nu are incidență, legea făcând trimitere și la sintagma „o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață”, deci fără a se lua în considerare, în raportarea aplicabilității concrete a cauzei de reducere, eventualele situații de atenuare a pedepsei, precum este tentativa, regăsită în speță. În ce privește susținerea apărării inculpatului, că nelegal a fost obligat să dezdăuneze partea vătămată, potrivit art. 14, art. 15 C. proc.

pen., acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, deci izvorul ei rezidă în infracțiunea săvârșită. Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune neînlăturându-i dreptul de a participa în calitate de parte vătămată. În cauză, B.M.F., la 21 decembrie 2011, s-a constituit parte civilă cu suma de 28.000 RON, din care suma de 3000 RON despăgubiri materiale reprezentând suportarea, de către făptuitor, a prețului uniformei de serviciu distrusă, iar suma de 25.000 RON daune morale. La același termen de judecată inculpatul, personal, a declarat că este „de acord cu cererea de despăgubiri civile, dar nu are posibilitatea de a achita pentru că este arestat”.

În aceste condiții, alături de legala tragere la răspundere civilă a inculpatului care a săvârșit infracțiunile aducătoare de prejudicii materiale și morale, achiesarea sa la repararea acestora reprezintă manifestarea dreptului său de a dispune, cu efecte juridice, la pretențiile părții civile. În ce privește cazul de casare invocat în apărarea inculpatului, cel prevăzut de pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., acesta va fi analizat în antiteză cu recursul parchetului, axat pe nelegala reținere a circumstanței atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și incidența art. 76 alin. (2) C. pen.

Ca atare, analizând criteriile generale de individualizare a pedepsei astfel cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen., aplicarea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a art. 76 alin. (2) C. pen., text aplicabil pentru tentativă la infracțiunea de omor, considerând gradul concret de pericol social al infracțiunilor, împrejurările în care acestea s-au săvârșit, în loc public, în concurs, ele aducând atingere integrității fizice a unei persoane cu autoritate, acesta aflându-se în exercitarea legală a atribuțiilor sale, precum și lezarea aceleia cu ocazia îndeplinirii, de către ea, a funcțiunii pentru care fusese solicitată, pedepsele de 6 ani închisoare și de 5 luni închisoare sunt legale și temeinice, datele ce caracterizează persoana inculpatului, în afara recunoașterii, de către acesta, a faptelor, demonstrând că deși nu are antecedente penale, a mai fost urmărit penal și sancționat cu amendă administrativă.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de parchet fiind fondat, în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat. Potrivit art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 193/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul D.C. Casează, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 107 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, după cum urmează: Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente. Înlătură aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen. Majorează de la 5 ani la 6 ani închisoare pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen.

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară. Majorează de la 4 luni la 5 luni pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 - 35 C. pen., contopește pedepsele și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.

împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.C. durata reținerii și arestării preventive de la 29 august 2011 la 02 octombrie 2012. Obligă recurentul-intimat-inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 02 octombrie 2012.