ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3093/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3093/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Giurgiu, prin

sentința penală nr. 107 din 21 martie 2012, a condamnat pe inculpatul D.C. la 5

ani închisoare pentru tentativă, prev. de art. 20 C. pen., la infracțiunea de

omor calificat și omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la

art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.,

precum și la 4 luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239

alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și

a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), a art. 34 lit. a), b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și

executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Inculpatului i s-a

aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-a dispus ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

Pe latură civilă,

inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate B.M.F., suma de 3.000

RON despăgubiri materiale și 25.000 RON daune morale.

Pentru a pronunța sentința,

s-au reținut următoarele:

În după-amiaza zilei de

28 august 2011, în stare de ebrietate fiind, inculpatul s-a certat cu soția lui,

în imobil aflându-se și sora acesteia, împreună cu o minoră.

Intempestiv, inculpatul

a strâns lucruri de-ale soției și fiicei lui, acestora și cumnatei, cerându-le să

părăsească locuința. Femeile, însoțite de minore, s-au refugiat în curtea familiei

L.V. și L.D., aici venind, după circa o jumătate de oră, inculpatul îmbarcat pe

un scuter, el postându-se pe treptele unui magazin situat vis-a-vis de casa respectivei

familii. Inculpatul, inițial injuriindu-i pe cei din curtea casei, a traversat și

a pătruns în curte, proprietarul încercând să-l calmeze. Ripostând, inculpatul l-a

lovit pe L.V. cu pumnul și a îmbrâncit-o pe L.D., iar după ce a fost scos din curte,

s-a deplasat la scuter, a scos benzină din rezervor într-un pet de bere și a amenințat

că va da foc.

L.D., de pe telefonul

mobil al soției inculpatului, a apelat serviciul unic de urgență 112 și a cerut

intervenția poliției. Secția 6 Poliție Mihăilești a dirijat pentru deplasare echipajul

compus din agentul M.M.C. și agentul principal B.M.F.

La locul indicat, agentul

M.M.C. a rămas lângă autoturismul de intervenție, iar agentul principal s-a îndreptat

spre L.D., aceasta aflându-se în poarta locuinței. După ce ambii au intrat în curte,

B.M.F. i-a cerut lui D.M.A., soția inculpatului, să-i spună pentru ce a solicitat

intervenția poliției. Între timp, inculpatul traversase strada și, odată ajuns în

poartă, îi amenința și injuria pe cei de față, inclusiv pe polițist, pe acesta amenințându-l

că-i va da foc lui, familiei lui, clădirii postului de poliție, vocabularul utilizat

fiind suburban. Continuând să aibă în mâini recipientul în care pusese benzină,

inculpatul l-a îmbrâncit pe polițist, după care, deplasându-se, urmat fiind de agentul

de poliție, a încercat să-l lovească „prin secerare”. Apărându-se, polițistul a

pulverizat spre inculpat spray lacrimogen, instantaneu, acesta din urmă lăsându-se

pe vine, a aruncat conținutul recipientului pe figura și îmbrăcămintea polițistului.

Pentru moment, neferindu-se

pentru că a crezut că în recipient era bere, agentului i-au venit în ajutor strigătele

colegului lui care i-a spus că „fugi, că-ți dă foc”, acesta văzându-l pe inculpat

că acționa o brichetă. Constatând că polițistul se îndepărta, inculpatul, încercând

să continue aprinderea brichetei, l-a urmărit circa 30 metri, dar, la rândul lui,

văzându-l pe M.M.C. că-l urmează, s-a refugiat în curtea lui D.M., fratele lui,

acesta oprindu-l pe agent să intre după inculpat.

Expertizarea criminalistică

a cămășii și maioului polițistului a relevat că prezentau urme de compuși aromatici

ce se găsesc în compoziția chimică a produselor petroliere, la fel proba de sol

ridicată de la fața locului.

Inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptelor, a susținut că le regretă și a fost de acord cu plata despăgubirilor

cerute de partea vătămată.

Împotriva sentinței au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul.

Apelul formulat de Parchet

a fost motivat pe greșita aplicare a circumstanței atenuante prev. de art. 74

lit. a) C. pen., în cauză cazierul inculpatului conținând suportarea de amenzi pentru

mai multe contravenții, greșita încadrare juridică a infracțiunii prev. de art.

239 C. pen., existând și alin. (2) al textului încriminator.

Inculpatul, în apel, a

criticat sentința pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 193/A din 20 iunie 2012, a admis apelul

declarat de Parchet, a desființat în parte sentința, a descontopit pedeapsa rezultantă

în pedepsele componente, le-a repus în individualitate și, în baza disp. art. 334

C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.

de art. 239 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), a art. 76

lit. e) C. pen., în aceeași infracțiune prev. de art. 239 alin. (1), (2) și (5)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), a art. 76 lit. e) C. pen., menținând pedeapsa

de 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 luni închisoare

cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa

ce mai grea, 5 ani închisoare.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Apelul declarat de inculpat

a fost respins ca nefondat numai pentru considerentul ce se va dezvolta.

Decizia instanței de apel

a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către inculpat,

cazurile de casare invocate fiind detaliate în prezenta.

Recursul declarat de Parchet

este fondat.

Constatarea uneia sau

a mai multor împrejurări dintre cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora

asemănătoare, nu justifică, prin el însăși, considerarea lor ca circumstanțe atenuante,

și ca urmare, aplicarea unei pedepse reduse.

Într-adevăr, recunoașterea

circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și lăsată la aprecierea

acesteia. În aprecierea însă a unor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante,

acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite,

la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la

orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.

În cauză, împrejurarea

că inculpatul nu are antecedente penale, deci ar fi avut conduită bună, nu reprezintă,

singular, reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și nici nu este reală, în

anul 2009 el fiind scos de sub urmărire penală pentru infracțiunea de furt calificat,

prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. și sancționat cu amendă

administrativă în cuantum de 500 RON.

Ca atare, pentru ambele

infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, aplicarea circumstanței atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen. nu este legală, corelativ nefiind legale nici reținerea

disp. art. 76 lit. b) și e) C. pen.

Totodată, în ce privește

efectele circumstanțelor atenuante, art. 76 alin. (2) C. pen. prevede că în cazul

infracțiunilor (…) de omor (cum este cazul în speță), dacă se constată că există

circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime

din minimul special, astfel că, neaplicând acest text, pedepsele aplicate și cu

reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. (atitudinea

inculpatului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității,

comportarea sinceră în cursul procesului) sunt netemeinice, motiv pentru care vor

fi majorate.

În ce privește neaplicarea

pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. d) și e) C. pen. (drepturile părintești și dreptul de a fi tutore

sau curator), a acelorași drepturi în ce privește pedeapsa accesorie, sunt de reținut

următoarele: art. 65 alin. (1) și art. 71 alin. (3) C. pen. prevăd că pedeapsa complementară

la care ne referim și pedeapsa accesorie aferentă, trebuie să fie necesare și să

se țină seama atât de natura, gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei, persoana

infractorului, cât și de interesele copilului sau ale persoanei aflate sub tutelă

sau curatelă.

În cauză, este real că

atitudinea inculpatului, comportamentul său injurios, amenințător, anterior săvârșirii

faptelor infracționale ce l-au vizat pe partea vătămată, s-a manifestat, în parte,

în fața fiicei lui și a nepoatei, ambele minore, acestea chiar relatând împrejurări

de acest gen, dar Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, în art. 8, instituie principiul că aceste pedepse, ingerințe în exercitarea

dreptului la respectarea vieții private și de familie se aplică dacă se constată

că, în raport cu tipul de infracțiune, cu conduita făptuitorului și cu interesul

minorului, limitarea exercitării este o măsură necesară pentru protejarea minorului,

a celui pus sub tutelă sau curatelă (în cauză, o asemenea instituție nici nu se

întrevedea), și, deci, urmărește un scop legitim.

Ca atare, deși faptele

săvârșite prezintă pericol social concret, ele au vizat, una, viața și integritatea

fizică a unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu și alta a fost

îndreptată împotriva autorității, interzicerea, ca pedeapsă complementară și accesorie,

a drepturilor părintești și de a fi curator sau tutore, nu se justifică, sub acest

aspect hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, copilul minor al inculpatului

având nevoie de tatăl său, iar problemele din familie sunt de resortul de rezolvare

din partea ambilor săi părinți și a colectivității, probabil.

În ce privește cazurile

de casare invocate de apărătorul inculpatului recurent, încadrabile de acesta în

cele prev. de art. 395

9

pct. 12, 17

2

și 14 C. proc. pen.,

acestea nu sunt fondate.

În pct. 12 apărarea a

susținut că instanța de apel nu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice

a faptei de ultraj. Verificând, sub acest aspect lucrările cauzei, se reține că

la termenul de dezbatere a apelurilor, procurorul a cerut, oral, extinderea motivelor

sale și cu cel care vizează încadrarea juridică a infracțiunii de ultraj și în

alin. (2) al textului încriminator.

În aceeași ședință de

judecată (15 iunie 2012), instanța a pus în discuție acest motiv de apel din calea

de atac exercitată de procuror, apărătorul inculpatului solicitând respingerea lui.

În cadrul cazului de casare

prev. de art. 395

9

pct. 17

2

C. proc. pen., apărătorul inculpatului

a inclus greșita aplicare a legii cu referire la nepronunțarea instanței de apel

asupra cererii inculpatului de reținere a disp. art. 320

1

C. proc.

pen. cu consecința reducerii pedepsei și, pe latură civilă, greșita obligare a inculpatului

la plata de despăgubiri în favoarea părții vătămate, în opinia sa acesta având dreptul

să se îndestuleze din fondurile speciale ale Ministerului Administrației și Internelor.

Curtea de Apel București,

la același termen de judecată (15 iunie 2012), referitor apărării inculpatului pe

apelul formulat de acesta, a pus în discuție aplicabilitatea disp. art. 320

1

C. proc. pen., procurorul susținând că dacă abia la acel termen s-au invocat respectivele

dispoziții, cererea nu poate fi primită întrucât s-a depășit termenul procedural

până la care se putea face o asemenea cerere, în opinia sa acela fiind până la începerea

cercetării judecătorești.

Înalta Curte, cu privire

la această problemă de drept, într-adevăr nemotivată corespunzător în decizia instanței

de apel, având în vedere că ea vizează un temei care justifică soluția, alături

de reținerea că, într-adevăr, la 15 iunie 2012 se depășise termenul procedural până

la care se putea opta pentru recunoașterea vinovăției, cercetarea judecătorească

în cauză începând după 25 noiembrie 2011, data intrării în vigoare a disp. art.

320

1

C. proc. pen. în redactarea dată de Legea nr. 202/2010, iar O.U.G.

nr. 121 din 29 decembrie 2011, de asemenea, nu este aplicabilă în cauză pentru același

considerent, conform alin. (7) al textului art. 320

1

C. proc. pen. cauza

de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care

acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat

și omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. f) C. pen.

Ca atare, în funcție de

încriminare, se constată că textul nu are incidență, legea făcând trimitere și la

sintagma „o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață”, deci fără a

se lua în considerare, în raportarea aplicabilității concrete a cauzei de reducere,

eventualele situații de atenuare a pedepsei, precum este tentativa, regăsită în

speță.

În ce privește susținerea

apărării inculpatului, că nelegal a fost obligat să dezdăuneze partea vătămată,

potrivit art. 14, art. 15 C. proc. pen., acțiunea civilă are ca obiect tragerea

la răspundere civilă a inculpatului, deci izvorul ei rezidă în infracțiunea săvârșită.

Calitatea de parte civilă

a persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune neînlăturându-i dreptul de

a participa în calitate de parte vătămată.

În cauză, B.M.F., la 21

decembrie 2011, s-a constituit parte civilă cu suma de 28.000 RON, din care suma

de 3000 RON despăgubiri materiale reprezentând suportarea, de către făptuitor, a

prețului uniformei de serviciu distrusă, iar suma de 25.000 RON daune morale.

La același termen de judecată

inculpatul, personal, a declarat că este „de acord cu cererea de despăgubiri civile,

dar nu are posibilitatea de a achita pentru că este arestat”.

În aceste condiții, alături

de legala tragere la răspundere civilă a inculpatului care a săvârșit infracțiunile

aducătoare de prejudicii materiale și morale, achiesarea sa la repararea acestora

reprezintă manifestarea dreptului său de a dispune, cu efecte juridice, la pretențiile

părții civile.

În ce privește cazul de

casare invocat în apărarea inculpatului, cel prevăzut de pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., acesta va fi analizat în antiteză cu recursul parchetului, axat pe

nelegala reținere a circumstanței atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. și incidența art. 76 alin. (2) C. pen. Ca atare, analizând criteriile generale

de individualizare a pedepsei astfel cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen., aplicarea

în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen., a art. 76 alin. (2) C. pen., text aplicabil pentru tentativă la

infracțiunea de omor, considerând gradul concret de pericol social al infracțiunilor,

împrejurările în care acestea s-au săvârșit, în loc public, în concurs, ele aducând

atingere integrității fizice a unei persoane cu autoritate, acesta aflându-se în

exercitarea legală a atribuțiilor sale, precum și lezarea aceleia cu ocazia îndeplinirii,

de către ea, a funcțiunii pentru care fusese solicitată, pedepsele de 6 ani închisoare

și de 5 luni închisoare sunt legale și temeinice, datele ce caracterizează persoana

inculpatului, în afara recunoașterii, de către acesta, a faptelor, demonstrând că

deși nu are antecedente penale, a mai fost urmărit penal și sancționat cu amendă

administrativă.

Pentru considerentele

arătate, recursul declarat de parchet fiind fondat, în conformitate cu disp.

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis, iar în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat

va fi respins ca nefondat.

Potrivit art. 192 C.

proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

193/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind

pe inculpatul D.C.

Casează, în parte, decizia

penală atacată și sentința penală nr. 107 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu, secția penală, după cum urmează:

Descontopește pedeapsa

rezultantă în pedepsele componente.

Înlătură aplicarea

art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen. Majorează de la 5 ani

la 6 ani închisoare pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat

cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 74

lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.

Majorează de la 4 luni

la 5 luni pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de

art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76

lit. c) C. pen.

În baza art. 33 - 35

C. pen., contopește pedepsele și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe

o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului D.C. durata reținerii și arestării preventive de la 29 august 2011

la 02 octombrie 2012.

Obligă recurentul-intimat-inculpat

la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 02 octombrie 2012.