ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1271/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 53 din data de 8 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 5976/101/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul V.D. la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor. În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen. În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. 998 - 1000 C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească acesteia sumele de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale. În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 au fost admise acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească sumele de 7.910,77 RON și, respectiv, de 779 RON cu titlu de cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată victimei R.D.

În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuțit cu lungimea lamei de 10 cm, cu mâner din lemn de 10 cm, în teacă din piele - înaintat la Tribunalul Mehedinți, odată cu dosarul cauzei, constituind proba nr. 1. În temeiul art. 191 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească statului suma de 2.024,04 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând: 1.424,04 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, din care suma de 600 RON a fost reprezentată de onorariile apărătorilor desemnați din oficiu la urmărirea penală, sumă acordată prin rechizitoriu, 100 RON - cotă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului pentru judecata în primă instanță, conform delegației din 24 august 2012 eliberată de Baroul Mehedinți pentru av. R.G., sumă acordată prin încheierea din data de 19 septembrie 2012, iar diferența de 500 RON reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei în primă instanță.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 27 iunie 2012 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub numărul de mai sus, Rechizitoriul nr. 648/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.D., pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la infracțiunea de omor", faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. Ca stare de fapt, s-a reținut că la data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14,00, partea vătămată R.D. s-a deplasat împreună cu părinții săi R.I. și R.B., pe un teren situat în extravilanul comunei Gârla Mare, pentru a aduna știuleți de porumb, care au rămas pe câmp în urma treieratului.

Pe acel teren se aflau răspândite mai multe persoane care adunau, de asemenea, știuleți de porumb. Printre aceștia se afla și inculpatul V.D. împreună cu părinții săi V.L. și V.M., cu oile la păscut. După ce a umplut căruța cu știuleți de porumb, partea vătămată R.D. i-a lăsat pe părinții săi lângă căruță și a plecat pe jos să mai adune porumb. La un moment dat, câinii ce păzeau turma inculpatului V.D. au sărit la partea vătămată, iar acesta a aruncat cu știuleți de porumb în câini, fapt care a deranjat-o pe V.L., mama inculpatului V.D. și i-a reproșat părții vătămate că lovește câinii. Între partea vătămată R.D. și martora V.L. s-a iscat un conflict, în care V.L. a vrut să-i aplice o lovitură cu un par părții vătămate, dar aceasta i-a smuls parul din mână.

În ajutorul martorei V.L. a sărit fiul său, care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, în abdomen, părții vătămate R.D. Imediat în conflict au intervenit și frații părții vătămate, respectiv R.C. și L.I., precum și tatăl inculpatului, V.I.M., care au început să se lovească reciproc. Martorii D.Z. și R.C. au așezat-o pe partea vătămată în căruță, iar ulterior aceasta a fost transportată în comuna Gârla Mare cu un autovehicul condus de către P.P.C., de unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin. Din raportul medico-legal din 17 octombrie 2011, întocmit de S.M.L. Mehedinți, s-a reținut că R.D. a prezentat leziuni produse prin lovire cu sau de corp tăietor-înțepător, care pot data din 15 septembrie 2011 și necesită pentru vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, leziunile punându-i în primejdie viața victimei.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului V.D. care, în data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14,00, în timp ce se aflau pe un teren situat în extravilanul Comunei Gârla Mare, în punctul numit "F.B." i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în abdomen părții vătămate R.D., în urma loviturii primite acesta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de tentativă la omor faptă prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. art. 99 și urm. C. pen. Cu privire la latura civilă, fiind audiat, R.D. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 RON, dintre care 40.000 RON ce reprezintă daune morale și 10.000 RON, daune materiale, respectiv cheltuieli cu spitalizarea.

Fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art. 4 din Legea nr. 211/2004, R.D. a arătat că dorește acordarea de către stat a unor compensații financiare.

Starea de fapt reținută prin rechizitoriu a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto; proces-verbal ridicare corp delict - cuțit; proces-verbal predare obiective de îmbrăcăminte purtate de victimă; proces-verbal predare-primire mijloace de probă; declarații învinuit V.D.; declarații parte vătămată/civilă R.D.; proces-verbal de aducere la cunoștință dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 211/2004; declarații martor I.I.; declarație martor O.L.; declarație martor L.I.; declarații martor C.I.; declarații martor R.I.; declarații martor I.I.; declarații martor D.Z.; declarații martor R.C.; declarații martor V.L.; declarație martor V.I.M.; raport medico-legal din 17 octombrie 2011; proba nr. 4 DVD + R, ce conține planșe foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului, sigilată cu ștampila Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

În urma înregistrării dosarului la instanță, până la începerea cercetării judecătorești, a fost atașat Dosarul cu nr. 6637/101/2011 al Tribunalului Mehedinți, privind pe inculpatul V.I.M., în care s-a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și în baza art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 29 de zile, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 194 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Pe parcursul cercetării judecătorești, în termenul legal prev. de art. 15 alin. (2) C. proc.

pen., partea vătămată R.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON reprezentând daune materiale derivând din diminuarea capacității de muncă, cheltuieli privind susținerea numeroaselor intervenții chirurgicale, tratamente de recuperare, monitorizarea clinică și regim igieno-dietetic pe o lungă perioadă de timp, în scopul refacerii sănătății și vieții, cheltuielile ocazionate cu eliberarea certificatului medico-legal, costurile diverselor consultații pe care le-a efectuat ulterior agresiunii, costurile medicamentației prescrise precum și alte cheltuieli zilnice necesare în perioada refacerii și 40.000 RON, reprezentând daune morale, care includ durerile fizice cât și suferințele psihice care au fost de natură a determina modificări majore, esențiale în structura psihică cât și în trăirile de ordin interior.

De asemenea, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin s-a constituit parte civilă cu suma de 779 RON reprezentând 4 zile de spitalizare în Secția de Chirurgie Generală, iar Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 7.910,774 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cheltuieli pentru hrană, cheltuieli pentru medicamente pe perioada spitalizării, cheltuieli pentru materiale sanitare, analize de laborator și late investigații ocazionate cu îngrijirea părții vătămate R.D. În dovedirea laturii civile, partea vătămată a depus deconturi cu cheltuielile efectuate, bilete de ieșire din spital și s-a solicitat proba cu martorii. De asemenea, partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a depus la dosar deconturi cu cheltuielile de spitalizare a părții vătămate R.V.

După înregistrarea dosarului la tribunal, s-a verificat din oficiu regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., după care a fost audiat inculpatul V.D., acesta declarând că nu dorește ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., ci conform procedurii de drept comun, declarația scrisă a acestuia fiind atașată la dosar. A fost solicitat și a fost întocmit referatul de evaluare pentru inculpat, de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Au fost audiați martorii I.I., L.I., C.I., O.L., R.I., I.I., R.C., V.I.M., V.L., U.L.C., D.V., S.G. Analizând întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești prima instanță a constatat și reținut că starea de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței este conformă probelor administrate.

Astfel, în data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14.00, partea vătămată R.D. s-a deplasat împreună cu părinții săi - R.I. și R.B. -, pe un teren situat în extravilanul comunei Gârla Mare, pentru a aduna știuleți de porumb, care au rămas pe câmp în urma treieratului. Pe acel teren se aflau răspândite mai multe persoane care adunau, de asemenea, știuleți de porumb. Printre aceștia se afla și inculpatul V.D. împreună cu părinții săi - V.L. și V.I.M. -, cu oile la păscut și de asemenea, adunau știuleți. După ce a umplut căruța cu știuleți de porumb, partea vătămată R.D. i-a lăsat pe părinții săi lângă căruță și a plecat pe jos să mai adune porumb. La un moment dat, câinii ce păzeau turma inculpatului V.D.

au sărit la partea vătămată, iar acesta a aruncat cu știuleți de porumb în câini, fapt care a deranjat-o pe V.L., mama inculpatului V.D. și i-a reproșat părții vătămate că lovește câinii. Între partea vătămată R.D. și martora V.L. s-a iscat un conflict, în care V.L. a vrut să-i aplice o lovitură cu un par părții vătămate, dar aceasta i-a smuls parul din mână. În conflictul dintre cei doi a intervenit inculpatul V.D., care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, în abdomen, părții vătămate R.D. care a căzut la pământ. Inculpatul a fugit spre turma de oi. Imediat, în acel loc au venit și frații părții vătămate, respectiv R.C. și L.I., precum și tatăl inculpatului, numitul V.I.M., între soții V. și frații părții vătămate iscându-se un nou conflict în care s-au lovit reciproc.

Martorii D.Z. și R.C. au așezat-o pe partea vătămată în căruță, iar ulterior aceasta a fost transportată în comuna Gârla Mare cu un autovehicul condus de către P.P.C., de unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin. Ulterior, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, unde s-a reintervenit chirurgical. Din raportul medico-legal din 17 octombrie 2011, întocmit de S.M.L. Mehedinți, s-a reținut că R.D. a prezentat leziuni produse prin lovire cu sau de corp tăietor-înțepător, care pot data din 15 septembrie 2011 și necesită pentru vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, leziunile punându-i în primejdie viața victimei.

În drept, s-a apreciat că fapta comisă de inculpatul V.D., în condițiile și împrejurările mai sus arătate, constând în aceea că în data de 15 septembrie 2011, în timp ce se afla pe un teren agricol, a aplicat părții vătămate R.D. o lovitură cu cuțitul, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața și au necesitat 50 - 52 de zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și alin. (2) C. pen. Întrucât la data săvârșirii faptei inculpatul nu avea 18 ani, i-au fost aplicate dispozițiile privind minoritatea - art. 99 și urm. C. pen.

În rezolvarea acțiunii penale, prima instanță a avut în vedere următoarele probe: proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto; proces-verbal ridicare corp delict - cuțit; proces-verbal predare obiective de îmbrăcăminte purtate de victimă; proces-verbal predare-primire mijloace de probă; declarații inculpatului V.D.; declarații parte vătămată/civilă R.D.; declarații martor I.I.; declarații martor O.L.; declarații martor L.I.; declarații martor C.I.; declarații martor R.I.; declarații martor I.I.; declarații martor D.Z.; declarații martor R.C.; declarații martor V.L.; declarații martor V.I.M.; declarație martor U.L.C.; declarație martor D.V.; declarație martor S.G.; raport medico-legal din 17 octombrie 2011 eliberat de S.M.L.

Mehedinți. Cu privire la forma de vinovăție s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, în condițiile art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. pen., în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia. S-a constatat că în momentul în care inculpatul s-a hotărât să intervină în altercația dintre mama sa și partea vătămată R.D. și să-l lovească pe acesta din urmă cu cuțitul - mijloc apt de a produce decesul unei persoane -, într-o zonă vitală a corpului care adăpostește organele interne - abdomenul -, cu o intensitate suficientă pentru ca lovitura să fie penetrantă și să intereseze organele interne - printre constatările medicale figurând: plagă prin înjunghiere abdominală, cu penetrare diafragmatică stg., plagă hepatică, plagă lob inferior stg.

pulmonar, plagă gastrică, leziuni care au pus în pericol viața victimei -, acesta a prevăzut că acțiunile sale pot provoca decesul persoanei lovite și a acceptat posibilitatea ca prin acțiunile sale să suprime viața persoanei respective. Faptul că nu s-a produs decesul părții vătămate este unul exterior acțiunii inculpatului, fiind realizate condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) teza finală din C. pen. Cum vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor a fost cert dovedită de probele administrate în cauză, acesta a fost condamnat. Nu au fost reținute ca întemeiate aspectele invocate de inculpat, prin apărătorul ales, referitoare la reținerea legitimei apărări ori, în subsidiar, reținerea circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv depășirea limitelor legitimei apărări.

S-a constatat de asemenea că se contestă starea de fapt, ajungându-se, prin trunchierea unor declarații, la conturarea unei așa-zise stări de fapt care nu are suport în probele administrate. S-a arătat că inițial au existat indicii că autorul faptei a fost tatăl inculpatului - numitul V.I.M. -, față de acesta propunându-se arestarea preventivă și că ulterior, după ce propunerea nu a fost admisă, toate declarațiile martorilor au fost într-un sens contrar, inculpatul fiind apreciat ca autor al faptei. Raționamentele expuse în concluziile formulate, s-a reținut că au suport doar în ultimele declarații ale inculpatului și ale părinților săi. La aceste declarații s-a încercat "alipirea" certificatelor medico-legale care atestă că în urma derulării conflictului din 15 septembrie 2011 au suferit leziuni de violență și părinții inculpatului - V.I.M.

și V.L. -, acreditându-se ideea că partea vătămată împreună cu frații săi și alte persoane de etnie romă au declanșat conflictul cu soții V., încercând să-i izgonească de pe tarla, prin folosirea violențelor, iar în timp ce conflictul era în desfășurare, inculpatul a intervenit în ajutorul părinților săi, lovind cu cuțitul pe unul dintre agresori. Declarațiile martorilor cuprind nuanțe diferite, în funcție de momentul procesual la care au fost consemnate și de "cursul" anchetei din momentele respective. S-a reținut că trebuie însă avut în vedere, în principal, că toate aceste inadvertențe pornesc de la atitudinile personale ale inculpatului și ale părinților săi. S-a reținut că V.I.M. a intenționat să obstrucționeze ancheta, declarând că el este autorul faptei, faptă pe care a intercalat-o ca fiind comisă în timpul derulării conflictului cu cetățenii de etnie romă.

La această atitudine au participat și V.L. și V.D., însă tocmai pentru că variantele rezultate din declarațiile acestora nu se coroborau cu declarațiile date de celelalte persoane audiate s-a apreciat, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, că există un dubiu cu privire la comiterea faptei de către V.I.M. și că declarațiile sunt contradictorii. Ulterior, procedându-se la reaudierea persoanelor implicate s-a stabilit, în cursul urmăririi penale, că autorul faptei este inculpatul, toate celelalte declarații ale martorilor fiind concordante. Pe baza acestor ultime declarații s-a reținut starea de fapt și s-a dispus trimiterea în judecată. Administrarea probelor în fața instanței de judecată, în mod direct și nemijlocit, în condiții de contradictorialitate a condus la reținerea aceleiași stări de fapt.

Declarațiile inculpatului s-a reținut că sunt evident nesincere - atât cele inițiale, când a fost audiat ca martor și a declarat că a participat la conflict și că tatăl său a fost cel care a lovit victima cu cuțitul -, cât și cele ulterioare, în care atestă că el este autorul faptei, dar că fapta a fost comisă pentru a-și ajuta părinții în timp ce aceștia erau agresați de cetățenii de etnie romă. De asemenea, s-a reținut și că declarațiile soților V. sunt nesincere, fiind în evidentă contradicție cu toate celelalte declarații. A fost avut în vedere și faptul că partea vătămată a fost audiată abia la data de 13 octombrie 2011 și apoi, în amănunt, la data de 7 decembrie 2011, aceasta fiind persoana care a avut declarații constante și în conformitate cu starea de fapt reținută.

În condițiile în care probele nu au o valoare prestabilită, iar ultimele declarații date de martori sunt concordante, rezultă că nu sunt realizate condițiile legitimei apărări. Înlăturând declarațiile apreciate ca nesincere, nu există probe care să ateste că victima sau fratele acesteia ori alt cetățean din grupul de romi a atacat vreunul din membrii familiei V. Dimpotrivă, conflictul a pornit de la atitudinea mamei inculpatului - situație care a determinat reacția victimei, iar mama inculpatului a continuat să aibă o atitudine agresivă. Conflictul între soții V. și rudele părții vătămate a izbucnit după ce inculpatul a lovit victima cu cuțitul, iar leziunile prezentate de cei doi soți V. s-au produs în timpul acestui conflict.

Nefiind realizate condițiile legitimei apărări, nu a fost reținută nici o eventuală depășire a limitelor acesteia. La alegerea sancțiunii au fost avute în vedere dispozițiile art. 100 C. pen. și, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei, la starea fizică normală a inculpatului, la dezvoltarea intelectuală și morală a acestuia, la comportamentul inculpatului și la condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, precum și la celelalte elemente rezultate din referatul întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reținând următoarele: limitele pedepsei prevăzută de lege, așa cum sunt reduse prin aplicarea dispozițiilor referitoare la minoritate și la tentativă, sunt între 2 ani și 6 luni și 5 ani închisoare; fapta săvârșită prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind o infracțiune contra vieții persoanei; inculpatul nu are antecedente penale însă a fost sancționat administrativ de mai multe ori, pentru săvârșirea unor fapte penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar; recunoașterea - în fața instanței de judecată - a comiterii faptei nu poate fi apreciată ca o atitudine sinceră, nefiind suficiente temeiuri pentru a da acestei recunoașteri efecte juridice corespunzătoare circumstanțelor atenuante; referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți conține date care atestă că inculpatul poate reitera conduita infracțională.

Față de cele de mai sus, prima instanță a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. poate fi atins prin stabilirea unei pedepse principale de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare. Cu privire la pedeapsa accesorie, văzând dispozițiile art. 414 5 alin. (4) C. proc. pen., raportate la Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunilor și de împrejurările cauzei, așa cum au fost mai sus menționate - criterii prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., în baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din C. pen.

Referitor la acțiunile civile, s-a arătat că în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., în cauza penală s-au constituit părți civile Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și partea vătămată R.D. În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 1000 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească părții civile sumele de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale. A fost avut în vedere că deși au existat numeroase cheltuieli efectuate pentru rezolvarea problemelor medicale, cu certitudine a fost dovedită doar suma de 3.000 RON, nefiind depuse alte dovezi care să completeze declarația martorului S.G.

Cealaltă sumă de bani la care face referire acest martor nu poate fi reținută ca prejudiciu, ci reprezintă un ajutor benevol pe care martorul susține că l-a primit familia părții civile. Referitor la sumele de bani pe care partea civilă le-ar fi obținut dacă ar fi putut merge la muncă s-a constatat că nu s-a dovedit că în mod cert, curent, obișnuit, partea civilă presta diverse activități în urma cărora obținea 1.500 - 1.700 RON lunar. S-a reținut ca fiind evident că partea vătămată a suferit traume fizice și psihice și este îndreptățită la despăgubiri morale, instanța apreciind că suma de 5.000 RON este corespunzătoare suferințelor și privațiunilor relative la numărul de zile de îngrijiri medicale și nu reprezintă o îmbogățire fără just temei a părții civile.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, au fost admise acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin. Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească sumele de 7.910,77 RON și, respectiv, de 779 RON cu titlu de cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată victimei R.D. În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J.

a profilului genetic. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuțit cu lungimea lamei de 10 cm, cu mâner din lemn de 10 cm,, în teacă din piele - înaintat la Tribunalul Mehedinți, odată cu dosarul cauzei, constituind proba nr. 1. Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă R.D. și inculpatul V.D. În motivarea apelului formulat, partea civilă R.D. a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere probele administrate din care rezultă că prejudiciul material este de 3.000 RON reprezentând sumă împrumutată și restituită și suma de 1.000 euro, sumă împrumutată dar nerestituită în contul căreia familia părții civile a fost nevoită să presteze munci fizice.

S-a mai arătat că nici cuantumul daunelor morale nu a fost corect apreciat suma de 5.000 RON fiind mult prea mică în raport cu urmările grave produse de fapta inculpatului, având în vedere și împrejurarea că partea vătămată nu a mai putut să muncească pentru a-și întreține familia. Daunele morale cuantifică suferințele fizice și psihice, acordarea lor înlăturând consecințele delictului iar suma stabilită nu poate acoperim prejudiciul reprezentat de imposibilitatea fizică a părții civile de a munci și de a-și întreține familia din data de 15 septembrie 2011 și până în prezent. Instanța nu a avut în vedere declarația martorului care a arătat că s-au împrumutat sumele de 3.000 RON și 1.000 euro strânsă de membrii comunității.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere și numărul mare de zile de îngrijiri medicale - 52 zile, gravitatea vătămărilor care au diminuat aproape în totalitate capacitatea de muncă a părții civile. Din declarațiile martorilor rezultă că partea civilă s-a aflat în comă timp de trei săptămâni la Spitalul de Urgență Timișoara. Cu privire la cheltuielile zilnice în perioada refacerii martorii U.L. și S.I. au arătat că au împrumutat sume de bani părții vătămate. În motivarea apelului formulat de inculpatul V.D. s-a arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit condamnarea pentru tentativa la infracțiunea de omor. Starea de fapt reținută de instanța de fond nu este conformă realității întrucât au fost înlăturate declarațiile unor martori cheie care au arătat că inculpatul a săvârșit fapta în legitimă apărare.

V.I. și V.L. au arătat că au fost atacați de un grup de cinci - șase persoane înarmate cu furci și bucăți de lemn iar inculpatul temându-se pentru viața părinților a intervenit aplicând o singură lovitură părții vătămate ce nu a vizat o zonă vitală. Aceste împrejurări sunt confirmate de martorii C.I. și L.I. S-a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen. întrucât din declarațiile martorilor rezultă că altercația dintre inculpat și partea vătămată a fost ulterioară celei dintre partea vătămată și părinții inculpatului. Singura modalitate de a înlătura atacul direct, imediat și injust asupra familiei inculpatului a fost acela de a acționa așa cum a reținut instanța de fond.

S-a mai arătat că datorită circumstanțelor în care s-a comis fapta inculpatul nu a avut posibilitatea de a prevedea consecințele acesteia întrucât se afla într-o stare de profundă tulburare, ce atrage reținerea în cauză a depășirii limitei legitimei apărări. Într-o ultimă teză a solicitat reducerea pedepsei aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86 1 C. pen. În privința laturii civile a solicitat reducerea sumelor la care a fost obligat către partea vătămată și părțile civile Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin întrucât o parte din cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale sunt în raport de cauzalitate directă cu fapta dedusă judecății.

În perioada 4 octombrie 2011 - 12 octombrie 2011 partea vătămată a fost internată datorită unei alunecări, situație care nu este imputabilă inculpatului. Prin Decizia penală nr. 320 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze penale cu minori, au fost respinse apelurile declarate de partea civilă R.D. și inculpatul V.D. împotriva Sentinței penale nr. 53 din data de 8 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 5976/101/2012, ca nefondate. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut că din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că, la data de 15 septembrie 2011, aflându-se pe un teren aflat în extravilanul comunei Gârla Mare în punctul numit "F.B.", inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un cuțit părții vătămate în zona abdomenului, leziunile produse punând în primejdie viața părții vătămate și necesitând 50 - 52 zile îngrijiri medicale.

Susținerile inculpatului în sensul că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare sau cu depășirea limitelor legitimei apărări au fost apreciate de Curte ca neîntemeiate, întrucât din probele administrate nu a rezultat că la momentul săvârșirii faptei de către inculpat partea vătămată sau persoanele aflate cu acesta ar fi inițiat un atac direct asupra inculpatului sau părinților acestuia. Martorul L.I. a declarat că mama inculpatului și partea vătămată s-au înjurat reciproc după care V.L. a luat un par și s-a îndreptat către partea vătămată. Auzind că partea vătămată a fost tăiată cu cuțitul de către inculpat, martorul și un alt frate al său, R.C. s-au luat la bătaie cu inculpatul și cu tatăl acestuia.

Martora O.L. a arătat de asemenea că V.L. a adresat înjurături părții vătămate având un par în mână și că aceasta și partea vătămată s-au luptat pentru a lua acel par, moment în care inculpatul a venit cu un cuțit și a lovit-o pe partea vătămată. Martorul R.I. a arătat că V.L. s-a îndreptat spre partea vătămată cu un par pe care l-a ridicat vrând să o lovească iar aceasta a prins parul cu mâinile, moment în care inculpatul a lovit-o cu cuțitul. Martorul R.C. a precizat că după ce partea vătămată a fost înjunghiată ceilalți frați ai părții vătămate au lovit pe inculpat sau pe tatăl acestuia. În declarația dată la urmărirea penală a arătat că după ce a văzut că fratele său partea vătămată a fost lovit, a luat o scândură și a lovit pe tatăl inculpatului respectiv pe numitul V.I.M.

Martorul I.I. a arătat că se afla la o distanță de 20 m de mama inculpatului și că aceasta a ridicat un par intenționând să îl lovească pe R.D. - partea vătămată, aceasta a prins parul și în acel moment inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul lui R.D., după care frații părții vătămate și părinții inculpatului au început să se lovească. Împrejurările relatate de martor au fost confirmate și de declarațiile lui D.Z. care a arătat că mama inculpatului a vrut să lovească cu un par partea vătămată și în acel moment inculpatul a lovit cu cuțitul în abdomen partea vătămată după care a fugit, iar ulterior părinții inculpatului și frații părții vătămate s-au luat la bătaie. În privința mijloacelor de probă indicate de inculpat Curtea a constatat că V.L.

a prezentat în mod diferit împrejurările în care s-a săvârșit fapta, în declarația de la urmărirea penală arătând că partea vătămată avea un par iar în declarația dată la instanța de fond a arătat că avea o furcă iar declarațiile date de V.L. și V.I.M. nu au fost confirmate de celelalte probe administrate în cauză. Martorul C.I. în declarația dată la instanța de fond a arătat că a văzut cum unii din cetățenii rromi au luat scânduri, unul având și o furcă însă nu a văzut dacă vreunul din aceștia a lovit sau nu pe membrii familiei V. Legitima apărare presupune în mod necesar săvârșirea faptei pentru a respinge o agresiune ce trebuie să îndeplinească condițiile prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., respectiv un atac material ce vizează un pericol fizic nemijlocit, imediat și injust.

Din probele administrate în cauză a rezultat că V.L. a încercat să lovească partea vătămată cu un par, moment în care inculpatul a lovit partea vătămată în abdomen cu un cuțit. Din declarațiile martorilor ascultați în cauză a rezultat că leziunile pe care le-au avut V.L. și V.I.M. au fost produse după ce partea vătămată a fost lovită cu cuțitul de inculpat, astfel că nu este îndeplinită condiția preexistenței unei agresiuni care să fi fost săvârșită de partea vătămată sau de frații ori de persoane apropiate acestuia. Instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât excesul justificat asimilat legitimei apărări presupune de asemenea săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ca urmare a unui atac.

În privința individualizării judiciare a pedepsei Curtea a constatat că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv starea de minoritate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei. În raport cu aceleași criterii de individualizare, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia având în vedere în special gradul ridicat de pericol social al faptei.

Totodată, Curtea a apreciat că instanța de fond a dispus, în mod corect, obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 3.000 RON despăgubiri materiale constatând că probele administrate în cauză dovedesc cheltuielile efectuate în acest cuantum, în privința daunelor morale apreciind de asemenea în mod just că suma de 5.000 RON este suficientă în raport cu suferințele fizice și psihice cauzate părții civile ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.

În privința despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, Curtea a apreciat criticile formulate de inculpat ca neîntemeiate, întrucât suma a fost stabilită ca urmare a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către părțile civile privind cheltuieli de spitalizare necesare îngrijirilor medicale în legătură cu fapta acestuia, Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul V.D. și partea civilă R.D. Reiterând întocmai criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 din C. proc. pen., recurentul inculpat V.D.

a susținut, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul desemnat din oficiu în ședința publică din data de 10 aprilie 2014) cât și cu ocazia dezbaterilor, că a acționat în stare de legitimă apărare, solicitându-se, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. În subsidiar, dacă se va aprecia că au fost depășite limitele legitimei apărări, s-a solicitat reținerea dispozițiilor art. 73 lit. a) C. pen. (1969) și reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare [prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

(1969)]. Sub aspectul laturii civile a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat și exonerarea sa de la plata despăgubirilor către Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, întrucât partea vătămată a fost internată de mai multe ori pentru alte afecțiuni care nu au legătură cu fapta săvârșită. Recurenta parte civilă R.D. a susținut în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul ales la data de 6 noiembrie 2013), fără însă a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) din C. proc. pen., că hotărârile pronunțate de instanțele inferioare sunt netemeinice și nelegale sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce i-au fost acordate, solicitând majorarea acestuia la 10.000 RON în cazul daunelor materiale și la 40.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptei comis de inculpat.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă R.D. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de inculpatul V.D. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurenților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind .necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat V.D. și-a motivat în scris recursul în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. În ceea ce o privește pe recurenta parte civilă R.D., Înalta Curte constată că, deși aceasta nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., susținerile sale, în sensul majorării despăgubirilor civile la 10.000 RON daune materiale și 40.000 RON daune morale, vizează, în concret, greșita stabilire a situației de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, iar acestea nu reprezintă și nu pun în discuție chestiuni de legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 din C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond, dar numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, motiv pentru care aspectele invocate de recurenta parte civilă nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casație și Justiție. 3. Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte reține că inculpatul V.D. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

(1969), sancționată ca urmare a aplicării celor două cauze de reducere a pedepsei (tentativă și minoritate) cu închisoarea de la 2 ani și 6 luni la 5 ani. Această infracțiune își găsește corespondent în noua reglementare în dispozițiile art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, nemaifiind reglementată vreo cauză de reducere a pedepsei pentru infractorii minori din moment ce legiuitorul a optat în privința acestora doar pentru măsuri educative. În consecință, C. pen. anterior este mai favorabil sub aspectul regimului sancționator reglementat pentru tentativa la infracțiunea de omor, fiind prevăzute limite ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de actuala codificare.

4. Ca urmare, având în vedere acest aspect, precum și prevederile art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., din a căror interpretare rezultă, că, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza C. pen. din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, cum este cazul în speță, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, fiind, astfel, consacrată, pe cale legislativă, o situație de excepție în care este permisă combinarea dispozițiilor din legi penale succesive, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul V.D., va casa, în parte, hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, în baza art. 21 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 125 C. pen.

și art. 134 alin. (1) C. pen. va înlocui pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni aplicată inculpatului V.D. pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 C. pen. (1969) cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani și 6 luni și va înlătura pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg la pct. 1 și 2 din considerente, Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, urmând ca, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), să respingă, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă R.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părți civile la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 320 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală atacată și Sentința penală nr. 53 din 8 aprilie 2013 a Tribunalului Mehedinți, secția penală și rejudecând: În baza art. 21 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 125 C. pen. și art. 134 alin. (1) C. pen. înlocuiește pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni aplicată inculpatului V.D. pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 C. pen. (1969) cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani și 6 luni.

Înlătură pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă R.D. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS