ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1271/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1271/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 53 din data de 8

aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 5976/101/2012,

în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu

aplic. art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul V.D. la o pedeapsă

principală de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru tentativă la

infracțiunea de omor.

În baza art. 71 alin.

(1) din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe

durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 1000 C. civ. a fost

admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. și a fost

obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și

V.L., să plătească acesteia sumele de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri

materiale și de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr.

95/2006 au fost admise acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic Municipal

de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și a

fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M.

și V.L., să plătească sumele de 7.910,77 RON și, respectiv, de 779 RON cu titlu

de cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată victimei

R.D.

În baza art. 3, art.

4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și

funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus

prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii

profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând

ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul

că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în

S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuțit cu

lungimea lamei de 10 cm, cu mâner din lemn de 10 cm, în teacă din piele -

înaintat la Tribunalul Mehedinți, odată cu dosarul cauzei, constituind proba

nr. 1.

În temeiul art. 191

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile

responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească statului suma de 2.024,04

RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând: 1.424,04 RON cheltuieli

stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, din care suma de 600

RON a fost reprezentată de onorariile apărătorilor desemnați din oficiu la

urmărirea penală, sumă acordată prin rechizitoriu, 100 RON - cotă parte din

onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului pentru judecata în

primă instanță, conform delegației din 24 august 2012 eliberată de Baroul

Mehedinți pentru av. R.G., sumă acordată prin încheierea din data de 19

septembrie 2012, iar diferența de 500 RON reprezintă cheltuielile efectuate la

judecarea cauzei în primă instanță.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a constatat că la data de 27 iunie 2012 s-a

înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub numărul de mai sus, Rechizitoriul

nr. 648/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin care s-a

dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.D.,

pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la infracțiunea de

omor", faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen.

Ca stare de fapt, s-a

reținut că la data de 15 septembrie 2011, în jurul orei 14,00, partea vătămată

R.D. s-a deplasat împreună cu părinții săi R.I. și R.B., pe un teren situat în

extravilanul comunei Gârla Mare, pentru a aduna știuleți de porumb, care au

rămas pe câmp în urma treieratului.

Pe acel teren se

aflau răspândite mai multe persoane care adunau, de asemenea, știuleți de

porumb. Printre aceștia se afla și inculpatul V.D. împreună cu părinții săi

V.L. și V.M., cu oile la păscut.

După ce a umplut

căruța cu știuleți de porumb, partea vătămată R.D. i-a lăsat pe părinții săi

lângă căruță și a plecat pe jos să mai adune porumb.

La un moment dat,

câinii ce păzeau turma inculpatului V.D. au sărit la partea vătămată, iar

acesta a aruncat cu știuleți de porumb în câini, fapt care a deranjat-o pe

V.L., mama inculpatului V.D. și i-a reproșat părții vătămate că lovește câinii.

Între partea vătămată

R.D. și martora V.L. s-a iscat un conflict, în care V.L. a vrut să-i aplice o

lovitură cu un par părții vătămate, dar aceasta i-a smuls parul din mână.

În ajutorul martorei

V.L. a sărit fiul său, care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, în abdomen,

părții vătămate R.D.

Imediat în conflict

au intervenit și frații părții vătămate, respectiv R.C. și L.I., precum și

tatăl inculpatului, V.I.M., care au început să se lovească reciproc.

Martorii D.Z. și R.C.

au așezat-o pe partea vătămată în căruță, iar ulterior aceasta a fost

transportată în comuna Gârla Mare cu un autovehicul condus de către P.P.C., de

unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean din

Drobeta-Turnu Severin.

Din raportul

medico-legal din 17 octombrie 2011, întocmit de S.M.L. Mehedinți, s-a reținut

că R.D. a prezentat leziuni produse prin lovire cu sau de corp

tăietor-înțepător, care pot data din 15 septembrie 2011 și necesită pentru

vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații,

leziunile punându-i în primejdie viața victimei.

S-a reținut că, în

drept, fapta inculpatului V.D. care, în data de 15 septembrie 2011, în jurul

orei 14,00, în timp ce se aflau pe un teren situat în extravilanul Comunei

Gârla Mare, în punctul numit "F.B." i-a aplicat o lovitură cu un

cuțit în abdomen părții vătămate R.D., în urma loviturii primite acesta

suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 52 zile îngrijiri

medicale și i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale

infracțiuni de tentativă la omor faptă prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. art. 99 și urm. C. pen.

Cu privire la latura

civilă, fiind audiat, R.D. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de

50.000 RON, dintre care 40.000 RON ce reprezintă daune morale și 10.000 RON,

daune materiale, respectiv cheltuieli cu spitalizarea.

Fiindu-i aduse la

cunoștință dispozițiile art. 4 din Legea nr. 211/2004, R.D. a arătat că dorește

acordarea de către stat a unor compensații financiare.

Starea de fapt

reținută prin rechizitoriu a rezultat din următoarele mijloace de probă:

proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe

foto; proces-verbal ridicare corp delict - cuțit; proces-verbal predare

obiective de îmbrăcăminte purtate de victimă; proces-verbal predare-primire

mijloace de probă; declarații învinuit V.D.; declarații parte vătămată/civilă

R.D.; proces-verbal de aducere la cunoștință dispozițiilor art. 4 din Legea nr.

211/2004; declarații martor I.I.; declarație martor O.L.; declarație martor

L.I.; declarații martor C.I.; declarații martor R.I.; declarații martor I.I.;

declarații martor D.Z.; declarații martor R.C.; declarații martor V.L.;

declarație martor V.I.M.; raport medico-legal din 17 octombrie 2011; proba nr.

4 DVD + R, ce conține planșe foto efectuate cu ocazia cercetării la fața

locului, sigilată cu ștampila Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

În urma înregistrării

dosarului la instanță, până la începerea cercetării judecătorești, a fost

atașat Dosarul cu nr. 6637/101/2011 al Tribunalului Mehedinți, privind pe

inculpatul V.I.M., în care s-a respins propunerea de arestare preventivă

formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și în baza art. 145 C.

proc. pen., s-a dispus luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării

de a nu părăsi localitatea pe o durată de 29 de zile, rămasă definitivă prin

Încheierea nr. 194 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, prin care

s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Mehedinți.

Pe parcursul

cercetării judecătorești, în termenul legal prev. de art. 15 alin. (2) C. proc.

pen., partea vătămată R.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON

reprezentând daune materiale derivând din diminuarea capacității de muncă,

cheltuieli privind susținerea numeroaselor intervenții chirurgicale, tratamente

de recuperare, monitorizarea clinică și regim igieno-dietetic pe o lungă

perioadă de timp, în scopul refacerii sănătății și vieții, cheltuielile

ocazionate cu eliberarea certificatului medico-legal, costurile diverselor

consultații pe care le-a efectuat ulterior agresiunii, costurile

medicamentației prescrise precum și alte cheltuieli zilnice necesare în

perioada refacerii și 40.000 RON, reprezentând daune morale, care includ

durerile fizice cât și suferințele psihice care au fost de natură a determina

modificări majore, esențiale în structura psihică cât și în trăirile de ordin

interior.

De asemenea, Spitalul

Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin s-a constituit parte civilă cu suma

de 779 RON reprezentând 4 zile de spitalizare în Secția de Chirurgie Generală,

iar Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă

cu suma de 7.910,774 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cheltuieli

pentru hrană, cheltuieli pentru medicamente pe perioada spitalizării,

cheltuieli pentru materiale sanitare, analize de laborator și late investigații

ocazionate cu îngrijirea părții vătămate R.D.

În dovedirea laturii

civile, partea vătămată a depus deconturi cu cheltuielile efectuate, bilete de

ieșire din spital și s-a solicitat proba cu martorii.

De asemenea, partea

civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a depus la dosar

deconturi cu cheltuielile de spitalizare a părții vătămate R.V.

După înregistrarea

dosarului la tribunal, s-a verificat din oficiu regularitatea actului de

sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., după

care a fost audiat inculpatul V.D., acesta declarând că nu dorește ca judecata

să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., ci

conform procedurii de drept comun, declarația scrisă a acestuia fiind atașată

la dosar.

A fost solicitat și a

fost întocmit referatul de evaluare pentru inculpat, de către Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Au fost audiați

martorii I.I., L.I., C.I., O.L., R.I., I.I., R.C., V.I.M., V.L., U.L.C., D.V.,

S.G.

Analizând întregul material

probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul

cercetării judecătorești prima instanță a constatat și reținut că starea de

fapt reținută prin actul de sesizare a instanței este conformă probelor

administrate.

Astfel, în data de 15

septembrie 2011, în jurul orei 14.00, partea vătămată R.D. s-a deplasat

împreună cu părinții săi - R.I. și R.B. -, pe un teren situat în extravilanul

comunei Gârla Mare, pentru a aduna știuleți de porumb, care au rămas pe câmp în

urma treieratului.

Pe acel teren se

aflau răspândite mai multe persoane care adunau, de asemenea, știuleți de

porumb. Printre aceștia se afla și inculpatul V.D. împreună cu părinții săi -

V.L. și V.I.M. -, cu oile la păscut și de asemenea, adunau știuleți.

După ce a umplut căruța

cu știuleți de porumb, partea vătămată R.D. i-a lăsat pe părinții săi lângă

căruță și a plecat pe jos să mai adune porumb.

La un moment dat,

câinii ce păzeau turma inculpatului V.D. au sărit la partea vătămată, iar

acesta a aruncat cu știuleți de porumb în câini, fapt care a deranjat-o pe

V.L., mama inculpatului V.D. și i-a reproșat părții vătămate că lovește câinii.

Între partea vătămată

R.D. și martora V.L. s-a iscat un conflict, în care V.L. a vrut să-i aplice o

lovitură cu un par părții vătămate, dar aceasta i-a smuls parul din mână.

În conflictul dintre

cei doi a intervenit inculpatul V.D., care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul,

în abdomen, părții vătămate R.D. care a căzut la pământ. Inculpatul a fugit

spre turma de oi.

Imediat, în acel loc

au venit și frații părții vătămate, respectiv R.C. și L.I., precum și tatăl

inculpatului, numitul V.I.M., între soții V. și frații părții vătămate

iscându-se un nou conflict în care s-au lovit reciproc.

Martorii D.Z. și R.C.

au așezat-o pe partea vătămată în căruță, iar ulterior aceasta a fost

transportată în comuna Gârla Mare cu un autovehicul condus de către P.P.C., de

unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean din

Drobeta-Turnu Severin.

Ulterior, partea

vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara,

unde s-a reintervenit chirurgical.

Din raportul

medico-legal din 17 octombrie 2011, întocmit de S.M.L. Mehedinți, s-a reținut

că R.D. a prezentat leziuni produse prin lovire cu sau de corp

tăietor-înțepător, care pot data din 15 septembrie 2011 și necesită pentru

vindecare 50 - 52 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații,

leziunile punându-i în primejdie viața victimei.

În drept, s-a

apreciat că fapta comisă de inculpatul V.D., în condițiile și împrejurările mai

sus arătate, constând în aceea că în data de 15 septembrie 2011, în timp ce se

afla pe un teren agricol, a aplicat părții vătămate R.D. o lovitură cu cuțitul,

producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața și au necesitat 50 - 52 de

zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin.

(1) și alin. (2) C. pen.

Întrucât la data

săvârșirii faptei inculpatul nu avea 18 ani, i-au fost aplicate dispozițiile

privind minoritatea - art. 99 și urm. C. pen.

În rezolvarea

acțiunii penale, prima instanță a avut în vedere următoarele probe:

proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe

foto; proces-verbal ridicare corp delict - cuțit; proces-verbal predare

obiective de îmbrăcăminte purtate de victimă; proces-verbal predare-primire

mijloace de probă; declarații inculpatului V.D.; declarații parte

vătămată/civilă R.D.; declarații martor I.I.; declarații martor O.L.;

declarații martor L.I.; declarații martor C.I.; declarații martor R.I.;

declarații martor I.I.; declarații martor D.Z.; declarații martor R.C.;

declarații martor V.L.; declarații martor V.I.M.; declarație martor U.L.C.;

declarație martor D.V.; declarație martor S.G.; raport medico-legal din 17

octombrie 2011 eliberat de S.M.L. Mehedinți.

Cu privire la forma

de vinovăție s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, în

condițiile art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. pen., în sensul că a prevăzut

rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea

producerii acestuia.

S-a constatat că în

momentul în care inculpatul s-a hotărât să intervină în altercația dintre mama

sa și partea vătămată R.D. și să-l lovească pe acesta din urmă cu cuțitul -

mijloc apt de a produce decesul unei persoane -, într-o zonă vitală a corpului

care adăpostește organele interne - abdomenul -, cu o intensitate suficientă

pentru ca lovitura să fie penetrantă și să intereseze organele interne - printre

constatările medicale figurând: plagă prin înjunghiere abdominală, cu penetrare

diafragmatică stg., plagă hepatică, plagă lob inferior stg. pulmonar, plagă

gastrică, leziuni care au pus în pericol viața victimei -, acesta a prevăzut că

acțiunile sale pot provoca decesul persoanei lovite și a acceptat posibilitatea

ca prin acțiunile sale să suprime viața persoanei respective.

Faptul că nu s-a

produs decesul părții vătămate este unul exterior acțiunii inculpatului, fiind

realizate condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) teza finală din C. pen.

Cum vinovăția

inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor a fost cert

dovedită de probele administrate în cauză, acesta a fost condamnat.

Nu au fost reținute

ca întemeiate aspectele invocate de inculpat, prin apărătorul ales, referitoare

la reținerea legitimei apărări ori, în subsidiar, reținerea circumstanței

atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv depășirea

limitelor legitimei apărări.

S-a constatat de

asemenea că se contestă starea de fapt, ajungându-se, prin trunchierea unor

declarații, la conturarea unei așa-zise stări de fapt care nu are suport în

probele administrate.

S-a arătat că inițial

au existat indicii că autorul faptei a fost tatăl inculpatului - numitul V.I.M.

-, față de acesta propunându-se arestarea preventivă și că ulterior, după ce

propunerea nu a fost admisă, toate declarațiile martorilor au fost într-un sens

contrar, inculpatul fiind apreciat ca autor al faptei.

Raționamentele expuse

în concluziile formulate, s-a reținut că au suport doar în ultimele declarații

ale inculpatului și ale părinților săi.

La aceste declarații

s-a încercat "alipirea" certificatelor medico-legale care atestă că

în urma derulării conflictului din 15 septembrie 2011 au suferit leziuni de

violență și părinții inculpatului - V.I.M. și V.L. -, acreditându-se ideea că

partea vătămată împreună cu frații săi și alte persoane de etnie romă au

declanșat conflictul cu soții V., încercând să-i izgonească de pe tarla, prin

folosirea violențelor, iar în timp ce conflictul era în desfășurare, inculpatul

a intervenit în ajutorul părinților săi, lovind cu cuțitul pe unul dintre

agresori.

Declarațiile

martorilor cuprind nuanțe diferite, în funcție de momentul procesual la care au

fost consemnate și de "cursul" anchetei din momentele respective.

S-a reținut că

trebuie însă avut în vedere, în principal, că toate aceste inadvertențe pornesc

de la atitudinile personale ale inculpatului și ale părinților săi.

S-a reținut că V.I.M.

a intenționat să obstrucționeze ancheta, declarând că el este autorul faptei,

faptă pe care a intercalat-o ca fiind comisă în timpul derulării conflictului

cu cetățenii de etnie romă.

La această atitudine

au participat și V.L. și V.D., însă tocmai pentru că variantele rezultate din

declarațiile acestora nu se coroborau cu declarațiile date de celelalte

persoane audiate s-a apreciat, cu ocazia soluționării propunerii de arestare

preventivă, că există un dubiu cu privire la comiterea faptei de către V.I.M.

și că declarațiile sunt contradictorii.

Ulterior,

procedându-se la reaudierea persoanelor implicate s-a stabilit, în cursul

urmăririi penale, că autorul faptei este inculpatul, toate celelalte declarații

ale martorilor fiind concordante.

Pe baza acestor

ultime declarații s-a reținut starea de fapt și s-a dispus trimiterea în

judecată.

Administrarea

probelor în fața instanței de judecată, în mod direct și nemijlocit, în

condiții de contradictorialitate a condus la reținerea aceleiași stări de fapt.

Declarațiile

inculpatului s-a reținut că sunt evident nesincere - atât cele inițiale, când a

fost audiat ca martor și a declarat că a participat la conflict și că tatăl său

a fost cel care a lovit victima cu cuțitul -, cât și cele ulterioare, în care

atestă că el este autorul faptei, dar că fapta a fost comisă pentru a-și ajuta

părinții în timp ce aceștia erau agresați de cetățenii de etnie romă.

De asemenea, s-a

reținut și că declarațiile soților V. sunt nesincere, fiind în evidentă

contradicție cu toate celelalte declarații.

A fost avut în vedere

și faptul că partea vătămată a fost audiată abia la data de 13 octombrie 2011

și apoi, în amănunt, la data de 7 decembrie 2011, aceasta fiind persoana care a

avut declarații constante și în conformitate cu starea de fapt reținută.

În condițiile în care

probele nu au o valoare prestabilită, iar ultimele declarații date de martori

sunt concordante, rezultă că nu sunt realizate condițiile legitimei apărări.

Înlăturând

declarațiile apreciate ca nesincere, nu există probe care să ateste că victima

sau fratele acesteia ori alt cetățean din grupul de romi a atacat vreunul din

membrii familiei V.

Dimpotrivă,

conflictul a pornit de la atitudinea mamei inculpatului - situație care a

determinat reacția victimei, iar mama inculpatului a continuat să aibă o atitudine

agresivă.

Conflictul între

soții V. și rudele părții vătămate a izbucnit după ce inculpatul a lovit

victima cu cuțitul, iar leziunile prezentate de cei doi soți V. s-au produs în

timpul acestui conflict.

Nefiind realizate

condițiile legitimei apărări, nu a fost reținută nici o eventuală depășire a

limitelor acesteia.

La alegerea

sancțiunii au fost avute în vedere dispozițiile art. 100 C. pen. și, raportat

la gradul ridicat de pericol social al faptei, la starea fizică normală a

inculpatului, la dezvoltarea intelectuală și morală a acestuia, la

comportamentul inculpatului și la condițiile în care a fost crescut și în care

a trăit, precum și la celelalte elemente rezultate din referatul întocmit de

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, se apreciază că

luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea

inculpatului.

La stabilirea și

aplicarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile de

individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reținând

următoarele: limitele pedepsei prevăzută de lege, așa cum sunt reduse prin

aplicarea dispozițiilor referitoare la minoritate și la tentativă, sunt între 2

ani și 6 luni și 5 ani închisoare; fapta săvârșită prezintă un grad ridicat de

pericol social, fiind o infracțiune contra vieții persoanei; inculpatul nu are

antecedente penale însă a fost sancționat administrativ de mai multe ori,

pentru săvârșirea unor fapte penale, așa cum rezultă din fișa de cazier

judiciar; recunoașterea - în fața instanței de judecată - a comiterii faptei nu

poate fi apreciată ca o atitudine sinceră, nefiind suficiente temeiuri pentru a

da acestei recunoașteri efecte juridice corespunzătoare circumstanțelor

atenuante; referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe

lângă Tribunalul Mehedinți conține date care atestă că inculpatul poate reitera

conduita infracțională.

Față de cele de mai

sus, prima instanță a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. poate

fi atins prin stabilirea unei pedepse principale de 2 (doi) ani și 6 (șase)

luni închisoare.

Cu privire la

pedeapsa accesorie, văzând dispozițiile art. 414

5

alin. (4) C. proc.

pen., raportate la Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunilor și de

împrejurările cauzei, așa cum au fost mai sus menționate - criterii prevăzute

de art. 71 alin. (3) C. pen., în baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata prevăzută de art. 71

alin. (2) din C. pen.

Referitor la

acțiunile civile, s-a arătat că în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2)

C. proc. pen., în cauza penală s-au constituit părți civile Spitalul Clinic

Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu

Severin și partea vătămată R.D.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 1000 C. civ., a fost

admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. și a fost

obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și

V.L., să plătească părții civile sumele de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri

materiale și de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A fost avut în vedere

că deși au existat numeroase cheltuieli efectuate pentru rezolvarea problemelor

medicale, cu certitudine a fost dovedită doar suma de 3.000 RON, nefiind depuse

alte dovezi care să completeze declarația martorului S.G. Cealaltă sumă de bani

la care face referire acest martor nu poate fi reținută ca prejudiciu, ci

reprezintă un ajutor benevol pe care martorul susține că l-a primit familia

părții civile.

Referitor la sumele

de bani pe care partea civilă le-ar fi obținut dacă ar fi putut merge la muncă

s-a constatat că nu s-a dovedit că în mod cert, curent, obișnuit, partea civilă

presta diverse activități în urma cărora obținea 1.500 - 1.700 RON lunar.

S-a reținut ca fiind

evident că partea vătămată a suferit traume fizice și psihice și este îndreptățită

la despăgubiri morale, instanța apreciind că suma de 5.000 RON este

corespunzătoare suferințelor și privațiunilor relative la numărul de zile de

îngrijiri medicale și nu reprezintă o îmbogățire fără just temei a părții

civile.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 313 alin. (1) din Legea nr.

95/2006, au fost admise acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic Municipal

de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin.

Inculpatul a fost obligat,

în solidar cu părțile responsabile civilmente V.I.M. și V.L., să plătească

sumele de 7.910,77 RON și, respectiv, de 779 RON cu titlu de cheltuielile

efective ocazionate de asistența medicală acordată victimei R.D.

În baza art. 3, art.

4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și

funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus

prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii

profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din

Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate

vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului

genetic.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuțit cu

lungimea lamei de 10 cm, cu mâner din lemn de 10 cm,, în teacă din piele -

înaintat la Tribunalul Mehedinți, odată cu dosarul cauzei, constituind proba

nr. 1.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel partea civilă R.D. și inculpatul V.D.

În motivarea apelului

formulat, partea civilă R.D. a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere

probele administrate din care rezultă că prejudiciul material este de 3.000 RON

reprezentând sumă împrumutată și restituită și suma de 1.000 euro, sumă

împrumutată dar nerestituită în contul căreia familia părții civile a fost

nevoită să presteze munci fizice.

S-a mai arătat că

nici cuantumul daunelor morale nu a fost corect apreciat suma de 5.000 RON

fiind mult prea mică în raport cu urmările grave produse de fapta inculpatului,

având în vedere și împrejurarea că partea vătămată nu a mai putut să muncească

pentru a-și întreține familia.

Daunele morale

cuantifică suferințele fizice și psihice, acordarea lor înlăturând consecințele

delictului iar suma stabilită nu poate acoperim prejudiciul reprezentat de

imposibilitatea fizică a părții civile de a munci și de a-și întreține familia

din data de 15 septembrie 2011 și până în prezent.

Instanța nu a avut în

vedere declarația martorului care a arătat că s-au împrumutat sumele de 3.000

RON și 1.000 euro strânsă de membrii comunității.

La stabilirea

cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere și numărul mare de zile de

îngrijiri medicale - 52 zile, gravitatea vătămărilor care au diminuat aproape

în totalitate capacitatea de muncă a părții civile. Din declarațiile martorilor

rezultă că partea civilă s-a aflat în comă timp de trei săptămâni la Spitalul

de Urgență Timișoara.

Cu privire la

cheltuielile zilnice în perioada refacerii martorii U.L. și S.I. au arătat că

au împrumutat sume de bani părții vătămate.

În motivarea apelului

formulat de inculpatul V.D. s-a arătat că instanța de fond a dispus în mod

greșit condamnarea pentru tentativa la infracțiunea de omor. Starea de fapt

reținută de instanța de fond nu este conformă realității întrucât au fost

înlăturate declarațiile unor martori cheie care au arătat că inculpatul a

săvârșit fapta în legitimă apărare. V.I. și V.L. au arătat că au fost atacați

de un grup de cinci - șase persoane înarmate cu furci și bucăți de lemn iar

inculpatul temându-se pentru viața părinților a intervenit aplicând o singură

lovitură părții vătămate ce nu a vizat o zonă vitală. Aceste împrejurări sunt

confirmate de martorii C.I. și L.I.

S-a arătat că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen. întrucât din declarațiile

martorilor rezultă că altercația dintre inculpat și partea vătămată a fost

ulterioară celei dintre partea vătămată și părinții inculpatului. Singura

modalitate de a înlătura atacul direct, imediat și injust asupra familiei

inculpatului a fost acela de a acționa așa cum a reținut instanța de fond. S-a

mai arătat că datorită circumstanțelor în care s-a comis fapta inculpatul nu a

avut posibilitatea de a prevedea consecințele acesteia întrucât se afla într-o

stare de profundă tulburare, ce atrage reținerea în cauză a depășirii limitei

legitimei apărări.

Într-o ultimă teză a

solicitat reducerea pedepsei aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86

1

C. pen.

În privința laturii

civile a solicitat reducerea sumelor la care a fost obligat către partea

vătămată și părțile civile Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și

Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin întrucât o parte din

cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale sunt în raport de cauzalitate

directă cu fapta dedusă judecății. În perioada 4 octombrie 2011 - 12 octombrie

2011 partea vătămată a fost internată datorită unei alunecări, situație care nu

este imputabilă inculpatului.

Prin Decizia penală

nr. 320 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze penale cu minori, au fost respinse apelurile declarate

de partea civilă R.D. și inculpatul V.D. împotriva Sentinței penale nr. 53 din

data de 8 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr.

5976/101/2012, ca nefondate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel, a reținut că din mijloacele de probă administrate în

cauză a rezultat că, la data de 15 septembrie 2011, aflându-se pe un teren

aflat în extravilanul comunei Gârla Mare în punctul numit "F.B.",

inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un cuțit părții vătămate în zona

abdomenului, leziunile produse punând în primejdie viața părții vătămate și

necesitând 50 - 52 zile îngrijiri medicale.

Susținerile

inculpatului în sensul că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare sau cu

depășirea limitelor legitimei apărări au fost apreciate de Curte ca

neîntemeiate, întrucât din probele administrate nu a rezultat că la momentul

săvârșirii faptei de către inculpat partea vătămată sau persoanele aflate cu

acesta ar fi inițiat un atac direct asupra inculpatului sau părinților

acestuia.

Martorul L.I. a

declarat că mama inculpatului și partea vătămată s-au înjurat reciproc după

care V.L. a luat un par și s-a îndreptat către partea vătămată. Auzind că

partea vătămată a fost tăiată cu cuțitul de către inculpat, martorul și un alt

frate al său, R.C. s-au luat la bătaie cu inculpatul și cu tatăl acestuia.

Martora O.L. a arătat

de asemenea că V.L. a adresat înjurături părții vătămate având un par în mână și

că aceasta și partea vătămată s-au luptat pentru a lua acel par, moment în care

inculpatul a venit cu un cuțit și a lovit-o pe partea vătămată.

Martorul R.I. a

arătat că V.L. s-a îndreptat spre partea vătămată cu un par pe care l-a ridicat

vrând să o lovească iar aceasta a prins parul cu mâinile, moment în care

inculpatul a lovit-o cu cuțitul.

Martorul R.C. a

precizat că după ce partea vătămată a fost înjunghiată ceilalți frați ai părții

vătămate au lovit pe inculpat sau pe tatăl acestuia. În declarația dată la

urmărirea penală a arătat că după ce a văzut că fratele său partea vătămată a

fost lovit, a luat o scândură și a lovit pe tatăl inculpatului respectiv pe

numitul V.I.M.

Martorul I.I. a

arătat că se afla la o distanță de 20 m de mama inculpatului și că aceasta a

ridicat un par intenționând să îl lovească pe R.D. - partea vătămată, aceasta a

prins parul și în acel moment inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul lui

R.D., după care frații părții vătămate și părinții inculpatului au început să

se lovească.

Împrejurările

relatate de martor au fost confirmate și de declarațiile lui D.Z. care a arătat

că mama inculpatului a vrut să lovească cu un par partea vătămată și în acel

moment inculpatul a lovit cu cuțitul în abdomen partea vătămată după care a fugit,

iar ulterior părinții inculpatului și frații părții vătămate s-au luat la

bătaie.

În privința

mijloacelor de probă indicate de inculpat Curtea a constatat că V.L. a

prezentat în mod diferit împrejurările în care s-a săvârșit fapta, în

declarația de la urmărirea penală arătând că partea vătămată avea un par iar în

declarația dată la instanța de fond a arătat că avea o furcă iar declarațiile

date de V.L. și V.I.M. nu au fost confirmate de celelalte probe administrate în

cauză.

Martorul C.I. în

declarația dată la instanța de fond a arătat că a văzut cum unii din cetățenii

rromi au luat scânduri, unul având și o furcă însă nu a văzut dacă vreunul din

aceștia a lovit sau nu pe membrii familiei V.

Legitima apărare

presupune în mod necesar săvârșirea faptei pentru a respinge o agresiune ce

trebuie să îndeplinească condițiile prev. de art. 44 alin. (2) C. pen.,

respectiv un atac material ce vizează un pericol fizic nemijlocit, imediat și

injust.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că V.L. a încercat să lovească partea vătămată

cu un par, moment în care inculpatul a lovit partea vătămată în abdomen cu un

cuțit.

Din declarațiile

martorilor ascultați în cauză a rezultat că leziunile pe care le-au avut V.L.

și V.I.M. au fost produse după ce partea vătămată a fost lovită cu cuțitul de

inculpat, astfel că nu este îndeplinită condiția preexistenței unei agresiuni

care să fi fost săvârșită de partea vătămată sau de frații ori de persoane

apropiate acestuia.

Instanța de apel a

apreciat că nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 44 alin. (3) C. pen.,

întrucât excesul justificat asimilat legitimei apărări presupune de asemenea

săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ca urmare a unui atac.

În privința

individualizării judiciare a pedepsei Curtea a constatat că instanța de fond a

avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv starea de minoritate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

gradul de pericol social al faptei, datele ce caracterizează persoana

inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la

realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei.

În raport cu aceleași

criterii de individualizare, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei

poate fi atins numai prin executarea acesteia având în vedere în special gradul

ridicat de pericol social al faptei.

Totodată, Curtea a

apreciat că instanța de fond a dispus, în mod corect, obligarea inculpatului în

solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 3.000 RON

despăgubiri materiale constatând că probele administrate în cauză dovedesc

cheltuielile efectuate în acest cuantum, în privința daunelor morale apreciind

de asemenea în mod just că suma de 5.000 RON este suficientă în raport cu

suferințele fizice și psihice cauzate părții civile ca urmare a faptei

săvârșite de inculpat.

În privința

despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic

Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu

Severin, Curtea a apreciat criticile formulate de inculpat ca neîntemeiate,

întrucât suma a fost stabilită ca urmare a înscrisurilor depuse la dosarul

cauzei de către părțile civile privind cheltuieli de spitalizare necesare

îngrijirilor medicale în legătură cu fapta acestuia,

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul V.D. și partea civilă

R.D.

Reiterând întocmai

criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen., recurentul inculpat V.D. a susținut, atât

în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul desemnat din

oficiu în ședința publică din data de 10 aprilie 2014) cât și cu ocazia

dezbaterilor, că a acționat în stare de legitimă apărare, solicitându-se, în

principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În subsidiar, dacă se

va aprecia că au fost depășite limitele legitimei apărări, s-a solicitat

reținerea dispozițiilor art. 73 lit. a) C. pen. (1969) și reindividualizarea pedepsei

aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al

modalității de executare [prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. (1969)].

Sub aspectul laturii

civile a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat

și exonerarea sa de la plata despăgubirilor către Spitalul Clinic Municipal de

Urgență Timișoara, întrucât partea vătămată a fost internată de mai multe ori

pentru alte afecțiuni care nu au legătură cu fapta săvârșită.

Recurenta parte

civilă R.D. a susținut în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin

apărătorul ales la data de 6 noiembrie 2013), fără însă a invoca vreunul dintre

cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) din

C. proc. pen., că hotărârile pronunțate de instanțele inferioare sunt

netemeinice și nelegale sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce i-au fost

acordate, solicitând majorarea acestuia la 10.000 RON în cazul daunelor

materiale și la 40.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptei

comis de inculpat.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul

declarat de partea civilă R.D. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de

inculpatul V.D. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru

următoarele considerente:

prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurenților, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a

desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile

art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală

anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.

12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art.

385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța

nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare

prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care

le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau

în considerare din oficiu, fiind .necesară, pentru a putea fi examinat de către

instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute

de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat V.D.

și-a motivat în scris recursul în ziua judecății, încălcându-și, astfel,

obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum

și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumeră printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct.

17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la

examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de

recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce o privește

pe recurenta parte civilă R.D., Înalta Curte constată că, deși aceasta nu a

invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., susținerile sale, în sensul majorării despăgubirilor

civile la 10.000 RON daune materiale și 40.000 RON daune morale, vizează, în

concret, greșita stabilire a situației de fapt, pe baza interpretării eronate a

probatoriului, iar acestea nu reprezintă și nu pun în discuție chestiuni de

legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 din C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, singurul care permitea instanței de ultim control

judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond,

dar numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt. Însă, în realizarea

scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de

recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat,

motiv pentru care aspectele invocate de recurenta parte civilă nu mai pot fi

supuse analizei de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte reține că

inculpatul V.D. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare

pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969)

raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen. (1969), sancționată ca urmare a aplicării celor două cauze de

reducere a pedepsei (tentativă și minoritate) cu închisoarea de la 2 ani și 6

luni la 5 ani.

Această infracțiune

își găsește corespondent în noua reglementare în dispozițiile art. 32 raportat

la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii

de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, nemaifiind

reglementată vreo cauză de reducere a pedepsei pentru infractorii minori din

moment ce legiuitorul a optat în privința acestora doar pentru măsuri

educative.

În consecință, C.

pen. anterior este mai favorabil sub aspectul regimului sancționator

reglementat pentru tentativa la infracțiunea de omor, fiind prevăzute limite

ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de actuala codificare.

în vedere acest aspect, precum și prevederile art. 21 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., din a căror

interpretare rezultă, că, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza C.

pen. din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, cum este cazul

în speță, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de

detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, fiind, astfel,

consacrată, pe cale legislativă, o situație de excepție în care este permisă

combinarea dispozițiilor din legi penale succesive, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

(1968), va admite recursul declarat de inculpatul V.D., va casa, în parte,

hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, în baza art. 21 din

Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 125 C. pen. și art. 134 alin. (1) C.

pen. va înlocui pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni aplicată inculpatului

V.D. pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 C. pen. (1969) cu

măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani

și 6 luni și va înlătura pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

De asemenea, având în

vedere motivele expuse pe larg la pct. 1 și 2 din considerente, Înalta Curte va

menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, urmând ca, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), să respingă, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă R.D.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părți civile

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 320 din 28 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 53 din 8 aprilie 2013 a

Tribunalului Mehedinți, secția penală și rejudecând:

În baza art. 21 din

Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 125 C. pen. și art. 134 alin. (1) C.

pen. înlocuiește pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni aplicată inculpatului

V.D. pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 99 C. pen. (1969) cu

măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani

și 6 luni.

Înlătură pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă R.D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS