ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3132/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3132/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65 din 21 februarie

2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 10702/101/2010, s-a

admis cererea formulată de inculpatul S.D.A., privind judecarea cauzei conform

procedurii prev. de art. 320

1

C.proc.pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind portul

fără drept al cuțitului în loc public, ca efect al modificărilor aduse Legii

nr. 61/1991 prin Legea nr. 153/2010, din art. 1

1

pct. 1 din Legea

nr. 61/1991 și art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1)

lit. i) și alin. (2) C. pen. în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin

care s-a dat taxelor o nouă renumerotare și art. 20 C. pen. rap.la art. 174

alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

A fost respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.D.A.

În baza art. 20 C.

pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.,

cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat

inculpatul S.D.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pe durata prev. de

art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe o durată de 2 ani

s-au interzis drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale,

conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 2 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată

în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat textelor o nouă renumerotare cu

aplic.art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 1.500 RON amendă penală, pentru infracțiunea de port

fără drept al cuțitului în loc public.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. rap. la art. 34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse și

s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare

și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzis

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pe o

durată de 2 ani i s-au interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa după

executarea pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv,

începând cu data de 02 decembrie 2010 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă C.N. și obligat inculpatul la plata

sumei de 125.000 RON despăgubiri civile din care 25.000 RON reprezentând daune

materiale și diferența daune morale către acesta.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului 600 RON cheltuieli judiciare, precum și părții

civile C.N. suma de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de

avocat.

S-a disjuns judecarea

cauzei în ce privește pe inculpatul G.I. și latura civilă față de Spitalul

Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și Spitalul Clinic de Urgență

Timișoara.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 820/P/2010, au fost trimiși în

judecată inculpatul S.D.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea

infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat și port ilegal al

cuțitului, fapte prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) rap.la

art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul G.I.,

trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d),

e) și g) C. pen.

Prin Rezoluția nr. 55

din data de 02 decembrie 2010, ora 11,30 a fost începută urmărirea penală iar

prin Ordonanța din 02 decembrie 2010, ora 13,30, a fost pusă în mișcare

acțiunea penală față de S.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la

infracțiunea de omor calificat și port ilegal al cuțitului, fapte prevăzute de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) și

alin. (2) C. pen. și art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Rezoluția nr. 56

din 02 decembrie 2010, ora 17,10, s-a dispus începerea urmăririi penale față de

G.I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art.

208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen., iar prin Ordonanța din

02 decembrie 2010, ora 19,10, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale

față de același inculpat.

Conform actelor de

urmărire penală s-a reținut că, în data de 12 noiembrie 2010, în jurul orelor

21,00, partea vătămată C.N. însoțit de martorii T.G. și T.E.L., s-au deplasat

la barul situat pe raza comunei Bălăcită, sat Gvardenița, județul Mehedinți,

unde au consumat băuturi răcoritoare. La bar se aflau inculpații în cauză,

însoțiți de martorul F.D. care consumau băuturi alcoolice și jucau biliard. La

un moment dat, inculpatul S.D.A. a lovit din greșeală, cu piciorul un pahar

care se afla pe jos, lângă perete, care-i aparținea numitului T.E.L., pahar

care s-a spart. Inculpatul S.D.A. s-a enervat întrucât martorul T.E.L. a pus

paharul în acel loc.

Ulterior, când au

plecat din bar, partea vătămată C.N. și martorul T.G. au rămas pe stradă,

vis-a-vis de bar, iar martorul T.E.L. a mers înspre toaletă. Imediat din bar au

ieșit și inculpații împreună cu martorul F.D. Inculpatul S.D.A. i-a luat țigara

martorului T.E.L. și i-a dat o palmă. Fără să comenteze ceva, T.E.L. a mers

lângă C.N. și T.G., iar inculpații și F.D. au reintrat în bar.

În momentul în care

partea vătămată împreună cu T.G. și T.E.L. se pregăteau să plece spre casă, din

bar au ieșit inculpații și F.D. care s-au deplasat în partea opusă. După

aceștia a ieșit din bar și V.I., administratorul barului care, în timp ce

încuia poarta, a observat că în partea stângă, către vale, se deplasau cei doi

inculpați și F.D., iar în partea dreaptă, înspre deal, se afla grupul format

din partea vătămată C.N. și martorii T.G. și T.E.L., care stăteau pe loc, lângă

fântână, la o distanță de aproximativ 30 m de poarta barului.

În timp ce mergea,

inculpatul G.I. a început să insulte pe partea vătămată C.N., care auzind că

este insultată, s-a întors către G.I. și au început să se insulte reciproc.

Martorul F.D. a

încercat să intervină între aceștia, după care a plecat spre casă.

În acel moment,

inculpatul S.D.A. a lovit partea vătămată cu un cuțit pe care îl avea asupra

sa, în partea laterală a piciorului stâng, deasupra de genunchi, după care a

plecat de lângă acesta, lăsând-o singură.

Potrivit declarației

părții vătămate și a martorilor T.E.L. și T.G., din rană a început să țâșnească

sângele. Partea vătămată a început să țipe și să strige că a fost tăiat, moment

în care martorii T.E. și T.G. au mers lângă partea vătămată pentru a-i acorda

ajutor. Martorul T.E.L. a mers la poarta barului și i-a cerut martorului V.I.

să-i dea ceva pentru a-l lega la picior pe partea vătămată, spunându-i că a

fost tăiat de către inculpatul S.D.A. Fără a deschide poarta, martorul V.I. i-a

dat acestuia un prosop, și cu acel prosop T.E.L. a legat-o la picior pe partea

vătămată .

La cererea părții

vătămate, T.G. a sunat la serviciul 112 pentru a chema ambulanța.

În timp ce solicita

ajutor la telefon, inculpatul S.D.A., care se afla la distanță de aceștia, a

strigat către T.G. că-l taie și pe el și s-a îndreptat, având cuțitul în mână,

înspre T.G. care se afla lângă partea vătămată. De frică, martorul T.G. a

fugit, ajungându-l din urmă pe F.P.D., căruia i-a spus că inculpatul S.D.A. I-a

tăiat pe C.N. Martorul F.P.D. și-a continuat drumul, iar martorul T.E.L. a

intrat în curtea numitului V.I., după care au închis poarta.

Fiind audiat,

martorul T.E.L. a declarat că în timp ce se afla în curtea barului, nu a văzut

ce se întâmplă întrucât era un gard și întuneric, dar a auzit în continuare

zgomote ca și cum cineva lovea cu piciorul în altcineva. Acesta a mai precizat

că se auzeau voci și și-a dat seama că S.D.A. s-a întors și că împreună cu G.I.

îl loveau în continuare cu picioarele pe C.N.

Partea vătămată a

arătat că în timp ce era lovit cu picioarele de către inculpații S.D.A. și

G.I., lângă aceștia a venit tatăl inculpatului S.D.A., numitul S.C., care i-a

luat cuțitul tatălui său. Deși, chiar și inculpatul S.D.A. a afirmat că,

cuțitul a fost luat de tatăl său atunci când a venit la fața locului, fiind

audiat S.I. nu a recunoscut că a luat cuțitul.

Ulterior, martorul

V.I. a fost sunat de către fratele lui C.N., respectiv de C.T., care auzise că

fratele său a fost tăiat și I-a rugat să-l transporte la spital cu

autoturismul.

În momentul în care

martorul T.E.L. și V.I. au ieșit cu autoturismul din curte pentru a-l

transporta pe C.N. la spital, au observat că partea vătămată se afla culcat pe

spate, pe pământ, iar lângă acesta se afla atât S.D.A. care plângea cât și G.I.

Partea vătămată a

fost urcată în autoturismul condus de către V.I. și s-au îndreptat către

spital. În autoturism s-a urcat de asemenea, pe locul din față T.E.L., iar pe

locul din spate lângă C.N. s-a urcat inculpatul S.D.A.

În localitatea Dobra,

întâlnindu-se cu ambulanța, V.I. a oprit autoturismul și partea vătămată C.N. a

fost preluată de echipajul de pe ambulanță și transportată la spitalul din

Drobeta-Turnu Severin.

Ulterior, C.N. a fost

transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția chirurgie

vasculară, unde i-a fost amputat piciorul membru inferior stâng.

S-a mai arătat că,

din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al

I.M.L. Timișoara a rezultat că C.N. a prezentat leziuni de violență care puteau

data din data de 12 noiembrie 2010, plaga înțepată tăiată de la nivelul coapsei

stângi față laterală, 1/3 distală, putea fi rezultatul lovirii directe cu un

obiect înțepător tăietor, pentru care a necesitat 40 de zile îngrijiri

medicale, că lovitura a fost aplicată pe fața externă a coapsei stângi și s-a

soldat cu lezarea arterei femurale superficiale, iar leziunile de violență s-au

soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă. De

asemenea, tot în raportul de constatare medico-legală, s-a constatat la

examenul medico-legal din 19 noiembrie 2010, efectuat la Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara, secția chirurgie vasculară, starea pacientului,

respectiv amputația membrului inferior stâng.

De asemenea, s-a mai

arătat că, deși inculpații au susținut că i-au acordat victimei îngrijiri, în

sensul că inculpatul S.D.A. l-a legat la picior cu o bluză ce aparținea

inculpatului G.I., acest fapt este infirmat de către declarațiile martorilor

T.E.L. și T.G., care au arătat că partea vătămată a fost legată la picior de

către T.E.L. Acest fapt este infirmat și de martorul V.I., care a declarat că

T.E.L. a venit la poarta sa și i-a cerut un prosop pentru a-i lega rana părții

vătămate și că, ulterior, în momentul în care l-au urcat în ambulanță pe partea

vătămată, au observat că acesta era legat la picior cu acel prosop.

Sub raportul laturii

subiective, s-a reținut că inculpatul S.D.A. a acționat cu intenție indirectă

de a ucide, având în vedere că s-a folosit de un cuțit, corp apt de a ucide,

zona vizată și intensitatea loviturii. Mai mult, după ce i-a aplicat victimei

lovitura cu cuțitul, acesta a încercat să îndepărteze prietenii victimei,

respectiv pe T.G. și T.E.L., pentru a-i împiedica pe aceștia să acorde ajutor

victimei.

S-a făcut referire la

declarațiile date de martorii cauzei: T.G. și T.E.L., care au evidențiat

atitudinea agresivă a inculpatului, ce au confirmat că inculpatul după ce a

lovit cu cuțitul partea vătămată, nu i-a lăsat pe aceștia să-i acorde ajutor

părții vătămate, precizând că inculpatul S.D.A. a proferat amenințări similare

și la adresa martorului T.G. S-a mai precizat că acești martori au declarat că,

inculpatul, având cuțitul în mână inculpatul spunea că-l taie și pe el, în

momentul în care l-a văzut că încearcă să ia legătura telefonic pentru a anunța

ambulanța.

De asemenea și la

declarația martorului V.I., care a susținut că T.E.L. a venit la poarta sa,

solicitând să-l lase să intre întrucât inculpatul S.D.A. îl taie și pe el.

S-a mai reținut că,

inculpatul G.I., profitând de imposibilitatea victimei C.N. de a se apăra, i-a

sustras acestuia telefonul mobil, marca LG, care, potrivit declarației

victimei, se afla în buzunarul hainei sale. Că inculpatul G.I. a comis această

faptă, s-a mai reținut și din aceea că în momentul în care partea vătămată a

fost luată de la fața locului cu autoturismul numitului V.I., în vederea

transportării la spital, la locul faptei a rămas doar acest inculpat, aspect ce

s-a coroborat și cu declarația victimei, care a declarat că telefonul mobil s-a

aflat în haina pe care o purta în momentul în care a fost lovit, haină ce i-a

fost smulsă de pe el de către inculpați și care a rămas la fața locului în

momentul în care a fost transportat la spital, cât și cu faptul că, după ce

organele de poliție s-au deplasat la fața locului, de față fiind C.I., T.G. și

alții, s-a auzit sunând un telefon mobil în haina inculpatului G.I. Recunoscând

soneria telefonului ca aparținând telefonului victimei, la solicitarea

organelor de poliție inculpatul G.I. a prezentat telefonul și atât tatăl părții

vătămate cât și T.G. au recunoscut telefonul victimei.

La dosar se găsește

procesul-verbal din data de 12 noiembrie 2010, prin care G.I. a predat

organelor de poliție telefonul mobil marca LG aparținând părții vătămate și s-a

făcut referire și la declarația inculpatului G.I., prin care acesta a declarat

că în timp ce S.D.A. îi lega rana victimei, a auzit un telefon sunând lângă

victimă și neștiind al cui este, l-a luat și l-a băgat în buzunar. De asemenea,

acesta a declarat că el nu a văzut ca victima să aibă vreo giacă pe el și nici

nu a observat vreo haină la fața locului.

În instanță, a fost

ascultat inculpatul S.D.A., reținându-se că acesta, prin susținerile făcute, a

recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a cerut

să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

nesolicitând administrarea altor probe. De asemenea, a declarat că este de

acord să despăgubească partea civilă cu sumele de bani solicitate în această

calitate, considerente în raport de care a fost admisă cererea formulată de inculpat,

privind judecarea cauzei în condițiile prev. de art. 320

1

C. proc.

pen.

În aceste condiții,

având în vedere recunoașterea faptelor de inculpat și în fața instanței,

coroborată cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța a

constatat că se confirmă pe deplin vinovăția inculpatului în legătură cu

săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței

și anume faptul că acesta a comis faptele, în circumstanțele reținute de

rechizitoriu, din moment ce a înțeles să solicite procedura simplificată de

judecată, prev. de disp. art. 320

1

C. proc. pen., renunțând la

administrarea de probe în apărare sau în dovedirea altor împrejurări

referitoare la comiterea faptelor.

Instanța de fond a

apreciat că elocvente pentru încadrarea juridică a faptelor comise de acest

inculpat sunt declarațiile victimei, ce se coroborează cu depozițiile

martorilor oculari: T.G. și T.E.L., care au evidențiat atitudinea agresivă a

inculpatului, confirmând că inculpatul după ce a lovit cu cuțitul partea

vătămată, nu i-a lăsat pe aceștia să acorde ajutor părții vătămate, martori ce

au mai susținut că inculpatul S.D.A. a proferat amenințări similare și la

adresa martorului T.G. Se mai reține că acești martori au declarat că

inculpatul, având cuțitul în mână a amenințat că îl taie și pe martorul T., cum

și că în momentul în care îi adresa aceste amenințări inculpatul avea cuțitul

în mână, nepermițând astfel martorilor să sune după ambulanță.

De asemenea și

declarația martorului V.I., care a susținut că martorul T.E.L. a venit la

poarta sa, solicitându-i să-l lase să intre în curte prilej cu care i-a spus că

îi cere acest lucru întrucât inculpatul S.D.A. l-a amenințat că-l taie.

Aceste împrejurări în

care inculpatul S.D.A. a comis faptele, au conturat cu claritate faptul că

acesta, din moment ce s-a înarmat cu un cuțit, armă aptă să producă consecința

cea mai gravă a unei loviri, aceea de a ucide, că nu a lăsat martorii să acorde

ajutor victimei atunci când aceasta era căzută la pământ și într-o stare critică,

inculpatul înarmat fiind cu cuțitul, nu a permis martorilor să cheme salvarea

la fața locului, lovind victima și în aceste împrejurări cu picioarele, este

cert că el a prevăzut rezultatul letal, care chiar dacă nu a urmărit producerea

lui, prin insistențele cu care a acționat se concluzionează că a acceptat

eventualitatea producerii lui, deznodământ ce nu s-a produs din motive

independente de voința inculpatului.

Având în vedere

consecințele produse victimei, care fiind lovită de inculpat în zona coapsei

stângi a piciorului, secționându-i artera femurală, leziuni de violență care au

pus în primejdie viața victimei și i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă,

prin amputația membrului inferior stâng, s-a constatat de instanța de fond că

această faptă întrunește elementele constitutive ale tentativei de omor

calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin.

(1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și nu de vătămare corporală gravă (art. 182 C.

pen.), astfel cum a solicitat apărarea prin cererea de schimbare a încadrării

juridice.

Față de aceste

considerente, apărările formulate de inculpat în ce privește schimbarea

încadrării juridice a faptei în infr. prev. de art. 182 C. pen., au fost

înlăturate ca nefondate.

De asemenea, având în

vedere modificările aduse Legii nr. 61/1991 prin Legea nr. 153/2010, publicată

în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat taxelor o nouă renumerotare,

fără a se aduce modificări conținutului textelor de lege și limitelor de

pedeapsă, reținând că nu a produs consecințe juridice sub aspectul calificării

faptei și nici al limitelor de pedeapsă, instanța va dispune schimbarea

încadrării juridice a faptei inculpatului de port fără drept a cuțitului

într-un loc public din art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în art.

2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010

publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010, reținând că această schimbare nu îl

prejudiciază cu nimic.

Astfel, la

individualizarea pedepselor s-a ținut cont de prev. art. 72 C. pen., de

împrejurările în care inculpatul a comis cele două infracțiuni, ce reflectă

pericolul social concret al acestora și urmările produse, ce au fost mai sus

indicate, dar și datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului. În

acest sens, instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea

faptelor, a acceptat să achite despăgubirile civile în cuantumul solicitat de

partea civilă.

Raportat la aceste

circumstanțe și având în vedere și disp. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. instanța a considerat că aplicarea unei pedepse privative de 5 ani

închisoare pentru infr. prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) -

art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., la stabilirea acestui cuantum

și a modalității de executare, s-au luat în calcul suferințele produse de

inculpat victimei ca urmare a comiterii acestei infracțiuni, soldate cu

amputarea piciorului stâng și a unei pedepse de 1.500 RON amendă penală, pentru

infracțiunea de port fără drept al cuțitului în loc public, vor fi în măsură să

satisfacă cerințele prev. de art. 52 C. pen.

Pe latură civilă,

având în vedere acordul inculpatului de a despăgubi partea civilă cu sumele

solicitate, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C.N. și a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 125.000 RON despăgubiri civile din

care 25.000 RON reprezentând daune materiale și diferența pentru daune morale

către acesta.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel inculpatul S.D.A. și partea civilă C.N.

Prin motivele de

apel, partea civilă C.N. a solicitat să fie obligat inculpatul să-i plătească

prestația periodică de 2.000 RON lunar, având în vedere că i s-a amputat

piciorul, precum și acordul inculpatului de a achita părții vătămate sumele cu

care s-a constituit parte civilă; a arătat că are o pensie de numai 240 RON.

Prin motivele de

apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din

tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 C. pen., în

infracțiunea prev. de art. 182 C. pen., cu reducerea pedepsei sub minimul

special; a arătat că amputarea membrului inferior stâng se datorează culpei

medicale, deoarece s-a întârziat 72 de ore cu intervenția medicală; inculpatul

a vizitat partea vătămată în spital. Pe latură civilă, a solicitat respingerea

cererii de despăgubiri a părții civile.

În apel a fost audiat

inculpatul, care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în

judecată, arătând că menține declarația dată în fața instanței de fond.

Prin Decizia penală

nr. 122 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul S.D.A., împotriva Sentinței penale nr.

65 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr.

10702/101/2010.

A fost admis apelul

declarat de partea civilă C.N., împotriva aceleiași sentințe penale,

desființată în parte sentința, pe latură civilă, și rejudecând, a fost obligat

inculpatul către partea civilă C.N. și la plata sumei de 12.000 RON prestație

globală (de la data faptei, 12 noiembrie 2010, până la zi) precum și la plata

unei prestații periodice în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data pronunțării

prezentei decizii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau

de stingere a obligației.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă în

continuare, de la 21 februarie 2011 la zi, și a fost menținută starea de arest

a inculpatului.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 RON reprezintă

onorariu apărător oficiu (25% din suma totală).

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Analizând actele și

lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din

oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea

de Apel a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și

concordantă cu probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de

asemenea, justă.

S-a reținut astfel

că, la instanța de fond, inculpatul S.D.A. a declarat că recunoaște săvârșirea

faptelor așa cum sunt descrise în rechizitoriu și solicită aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., nesolicitând administrarea de probe.

Curtea de Apel a mai

constatat că starea de fapt și încadrarea juridică stabilite prin rechizitoriu

și, în consecință, și prin sentință, ca urmare a declarației de recunoaștere a

inculpatului, sunt corecte, fiind dovedite cu următoarele mijloace de probă:

actele medico-legale, declarațiile martorilor T.G., T.E.L., F.P.D., V.I., S.I.,

declarațiile părții vătămate, toate coroborându-se cu declarațiile inculpatului

în care recunoaște comiterea faptelor.

Ca stare de fapt, s-a

reținut, din probele administrate, în esență, că în seara zilei de 12 noiembrie

2010, după ce a plecat de la barul din comuna Bălăcită, sat Gvardenița, județul

Mehedinți, după o discuție contradictorie, inculpatul S.D.A. a lovit partea

vătămată C.N. cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, în partea laterală a

piciorului stâng, deasupra de genunchi, după care a plecat de lângă acesta,

lăsând-o singură.

La cererea părții

vătămate, martorul T.G. a sunat la serviciul 112 pentru a chema ambulanța. în

timp ce solicita ajutor la telefon, inculpatul S.D.A., care se afla la distanță

de aceștia, a strigat către T.G. că-l taie și pe el și s-a îndreptat, având

cuțitul în mână, înspre T.G. care se afla lângă partea vătămată. Ulterior, C.N.

a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția

chirurgie vasculară, unde i-a fost amputat piciorul membru inferior stâng.

Din concluziile

Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L.

Timișoara a rezultat că C.N. a prezentat leziuni de violență care puteau data

din data de 12 noiembrie 2010, plaga înțepată tăiată de la nivelul coapsei

stângi față laterală, 1/3 distală, putea fi rezultatul lovirii directe cu un

obiect înțepător tăietor, pentru care a necesitat 40 de zile îngrijiri

medicale, că lovitura a fost aplicată pe fața externă a coapsei stângi și s-a

soldat cu lezarea arterei femurale superficiale, iar leziunile de violență s-au

soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă. De asemenea,

tot în raportul de constatare medico-legală, s-a constatat la examenul

medico-legal din 19 noiembrie 2010, efectuat la Spitalul Clinic Județean de

Urgență Timișoara, secția chirurgie vasculară, starea pacientului, respectiv

amputația membrului inferior stâng.

În opinia instanței

de apel, faptele inculpatului, astfel cum au fost reținute, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20

rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., precum și ale

infr. prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin

Legea nr. 153/2010.

În ceea ce privește

motivul de apel formulat de inculpat prin care a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen., întrucât nu a

avut intenția de a ucide partea vătămată, instanța de prim control judiciar a

apreciat că este neîntemeiat.

Astfel, având în

vedere obiectul vulnerant folosit - un cuțit, obiect apt de a ucide, zona

vitală vizată (femurul, cu artera femurală), urmarea produsă și intensitatea

loviturii (care a produs leziuni ce au determinat amputarea piciorului părții

vătămate și acordarea unui număr mare de îngrijiri medicale), s-a apreciat că

inculpatul S.D.A. a acționat cu intenția de a ucide. S-a apreciat justă și

observația instanței de fond că, după ce i-a aplicat victimei lovitura cu

cuțitul, acesta a încercat să-i îndepărteze pe prietenii acesteia, respectiv pe

T.G. și T.E.L., pentru a-i împiedica pe aceștia să acorde ajutor părții

vătămate.

În ceea ce privește

motivul de apel prin care s-a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată

inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că și acesta este neîntemeiat.

Instanța de fond a

procedat la o justă individualizare a pedepselor, cu respectarea criteriilor generale

prev. de art. 72 C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de

lege, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social

al acestora, violența manifestată de inculpat, urmarea produsă - amputarea

piciorului părții vătămate, persoana și conduita inculpatului, care nu este

cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră.

Astfel, opinează

instanța de apel că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a recunoscut

comiterea faptelor nu poate fi reținută, doar ea singură, atât ca circumstanță

atenuantă, cât și ca temei al aplicării art. 320

1

C. proc. pen.,

întrucât ar însemna să se dea o dublă eficiență juridică aceleiași stări de

fapt, ceea ce nu este de admis.

Este adevărat că

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă Curtea de Apel a

apreciat că aceasta, fiind o stare de normalitate, nu este în măsură, numai

prin ea însăși, să conducă la reținerea circumstanței atenuante prev. de art.

74 lit. a) C. pen., prin raportare la modalitatea concretă de comitere a

faptelor și la violența deosebită manifestată de inculpat.

S-a mai arătat că

apărarea formulată de inculpat, în cadrul motivelor de apel, în sensul că

amputarea se datorează culpei medicale deoarece s-a întârziat 72 de ore cu

intervenția medicală, este neîntemeiată, neexistând nicio dovadă în sensul

arătat; mai mult decât atât, la instanța de fond inculpatul a recunoscut

faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală,

inculpatul menținând această declarație și la instanța de apel.

Pe latură civilă, s-a

constatat că, la instanța de fond, inculpatul a fost de acord să plătească

părții vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă, astfel încât, având

în vedere principiul disponibilității, corect a obligat instanța de fond pe

inculpat la plata daunelor materiale și morale către partea civilă, în

cuantumul solicitat de aceasta.

În ceea ce privește

motivele de apel formulate de partea civilă C.N., prin care a solicitat să fie

obligat inculpatul să-i plătească prestația periodică de 2.000 RON lunar, având

în vedere acordul inculpatului de a achita părții vătămate sumele cu care s-a

constituit parte civilă, s-a apreciat că sunt întemeiate.

S-a reținut astfel

că, din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie

2010 al I.M.L. Timișoara, a rezultat că leziunile de violență s-au soldat cu

punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă, având în vedere

amputația membrului inferior stâng. Astfel, în opinia instanței de apel, se

justifică acordarea prestației periodice părții civile, având în vedere că prin

fapta inculpatului s-a cauzat acesteia o infirmitate fizică permanentă. Mai

mult decât atât, la dosarul instanței de fond se află cererea prin care partea

vătămată s-a constituit parte civilă, cu suma de 25.000 RON daune materiale,

100.000 RON daune morale și prestație periodică în cuantum de 2.000 RON lunar,

de la data producerii infirmității.

În declarația dată la

termenul din 21 februarie 2011 inculpatul a arătat că este de acord să

despăgubească partea vătămată cu suma cu care s-a constituit parte civilă,

instanța de fond obligând inculpatul numai la plata daunelor materiale și

morale și omițând să-l oblige și la plata prestației periodice.

Pentru aceste

considerente, a fost admis apelul declarat de partea civilă C.N., desființată

în parte sentința, pe latură civilă, și obligat inculpatul către partea civilă

C.N. și la plata sumei de 12.000 RON prestație globală (de la data faptei, 12

noiembrie 2010, până la zi) precum și la plata unei prestații periodice în

cuantum de 2.000 RON lunar, de la data pronunțării prezentei decizii și până la

intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației.

Împotriva deciziei

inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea

introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării

pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată că motivele de recurs

sunt identice cu motivele de apel și, totodată, că acestea au fost susținute -

ca apărări ori cereri - cu ocazia dezbaterilor la instanța de fond.

Așa cum s-a menționat

anterior, ambele instanțe, cu ample argumente - de natură probatorie și

juridică - au înlăturat criticile apărării cu privire la încadrarea juridică a

faptei, dar și cu privire la individualizarea pedepsei prin nereținerea în

favoarea sa a unor circumstanțe atenuante.

În aceste condiții,

reținând și că argumentele juridice și cele probatorii ale apărării

inculpatului sunt identice cu cele deja expuse la cele două instanțe, Înalta

Curte își însușește integral motivările în fapt și în drept ale sentinței și

deciziei atacate, apreciind că nu se impune suplimentarea argumentării

acestora, fiind însă necesare unele mențiuni:

Omorul se săvârșește

cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu

intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane",

utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării

acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. În doctrină

mai folosesc noțiunile de „doi special", definit ca voință de a suprima

viața persoanei, sau „intenție precisă", prevăzută special de lege ca

element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează

producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două

forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când

infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin

săvârșirea acelei fapte"

[

art.

19 pct. 1 lit. a) C. pen.

]

, iar cu intenție

indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă

posibilitatea producerii lui"

[

art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

]

. Ceea ce deosebește

deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. În timp

ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul

constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la

intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile,

dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste

rezultate se va produce.

În practica

judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dotus ex

re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a

aplicat victimei numeroase lovituri care au cauzat leziuni osoase grave și

ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele

interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei

singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care

loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei,

folosindu-se un obiect dur. Deosebit de importante pentru caracterizarea

poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs

actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve

sau să infirme intenția de ucidere.

Revenind la critica

inculpatului cu privire la încadrarea juridică a faptei, se reține că esențial

pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de

omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 C. pen.) ori în

vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen), este stabilirea formei și

modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul

infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția

generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția

de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită însă, în acest caz,

făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de

vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții

persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată

judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție

„praeterintenție" (intenție depășită).

În cazul infracțiunii

de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să

releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că

infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a

vătăma.

Astfel, potrivit

doctrinei și jurisprudenței, există tentativă de omor, și nu de vătămare

corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă

leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește

instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar

pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de

vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el

în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se

deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea

intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din

materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare

existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și

intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al

inculpatului etc.

Aceste aspecte au

fost avute în vedere de ambele instanțe care au arătat, în motivarea

hotărârilor atacate, că fapta s-a produs pe fondul unui conflict între inculpat

și victimă, prin folosirea unui obiect apt de a produce leziuni cu potențial

letal (cuțit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică relativ

importantă, lovitură puternică, de mare intensitate, care a  avut consecințe

grave conform actelor medicale și medico-legale (leziunile de violență s-au

soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă -

amputația membrului inferior stâng), la care se adaugă atitudinea inculpatului

imediat după săvârșirea faptei.

Modul de săvârșire a

faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - astfel cum

au fost relevate de probele administrate, și anterior menționate - exclud

apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenție de omor, ci cu

intenția generală de vătămare.

Nu este întemeiată

nici critica cu privire la individualizarea pedepsei, prin aceea că nu au fost

reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care

stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol

social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei. Astfel:

- „conduita

bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv,

la absența antecedentelor penale;

- „stăruința depusă

de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba

pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăsește în

prezenta cauză;

- „atitudinea

infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața

autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii

ori arestării participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se

reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la

dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, așa cum

s-a arătat, recunoașterea faptelor de către inculpat a atras regimul

sancționator atenuant prevăzut de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen,

nefiind justificată critica nereținerii aceleiași împrejurări și ca

circumstanță atenuantă.

Instanța de fond a

aplicat pedepse orientate către minimul special al textelor de incriminare a

faptelor săvârșite, având în vedere dispozițiile art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., dar și criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare fiind de natură să asigure realizarea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen. și, totodată, răspunzând principiului

proporționalității între gradul concret de pericol social al infracțiunii și

datele personale ale acuzatului.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C.

pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor

preventive privative de libertate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.A. împotriva Deciziei penale nr.

122 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 2

decembrie 2010 la 20 septembrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 septembrie 2011.