ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3132/2011

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 65 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 10702/101/2010, s-a admis cererea formulată de inculpatul S.D.A., privind judecarea cauzei conform procedurii prev. de art. 320 1 C.proc.pen. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind portul fără drept al cuțitului în loc public, ca efect al modificărilor aduse Legii nr. 61/1991 prin Legea nr. 153/2010, din art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of.

nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat taxelor o nouă renumerotare și art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.D.A. În baza art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare. Pe durata prev. de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pe o durată de 2 ani s-au interzis drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform disp.

art. 66 C. pen. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat textelor o nouă renumerotare cu aplic.art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1.500 RON amendă penală, pentru infracțiunea de port fără drept al cuțitului în loc public. În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pe o durată de 2 ani i s-au interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 02 decembrie 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C.N. și obligat inculpatul la plata sumei de 125.000 RON despăgubiri civile din care 25.000 RON reprezentând daune materiale și diferența daune morale către acesta. A fost obligat inculpatul să plătească statului 600 RON cheltuieli judiciare, precum și părții civile C.N. suma de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

S-a disjuns judecarea cauzei în ce privește pe inculpatul G.I. și latura civilă față de Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și Spitalul Clinic de Urgență Timișoara. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 820/P/2010, au fost trimiși în judecată inculpatul S.D.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat și port ilegal al cuțitului, fapte prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

și inculpatul G.I., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen. Prin Rezoluția nr. 55 din data de 02 decembrie 2010, ora 11,30 a fost începută urmărirea penală iar prin Ordonanța din 02 decembrie 2010, ora 13,30, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de S.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat și port ilegal al cuțitului, fapte prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Prin Rezoluția nr. 56 din 02 decembrie 2010, ora 17,10, s-a dispus începerea urmăririi penale față de G.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen., iar prin Ordonanța din 02 decembrie 2010, ora 19,10, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de același inculpat. Conform actelor de urmărire penală s-a reținut că, în data de 12 noiembrie 2010, în jurul orelor 21,00, partea vătămată C.N. însoțit de martorii T.G. și T.E.L., s-au deplasat la barul situat pe raza comunei Bălăcită, sat Gvardenița, județul Mehedinți, unde au consumat băuturi răcoritoare. La bar se aflau inculpații în cauză, însoțiți de martorul F.D. care consumau băuturi alcoolice și jucau biliard. La un moment dat, inculpatul S.D.A. a lovit din greșeală, cu piciorul un pahar care se afla pe jos, lângă perete, care-i aparținea numitului T.E.L., pahar care s-a spart.

Inculpatul S.D.A. s-a enervat întrucât martorul T.E.L. a pus paharul în acel loc. Ulterior, când au plecat din bar, partea vătămată C.N. și martorul T.G. au rămas pe stradă, vis-a-vis de bar, iar martorul T.E.L. a mers înspre toaletă. Imediat din bar au ieșit și inculpații împreună cu martorul F.D. Inculpatul S.D.A. i-a luat țigara martorului T.E.L. și i-a dat o palmă. Fără să comenteze ceva, T.E.L. a mers lângă C.N. și T.G., iar inculpații și F.D. au reintrat în bar. În momentul în care partea vătămată împreună cu T.G. și T.E.L. se pregăteau să plece spre casă, din bar au ieșit inculpații și F.D. care s-au deplasat în partea opusă. După aceștia a ieșit din bar și V.I., administratorul barului care, în timp ce încuia poarta, a observat că în partea stângă, către vale, se deplasau cei doi inculpați și F.D., iar în partea dreaptă, înspre deal, se afla grupul format din partea vătămată C.N.

și martorii T.G. și T.E.L., care stăteau pe loc, lângă fântână, la o distanță de aproximativ 30 m de poarta barului. În timp ce mergea, inculpatul G.I. a început să insulte pe partea vătămată C.N., care auzind că este insultată, s-a întors către G.I. și au început să se insulte reciproc. Martorul F.D. a încercat să intervină între aceștia, după care a plecat spre casă. În acel moment, inculpatul S.D.A. a lovit partea vătămată cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, în partea laterală a piciorului stâng, deasupra de genunchi, după care a plecat de lângă acesta, lăsând-o singură. Potrivit declarației părții vătămate și a martorilor T.E.L. și T.G., din rană a început să țâșnească sângele. Partea vătămată a început să țipe și să strige că a fost tăiat, moment în care martorii T.E.

și T.G. au mers lângă partea vătămată pentru a-i acorda ajutor. Martorul T.E.L. a mers la poarta barului și i-a cerut martorului V.I. să-i dea ceva pentru a-l lega la picior pe partea vătămată, spunându-i că a fost tăiat de către inculpatul S.D.A. Fără a deschide poarta, martorul V.I. i-a dat acestuia un prosop, și cu acel prosop T.E.L. a legat-o la picior pe partea vătămată . La cererea părții vătămate, T.G. a sunat la serviciul 112 pentru a chema ambulanța. În timp ce solicita ajutor la telefon, inculpatul S.D.A., care se afla la distanță de aceștia, a strigat către T.G. că-l taie și pe el și s-a îndreptat, având cuțitul în mână, înspre T.G. care se afla lângă partea vătămată. De frică, martorul T.G.

a fugit, ajungându-l din urmă pe F.P.D., căruia i-a spus că inculpatul S.D.A. I-a tăiat pe C.N. Martorul F.P.D. și-a continuat drumul, iar martorul T.E.L. a intrat în curtea numitului V.I., după care au închis poarta. Fiind audiat, martorul T.E.L. a declarat că în timp ce se afla în curtea barului, nu a văzut ce se întâmplă întrucât era un gard și întuneric, dar a auzit în continuare zgomote ca și cum cineva lovea cu piciorul în altcineva. Acesta a mai precizat că se auzeau voci și și-a dat seama că S.D.A. s-a întors și că împreună cu G.I. îl loveau în continuare cu picioarele pe C.N. Partea vătămată a arătat că în timp ce era lovit cu picioarele de către inculpații S.D.A. și G.I., lângă aceștia a venit tatăl inculpatului S.D.A., numitul S.C., care i-a luat cuțitul tatălui său.

Deși, chiar și inculpatul S.D.A. a afirmat că, cuțitul a fost luat de tatăl său atunci când a venit la fața locului, fiind audiat S.I. nu a recunoscut că a luat cuțitul. Ulterior, martorul V.I. a fost sunat de către fratele lui C.N., respectiv de C.T., care auzise că fratele său a fost tăiat și I-a rugat să-l transporte la spital cu autoturismul. În momentul în care martorul T.E.L. și V.I. au ieșit cu autoturismul din curte pentru a-l transporta pe C.N. la spital, au observat că partea vătămată se afla culcat pe spate, pe pământ, iar lângă acesta se afla atât S.D.A. care plângea cât și G.I. Partea vătămată a fost urcată în autoturismul condus de către V.I. și s-au îndreptat către spital. În autoturism s-a urcat de asemenea, pe locul din față T.E.L., iar pe locul din spate lângă C.N.

s-a urcat inculpatul S.D.A. În localitatea Dobra, întâlnindu-se cu ambulanța, V.I. a oprit autoturismul și partea vătămată C.N. a fost preluată de echipajul de pe ambulanță și transportată la spitalul din Drobeta-Turnu Severin. Ulterior, C.N. a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția chirurgie vasculară, unde i-a fost amputat piciorul membru inferior stâng. S-a mai arătat că, din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L. Timișoara a rezultat că C.N.

a prezentat leziuni de violență care puteau data din data de 12 noiembrie 2010, plaga înțepată tăiată de la nivelul coapsei stângi față laterală, 1/3 distală, putea fi rezultatul lovirii directe cu un obiect înțepător tăietor, pentru care a necesitat 40 de zile îngrijiri medicale, că lovitura a fost aplicată pe fața externă a coapsei stângi și s-a soldat cu lezarea arterei femurale superficiale, iar leziunile de violență s-au soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă. De asemenea, tot în raportul de constatare medico-legală, s-a constatat la examenul medico-legal din 19 noiembrie 2010, efectuat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția chirurgie vasculară, starea pacientului, respectiv amputația membrului inferior stâng.

De asemenea, s-a mai arătat că, deși inculpații au susținut că i-au acordat victimei îngrijiri, în sensul că inculpatul S.D.A. l-a legat la picior cu o bluză ce aparținea inculpatului G.I., acest fapt este infirmat de către declarațiile martorilor T.E.L. și T.G., care au arătat că partea vătămată a fost legată la picior de către T.E.L. Acest fapt este infirmat și de martorul V.I., care a declarat că T.E.L. a venit la poarta sa și i-a cerut un prosop pentru a-i lega rana părții vătămate și că, ulterior, în momentul în care l-au urcat în ambulanță pe partea vătămată, au observat că acesta era legat la picior cu acel prosop. Sub raportul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul S.D.A. a acționat cu intenție indirectă de a ucide, având în vedere că s-a folosit de un cuțit, corp apt de a ucide, zona vizată și intensitatea loviturii.

Mai mult, după ce i-a aplicat victimei lovitura cu cuțitul, acesta a încercat să îndepărteze prietenii victimei, respectiv pe T.G. și T.E.L., pentru a-i împiedica pe aceștia să acorde ajutor victimei. S-a făcut referire la declarațiile date de martorii cauzei: T.G. și T.E.L., care au evidențiat atitudinea agresivă a inculpatului, ce au confirmat că inculpatul după ce a lovit cu cuțitul partea vătămată, nu i-a lăsat pe aceștia să-i acorde ajutor părții vătămate, precizând că inculpatul S.D.A. a proferat amenințări similare și la adresa martorului T.G. S-a mai precizat că acești martori au declarat că, inculpatul, având cuțitul în mână inculpatul spunea că-l taie și pe el, în momentul în care l-a văzut că încearcă să ia legătura telefonic pentru a anunța ambulanța.

De asemenea și la declarația martorului V.I., care a susținut că T.E.L. a venit la poarta sa, solicitând să-l lase să intre întrucât inculpatul S.D.A. îl taie și pe el. S-a mai reținut că, inculpatul G.I., profitând de imposibilitatea victimei C.N. de a se apăra, i-a sustras acestuia telefonul mobil, marca LG, care, potrivit declarației victimei, se afla în buzunarul hainei sale. Că inculpatul G.I.

a comis această faptă, s-a mai reținut și din aceea că în momentul în care partea vătămată a fost luată de la fața locului cu autoturismul numitului V.I., în vederea transportării la spital, la locul faptei a rămas doar acest inculpat, aspect ce s-a coroborat și cu declarația victimei, care a declarat că telefonul mobil s-a aflat în haina pe care o purta în momentul în care a fost lovit, haină ce i-a fost smulsă de pe el de către inculpați și care a rămas la fața locului în momentul în care a fost transportat la spital, cât și cu faptul că, după ce organele de poliție s-au deplasat la fața locului, de față fiind C.I., T.G. și alții, s-a auzit sunând un telefon mobil în haina inculpatului G.I.

Recunoscând soneria telefonului ca aparținând telefonului victimei, la solicitarea organelor de poliție inculpatul G.I. a prezentat telefonul și atât tatăl părții vătămate cât și T.G. au recunoscut telefonul victimei. La dosar se găsește procesul-verbal din data de 12 noiembrie 2010, prin care G.I. a predat organelor de poliție telefonul mobil marca LG aparținând părții vătămate și s-a făcut referire și la declarația inculpatului G.I., prin care acesta a declarat că în timp ce S.D.A. îi lega rana victimei, a auzit un telefon sunând lângă victimă și neștiind al cui este, l-a luat și l-a băgat în buzunar. De asemenea, acesta a declarat că el nu a văzut ca victima să aibă vreo giacă pe el și nici nu a observat vreo haină la fața locului.

În instanță, a fost ascultat inculpatul S.D.A., reținându-se că acesta, prin susținerile făcute, a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a cerut să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea altor probe. De asemenea, a declarat că este de acord să despăgubească partea civilă cu sumele de bani solicitate în această calitate, considerente în raport de care a fost admisă cererea formulată de inculpat, privind judecarea cauzei în condițiile prev. de art. 320 1 C. proc. pen.

În aceste condiții, având în vedere recunoașterea faptelor de inculpat și în fața instanței, coroborată cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța a constatat că se confirmă pe deplin vinovăția inculpatului în legătură cu săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și anume faptul că acesta a comis faptele, în circumstanțele reținute de rechizitoriu, din moment ce a înțeles să solicite procedura simplificată de judecată, prev. de disp. art. 320 1 C. proc. pen., renunțând la administrarea de probe în apărare sau în dovedirea altor împrejurări referitoare la comiterea faptelor. Instanța de fond a apreciat că elocvente pentru încadrarea juridică a faptelor comise de acest inculpat sunt declarațiile victimei, ce se coroborează cu depozițiile martorilor oculari: T.G.

și T.E.L., care au evidențiat atitudinea agresivă a inculpatului, confirmând că inculpatul după ce a lovit cu cuțitul partea vătămată, nu i-a lăsat pe aceștia să acorde ajutor părții vătămate, martori ce au mai susținut că inculpatul S.D.A. a proferat amenințări similare și la adresa martorului T.G. Se mai reține că acești martori au declarat că inculpatul, având cuțitul în mână a amenințat că îl taie și pe martorul T., cum și că în momentul în care îi adresa aceste amenințări inculpatul avea cuțitul în mână, nepermițând astfel martorilor să sune după ambulanță. De asemenea și declarația martorului V.I., care a susținut că martorul T.E.L. a venit la poarta sa, solicitându-i să-l lase să intre în curte prilej cu care i-a spus că îi cere acest lucru întrucât inculpatul S.D.A.

l-a amenințat că-l taie. Aceste împrejurări în care inculpatul S.D.A. a comis faptele, au conturat cu claritate faptul că acesta, din moment ce s-a înarmat cu un cuțit, armă aptă să producă consecința cea mai gravă a unei loviri, aceea de a ucide, că nu a lăsat martorii să acorde ajutor victimei atunci când aceasta era căzută la pământ și într-o stare critică, inculpatul înarmat fiind cu cuțitul, nu a permis martorilor să cheme salvarea la fața locului, lovind victima și în aceste împrejurări cu picioarele, este cert că el a prevăzut rezultatul letal, care chiar dacă nu a urmărit producerea lui, prin insistențele cu care a acționat se concluzionează că a acceptat eventualitatea producerii lui, deznodământ ce nu s-a produs din motive independente de voința inculpatului.

Având în vedere consecințele produse victimei, care fiind lovită de inculpat în zona coapsei stângi a piciorului, secționându-i artera femurală, leziuni de violență care au pus în primejdie viața victimei și i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin amputația membrului inferior stâng, s-a constatat de instanța de fond că această faptă întrunește elementele constitutive ale tentativei de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și nu de vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.), astfel cum a solicitat apărarea prin cererea de schimbare a încadrării juridice. Față de aceste considerente, apărările formulate de inculpat în ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei în infr.

prev. de art. 182 C. pen., au fost înlăturate ca nefondate. De asemenea, având în vedere modificările aduse Legii nr. 61/1991 prin Legea nr. 153/2010, publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat taxelor o nouă renumerotare, fără a se aduce modificări conținutului textelor de lege și limitelor de pedeapsă, reținând că nu a produs consecințe juridice sub aspectul calificării faptei și nici al limitelor de pedeapsă, instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului de port fără drept a cuțitului într-un loc public din art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of.

nr. 496/19.07.2010, reținând că această schimbare nu îl prejudiciază cu nimic. Astfel, la individualizarea pedepselor s-a ținut cont de prev. art. 72 C. pen., de împrejurările în care inculpatul a comis cele două infracțiuni, ce reflectă pericolul social concret al acestora și urmările produse, ce au fost mai sus indicate, dar și datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului. În acest sens, instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, a acceptat să achite despăgubirile civile în cuantumul solicitat de partea civilă. Raportat la aceste circumstanțe și având în vedere și disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. instanța a considerat că aplicarea unei pedepse privative de 5 ani închisoare pentru infr.

prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., la stabilirea acestui cuantum și a modalității de executare, s-au luat în calcul suferințele produse de inculpat victimei ca urmare a comiterii acestei infracțiuni, soldate cu amputarea piciorului stâng și a unei pedepse de 1.500 RON amendă penală, pentru infracțiunea de port fără drept al cuțitului în loc public, vor fi în măsură să satisfacă cerințele prev. de art. 52 C. pen. Pe latură civilă, având în vedere acordul inculpatului de a despăgubi partea civilă cu sumele solicitate, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C.N. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 125.000 RON despăgubiri civile din care 25.000 RON reprezentând daune materiale și diferența pentru daune morale către acesta.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpatul S.D.A. și partea civilă C.N. Prin motivele de apel, partea civilă C.N. a solicitat să fie obligat inculpatul să-i plătească prestația periodică de 2.000 RON lunar, având în vedere că i s-a amputat piciorul, precum și acordul inculpatului de a achita părții vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă; a arătat că are o pensie de numai 240 RON. Prin motivele de apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen., cu reducerea pedepsei sub minimul special; a arătat că amputarea membrului inferior stâng se datorează culpei medicale, deoarece s-a întârziat 72 de ore cu intervenția medicală; inculpatul a vizitat partea vătămată în spital.

Pe latură civilă, a solicitat respingerea cererii de despăgubiri a părții civile. În apel a fost audiat inculpatul, care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că menține declarația dată în fața instanței de fond. Prin Decizia penală nr. 122 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D.A., împotriva Sentinței penale nr. 65 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 10702/101/2010. A fost admis apelul declarat de partea civilă C.N., împotriva aceleiași sentințe penale, desființată în parte sentința, pe latură civilă, și rejudecând, a fost obligat inculpatul către partea civilă C.N.

și la plata sumei de 12.000 RON prestație globală (de la data faptei, 12 noiembrie 2010, până la zi) precum și la plata unei prestații periodice în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data pronunțării prezentei decizii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă în continuare, de la 21 februarie 2011 la zi, și a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 RON reprezintă onorariu apărător oficiu (25% din suma totală).

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și concordantă cu probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de asemenea, justă. S-a reținut astfel că, la instanța de fond, inculpatul S.D.A. a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor așa cum sunt descrise în rechizitoriu și solicită aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., nesolicitând administrarea de probe.

Curtea de Apel a mai constatat că starea de fapt și încadrarea juridică stabilite prin rechizitoriu și, în consecință, și prin sentință, ca urmare a declarației de recunoaștere a inculpatului, sunt corecte, fiind dovedite cu următoarele mijloace de probă: actele medico-legale, declarațiile martorilor T.G., T.E.L., F.P.D., V.I., S.I., declarațiile părții vătămate, toate coroborându-se cu declarațiile inculpatului în care recunoaște comiterea faptelor. Ca stare de fapt, s-a reținut, din probele administrate, în esență, că în seara zilei de 12 noiembrie 2010, după ce a plecat de la barul din comuna Bălăcită, sat Gvardenița, județul Mehedinți, după o discuție contradictorie, inculpatul S.D.A. a lovit partea vătămată C.N.

cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, în partea laterală a piciorului stâng, deasupra de genunchi, după care a plecat de lângă acesta, lăsând-o singură. La cererea părții vătămate, martorul T.G. a sunat la serviciul 112 pentru a chema ambulanța. în timp ce solicita ajutor la telefon, inculpatul S.D.A., care se afla la distanță de aceștia, a strigat către T.G. că-l taie și pe el și s-a îndreptat, având cuțitul în mână, înspre T.G. care se afla lângă partea vătămată. Ulterior, C.N. a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția chirurgie vasculară, unde i-a fost amputat piciorul membru inferior stâng. Din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L.

Timișoara a rezultat că C.N. a prezentat leziuni de violență care puteau data din data de 12 noiembrie 2010, plaga înțepată tăiată de la nivelul coapsei stângi față laterală, 1/3 distală, putea fi rezultatul lovirii directe cu un obiect înțepător tăietor, pentru care a necesitat 40 de zile îngrijiri medicale, că lovitura a fost aplicată pe fața externă a coapsei stângi și s-a soldat cu lezarea arterei femurale superficiale, iar leziunile de violență s-au soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă. De asemenea, tot în raportul de constatare medico-legală, s-a constatat la examenul medico-legal din 19 noiembrie 2010, efectuat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția chirurgie vasculară, starea pacientului, respectiv amputația membrului inferior stâng.

În opinia instanței de apel, faptele inculpatului, astfel cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., precum și ale infr. prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010. În ceea ce privește motivul de apel formulat de inculpat prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen., întrucât nu a avut intenția de a ucide partea vătămată, instanța de prim control judiciar a apreciat că este neîntemeiat. Astfel, având în vedere obiectul vulnerant folosit - un cuțit, obiect apt de a ucide, zona vitală vizată (femurul, cu artera femurală), urmarea produsă și intensitatea loviturii (care a produs leziuni ce au determinat amputarea piciorului părții vătămate și acordarea unui număr mare de îngrijiri medicale), s-a apreciat că inculpatul S.D.A.

a acționat cu intenția de a ucide. S-a apreciat justă și observația instanței de fond că, după ce i-a aplicat victimei lovitura cu cuțitul, acesta a încercat să-i îndepărteze pe prietenii acesteia, respectiv pe T.G. și T.E.L., pentru a-i împiedica pe aceștia să acorde ajutor părții vătămate. În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că și acesta este neîntemeiat. Instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor, cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social al acestora, violența manifestată de inculpat, urmarea produsă - amputarea piciorului părții vătămate, persoana și conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră.

Astfel, opinează instanța de apel că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a recunoscut comiterea faptelor nu poate fi reținută, doar ea singură, atât ca circumstanță atenuantă, cât și ca temei al aplicării art. 320 1 C. proc. pen., întrucât ar însemna să se dea o dublă eficiență juridică aceleiași stări de fapt, ceea ce nu este de admis. Este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă Curtea de Apel a apreciat că aceasta, fiind o stare de normalitate, nu este în măsură, numai prin ea însăși, să conducă la reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., prin raportare la modalitatea concretă de comitere a faptelor și la violența deosebită manifestată de inculpat.

S-a mai arătat că apărarea formulată de inculpat, în cadrul motivelor de apel, în sensul că amputarea se datorează culpei medicale deoarece s-a întârziat 72 de ore cu intervenția medicală, este neîntemeiată, neexistând nicio dovadă în sensul arătat; mai mult decât atât, la instanța de fond inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală, inculpatul menținând această declarație și la instanța de apel. Pe latură civilă, s-a constatat că, la instanța de fond, inculpatul a fost de acord să plătească părții vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă, astfel încât, având în vedere principiul disponibilității, corect a obligat instanța de fond pe inculpat la plata daunelor materiale și morale către partea civilă, în cuantumul solicitat de aceasta.

În ceea ce privește motivele de apel formulate de partea civilă C.N., prin care a solicitat să fie obligat inculpatul să-i plătească prestația periodică de 2.000 RON lunar, având în vedere acordul inculpatului de a achita părții vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă, s-a apreciat că sunt întemeiate. S-a reținut astfel că, din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L. Timișoara, a rezultat că leziunile de violență s-au soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă, având în vedere amputația membrului inferior stâng. Astfel, în opinia instanței de apel, se justifică acordarea prestației periodice părții civile, având în vedere că prin fapta inculpatului s-a cauzat acesteia o infirmitate fizică permanentă.

Mai mult decât atât, la dosarul instanței de fond se află cererea prin care partea vătămată s-a constituit parte civilă, cu suma de 25.000 RON daune materiale, 100.000 RON daune morale și prestație periodică în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data producerii infirmității. În declarația dată la termenul din 21 februarie 2011 inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească partea vătămată cu suma cu care s-a constituit parte civilă, instanța de fond obligând inculpatul numai la plata daunelor materiale și morale și omițând să-l oblige și la plata prestației periodice. Pentru aceste considerente, a fost admis apelul declarat de partea civilă C.N., desființată în parte sentința, pe latură civilă, și obligat inculpatul către partea civilă C.N.

și la plata sumei de 12.000 RON prestație globală (de la data faptei, 12 noiembrie 2010, până la zi) precum și la plata unei prestații periodice în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data pronunțării prezentei decizii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației. Împotriva deciziei inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Prealabil examinării pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel și, totodată, că acestea au fost susținute - ca apărări ori cereri - cu ocazia dezbaterilor la instanța de fond. Așa cum s-a menționat anterior, ambele instanțe, cu ample argumente - de natură probatorie și juridică - au înlăturat criticile apărării cu privire la încadrarea juridică a faptei, dar și cu privire la individualizarea pedepsei prin nereținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante.

În aceste condiții, reținând și că argumentele juridice și cele probatorii ale apărării inculpatului sunt identice cu cele deja expuse la cele două instanțe, Înalta Curte își însușește integral motivările în fapt și în drept ale sentinței și deciziei atacate, apreciind că nu se impune suplimentarea argumentării acestora, fiind însă necesare unele mențiuni: Omorul se săvârșește cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. În doctrină mai folosesc noțiunile de „doi special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" [ art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. ] , iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [ art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. ] . Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dotus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri care au cauzat leziuni osoase grave și ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.

Revenind la critica inculpatului cu privire la încadrarea juridică a faptei, se reține că esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen), este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

poate avea ca element subiectiv și intenția depășită însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție" (intenție depășită). În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, potrivit doctrinei și jurisprudenței, există tentativă de omor, și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc. Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanțe care au arătat, în motivarea hotărârilor atacate, că fapta s-a produs pe fondul unui conflict între inculpat și victimă, prin folosirea unui obiect apt de a produce leziuni cu potențial letal (cuțit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică relativ importantă, lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecințe grave conform actelor medicale și medico-legale (leziunile de violență s-au soldat cu punerea în primejdie a vieții și infirmitate fizică permanentă - amputația membrului inferior stâng), la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea faptei.

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - astfel cum au fost relevate de probele administrate, și anterior menționate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenție de omor, ci cu intenția generală de vătămare. Nu este întemeiată nici critica cu privire la individualizarea pedepsei, prin aceea că nu au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante. Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel: - „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale; - „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză; - „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, așa cum s-a arătat, recunoașterea faptelor de către inculpat a atras regimul sancționator atenuant prevăzut de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen, nefiind justificată critica nereținerii aceleiași împrejurări și ca circumstanță atenuantă. Instanța de fond a aplicat pedepse orientate către minimul special al textelor de incriminare a faptelor săvârșite, având în vedere dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., dar și criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare fiind de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. și, totodată, răspunzând principiului proporționalității între gradul concret de pericol social al infracțiunii și datele personale ale acuzatului.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.A. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 2 decembrie 2010 la 20 septembrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 septembrie 2011.