ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1827/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1827/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 50 din 4 februarie 2013, Tribunalul Dolj, secția

penală, a dispus următoarele:

În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c)

și i) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a

condamnat inculpatul L.S., la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 175 alin.

(1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pe

o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei

principale.

În baza art. 88 C. pen. ca dedus durata reținerii și

arestării preventive de la 13 septembrie 2012 lăzi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus

prelevarea probelor biologice de la inculpatului L.S., în vederea introducerii

profilelor genetice în S.N.D.G.J.

S-a luat act că părțile vătămate Z.M. și M.Z. nu s-au

constituit părți civile în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2100 lei,

cheltuieli judiciare statului.

În baza art. 8 C. proc. pen., cheltuielile privind

plata interpretului (cunoscător de limbă rromani) R.T., pe o durată de 2 ore,

au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dolj nr. 595/P/2012 din 01 octombrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată, în

stare de arest preventiv, a inculpatului L.S. pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat, faptă prevăzută de art. 174, 175 lit. c) și i) din C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că,

în ziua de 12 septembrie 2012, înjurai orei 19

:

30, în

timp ce se deplasa împreună cu victima C.D., unchiul său, spre locuința

acesteia situată pe raza satului Ocolna, corn. Amărăști de Jos, între cei doi a

luat naștere un conflict pe fondul căruia inculpatul i-a aplicat victimei mai

multe lovituri cu pumnii și picioarele, în urma cărora aceasta a suferit

leziuni care au condus la deces.

Potrivit raportului de constatare medico-legală de

autopsie al I.M.L. Craiova, moartea numitului C.D. a fost violentă, ea s-a

datorat asfixiei mecanice prin obstrucționarea căilor respiratorii cu sânge

provenit din cavitatea nazală, urmarea unui traumatism cranio-facial, ale

oaselor feței și calotei craniene, cât și hemoragiei meningo-cerebrale, iar

între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă,

necondiționată.

Prin încheierea din 13 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 15.377/63/2012 s-a dispus arestarea preventivă a

inculpatului L.S., reținându-se că sunt întrunite toate condițiile cerute de

lege (art. 136, 143, 148 lit. f)), întrucât există indicii temeinice că

inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare.

În fața primei instanțe, la termenul de judecată din 04

februarie 2013, inculpatul L.S. a declarat că înțelege uzeze de procedura

reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând fapta astfel

cum a fost reținută în rechizitoriu și solicitând să fie judecat pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de

fond a reținut următoarele:

În ziua de 12 septembrie 2012, în jurul orei 19:30,

între inculpatul L.S. și victima C.D., unchiul acestuia, a izbucnit un

conflict, pe fondul consumului de alcool, în urma loviturilor pe care

inculpatul i le-a aplicat, victima suferind leziuni care au dus la decesul

acesteia.

Situația de fapt anterior prezentată a fost reținută pe

baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului, coroborate cu restul

probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv raportul

medico-legal de necropsie privind victima C.D. întocmit de I.M.L. Craiova și

declarațiile martorilor U.B., U.M., S.N., S.R., S.L., L.A.

Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond i-a

aplicat acestuia o pedeapsă la individualizarea căreia a ținut cont de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de dispozițiile părții

generale a Codului penale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest sens, instanța a reținut că inculpatul a

înțeles să uzeze de procedura reglementată de art. 320

1

C. proc.

pen., astfel că limitele de pedeapsă, ca urmare a reducerii, sunt de la 10 ani

la 16 ani și 8 luni închisoare.

De asemenea, instanța a reținut că inculpatul a

acționat pe fondul consumului de alcool, însă intenția directă este evidentă,

că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, că nu are antecedente penale, că

nu a mai avut conflicte în familie și în societate, față de toate aceste

elemente apreciind că o pedeapsă de 15 ani închisoare este aptă să realizeze

scopul preventiv educativ al pedepsei.

Totodată, instanța fondului a apreciat că, față de

gravitatea deosebită a faptei, în favoarea inculpatului nu se poate reține

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna

conduită avută înainte de comiterea acesteia, chiar dacă inculpatul nu are

antecedente penale. în același context, s-a apreciat că nici circumstanța

atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv atitudinea sinceră și

cooperantă a inculpatului, nu poate fi reținută, deoarece instanța a

încuviințat aplicarea procedurii reglementată de art. 320

1

C. proc.

pen. și recunoașterii i s-a dat eficiență în cadrul acestei proceduri.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 65 alin.

(2) C. pen. coroborate cu art. 175 alin. (1) C. pen., prima instanță a interzis

inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, față de

gravitatea infracțiunii comise.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata reținerii și a arestării preventive de la 13 septembrie 2012 la zi, iar

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus

prelevarea probelor biologice de la inculpatului L.S., în vederea introducerii

profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a luat act că

numiții Z.M. și M.Z. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat

apel inculpatul L.S., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței

penale și reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu

argumentarea că nu are antecedente penale și că a avut o atitudine sinceră pe

parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 109 din 02 aprilie 2013 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În considerentele acestei decizii s-a menționat că

situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă, în sensul că la 12

septembrie 2012, înjurai orelor 19:30, între inculpatul L.S. și unchiul

acestuia, victima C.D., pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict,

în urma căruia inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și

picioarele, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.

S-a mai reținut că, potrivit raportului de constatare

medico-legală autopsie aflat la dosarul cauzei, rezultă că moartea numitului C.D.

a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin obstrucționarea căilor

respiratorii, cu sângele provenit din cavitatea nazală, urmare a unui

traumatism cranio-facial, ale oaselor feței și calotei craniene, cât și

hemoragiei meningo-cerebrale, între leziunile de violență și deces existând

legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Totodată, Curtea a apreciat că prima instanță a realizat

o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât ca întindere,

cât și ca modalitate de executare, neimpunându-se reținerea în favoarea

acestuia a circumstanței judiciare atenuante prev. de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special

prevăzut de lege, având în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat

al faptei pentru care este cercetat, modalitatea concretă de săvârșire a

infracțiunii, inculpatul continuând să lovească victima și după ce aceasta a

căzut la pământ, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței,

agresiunea fiind întreruptă doar de apariția la fața locului a martorilor U.B. și

Z.A., fapt ce l-a determinat pe inculpat să fugă de la locul faptei.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Curtea

a respins apelul inculpatului ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul L.S.

În condițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen.,

termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 24 septembrie

2013, a fost preschimbat la data de 28 august 2013.

În cuprinsul memoriului depus la dosarul cauzei prin

poștă, la data de 23 mai 2013, inculpatul a criticat omisiunea reținerii de

circumstanțe atenuante în favoarea sa, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei ca urmare a aplicării

dispozițiilor art. 74 -76 C. pen.

La termenul de dezbateri din 28 august 2013, subsecvent

consultării inculpatului, apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică a

invocat disp. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. raportat

la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei

aplicate inculpatului în raport de conduita procesuală corectă adoptată de

acesta de parcursul procesului penal.

Examinând recursul declarat de inculpatul L.S. prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării

deciziei atacate, 2 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului

de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, se constată că inculpatul a motivat recursul

în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., așa încât,

potrivit art. 385

10

alin. (2) cu referire la art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., înalta Curte va proceda la examinarea criticilor

circumscrise de apărare motivului de recurs prev. de art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen. rap la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

fiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen.

Analizând însă motivul de recurs astfel cum, a fost

argumentat, înalta constată că recurentul inculpat L.S. a invocat în sfera

acestuia critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât

acestea vizează reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a unei

corecte valorificări a aspectelor privind conduita procesuală corectă adoptată

de acesta de parcursul procesului penal, respectiv ca urmare a reținerii de

circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.

Or, reținerea de circumstanțe atenuante,

individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia reprezintă

chestiuni de apreciere asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar

dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, astfel încât nu pot fi supuse

examenului instanței de recurs.

Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul

inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul

cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în

care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72

C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute delege”.

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul

anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că

acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat

pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul textului

fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei

aplicate de către instanță.

Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de

inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate, rezultă cu

evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că

recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului.

În consecință, în raport de aspectele anterior

menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita

individualizare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.

385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și nici celui prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se

examinează din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Ca urmare, având în vedere toate considerentele

anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S. împotriva

Deciziei penale nr. 109 din 02 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2012 la 28 mai 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 mai 2013.