ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1604/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 476 din data de 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.F., la pedeapsa de 13 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 10 august 2012 la zi și a fost menținută starea de arest.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C.F., în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. S-a luat act că numitul P.F., soțul victimei, nu se constituie parte civilă în procesul penal. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 692 RON reprezintă contravaloarea actelor medico-legale întocmite de I.M.L. Craiova, iar suma de 400 RON reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală și instanță. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, la data de 21 septembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 15845/63/2012, rechizitoriul din data de 21 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul M.C.F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea stare de fapt: Inculpatul M.C.F., în vârstă de 32 ani, locuia fără forme legale în comuna G., județul Dolj, fiind luat de mic copil, pentru a fi crescut de către familia P.F. și P.G., unchiul și mătușa sa, fără a fi întocmite formele legale de adopție. Mama naturală a inculpatului, P.E., este în fapt soră cu P.F. și locuiește tot în comuna G., județul Dolj. De mai mult timp, pe fondul consumului de alcool, M.C.F. devenea agresiv și o lovea pe victima P.G. care, în repetate rânduri, se refugia la rude de frica acestuia. În data de 9 august 2012, în jurul orelor 15:00, după ce a consumat în sat băuturi alcoolice și a ajuns în stare de ebrietate, inculpatul a revenit la locuința sa și, în casă, a început să-i aducă injurii și să o lovească cu pumnii și picioarele pe victima P.G.

Întregul conflict a durat circa două ore și, cu toate că victima îi solicita să nu o mai lovească, acesta a continuat să îi aplice lovituri cu pumnii și picioarele peste întreg corpul. În jurul orelor 17:00, inculpatul a părăsit locuința lăsându-și victima în casă, doborâtă la pământ. Conflictul a fost observat de P.F., soțul victimei, care se afla paralizat la pat și care, după plecarea inculpatului, s-a târât din casă până la poartă pentru a anunța vecinii. Cu greutate, a reușit să iasă la poartă, unde a vorbit cu martora M.L.M., în vârstă de 12 ani, pe care a rugat-o să o anunțe pe A.M., sora sa, că soția sa este moartă în casă. De asemenea, P.F. a comunicat și vecinului său P.A. faptul că M.C.F.

a omorât-o pe soția sa. Scandalul a fost auzit și de vecinii săi și alte persoane aflate în apropiere, martorii P.M., P.C., C.I.N., P.N., P.A. și C.V. care au declarat că, în după amiaza zilei de 9 august 2012, pe o perioadă de mai multe ore, s-a auzit scandal din locuința familiei P., l-au auzit pe M.C.F. când îi aducea injurii victimei și zgomote înfundate de lovituri. De asemenea, s-a mai auzit când victima îi solicita inculpatului să nu o mai lovească și striga după ajutor. Mai mult, martora P.N. a observat când M.C.F. a agresat-o pe P.G. și în curtea locuinței comune. Întrucât toată lumea cunoștea faptul că M.C.F. era foarte agresiv, de frică, nu au intervenit în conflictul desfășurat la domiciliul familiei P. Din același motiv, rudele lor nu au venit să observe dacă P.G.

a decedat, fiindu-le frică de inculpat care le agresase și pe acestea cu alte ocazii. În aceeași zi, după orele 19:00, inculpatul a revenit la locuința sa și s-a culcat, fără să observe starea în care se afla P.G. Fiind audiat, inculpatul M.C.F. a declarat că, în jurul orelor 22:00 s-a dus în camera lui P.G., a ridicat-o de jos și a așezat-o în pat, iar în acele momente a observat că încă mai respira. A doua zi de dimineață, în jurul orelor 05:30, a mers în camera victimei și a observat că aceasta era decedată. A început să o spele și a îmbrăcat-o cu hainele curate de înmormântare. După aceasta, s-a deplasat la martora A.M., cumnata victimei, pentru a anunța decesul. În aceeași dimineață, inculpatul a cumpărat un coșciug și a rugat o persoană să tragă clopotele pentru a anunța decesul lui P.G.

Între timp, în jurul orelor 06:00, martorul C.I.N. a intrat în locuința familiei P. pentru a afla în ce stare se află P.G. și, observând că este decedată, a apelat Serviciul 112 unde a anunțat că M.C.F. a omorât-o pe P.G. La scurt timp, la fața locului au venit lucrătorii de poliție care au delimitat zona și, ulterior, l-au adus pe M.C.F. la sediul Postului de Poliție Gângiova în vederea demarării cercetărilor în cauză. Conform raportului de constatare medico-legală de necropsie din 18 septembrie 2012 întocmit de l.M.L. Craiova s-a reținut că moartea victimei P.G. s-a datorat hemoragiei interne, urmarea unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale, rupturi de organe interne cu hemotorax și hemoperitoneu.

S-a reținut că leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare între planuri dure. Între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă și necondiționată, iar moartea poate data din 9 august 2012. În baza buletinului de analiză din 16 august 2012 al l.M.L. Craiova a rezultat că tricoul în care a fost îmbrăcat inculpatul în data de 9 august 2012 a prezentat pe mâneca dreaptă o pată superficială de culoare brun-roșcată pe care a fost evidențiat sânge de origine umană, fără a se putea stabili grupa sanguină. Inculpatul a recunoscut că a avut un conflict cu P.G. în data de 9 august 2012, însă după orele 19:00, în care i-a dat 3-4 palme peste față, doborând-o la pământ, după care a mai lovit-o ușor cu picioarele peste șolduri.

Inculpatul a declarat că, în după amiaza aceleiași zile, P.G. nu a fost la domiciliu și, implicit, în perioada respectivă, nu a avut vreun conflict cu aceasta. Versiunea prezentată de inculpat s-a reținut că nu este susținută de niciun mijloc de probă, declarațiile martorului ocular P.F. și ale vecinilor indicând clar un conflict îndelungat început în jurul orelor 15:00, timp în care inculpatul a lovit-o cu intensitate cu pumnii și picioarele pe P.G., producându-i leziuni grave, care au condus la deces. Situația de fapt expusă mai sus a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, raportul de constatare medico-legală din 8 septembrie 2012 al I.M.L.

Craiova, buletin de analiză din 16 august 2012, al I.M.L. Craiova; declarația inculpatului, declarațiile martorilor și alte înscrisuri. Prima instanță a mai reținut că, prin ordonanța nr. 544/P/2012 din 10 august 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea inculpatului M.C.F., pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanța cu același număr din 10 august 2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Prin încheierea de ședință din data de 10 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 14577/63/2012, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.C.F., pe o perioadă de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 10 august 2012. Măsura arestării preventive a fost prelungită ulterior pe parcursul urmăririi penale și menținută în timpul judecății în primă instanță.

În cursul cercetării judecătorești, lă termenul de ședință din data de 17 octombrie 2012, inculpatul M.C.F. a declarat în fața instanței că se prevalează de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., solicitând ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate. Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, raportul de constatare medico-legală din 18 septembrie 2012 al I.M.L. Craiova, buletinul de analiză din 16 august 2012 al I.M.L.

Craiova, declarațiile martorilor P.F., P.M., P.C., A.M., C.I.N., M.L.M., M.E., P.E., P.N., P.A., C.V., alte înscrisuri și declarațiile inculpatului, pe parcursul întregului penal, prima instanță a confirmat că starea de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă și dovedită și constă în aceea că, în data de 9 august 2012, inculpatul a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri, într-un timp îndelungat, pe P.G., cu pumnii și picioarele în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat decesul acesteia. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.C.F.

care, în data de 9 august 2012, a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri, într-un timp îndelungat, pe victima P.G., cu pumnii și picioarele în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat, iar la individualizarea pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, dar și persoana inculpatului, care este tânăr, integrat social, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă, având în vedere și reducerea limitelor pedepsei cu o treime, conform art. 320 1 C. proc.

pen., s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 13 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului, prima instanță a dispus ca executarea pedepsei să se realizeze în stare de detenție. S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a apreciat că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71-64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, prima instanță a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu a interzis exercițiul acestui drept. Având în vedere că inculpatul a fost reținut și arestat pe durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, în baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și a arestării preventive de la 10 august 2012 la zi și a fost menținută starea de arest.

Constatând că inculpatul a comis o infracțiune de violență dintre cele prevăzute în anexa nr. 1 a Legii nr. 76/2008, infracțiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform accepțiunii dată termenului de art. 4 lit. b) din lege, prima instanță, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C.F., în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că numitul P.F., soțul victimei, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, acesta fiind singurul moștenitor legal al victimei P.G., așa cum rezultă din adresa din 9 noiembrie 2012 emisă de Primăria Comunei Gîngiova, județul Dolj.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.C.F. În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță nu a analizat în mod suficient împrejurările concrete în care s-a produs fapta, respectiv aceea că, anterior săvârșirii acesteia, inculpatul a fost provocat emoțional de copiii vecinilor și chiar de vecini pentru că nu avusese niciodată un sprijin moral din partea familiei și a societății, comportamentul victimei, mama vitregă a inculpatului, care nu se îndeletnicea cu munca în gospodărie și îi plăcea să consume alcool, dar și faptul că nu a cunoscut dragostea părintească, nu a beneficiat de o bună educație și un cămin care să îi confere înțelegere, confort spiritual și material, fiind adeseori ținta ironiilor concetățenilor, trăind într-un mediu cu lipsuri materiale, afective și de respingere din partea comunității și în special a rudelor, ceea ce a condus la o stare de profundă frustrare.

S-a reținut că factorul declanșator al săvârșirii infracțiunii a fost starea gravă de sănătate a tatălui, care era la acel moment imobilizat la pat, urmare a unui accident vascular cerebral și avea nevoie de îngrijire permanentă, îngrijire pe care, de multe ori, o primea de la inculpat. A fost avut în vedere că inculpatul a vrut astfel să îi dea o lecție victimei, sperând că aceasta o va determina să renunțe la obiceiurile sale, fără însă a avea intenția de a-i lua viața. În consecință, a lovit victima de două trei ori cu palma, însă aceasta, fiind în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut, continuând însă să îi adreseze expresii jignitoare inculpatului care, în acest context, i-a aplicate trei-patru lovituri de picior.

Astfel, s-a reținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a o ucide pe mama sa vitregă, ci doar activitatea de lovire a fost realizată cu intenție, moartea victimei survenind din culpă, fapt ce caracterizează infracțiunea săvârșită de inculpat ca fiind cea prevăzută în art. 183 C. pen., respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În consecință, sa solicitat admiterea apelului potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței apelate și, în rejudecare, instanța de apel să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.

În subsidiar, s-a solicitat ca la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului să se rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante judiciare potrivit art. 74 C. pen. În apel a fost ascultat inculpatul care, cu această ocazie, a avut o poziție inconstantă arătând, pe de o parte, că recunoaște în continuare starea de fapt așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, însă a precizat că nu a avut intenția să o omoare pe victimă, dându-i doar trei palme care au provocat căderea acesteia și neexercitând alte violențe asupra sa, pentru ca apoi să revină și să arate că își însușește în continuare starea de fapt recunoscută în fața primei instanțe, așa cum a fost aceasta reținută prin actul de sesizare.

Prin decizia penală nr. 60 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul M.C.F. împotriva sentinței penale nr. 476 din data de 14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 15845/63/2012. A fost desființată sentința în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului și a fost redusă pedeapsa principală aplicată acestuia de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului în continuare perioada arestării preventive de la 14 noiembrie 2012 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare în apel, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului. Analizându-se apelul formulat în cauză potrivit dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., s-a reținut că acesta este fondat, însă numai în ceea ce privește critica ce pune în discuție individualizarea pedepsei aplicată inculpatului. În acest sens, instanța de apel a reținut, în prealabil, că în mod temeinic prima instanță a făcut aplicarea în cauză a procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele de fond și de formă care permit aplicarea acestei proceduri, respectiv inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței în termenul prescris de lege, iar din probele administrate rezultă că fapta acestuia este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Totodată, s-a reținut că, potrivit art. 320 1 alin. (6) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este permisă și în cazul procedurii simplificate. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., a rezultat însă că această schimbare a încadrării juridice se poate face numai în condițiile în care starea de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței și însușită de inculpat conduce spre o altă încadrare juridică decât cea arătată de procuror în partea dispozitivă a rechizitoriului, aceasta deoarece o condiție pentru ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate este aceea că inculpatul trebuie să recunoască săvârșirea faptelor așa cum acestea au fost reținute în actul de sesizare al instanței.

Pe de altă parte, s-a reținut că limitările de natură probatorie din cadrul procedurii simplificate exclud posibilitatea instanței ca în cadrul acestei proceduri să rețină o altă stare de fapt decât cea descrisă prin actul de sesizare, care să ducă și la o altă încadrare juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În același sens, s-a avut în vedere că alin. (4) al art. 320 1 C. proc. pen. arată că instanța procedează la soluționarea cauzei în procedură simplificată numai atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta dedusă judecății există. Prin urmare, s-a reținut că schimbarea încadrării juridice a faptei în cadrul procedurii simplificate este posibilă numai în condițiile în care însăși starea de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței nu conduce la încadrarea juridică a faptei arătată prin rechizitoriu.

Astfel, s-a reținut că, în condițiile în care, în vederea stabilirii încadrării juridice, se pune în discuție starea de fapt cu care instanța a fost investită, este evident că judecata nu mai poate avea loc potrivit procedurii simplificate deoarece este necesară administrarea unui probatoriu care să demonstreze o altă stare de fapt decât cea reținută prin rechizitoriu și, implicit, încadrarea juridică pusă în discuție. În acest sens, a fost avut în vedere că dispozițiile alin. (8) al art. 320 1 C. proc. pen. arată că instanța va respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili dacă fapta există.

S-a reținut că prin sintagma „fapta există” folosită de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor alin. (4) și (8) ale art. 320 1 C. proc. pen. nu se înțelege numai existența stricto sensu a acesteia, în sensul producerii unei modificări obiective în realitate, ci aceasta trebuie avută în vedere în sens larg, acela că fapta există în modalitatea descrisă prin actul de sesizare a instanței, în caz contrar, o recunoaștere a faptelor reținute prin actul de sesizare al instanței, condiție prealabilă de declanșare a procedurii simplificate, fiind lipsită de conținut.

În speța dedusă judecății, s-a constatat că starea de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței și recunoscută de inculpat, care a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, este în deplină concordanță cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale, din care rezultă faptul că întregul conflict între inculpat și victimă s-a derulat pe parcursul a aproximativ două ore, timp în care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei, lovituri ce au cauzat acesteia leziunile descrise în raportul de constatare medico-legală de necropsie, respectiv politraumatism cu fracturi costale bilaterale, rupturi de organe interne cu hemotorax și hemoperitoneu, ce au determinat hemoragie internă și, în final, decesul victimei.

S-a reținut că, așa cum se arată în actul medico-legal, leziunile au legătură directă și necondiționată cu moartea victimei. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că ceea ce diferențiază infracțiunea de omor de cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, este forma distinctă a intenției cu care cele două infracțiuni se săvârșesc. Astfel, s-a reținut că, dacă omorul se săvârșește cu intenție directă sau indirectă în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) sau b) C. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată în situația căreia lovirile sau vătămările sunt săvârșite cu intenție directă sau indirectă, iar rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, survine din culpă.

S-a mai reținut că poziția psihică cu care inculpatul a acționat se stabilește în raport cu împrejurările concrete ale speței, or, în cauza dedusă judecății, lovirea repetată a victimei într-un interval de timp îndelungat și cu o intensitate deosebită, fapt relevat prin actul medico-legal ce consemnează leziunile produse, urmată de lăsarea acesteia de către inculpat, fără a încerca să îi acorde un ajutor, relevă intenția inculpatului de a produce moartea victimei. A fost avut în vedere că, chiar dacă acest rezultat, din punct de vedere al poziției psihice a inculpatului, nu a fost urmărit, este evident că în împrejurările în care s-a săvârșit fapta, inculpatul a acceptat cel puțin posibilitatea producerii sale.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul solicitat de inculpat prin motivele de apel. S-a constatat, însă, că este fondat apelul inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate acestuia.

Fără a nega gravitatea deosebită a faptei săvârșite de inculpat, ce rezultă din natura sa, dar și din modul de săvârșire al acesteia și faptul că între inculpat și victimă s-au mai produs anterior conflicte în care inculpatul a agresat-o pe această, instanța de apel, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere și împrejurările favorabile acestuia, respectiv împrejurarea că în speță nu s-a demonstrat cu certitudine că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă urmărind moartea victimei, faptul că atât acesta, cât și victima, la momentul săvârșirii faptei, consumaseră băuturi alcoolice, dar și împrejurările ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv lipsa de suport afectiv din partea familiei și educația sa precară, ceea ce a condus la concluzia că aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită nu este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului, ci poate să conducă, dimpotrivă, la accentuarea poziției acestuia de neconformare la normele sociale și, implicit, la săvârșirea în viitor de noi fapte antisociale și chiar fapte de natură penală de o gravitate deosebită.

În acest context, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și în raport de toate împrejurările ce caracterizează fapta săvârșită și persoana inculpatului, s-a apreciat că o pedeapsă de 12 ani închisoare este mai în măsură să realizeze scopul punitiv, dar mai ales cel preventiv și educativ în sensul art. 52 C. pen. și să contribuie la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, având în vedere și vârsta acestuia, dar și imperativul reinserției sale sociale.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C.F., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), precum și reducerea cuantumului pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Inculpatul M.C.F. a fost condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 9 august 2012, a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri, timp îndelungat, pe victima P.G., cu pumnii și picioarele în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat decesul acesteia. În fața primei instanțe, acesta a recunoscut comiterea faptei, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Astfel fiind, au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu ⅓ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond aplicându-i o pedeapsă de 13 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Totodată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Ulterior, instanța de prim control judiciar a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare. Criticile formulate pe calea prezentului recurs, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen., au vizat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și, respectiv, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, care a fost apreciată ca fiind prea aspră. Înalta Curte reține că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, s-au adus modificări în ceea ce privește limitele casării în recurs, acestea fiind circumscrise esențialmente încălcărilor în drept, iar nu în fapt. Anterior intrării în vigoare a legii enunțate, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. permitea examinarea hotărârilor recurate atât sub aspectul legalității acestora, cât și sub aspectul temeiniciei. Actualmente, acest caz de casare privește doar nelegalitatea pedepsei, ceea ce înseamnă aplicarea, de către instanțe, a unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute în norma de incriminare. În cauză, se constată, în raport de data pronunțării hotărârii atacate (22 februarie 2013) și data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 (cu respectarea dispozițiilor tranzitorii), că nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate. Față de împrejurarea că, în speță, criticile formulate de către recurentul inculpat au vizat netemeinicia pedepsei, iar nu nelegalitatea acesteia, Înalta Curte constată că nu poate fi reținut cazul de casare invocat.

Cu privire la critica vizând greșita încadrare juridică a faptei, caz de casare circumscris, anterior modificărilor intervenite ca urmare a Legii nr. 2/2013, dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., recurentul inculpat apreciind că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, ci ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, este avut în vedere, pe de o parte, faptul că acest caz de casare a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, iar pe de altă parte, recurentul inculpat nu l-a invocat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată, Înalta Curte apreciază că această critică poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii, însă, în prezenta cauză, se constată că instanțele anterioare au încadrat corect din punct de vedere juridic fapta comisă de inculpat, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Cazurile în care s-a făcut o greșită aplicare a legii sunt desemnate de toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept, în afara celor prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen. Încadrarea juridică a faptei este o chestiune de drept, în condițiile în care prin aceasta nu se atinge fondul, deoarece chestiunea de fond rezidă în constatarea existenței sau inexistenței faptei săvârșite de inculpat, precum și a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea în sensul, dacă această faptă constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune de drept. Fapta sau faptele trebuie acceptate de către instanța de recurs astfel cum au fost reținute de instanța de fond, însă încadrarea juridică constituie o chestiune de drept care poate fi supusă cenzurii instanței de recurs și poate fi modificată de aceasta. Ca atare, critica recurentului inculpat privind încadrarea juridică a faptei poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, cu respectarea celorlalte condiții cerute de lege, însă, așa cum s-a arătat anterior, fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor, astfel cum instanțele au reținut, aplicând legea în mod corect.

Pentru considerentele anterior expuse și având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și a arestării preventive de 10 august 2012 la 13 mai 2013. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.F. împotriva deciziei penale nr. 60 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 10 august 2012 la 13 mai 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013.