ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1604/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1604/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 476 din data de 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj,

în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat

inculpatul M.C.F., la pedeapsa de 13 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca

pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C.

proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a

arestării preventive de la 10 august 2012 la zi și a fost menținută starea de arest.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr.

76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C.F., în vederea

introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

S-a luat act că numitul P.F., soțul victimei,

nu se constituie parte civilă în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 1.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 692 RON reprezintă

contravaloarea actelor medico-legale întocmite de I.M.L. Craiova, iar suma de 400

RON reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală și instanță.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a constatat că, la data de 21 septembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul

Tribunalului Dolj, sub nr. 15845/63/2012, rechizitoriul din data de 21

septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul

M.C.F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanței s-a

reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M.C.F., în vârstă de 32 ani,

locuia fără forme legale în comuna G., județul Dolj, fiind luat de mic copil, pentru

a fi crescut de către familia P.F. și P.G., unchiul și mătușa sa, fără a fi întocmite

formele legale de adopție.

Mama naturală a inculpatului, P.E., este

în fapt soră cu P.F. și locuiește tot în comuna G., județul Dolj.

De mai mult timp, pe fondul consumului

de alcool, M.C.F. devenea agresiv și o lovea pe victima P.G. care, în repetate rânduri,

se refugia la rude de frica acestuia.

În data de 9 august 2012, în jurul orelor

15:00, după ce a consumat în sat băuturi alcoolice și a ajuns în stare de ebrietate,

inculpatul a revenit la locuința sa și, în casă, a început să-i aducă injurii și

să o lovească cu pumnii și picioarele pe victima P.G.

Întregul conflict a durat circa două ore

și, cu toate că victima îi solicita să nu o mai lovească, acesta a continuat să

îi aplice lovituri cu pumnii și picioarele peste întreg corpul. În jurul orelor

17:00, inculpatul a părăsit locuința lăsându-și victima în casă, doborâtă la pământ.

Conflictul a fost observat de P.F., soțul

victimei, care se afla paralizat la pat și care, după plecarea inculpatului, s-a

târât din casă până la poartă pentru a anunța vecinii. Cu greutate, a reușit să

iasă la poartă, unde a vorbit cu martora M.L.M., în vârstă de 12 ani, pe care a

rugat-o să o anunțe pe A.M., sora sa, că soția sa este moartă în casă.

De asemenea, P.F. a comunicat și vecinului

său P.A. faptul că M.C.F. a omorât-o pe soția sa.

Scandalul a fost auzit și de vecinii săi

și alte persoane aflate în apropiere, martorii P.M., P.C., C.I.N., P.N., P.A. și

C.V. care au declarat că, în după amiaza zilei de 9 august 2012, pe o perioadă de

mai multe ore, s-a auzit scandal din locuința familiei P., l-au auzit pe M.C.F.

când îi aducea injurii victimei și zgomote înfundate de lovituri.

De asemenea, s-a mai auzit când victima

îi solicita inculpatului să nu o mai lovească și striga după ajutor. Mai mult, martora

P.N. a observat când M.C.F. a agresat-o pe P.G. și în curtea locuinței comune.

Întrucât toată lumea cunoștea faptul că

M.C.F. era foarte agresiv, de frică, nu au intervenit în conflictul desfășurat la

domiciliul familiei P. Din același motiv, rudele lor nu au venit să observe dacă

P.G. a decedat, fiindu-le frică de inculpat care le agresase și pe acestea cu alte

ocazii. În aceeași zi, după orele 19:00, inculpatul a revenit la locuința sa și

s-a culcat, fără să observe starea în care se afla P.G.

Fiind audiat, inculpatul M.C.F. a declarat

că, în jurul orelor 22:00 s-a dus în camera lui P.G., a ridicat-o de jos și a așezat-o

în pat, iar în acele momente a observat că încă mai respira.

A doua zi de dimineață, în jurul orelor

05:30, a mers în camera victimei și a observat că aceasta era decedată. A început

să o spele și a îmbrăcat-o cu hainele curate de înmormântare.

După aceasta, s-a deplasat la martora A.M.,

cumnata victimei, pentru a anunța decesul.

În aceeași dimineață, inculpatul a cumpărat

un coșciug și a rugat o persoană să tragă clopotele pentru a anunța decesul lui

P.G.

Între timp, în jurul orelor 06:00, martorul

C.I.N. a intrat în locuința familiei P. pentru a afla în ce stare se află P.G. și,

observând că este decedată, a apelat Serviciul 112 unde a anunțat că M.C.F. a omorât-o

pe P.G.

La scurt timp, la fața locului au venit

lucrătorii de poliție care au delimitat zona și, ulterior, l-au adus pe M.C.F. la

sediul Postului de Poliție Gângiova în vederea demarării cercetărilor în cauză.

Conform raportului de constatare medico-legală

de necropsie din 18 septembrie 2012 întocmit de l.M.L. Craiova s-a reținut că moartea

victimei P.G. s-a datorat hemoragiei interne, urmarea unui politraumatism cu fracturi

costale bilaterale, rupturi de organe interne cu hemotorax și hemoperitoneu.

S-a reținut că leziunile de violență s-au

putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare între planuri dure.

Între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă și necondiționată,

iar moartea poate data din 9 august 2012.

În baza buletinului de analiză din 16

august 2012 al l.M.L. Craiova a rezultat că tricoul în care a fost îmbrăcat inculpatul

în data de 9 august 2012 a prezentat pe mâneca dreaptă o pată superficială de culoare

brun-roșcată pe care a fost evidențiat sânge de origine umană, fără a se putea stabili

grupa sanguină.

Inculpatul a recunoscut că a avut un conflict

cu P.G. în data de 9 august 2012, însă după orele 19:00, în care i-a dat 3-4 palme

peste față, doborând-o la pământ, după care a mai lovit-o ușor cu picioarele peste

șolduri. Inculpatul a declarat că, în după amiaza aceleiași zile, P.G. nu a fost

la domiciliu și, implicit, în perioada respectivă, nu a avut vreun conflict cu aceasta.

Versiunea prezentată de inculpat s-a reținut

că nu este susținută de niciun mijloc de probă, declarațiile martorului ocular P.F.

și ale vecinilor indicând clar un conflict îndelungat început în jurul orelor 15:00,

timp în care inculpatul a lovit-o cu intensitate cu pumnii și picioarele pe P.G.,

producându-i leziuni grave, care au condus la deces.

Situația de fapt expusă mai sus a fost

dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața

locului și planșa foto, raportul de constatare medico-legală din 8 septembrie 2012

al I.M.L. Craiova, buletin de analiză din 16 august 2012, al I.M.L. Craiova; declarația

inculpatului, declarațiile martorilor și alte înscrisuri.

Prima instanță a mai reținut că, prin ordonanța

nr. 544/P/2012 din 10 august 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus

reținerea inculpatului M.C.F., pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii

de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanța cu același număr

din 10 august 2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea acestei

infracțiuni.

Prin încheierea de ședință din data de

10 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 14577/63/2012, Tribunalul Dolj a admis

propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.C.F., pe o perioadă de 29 de

zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 10 august 2012.

Măsura arestării preventive a fost prelungită

ulterior pe parcursul urmăririi penale și menținută în timpul judecății în primă

instanță.

În cursul cercetării judecătorești, lă

termenul de ședință din data de 17 octombrie 2012, inculpatul M.C.F. a declarat

în fața instanței că se prevalează de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., solicitând ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate.

Analizând actele și lucrările dosarului,

respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, raportul

de constatare medico-legală din 18 septembrie 2012 al I.M.L. Craiova, buletinul

de analiză din 16 august 2012 al I.M.L. Craiova, declarațiile martorilor P.F., P.M.,

P.C., A.M., C.I.N., M.L.M., M.E., P.E., P.N., P.A., C.V., alte înscrisuri și declarațiile

inculpatului, pe parcursul întregului penal, prima instanță a confirmat că starea

de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă și dovedită și constă în aceea

că, în data de 9 august 2012, inculpatul a lovit-o cu intensitate, în mai multe

rânduri, într-un timp îndelungat, pe P.G., cu pumnii și picioarele în zona corpului,

producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat

decesul acesteia.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului

M.C.F. care, în data de 9 august 2012, a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri,

într-un timp îndelungat, pe victima P.G., cu pumnii și picioarele în zona corpului,

producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat

decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută

de art. 174 alin. (1) C. pen.

Reținând vinovăția inculpatului, prima

instanță l-a condamnat, iar la individualizarea pedepsei, având în vedere pericolul

social concret al faptelor săvârșite, dar și persoana inculpatului, care este tânăr,

integrat social, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră,

recunoscând și regretând fapta comisă, având în vedere și reducerea limitelor pedepsei

cu o treime, conform art. 320

1

C. proc. pen., s-a orientat la aplicarea

unei pedepse de 13 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Apreciind că scopul preventiv-educativ

al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului,

prima instanță a dispus ca executarea pedepsei să se realizeze în stare de detenție.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza

a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie,

prima instanță a apreciat că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de

sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei

nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71-64

lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, prima instanță a apreciat că, în raport

de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite

dreptul de a alege, motiv pentru care nu a interzis exercițiul acestui drept.

Având în vedere că inculpatul a fost reținut

și arestat pe durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, în baza

art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia

perioada reținerii și a arestării preventive de la 10 august 2012 la zi și a fost

menținută starea de arest.

Constatând că inculpatul a comis o infracțiune

de violență dintre cele prevăzute în anexa nr. 1 a Legii nr. 76/2008, infracțiune

pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform accepțiunii dată termenului

de art. 4 lit. b) din lege, prima instanță, în baza art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C.F., în

vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

prima instanță a constatat că numitul P.F., soțul victimei, nu s-a constituit parte

civilă în procesul penal, acesta fiind singurul moștenitor legal al victimei P.G.,

așa cum rezultă din adresa din 9 noiembrie 2012 emisă de Primăria Comunei Gîngiova,

județul Dolj.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul M.C.F.

În motivarea apelului, s-a arătat că prima

instanță nu a analizat în mod suficient împrejurările concrete în care s-a produs

fapta, respectiv aceea că, anterior săvârșirii acesteia, inculpatul a fost provocat

emoțional de copiii vecinilor și chiar de vecini pentru că nu avusese niciodată

un sprijin moral din partea familiei și a societății, comportamentul victimei, mama

vitregă a inculpatului, care nu se îndeletnicea cu munca în gospodărie și îi plăcea

să consume alcool, dar și faptul că nu a cunoscut dragostea părintească, nu a beneficiat

de o bună educație și un cămin care să îi confere înțelegere, confort spiritual

și material, fiind adeseori ținta ironiilor concetățenilor, trăind într-un mediu

cu lipsuri materiale, afective și de respingere din partea comunității și în special

a rudelor, ceea ce a condus la o stare de profundă frustrare.

S-a reținut că factorul declanșator al

săvârșirii infracțiunii a fost starea gravă de sănătate a tatălui, care era la acel

moment imobilizat la pat, urmare a unui accident vascular cerebral și avea nevoie

de îngrijire permanentă, îngrijire pe care, de multe ori, o primea de la inculpat.

A fost avut în vedere că inculpatul a vrut astfel să îi dea o lecție victimei, sperând

că aceasta o va determina să renunțe la obiceiurile sale, fără însă a avea intenția

de a-i lua viața. În consecință, a lovit victima de două trei ori cu palma, însă

aceasta, fiind în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut, continuând

însă să îi adreseze expresii jignitoare inculpatului care, în acest context, i-a

aplicate trei-patru lovituri de picior. Astfel, s-a reținut că inculpatul nu a acționat

cu intenția de a o ucide pe mama sa vitregă, ci doar activitatea de lovire a fost

realizată cu intenție, moartea victimei survenind din culpă, fapt ce caracterizează

infracțiunea săvârșită de inculpat ca fiind cea prevăzută în art. 183 C. pen., respectiv

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În consecință, sa solicitat admiterea apelului

potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței apelate și,

în rejudecare, instanța de apel să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea

de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.

În subsidiar, s-a solicitat ca la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului să se rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante

judiciare potrivit art. 74 C. pen.

În apel a fost ascultat inculpatul care,

cu această ocazie, a avut o poziție inconstantă arătând, pe de o parte, că recunoaște

în continuare starea de fapt așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, însă a precizat

că nu a avut intenția să o omoare pe victimă, dându-i doar trei palme care au provocat

căderea acesteia și neexercitând alte violențe asupra sa, pentru ca apoi să revină

și să arate că își însușește în continuare starea de fapt recunoscută în fața primei

instanțe, așa cum a fost aceasta reținută prin actul de sesizare.

Prin decizia penală nr. 60 din 22 februarie

2013 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul

M.C.F. împotriva sentinței penale nr. 476 din data de 14 noiembrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 15845/63/2012.

A fost desființată sentința în ceea ce

privește individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului și a fost redusă

pedeapsa principală aplicată acestuia de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

în continuare perioada arestării preventive de la 14 noiembrie 2012 la zi și s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare în apel, din care

200 RON onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului.

Analizându-se apelul formulat în cauză

potrivit dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., s-a reținut că acesta este fondat,

însă numai în ceea ce privește critica ce pune în discuție individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului.

În acest sens, instanța de apel a reținut,

în prealabil, că în mod temeinic prima instanță a făcut aplicarea în cauză a procedurii

simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile în care

sunt îndeplinite cerințele de fond și de formă care permit aplicarea acestei proceduri,

respectiv inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin

actul de sesizare al instanței în termenul prescris de lege, iar din probele administrate

rezultă că fapta acestuia este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana

sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Totodată, s-a reținut că, potrivit

art. 320

1

alin. (6) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este permisă și în cazul procedurii

simplificate. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., a rezultat însă că această schimbare a încadrării juridice se poate

face numai în condițiile în care starea de fapt reținută prin actul de sesizare

al instanței și însușită de inculpat conduce spre o altă încadrare juridică decât

cea arătată de procuror în partea dispozitivă a rechizitoriului, aceasta deoarece

o condiție pentru ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate este

aceea că inculpatul trebuie să recunoască săvârșirea faptelor așa cum acestea au

fost reținute în actul de sesizare al instanței. Pe de altă parte, s-a reținut că

limitările de natură probatorie din cadrul procedurii simplificate exclud posibilitatea

instanței ca în cadrul acestei proceduri să rețină o altă stare de fapt decât cea

descrisă prin actul de sesizare, care să ducă și la o altă încadrare juridică a

faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În același sens, s-a avut

în vedere că alin. (4) al art. 320

1

C. proc. pen. arată că instanța procedează

la soluționarea cauzei în procedură simplificată numai atunci când din probele administrate

în cursul urmăririi penale rezultă că fapta dedusă judecății există.

Prin urmare, s-a reținut că schimbarea

încadrării juridice a faptei în cadrul procedurii simplificate este posibilă numai

în condițiile în care însăși starea de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței

nu conduce la încadrarea juridică a faptei arătată prin rechizitoriu. Astfel, s-a

reținut că, în condițiile în care, în vederea stabilirii încadrării juridice, se

pune în discuție starea de fapt cu care instanța a fost investită, este evident

că judecata nu mai poate avea loc potrivit procedurii simplificate deoarece este

necesară administrarea unui probatoriu care să demonstreze o altă stare de fapt

decât cea reținută prin rechizitoriu și, implicit, încadrarea juridică pusă în discuție.

În acest sens, a fost avut în vedere că dispozițiile alin. (8) al art. 320

1

C. proc. pen. arată că instanța va respinge cererea de judecare potrivit procedurii

simplificate atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale

nu sunt suficiente pentru a stabili dacă fapta există. S-a reținut că prin sintagma

„fapta există” folosită de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor alin. (4) și

(8) ale art. 320

1

C. proc. pen. nu se înțelege numai existența stricto

sensu a acesteia, în sensul producerii unei modificări obiective în realitate, ci

aceasta trebuie avută în vedere în sens larg, acela că fapta există în modalitatea

descrisă prin actul de sesizare a instanței, în caz contrar, o recunoaștere a faptelor

reținute prin actul de sesizare al instanței, condiție prealabilă de declanșare

a procedurii simplificate, fiind lipsită de conținut.

În speța dedusă judecății, s-a constatat

că starea de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței și recunoscută de

inculpat, care a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, este în

deplină concordanță cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale, din care

rezultă faptul că întregul conflict între inculpat și victimă s-a derulat pe parcursul

a aproximativ două ore, timp în care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu

pumnii și picioarele victimei, lovituri ce au cauzat acesteia leziunile descrise

în raportul de constatare medico-legală de necropsie, respectiv politraumatism cu

fracturi costale bilaterale, rupturi de organe interne cu hemotorax și hemoperitoneu,

ce au determinat hemoragie internă și, în final, decesul victimei. S-a reținut că,

așa cum se arată în actul medico-legal, leziunile au legătură directă și necondiționată

cu moartea victimei.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că

ceea ce diferențiază infracțiunea de omor de cea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, este forma distinctă a intenției cu care cele două infracțiuni se săvârșesc.

Astfel, s-a reținut că, dacă omorul se săvârșește cu intenție directă sau indirectă

în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) sau b) C. pen., infracțiunea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată

în situația căreia lovirile sau vătămările sunt săvârșite cu intenție directă sau

indirectă, iar rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, survine din culpă.

S-a mai reținut că poziția psihică cu care

inculpatul a acționat se stabilește în raport cu împrejurările concrete ale speței,

or, în cauza dedusă judecății, lovirea repetată a victimei într-un interval de timp

îndelungat și cu o intensitate deosebită, fapt relevat prin actul medico-legal ce

consemnează leziunile produse, urmată de lăsarea acesteia de către inculpat, fără

a încerca să îi acorde un ajutor, relevă intenția inculpatului de a produce moartea

victimei. A fost avut în vedere că, chiar dacă acest rezultat, din punct de vedere

al poziției psihice a inculpatului, nu a fost urmărit, este evident că în împrejurările

în care s-a săvârșit fapta, inculpatul a acceptat cel puțin posibilitatea producerii

sale.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat

că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul solicitat de

inculpat prin motivele de apel.

S-a constatat, însă, că este fondat apelul

inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate acestuia.

Fără a nega gravitatea deosebită a faptei

săvârșite de inculpat, ce rezultă din natura sa, dar și din modul de săvârșire al

acesteia și faptul că între inculpat și victimă s-au mai produs anterior conflicte

în care inculpatul a agresat-o pe această, instanța de apel, la individualizarea

pedepsei, a avut în vedere și împrejurările favorabile acestuia, respectiv împrejurarea

că în speță nu s-a demonstrat cu certitudine că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție

directă urmărind moartea victimei, faptul că atât acesta, cât și victima, la momentul

săvârșirii faptei, consumaseră băuturi alcoolice, dar și împrejurările ce caracterizează

persoana inculpatului, respectiv lipsa de suport afectiv din partea familiei și

educația sa precară, ceea ce a condus la concluzia că aplicarea unei pedepse către

maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită nu este de natură să contribuie

la reeducarea inculpatului, ci poate să conducă, dimpotrivă, la accentuarea poziției

acestuia de neconformare la normele sociale și, implicit, la săvârșirea în viitor

de noi fapte antisociale și chiar fapte de natură penală de o gravitate deosebită.

În acest context, avându-se în vedere limitele

de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, reduse potrivit

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și în raport de toate împrejurările

ce caracterizează fapta săvârșită și persoana inculpatului, s-a apreciat că o pedeapsă

de 12 ani închisoare este mai în măsură să realizeze scopul punitiv, dar mai ales

cel preventiv și educativ în sensul art. 52 C. pen. și să contribuie la reeducarea

inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, având în vedere și

vârsta acestuia, dar și imperativul reinserției sale sociale.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C.F.,

solicitând, prin intermediul apărătorului

desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe

fond, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor, în infracțiunea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (critică circumscrisă cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.), precum și reducerea cuantumului

pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul

parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Inculpatul M.C.F. a fost condamnat de instanța

de fond pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1)

C. pen., constând în aceea că, în data de 9 august 2012, a lovit-o cu intensitate,

în mai multe rânduri, timp îndelungat, pe victima P.G., cu pumnii și picioarele

în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe)

care i-au provocat decesul acesteia.

În fața primei instanțe, acesta a recunoscut

comiterea faptei, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel fiind, au fost reținute în favoarea

inculpatului dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., privind

beneficiul reducerii cu ⅓ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța

de fond aplicându-i o pedeapsă de 13 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

Totodată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71

C. pen.

Ulterior, instanța de prim control judiciar

a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 13 ani închisoare la 12

ani închisoare.

Criticile formulate pe calea prezentului

recurs, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

17 și 14 C. proc. pen., au vizat schimbarea încadrării juridice dată faptei din

infracțiunea de omor, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

și, respectiv, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, care a fost apreciată ca

fiind prea aspră.

Înalta Curte reține că prin Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ., publicată

în M. Of. nr. 89/12.02.2013, s-au adus modificări în ceea ce privește limitele casării

în recurs, acestea fiind circumscrise esențialmente încălcărilor în drept, iar nu

în fapt.

Anterior intrării în vigoare a legii enunțate,

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. permitea

examinarea hotărârilor recurate atât sub aspectul legalității acestora, cât și sub

aspectul temeiniciei.

Actualmente, acest caz de casare privește

doar nelegalitatea pedepsei, ceea ce înseamnă aplicarea, de către instanțe, a unor

pedepse în alte limite decât cele prevăzute în norma de incriminare.

În cauză, se constată, în raport de data

pronunțării hotărârii atacate (22 februarie 2013) și data intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 (cu respectarea dispozițiilor tranzitorii), că nu sunt incidente

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate.

Față de împrejurarea că, în speță, criticile

formulate de către recurentul inculpat au vizat netemeinicia pedepsei, iar nu nelegalitatea

acesteia, Înalta Curte constată că nu poate fi reținut cazul de casare invocat.

Cu privire la critica vizând greșita încadrare

juridică a faptei, caz de casare circumscris, anterior modificărilor intervenite

ca urmare a Legii nr. 2/2013, dispozițiilor art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., recurentul inculpat apreciind că fapta sa nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor, ci ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, este avut în vedere,

pe de o parte, faptul că acest caz de casare a fost abrogat prin intrarea în vigoare

a Legii nr. 2/2013, iar pe de altă parte, recurentul inculpat nu l-a invocat în

termenul prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.,

potrivit căruia motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs

sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată, Înalta Curte apreciază că această

critică poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii, însă,

în prezenta cauză, se constată că instanțele anterioare au încadrat corect din punct

de vedere juridic fapta comisă de inculpat, aceasta întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii de omor.

Cazurile în care s-a făcut o greșită aplicare

a legii sunt desemnate de toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare

de drept, în afara celor prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.

Încadrarea juridică a faptei este o chestiune

de drept, în condițiile în care prin aceasta nu se atinge fondul, deoarece chestiunea

de fond rezidă în constatarea existenței sau inexistenței faptei săvârșite de inculpat,

precum și a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea în sensul, dacă această faptă

constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune de drept. Fapta

sau faptele trebuie acceptate de către instanța de recurs astfel cum au fost reținute

de instanța de fond, însă încadrarea juridică constituie o chestiune de drept care

poate fi supusă cenzurii instanței de recurs și poate fi modificată de aceasta.

Ca atare, critica recurentului inculpat

privind încadrarea juridică a faptei poate fi examinată prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., astfel cum a

fost modificat, cu respectarea celorlalte condiții cerute de lege, însă, așa cum

s-a arătat anterior, fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor, astfel

cum instanțele au reținut, aplicând legea în mod corect.

Pentru considerentele anterior expuse și

având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine

casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatei durata reținerii și a arestării preventive de 10 august 2012

la 13 mai 2013.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.C.F. împotriva deciziei penale nr. 60 din 22 februarie 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și a arestării preventive de la 10 august 2012 la 13 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai

2013.