ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3191/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3191/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Prin sentința civilă
nr. 1112 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de
reclamantele H.M.E., R.T. și G.E. împotriva pârâților SC M. SRL Sulița, SC D.F.
SA Suceava și M.S.F., față de acesta din urmă, prin admiterea excepției lipsei
calității procesuale pasive.
În motivarea soluției
s-a reținut că, în speță, fiind vorba despre revendicarea unui imobil
naționalizat conform Decretului nr. 134/1949 sunt aplicabile dispozițiile legii
speciale - Legea nr. 10/2001, care prevalează dispozițiilor de drept comun, iar
persoanele aflate în situația reclamantelor trebuie să urmeze această
procedură. Reclamantelor le-a foste respinsă plângerea la Legea nr. 112/1995, iar cu privire la cererea de anulare a celor două contracte s-a reținut
că în privința acestora nu există nici un motiv de nulitate absolută, fiind
îndeplinite toate condițiile cerute pentru încheierea lor, inclusiv forma
solemnă.
Apelul declarat de
reclamantele H.M.E. și R.T. împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia
nr. 81 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat.
În considerentele
deciziei s-a reținut că, în raport de obiectul litigiului - revendicarea unui
imobil naționalizat - și raportat la aplicabilitatea în privința acestuia a
reglementărilor cu caracter special, soluția de respingere ca inadmisibilă a
acțiunii pronunțată de prima instanță este corectă.
Astfel, litigiul
fiind promovat ulterior apariției Legii nr. 10/2001 se supune acesteia, iar
motivele de apel ce invocă neaplicarea acestei legi prin prisma art. 6 din
Legea nr. 213/1998 nu sunt fondate, deoarece aceste dispoziții stabilesc
competența instanțelor în stabilirea valabilității titlurilor numai în situația
bunurilor din domeniul public sau privat al statului sau unităților
administrativ-teritoriale, a celor preluate fără titlu valabil și numai dacă nu
fac obiectul legii speciale de reparare.
În privința cererii
de constatare a nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare
s-a reținut că acestea au fost încheiate cu respectarea art. 948 C. civ., și
sub acest aspect soluția primei instanțe fiind legală.
Împotriva acestei
decizii reclamantele H.M.E. și R.T. au declarat recurs solicitând admiterea
acestuia, pentru următoarele motive:
Recurentele susțin că
decizia de confirmare a hotărârii de respingere ca inadmisibilă a acțiunii este
nelegală deoarece, în cazul confiscării unui imobil și vânzării acestuia
ulterior altei persoane fizice sau juridice, acțiunea în revendicare întemeiată
pe art. 480-481 C. civ. este admisibilă, altfel se îngrădește liberul acces la
justiție, ceea ce este în contradicție cu practica CEDO.
Sunt reiterate
apărările conform cărora dispozițiile arat. 6 din Legea nr. 213/1998 nu sunt
aplicabile pentru a face acțiunea inadmisibilă în condițiile existenței unei
legi speciale, în speță imobilul fiind vândut unei persoane juridice de drept
privat, deci nu face parte din domeniul public sau privat al statului.
Cu privire la petitul
prin care s-a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare
și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, recurentele susțin
că dreptul lor de proprietate nu a fost desființat, iar statul nu a devenit
proprietar prin naționalizarea fără titlu a imobilului în speță, care a avut
destinația de locuință.
Se arată că, prin
contractul de vânzare-cumpărare din 2 mai 2001, SC M. SRL Sulița a dobândit
proprietatea asupra 110 mp teren și asupra construcției, iar la acea dată,
formalitatea actului autentic era prevăzută sub sancțiunea nulității absolute.
De asemenea, contractul este lovit de nulitate absolută pentru prețul derizoriu
și nevalabilitatea obiectului, deoarece vânzarea a avut un caracter ilicit,
imobilul fiind preluat de stat fără titlu și neaparținând vânzătorului.
Recurentele mai invocă lipsa cauzei și frauda la lege, pe motiv că existența dubiilor
asupra titlului statului erau cunoscute de cumpărător, acesta a avut cunoștință
de procesul de revendicare în baza Legii nr. 112/1997, precum și de faptul că
Legea nr. 10/2001 conferea dreptul reclamantelor de a solicita restituirea în
natură.
Recurentele invocă
reaua-credință a părților contractante, care cunoșteau viciile actului de
naționalizare, acordul autorului reclamantelor nefiind dat la naționalizare,
iar aceasta a fost neconstituțională și a încălcat normele Codului civil.
Astfel, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este lovit de
nulitate absolută, deoarece imobilul a fost construit înainte de naționalizare
de către un particular, avea destinația de locuință și a fost transformat în
farmacie de locatar, astfel că Decretul nr. 134/1949 nu a fost un act juridic,
ci unul politic.
S-a mai invocat
greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a
Ministerului Sănătății, acesta având calitatea de emitent al certificatului de
atestare a dreptului de proprietate, ca act juridic care face obiectul
acțiunii.
Intimații nu au
formulat întâmpinare.
Analizând recursul
prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată, reclamantele au solicitat să fie obligați pârâții să le
lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul naționalizat fără
titlu în baza Decretul nr. 134/1949 - construcție și teren și să se constate
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 2 mai 2001, precum
și a contractului din 4 septembrie 2002 având ca obiect imobilul revendicat, și
nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 3
aprilie 2000 emis de Ministerul Sănătății.
Anterior,
reclamantele au formulat plângere la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea
imobilului, care a foste respinsă prin sentința nr. 3222 din 4 mai 2008 a Judecătoriei Botoșani, definitivă prin respingerea apelului.
Acțiunea în
revendicare imobiliară promovată de reclamante pentru imobilul în litigiu este
inadmisibilă prin raportare la reglementările legale cu caracter special
incidente în speță, așa cum s-a reținut și în decizia analizată, valorificarea
drepturilor pretinse putându-se realiza în conformitate cu normele Legii nr.
10/2001, în vigoare la data formulării prezentei cereri.
Cu privire la
competența instanțelor în stabilirea valabilității titlului, Legea nr. 213/1998
o prevede numai în situația bunurilor din domeniul public sau privat al
statului sau unităților administrativ-teritoriale, a celor preluate fără titlu
valabil și numai dacă ele nu fac obiectul legii speciale de reparare. Or,
imobilul în litigiu a fost preluat “cu titlu”, în sensul legii, prin Decretul
nr. 134/1949 și, așa cum s-a reținut anterior, este supus reglementărilor
speciale ale Legii nr.10/2001.
Prin urmare sunt
nefondate motivele de recurs care vizează această chestiune, dezlegarea în
drept dată în apel fiind corectă.
Nici celelalte motive
de recurs care vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale privind
valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare nu sunt fondate, și sub acest
aspect decizia criticată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Astfel, cerința
formei solemne a fost îndeplinită prin încheierea contractului autentificat din
4 septembrie 2002, obiectul contractului este determinat, licit, moral și se
găsește în circuitul civil, vânzătorul fiind titularul dreptului subiectiv
conform sentinței nr. 108 din 5 mai 2004 a Curții de Apel Suceava, care a
confirmat valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Cu privire la modul
de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a emitentului
certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca act administrativ
individual solicitat a fi analizat prin aceeași acțiune, motivul de recurs
bazat pe acest aspect va fi respins, față de soluția de respingere a acțiunii
ce urmează a fi menținută în recurs,și care n-ar determina o altă soluție în
cauză.
Se va reține deci, că
instanța de apel a aplicat în mod corespunzător prevederile legale, motivele de
recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 C. proc. civ. nefiind
fondate.
În consecință, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantele H.M.E. și R.T. împotriva Deciziei nr. 81 din 10 iunie 2009
a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamantele
M.E.H. și
R.T. împotriva
Deciziei nr. 81 din 10 iunie 2009 pronunțată de Curtea de
Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 decembrie 2009.