ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3117/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3117/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă

nr. 1696 din 13 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov,

secția comercială și

de contencios administrativ, în dosar nr. 343/62/2007, s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamantul P.A. în contradictoriu

cu pârâții SC I. SA prin administrator judiciar SC

C.

SRL,

SC A.

SRL și V.I.

S-a

admis cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului de către

intervenienta SC T.B.C. SRL și în consecință:

S-a

constatat că reclamantul P.A. are un drept de proprietate asupra cotei de 1 %

din construcția înscrisă în CF nr. 20820 Brașov sub nr. top

inițial 7400/1/b/1/

1,

7400/2/1, în prezent sub nr. top nou 7400/1/b/1/

1,

7400/2/1/1

(rezultat în urma dezmembrării

nr. top

inițial)

compusă

din

spații de producție și alimentație

publică, fermentație, fierbere, îmbuteliere, două depozite de spălare,

coridor, vestiar, wc, sala consum, bucătărie,

vestiar, wc, birou.

S-a instituit în favoarea reclamantului un drept de

superficie, corespunzător

acestui drept de proprietate asupra

terenului pe care se află edificată construcția,

proprietatea pârâtelor

SC I. SA și SC A. SRL

S-a dispus înscrierea în favoarea reclamantului în CF

20820 Brașov asupra

construcției de sub nr. top 7400/1/b/1/1/1, 7400/2/1/1 a

dreptului de proprietate în

cota de 1 %, cu titlu de cumpărare,

iar asupra terenului de sub nr. top menționat a dreptului de superficie

corespunzător dreptului de proprietate al acestuia asupra

construcției.

S-au

respins restul pretențiilor reclamantului.

S-a respins cererea de intervenție formulată în interes

propriu de

intervenienta SC T.B.C. SRL (fostă SC I.P.C.I.P. SRL) în

contradictoriu cu

celelalte părți.

Au fost obligare pârâtele SC I. SA și SC A. SRL să

plătească

reclamantului suma de 53,1 lei RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

A reținut instanța că, prin contractul cadru încheiat, la

data de 25 martie 1996,

părțile

în calitate de asociați au convenit înființarea a două societăți comerciale una

cu obiect de activitate producția de bere, iar cea de a doua, cu obiect de

activitate comercializarea băuturilor, care să funcționeze cu sediul în

clădirea începută și

finalizată de pârâta SC

I.

SA,

situată în Brașov, str. Carpaților.

Părțile

asociate au convenit ca la constituirea capitalului societăților de câte

15.000.000 lei să participe după cum urmează: pârâta SC I. SA cu procent de 68 %

(suma de 10.200.000

lei),

pârâta SC A.

SA cu un procent de 20 %

(suma de 3.000

lei),

intervenienta SC T.B.C. SRL cu un procent de 10 %

(suma de 1.500.000 lei), reclamantul P.A. cu un procent de 1 % (suma de

150.000 lei) și pârâtul V.l., cu procentul de 1 % (suma de 150.000 lei).

De asemenea, s-a mai convenit ca valoarea clădirii,

investițiile efectuate de

pârâta SC I. SA, precum și

lucrările ce urmau să fie efectuate

pentru buna

funcționare a celor două societăți noi înființate și

valoarea utilajelor fabricii de bere vor fi incluse în capitalul social, iar

finalizarea investițiilor constând în finalizarea

lucrărilor de

construcții urmau să fie avansate de pârâta SC I. SA

Părțile contractante au recunoscut că pârâtele SC I. SA

și SC

A.

SRL

au dreptul de proprietate asupra

terenului pe care se construit sediul societăților nou înființate, convenind la

închirierea

lui

acestora.

La data de

6 decembrie 1996,

parata SC I. SA a emis factura nr. 5876296

către reclamant privind

plata contravalorii cotei de 1 %, respectiv

din

cheltuielile

aferente lucrărilor C+M la fabrica de bere în valoare de 1.851.612

lei,

din

care s-a

scăzut valoarea

lucrărilor facturate anterior în sumă de 2.359.726 lei. Pe factură

pârâta a menționat termenul de plată scadent la 10

zile

de la facturare.

Din chitanța nr. 450/1996 a reieșit că pârâta a primit

plata parțială a acestei

facturi.

Ulterior, prin

chitanța nr. 225 din 29 mai 1998 a primit și restul de plată.

Prin contractul de

închiriere nr. 568 încheiat la data de 15 iulie 2003, pârâții

SC I. SA, SC

A. SRL, V.l. și reclamantul

în calitate de proprietari, locatori au închiriat construcțiile situate în

Brașov, str. Carpaților locatarei SC G. SA

S-a observat că la art.

1 pct. 2 din contractul semnat de pârâți și reclamant s-a recunoscut că

proprietatea construcțiilor aparține pârâtei SC I. SA în procent de 78 %,

pârâtei SC A. SRL în procent de 20,5 %, pârâtului V.I. în procent de 1 % și

reclamantului în procent de 1 % și se reține că acest contract nu a fost

contestat de pârâți în timpul procesului.

Potrivit CF 20820

Brașov s-a reținut că pârâtele SC I. SA și SC A. SA, și-au înscris dreptul de

proprietate asupra terenului înscris sub nr.

7400/1/b/1/1,

7400/1/b/1/2 și 7400/2/1

comasat apoi sub nr. 7400/1/1, 7400/2/1 cu titlu de drept de vânzare cumpărare

în cote de 9/10, respectiv 1/10, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.

24229/1993.

Potrivit

mențiunilor de la 13 + 14,

15,

16 s-a

constatat că deși intervenise contractul cadru între pârâte și reclamant, la

data de 12 iunie 1997, la cererea acestora construcția s-a întabulat pe terenul

proprietatea pârâtelor doar în favoarea lor, fără să fie arătate cotele de

proprietate.

Ulterior, din

mențiunea de la 13 + 16 efectuată la data de 28 august 2003, după ce între

părți a intervenit contractul de închiriere nr. 568 din 15 iulie 2003 prin care

s-a recunoscut de către pârâtă dreptul de proprietate deținut asupra cotei de 1

%, s-a procedat la dezmembrarea nr. top A + 7 (7400/1/

b/1

/1,

7400 2/1), în

trei loturi, cu nr. top noi, respectiv 7400

/1/b/1/1/1,

7400/2/1/1

pe care s-a identificat și construcția descrisă mai sus,

7400/

1/b/1/1/2,

7400/2/1/2 și

7400/1/b/1/1/3,

7400/2/1/3

iar

dreptul de proprietate a fost înscris doar în favoarea paralelor în cote de

1/10 și respectiv 9/10.

Pârâta

SC I.

SA

a susținut că dreptul de

proprietate asupra construcției nu s-a constituit în patrimoniul reclamantului

deoarece nu a achitat în termenul de 10 zile contravaloarea facturii emise în

acest sens. Susținerea nu este întemeiată având în vedere că prin contractul

cadru nu s-a prevăzut nicio sancțiune în cazul în care plata contravalorii

lucrărilor prin care se dobândește dreptul de proprietate se achită după

scadența pretinsă de pârâtă și care de asemenea nu a fost cuprinsă în convenția

părților.

Mai

mult, chiar pârâta SC I. SA a recunoscut expres reclamantului dreptul de

proprietate asupra construcției în cotă de 1 % printr-o convenție ulterior

intervenită (mult după data scadentă pretinsă de aceasta) materializară în

contractul de închiriere nr. 568/1998 și însușită de aceasta prin semnătură.

Așadar,

în raport de aceste înscrisuri afirmațiile pârâtei s-au apreciat nefondate.

Prin

urmare, s-a constatat că reclamantului i s-a constituit în proprietate dreptul

de proprietate asupra cotei de 1 %

din

construcție, conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1991 raportat la art. 1295

C. civ.

În

aceste condiții se reține în temeiul art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938 că

înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției doar în favoarea

pârâtelor s-a efectuat greșit și se

va dispune rectificarea cărții

funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra cotei de 1 % în

favoarea reclamantului în baza contractului cadru și a prezentei sentințe.

De

asemenea, văzând și art. 11 din Decretul - Lege nr. 115/1938, cum reclamantul

deține un drept de proprietate doar asupra construcției, iar pârâtele SC I. SA

și SC A. SA dețin dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află

edificată construcția, instanța a instituit în favoarea acesteia un drept de

superficie asupra acestui teren și a dispus întabularea acestui drept în CF nr.

20820 Brașov, în temeiul art. 17 și 46 din Decretul - Lege nr. 115/1938.

Prin

urmare instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamant cu referire la

nr. top nou cu care este înscrisă construcția, respectiv 7400/1/b/1/1/1,

7400/2/1/1 și pe cale de consecință a admis cererea de intervenție în interesul

acestuia formulată de intervenienta SC T.B.C. SRL și va respinge pretențiile

reclamantului cu privire la celelalte nr. top dezmembrate din nr. top inițial

7400/1/b/1/1, 7400/2/1.

În ceea ce privește

cererea de intervenție formulată în interes propriu de către intervenienta SC

T.B.C. SRL s-a respins.

Din

contractele de cesiune de acțiuni autentificate sub nr. 850 din 27 iunie 2002

și nr. 848 din 27 iunie 2002 a rezultat ca antecesoarea intervenientei SC

I.P.C.I.P. SRL în calitate de asociat a cedat celorlalți asociați acțiunile

deținute în cele două societăți SC R. SA și SC G. SA, înființate prin

contractul cadru.

Instanța a reținut că

și în cazul în care s-ar admite că majorarea de capital la SC R. SA și SC G.

SA

nu s-a mai efectuat, astfel încât

valoarea clădirii și a investițiilor efectuate de SC I. SA nu a fost inclusă in

capitalul social al SC R. SA și SC G. SA, prin aportare în natură, ci a rămas,

prin cumpărare de la SC I. SA și în patrimoniul reclamantului (1 %) și a

intervenientei (10 %), cererea acesteia nu este neîntemeiată.

Curtea de Apel

Brașov, prin decizia nr. 201 din 13 noiembrie 2007, a respins, ca nefundat,

apelul declarat de intervenienta în interes propriu SC T.B.C. SRL împotriva

menționatei sentințe.

Împotriva deciziei

curții de apel intervenienta în interes propriu SC T.B.C. SRL a declarat, în

termen, recurs, solicitând admiterea recursului său și modificarea hotărârilor

în sensul admiterii cererii sale de intervenție în interes propriu astfel cum a

fost formulată.

În recursul său, după

ce arată capetele cererii sale de intervenție în interes propriu și motivele

acestei cereri, recurenta aduce o serie de critici deciziei instanței de apel

fără însă a le structura în motive clare de recurs în conformitate cu

prevederile art. 304 C. proc. civ. și fără a le încadra în drept.

Astfel, recurenta consideră

că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus

judecății atunci când a calificat contractul de cesiune de acțiuni ca fiind o

cesiune a unor investiții, având în vedere că obiectul acestor contracte îl

reprezentau doar acțiunile, iar celelalte investiții, care sunt bunuri

corporale nu puteau forma obiectul unor cesiuni decât dacă erau incluse în

patrimoniul societății și apoi materializate în acțiuni. Prin contractele de

cesiune au fost înstrăinate doar acțiunile pe care SC T.B.C. SRL le deținea la

cele două societăți, aceasta pierzându-și și doar calitatea de acționar nu și

pe cea de proprietar asupra cotei de 10 % din fabrica și instalația de bere.

De asemenea, se

susține că instanța de apel a apreciat în mod greșit că prin respectivele

contracte s-a făcut și o desocotire a părților cu privire la valoarea activelor

reprezentând echivalentul valoric al investițiilor realizate asupra cotei de 10

% pentru că în speță trebuie făcută distincție între cele două raporturi

juridice comerciale și respectiv cele două calități pe care le are recurenta și

anume calitatea de proprietar asupra cotei de 10 % din fabrică și instalația de

bere și, pe de altă parte, calitatea de acționar la SC R. SA și SC G. SA prin

subscrierea la capitalul social.

În aprecierea stării

de fapt instanța de apel trebuia să ia în considerare și procesul – verbal al

A.G.A. din data de 26 martie 2002, act din care rezultă clar care a fost

intenția antecesoarei recurentei.

Examinând recursul

intervenientei în interes propriu, prin prisma motivului invocat și care se

încadrează, prin ambele argumente dezvoltate, celui prevăzut de pct. 8 al art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel, ca

și instanța de fond, contrar celor susținute de recurentă, a făcut o corectă

interpretare a actului juridic dedus judecății atunci când a apreciat că deși

intitulate „contracte de cesiune acțiuni” convențiile dintre părți în discuție includ

și desocotirea părților cu privire la valoarea activelor reprezentând

echivalentul valoric al investițiilor realizate în cotă de 10 %.

Cum corect au reținut

instanțele această interpretare se sprijină în primul rând pe examinarea

contractelor, și respectiv pe mențiunea potrivit căreia părțile „nu mai au niciun

fel de pretenții una față de cealaltă, inclusiv la investițiile făcute”

mențiune care se coroborează cu cele consemnate în procesul – verbal A.G.A. din

26 ianuarie 2002 și hotărârile A.G.A. din 26 ianuarie 2002 și 29 aprilie 2002.

De asemenea, din înscrisul

din 19 decembrie 2001 ce a stat la baza negocierii dintre intervenienta –

recurentă și pârâtă rezultă că „la marja tranzacției s-au luat în calcul și

investițiile netrecute în patrimoniul” SC G. SA și SC R. SA De altfel,

cuantumul sumelor achitate de către pârâta SC I. SA pe baza convențiilor cu

intervenienta în interes propriu reprezintă echivalentul valoric al cotei de 10

% din investițiile realizate.

Față de conținutul

contractelor și de interpretarea dată de instanță acestora rezultă că instanța

de apel, ca și cea de fond, a avut în vedere ambele calități ale intervenientei

în interes propriu, precum și raporturile juridice complexe dintre părți.

În aceste condiții

instanțele au interpretat corect convențiile dintre părți și, în conformitate

cu prevederile art. 969 C. civ., le-au recunoscut acestor convenții puterea de

lege între părțile contractante.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de intervenienta SC T.B.C. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 201/ Ap

din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.