ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2329/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată depusă pe rolul Tribunalului Satu-Mare, s ecția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC U. SA Baia Mare a solicitat instanței să se dispună rezilierea contractului de consultanță din 19 februarie 2008 și obligarea pârâtei SC F.C. SRL Satu Mare la restituirea sumei de 54 . 632,90 RON reprezentând contravaloare factura din 25 februarie 2008. Tribunalul Satu-Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 342 din 23 octombrie 2012, a admis în parte acțiunea comercială formulată de către reclamanta SC U. SA în contradictoriu cu pârâta SC F.C.

SRL. A dispus rezilierea contractului de consultanță din 19 februarie 2008 încheiat între părți. A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 54.632,90 RON reprezentând c/v factura din 25 februarie 2008. A compensat cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că rezilierea contractului nu poate fi primită de către instanța de judecată decât dacă sunt întrunite condițiile rezilierii, respectiv neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtă. S-a constatat că reclamanta nu face nici o referire la vreuna din obligațiile concrete asumate de pârâtă prin contractul de consultanță din 19 februarie 2008 - Cap II, pct. 1.1.

- 1.5., art. , pct. 2.1.-2.6. sau Cap.VI. art. 11, a căror încălcare culpabilă din partea pârâtei ar fi putut duce la o reziliere a contractului, ci aceasta invocă chestiuni ce țin de obiectul contractului și de încheierea acestuia, care nu pot duce la rezilierea contractului ci eventual la o nulitate a acestuia. Reclamanta nu dovedește în nici un fel faptul că pârâta a încălcat vreuna din obligațiile contractuale.

Faptul că la data semnării contractului de consultanță dintre părți nu era elaborat și publicat Ghidul solicitantului la care face referire reclamanta și că nu se cunoșteau criteriile de eligibilitate pentru solicitanți, reține instanța de fond, nu are nici o relevanță în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale, respectiv prestarea serviciilor de "consultanță pentru realizarea și depunerea documentației de proiect pentru obținerea de finanțare europeană nerambursabilă". Cu toate acestea, susținerile reclamantei nu au nici un suport legal întrucât criteriile de eligibilitate au fost făcute publice încă din anul 2007 așa cum rezultă aceasta din Ordinul M.E.F. nr. 479 din 20 februarie 2008 unde la art. 4 se prevede că schema de finanțare a fost elaborată în conformitate cu Regulamentul CE nr. 1628/2006 publicat în Jurnalul Oficial al U.E.

nr. L302 din 01 noiembrie 2006, Programul sectorial Creșterea competitivității economice aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 3472 din 12 iulie 2007 și Documentul cadru de implementare care a fost făcut public în anul 2007, care sunt toate documente de reglementare în domeniu și pe care reclamanta le cunoștea la data semnării contractului. Ghidul Solicitantului însă nu este document de reglementare ci unul de orientare fiind elaborat pentru fiecare apel în vederea orientării solicitanților în elaborarea proiectelor, astfel încât nu are nici o relevanță faptul că acesta nu era publicat la data semnării contractului, iar acest fapt nu poate constitui un motiv de reziliere a contractului întrucât nu are nici o legătură cu obligațiile asumate de noi prin contract.

S-a apreciat că prin invocarea celor de mai sus, reclamanta își invocă practic propria culpă cu ocazia încheierii contractului de consultanță, fapt nepermis de lege. Această chestiune a așa zisei necunoașteri a criteriilor de eligibilitate în momentul semnării contractului a fost lămurită de Curtea de Apel Oradea în motivarea Deciziei nr. 72/Com/2010-A din 01 iulie 2010 pronunțată în apel, în Dosarul nr. 7980/182/Com/2008-A, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de consultanță din 19 februarie 2008. Instanța de fond a apreciat că, reclamanta avea obligația de informare înainte de încheierea contractului și că nu rezultă din nicio prevedere contractuală faptul că în calitate de consultant, pârâta ar fi făcut cunoscut reclamantei că aceasta îndeplinește criteriile de eligibilitate ci singura obligație asumată a fost aceea de a oferi servicii de consultanță pentru realizarea și depunerea documentației de proiect.

În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a nerespectării de către pârâtă a dispozițiilor art. 26 din contract, privind depunerea Rapoartelor de activitate, instanța a reținut că, contrar susținerilor acesteia, pârâta a întocmit și depus la reclamantă 2 rapoarte de activitate înregistrate la aceasta din 25 martie 2008 și din 17 aprilie 2004. Neîntocmirea în continuare a rapoartelor de activitate însă, se datorează culpei reclamantei care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind furnizarea către pârâtă a informațiilor necesare întocmirii proiectului, aceasta încheind un alt contract cu o altă societate.

Constatând că, părțile litigante au considerat contractul încheiat între ele ca fiind reziliat la circa o lună de la încheierea acestuia când a fost încheiat contractul cu cealaltă societate și că părțile nu au stipulat printr-un pact comisoriu rezilierea de drept a contractului, instanța de fond a reținut că rezilierea acestuia urmează să fie constatată de către instanța de judecată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 54.632,90 RON reprezentând plata făcută de reclamantă cu OP din 27 februarie 2008 în baza facturii din 25 februarie 2008, instanța s-a constatat că este neîntemeiat, pârâta a întocmit și depus la reclamantă 2 rapoarte de activitate înregistrate la aceasta sub din 25 martie 2008 și din 17 aprilie 2004. Apelul declarat de reclamanta SC U. SA împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 82/C/2013-A din 31 octombrie 2013. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a încheiat la data de 19 februarie 2008 un contract de consultanță, cu pârâta SC F.C.

SRL, reprezentată legal de Ș.O. – asociat unic, având ca obiect asigurarea de către pârâtă a serviciilor de consultanță pentru realizarea și depunerea documentației de proiect pentru obținerea de finanțare europeană nerambursabilă. Reclamanta s-a obligat să plătească pârâtei suma de 75.000 euro + TVA pentru realizarea proiectului, în 6 tranșe lunare a câte 12500 euro + TVA fiecare, și suma de 425.000 euro pentru implementarea proiectului. În art. 7 din contractul arătat s-a prevăzut că plata se face lunar, până în data de 10, în baza facturii emise de consultant în data de 05 a fiecărei luni pentru luna anterioară. În baza acestui contract, pârâta a emis factura din 25 februarie 2008, în valoare de 54632,90 RON, echivalentul sumei de 12500 euro, prima tranșă stabilită prin contractul de consultanță.

Această sumă a fost achitată de către reclamantă prin OP din 27 februarie 2008. Pe de altă parte, reclamanta a mai încheiat un contract de consultanță, cu aceleași clauze, cu SC K. SRL, reprezentată legal de aceeași persoană – Ș.O., asociat unic. Acest contract a fost înregistrat sub același din 19 februarie 2008, și în aceeași dată 19 februarie 2008. În temeiul acestui contract, a fost emise două facturi, respectiv din 07 aprilie 2008 în sumă de 55.253,18 RON reprezentând tranșa a doua datorată în temeiul contractului de consultanță din 19 februarie 2008 și factura din 01 iunie 2008 pentru suma de 53.866 RON, ambele reprezentând echivalentul în RON a tranșelor de 12.500 euro, stabilite prin contractul arătat.

Instanța de apel a reținut că, în baza clauzelor contractuale prevăzute în contractul încheiat cu SC K. SRL, aceasta din urmă a întocmit rapoartele de activitate din 17 aprilie 2008, din 25 martie 2008 și din 30 mai 2008, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2937 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 5015/3/2013, rămasă definitivă și irevocabilă, prin neapelare. Prin urmare, reține instanța de apel, pârâta SC F.C. SRL nu a întocmit nici un raport de activitate după încheierea contractului de consultanță, emițând totuși factura pentru prima tranșă în valoare de 12500 euro + TVA.

Având în vedere că SC K. SRL, în temeiul contractului de consultanță încheiat cu reclamanta, a emis factura din 07 aprilie 2008 în sumă de 55.253,18 RON reprezentând tranșa a doua datorată, fără a exista o factură pentru prima tranșă de 12.500 euro, instanța de apel a apreciat că, în fapt, a avut loc o cesiune de creanță, respectiv a contractului de consultanță, între SC F.C. SRL și SC K. SRL, potrivit art. 1391 C. civ., cesiune ce este valabilă prin simplul acord de voințe al părților, fără a fi necesară întocmirea unui înscris în acest sens. În sprijinul acestei concluzii, s-a reținut și faptul că SC K. a fost înființată și înregistrată în Registrul Comerțului abia la data de 04 martie 2008, astfel cum rezultă din certificatul de furnizare informații aflat la dosarul de apel.

În consecință, această societate nu exista la data de 19 februarie 2008, data înscrisă în contractul de consultanță ca fiind data încheierii contractului. Instanța de apel a constatat că, în speță, a avut loc o cesiune a contractului de consultanță, și nu o reziliere a primului contract încheiat între reclamantă și pârâtă. Având în vedere însă limitele efectului devolutiv al apelului, respectiv faptul că reclamanta nu apelează sentința sub aspectul rezilierii contractului, precum și principiul neagravării situației în propria cale de atac, consacrate în art. 295 și 296 C. proc. civ., instanța de apel s-a pronunțat asupra rezilierii contractului de consultanță. Însă, reținând starea de fapt astfel cum a fost descrisă mai sus, s-a apreciat că nu există nici un temei de drept pentru restituirea primei rate aferente contractului de consultanță, achitate de reclamantă.

Această rată a fost achitată potrivit convenției părților, implicit cesiunea de creanță ce a operat în cauză, pentru prestațiile executate în temeiul acestor convenții, concretizate în raportul de activitate din 25 martie 2008, primul raport întocmit. Nu are relevanță în cauză faptul că plata primei rate s-a efectuat anterior întocmirii primului raport de activitate, întrucât prin contract nu s-a condiționat plata ratelor de întocmirea rapoartelor de activitate, iar pe de altă parte, s-a prevăzut o eșalonare a plății ratelor lunar, în vreme ce nu s-a stabilit în sarcina consultantului obligația de a întocmi lunar rapoarte de activitate. S-a constatat că în baza contractelor de consultanță au fost întocmite trei rapoarte de activitate, astfel cum se reține cu putere de lucru judecat de către Tribunalul București, și s-au emis de către consultant trei facturi reprezentând contravaloarea a trei rate de câte 12.500 euro fiecare.

Astfel SC F.C. SRL a emis prima factură pentru prima rată, iar SC K. SRL a emis următoarele două facturi, pentru a doua și a treia rată. Nici motivul de apel vizând plata cheltuielilor de judecată nu a fost reținut ca întemeiat, întrucât prima instanță a admis în parte acțiunea și a dispus doar rezilierea contractului de consultanță, respingând pretențiile solicitate de reclamantă, astfel că în baza art. 276 C. proc. civ. a respins solicitarea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă din eroare s-a menționat în dispozitivul sentinței faptul că se compensează cheltuielile, pârâta nesolicitând cheltuieli de judecată. În plus, față de prezentele considerente, s-a apreciat că reclamanta se află în culpă procesuală și nu este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC U. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs indicat, recurenta a arătat, în esență, că la data înregistrării rapoartelor de activitate contractul dintre SC U. SA și SC F.C. SRL era reziliat cu acordul de voință al părților; că plata sumei de 54.632,90 RON către SC F.C. SRL s-a făcut fără să existe o prestație care să îi oblige și că ambele rapoarte de activitate au fost întocmite de dl. Ș.O. și au fost depuse spre înregistrare la sediul SC U. SA în numele firmei K. SRL pentru ca plata să se facă către această firmă. În opinia recurentei suma de 54.632,90 RON plătită către SC F.C. SRL reprezintă o plată nedatorată, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei să le restituie suma integral.

Recurenta susține că instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată ocazionate soluționării cauzei, soluție pe care o consideră eronată întrucât cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă constau în taxa judiciară de timbru, iar pârâtei nu i s-au ocazionat cheltuieli de judecată, astfel cum rezultă din actele dosarului. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul schimbării sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 54.632,90 RON reprezentând c/v factura din 25 februarie 2008. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Criticile subsumate de către recurentă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu vizează niciuna dintre tezele avute în vedere de acest text legal. Astfel, decizia atacată este motivată în drept, dispozițiile legale aplicate fiind cele care au incidență în pricină. Instanța de apel nu a făcut decât să verifice respectarea obligațiilor contractuale și să dea eficiență contractului dintre părți. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Susținerea reclamantei privind restituirea sumei de 54.632,90 RON către SC F.C. ca fiind o plată nedatorată nu poate fi reținută întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de apel, nu există niciun temei de drept pentru restituirea primei rate aferente contractului de consultanță. Se constată că, instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt privind faptul că această rată a fost achitată potrivit convenției părților și că nu are relevanță că plata primei rate s-a efectuat anterior întocmirii primului raport de activitate, întrucât prin contract nu s-a condiționat plata ratelor de întocmire a rapoartelor de activitate și nu s-a prevăzut o eșalonare a plății ratelor lunar, iar în sarcina consultantului nu s-a stabilit obligația de a întocmi lunar rapoarte de activitate.

Nu poate fi reținută nici argumentarea privind o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Astfel, criticile formulate privesc sentința instanței de fond, critici ce au fost analizate de către instanța de apel și care nu mai pot face obiectul controlului de legalitate în această etapă procesuală. De menționat însă că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. reținând, în mod corect, că prin admiterea în parte a acțiunii, în baza art. 276 C. proc. civ. instanța de fond a respins solicitarea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc.

civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U. SA împotriva deciziei nr. 82/C/2013-A din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2014.