ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 258 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 7788 din 8 iulie 2010 pronunțată de Secția a Vl-a Comercială a

Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL, având ca obiect

acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de consultanță

nr. 10558 din 19 februarie 2008 și restabilirea

situației anterioare, în sensul obligării

pârâtei de a-î restitui

reclamantei suma de 55.253,18 lei achitată pârâtei cu Ordinul de Plată nr. 488

din 22 aprilie 2008.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că la data de 13 februarie 2008 între

părțile litigante s-a încheiat contractul de consultanță nr. 10588 având ca

obiect prestarea de către pârâtă în beneficiul reclamantei de servicii de

consultanță pentru realizarea și depunerea documentației de proiect în vederea

obținerii de finanțare europeană nerambursabilă în conformitate cu Programul

Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice pe Axa prioritară

nr. 1.

Instanța de

fond a constatat că actul juridic menționat a fost încheiat urmare a relațiilor

de afaceri stabilite între reprezentanții reclamantei și administratorul

pârâtei, Ș.O. Împrejurarea că pe contract apare ca dată a încheierii Iui o dată

anterioară înscrierii societății pârâte în registrul comerțului, s-a apreciat

că nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a contractului, din moment

ce actul apare încheiat definitiv după ce pârâta a dobândit personalitate

juridică, contractul fiind completat olograf la rubrica numărului de

înmatriculare în

registrul comerțului, sub

semnătura și ștampila pârâtei.

S-a constatat

că în motivarea acțiunii sale, reclamanta a invocat motive ce ar putea atrage

nulitatea relativă a contractului, circumscrise erorii sau dolului, iar nu

celor în nulitate.

În acest

context, prima instanță a reținut că actul juridic a fost

încheiat cu societatea pârâtă, iar nu cu

asociatul ei Ș.O., iar

neîntocmirea Ghidului Solicitantului până la

momentul încheierii contractului sau excluderea

ab initio

a reclamantei

de ia condițiile de calificare s-a apreciat că nu sunt elemente care să fi fost

prezentate de către pârâtă reclamantei, în așa fel încât voința acesteia să se

fi format

în mod viciat. Prima instanță a

considerat că, în speță, nu se poate reține

împrejurarea că

administratorul pârâtei ar fi folosit manopere dolosive pentru a se încheia

contractul, câtă vreme prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș din 25 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui

Ș.O.

În raport de

considerentele anterior reținute, s-a apreciat că nu există nici un motiv de

nulitate absolută ori relativă a contractului de consultanță nr. 10558 din 19

februarie 2008.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC U. SA

BAIA MARE a

declarat apel care, prin

decizia comercială nr. 305 din 8 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost

respins, ca nefondat.

În motivarea hotărârii, sub aspectul competenței

teritoriale a primei

instanțe, instanța de control judiciar a reținut că

în afară de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente și alte

instanțe în situația formulării cererilor enumerate Ia art. 10 C. proc. civ.,

În speță, reclamanta SC U. SA, a chemat în

judecată pârâta, cu

sediul în București, printr-o acțiune privitoare la

nulitatea unui contract, pentru care, în afară de instanța de la domiciliul

pârâtului mai putea fi sesizată și instanța locului prevăzut în contract pentru

executarea acestuia. S-a constatat că Ia solicitarea pârâtei, Judecătoria Baia

Mare inițial învestită cu prezenta cauză și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, atât în considerarea sediului pârâtei, cât și în raport

de criteriul valoric al pricinii potrivit cu articolul 2 alin. (1) lit. a) C.

proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat că

prin contractul de consultanță cu nr. 10558 din 19 februarie 2008 al cărui

număr de înregistrare

aparține registraturii SC U. SA (dosar fond, cu

răspunsul reclamantei la interogatoriu propus de către pârâtă) societățile

litigante au convenit ca pârâta să presteze reclamantei servicii de consultanță

pentru realizarea și depunerea documentației

de proiect pentru obținerea

de finanțare europeană nerambursabilă.

S-a reținut că,

în acest contract nu se face nici o referire cu privire la „fabricarea de

turbine eoliene” și, mai mult, printr-un raport de activitate întocmit de

manager proiect O.Ș., din partea pârâtei, în data de 24 martie 2008 (număr de

înregistrare ia SC U. SA nr. 10904 din 25 martie 2008) a rezultat că la acel

moment nici nu era încă definitivată strategia investițională și că nu se putea

contura în mod clar

nici obiectivul

proiectului.

Prin urmare, s-a apreciat că susținerile

reclamantei în sensul că la data încheierii contractului ar fi fost indusă în

eroare cu privire la criteriile

de eligibilitate pentru un proiect

discutat abia ulterior (având ca scop construirea și dotarea unei hale în care

să se fabrice carcase și subansamble pentru centrale eoliene) nu pot justifica

o acțiune in constatarea nulității amintitului contract de consultanță pentru

ei oare gravă, viciu de consimțământ (de altfel motiv de anulare al unui

contract).

În altă ordine de idei, nu s-ar putea susține în

condițiile expuse nici

nulitatea contractului pentru imposibilitatea

realizării lui, câtă vreme obiectul convenției I-a reprezentat acordarea de

servicii de consultanță (cap. 11, art. 1 din contract), servicii care i-au fost

prestate în câteva rânduri reclamantei.

Sub aspectul

calității esențiale ale asociatului unic al SC K. SRL, instanța de apel a

reținut că respectivul contract de consultanță s-a încheiat între două

societăți comerciale, distincte de

asociații

care le compun, că în speță nu s-ar putea invoca drept motiv de nulitate

absolută decât eroarea asupra însușirilor esențiale ale persoanei

juridice

cocontractante.

Din relațiile furnizate de O.N.R.C. a

rezultat

că pârâta SC K. SRL are ca obiect de activitate declarat chiar „activități de

consultanță pentru afaceri și management”, ca a dobândit personalitate juridică

deplină abia la data de 4,03.2008 (ulterior încheierii contractului de

consultanță atacat).

Instanța de apel a constatat că reclamanta a

cunoscut toate aceste

aspecte, recunoscând că în deplină cunoștință de

cauză a dat contractului un număr de înregistrare anterior înțelegerii efective

a părților, înțelegere care s-ar fi realizat în fapt abia ia data de 4 martie

2008.

S-a apreciat că, urmărind să se constate

nulitatea respectivului act

juridic, reclamanta se prevalează chiar de

propria culpă criticând

societatea pârâtă

pentru nelegala constituire Ia data la care contractul de

consultanță a

fost înregistrat în registratura sa proprie.

S-a arătat că

societăților le este recunoscută de Ia momentul întocmirii actelor constitutiv

o capacitate de folosință și de exercițiu restrânsă și că reclamanta a înțeles

totuși să se conformeze actului juridic atacat, încheiat cu o persoană juridică

ce ar fi încălcat regulile referitoare la capacitate sa deplină de exercițiu

(motiv apreciat ca ținând tot de nulitatea relativă), ceea ce nu poate conduce

Ia admiterea pretențiilor sale.

În termen

legal, împotriva acestei decizii reclamanta SC U. BAIA MARE a formulat recurs,

solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea

cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Maramureș, iar în subsidiar, modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desființării hotărârii

instanței de fond și a admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată,

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând, în esență, interpretarea și aplicarea eronată a

dispozițiile prevăzute de art. 10 pct. 1 și 4, art. 303 și 129 pct. 5 C. proc.

civ.

, de art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4, art.

954 alin. (2), art. 966, 983 și art. 960 C. civ., precum și a celor prevăzute

la art. 33 din Decretul nr. 31/1954.

În opinia recurentei, instanța de apel a reiterat

greșeala instanței de

fond referitoare Ia soluționarea problemei

competenței teritoriale privind judecarea cauzei de față.

Consideră că,

în mod greșit, i-a fost respinsă cererea privind interogatoriul ce urma a fi

luat pârâtei, interogatoriu ce urma să clarifice chestiuni legate de însăși

încheierea contractului.

În ceea ce

privește contractul ce face obiectul pricinii de față, susține că acesta este

lovit de nulitate absolută întrucât la data de 19 februarie 2008 pârâta încă nu

fusese înființată, neavând astfel nici capacitate de folosință și nici

capacitate de exercițiu, că obiectul

contractului

era inexistent la data încheierii sale, iar cauza acestuia este

ilicită.

Totodată,

susține recurenta-reclamantă, contract este lovit și de nulitatea relativă

prevăzută de art. 980 C. civ., în sensul că societatea a fost indusă în eroare

cu privire la persoana „consultantului”, iar consimțământul la încheierea

contractului a fost exprimat prin doi.

Subsumat

aceluiași motiv de nelegalitate se susține că, în mod greșit, i-a fost respins

capătul de cerere privind restabilirea situației

anterioare, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de

55253,18 lei

încasată fără drept.

Intimata -

pârâtă SC K. SRL BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în

esență, respingerea recursului ca nefondat

Analizând

decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care succed;

Potrivit

dispozițiilor art. 10 C. proc. civ., în afară de instanța de la domiciliul

pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare Ia

executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța

locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a

obligațiunii (pct. 1); în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța

locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății (pct. 4).

În speță,

reclamanta SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL cu sediul în

București, a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect nulitatea unui

contract, astfel că, în raport de prevederile legale anterior evocate, în afară

de instanța de ia domiciliul (sediul) pârâtului mai putea fi sesizată și

instanța locului prevăzut în contract pentru executarea acestuia.

Învestit prin

declinare (prin sentința nr. 6823 din 3 decembrie 2008, pronunțată de

Judecătoria Baia Mare), atât în considerarea sediului pârâtei, cât și în raport

de criteriul valoric al pricinii potrivit cu art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., Tribunalul București a soluționat pricina cu

respectarea regulilor de competență materială și teritorială, aspect

reținut

cu justețe de instanța de apel.

Contrar

susținerilor recurentei-reclamante, în mod corect instanța de apel a reținut că

reclamanta, nemulțumită de soluția instanței de declinare, avea la dispoziție

exercitarea căii de atac a recursului împotriva sentinței de declinare, cu atât

mai mult cu cât Tribunalul București ca instanță competentă alternativ nu avea

obligația de a dispune declinarea de competență, astfel cum pretinde recurenta,

întrucât competența teritorială alternativă este reglementată prin norme

dispozitive.

Prin urmare,

instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor

art. 10 pct. 1 și 4 C. proc. civ., motiv pentru

care, vor fi înlăturate

criticile recurentei formulate sub acest aspect.

Nici susținerea recurentei potrivit căreia

instanța de apel a încălcat

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

nu poate fi primită, întrucât se constată că instanțele care s-au pronunțat în

cauză au dat o soluție corectă litigiului dedus judecății, pe baza probelor

administrate, nefiind necesară suplimentarea probatoriului, în sensul menționat

de recurentă, respectiv a încuviințării probei cu interogatoriu propus de

reclamantă.

Este de reținut

că potrivit adagiului latin

„nemo auditor propriam turpitudinem allegans”,

nimeni

nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu

poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere

valorificând un asemenea temei.

Or, în speță, recurenta-reclamantă se prevalează

de propria culpă, urmărind să se constate nulitatea act juridic încheiat,

criticând societatea

pârâtă ca fiind nelegal constituită Ia data la care

contractul de consultanță a fost înregistrat în registratura sa proprie,

împrejurare reținută în mod corect de instanța de control judiciar.

Este de

principiu că o condiție esențială pentru valabilitatea unui contract este

existența și manifestarea consimțământului și că pentru ca

un contract să aibă putere legală și să dea

naștere Ia obligații, se cere ca

partite sa fie capabile de a contracta.

Recurenta aduce în discuție reglementarea art. 33

din Decretul nr.

31/1954, însă susținerile acesteia vizând lipsa

capacității de folosință și lipsa capacității de exercițiu la momentul

încheierii contractului de consultanță (19 februarie 2008), motivat de

împrejurarea că pârâta nu era înființată, nu pot fi reținute în cauză, câtă

vreme reclamanta a cunoscut

toate aceste

aspecte recunoscând, totodată, că în deplină cunoștință de

cauză a dat

contractului un număr de înregistrare anterior înțelegerii efective a părților,

înțelegere care s-ar fi realizat în fapt abia la data de 4 martie 2008,

Raportându-se Ia

contractul de consultanță nr. 10558 din 19 februarie 2008 a cărei nulitate a

fost solicitată, instanța de apel a reținut cu justețe că actul juridic în

discuție a fost încheiat între cele două persoane juridice, respectiv între

reclamanta SC U. SA BAIA MARE și pârâta SC K. SRL, distinct de asociații care

le compun.

Astfel,

aspectele vizând împrejurarea că asociatul pârâtei, „persoana consultantului”,

nu a fost expert guvernamental, coordonator de Programe Fonduri Structurale

Europene în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor etc. nu reprezintă

elemente de natură a induce în eroare reclamanta, în condițiile în care aceasta

nu a contractat cu Ș.O., ci cu persoana juridică, calitățile asociatului

pârâtei nefiind determinante în încheierea contractului.

Contrar

susținerilor recurentei, nu ne aflăm în prezența unei erori, viciu de

consimțământ, reglementată de art. 953 și art. 954 C. civ., ca falsă

reprezentare ce cade asupra persoanei contractante

(error in personam),

întrucât

pârâta are ca obiect principal de activitate declarat

chiar „activități de consultanță pentru afaceri și management”, astfel

cum

rezultă din relațiile furnizate de O.N.R.C.

De asemenea, nu

ne aflăm în prezența unei erori asupra unui element esențial al contractului

(error

in substantiam),

neputându-se reține că reclamanta ar fi înțeles să

contracteze altceva decât ceea ce a fost scris în contractul încheiat.

Obiectul

convenției încheiate între părțile litigante I-a reprezentat acordarea de

servicii de consultanță, servicii care i-au fost prestate în câteva rânduri

reclamantei, astfel că și susținerile vizând nulitatea contractului pentru

imposibilitatea realizării lui au fost respinse în mod judicios.

Art. 960 C. civ., prevede expres: „dolul este o

cauză de nulitate a

convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de

una dintre părți, sunt astfel, încât este evident că fără aceste mașinații, cealaltă

parte nu ar fi contractat”.

Astfel, în ceea

ce privește dolul, ca viciu de consimțământ, pentru ca acesta să atragă

nulitatea este necesar să provină de la una dintre părțile contractante, iar

manoperele folosite să prezinte o anumită gravitate încât, în lipsa lor

cealaltă parte nu ar fi contractat.

Susținerile

vizând împrejurarea că administratorul pârâtei ar fi

folosit manopere dolosive pentru a se încheia contractul în discuție,

sunt

contrazise chiar de rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș din 25 august 2009 prin s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a

lui Ș.O., iar potrivit art. 380 alin. (2) C. civ., „dolul nu se presupune”.

În cauză nu

s-ar putea reține cauza ilicită ca motiv de nulitate a contractului de

consultanță încheiat, având în vedere dispozițiile art. 96

7

alin. (2)

C. proc. civ., care instituie două prezumții: prezumtsa fie valabilitate și

prezumția de existență a cauzei.

Ambele prezumții sunt/uns

tantum

și prin

urmare, cine invocă lipsa

ori nevalabilitatea cauzei aceia trebuie să

dovedească și în consecință,

să răstoarne

prezumția, ceea ce nu a avut loc în speță.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat și

interpretat corect legea în

raport de dispozițiile art. 989 – art. 970

C. civ., art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4, art. 354 alin. (2), art. 988, 983 și art.

980 C. civ., cu referire și Ia art. 33 din Decretul nr. 31/1954.

În condițiile

în care s-a reținut în mod judicios inexistența vreunui caz de nulitate

absolută sau relativă a contractului de consultanță încheiat, pretențiile

recurente-reclamante rezultat al unei eventuale

repuneri în situația anterioară, nu-și găsesc justificarea legală.

În consecință,

Înalta Curte constată că, instanța de apel a interpretat și aplicat corect

legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speța de față,

hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. BAIA MARE împotriva deciziei

comerciale nr. 305 din B septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția

a V-a comercială, menținând decizia

recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC U. BÂIÂ MARE împotriva deciziei comerciale

nr. 305 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie

2013.