ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2013

Deliberând, în condițiile art. 258 C. proc.

civ., asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7788 din 8 iulie 2010 pronunțată de Secția a Vl-a Comercială a Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL, având ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de consultanță nr. 10558 din 19 februarie 2008 și restabilirea situației anterioare, în sensul obligării pârâtei de a-î restitui reclamantei suma de 55.253,18 lei achitată pârâtei cu Ordinul de Plată nr. 488 din 22 aprilie 2008. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 13 februarie 2008 între părțile litigante s-a încheiat contractul de consultanță nr. 10588 având ca obiect prestarea de către pârâtă în beneficiul reclamantei de servicii de consultanță pentru realizarea și depunerea documentației de proiect în vederea obținerii de finanțare europeană nerambursabilă în conformitate cu Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice pe Axa prioritară nr. 1. Instanța de fond a constatat că actul juridic menționat a fost încheiat urmare a relațiilor de afaceri stabilite între reprezentanții reclamantei și administratorul pârâtei, Ș.O.

Împrejurarea că pe contract apare ca dată a încheierii Iui o dată anterioară înscrierii societății pârâte în registrul comerțului, s-a apreciat că nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a contractului, din moment ce actul apare încheiat definitiv după ce pârâta a dobândit personalitate juridică, contractul fiind completat olograf la rubrica numărului de înmatriculare în registrul comerțului, sub semnătura și ștampila pârâtei. S-a constatat că în motivarea acțiunii sale, reclamanta a invocat motive ce ar putea atrage nulitatea relativă a contractului, circumscrise erorii sau dolului, iar nu celor în nulitate.

În acest context, prima instanță a reținut că actul juridic a fost încheiat cu societatea pârâtă, iar nu cu asociatul ei Ș.O., iar neîntocmirea Ghidului Solicitantului până la momentul încheierii contractului sau excluderea ab initio a reclamantei de ia condițiile de calificare s-a apreciat că nu sunt elemente care să fi fost prezentate de către pârâtă reclamantei, în așa fel încât voința acesteia să se fi format în mod viciat. Prima instanță a considerat că, în speță, nu se poate reține împrejurarea că administratorul pârâtei ar fi folosit manopere dolosive pentru a se încheia contractul, câtă vreme prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din 25 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ș.O.

În raport de considerentele anterior reținute, s-a apreciat că nu există nici un motiv de nulitate absolută ori relativă a contractului de consultanță nr. 10558 din 19 februarie 2008. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC U. SA BAIA MARE a declarat apel care, prin decizia comercială nr. 305 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins, ca nefondat. În motivarea hotărârii, sub aspectul competenței teritoriale a primei instanțe, instanța de control judiciar a reținut că în afară de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente și alte instanțe în situația formulării cererilor enumerate Ia art. 10 C. proc. civ., În speță, reclamanta SC U. SA, a chemat în judecată pârâta, cu sediul în București, printr-o acțiune privitoare la nulitatea unui contract, pentru care, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului mai putea fi sesizată și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea acestuia.

S-a constatat că Ia solicitarea pârâtei, Judecătoria Baia Mare inițial învestită cu prezenta cauză și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, atât în considerarea sediului pârâtei, cât și în raport de criteriul valoric al pricinii potrivit cu articolul 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat că prin contractul de consultanță cu nr. 10558 din 19 februarie 2008 al cărui număr de înregistrare aparține registraturii SC U. SA (dosar fond, cu răspunsul reclamantei la interogatoriu propus de către pârâtă) societățile litigante au convenit ca pârâta să presteze reclamantei servicii de consultanță pentru realizarea și depunerea documentației de proiect pentru obținerea de finanțare europeană nerambursabilă.

S-a reținut că, în acest contract nu se face nici o referire cu privire la „fabricarea de turbine eoliene” și, mai mult, printr-un raport de activitate întocmit de manager proiect O.Ș., din partea pârâtei, în data de 24 martie 2008 (număr de înregistrare ia SC U. SA nr. 10904 din 25 martie 2008) a rezultat că la acel moment nici nu era încă definitivată strategia investițională și că nu se putea contura în mod clar nici obiectivul proiectului. Prin urmare, s-a apreciat că susținerile reclamantei în sensul că la data încheierii contractului ar fi fost indusă în eroare cu privire la criteriile de eligibilitate pentru un proiect discutat abia ulterior (având ca scop construirea și dotarea unei hale în care să se fabrice carcase și subansamble pentru centrale eoliene) nu pot justifica o acțiune in constatarea nulității amintitului contract de consultanță pentru ei oare gravă, viciu de consimțământ (de altfel motiv de anulare al unui contract).

În altă ordine de idei, nu s-ar putea susține în condițiile expuse nici nulitatea contractului pentru imposibilitatea realizării lui, câtă vreme obiectul convenției I-a reprezentat acordarea de servicii de consultanță (cap. 11, art. 1 din contract), servicii care i-au fost prestate în câteva rânduri reclamantei. Sub aspectul calității esențiale ale asociatului unic al SC K. SRL, instanța de apel a reținut că respectivul contract de consultanță s-a încheiat între două societăți comerciale, distincte de asociații care le compun, că în speță nu s-ar putea invoca drept motiv de nulitate absolută decât eroarea asupra însușirilor esențiale ale persoanei juridice cocontractante. Din relațiile furnizate de O.N.R.C.

a rezultat că pârâta SC K. SRL are ca obiect de activitate declarat chiar „activități de consultanță pentru afaceri și management”, ca a dobândit personalitate juridică deplină abia la data de 4,03.2008 (ulterior încheierii contractului de consultanță atacat). Instanța de apel a constatat că reclamanta a cunoscut toate aceste aspecte, recunoscând că în deplină cunoștință de cauză a dat contractului un număr de înregistrare anterior înțelegerii efective a părților, înțelegere care s-ar fi realizat în fapt abia ia data de 4 martie 2008. S-a apreciat că, urmărind să se constate nulitatea respectivului act juridic, reclamanta se prevalează chiar de propria culpă criticând societatea pârâtă pentru nelegala constituire Ia data la care contractul de consultanță a fost înregistrat în registratura sa proprie.

S-a arătat că societăților le este recunoscută de Ia momentul întocmirii actelor constitutiv o capacitate de folosință și de exercițiu restrânsă și că reclamanta a înțeles totuși să se conformeze actului juridic atacat, încheiat cu o persoană juridică ce ar fi încălcat regulile referitoare la capacitate sa deplină de exercițiu (motiv apreciat ca ținând tot de nulitatea relativă), ceea ce nu poate conduce Ia admiterea pretențiilor sale.

În termen legal, împotriva acestei decizii reclamanta SC U. BAIA MARE a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Maramureș, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desființării hotărârii instanței de fond și a admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiile prevăzute de art. 10 pct. 1 și 4, art. 303 și 129 pct. 5 C. proc.

civ. , de art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4, art. 954 alin. (2), art. 966, 983 și art. 960 C. civ., precum și a celor prevăzute la art. 33 din Decretul nr. 31/1954. În opinia recurentei, instanța de apel a reiterat greșeala instanței de fond referitoare Ia soluționarea problemei competenței teritoriale privind judecarea cauzei de față. Consideră că, în mod greșit, i-a fost respinsă cererea privind interogatoriul ce urma a fi luat pârâtei, interogatoriu ce urma să clarifice chestiuni legate de însăși încheierea contractului. În ceea ce privește contractul ce face obiectul pricinii de față, susține că acesta este lovit de nulitate absolută întrucât la data de 19 februarie 2008 pârâta încă nu fusese înființată, neavând astfel nici capacitate de folosință și nici capacitate de exercițiu, că obiectul contractului era inexistent la data încheierii sale, iar cauza acestuia este ilicită.

Totodată, susține recurenta-reclamantă, contract este lovit și de nulitatea relativă prevăzută de art. 980 C. civ., în sensul că societatea a fost indusă în eroare cu privire la persoana „consultantului”, iar consimțământul la încheierea contractului a fost exprimat prin doi. Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate se susține că, în mod greșit, i-a fost respins capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 55253,18 lei încasată fără drept. Intimata - pârâtă SC K. SRL BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed; Potrivit dispozițiilor art. 10 C. proc.

civ., în afară de instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare Ia executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii (pct. 1); în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății (pct. 4). În speță, reclamanta SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL cu sediul în București, a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect nulitatea unui contract, astfel că, în raport de prevederile legale anterior evocate, în afară de instanța de ia domiciliul (sediul) pârâtului mai putea fi sesizată și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea acestuia.

Învestit prin declinare (prin sentința nr. 6823 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Baia Mare), atât în considerarea sediului pârâtei, cât și în raport de criteriul valoric al pricinii potrivit cu art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Tribunalul București a soluționat pricina cu respectarea regulilor de competență materială și teritorială, aspect reținut cu justețe de instanța de apel. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta, nemulțumită de soluția instanței de declinare, avea la dispoziție exercitarea căii de atac a recursului împotriva sentinței de declinare, cu atât mai mult cu cât Tribunalul București ca instanță competentă alternativ nu avea obligația de a dispune declinarea de competență, astfel cum pretinde recurenta, întrucât competența teritorială alternativă este reglementată prin norme dispozitive.

Prin urmare, instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor art. 10 pct. 1 și 4 C. proc. civ., motiv pentru care, vor fi înlăturate criticile recurentei formulate sub acest aspect. Nici susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât se constată că instanțele care s-au pronunțat în cauză au dat o soluție corectă litigiului dedus judecății, pe baza probelor administrate, nefiind necesară suplimentarea probatoriului, în sensul menționat de recurentă, respectiv a încuviințării probei cu interogatoriu propus de reclamantă. Este de reținut că potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans”, nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Or, în speță, recurenta-reclamantă se prevalează de propria culpă, urmărind să se constate nulitatea act juridic încheiat, criticând societatea pârâtă ca fiind nelegal constituită Ia data la care contractul de consultanță a fost înregistrat în registratura sa proprie, împrejurare reținută în mod corect de instanța de control judiciar. Este de principiu că o condiție esențială pentru valabilitatea unui contract este existența și manifestarea consimțământului și că pentru ca un contract să aibă putere legală și să dea naștere Ia obligații, se cere ca partite sa fie capabile de a contracta.

Recurenta aduce în discuție reglementarea art. 33 din Decretul nr. 31/1954, însă susținerile acesteia vizând lipsa capacității de folosință și lipsa capacității de exercițiu la momentul încheierii contractului de consultanță (19 februarie 2008), motivat de împrejurarea că pârâta nu era înființată, nu pot fi reținute în cauză, câtă vreme reclamanta a cunoscut toate aceste aspecte recunoscând, totodată, că în deplină cunoștință de cauză a dat contractului un număr de înregistrare anterior înțelegerii efective a părților, înțelegere care s-ar fi realizat în fapt abia la data de 4 martie 2008, Raportându-se Ia contractul de consultanță nr. 10558 din 19 februarie 2008 a cărei nulitate a fost solicitată, instanța de apel a reținut cu justețe că actul juridic în discuție a fost încheiat între cele două persoane juridice, respectiv între reclamanta SC U. SA BAIA MARE și pârâta SC K. SRL, distinct de asociații care le compun.

Astfel, aspectele vizând împrejurarea că asociatul pârâtei, „persoana consultantului”, nu a fost expert guvernamental, coordonator de Programe Fonduri Structurale Europene în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor etc. nu reprezintă elemente de natură a induce în eroare reclamanta, în condițiile în care aceasta nu a contractat cu Ș.O., ci cu persoana juridică, calitățile asociatului pârâtei nefiind determinante în încheierea contractului. Contrar susținerilor recurentei, nu ne aflăm în prezența unei erori, viciu de consimțământ, reglementată de art. 953 și art. 954 C. civ., ca falsă reprezentare ce cade asupra persoanei contractante (error in personam), întrucât pârâta are ca obiect principal de activitate declarat chiar „activități de consultanță pentru afaceri și management”, astfel cum rezultă din relațiile furnizate de O.N.R.C.

De asemenea, nu ne aflăm în prezența unei erori asupra unui element esențial al contractului (error in substantiam), neputându-se reține că reclamanta ar fi înțeles să contracteze altceva decât ceea ce a fost scris în contractul încheiat. Obiectul convenției încheiate între părțile litigante I-a reprezentat acordarea de servicii de consultanță, servicii care i-au fost prestate în câteva rânduri reclamantei, astfel că și susținerile vizând nulitatea contractului pentru imposibilitatea realizării lui au fost respinse în mod judicios. Art. 960 C. civ., prevede expres: „dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una dintre părți, sunt astfel, încât este evident că fără aceste mașinații, cealaltă parte nu ar fi contractat”.

Astfel, în ceea ce privește dolul, ca viciu de consimțământ, pentru ca acesta să atragă nulitatea este necesar să provină de la una dintre părțile contractante, iar manoperele folosite să prezinte o anumită gravitate încât, în lipsa lor cealaltă parte nu ar fi contractat. Susținerile vizând împrejurarea că administratorul pârâtei ar fi folosit manopere dolosive pentru a se încheia contractul în discuție, sunt contrazise chiar de rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din 25 august 2009 prin s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a lui Ș.O., iar potrivit art. 380 alin. (2) C. civ., „dolul nu se presupune”. În cauză nu s-ar putea reține cauza ilicită ca motiv de nulitate a contractului de consultanță încheiat, având în vedere dispozițiile art. 96 7 alin. (2) C. proc.

civ., care instituie două prezumții: prezumtsa fie valabilitate și prezumția de existență a cauzei. Ambele prezumții sunt/uns tantum și prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei aceia trebuie să dovedească și în consecință, să răstoarne prezumția, ceea ce nu a avut loc în speță. Ca urmare, instanța de apel a apreciat și interpretat corect legea în raport de dispozițiile art. 989 – art. 970 C. civ., art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4, art. 354 alin. (2), art. 988, 983 și art. 980 C. civ., cu referire și Ia art. 33 din Decretul nr. 31/1954. În condițiile în care s-a reținut în mod judicios inexistența vreunui caz de nulitate absolută sau relativă a contractului de consultanță încheiat, pretențiile recurente-reclamante rezultat al unei eventuale repuneri în situația anterioară, nu-și găsesc justificarea legală.

În consecință, Înalta Curte constată că, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speța de față, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. BAIA MARE împotriva deciziei comerciale nr. 305 din B septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U. BÂIÂ MARE împotriva deciziei comerciale nr. 305 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.