ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 31 august 2011, reclamanta SC S.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S.P. SRL, solicitând rezilierea contractului de prestări servicii nr. 43/25 din 23 ianuarie 2006; obligarea pârâtei la plata sumei de 174.543 lei, reprezentând prețul serviciilor de consultanță și proiectare acordate și a dobânzii legale aferente acesteia, calculate de la data emiterii facturii fiscale nr. 0000072 din 03 august 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea litigiului.
Prin sentința civilă nr. 275/2012 din 18 iunie 2012, Tribunalul Satu Mare, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a reziliat contractul de prestări servicii nr. 43/25 din 23 ianuarie 2006 încheiat între părți și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 174.543 lei, reprezentând servicii de consultanță și proiectare în executarea contractului și dobânda legală aferentă, calculată de la data de 03 septembrie 2010. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC S.P. SRL, care a fost respins prin decizia nr. 23/AC/2013 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC S.P.
SRL, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii apelului și, schimbării sentinței primei instanțe, în sensul respingerii în tot a acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. În memoriul de recurs, pârâta, deși a indicat ca motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., în realitate a reiterat criticile dezvoltate în cererea de apel, vizând exclusiv aspecte de netemeinicie a soluției, relativ la stabilirea situației de fapt și la administrarea și interpretarea probatoriilor de către instanțele de fond. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.
civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor argumente: Chiar dacă împotriva recurentei a fost deschisă procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, în sarcina acesteia a fost stabilită obligația achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, întrucât calea de atac nu a fost nici declarată, nici însușită de către practicianul în insolventă.
Astfel, pentru termenul de astăzi, recurenta - pârâtă SC S.P. SRL Giulești a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.936,44 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 15-16 dosar recurs, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.
Constatând că recursul nu a fost timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, 14 februarie 2014, când procedura de citare a fost legal îndeplinită și, reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să anuleze ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC S.P. SRL Giulești împotriva deciziei nr. 23/AC/2013 din 26 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.