ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1790/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

p

rin sentința comercială

nr. 1417, pronunțată la data de 14 aprilie 2009, Tribunalul Comercial Cluj a

admis, în parte, cererea formulată de reclamanta

SC N. SRL, în contradictoriu cu pârâta

SC L.B. SA

România,

fostă SC E.B. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de

190.689,37 lei, cu titlu de daune - interese, reprezentând dobânda legală

practicată în materie comercială, în perioada 3 mai 2003 - 17 martie 2005 și

suma de 33.250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal, că dispozițiile legale în materie

comercială care reglementează modul în care se calculează dobânda sunt cuprinse

în O.G. nr. 9/2000, iar, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin.

(1) din acest act normativ, având în vedere că ambele părți sunt societăți

comerciale și că debitul principal asupra căruia s-au calculat daunele -

interese a rezultat dintr-un contract bancar; că reclamanta nu a formulat o

cerere de obligare a pârâtei la plata dobânzii capitalizate și a apreciat că

dispozițiile art. 1089 C. civ. nu sunt aplicabile în speță.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj,

prin decizia nr. 131, pronunțată la data de

7 octombrie 2009.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, examinând motivele de apel care

vizează neacordarea dobânzii capitalizate, pentru perioada

3 mai 2003 -

februarie 2009, în cuantum de 92.258,09 lei, că reclamanta nu a învestit

instanța cu un petit vizând dobânzile capitalizate, așa încât, în mod corect,

tribunalul s-a pronunțat numai cu privire la dobânzile legale, respectând

principiul disponibilității, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., iar

apelanta - reclamantă nu a făcut dovada circumscrierii la textul prevăzut de art.

1089 C. civ., care condiționează plata dobânzii capitalizate de existența unei

convenții între părți sau de introducerea unei cereri de chemare în judecată.

Împotriva menționatei decizii a formulat

recurs apelanta - reclamantă, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 5

și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat principiul

contradictorialității (art. 129 alin. (4) C. proc. civ.), întrucât nu a pus în

discuție, temeiul de drept pe care l-a invocat în hotărâre pentru respingerea

apelului și a calificat greșit cererea de capitalizare a dobânzii ca fiind o

cerere nouă, nesocotind prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât dobânda la dobândă se înscrie în limitele sumei inițial solicitată.

Intimata a solicitat respingerea recursului

și menținerea deciziei atacate, apreciind neîntemeiate criticile aduse acestei

hotărâri, întrucât instanța a apreciat corect cererea de capitalizare a

dobânzii ca fiind o cerere nouă, care își găsește reglementarea în

O.G. nr. 9/2000 - cu

referire la art. 8 alin. (1).

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu

privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în

susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le

ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în

dezbaterea lor orice împrejurări în fapt și de drept, chiar dacă nu sunt

menționate în cerere sau în întâmpinare.

Este de observat că afirmația încălcării

principiului contradictorialității de către instanța de apel, cu referire la

ultima teză a precitatului text legal, nu a fost dezvoltată de recurentă, iar

examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu relevă o atare încălcare -

prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. sau cele ale art. 1089 C. civ.,

evocate în considerentele deciziei atacate, neavând a fi puse în discuția părților,

atât timp cât fundamentau soluția instanței de control judiciar raportată la

criticile cuprinse în chiar cererea de apel, cunoscută, nu doar de apelanta

care a formulat-o, dar și de partea potrivnică, conform cerințelor principiului

contradictorialității, așa încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. nu-și găsește incidența în speță.

Cum instanța de fond nu a fost învestită cu

soluționarea cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând

capitalizarea dobânzii în perioada 3 mai 2003 - februarie 2009, în condițiile

prevăzute de art. 132 alin. (1) C. proc. civ. și cum aceasta nu se circumscrie

niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 132 alin. (2) C. proc. civ., nu

se poate reține încălcarea precitatelor prevederi legale de către instanța de

apel, care a considerat, asemeni tribunalului, că reclamanta nu a învestit

instanța cu o astfel de cerere, apreciind, cu justețe, că menționarea acesteia

în concluziile scrise sau în solicitarea de suplimentare a expertizei

contabile, cu un obiectiv nou, acela de calculare a dobânzilor capitalizate, nu

poate constitui o legală sesizare a instanței, astfel că nu se poate reține

nici aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC N. SRL Cluj-Napoca, împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 131

din 7 octombrie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

19

mai 2010.