ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1726/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 343 din 14 februarie 2007, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâta SC R.S. SA București, a admis excepția lipsei de interes formulată de aceeași pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul R.S., în contradictoriu cu pârâții SC R.S.R. SRL, SC K.S.G.D., SC B.H. și a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta SC R.S. SA și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC S.R. SRL, SC K.S.G.D. și SC B.H. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește soluționarea excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâta SC R.S.

SA București, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ., deoarece obiectul celor două litigii, respectiv al dosarului nr. 67/2005 al Tribunalului Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și cel de față, l-a format cererea de retragere din societate, având același temei și anume nemulțumirea manifestată de acționarul reclamant față de hotărârea de schimbare a sediului social al pârâtei, de la adresa situată în București, Calea Victoriei la adresa din municipiul Galați, str. Roșiori, Cartier Mazepa. Cum sediul societății, legal, a rămas neschimbat și Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul luării hotărârii A.G.E.A.

nr. 1 din 26 august 2005, condiționează admisibilitatea unei asemenea cereri, de producerea acestui fapt, iar modificările aduse prin Legea nr. 441/2006, în vigoare la data promovării acțiunii limitează dreptul de retragere al acționarului, doar la situația în care sediul social este mutat în străinătate, s-a apreciat că reclamantul nu face nici dovada unui interes născut. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul R.S. și intervenienții SC S.R. SRL, SC K.S.G.D. și SC B.H. Prin decizia nr. 164 din 5 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-au admis apelurile, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere în ceea ce privește apelul reclamantului că obiectul celor două cereri de chemare în judecată nu este identic, deoarece prima acțiune se bazează pe hotărârea nr. 3 din 19 iulie 2005 și a doua acțiune pe hotărârea nr. 1 din 26 august 2005 a A.G.E.A. din cadrul societății intimate, deci nu există identitate de obiect și nici identitate de părți în aceeași calitate, în prima acțiune soluționată de Tribunalul Alba, reclamanți fiind pe lângă R.S. și intervenienții din prezentul dosar, iar în acțiunea cu care a fost investită prima instanță, reclamant este numai R.S. În consecință, greșit prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

De asemenea, prima instanță a admis greșit și cea de a doua excepție, deoarece apelantul reclamant avea interes în soluționarea acțiunii formulate, întrucât avea dreptul de a se retrage din societatea pârâtă, drept derivat din dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, iar din probe rezultă că sediul central al societății pârâte a fost vândut. Privitor la apelurile intervenienților a reținut, pe de o parte, că instanța a încălcat dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ., iar referitor la motivele de apel vizând greșita soluționare a excepțiilor, acestea s-au apreciat ca fondate, din aceleași considerente. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta SC R.S. SA invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor, ca nefondate. A invocat încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., prin respingerea excepției autorității de lucru judecat constatată de instanța de fond având în vedere că judecata inițială a avut loc între aceleași părți, în privința obiectului, acesta este reprezentat de pretenția formulată prin cerere, precum și de dreptul subiectiv invocat, or în ambele cereri, reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri în baza art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, R, privind constatarea dreptului de retragere din societate, iar în privința cauzei, ea are același fundament, schimbarea sediului.

Cu privire la soluționarea celei de a doua excepții, a arătat că instanța de apel a considerat greșit că interesul este dovedit doar prin raportare la dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, R fără a avea în vedere, totodată, pe de o parte, că sediul nu a fost schimbat efectiv, potrivit certificatului constatator eliberat de către O.R.C.T.B., societatea continuând să funcționeze la același sediu, iar pe de altă parte, potrivit legii în vigoare la momentul promovării cererii, dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în M. Of. al României, Partea a IV-a, ceea ce nu rezultă în cauză. Cu privire la criticile aduse prin apelul intervenienților în legătură cu nepronunțarea, în prealabil, de către instanță, în principiu, asupra cererii de intervenție, conform art. 52 alin. (3) C. proc.

civ., a arătat că instanța de apel a nesocotit împrejurarea că în cauză, anterior, se formulase o cerere de chemare în judecată a altor persoane, care ulterior au formulat cererea de intervenție, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea prevăzută de acest text de lege, operează doar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor părții. Or, în cauză, intervenienților le-a fost primită cererea, a fost comunicată celorlalte părți și au fost ascultați asupra tuturor susținerilor, în calitatea respectivă, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu și cu privire la această cerere. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În privința soluționării excepției autorității de lucru judecat, se constată că, într-adevăr, nu se poate susține existența triplei identități de părți, obiect și cauză în condițiile în care cauza acțiunii și nu obiectul, cum greșit reține instanța de apel, o constituie pronunțarea unei hotărâri A.G.E.A.

de schimbare a sediului social și nu a fost vorba de aceeași hotărâre în ambele dosare. Prin urmare, cu această motivare diferită, corect s-a reținut de instanța de apel că nu sunt întrunite cumulativ condițiile art. 1201 C. civ., pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat. Soluția curții de apel este însă greșită în ceea ce privește rezolvarea dată excepției lipsei de interes, deoarece ceea ce s-a invocat la fond nu este legitimitatea interesului, fiind necontestat că el derivă din dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, ci caracterul acestuia de a fi născut ceea ce nu este dovedit din perspectiva legii. Astfel, potrivit art. 134 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la momentul adoptării hotărârii adunării generale, acționarii care nu au votat în favoarea schimbării sediului societății în altă localitate, au dreptul de a se retrage din societate cu plata contravalorii acțiunilor.

Acest text de lege trebuie luat în considerare la analizarea legalității hotărârii recurate prin raportare la principiul constituțional al neretroactivității legii și nu dispoziția legală astfel cum a fost modificată, prin Legea nr. 441/2006, potrivit căreia dreptul de retragere operează numai în situația schimbării sediului social în străinătate.

Pe de altă parte însă, chiar dacă în reglementarea anterioară nu s-a prevăzut că dreptul de retragere se exercită după publicarea modificării în M. Of., cum se prevede expres în actuala reglementare, fixându-se chiar și un termen special de prescripție, de 30 de zile care începe să curgă de la această dată, totuși, față de dispozițiile art. 204 din Legea nr. 31/1990, în vigoare și la data emiterii hotărârii adunării generale, care condiționează valabilitatea modificării de obligația înregistrării la Registrul Comerțului și publicarea în M. Of., este, evident că, în lipsa unei astfel de dovezi, nu se poate vorbi decât de un drept legitim dar nu și născut, fiind fără relevanță juridică împrejurarea că, în fapt nu se mai folosește sediul, aspect care de altfel a și fost contestat cu alte probe, în recurs.

Prin urmare, nefiind întrunite toate condițiile interesului, greșit instanța de apel admițând apelul reclamantului a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, în fond.

În ceea ce privește ultima critică adusă hotărârii instanței de apel, legată de soluționarea cererii de intervenție, de asemenea, instanța de apel a aplicat greșit legea, deoarece din practicaua, considerentele și dispozitivul hotărârii rezultă că instanța de fond a pus în discuție cererea de intervenție, în condițiile în care părțile din cerere erau deja introduse în cauză în altă calitate dar au înțeles, totodată, să formuleze cerere de intervenție invocând drepturi proprii asemănătoare cu cele ale reclamantului, ca acționari în societatea pârâtă, a pus în dezbatere cererea și apărările pe această cerere și a soluționat-o în aceste limite procesuale ale investirii odată cu celelalte cereri, instanța motivând pentru care considerente de fapt și de drept a respins toate cererile.

În aceste condiții, greșit instanța de apel a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare și pentru acest motiv, deoarece art. 105 alin. (2) C. proc. civ., condiționează nulitatea actului de procedură de producerea unei vătămări, nedovedită, prezumarea acesteia operând doar în ipoteza în care încălcarea procedurii este prevăzută sub sancțiunea nulității, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, în legătură cu obiectul cererii de intervenție se constată că nici intervenienții nu justifică promovarea cererii lor din perspectiva interesului care nu este născut așa cum s-a arătat, deja, în precedent, în cadrul considerentelor care vizează soluționarea cererii principale, excepție suficientă pentru a împiedica exercițiul dreptului la acțiune și de a permite instanței de judecată să intre în analizarea pe fond a dreptului derivat din dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, având în vedere cele expuse și aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica decizia instanței de apel în sensul că se vor respinge apelurile, ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R.S. SA București, împotriva deciziei nr. 164 din 5 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, modifică, în tot, decizia atacată în sensul că respinge apelurile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.