ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1726/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 343

din 14 februarie 2007, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis excepția autorității de lucru judecat formulată de

pârâta SC R.S. SA București, a admis excepția lipsei de interes formulată de

aceeași pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul R.S., în

contradictoriu cu pârâții SC R.S.R. SRL, SC K.S.G.D., SC B.H. și a respins

cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta SC R.S. SA

și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC S.R. SRL,

SC K.S.G.D. și SC B.H.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește soluționarea excepției

autorității de lucru judecat, invocată de pârâta SC R.S. SA București, sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ.,

deoarece obiectul celor două litigii, respectiv al dosarului nr. 67/2005 al

Tribunalului Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și

cel de față, l-a format cererea de retragere din societate, având același temei

și anume nemulțumirea manifestată de acționarul reclamant față de hotărârea de

schimbare a sediului social al pârâtei, de la adresa situată în București,

Calea Victoriei la adresa din municipiul Galați, str. Roșiori, Cartier Mazepa.

Cum sediul societății,

legal, a rămas neschimbat și Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul luării

hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 26 august 2005, condiționează admisibilitatea unei

asemenea cereri, de producerea acestui fapt, iar modificările aduse prin Legea nr.

441/2006, în vigoare la data promovării acțiunii limitează dreptul de retragere

al acționarului, doar la situația în care sediul social este mutat în

străinătate, s-a apreciat că reclamantul nu face nici dovada unui interes

născut.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamantul R.S. și intervenienții SC S.R. SRL, SC K.S.G.D. și

SC B.H.

Prin decizia nr. 164

din 5 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-au admis apelurile, s-a

desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a avut în vedere în ceea ce privește apelul

reclamantului că obiectul celor două cereri de chemare în judecată nu este

identic, deoarece prima acțiune se bazează pe hotărârea nr. 3 din 19 iulie 2005

și a doua acțiune pe hotărârea nr. 1 din 26 august 2005 a A.G.E.A. din cadrul

societății intimate, deci nu există identitate de obiect și nici identitate de

părți în aceeași calitate, în prima acțiune soluționată de Tribunalul Alba,

reclamanți fiind pe lângă R.S. și intervenienții din prezentul dosar, iar în

acțiunea cu care a fost investită prima instanță, reclamant este numai R.S.

În consecință, greșit

prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

De asemenea, prima

instanță a admis greșit și cea de a doua excepție, deoarece apelantul reclamant

avea interes în soluționarea acțiunii formulate, întrucât avea dreptul de a se

retrage din societatea pârâtă, drept derivat din dispozițiile art. 134 din

Legea nr. 31/1990, iar din probe rezultă că sediul central al societății pârâte

a fost vândut.

Privitor la apelurile

intervenienților a reținut, pe de o parte, că instanța a încălcat dispozițiile art.

52 alin. (1) C. proc. civ., iar referitor la motivele de apel vizând greșita

soluționare a excepțiilor, acestea s-au apreciat ca fondate, din aceleași considerente.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâta SC R.S. SA invocând nelegalitatea hotărârii,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia și

modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor, ca nefondate.

A invocat încălcarea

dispozițiilor art. 1201 C. civ., prin respingerea excepției autorității de lucru

judecat constatată de instanța de fond având în vedere că judecata inițială a

avut loc între aceleași părți, în privința obiectului, acesta este reprezentat de

pretenția formulată prin cerere, precum și de dreptul subiectiv invocat, or în

ambele cereri, reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri în baza art. 134

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, R, privind constatarea dreptului de retragere

din societate, iar în privința cauzei, ea are același fundament, schimbarea

sediului.

Cu privire la

soluționarea celei de a doua excepții, a arătat că instanța de apel a

considerat greșit că interesul este dovedit doar prin raportare la dispozițiile

art. 134 din Legea nr. 31/1990, R fără a avea în vedere, totodată, pe de o

parte, că sediul nu a fost schimbat efectiv, potrivit certificatului

constatator eliberat de către O.R.C.T.B., societatea continuând să funcționeze

la același sediu, iar pe de altă parte, potrivit legii în vigoare la momentul

promovării cererii, dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de

zile de la data publicării hotărârii adunării generale în M. Of. al României,

Partea a IV-a, ceea ce nu rezultă în cauză.

Cu privire la

criticile aduse prin apelul intervenienților în legătură cu nepronunțarea, în

prealabil, de către instanță, în principiu, asupra cererii de intervenție,

conform art. 52 alin. (3) C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a

nesocotit împrejurarea că în cauză, anterior, se formulase o cerere de chemare

în judecată a altor persoane, care ulterior au formulat cererea de intervenție,

iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea prevăzută de acest

text de lege, operează doar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor părții.

Or, în cauză, intervenienților

le-a fost primită cererea, a fost comunicată celorlalte părți și au fost

ascultați asupra tuturor susținerilor, în calitatea respectivă, hotărârea fiind

pronunțată în contradictoriu și cu privire la această cerere.

Recursul este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În privința

soluționării excepției autorității de lucru judecat, se constată că, într-adevăr,

nu se poate susține existența triplei identități de părți, obiect și cauză în

condițiile în care cauza acțiunii și nu obiectul, cum greșit reține instanța de

apel, o constituie pronunțarea unei hotărâri A.G.E.A. de schimbare a sediului

social și nu a fost vorba de aceeași hotărâre în ambele dosare.

Prin urmare, cu

această motivare diferită, corect s-a reținut de instanța de apel că nu sunt

întrunite cumulativ condițiile art. 1201 C. civ., pentru a se putea reține

autoritatea de lucru judecat.

Soluția curții de

apel este însă greșită în ceea ce privește rezolvarea dată excepției lipsei de

interes, deoarece ceea ce s-a invocat la fond nu este legitimitatea

interesului, fiind necontestat că el derivă din dispozițiile art. 134 din Legea

nr. 31/1990, ci caracterul acestuia de a fi născut ceea ce nu este dovedit din

perspectiva legii.

Astfel, potrivit art.

134 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la momentul adoptării hotărârii

adunării generale, acționarii care nu au votat în favoarea schimbării sediului

societății în altă localitate, au dreptul de a se retrage din societate cu

plata contravalorii acțiunilor.

Acest text de lege

trebuie luat în considerare la analizarea legalității hotărârii recurate prin

raportare la principiul constituțional al neretroactivității legii și nu

dispoziția legală astfel cum a fost modificată, prin Legea nr. 441/2006,

potrivit căreia dreptul de retragere operează numai în situația schimbării

sediului social în străinătate.

Pe de altă parte

însă, chiar dacă în reglementarea anterioară nu s-a prevăzut că dreptul de

retragere se exercită după publicarea modificării în M. Of., cum se prevede

expres în actuala reglementare, fixându-se chiar și un termen special de

prescripție, de 30 de zile care începe să curgă de la această dată, totuși,

față de dispozițiile art. 204 din Legea nr. 31/1990, în vigoare și la data

emiterii hotărârii adunării generale, care condiționează valabilitatea

modificării de obligația înregistrării la Registrul Comerțului și publicarea în

M. Of., este, evident că, în lipsa unei astfel de dovezi, nu se poate vorbi

decât de un drept legitim dar nu și născut, fiind fără relevanță juridică

împrejurarea că, în fapt nu se mai folosește sediul, aspect care de altfel a și

fost contestat cu alte probe, în recurs.

Prin urmare, nefiind

întrunite toate condițiile interesului, greșit instanța de apel admițând apelul

reclamantului a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre

rejudecare, în fond.

În ceea ce privește

ultima critică adusă hotărârii instanței de apel, legată de soluționarea

cererii de intervenție, de asemenea, instanța de apel a aplicat greșit legea,

deoarece din practicaua, considerentele și dispozitivul hotărârii rezultă că

instanța de fond a pus în discuție cererea de intervenție, în condițiile în

care părțile din cerere erau deja introduse în cauză în altă calitate dar au

înțeles, totodată, să formuleze cerere de intervenție invocând drepturi proprii

asemănătoare cu cele ale reclamantului, ca acționari în societatea pârâtă, a

pus în dezbatere cererea și apărările pe această cerere și a soluționat-o în

aceste limite procesuale ale investirii odată cu celelalte cereri, instanța motivând

pentru care considerente de fapt și de drept a respins toate cererile.

În aceste condiții,

greșit instanța de apel a desființat hotărârea și a trimis cauza spre

rejudecare și pentru acest motiv, deoarece art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

condiționează nulitatea actului de procedură de producerea unei vătămări, nedovedită,

prezumarea acesteia operând doar în ipoteza în care încălcarea procedurii este

prevăzută sub sancțiunea nulității, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, în

legătură cu obiectul cererii de intervenție se constată că nici intervenienții nu

justifică promovarea cererii lor din perspectiva interesului care nu este

născut așa cum s-a arătat, deja, în precedent, în cadrul considerentelor care

vizează soluționarea cererii principale, excepție suficientă pentru a împiedica

exercițiul dreptului la acțiune și de a permite instanței de judecată să intre

în analizarea pe fond a dreptului derivat din dispozițiile art. 134 din Legea nr.

31/1990.

Prin urmare, având în

vedere cele expuse și aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., se va admite recursul și se va modifica decizia instanței de apel în

sensul că se vor respinge apelurile, ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC R.S. SA București, împotriva deciziei nr. 164 din 5

septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, modifică, în tot,

decizia atacată în sensul că respinge apelurile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2008.