ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2490/2009

Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ., decizia nefiind pronunțată în camera de consiliu așa cum prevede art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31 /1990 privind societățile comerciale. Recurenta susține că legea stabilește, în mod expres prin normele indicate, faptul că acțiunea în anularea unei hotărâri A.G.A. “se va judeca în camera de consiliu” fără a face distincție între judecarea fondului și a căilor de atac. Cum cerința legii este una imperativă, prin ea urmărindu-se confidențialitatea informațiilor privind activitatea societății comerciale, se consideră că judecarea apelului în ședință publică lipsește de validitate decizia instanței de apel.

Decizia atacată cuprinde motive contradictorii, în contextul în care din conținutul considerentelor rezultă că instanța de apel a reținut deopotrivă aplicabilitatea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din lege și a art. 7 alin. (6) din actul constitutiv care derogă de la acestea, ceea ce ar conduce la o soluție de admitere a acțiunii reclamantei. De asemenea, recurenta susține că instanța apelului a avut un raționament contradictoriu și atunci când a reținut atât caracterul imperativ al termenului de 30 de zile în care trebuie vărsată valoarea părților sociale noi emise, cât și caracterul de recomandare al aceluiași termen.

Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și totodată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În argumentarea acestui motiv de recurs se susțin următoarele: - Este incontestabil faptul cunoașterii noului sediu al reclamantei de către administratorul societății, situație rezultată din probele administrate în cauză, respectiv din corespondența purtată între părți începând cu anul 2000. Recurenta a enumerat actele ce au stat la baza corespondenței dintre părți, susținând că au existat suficiente elemente care să conducă la concluzia că administratorul societății a acționat cu rea credință prin trimiterea convocării la o altă adresă, respectiv: corespondența dintre părți în care este menționată adresa actuală, citarea în alte litigii și convocarea la alte adunări la adresa actuală. - Inopozabilitatea a fost ratificată prin transmiterea corespondenței de către administrator la noua adresă a reclamantei astfel că, pârâta s-ar fi putut de prevala de dispozițiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 doar dacă nu i s-ar fi adus la cunoștință noul sediu al asociatului. - Inopozabilitatea nu poate fi invocată peste și împotriva faptului cunoașterii actului/faptului juridic în discuție. Se arată că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului înregistrarea datelor unei societăți comerciale are ca efect opozabilitatea acestora față de terți ori, administratorul nu face parte din categoria terților față de societatea reclamantă. - Administratorul a cunoscut noua adresă și ca atare, nu poate invoca propria turpitudine în efectuarea mențiunilor obligatorii de opozabilitate, în condițiile în care, potrivit art. 198 alin. (1) din lege îi revenea obligația ca la momentul luării la cunoștință despre noua adresă să facă mențiunile respective în registrul comerțului.

Prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative referitoare la condițiile de cvorum și majorități cerute pentru luarea hotărârilor privind majorarea capitalului social. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susține următoarele: - cerințele de cvorum și de majorități pentru luarea hotărârilor A.G.A. sunt imperative și nu pot fi încălcate. - soluția consacrată în literatura de specialitate, în cazul neîntrunirii votului majorității calificate impuse de actul constitutiv pentru luarea unei hotărâri este contrară celei pronunțate de instanța de apel. - un asociat nu poate promova o acțiune în nulitatea A.G.A. întemeindu-se pe considerente de oportunitate, ci numai pe încălcarea unor norme de drept a căror încălcare este sancționată cu nulitatea, astfel că nici instanța nu poate să-și justifice soluția pe condiții de oportunitate, ci doar pe texte de lege. - dispozițiile art. 193 din lege nu sunt aplicabile în cauză pentru că asociații au derogat de la acestea, înțelegând ca majoritatea să se facă într-un mod mai restrictiv, respectiv 76% din capitalul social, atât la prima cât și la următoarele, iar pe de altă parte, dispozițiile menționate vizează situația în care prima adunare ar fi fost legal constituită.

Nerespectarea termenului pentru efectuarea majorării capitalului social, prevăzut de art. 7 alin. (3) din actul constitutiv. În susținerea cestui motiv se arată că: - prin stabilirea unui termen de 10 zile pentru efectuarea majorării capitalului social au fost încălcate prevederile actului constitutiv. - instanța de apel a calificat greșit acest termen ca fiind unul de recomandare, neavând dreptul să adauge și nici să suplinească voința părților exprimată clar prin actul constitutiv. - termenul a fost prevăzut de legiuitor și preluat în actul constitutiv tocmai pentru ca acționarii care au participat la A.G.A. să poată lua la cunoștință de hotărârea adoptată prin intermediul înregistrării ei în registrul comerțului ori, prin aplicarea unui termen de 10 zile a avut ca unic scop împiedicarea reclamantei de la vărsarea capitalului social.

Aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis . Recurenta susține următoarele: - instanța de apel a omis să arate motivele pe care sa sprijină decizia sub acest aspect și nici nu arată propria opinie în ceea ce privește aplicarea nelegală a acestui principiu. - față de pronunțarea deciziei nr. 999 din martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a stabilit un adevărat fine de neprimire în soluționarea favorabilă a prezentei acțiuni introductive, considerând că nu s-ar mai putea produce consecințe juridice. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Din modul de formulare a primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care se susține încălcarea prevederilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, dată de faptul că, decizia atacată nu este pronunțată în camera de consiliu, se deduce o oarecare confuzie a recurentei între “judecarea cauzei în camera de consiliu” și “pronunțarea deciziei în camera de consiliu”, confuzie ce se impune a fi lămurită. Astfel, dacă judecarea unei cauze în camera de consiliu are caracter limitat, legiuitorul având posibilitatea să prevadă în anumite situații, din anumite considerente, derogări de la regula publicității ședințelor de judecată ce guvernează procesul civil, în cazul pronunțării hotărârilor, regula consacrată de normele de procedură este aceea că pronunțarea se face întotdeauna în ședință publică, indiferent dacă judecata s-a făcut în camera de consiliu sau în ședință publică. Revenind la pretinsa încălcarea a dispozițiilor art. 132 pct. 9 din lege se constată că susținerea recurentei este lipsită de fundament. Potrivit normelor invocate, cererea în anularea hotărârilor adunării generale se va judeca în camera de consiliu. Este adevărat că textul cuprinde o regulă de ordin procedural cu caracter imperativ numai că, ea se referă doar la judecata “cererii”, fiind vorba de judecată în fața instanței de fond. Dacă legiuitorul ar fi înțeles ca și celelalte etape procesuale (apel, recurs) să se desfășoare tot în camera de consiliu ar fi reglementat în mod expres acest lucru. Pe de altă parte, dacă recurenta ar fi fost consecventă opiniei adoptate ar fi invocat soluționarea, în camera de consiliu, și a prezentei căi de atac. 2. Nici critica ce vizează contradictorialitatea considerentelor în privința dispozițiilor art. 193 alin. (3) din lege și art. 7 alin. (6) din actul constitutiv al societății, dar și a naturii termenului de 30 de zile în care trebuie vărsată valoarea părților sociale noi emise, nu poate fi primită, în contextul în care instanța apelului și-a argumentat punctul de vedere cu privire la aplicarea textelor de lege incidente în cauză, modul în care acestea operează și își produc efectele în situația dată de cauza dedusă judecății. În ce privește natura termenului de 30 de zile, instanța a reținut că este unul de recomandare, neexistând vreo mențiune în cuprinsul considerentelor cu privire la caracterul imperativ al acestuia. 3. Recurenta susține în mod nejustificat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente: Deși, în formularea acestui motiv de recurs, susținut de mai multe critici ce vor fi analizate, grupat, în continuare, recurenta invocă și nemotivarea deciziei, se constată că față de modul generic de expunere a motivului de recurs, susținerea acesteia este nefondată. Deciziei atacate nu-i lipsește motivarea, ci dimpotrivă argumentele folosite de instanță, atât în ceea ce privește situația de fapt cât și cele care privesc textele de lege incidente, sunt ample, logice, convingătoare și în concordanță cu soluția adoptată. În ce privește pretinsa încălcare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 117 alin. (4), art. 198 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 se constată de asemenea, că este nefondată. Astfel, art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, articol ce face parte din procedura convocării adunărilor generale, consacră regula transmiterii convocării la adresa acționarului înscrisă în registrul acționarilor/asociaților și că schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost comunicată în scris de către acționar/asociat. Art. 198 din lege reglementează obligația administratorilor de a ține un registru al asociaților cu mențiunile pe care acesta trebuie să le cuprindă (numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părților sociale și orice altă modificare privitoare la acestea), precum și răspunderea administratorului pentru orice daună în cazul nerespectării prevederilor arătate. Potrivit celor două reglementări, ce nu pot fi privite separat sub aspectul mențiunilor ce privesc adresa asociaților, rezultă că, convocarea asociaților se face la sediul cu care aceștia figurează înscriși în registrul acționarilor, cu excepția cazului în care schimbarea adresei a fost comunicată în scris, persoanei îndrituite să facă convocarea, de către asociatul ce se află în această situație. Pe baza aceleiași reguli, a simetriei, mențiunile în registru asociaților, privind schimbarea adresei unui asociat, se fac de către administrator numai după ce a primit, în scris, comunicarea noii adrese de la asociatul în cauză. În speță, instanțele au stabilit că respectiva comunicare a schimbării sediului reclamantei s-a făcut ulterior adoptării celor două hotărâri atacate, respectiv în martie 2005, când s-au efectuat și formalitățile de înscriere atât în Registrul Comerțului Luxemburg, cât și la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. În atare situație, este evident că instanțele au făcut aplicarea corectă a normelor evocate, constatând de fapt, culpa reclamantei în neefectuarea demersurilor legale pentru a aduce la cunoștința societății pârâte a noului sediu, reclamanta nereușind să facă dovada că pârâta ar fi cunoscut noua situație pentru a se putea prevala de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, în condițiile în care administratorul pârâtei este terț față de societatea reclamantă, care are calitatea de acționar al societății pârâte. 4. Nefondată este și critica ce vizează încălcarea dispozițiilor imperative referitoare la condițiile de cvorum și majoritate cerute pentru luarea hotărârilor ce au ca obiect majorarea capitalului social. Prin dispozițiile art. 192 alin. (2) din lege se prevede că, pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede altfel. Conform art. 193 alin. (3) din lege, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți. În fine, prin art. 11, art. 7 alin. (1) și (6) din actul constitutiv, asociații au convenit, în esență, că orice hotărâre privind modificarea capitalului social se adoptă cu voturile reprezentând minim 76% din capitalul social atât la prima convocare cât și la următoarele. Instanța apelului a procedat la interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale și statutare, în sensul producerii de efecte juridice și al deblocării actului decizional și a activității societății. Astfel, în mod corect s-a reținut că la cea de-a doua convocare, conform prevederilor menționate, hotărârea de majorare a capitalului social se va lua nu doar cu majoritatea simplă a capitalului social prezent, ci cu votul asociaților deținând 76% din capitalul social prezent la cea de-a doua convocare. 5. Cu privire la termenul în care trebuie subscrise părțile sociale nou emise se constată că asociații au convenit prin actul constitutiv ca această operațiune să se efectueze la 30 de zile de la data adoptării hotărârii de majorare a capitalului social. Având natură convențională, în mod corect s-a stabilit că acest termen este unul de recomandare, nimic neîmpiedicând asociații să stabilească un termen mai scurt pentru efectuarea operațiunii în discuție. 6. Nici ultima critică ce privește aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis nu poate fi primită sub niciunul dintre motivele invocate (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.). Decizia atacată cuprinde motivarea în privința principiului menționat, iar faptul că aceasta nu mulțumește partea sau pare a fi insuficientă, nu poate echivala cu o nemotivare astfel încât să fie atrasă incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pe de altă parte, se impune arăta că alin. (10) al art. 132 din lege reglementează un aspect important al efectelor unei hotărâri în anularea adunării generale, atât față de asociații care nu au atacat respectiva hotărâre A.G.A., cât și față de terți, în condițiile în care menționarea în registrul comerțului a hotărârilor irevocabile este urmată de efectuarea unor radieri a înregistrărilor efectuate în baza acelei hotărâri, dar și de publicarea ei în Monitorul Oficial, moment de la care devine opozabilă tuturor acționarilor și, evident terților. În consecință, conform considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.