ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2490/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2490/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 7003 din 6 iunie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins acțiunea (așa cum a fost completată), formulată de reclamanta SC S.I.

SRL împotriva pârâtei SC S.E. SRL – prin lichidator judiciar H.E.M.

Reclamanta

a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat: anularea proceselor-verbale

nr. 047 din 24 ianuarie 2005, nr. 049 din 25 ianuarie 2005, nr. 108 din 11

februarie 2005 și hotărârilor A.G.A. nr. 050 din 25 ianuarie 2005 și nr. 108

din 11 februarie 2005, precum și obligarea pârâtei la menționarea la Registrul

Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii

irevocabile de anulare.

În

considerentele sentinței, prima instanță a reținut că potrivit certificatului

de mențiuni eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

București din luna februarie 2005 – anterior hotărârilor A.G.A. contestate –

sediul reclamantei figura în Luxemburg, neavând relevanță corespondența purtată

între părți și nici procura din data de 5 decembrie 2000 câtă vreme, abia prin

notificarea nr. 220 din 03 martie 2005 i s-a comunicat pârâtei și extrasul de

registru din Luxemburg.

Cum convocarea

adunărilor trebuia să fie făcută la sediul cu care reclamanta figura înscrisă

la Registrul Comerțului din România, fiind asociată la o societate din această

țară, cum a fost convocată la acest sediu care, de altfel figura și în actul

constitutiv al societății și cum adresa de schimbare a sediului s-a făcut în

luna mai 2005, instanța a considerat că au fost respectate prevederile art. 117

alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea,

instanța a constatat că cele două hotărâri au fost luate cu respectarea legii

și a actului constitutiv referitoare la cvorum [art. 192 alin. (2) din lege și

art. 11.1 din statut].

Apelul declarat

de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 46 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța apelului a reținut că prin art. 11.1 din actul constitutiv

al societății SC S.E. SRL asociații au înțeles să deroge de la prevederile art.

192 din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care, pentru hotărârile având ca obiect

modificarea actului constitutiv este nevoie de votul tuturor asociaților.

Prin clauza din

actul constitutiv s-a prevăzut ca, orice hotărâre privitoare la modificarea

capitalului social să fie luată cu voturile reprezentând minim 76% din

capitalul social, atât la prima convocare cât și la următoarele.

De asemenea,

asociații au convenit prin art. 7 alin. (1) și (6) din același act ca majorarea

sau reducerea capitalului social al societății să se facă numai în urma

hotărârii adunării generale a asociaților, adoptată conform actului constitutiv

și prevederilor Legii nr. 31/1990 și că orice modificare a capitalului social

se va face prin decizia adunării generale extraordinare a asociaților valabilă

cu voturile, reprezentând cel puțin 76% din capitalul social, atât la prima

convocare cât și la următoarele.

Instanța de apel

a considerat că prin dispozițiile evocate, asociații nu au înțeles să deroge de

la prevederile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care prevede că, dacă

adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza

neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra

ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social

reprezentată din asociații prezenți, dispoziții pe deplin aplicabile cu

mențiunea că, la cea de-a doua convocare hotărârea se va lua nu doar cu majoritatea

simplă a capitalului social, ci cu votul asociaților reprezentând 76% din

capitalul social, prezenți la a doua adunare.

Cu privire la

cea de-a doua critică ce a vizat aplicarea greșită a prevederilor art. 117

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, motivat de faptul că inopozabilitatea

nu poate fi invocată de partea care cunoștea existența înscrisului privind

modificarea sediului societății reclamante, instanța a constatat că este

nefondată, în contextul în care comunicarea modificării sediului reclamantei

s-a făcut la o dată ulterioară convocării celor două adunări generale, iar

înregistrarea la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București s-a

făcut la data de 16 mai 2005.

Nici critica ce

a vizat nerespectarea termenului de 30 de zile pentru efectuarea majorării

capitalului social nu a fost primită, apreciindu-se că acest termen este unul

de recomandare, nimic neîmpiedicând asociații să stabilească un termen mai

scurt în care să se facă vărsarea capitalului social.

De asemenea,

instanța apelului a considerat că prin decizia atacată nu s-a inversat

aplicarea principiului

resoluto iure dantis, rezolvitur ius accipientis

,

ci doar s-a arătat că numai hotărârile irevocabile de anularea a hotărârilor A.G.A.

și publicate în Monitorul Oficial produc consecințe juridice, instanța de fond exprimându-și

opinia în situația în care s-ar fi anulat cele două hotărâri de majorare a

capitalului social - din 25 ianuarie 2005 și 11 februarie 2005 – față de

hotărârea de majorare a capitalului social din 20 mai 2005.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de

nelegalitate reglementate de art.304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora susține următoarele:

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C.

proc. civ., decizia nefiind pronunțată în camera de consiliu așa cum prevede

art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31 /1990 privind societățile comerciale.

Recurenta

susține că legea stabilește, în mod expres prin normele indicate, faptul că

acțiunea în anularea unei hotărâri A.G.A. “se va judeca în camera de consiliu”

fără a face distincție între judecarea fondului și a căilor de atac. Cum

cerința legii este una imperativă, prin ea urmărindu-se confidențialitatea

informațiilor privind activitatea societății comerciale, se consideră că

judecarea apelului în ședință publică lipsește de validitate decizia instanței

de apel.

atacată cuprinde motive contradictorii, în contextul în care din conținutul

considerentelor rezultă că instanța de apel a reținut deopotrivă

aplicabilitatea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din lege și a art. 7 alin. (6)

din actul constitutiv care derogă de la acestea, ceea ce ar conduce la o

soluție de admitere a acțiunii reclamantei.

De

asemenea, recurenta susține că instanța apelului a avut un raționament

contradictoriu și atunci când a reținut atât caracterul imperativ al termenului

de 30 de zile în care trebuie vărsată valoarea părților sociale noi emise, cât

și caracterul de recomandare al aceluiași termen.

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și totodată este lipsită de

temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În argumentarea

acestui motiv de recurs se susțin următoarele:

- Este

incontestabil faptul cunoașterii noului sediu al reclamantei de către

administratorul societății, situație rezultată din probele administrate în

cauză, respectiv din corespondența purtată între părți începând cu anul 2000.

Recurenta a

enumerat actele ce au stat la baza corespondenței dintre părți, susținând că au

existat suficiente elemente care să conducă la concluzia că administratorul

societății a acționat cu rea credință prin trimiterea convocării la o altă

adresă, respectiv: corespondența dintre părți în care este menționată adresa

actuală, citarea în alte litigii și convocarea la alte adunări la adresa

actuală.

-

Inopozabilitatea a fost ratificată prin transmiterea corespondenței de către

administrator la noua adresă a reclamantei astfel că, pârâta s-ar fi putut de

prevala de dispozițiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 doar dacă nu i

s-ar fi adus la cunoștință noul sediu al asociatului.

- Inopozabilitatea nu poate fi invocată peste și împotriva faptului

cunoașterii actului/faptului juridic în discuție. Se arată că potrivit art. 5

alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului înregistrarea

datelor unei societăți comerciale are ca efect opozabilitatea acestora față de

terți ori, administratorul nu face parte din categoria terților față de

societatea reclamantă.

-

Administratorul a cunoscut noua adresă și ca atare, nu poate invoca propria

turpitudine în efectuarea mențiunilor obligatorii de opozabilitate, în

condițiile în care, potrivit art. 198 alin. (1) din lege îi revenea obligația

ca la momentul luării la cunoștință despre noua adresă să facă mențiunile

respective în registrul comerțului.

recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative referitoare la

condițiile de cvorum și majorități cerute pentru luarea hotărârilor privind

majorarea capitalului social. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta

susține următoarele:

- cerințele de cvorum

și de majorități pentru luarea hotărârilor A.G.A. sunt imperative și nu pot fi

încălcate.

- soluția consacrată

în literatura de specialitate, în cazul neîntrunirii votului majorității

calificate impuse de actul constitutiv pentru luarea unei hotărâri este

contrară celei pronunțate de instanța de apel.

- un asociat nu

poate promova o acțiune în nulitatea A.G.A. întemeindu-se pe considerente de

oportunitate, ci numai pe încălcarea unor norme de drept a căror încălcare este

sancționată cu nulitatea, astfel că nici instanța nu poate să-și justifice

soluția pe condiții de oportunitate, ci doar pe texte de lege.

- dispozițiile

art. 193 din lege nu sunt aplicabile în cauză pentru că asociații au derogat de

la acestea, înțelegând ca majoritatea să se facă într-un mod mai restrictiv,

respectiv 76% din capitalul social, atât la prima cât și la următoarele, iar pe

de altă parte, dispozițiile menționate vizează situația în care prima adunare

ar fi fost legal constituită.

termenului pentru efectuarea majorării capitalului social, prevăzut de art. 7

alin. (3) din actul constitutiv. În susținerea cestui motiv se arată că:

- prin

stabilirea unui termen de 10 zile pentru efectuarea majorării capitalului

social au fost încălcate prevederile actului constitutiv.

- instanța de

apel a calificat greșit acest termen ca fiind unul de recomandare, neavând

dreptul să adauge și nici să suplinească voința părților exprimată clar prin

actul constitutiv.

- termenul a

fost prevăzut de legiuitor și preluat în actul constitutiv tocmai pentru ca acționarii

care au participat la A.G.A. să poată lua la cunoștință de hotărârea adoptată

prin intermediul înregistrării ei în registrul comerțului ori, prin aplicarea

unui termen de 10 zile a avut ca unic scop împiedicarea reclamantei de la

vărsarea capitalului social.

principiului

resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis

. Recurenta

susține următoarele:

- instanța de apel a omis să arate motivele pe care sa sprijină decizia

sub acest aspect și nici nu arată propria opinie în ceea ce privește aplicarea

nelegală a acestui principiu.

- față de pronunțarea deciziei nr. 999 din martie 2007, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a stabilit un adevărat

fine de neprimire în soluționarea favorabilă a prezentei acțiuni introductive,

considerând că nu s-ar mai putea produce consecințe juridice.

Analizând

decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

formulare a primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ. coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care se

susține încălcarea prevederilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, dată

de faptul că, decizia atacată nu este pronunțată în camera de consiliu, se

deduce o oarecare confuzie a recurentei între “judecarea cauzei în camera de

consiliu” și “pronunțarea deciziei în camera de consiliu”, confuzie ce se

impune a fi lămurită.

Astfel, dacă

judecarea unei cauze în camera de consiliu are caracter limitat, legiuitorul

având posibilitatea să prevadă în anumite situații, din anumite considerente,

derogări de la regula publicității ședințelor de judecată ce guvernează

procesul civil, în cazul pronunțării hotărârilor, regula consacrată de normele

de procedură este aceea că pronunțarea se face întotdeauna în ședință publică,

indiferent dacă judecata s-a făcut în camera de consiliu sau în ședință

publică.

Revenind la

pretinsa încălcarea a dispozițiilor art. 132 pct. 9 din lege se constată că

susținerea recurentei este lipsită de fundament.

Potrivit

normelor invocate, cererea în anularea hotărârilor adunării generale se va

judeca în camera de consiliu.

Este adevărat că

textul cuprinde o regulă de ordin procedural cu caracter imperativ numai că, ea

se referă doar la judecata “cererii”, fiind vorba de judecată în fața instanței

de fond.

Dacă legiuitorul

ar fi înțeles ca și celelalte etape procesuale (apel, recurs) să se desfășoare

tot în camera de consiliu ar fi reglementat în mod expres acest lucru.

Pe de altă

parte, dacă recurenta ar fi fost consecventă opiniei adoptate ar fi invocat

soluționarea, în camera de consiliu, și a prezentei căi de atac.

ce vizează contradictorialitatea considerentelor în privința dispozițiilor art.

193 alin. (3) din lege și art. 7 alin. (6) din actul constitutiv al societății,

dar și a naturii termenului de 30 de zile în care trebuie vărsată valoarea

părților sociale noi emise, nu poate fi primită, în contextul în care instanța

apelului și-a argumentat punctul de vedere cu privire la aplicarea textelor de

lege incidente în cauză, modul în care acestea operează și își produc efectele

în situația dată de cauza dedusă judecății.

În ce privește

natura termenului de 30 de zile, instanța a reținut că este unul de

recomandare, neexistând vreo mențiune în cuprinsul considerentelor cu privire

la caracterul imperativ al acestuia.

susține în mod nejustificat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, că este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente:

Deși, în

formularea acestui motiv de recurs, susținut de mai multe critici ce vor fi

analizate, grupat, în continuare, recurenta invocă și nemotivarea deciziei, se

constată că față de modul generic de expunere a motivului de recurs, susținerea

acesteia este nefondată.

Deciziei atacate

nu-i lipsește motivarea, ci dimpotrivă argumentele folosite de instanță, atât

în ceea ce privește situația de fapt cât și cele care privesc textele de lege

incidente, sunt ample, logice, convingătoare și în concordanță cu soluția

adoptată.

În ce privește

pretinsa încălcare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 117 alin. (4), art.

198 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990

se constată de asemenea, că este nefondată.

Astfel, art. 117

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, articol ce face parte din procedura convocării

adunărilor generale, consacră regula transmiterii convocării la adresa

acționarului înscrisă în registrul acționarilor/asociaților și că schimbarea

adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost comunicată în scris de

către acționar/asociat.

Art. 198 din

lege reglementează obligația administratorilor de a ține un registru al

asociaților cu mențiunile pe care acesta trebuie să le cuprindă (numele și

prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia

din capitalul social, transferul părților sociale și orice altă modificare

privitoare la acestea), precum și răspunderea administratorului pentru orice

daună în cazul nerespectării prevederilor arătate.

Potrivit celor

două reglementări, ce nu pot fi privite separat sub aspectul mențiunilor ce

privesc adresa asociaților, rezultă că, convocarea asociaților se face la

sediul cu care aceștia figurează înscriși în registrul acționarilor, cu

excepția cazului în care schimbarea adresei a fost comunicată în scris,

persoanei îndrituite să facă convocarea, de către asociatul ce se află în

această situație.

Pe baza

aceleiași reguli, a simetriei, mențiunile în registru asociaților, privind

schimbarea adresei unui asociat, se fac de către administrator numai după ce a

primit, în scris, comunicarea noii adrese de la asociatul în cauză.

În speță,

instanțele au stabilit că respectiva comunicare a schimbării sediului

reclamantei s-a făcut ulterior adoptării celor două hotărâri atacate, respectiv

în martie 2005, când s-au efectuat și formalitățile de înscriere atât în

Registrul Comerțului Luxemburg, cât și la Oficiul Registrului Comerțului de pe

lângă Tribunalul București.

În atare

situație, este evident că instanțele au făcut aplicarea corectă a normelor

evocate, constatând de fapt, culpa reclamantei în neefectuarea demersurilor

legale pentru a aduce la cunoștința societății pârâte a noului sediu,

reclamanta nereușind să facă dovada că pârâta ar fi cunoscut noua situație

pentru a se putea prevala de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990,

în condițiile în care administratorul pârâtei este terț față de societatea

reclamantă, care are calitatea de acționar al societății pârâte.

este și critica ce vizează încălcarea dispozițiilor imperative referitoare la

condițiile de cvorum și majoritate cerute pentru luarea hotărârilor ce au ca

obiect majorarea capitalului social.

Prin

dispozițiile art. 192 alin. (2) din lege se prevede că, pentru hotărârile ce au

ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor

asociaților, în afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede

altfel.

Conform art. 193

alin. (3) din lege, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre

valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou

poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea

din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.

În fine, prin

art. 11, art. 7 alin. (1) și (6) din actul constitutiv, asociații au convenit,

în esență, că orice hotărâre privind modificarea capitalului social se adoptă

cu voturile reprezentând minim 76% din capitalul social atât la prima convocare

cât și la următoarele.

Instanța

apelului a procedat la interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale

și statutare, în sensul producerii de efecte juridice și al deblocării actului

decizional și a activității societății.

Astfel, în mod

corect s-a reținut că la cea de-a doua convocare, conform prevederilor

menționate, hotărârea de majorare a capitalului social se va lua nu doar cu

majoritatea simplă a capitalului social prezent, ci cu votul asociaților

deținând 76% din capitalul social prezent la cea de-a doua convocare.

termenul în care trebuie subscrise părțile sociale nou emise se constată că

asociații au convenit prin actul constitutiv ca această operațiune să se

efectueze la 30 de zile de la data adoptării hotărârii de majorare a

capitalului social.

Având natură

convențională, în mod corect s-a stabilit că acest termen este unul de

recomandare, nimic neîmpiedicând asociații să stabilească un termen mai scurt

pentru efectuarea operațiunii în discuție.

critică ce privește aplicarea principiului

resoluto iure dantis, resolvitur

ius accipientis

nu poate fi primită sub niciunul dintre motivele invocate

(art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).

Decizia atacată

cuprinde motivarea în privința principiului menționat, iar faptul că aceasta nu

mulțumește partea sau pare a fi insuficientă, nu poate echivala cu o nemotivare

astfel încât să fie atrasă incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă

parte, se impune arăta că alin. (10) al art. 132 din lege reglementează un

aspect important al efectelor unei hotărâri în anularea adunării generale, atât

față de asociații care nu au atacat respectiva hotărâre A.G.A., cât și față de

terți, în condițiile în care menționarea în registrul comerțului a hotărârilor

irevocabile este urmată de efectuarea unor radieri a înregistrărilor efectuate

în baza acelei hotărâri, dar și de publicarea ei în Monitorul Oficial, moment

de la care devine opozabilă tuturor acționarilor și, evident terților.

În consecință,

conform considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC S.I. SRL LUXEMBURG împotriva deciziei nr. 46 din 28 ianuarie 2009

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

octombrie 2009.